marți, 16 noiembrie 2010

Părinţi buni, părinţi inteligenţi

Știți că în general nu sînt siroposo-leșinat, ba chiar din contră. În consecință, evit sau cel puțin tratez cu circumspecție texte de-astea de înțelepciune new age, de leșinături powerpointuite care ne învață despre marile secrete ale universului, înțelepciunii și de ce e bine să crești pisici în casă (yuk!).

Însă astăzi cred că textul care mi-a picat sub ochi, courtesy of our faithful providers of daily cvasi-junk funny e-mails (txs, Dane! :) ) reușește să iasă din tagma leșinăturilor și chiar să merite să fie citit. De către cei care au copii, pentru limpezirea minții și înseninarea relației cu copilul lor. De către cei care n-au copii încă, pentru a ști la ce să se aștepte și să-și dea seama că nu e chiar așa o corvoadă cum cred ei și că a fi părinte chiar e fun, pe lîngă faptul că este una din cele mai frumoase experiențe pe care poți să le trăiești.

Vă propun să trageți aer adînc în piept, eventual să vă aprindeți o țigară, să lăsați cinci minute deoparte zăticnirile efemere ale zilei și să cugetați adînc, precum ardeleanul în trinul în drum spre Cluuuuj, la relația dintre Dvs. și copilul vostru, născut au încă ba.

:wink: :friends: :hugs:

PS: Nu, nu e un mesaj publicitar. Nu am auzit în viața mea de nenea ăla și nici de cartea lui. Pur și simplu am citit și mi-am dat seama că spune lucruri înțelepte, drept pentru care m-am gîndit să dau bunele cuvinte mai departe, spre folosință internautică.

* * *

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică.

Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.

Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.

Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.

Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.

CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”.

Iată prima dintre ele:

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.

Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.

Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”.

Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.

Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.

A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.

Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.

Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.

Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.

Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respănsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.

PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.

Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.

Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.

Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1. A corecta în public
2. A exprima autoritatea cu agresivitate
3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A distruge speranţa şi visele

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism.

Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi - Augusto Cury

7 comentarii:

Pongo spunea...

Misto.Aia cu istoriloarele in locul informatiilor mi-a placut tare mult.
:)

Anonim spunea...

mireille, la primii doi n-am aplicat mai mult de jumate. m-apuc de al treilea.

diacritica spunea...

Câteva replici posibile :)

1. Copiii nici înainte nu ştiau să-şi abordeze eşecurile, să-şi rezolve conflictele existenţiale şi să calculeze incalculabilele existenţei (că nici înainte nu-i învăţa nimeni, şi cu atât mai puţin părinţii, tufă şi ei, care ştiau numa' de pământ şi de mâncare).
Atâta doar că înainte n-aveau vreme să-şi bată capu' cu asta, mergeau la câmp, mulgeau vaca, făceau de mâncare pentru mama&tata care munceau la ţarină, aveau grijă de fraţii mai mici.

2. "Elevii" (la fel de totalizator-generalizator ca şi în afirmaţiunea cu pricina) n-au avut niciodată "plăcerea de a învăţa". Există un tip de copii cărora le place să înveţe (acelaşi - tipul - de la Aristotel&comp încoace; adică doar câţiva, puţini) şi există un tip de copii cărora nu le "place" să înveţe, dar o fac, de voie, de nevoie.

3. Când a fost educaţia ne-lipsită de ingredientul emoţional? La şcoală, doar pe vremea (tot a lui) Aristotel, săracul. Sau pe vremea Renaşterii, când era educaţie aproape 1 la 1 şi umblau ei fromos pe câmpii în contact cu natura. Educaţia (şcolarizarea) de masă e automat lipsită de emoţie, pentru că nu poţi să ai "ingredient emoţional" pentru cei 200-300 de copii cu care interacţionezi săptămânal. Iar dacă ne referim la educaţia dată de către părinţi, are careva impresia că alde personajele lu' Rebreanu îşi bumbăceau odraslele cu ingrediente emoţionale?... Să nu mai idealizăm trecutul, zic, că nu-i aşa frumos cum pare. (Că dacă zici "educaţia e tot mai lipsită de", va să zică că a fost o vreme când nu (prea) era lipsită de. Şi tind să cred că n-a prea fost aşa. Câţiva copii, norocoşi, au beneficiat în trecut de ingredientul emoţional al educaţiei. Aşa cum azi tot câţiva norocoşi beneficiază de. Ideea că toţi copiii ar avea dreptul la aşa ceva e democratică şi frumoasă, dar falsă. Educaţia depinde de părinţi. Or nimeni nu-mi consfinţeşte mie dreptul la părinţi normali la cap.)

Iar depresiile, obsesiile, panicile, timidităţile au existat dintotdeauna (că fix ciudăţeii ăştia au făcut literatură şi filosofie şi ştiinţe, de când lumea şi pământu'), numa' că majoritatea n-aveau vreme să mediteze pe temă - erau pe câmp la prăşit.


Da' na, altminteri, un bun text motivaţional. Pentru părinţi care deja îs preocupaţi de odrasle. Copilu' care merge cu vaca o să ia în continuare bătaie de la tac-su şi o să fie depresiv şi anxios şi frustrat fără să ştie de ce, ş-o să se răzbune mai târziu pe nevastă şi copiii proprii.

ZaffCat spunea...

@diacritica
... si o sa devina sef la oras si o sa se razbune pe subordonati! :-)

Adinel spunea...

Ma adaug si eu la post cu un desen-poveste si o prelegere despre brand si Gen Y

richard spunea...

Ce frumos descrii Japonia...printre rinduri.

arakelian spunea...

Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare

eu as adauga altceva. PArintii inteligenti ofera experiente constructive. Istorioarele vin si pleaca. Joaca e minunata.