Productivitate vs Remunerare. România față de UE

Una din mantrele cvasi-fasciste pe care tabăra anti-pesedistă din România o repetă în mod neobosit, cu o străduință și vehemență demne de Goebbels, este că PSD crește în mod nejustificat și nesustenabil salariile, folosind aceste creșteri drept pomană electorală mascată.

Huooo! Nenorociților! Secătuiți țara! Așa strigă tefeleii în cor de ani de zile. Huuooo! Vindeți țara la ruși și la chineji! Huooo! Nu știți economie elementară! Salariile au voie să crească doar dacă crește productivitatea! Nu crește productivitatea cît creșteți voi salariile! Huooo! Duceți țara de rîpă, comuniștilor!! La pușcărie cu voi!!!

OK. Cunoaștem stilul de comunicare tefelist. Isterie cît cuprinde, varianta “spume la gură”. Să facem un pas în spate. Să tragem aer în piept. Să ne potolim. Să fim oameni normali la cap, raționali. Și să facem ce trebuie să facă orice om normal la cap și rațional: să caute să vadă dacă alegațiile tefeliste sînt adevărate au ba.

Drept pentru care vă propun să deschidem cartea sfîntă a datelor publice disponibile și să consultăm datele de pe site-ul oficial, repet, OFICIAL, al BNR, această mare redută de reticență la adresa politicilor publice pesediste.

BNR, printre multele sale date disponibile, are o pagină de serii de date consacrată stabilității financiare a țării (link aici).

Printre multe alte tabele, dacă veți consulta cel mai recent fișier dedicat Contextului economic și financiar intern și internațional (raport 2/2018, format Excel), și dacă veți avea răbdarea să săpați prin măruntaiele Excelului și să faceți grafice,

veți da în mod inevitabil peste foaia de Excel “1.10”, care prezintă seria de date privind evoluția productivității muncii, respectiv a remunerării angajaților din România, ca procent din valorile respective medii din Uniunea Europeană.

Aha. Vasile. Exact ce căutau ochii noștri plînși să vază. Productivitate. Remunerare. Adică salarii, coane Fănică. După buget.

Păi ia să vedem noi ce zic datele publice și oficiale BNR? Ce fac salariile? Dar productivitatea muncii? Să profităm de aceste date oficiale și publice și să facem ce știm mai bine: să facem grafice. Un grafic face cît o mie de cuvinte.

Pe rînd.

Mai întîi, să admirăm poza evoluției productivității în România, ca procent din productivitatea medie din Uniunea Europeană. Seria de date începe în 2001, deci hăhăt dinainte de intrarea României în UE, și se termină în 2017. Date pe 2018 nu sînt disponibile deocamdată.



Ce vedem noi în acest prim grafic? Vedem că la început, în 2001, eram mici și proști și împiedicați și nepricepuți și primitivi și nu reușeam să facem decît 25% din ce era în stare să facă Uniunea Europeană, dacă standardizăm la unitatea de efort (muncitor / oră) necesară creării de plusvaloare.

Deci 25%. Deci doar un sfert, stimabililor. Adică aveam nevoie de vreo patru muncitori să producă ce producea un muncitor european mediu. Adică eram varză.

Nu intru aici în discuția de ce eram varză. N-aveam capital? N-aveam tehnologie? N-aveam know how și proceduri? Eram leneși și beam la locul de muncă? Furam ca în codru? Vindeam prea ieftin? Nu eram cuprinși în marele lanț al ființei capitaliste, în ciclul global de schimburi? Habar n-am. Nu e cazul să discutăm aici, căci n-avem date. Tot ce putem vedea e că stăteam prost.

Graficul ne arată că, în acești 16 ani analizați, productivitatea muncii în România a crescut în mod constant, încet și trist, ca la văduve, recuperînd din distanța aia groaznică de doar 25% de la începutul anilor 2000.

Identificăm trei etape.

Din 2001 pînă în 2008, în perioada aceea sălbatică a Vestiților Ani Turbați Și Minunați cînd totul era posibil, productivitatea prezintă o linie constantă de creștere, cu o pantă de admirat.

În medie, am crescut în fiecare an cu 3,7 puncte procentuale, recuperînd de la an la an decalajul de productivitate față de UE și ajungînd în 2008 să avem o productivitate a muncii la jumătate față de cea a Uniunii Europene.

Un efort imens într-o perioadă atît de scurtă. În doar 7 ani de zile, practic ni s-a dublat productivitatea, de la un sfert la jumătate. Repet: S-A DUBLAT. Imens. Doar China probabil a mai făcut chestii de-astea de vitejie prodigioasă atît de rapid în ultimul timp.

Pe urmă vine criza și luăm o pauză. Din 2008 pînă în 2011 productivitatea stagnează la 50% din media UE. Să vedem partea bună a lucrurilor. Bine măcar că n-a scăzut, că la ce jale și dezastru a fost în acea perioadă, putea să se întîmple orice.

Pe urmă, din 2012 încoace, productivitatea muncii își ia din nou încet-încet avînt și reîncepe procesul de convergență. Mai ales din 2014 încoace, panta începe din nou să semene cu cea din mirabila perioadă 2001 – 2008.

Consecința acestei convergențe este că în 2017, cel mai recent an pentru care avem date disponibile, productivitatea muncii a ajuns la 65% din cea a Uniunii Europene. Aha. Deci două treimi. Cum ar veni, cîtă plus valoare produc doi angajați în Uniunea Europeană, se produce la noi cu trei angajați. De la o disproporție de 4 la 1 am crescut la una de 3 la 2. Ooookeeeyyy. O creștere foarte semnificativă, cu care chiar ne putem mîndri.

Deci românii, în acești 16 ani analizați, au fost din ce în ce mai productivi, mai harnici, mai pricepuți, mai organizați, mai tehnologizați și mai capitalizați și mai integrați și au creat din ce în ce mai multă plus valoare. Foarte bine. Exact ce ne dorim cu toții. Vrem o țară ca afară.

Dar ia să vedem: au fost românii oare cumva și plătiți pe măsura muncii lor?

Intră în scenă graficul nr. 2. Remunerarea angajaților în România, ca pondere din media UE.



Jale, Fănică. Platfus, Mițo. Dezastru, stimabililor. Un grafic cu o totul altă poveste.

Un grafic mai mult orizontal decît în pantă. Adică, în cuvinte simple: fără prea mari creșteri.

În 2001, primul an cu date disponibile, remunerația medie a muncii angajatului român era de 33%. Adică la o treime din cea a unui angajat mediu din UE. Cum ar veni, cu trei salarii de-ale noastre umpleai un salariu de-al lor. Și a tot stat așa pînă în 2004. Și pe urmă a făcut un ușor salt în 2004 – 2007, la 40% din remunerația medie europeană. Și pe urmă în 2008 a sărit la aproape 50%, pînă prin 2010. Apoi în 2011 a scăzut la 45%. Și așa i-a rămas numele pînă în 2015. Doar din 2016 încoace a început să recupereze din nou. Cea mai recentă valoare disponibilă, cea din 2017, este de 56%.

Deci, la o primă strigare, o concluzie simplă: au crescut și remunerațiile, dar mai lent decît productivitatea muncii.

Cel mai bine se vede dacă punem ambele linii pe același grafic (graficul 3) sau dacă pur și simplu scădem una din alta și obținem o singură linie, diferența dintre productivitate și remunerație (graficul 4) sau dacă facem raportul dintre ele, împărțim remunerația la productivitate (graficul 5).







Acum, că avem aceste grafice, putem răspunde la acuza tefeleilor indignați. Ia să vedem, bre stimabililor bre, e productivitatea peste sau sub salarii?

Răspunsul este simplu: la început, pînă prin 2006, era fie ușor sub (2001 – 2003), fie riguros la egalitate (2004 – 2006). Din 2007 încoace, dintr-o dată, productivitatea este în mod constant, repet: CONSTANT, peste remunerare.

Păi ce s-a întîmplat în 2007? Un fleac, un mizilic: am intrat în Uniunea Europeană.

Deci cum am intrat în UE productivitatea muncii a fost în mod constant, neîntrerupt peste remunerație. Mai mult, pe măsură ce ne apropiem de prezent distanța dintre acestea două crește. Diferența cea mai mare a fost între 2013 și 2015, deci după criză. Se ajunsese ca productivitatea să fie cu 10 puncte procentuale și peste remunerație.

De-abia din 2016 încoace remunerarea începe să crească și să încerce să recupereze, fiind însă în continuare mult în urma productivității. În 2017, anul cu cele mai recente date disponibile, diferența încă este de 9 puncte procentuale. Adică aproape 10.

Adică, stimabililor, vehemenților, dugușliucilor și tefeleilor, productivitatea este mult peste salarii. Doar că voi, vehemenților și pui de fasciști ce-mi sînteți, în marele vostru patriotism, în loc să țineți cu ai voștri, cu românii, cu cei de-un sînge cu voi, țineți cu stimabilele multinaționale care exportă nestingherite de nimeni plusvaloarea în paradisurile fiscale, fără să mărească salariile, ținîndu-și angajații ca pe ciuperci: în întuneric, fără bani și în precaritate pînă la gît.

În graficele de mai sus, rezultatul unor date publice și oficiale de pe site-ul BNR, repet, BNR, această mare redută pro-multinaționale și anti-pesedistă, vedem justificarea politicilor publice propuse de PSD în ultimii ani, cunoscute sub termenul de „wage led growth”.

Mărești salariile și împuști mai mulți iepuri deodată. Pe de o parte, generezi creștere economică. Pe de altă parte, ajuți la o distribuție mai echitabilă a plusvalorii în societate, la o împărțire mai de bun simț între cei care pun osul și sudoarea (angajații) și cei care pun banii și culeg cîștigul (capitaliștii).

Știu că vă arăt aceste grafice degeaba. Știu că cine e convins e deja convins, iar cine nu crede, pot să-i arăt și pe mama și pe tata graficelor, și pe Iisus venit a doua oară pe pămînt, că tot nu vor crede. Tefeleii nu gîndesc. Tefeleii doar vehemesc. Ei doar vîntură lozinci proto-fasciste.

Vă place cum își iau țara înapoi, să o dea la multinaționale, să o exporte ăia pe gratis în Insulele Seychelles?



.