joi, 16 octombrie 2014

Uite tigrul! Uite tigrul!

Ce ți-e și cu nevoile astea emoționale.

Sîntem ființe programate genetic de milioane de ani să minimizăm riscul, să maximizăm supraviețuirea. În consecință, să acordăm atenție privilegiată subiectelor ce țin de risc, de primejdie.

Acum cîteva milioane de ani, acum cîteva sute de mii de ani, chiar și acum trei mii de ani pîndeam fiecare zvîcnire a frunzelor tufișului, să nu fie cumva tigrul acolo în spate. Acum, chiar dacă nu mai pîndesc tigrii pe stradă și trăim vremuri de bunăstare și siguranță, am rămas cu paleo-instinctele.

Acum nu ne mai uităm după tigri. Acum ne uităm la știri cu accidente, alea de la ora 5. Fac astea ratinguri fabuloase. Acum ne uităm la filme de groază. Vai, ce bine că nenea ăla rău nu ne taie pe noi cu drujba. Acum ne uităm la filme polițiste, cu șpioni, cu cowboy, la thrillere, la filme cu super-eroi.

Toate au un punct comun: preocuparea față de risc și de neprevăzut. Și neutralizarea fricii prin gestionarea controlată a expunerii la risc.

Traian Băsescu a călărit această reacție instinctivă pe care toți o avem înrădăcinată adînc în paleo-cortexul nostru, pînă jos spre bulbul rahidian, zvîrlindu-ne o ciosvîrtă și prăpădindu-se de plăcere uitîndu-se la noi cum am mușcat momeala.

Dacă Băsescu îl acuza pe Ponta că e ungur, sau homosexual, nu ar fi provocat aceeași reacție ca atunci cînd l-a acuzat că e șpion. Dacă însă a zis că e șpion, repede ne-am zvîrlit cu capul înainte să dezbatem subiectul.

Unii, naivi, pentru că așa le zice paleo-cortexul, că e pur și simplu chestie de instinct: "unde e tigrul?". Alții, cinici, pentru că știu că asemenea subiecte interesante fac ratinguri fabuloase. Alții, și mai cinici, pentru că știu că asemenea subiecte definesc campaniile electorale.

Spuneam la televizor cu ceva timp în urmă, cînd Băsescu lansase doar teaserul, înainte să înceapă genericul filmului, înainte se sinucidă în public șpionul de Turcescu, înainte să iasă Băsescu să acuze cu subiect și predicat, pe vremea cînd doar amenința cu despuierea, despre această aplecare spre subiectele ce țin de primejdie și cum păpușarii pot să valorifice această tendință firească, etologică.

Cînd m-a întrebat moderatoarea "Dom'le, dar de ce e lumea așa interesată de subiectul ăsta?", i-am spus: simplu, doamnă. Pentru că lumea se uită la filme și la știri cu accidente, cu polițiști, cu șpioni. Nu se uită nimeni la filme cu contabili, cu pompieri, cu unguri sau cu homosexuali. Oamenii vor emoții, thrills, gestionarea controlată, în siguranță, din cuibul confortabil al fotoliului din sufragerie, a emoțiilor negative, a fricilor, a angoaselor.

E o terapie continuă, neutralizarea controlată a fricii prin expunerea la stimuli primejdioși, dar dincolo de sticlă. E o vaccinare. E un catharsis de care oamenii au nevoie. Să se simtă eroi, să se simtă supraviețuitori, să aibă parte de happy end. Uite tigrul, ne e frică de el, dar nu are cum să sară dincolo de sticlă. Și atunci nu mai mi-e frică de el, sînt inundat de fiori pozitivi, creierul dă drumul la serotonină. Nu mi-e frică nu mi-e frică de Bau Bau. Rețeta simplă de la Hollywood, de la romanele lui Agatha Cristie, acum mai recent de la talk showuri.

De aceea discutăm despre subiectul ofițerului acoperit. Nu contează că Ponta n-a fost ofițer acoperit. Contează că Băsescu ne-a dat ceva de ronțăit, după tipicul cu care sîntem învățați zi de zi, seară de seară, să dăm de ronțăit creierului, să-l ținem în priză. Unde e tigrul? Fii pe fază, maimuțică! Uită-te după tigru!

Băsescu a călărit această nevoie, de atenție la adresa riscului. Uite ofițerul! Adică "uite tigrul". Dacă spunea "uite contabilul!" sau "uite ungurul!" sau "uite homosexualul!" nu ciuleam urechile cu atîta atenție.

Băsescu a aruncat bolovanul. Acum toți discutăm nu dacă Ponta este sau nu este ofițer acoperit, ci luăm de bună că de fapt este. Pentru că așa am învățat noi în filme, asta este logica narativă la care am fost expuși de atîtea ori încît ne-a devenit a doua natură.

Acum toți discutăm care sînt repercusiunile pe care le va suporta Băsescu pentru că a dezvăluit un ofițer acoperit. Deci deja am luat de bună gogorița lui Băsescu, am reacționat pavlovian la strigătul lui de primejdie "uite tigrul!". Și despicăm firul în patru dacă va fi judecat pentru dezvăluirea unui ofițer acoperit. Waw. Waw!

Mulți dintre cei cu mintea la purtător, văzînd circul care s-a dezlănțuit, dau zilele astea din mînă a lehamite și spun "nu ne mai lecuim odată. Sîntem nebuni. Sîntem vai de mama noastră". Ah, ce iremediabil balcanici sîntem, coane Fănică!

Eu n-o să spun așa ceva. Cunoscînd destul de bine natura umană, o să spun ceva mult mai prozaic.

N-o să-mi acuz semenii că sînt varză cu capul. Nu. O să spun doar că sîntem niște maimuțe.

Maimuțe în sensul prozaic, biologic, etologic al cuvîntului, nu în cel depreciativ pe care sîntem din păcate obișnuiți să-l folosim. Maimuțe, adică primate. Două mîini, două picioare, degete opozabile, ne hrănim puii cu lapte, vedere stereoscopică în culori, deplasare bipedă relativ recentă în termeni geologici, ce ne provoacă probleme la vertebre.

Niște maimuțe care, în milioanele noastre de ani de calificare la locul de muncă drept primate specializate în supraviețuire, am învățat să ne uităm după tigru, să ne ferim de el.

Iar acum dresorul cinic ne flutură frica pe la nas, strigă "uite tigrul", și toți o luăm de bună. Nu e nici un tigru, nu e nici un șpion, dar noi în mintea noastră știm deja că trebuie să ne uităm după tigru, după șpion. Better safe then sorry.

Și atunci evident că nici nu mai punem la îndoială adevărul strigătului de alarmă, ci ne apucăm să despicăm firul în patru ce culoare are la dungi, al cui e și ce ar trebui să pățească dresorul care i-a dat drumul din cușcă.

Ce oameni. Ce frici. Ce logică narativă, predictibilă, dar eficientă.

Ce campanie.



0 comentarii: