Intensul vechi se retrage, făcînd loc noului vechi intens

Rînd pe rind, intenșii de serviciu (și de servicii) au dat colțul. Fie fizic, precum Vadim recent, fie metaforic, pentru că de la mititica e destul de greu să fii Crăișorul Neamului, indiferent dacă te cheamă Becali sau Dănuț.

Din zbuciumații ani 90, de cînd s-a inventat antisistemicul de sistem, care să umple o nișă acolo, să nu cumva să n-o umple cumva unul adevărat, am tot avut niște indescriptibili urmuzieni care au amețit resturile de minte ale votanților cu șucărul în glandă.

La început a fost PRM. Pe urmă acesta s-a transformat, pentru că Jeana nu e moartă, Jeana se transformă, în PNG. O perioadă au și coexistat, s-au europarlamentarizat unul pe altul de mai mare dragul / scîrba. Pe urmă a venit marea revoluție ideologico-stilistică, versiunea v2.0, și Crăișorul Electric a fost înlocuit de Crăișorul de la Miezul Nopții, the Midnight Caller, varianta cu Elodia cîrnați.

Și s-a mai făcut de-o premieră în România. După cele douăzeci și ceva de puncte procentuale electorale de furie și de fiere și de scîrbă și de mațe, bube, mucegaiuri și alte substanțe biologice cu puternică amprentă olfactivă, a venit rîndul celor aproape cincisprezece puncte procentuale electorale de bubulism și mai delirant. Românii, perseverenți în bubuliciunea lor, au votat un Crăișor și mai Electric.

Și a trecut și asta. Acum, după seria de tinichea Vadim / Becali / Dănuț, se chinuie un pufos la fel de anti-sistem sistem, pe principiul “dacă-i ordin, cu plăcere”, să călărească ungurofobia, național-intensitatea, trăirismologia și alte rețete culinar-electorale. Numele lui e Bogdan Diaconu și în afară de faptul că e pufos, altceva nu prea putem spune despre el. Se chinuie săracul mai ceva ca Jerry cînd încearcă să-l tragă pe Tom de coadă, cînd doarme motanul.

Însă iarna semne bune are. Am avut titani ai penibilității. Avem un pufos care nu încape în cizmele acestora. Însă nu e totul pierdut. Rezerva de cadre dă roade. Pe margine se încălzește un alt titan hîrșîit al cuvintelor de ocară și al vorbelor de fiere.

E proaspăt pensionat și dornic de supraviețuire. E plin de energie și e frustat că nu mai are blonda lîngă el. E dornic să se întoarcă la partidul de suflet și la marea tăvăleală, să rupă gura tîrgului, să dovedească, să influențeze, să scrie istorie, să dea din deget, să puie verdicte, să înfiereze, să bîzdîcească. Mă rog, la ce se pricepe el mai bine. De fapt, singurul lucru la care se pricepe.

Drept pentru care uitați-vă în gura mea de prăpăstios de servici, de Casandră de 97 de kile și restul grație probabilistică, dacă nu e coaptă situația ca distinsul fost prim-secretar peste Republica Isterică România să nu ocupe locul lăsat liber de tribunii trifazici, să nu se puie cloșcă pe nișa de bale și de fiere, să nu concocteze un trăirism politic anti-sistem care evident că este creat de sistem, condus de sistem, patronat de sistem.

Căci aici, la porțile Orientului, ou tout est pris a la legere, de la legionari încoace nu ne mai putem permite să lăsăm anti-sistemul de capul lui. Drept pentru care, pentru că e o nevoie persistentă nesatisfăcută și pentru că – vorba poetului – trebuia să poarte un nume, o să-i zică Trăiănuț, Crăiasa Furiei Electrice.

Să nu ziceți că nu v-am zis.



.