Aceste obsesii proaspete si necesare

Îmi fac peruseala de dimineață a blogurilor ce consider că merită să fie urmărite. Ca de obicei, deschid multe, multe, urmînd ca mai apoi să trec prin fiecare. Dar mai întîi le deschid.

Și în timp ce făceam această meserie de curat meșteșug de chinez tînăr, dar în curs de îmbătrînire, ceva face click click click. În calculatorul meu. Apoi ting ting ting. Apoi bum. Bum bum. Ca o tobă de elefant. Ca un sunet de avertizare chtonică. Una din paginile deschise avea și muzică la purtător.

Și primul gînd este despre blogul cu pricina (Știu! Ei sînt!). Și imediat, la microsecunde de mililitru de sinapsă, următorul este unul care șterge tot în cale.

Pentru că mă ajută să-mi aduc aminte.


Și-mi aduc aminte.

Îmi aduc aminte cum e să fii cu simțurile proaspete, gustoase, naive, cum e ca fiecare zgomot cu vagi urme de muzicalitate în el să-ți trezească trăiri vii, virgine, de început de lume.

Pentru această reîmprospătare a firii, thanks, Tlon Society.

Zgomotul și furia amintirilor mele se numește For All Tomorrow's Parties. Cine nu știe cine cîntă, cine nu știți cine se răsfață în fața camerei alb-negre, mîna sus, să-i pun un revolver între degete. Trăiți degeaba, citiți blogurile greșite, duceți o viață tristă, nu știți ce-i important și trist pe lume.

:wink: