Corpul meu, acul vostru

Substratul biologic
al mișcării antivacciniste
din ziua de azi

Stau întins pe burtă, pe masa de masaj, frămîntat în mod foarte…

Stop. Stați așa un pic, să limpezim lucrurile, că văz că deja ați început să mustăciți. Dacă v-ați gîndit la ce nu m-am gîndit eu, să vă fie rușine. Masaj. Doar masaj. Sută la sută masaj terapeutic. Nimic altceva. Pînă și sociologii au voie la așa ceva. Rîdem, glumim, dar nu tragem concluzii fanteziste, nu părăsim sensul explicit al textului, da?

... frămîntat în mod foarte profesionist de mîinile unei balineze, indoneziene, tailandeze sau ce-o fi ea acolo, și-mi las gîndurile să-mi zburde în voie.

Nu pot să adorm, căci masajul e intens, cu multe părți ale corpului zdravăn chinuite. Și atunci, cu ochii închiși și cu mușchii urlînd cînd de plăcere, cînd de durere, mă gîndesc la chestii. Scăldat în uleiuri frumos mirositoare, mai ceva ca Liiceanu cu cremele lui de belfer deontolog, mă gîndesc la ce ți-e și cu trupul ăsta.

Cu corpul nostru.

Cîtă încredere trebuie să am în celălalt – cealaltă, în cazul de față – care-mi încalcă în mod drastic distanța de fugă (concept etologic, înseamnă sub ce distanță se declanșează la o specie în mod instinctiv complexul luptă sau fugi, fight or flight) și-mi abuzează corpul cu degetele alea care-mi iau fiecare mușchi în parte și-mi demonstrează că poate să doară în mai multe feluri.

Durere. Atingere. Animalul din mine dă să aibă reacții. Și totuși, mă stăpînesc.

Mă stăpînesc, în contra instinctelor mele.

Miliarde de ani, de la bacterie și de la meduză încoace, noi animalele am supraviețuit pe pămînt pe baza unui principiu simplu: nu e bine să fii atins. Nici de altcineva din specia ta, dar mai ales din altă specie. Cine te atinge, de regulă nu te atinge de drag, să fie bine, ci să fie rău. Să te atace, să te lovească, să te mănînce. Să fie rău, să nu fie bine.

Drept pentru care am dezvoltat instinctive reacții la apropiere, la contact. Mai presus de orice altceva, în biologie corpul este sacru. Și nu prea dăm voie să ne fie atins.

De unde și consecințele sociale, sociologice ale interacțiunii cu corpul nostru.

În primul rînd, sexualitatea. Sexualitatea e complicată la om – ca și la mai toate speciile de mamifere, unde atît fecundarea, cît și sarcina sînt interne – pentru că pune față în față două tendințe divergente. Pe de o parte, pofta de supraviețuire. Pe de altă parte, reticența la contact.

Drept pentru care e nevoie de elaborate ritualuri de curtare pentru a minimiza reticența și a crește încrederea și, pe cale de consecință, dorința. Pînă și plăcerea sexuală face parte din această ecuație. O bombonică suplimentară care să ne păcălească să lăsăm garda jos, să fim mai predispuși să facem pui, să nu ne zbîrlim unul la altul, leu la leoaică, babuin la babuină, domn la doamnă, înainte să comitem fapta.

De asemenea, tot ce ține de instituțiile totale (cf. definiției lui Goffman, căutați și voi pe Google) are de-a face tot cu corporalitatea. Cu limitarea libertății corpului. Atît a deținerii, cît și a prezentării sale.

La închisoare ești – ce să vezi, mare tautologie – închis. Ți se reține corpul într-un spațiu bine definit. La mînăstire la fel. Din ea nu poți să ieși decît cu voie de la stareț ori de la stareță. Din unitatea militară, din spital, de la azilul de nebuni la fel. Nu-ți plimbi tu corpul pe unde te taie pe tine capul. Ci conform unor reguli foarte bine definite, inventate și mai ales aplicate în mod inevitabil de alții.

Control. Putere. Corp.

Și, peste tot, dincolo de controlul deplasării, mai e și controlul prezentării. Uniforma. Maniera de prezentare a corpului, pe care nu o deții tu, ci cei care dețin puterea instituției totalitare. Fie că e pușcărie, spital, unitate militară, școală cu uniformă obligatorie, azil de nebuni, mînăstire de maici, peste tot nu tu ai dreptul cum să-ți prezinți corpul. Ci alții. Mereu alții.

Același principiu se aplică și femeilor din țările musulmane fundamentaliste. Corpul nu-ți aparține, nu-l prezinți tu cum vrei tu cui vrei tu. Nu. Trebuie să ți-l acoperi, să nu-l vadă decît stăpînul tău.

Monopol. Exclusivitate. Putere.

Tot în zona asta, a definirii relațiilor de putere corporale, stau și alte practici sociale puternic controversate, care vorbesc despre tensiunea dintre libertate și putere. Mă refer la avort, la mutilările genitale ritualice, la tortură și la pedeapsa cu moartea.

Fiecare din aceste subiecte sînt dezbătute puternic, atît în societățile conservatoare, cît și în cele progresiste, și generează adevărate războaie culturale (culture wars), cu susținători pătimași și de-o parte, și de cealaltă a dezbaterii.

Pînă și împodobirea corpului, îndeosebi cea puternic intrusivă, tot din povestea asta face parte. Machiajul, dar mai ales intervențiile permanente, ireversibile, cum ar fi tatuajele ori piercingurile, vorbesc despre capacitatea ta de control asupra propriului corp.

Cînd te razi în cap, cînd îți dai cu ruj de-ăla roșu intens, cînd te tatuezi sau cînd îți bagi o sîrmă vizibilă în nas (ori mai puțin vizibilă în alte organe), transmiți un mesaj puternic. Fac ce vreau cu corpul meu, cum mă taie pe mine capul. Mi-l împodopesc, modific, străpung, desenez, împopoțonez cum vreau eu. Sînt puternic. Sînt stăpîn pe corpul meu. Sînt liber.

Adică discutăm, de fapt, nu despre corp, ci despre libertate.

Acesta este unul din motivele pentru care principalele două metode de combatere a pandemiei Covid, masca și vaccinarea, sînt puternic contestate de o parte însemnată a societății. Nu numai în democrațiile tinere, unde abuzurile societății totalitare sînt recente și lumea e reticentă să-și încredințeze libertatea fără prea multe discuții. Dar chiar și în democrațiile consolidate. Încet încet, pas cu pas, apare o reticență la mască, o reticență la vaccinare.

Aceste respingeri, care deja iată că se concretizează în valuri de proteste în din ce în ce mai multe țări dezvoltate: Olanda, Germania, Austria, Franța, Italia, Australia, Statele Unite, au un imens suport biologic. Substrat pe care cei aflați la putere, dacă îl ignoră, îl ignoră pe barba lor. Miliarde de ani de mefiență la adresa intruziunii corporale nu pot să fie schimbate cu o banală campanie de propagandă mediocră: acest vaccin conține cafeluță și figuri de advertising.

Ce vreți voi să faceți cu corpul meu? De ce să mă înțep? De ce să mă înțep de atîtea ori? Ce vreți să băgați în mine, fără să-mi spuneți? De ce ne păcăliți că ne vreți binele, cînd de fapt voi aveți cu totul alte intenții? Cum adică să mă înțep din șase în șase luni? Și dacă nu mă înțep, să n-am voie la nimic: să călătoresc, să vorbesc, să lucrez, să merg la biserică? Cum adică să port masca peste tot, chiar și cînd sînt singur, precum poartă femeile musulmane hijabul? De ce să intervin asupra corpului meu fără să mă întrebați și pe mine dacă vreau sau nu?

Cum rămîne cu drepturile și libertățile? Cum rămîne cu Constituția, cu Carta Drepturilor Omului?

Întrebări care, indiferent dacă unora li se par primitive, iraționale, pur și simplu prostești, ele au în spate miliarde de ani de mefiență necesară. De reticență biologică instinctivă, fără de care n-am fi fost azi unde sîntem.

Pentru că altminteri strămoșii noștri, ăia de ne-au dat sînge și nume, de-ar fi fost la fel de creduli precum își doresc stăpînii noștri să fim noi zilele astea, dacă ar fi pus botul la harneală, la propagandă, ar fi fost demult mîncați de leu, de șarpe, de rechin.

De toți ăia care se dau pe lîngă tine, ad literam se dau pe lîngă tine, îți dau tîrcoale și-ți spun că-ți vor tot binele de pe lume. Doar doar să-i lași să se apropie, să pună gheara laba colțul pe tine și astfel să le pui la dispoziție o masă îmbelșugată, niște cărniță de fraier căruia nu-i e frică să pună mîna alții pe el.

Sau acul.



.