[...] ca un pudel pe linga un viking [...]

Fiind consumator TCM, cam singurul canal la care ma uit din cind in cind (na, ca am comis-o si eu la fel precum Tatiana Tanacu, sa-mi recunosc cumplita greseala),

mi s-a intimplat vazind The Good German sa simt ca e un film shui, fortzat, care vrea sa demonstreze ceva cu tot dinadinsul

si care, mai mult, parca l-am mai vazut cindva, evident mai bine facut si cu o tristete si tensiune muuult mai autentice decit facatura din anii 2000 si restul procesare alb-negru a imaginii.

In seara asta imi dau seama de ce, si-mi recunosc o gresala mult mai mare decit cea ca nu ma uit la televizor decit la filme.

Recunosc spasit ca nu am recunoscut poncifa din prima, ca trebuia sa ma prind imediat, la primul cadru, la prima uitatura a femeii fatale catre americanul cel naiv.

Bly me, it's The Third Man all over, splattered, gushed down, forced upon our gullible throats.

The Tird Man, aceasta adevarata Mama Omida, acest film trist ca un blues cintat de-un negru fara pantofi in picioare si cu matzele ghioraind de foame.

Acest film facut atunci, pe bune, cind Viena si Occidentul inca erau in ruine, in mijloc de nemernicie si in inceput de Razboi Rece.

Mermeleala pretioasa si pretentioasa a lui Clooney, pe linga asta, e ca un pudel pe linga un viking. Cu singe doar prin capilarele de la urechile cele blege.

Hai, uitati-va la The Third Man si multumiti proniei ceresti ca sinteti niste pufosi pufosizabili care traiti vremuri pufoase, roze, pline de singe doar in capilarele diafane de la urechile cele blege de pudel bleg.



.