Money money über alles

Follow the money. O expresie celebră din zona politicii, înfiptă în mintea oamenilor odată cu scandalul Watergate și cu filmul All The President’s Men.

Ce-mi veni să mă gîndesc la această expresie celebră?

Iaca, mă gîndesc la vecinii și prietenii noștri unguri. La Ungaria, bre, această țară deosebit de apropiată nouă. Și uite-așa, mi-a și venit Follow the money în cap.

Ungaria este țara din Uniunea Europeană pe care zilele astea toți se îngrămădesc s-o îngrămădească. Să-și demonstreze superioritatea morală, virtutea indignată la adresa faptelor sale considerate a fi reprobabile.

Vai, ce nemernici sînt nasoii ăștia de unguri, cum nu vor ei să asculte de înțeleptele precepte ale deontologilor de la Bruxelles. Vai, ce groaznic e Orban. Orban cel Rău, ca să nu creăm confuzii. Căci mai există un Orban cel Bun, aici la noi în gubernia noastră docilă, un mediocru deosebit care nu iese din cuvîntul stăpînului galactic.

Ce face Orban cel Rău, spre deosebire de Orban cel Bun? Păi simplu. Își apără interesul. “Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”.

Nu știu cum sună Eminescu în maghiară. Probabil cu foarte multe colțuri fonemice. Căci știm cu toții că maghiara nu e neapărat cea mai melodioasă limbă de pe lumea asta a noastră unde indo-europeana e baza, iar ugro-finica e bau-baul de servici.

Dar știu clar că Eminescu, un poet genial, însă un ideolog tare hulit în zilele noastre, se potrivește foarte bine cu gîndirea lui Viktor Orban. Follow the money. Protect your people. Be proud. Repeat. Nevoile. Neamul. Rîul. Ramul.

Bunăoară, de-un par egzamplu, să vedeți belea cum funcționează principiul Follow the money după mintea lui Orban. Orban cel Rău, ca să nu creăm confuzii.

Știți că recent a fost marea discuție cu banii de redresare Covid. Recovery funds, în limba imperială. La noi le zice PNRR. Vestiții bani de reziliență pe care Uniunea Europeană, în marea sa mărinimie, îi varsă peste gubernii să atenueze efectul Covid.

Știți voi, în cazul României ăia ditamai 80 de miliarde de euro care de fapt nu sînt ditamai 80 de miliarde, sînt doar 40.

Ba nu. De fapt nu sînt 40, doar 38.

Ba nu, că nu sînt 38. Sînt de fapt doar 29.

Ba nu. Ce să vezi, din ăștia 29 de miliarde de faptul faptului doar vreo 14 sînt cu adevărat bani. Restul de 15 sînt împrumuturi. Sanchi, oricine poate să ia împrumuturi, că trebuie să-i dai înapoi. Cîțu pur și simplu numai asta face, de cînd a început Covidul: se împrumută cu zeci de miliarde pe an, cît nu s-a împrumutat România în toată istoria ei post-decembristă. Pe cîrca generațiilor viitoare.

Nu mai spun că pentru aceste împrumuturi așa-zis generoase de la Coana Europa te mai și înhami la tot soiul de slugărnicii (le zice “condiționalități”, ca să le mascheze gustul de jujău pus la gîtul oii, să prostească proștii cu cuvinte complicate) pe care orice țară întreagă la cap nu le-ar face în vecii vecilor: mărirea vîrstei de pensionare, concedieri masive, vînzări de bunuri ale statului către străini (le zice “privatizări”, tot spre prostirea proștilor).

Deci nu sînt 80 de miliarde. Sînt doar 14. Adică doar 18% din glorioasa sumă inițial ce s-a vehiculat cu mare tam-tam de laudă, să prostească proștii. Și pentru asta mai și trebuie să muncim cu toții pînă la 70 de ani, adică pînă murim. Nicht pensie. From sparanghel directly țu mormîntăn.

Aha. Doar 18% din ce ni s-a promis inițial. Pe bune?! Ce cool e ursu’.

Ce a făcut Orban în tot acest timp? Orban cel Rău, Viktor cel Orban? Ce să facă? Ce știe mai bine. Și-a apărat interesul. Interesul său. Și interesul poporului său.

S-a așezat la masa negocierilor UE, s-a folosit de instrumentele de putere pe care tratatele UE le pun în mod legal și egal la dispoziție tuturor țărilor componente și, împreună cu Polonia, a făcut o presiune constantă, perseverentă, de neclintit, pînă i-a convins pe distinșii domni europeni să-i dea mai mulți bani decît cei alocați inițial. Și fără condiții oneroase, că încercau să-i bage mortul în casă cu tot soiul de viclenii procedurale și legislative de pus călușul în gură și lațul de gît.

Deci ce a făcut România? A primit mai puțini bani decît cei promiși inițial. Mult mai puțini. Ce a făcut Ungaria? S-a luptat. A folosit instrumentele de negociere pe care le avea la îndemînă. Și a primit mai mulți bani.

Aha.

Și Ungaria e în continuare bine mersi în Uniunea Europeană, n-a zvîrlit-o nimeni afară - și nici n-o s-o zvîrle, stați voi liniștiți, mai ales după Brexit. Și își vede frumos de viața ei și de interesele ei. Naționale. NAȚIONALE.

Repet: NAȚIONALE.

Ce ziceam? Follow the money.

Hai să vă mai zic încă una, tot cu Follow the money. Și tot cu Ungaria. Și tot cu interesul național.

Ați văzut zilele trecute ce frumos s-a jucat meciul Franța – Portugalia din Campionatul European de Fotbal? Cu stadionul nu plin, ci hiperplin. Înțesat. Pînă la ultimul locșor ocupat. 67 de mii de locuri are. Toate 67 de mii au fost ocupate. Ce Covid, frate? Ce precauție? Ce stare de alertă? Ce pandemie? Hai sictir. E meci de fotbal. Se joacă cu tribunele pline. Mamă, ce spectacol a fost. Și pe teren. Și în tribune.

Știți unde s-a jucat meciul? La Budapesta. Acasă la Orban cel Rău.

De ce? Pentru că sperietoarea Covid încetul cu încetul nu mai sperie atît de mult. A început lumea să-și dea seama că a fost puternic instrumentalizată întru scopuri de-alea nasoale, non-democratice, de control social.

Mai mult de-atît. Pentru că Viktor Orban, Orban cel Rău, e un om întreg la cap, care ține cu țara lui. Deoarece acest Campionat European este, dincolo de orice, mai întîi spectacol. Și spectacolul nu se face fără oameni. Oamenii vor în tribune, nu la coteț. Și mai ales pentru că dintr-un asemenea meci se fac bani. Bani frumoși.

Aha. Deci bani. Aha. Follow the money.

Să continuăm cu povestea. Tot despre Follow the money este. Și tot despre Ungaria.

Zice că finala Campionatului European de Fotbal e programată să se joace în Anglia, pe Wembley. Mare stadion. Celebru. Un adevărat templu al fotbalului. Și, pe deasupra, foarte încăpător. Așa e planificarea la acest Campionat European, rezultată în urma unor negocieri aspre, dar severe: finala în Anglia, pe Wembley, unul din kilometrele zero ale fotbalului global.

Zice că, însă, zilele astea în Anglia încă se folosește în continuare tema Covid pentru a speria lumea. Ținută la coteț. Restricții. Alertă. Chestii de-alea de tot am avut parte în ultimul timp. E pericol. E varianta Delta, aia din India. Deci buba. Deci Covid.

Zice că, pe cale de consecință de Covid și de Delta și de buba mare pericol gros, guvernul englez ar fi vrut ca finala să se joace totuși cu tribunele goale. Pandemie, da? Pericol, da? Deci nicht, verboten. Wembley gol. Țuruk țu cotețăn.

Dar, ce să vezi? Degeaba zice guvernul englez că vrea meci de-ăla steril, fără oameni în tribune. Pentru că nu e doar după capul lui întotdeauna. Distinsul guvern englez uneori își mai găsește și nașul.

Zice că UEFA, organizatorul Campionatului European, și-a pus frumos costumul de naș, godfather cum îi zice în engleză și mai ales în italiană, mai ales prin Sicilia, s-a dus frumos doamna UEFA la domnii englezi și le-a pus problema pe masă. O problemă mare, groasă, penetrantă. Ca între gentlemeni: șantaj pe față.

Auzi, bre distinse guvern englez. Băi gentlemenilor băi. Ori permiteți să se joace finala cu tribunele pline, la capacitate maximă. Ca la o finală de Campionat European. Ori mutăm uite-așa, în doi timpi și trei mișcări, finala la Budapesta. Da, da. Ați auzit bine. Nicht Wembley. Jawohl Budapest. La Budapesta, în țara aia acolo unde Orban – Orban cel Rău, ca să nu creăm confuzii – e întreg la cap și dă voie la meciuri de fotbal jucate cum trebuie, cu spectatori în tribune.

Pe bune. Nu e glumă. Nu e poveste. Nu e cu “zice că”. Spun eu așa, ca să mă exprim plastic. De fapt toate s-au întîmplat cu adevărat săptămîna trecută. Cu tot cu șantaj de-ăla elegant, pe față. Le zice “negocieri”, ca să prostească proștii. De fapt îi zice “putere”. De ce i-au amenințat pe englezi că mută finala? Pentru că chiar puteau să o mute. UEFA chiar avea putere pe acest subiect. Putere cel puțin la fel de mare ca și puternicul guvern englez.

Aha. Șantaj. Aha. Putere. Aha. Negocieri.

Știți care e deznodămîntul la aceste negocieri de tip șantaj? Văzîndu-se în primejdie să piardă ditamai finala, ditamai halca de spectacol și de bani, încasările de la 70 de mii de spectatori, nu mai vorbim de pierderea de prestigiu, ce-au făcut vitejii noștri englezi deontologi, atît de dornici să respecte legea și să combată Covidul?

Ce să facă? Au pus banii mai presus de toate. Money money über alles. Au lăsat naibii baltă orice pretenție de precauție, și-au lăsat frumos chiloții deontologi jos și au acceptat presiunea UEFA. Șantaj, șantaj, dar să fie bine, totuși, să nu fie rău. Hai cu penetrarea. Hai cu egalarea.

Da, cum să nu. Sîntem precauți, combatem Covidul, dar nu de data asta. De data asta dați-ne banii, nu vă duceți cu ei la unguri, por favor. Gata. Piua. Am zis și noi, dar de fapt nu vorbeam serios. Haide, bre, că am glumit cu Covidul și cu varianta Delta. Pentru bani ne facem că nu există Covid. Hai cu egalarea. Hai cu penetrarea. Dar hai și cu banii.

Ce spuneam mai înainte? Follow the money.

Deci, dragii mei servili și umili și degrabă ascultători la Coana Europa, toată lumea e cu deontologia în gură și cu marile principii morale în dinți pînă se ajunge la momentul adevărului: la bani. Follow the money. Money money über alles.

Doar noi sîntem mai proști, mai fraieri, mai pămpăli și mai slugi, nu sîntem în stare să ne vedem interesul, să luptăm pentru el, stăm ca floricica, admirăm cu ochii larg beliți deosebitele așa-zis “favoruri” pe care Coana Europa se face că ni le face de dragul nostru, de fapt praf în ochi și prosteală pentru proști, și culegem ca slugile doar ce ni se oferă: firimituri, lături, umilință.

La noi nu e cu Follow the money. La noi e cu Follow the prost.

Ghinion.



(Articol apărut inițial în Evenimentul Zilei)

.