Iubite Domnule Maior,
[...] Eu îmi pierd timpul certîndu-mă cu toți pesimiștii și fricoșii. Orașul e plin de aceștia. Trăim aici într-o atmosferă deprimantă și mă gîndesc cu groază la baia de descurajare și de pesimism prin care trec toți ofițerii aici. Și orașul e plin de ofițeri.
Mă întreb cum au să se pună la muncă toți aceștia, cînd sînt convinși de la început că totul e pierdut, oare ce s-ar mai putea face?
Prima victorie pe care ar trebui să o cîștige este în contra lor înșile. În indignarea mea contra descurajaților, care nu fac altceva decît să se vaite ca bocitoarele și în contra politicienilor noștri care nu se gîndesc decît la fuga în Rusia, m-am apucat astăzi și am scris un articol, nu știu dacă trece de cenzură. [...]
Miclescu
Iași, în 31.XII.1916
Valeriu Florin Dobrinescu, Horia Dumitrescu, Ion Antonescu și Războiul de Reîntregire a Neamului, Ed. Pallas, Focșani, 2006, pag. 86
PS: Maiorul adrisant este viitorul mareșal Ion Antonescu, cel care la vremea aceea, deși doar maior, era la cîrma Marelui Stat Major al Armatei Române, alături de generalul Prezan. Perioada scrierii scrisorii este una dintre cele mai vitrege din istoria noastră modernă, înainte să ne spălăm fața cu sînge în campania din vara lui 1917
Dezbatere Prezidențială – live text
Acum 2 ore
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu