Filmele sînt făcute din filme, cum cărțile sînt scrise din cărți

Cînd m-am dus la Avatar, m-am dus cu convingerea că voi vedea un film prost, umflat fără motiv.

Pentru mulți, într-adevăr, a fost un film prost. Prea multă amestecătură. Prea multe referințe cinematografice. Prea copilăresc. Ce e talmeș balmeșul ăla? Le amestecă de le ia naiba.

Pe mine, din contră, ăsta a fost unul din principalele motive pentru care filmul m-a convins, deși venisem la cinema chitit să-l resping. Cărțile se scriu din cărți și filmele se fac din filme.

Iar puterea unui film constă în felul în care acesta reinventează apa caldă, aceeași poveste spusă pînă la refuz, băiatul care iubește fata, fata care plînge și moare după ce ia otrava, cowboii alergați de indieni, pămpălăul care calcă pe furtun și pe urmă se uită în el, să-i scuipe apă în față.

Am și scris la vremea respectivă despre felul în care filmul s-a izbăvit prin recursul la povestea simplă, mitică. Dacă o să căutați pe Turambar, veți găsi articolul respectiv.

La Mad Max IV Fury Road, așijderea. Eram convins că nu avem de-a face decît cu nevoia unui biet regizor bătrîn de a dovedi că mai poate. Vai, ce fîs o să iasă. Vai, ce dezamăgire va fi.

Vai, ce m-am înșelat. Filmul e mai proaspăt și mai viu și mai cinematografic decît hoarde de alte sute de filme care își croiesc calea prin creierele noastre zilele astea.

Cinematografic în sensul inițial al cuvîntului, ăla mitic, epic, epopeic, naiv, din vremurile proaspete ale Macondoului de început, cinematograful din copilăria sa, acea fabrică de vise pentru copiii întîrziați care dădea naștere la eroi monștruoși și la monștri eroici.

Cinema-ul ăla naiv și pur și entuziast și încă neatins de otrava intelectului, de dinainte să se acrească speranța în oameni.

Și dacă ai timp în tot tumultul ăla de nebunie de pe ecran să te uiți și după referințe, vezi înclinările de onoare ale regizorului către vremurile acelea proaspete și naive.

Vezi Metropolisul, vezi Diligența, vezi Ben Hur, vezi Lawrence al Arabiei, vezi Războiul Stelelor. Vezi semne – subtile sau mai puțin subtile – de respect pentru filmele mari, epice, sălbatic de imense care au desenat scene sălbatice pe pînza creierelor noastre de copii mari.

Și ajungi iar să te gîndești că filmele sînt făcute din filme, precum cărțile sînt scrise din cărți, și că nu prea mai e nimic nou sub soare, cam de cînd a început să plouă în Macondo, dar că acest nimic nou sub soare uneori poate fi povestit fascinant de proaspăt.

Mda. Trebuie să mai văd o dată filmul, tot la cinema. Am niște scene care mi s-au înfipt în minte mai mult decît prevede Codul Fiscal, și trebuie să le gust din nou, cu muzica dată la maxim.

Iar pentru toți recenții care cred că lumea a început alaltăieri, de la Seinfeld încoace, priviți pufoșilor cum se fac filmele din filme și cărțile din cărți. Priviți cum se alergau oamenii cu mașinile sălbatice de pe vremea aceea, mașini care mergeau pe bază de fîn, nu de benzină, prin deșertul sălbatec al istoriei sălbatice a cinematografiei și vieții.

Doamnelor și domnilor, cinstiți pufoși recenți, scena urmăririi din Diligența lui John Ford. De unde de pe aici a început totul, de prin vremurile alea cînd lumea era atît de proaspătă și de tînără încît nici nu prea erau multe cuvinte inventate, iar în Macondo încă nu începuse să plouă.

Pufoșilor care sînteți voi pufoși și care credeți că lumea a început în 2012.



.