Odin se simte rău în Midgaardul său de la Cotrorök

Cum îi zicea la chestia aia cînd moare unii și plînge alții și restu toți se bucură?

Gotterdammerung, dacă nu mă înșel și dacă ascultatul ecscesiv de manele nu mi-a dăunat încă la germana care n-am știut-o niciodată. Pardon: pe care n-am știut-o niciodată, că iar se opărește naziștii gramaticali că nu vorbim corectește românește, deși limba română e un monstru viu, mișcabil, iubibil, care evoluește din succesuri în chibrite pe măsură ce oamenii se mută de la consumat Eminescu și Creangă la almanahe și alte interneți.

Unde rămăsesem? Aha. Gotterdammerung. Cu doi de TT.

Păi măi muțuflenderilor și iubibililor și bilbiloilor și grumpiloilor politici care esteți voi, păi măi pufoșilor tanspartinici și toți analiști electorali și clar și evident foarte pricepuți la fotbal, politică și mai ales sondaje, varietatea exit pool, pardon, poll, e clar, mi-e gîndul deja la piscină,

păi măi dragă, măi animalelor:

ce s-a întîmplat ieri adică alăltăieri la vot e încă un semn scris cu creta pe perete, mene tekel fares, că vremea lui Her Gotter Băsesculung stă să apună.

Știți voi: fares de la făraș, doar că fără diacritice. Apocalipsa, săbii, cuțite, cuțite lungi, cuțite scurte, Loki se bate cu Thor, Udrea cu MRU, zeii suferă cu toții, 6% din populație plînge și suspină, ah ce dureros, restul de 94% practică diverse activități recreaționale în acest sens și cu acest prilej.

Duminică 25 mai ne-a arătat că în ciuda ofensivei de primăvară vară, PNL și PDL rămîn în continuare stăpînii inelelor cu pas de filet pe partea cealaltă, pe partea dreaptă cum înșurubezi, pe partea dreaptă cum deșurubezi. Ei taie, ei spînzură, ei începe cu două cifre. Joaca e mostly în trei, cum ar zice Tudor Arghezi atunci cînd face versuri despre moarte și alte activități politice: între PSD, PNL și PDL.

Și acest fapt evident că vă dați seama că îl înțeleg și îl rumegă în creierul lor șerpilian nu numai actorii politici participanți la măcel, ci toți actorii semnificativi de pe acest Tărîm de Mijloc balcanic: mass media, deținătorii de resurse simbolice, organizaționale și mai ales și mai ales financiare, americanii, mediul de afaceri, poporul, cetățenii, serviciilii, masonii, șerpilienii, reptilienii, și chiar și jucătorii de table interplanetare.

Tabăra Băsescu dacă vrea să se alăture și ea la masa negoțului, la discuțiile de catifea ce urmează să înceapă săptămînile astea, stai așa! breaking news! au început deja!, deci tabăra Băsescu dacă vrea și ea să aibă un cuvînt de spus, trebuie dintr-o dată să adopte o poziție muuult mai maro și muuult mai controlată decibelic.

Din poziția vultur pleșuv va fi ca în filmul ăla cu camioane care se transformă în transformers, poziția ghiocel, varianta 14B. Hai, faceți frumos la domnu Crin. Hai, pupați inelu la domnu Blaga. Hai, că dacă scoateți dosaru la domnu Blaga, scoate și el dosaru la domnu Nu-Pot-Să-Pronunț-Numele-Că-Mă-Urmărește-Niște-Oameni.

Evident că sigur probabil dînșii, marii vulturi de sorginte subit ghioceliană, se amăgesc că doamna pom, noi vrem Oscarul.

Da, doamna pom, în turul 1 poate o să avem probleme, poate n-o să mai contăm atît de mult, poate copiii mari și răi și urîți n-o să vrea să se mai joace cu noi, răul ăla de Vasile și nasolul ăla de Crin care evident foarte probabil cu siguranță poate va rămîne totuși șef la PNL.

Știm, doamna pom, poate MRU totuși nu e atît de strălucitor, poate Nuți totuși se mai desumflă. Dar totuși orișicît, doamna pom, să știți că indubitabil cu siguranță sigur tot noi vom fi despărțitorii de ape în turul 2. Asta pentru că Adevărul și Lumina și Viața, dar mai ales cărțile cu puncte și dosarele cu cifre, nume și număr de înregistrare de la registratură sînt totuși la noi.

Drept pentru care, doamna pom, cu respect să nu creem confuzii: știți, noi vrem Oscarul.

Vedeți, asta e problema zeilor din Gotterdammerung: suferă de hybris pînă în ultimul ceas, cînd Uriașii de Gheață dau năvală. Și nici Oscarul nu mai e ce-a fost. Și mai ales și mai ales nici Traian nu mai e ce-a fost. Se vede din ce în ce mai clar, chiar dacă acum la orele 13:00, în cîteva minute, va ieși precum cucul din scorbură să ne împartă înțelepciune și vorbe și frică. Mai ales frică.

Deci după cum v-am spus. Gotterdammerung. Cu doi de TT de la TB. Hai, să cînte Wagner. Vine vacanța și cu ea apocalipsa mult așteptată, bine meritată și constant proorocizată.

V-am zis că chibrite se zice corect chibrituri? V-am zis că exit pollurile nu greșește, ci ele doar identifică fapte și fenomene sociale? V-am zis că exit poll se scrie cu poll, nu cu pool?



. Citeste tot...

Percepția de învingător și exit pollurile

Percepția de învingător face să înflorească 5% conformism social și afectează exit pollurile.

Una din concluziile acestor zile, coroborat cu ce s-a întîmplat și în 2012, cînd USL spărgea tot, este următoarea: nu contează atît de mult nivelul propriu-zis de vot, ci percepția de învingător. Nu contează atît de mult că are în opțiunile de vot 60% sau 40%, ci cîți oameni simt că partidul respectiv va cîștiga alegerile.

De la un anumit nivel încolo de percepție de învingător, probabil de pe la 60%-70%, cînd mirosul de victorie devine din ce în ce mai copleșitor, pentru unii e prea mult, îi ia de cap, e prea apăsător pentru mintea lor, și se produce un click și mint că au votat cu respectivii, chiar și la Exit Poll.

Iată că începem să avem identificați vreo 3%-5% conformiști care înfloresc în mediul de percepție de învingător. Un nivel relativ constant, indiferent de cît are de fapt în sondaj cîștigătorul. Nu e o liniaritate, e de tipul tot-sau-nimic.

Așa s-a întîmplat în 2012, cu USL. Așa s-a întîmplat acum cu tandemul PSD – Mircea Diaconu, unde a funcționat principiul vaselor comunicante. Votanții lui Mircea Diaconu simțeau în aerul social că PSD va cîștiga zdrobitor: 80% percepție de învingător. Asta pentru că toate celelalte partide sînt percepute ca fiind făcute zob: sub 15%-20%, certuri, semne clare de slăbiciune.

Și atunci, cînd operatorul de exit poll le-a băgat chestionarul sub nas, unii, ăia 4-5% votanți conformiști s-au rușinat să recunoască că au votat cu Diaconu sau cu partidele mici (în general la partidele mici și la cele anti-sistem se întîmplă reticența asta de declarație) și au spus că au votat cu strălucitorii, cu PSD.

Învățătură de minte. Percepția bate realitatea.

Acum așteptăm rezultatele finale BEC. Mai sînt niște județe din sud de numărat. Scorul se va mai apropia un pic de rezultatele Exit Poll, chiar dacă va fi în continuare sub 40% - puterea pragurilor simbolice. Diferențele vor scădea de la 4% spre 2-3%.

Însă de regulă prima impresie este cea mai puternică, asta pe care ne-o facem acum la primele numărători oficiale parțiale.

Nici tata nu mai stă să concluzioneze pe baza rezultatelor cele mai foarte finale. La fel cum nimeni nu mai își amintește scorurile finale de Exit Poll, cele comunicate spre miezul nopții, pentru că urnele se închid de-abia la 21:00, cînd ai deja estimările provizorii, pe baza rezultatelor de exit poll de la 19:00.

De regulă scorurile finale sînt mai apropiate de realitate. Dar tot de regulă lumea nu le ține minte pe acelea, în memoria publică rămîn înfipte cifrele provizorii.

La fel și în cazul comparațiilor cu cifrele oficiale. Nu o să mai stați să comparați marți sau miercuri. Deja exit pollul va fi istorie, veți fi prinși cu altele. Crin își va da demisia, se va discuta aprins refacerea USL.

Cine să mai bage de seamă că de fapt diferența dintre exit polluri și rezultatele oficiale între timp s-a micșorat? Rămîi cu impresia făcută în noaptea de duminică, atunci cînd încep să zbîrnîie primele numărători paralele, ori cu cea de luni dimineață, cînd apar primele estimări parțiale BEC, de regulă cele de pe baza secțiilor de vot mai ușor de centralizat, cele din urban.

Și uite așa rămîne înfiptă în cap ideea, și uite așa fandacsia e gata.

Eu am mai trecut prin asta de multe ori. Telefonul care sună la 8 dimineața, cînd ești chiaun de cap. Acum e rîndul altora să aibă parte de această dezvirginare dureroasă, dar plină de suferință.

Să fim pozitivi și să tragem învățămintele: percepția de învingător contează mai mult decît scorul propriu-zis.

Și, evident, să așteptăm scorurile oficiale finale.

Hai, Crin. Hai, PMP. Hai că puteți... :

PS: Un ultim cuvînt despre voturile anulate. Spre deosebire de alte rînduri de alegeri, cînd acestea erau de regulă în zona 3-4%, acum sînt aproape 6%. Și aici mai avem o parte de explicație referitor la discrepanța dintre exit polluri și rezultatele oficiale parțiale.

. Citeste tot...

Un om cu livadă, un om cumsecade

Europarlamentarele de ieri au reprezentat pentru Europa un duș rece. Niveluri nemaiîntîlnite pînă acum de euroscepticism și de vot anti-sistem au zgîlțîit procentele alegerilor europene din 25 mai 2014, trimițînd fiori prin șirele spinării multora dintre cei de la Bruxelles.

În Franța și Anglia, piloni de bază ai Europei, anti-europenii Le Pen și Farage au ieșit pe primul loc, adunînd un sfert din voturi și umilind practic partidele clasice. Premiere pentru aceste țări care practic au inventat democrația modernă acum trei sute de ani.

România cunoaște și ea acest fenomen, și nu de azi de ieri. În 2000, partidul anti-sistem PRM obținea tot cam pe acolo: un sfert din voturile alegătorilor, pe un val de furie și de frondă. "Dă-l dracu' de nebun, votăm cu el, să le intre apă în cizme la toți". În 2012 valul s-a repetat, la un nivel ceva mai scăzut: PP-DD-ul lui Dan Diaconescu obținea 14%, peste sondaje și mult peste propriile așteptări.

Palme peste ochi date clasei politice, în context de criză economică și de scădere a legitimității sistemului "business as usual". Voturi negative date unor personalități intense, cu ochii sclipind ușor a stări modificate de conștiință. Avatarul triscksterului plutea în aer: Loki The Joker Michiduță. Și întrupările lor pe acest trist Tărîm de Mjloc al patimii politice: C V Tudor, Dan Diaconescu, în nici un fel diferiți de Le Pen sau de Beppe Grillo ori de primarul Reykjavikului, Jon Gnarr, care ăștia cel puțin sînt bufoni pe față, cu carte de muncă și cu facultate.

Dacă în 2000 și în 2012 am fost și noi în acest trend de învîrtoșare supărată la adresa sistemului, unii dintre noi, nu puțini la număr, dîndu-și votul pentru niște bufoni furioși, ce s-a întîmplat ieri dă semne să fie un soi de înțelepțire a românilor.

Votul pentru Mircea Diaconu a fost evident tot un vot anti-sistem.

Însă dacă în 2000 mulți dădeau votul unui furios cu ochii sclipitori, iar în 2012 unui Loki de mucava, șerpilian potolit, care nu ridică vocea, dar care totuși îți dă fiori cînd îl auzi ce debitează, iată că în 2014 românilor supărați pe sistem le-a crescut mintea cea de pe urmă și au votat cu unul de-al lor, cu un om obișnuit, cumsecade.

Da, Mircea Diaconu e actor. Actorii în general sînt bănuiți by default de personalități accentuate. Dar și Ronald Reagan a fost actor la vremea lui și la începutul carierei sale a fost acuzat de aceleași metehme asociate cu profesia sa: nu se pricepe la politică, e superficial, e doar fațadă. Și s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni și mai carismatici lideri ai Statelor Unite.

La fel și Mircea Diaconu. O fi el actor, dar înainte de toate e un om obișnuit, un om între oameni, un om cu capul pe umeri. Cumsecade, ăsta e cuvîntul definitoriu pentru el, cuvînt care nici nu-ți trece prin cap să-l asociezi cu Vadim Tudor ori cu Diaconescu ori în alte țări cu Le Pen, Farage, Beppe Grillo și alții de teapa lor, șerpilieni intenși printre ale căror cuvinte și limbaj non-verbal se întrezăresc genunea cea adîncă și tubul de Distonocalm.

Românii, la furie, au votat totuși un om cumsecade. Un semn de înțelepțire politică. Dacă Europa e răvășită de furia care aduce pe scaunele politicii oameni intenși, noi se pare că încet-încet am trecut de ea, măcar deocamdată.

Românii și-au dat seama, evident printr-un proces dureros de încercare și eroare care a durat mai bine de 10 ani, că promisiunile deșănțat-populiste și discursurile cu spume la gură nu rezolvă nimic. În consecință, au învățat ceva. Au ales acum să-și sublimeze furia înspre un vot critic, dar totuși pozitiv. Către Mircea Diaconu, un om ca ei, un om dintre oameni, un om obișnuit, un om cu livadă. Un om cumsecade.

Felicitări atît românilor, pentru mintea lor cea de pe urmă. Felicitări că au început să învețe să-și controleze furia. E cel mai evident semn de maturizare emoțională și politică. Și evident felicitări maestrului Diaconu, care încet-încet se pregătește pentru rolul vieții sale, cel în care își transcede condiția de actor.



. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Estimarea participării la vot, acum și din perspectiva percepției populare

Vă povesteam zilele trecute despre cele două metode de estimare a participării la vot: metoda mai laxă, cei pe care îi identificăm cu mai mare probabilitate că vor merge la vot, pe baza declarațiilor proprii, și metoda mai strînsă, dintre aceștia dintîi cei care și declară că ar vota cu un partid anume, dînd astfel la o parte pe cei nehotărîți.

Vă povesteam tot în același articol cum metoda mai strînsă se dovedește de regulă mai potrivită în a estima participarea la vot, cu excepția alegerilor prezidențiale, cînd prima metodă dă rezultate mai apropiate de realitate. Asta evident după ce ținem cont și de cei plecați în străinătate.

Tot atunci vă povesteam că mai așteptăm un sondaj, cel din 22 mai. Iată că între timp a sosit și putem actualiza graficul privind estimarea participării la vot de duminică cu datele cele mai proaspete. Am mai pus o za la șerpișor.

În plus, și poate chiar și mai important, am apucat să procesez și răspunsurile la întrebarea pusă în vreo 8 sondaje de anul acesta "La alegerile europarlamentare din anul acesta din mai, cam cît la sută dintre alegători credeți că vor veni la vot?". Nu le-am dat paliere predefinite, i-am lăsat să spună orice procent între 0 și 100. Am calculat valorile medii și acestea au definit un al treilea șerpișor, cel al percepției populare. Nu am măsurat dacă ei personal vin la vot, ci ce cred ei despre ceilalți români că vor face: vin sau nu vin.

Evident că cele două tipuri de măsurători sînt corelate puternic. Există o legătură strînsă între intenția de participare și maniera în care îți proiectezi comportamentul asupra celorlalți semeni. Și invers: percepția comportamentului semenilor tăi îți influențează puternic și comportamentul tău. Dacă crezi că lumea nu va ieși la vot, înseamnă că s-ar cam putea să nu ieși nici tu. Și vițăvercea.

Să vedem cum se așează șerpișorii – evident, tot după ce corectez cu aceleași ponderi de populație plecată în afară, să calculăm mereu din cei aflați în țară (long story, complicat de povestit în cîteva cuvinte cum se face; citiți-mi lucrarea de doctorat, dacă vă interesează subiectul).



Rezultatul este remarcabil. Șerpișorul percepției populare se așează fix în mijloc între ceilalți doi, estimările minime și maxime de participare. Mai mult, vedem un șerpișor foarte constant pe parcursul întregii jumătăți de an, linie la 35%. Deci media percepției oamenilor este remarcabil de constantă înainte de începerea campaniei. Odată începută campania, vedem cum această linie începe să scadă de manieră foarte bine definită, fără zvîcuri și variații, spre 30%. O convergență remarcabilă cu linia cealaltă, a estimării participării la vot pe baza voturilor explicit definite.

Cele două linii converg, la 3 zile înainte de vot (sondajul a fost realizat în 21-22 mai), spre 28-30%. Încă o victorie a sociologiei cu șerpișori :). Vedem duminică seară dacă aceste linii șerpiliene au prezis cum trebuie participarea la vot.

Deocamdată, verdict pe muchie: s-ar putea să fie cu 2 (28-29%), s-ar putea să fie cu 3 (30%). Pe acolo. Variație mică, dar fix în zona acelui prag simbolic atît de iubit de toți șerpilienii conspiraționali ai lumii analizei politice românești.

Deci cam pe la 30%. Plus minus. Trecute fix, Fănică :)

. PS: PS: Pentru cei mazochiști dedați la despicat firul în patru, uite așa arată tabelul distribuțiilor răspunsurilor la întrebare. 99, ca de obicei, înseamnă NS / NR și nu a fost luat în considerare la calculul mediei percepției populare de participare la vot.

PPS: Din distribuția răspunsurilor observăm predilecția oamenilor de a da cifre rotunde, cel mai des multipli de 10, dar și de 5, chiar și dacă întrebarea a fost deschisă. Încă o validare de tip chițibușăreală metodologică a nevoii de construire a intervalelor de răspuns la întrebările închise cu capetele în 0 sau în 5.



. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Estimarea participării la vot: excurs metodologic comparativ

Dincolo de scorurile propriu-zise pe care urmează să le obțină partidele politice în alegerile europarlamentare care stau să vină duminica asta, un alt subiect discutat aprins în aceste zile de mai fierbinte îl reprezintă participarea la vot.

Participarea la vot reprezintă, evident, în primul rînd o măsură a interesului față de alegerile europarlamentare. Dar ea nu înseamnă doar atît. Mai reprezintă și o metrică semnificativă pentru alegerile prezidențiale, pentru că multă lume percepe aceste alegeri europarlamentare ca pe o repetiție generală pentru alegerile din toamnă.

Mai mult, nivelul de participare va influența de asemenea într-o anumită măsură și direct scorul pe care îl vor obține partidele. Cu cît va fi nivelul mai scăzut, vor fi favorizate cele cu istorie de pricepere organizațională: UDMR, PSD, PDL și vor fi depunctate ușor cele cu o rigoare ceva mai scăzută: PNL, PMP, partidele mici. Și invers.

În plus față de toate aceste considerațiuni, mai intervine și o componentă de ordin simbolic. Dat fiind că noi oamenii sîntem demni urmași ai maimuțelor care căutau patternuri de piele felină în orișice mișcare de frunză din junglă, tindem atunci să acordăm importanță exagerată unor semne arbitrat alese, în cazul de față unor praguri artificiale, de regulă cele din jurul multiplilor de zece. Ne place să fie rotund, să nu ne încurcăm în detalii. Zece degete la mîini, zece praguri de semnificație puternică. 27% sau 42% nu ne spun nimic. La 20% sau 30% sau 40%, în schimb, se aprinde beculețul.

De ce spun asta? Teoretic nu e nici o diferență între 29 și 31 sau între 9 și 11 sau între 19 și 21. Totuși, aceste paliere cu zero în coadă au ajuns să însemne mult mai mult decît iaca acolo o diferență de unu-două puncte procentuale. Pentru mulți e diferența de la cer la pămînt, de la zi la noapte, de la succes la catastrofă. Deși teoretic sînt doar două pîrdalnice de puncte procentuale, iaca un fleac acolo. Nu contează. Se prăpădesc tone de cerneală de analiză politică și se fac ori desfac alianțe și sînt în pericol cariere politice pe asemenea mofturi simbolice.

Va fi prezența la vot peste 30% sau sub 30%? Dacă va fi peste 30%, să vezi ce semn de interes față de alegerile din toamnă! Să fugim, ne mănîncă! Dacă nu va fi, Doamne ce consecințe impresionante pe care le citim în frunzele de ștevie uscată! Să fugim, ne mănîncă!

Dacă PNL va lua peste 20%, să vezi că ajunge Crin președinte. Să fugim, ne mănîncă! Dacă va lua sub 20%, e clar: trebuie să-și dea demisia și să-și facă seppuku în piața publică. Să fugim, să prindem un loc în față, să-l sfîșiem, să-l mîncăm de viu!

Oare o lua PMP peste sau sub 10%? Vai ce ușurare slash catastrofă, depinde de care parte a relației cu Băsescu ești. Să fugim, oricum ne mănîncă!

Dacă PSD ia peste 40%, e clar: ajunge Victor președinte! Să fugim, ne mănîncă! Diktatură! Catastrofă! Partidul unic, partidul-stat! Europa, salvați-ne, ne mănîncă! Să vină Monica Macovei, că e groasă! Dacă ia sub 40%, e la fel de clar: să fugim, ne mănîncă! Scapă cine poate! Vine Monica Macovei!

Yuk. Prea multe semne de exclamare. Prea multă patimă. Prea multe trăirisme balcanice și furtuni într-un pahar cu Cico. Obositor. Patetic. Dar așa sînt oamenii: se agață de detalii. Altminteri ce s-ar face tabloidele? Ele ce să vînză?

Drept pentru care lumea e mai interesată decît ar fi cazul de sărăcia asta de prag de 30% de prezență la vot. Drept pentru care we kindly oblige și analizăm dacă va fi 30% sau nu.

Chiar așa. Va fi 30%? Nu va fi 30%?

Să începem simplu, să încercăm să rezolvăm problema băbește, fără prea multă bătaie de cap. Cum a fost altă dată? Să ne uităm în urmă și să încercăm să estimăm participarea la vot pe baza alegerilor anterioare.

În România au avut loc pînă acum două rînduri de alegeri europarlamentare: unele în afara rîndului obișnuit de alegeri în toată Europa, asta pentru că am intrat în UE în 2007, la mijlocul unui ciclu electoral. Altele în 2009, în rînd cu toți ceilalți. Acum e al treilea rînd de alegeri europarlamentare și al doilea rînd la termen.

La ambele alegeri anterioare, participarea a fost ușor sub 30%. Semn de grad redus de interes – cel puțin în comparație cu alte tipuri de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale. În 2007 a fost marginal sub 30%, și anume 29.5%. În 2009 a fost un pic și mai scăzută, ușor sub 28%: 27,7%. Asta ne-a poziționat în rîndul codașelor la prezență la vot în 2009, după cum puteți citi aici.

Acum întrebarea este: va depăși 30%?

Ca primă tentativă de răspuns bazată pe bunul simț, am fi tentați să spunem da: e posibil să fie interesul ceva mai mare, pentru că aceste alegeri sînt percepute de multă lume ca un soi de repetiție generală pentru alegerile prezidențiale din toamnă.

Dar pe urmă stăm și ne gîndim că sînt și factori ce pot să influențeze în minus interesul față de alegeri. Poate în România sînt ceva mai puțini români plecați în străinătate (s-au mai întors vreo 500 – 700 mii de cînd cu criza). Poate s-a mai săturat lumea de politică, după atîtea alegeri cam una după alta.

Deci răspunsul e complicat. Și 28%, și 29% sînt prea aproape de 30%. În plus, prea multe variabile care unele trag hăis, altele cea. Deci nu bun. Deci nu putem să rezolvăm băbește. Trebuie să măsurăm, nu putem pur și simplu să stăm în fotoliul nostru de filosofi politici de birou, să băgăm un deșt în gură și să vedem cum bate vîntul: peste 30%? sub 30%?

La muncă. La sondaje. La grafice. E clar că trebuie să avem în vedere toate variabilele discutate mai sus. Și nivelul emigrației totale, mai ales cea necontabilizată în actele oficiale. Și interesul arătat față de alegeri, pe care îl măsurăm prin intermediul sondajelor de opinie. Și tipul de alegeri pe care le vom avea duminică.

Drept pentru care vom face în cele ce urmează o analiză estimărilor de participare la vot prin intermediul sondajelor de opinie comparativ cu participările propriu-zise oficiale, evident ținînd cont de migrația de la fiecare moment al măsurării în parte.

Nu vă voi umple capul (prea mult) cu detalii metodologice despre cum am calculat migrația. Am scris o parte semnificativă din lucrarea de doctorat pe această temă, e un subiect prea complicat pentru cuprinsul acestui articol.

Suficient de spus că date alternative oficiale, de la instituții oficiale de-ale noastre (INS), respectiv de-ale țărilor cu volume mari de români plecați, îmi validează metoda de estimare a numărului de români plecați în străinătate de manieră informală, fără să treacă pe la Biroul Evidenței Populației să se ceară scos din liste.

Vezi figura de mai jos pentru o reprezentare grafică a estimării volumelor totale de români cu rezidența în străinătate.





Gata cu migrația. Pe scurt: țin cont de ea pentru a putea face comparații din același univers.

Tot pe scurt e cazul să vă povestesc despre cele două manierere în care putem măsura participarea la vot, să vedem care e mai potrivită să o folosim la aceste alegeri.

Putem măsura participarea la vot în două maniere. Una, mai laxă, cea care încearcă să identifice printr-o operaționalizare consecventă participarea la vot.

Cealaltă, mai riguroasă, care ia în considerare dintre cei deja identificați că declară că vor merge la vot doar pe cei care exprimă și un vot bine definit. Asta îi lasă la o parte pe cei care îi surprindem în sondaje că ar merge la vot, dar nu sînt încă hotărîți cu cine să voteze. Celebra categorie a nehotărîților, cea asupra cărora se apleacă de multe ori consultanții politici în încercarea lor de a-i atrage de o parte sau de alta, dacă tot sînt nehotărîți.

Prima categorie, a celor identificați că ar cam veni la vot, îi operaționalizăm prin intersecția răspunsurilor la trei întrebări:

1) interes față de rîndul respectiv de alegeri care urmează să aibă loc (îi luăm doar pe cei interesați de aceste alegeri) 2) grad de evaluare a participării la vot (îi luăm doar pe cei care spun că vor veni cu siguranță la vot) 3) comportament obișnuit de petrecere a weekendului (îi dăm la o parte pe cei care spun că de regulă la sfîrșit de săptămînă nu sînt în localitate). 4)

Aceste două subuniversuri reprezintă de regulă subtargeturile pe baza cărora analizăm comportamentul de vot și facem predicții privind rezultatele alegerilor.

E vorba de acele vestite sondaje de opinie prezentate în mass media pe care toată lumea le înjură, le contestă, le critică cu toată priceperea metodologică a unui popor priceput la toate, îndeosebi la politică, la fotbal și la sondaje de opinie, dar pe care toți totuși lumea le urmăresc și le citesc cu sufletul la gură.

Pe baza celor doi indicatori identificăm niveluri de maxim și de minim de prezență la vot. Sondînd repetat înaintea alegerilor, rezultă un desen drăguț, un canal de probabilitate în cadrul căruia e cel mai probabil să se situeze prezența efectivă la vot.

Pe baza analizei acestui canal putem încerca să estimăm cam care va fi prezența la vot. Cu astfel de estimări v-am obișnuit de altfel deja în paginile blogului meu, cam la fiecare rînd de alegeri de prin 2007 sau 2008 încoace.

În cele ce urmează vă prezint reprezentările grafice ale acestor canale, pentru fiecare alegere în parte din 2008 încoace. Mai întîi laolaltă, să le vedem împreună. Pe urmă pe fiecare în parte. În dreptul lor, cu o culoare diferită, marchez și prezența la vot înregistrată oficial pentru fiecare rînd de alegeri în parte.

















Ce observăm? În primul rînd, avem structuri destul de bine definite. Canale cu lărgime de cele mai multe ori relativ constantă (10%-15%).

În al doilea rînd, și mai important, că participările la vot cad cu o singură excepție, cea din 2007, în interiorul canalului, de regulă în partea de jos a acestuia, semn că de multe ori nehotărîții rămîn nehotărîți pînă la capăt și de fapt nu prea vin la vot.

Excepția o reprezintă alegerile prezidențiale, unde miza fiind foarte mare, și interesul pe cale de consecință este așijderea, iar participarea la vot efectivă se situează în marginea de sus a canalului de probabilitate.

În concluzie rezultă că avem un instrument de predicție puternic, pe care îl putem folosi și la acest rînd de alegeri. Să le luăm pe rînd.

Avem alegeri europarlamentare? Deci interes mai scăzut, mai probabil spre marginea de jos a canalului.

Cum arată canalul de participare la vot? Cam pe unde evoluează? Canalul prezintă evoluție relativ stabilă, în zona 25%-40%, spre deosebire de alte timpuri de alegeri, cum ar fi cele prezidențiale din 2009, de exemplu, unde tot creștea interesul, deci și intenția de participare, ori spre deosebire de referendumul din 2012, unde tot scădea, ca urmare a boicotului taberei Băsescu.

Ce concluzie tragem de pe urma acestui grafic? Că e destul de probabil să înceapă cu 2. Tot în zona de sus a lui 20, spre 28-29, dar marginal sub 30%, suficient cît să declanșeze toate stropitorile verbale din studiourile talk-showurilor care să despice firul în patru de manieră conspirativ-catastrofico-senzaționalistă. Să fugim, ne mănîncă! Nu știm cine, nu știm de ce, important e că ne mănîncă. Să fugim. Cum ar zice Gandalf: run, you fools...

Zilele acestea graficul se va mai completa cu încă un punctuleț: ultimul val de măsurare înainte de alegeri. Pe baza sa putem face o predicție și mai proaspătă, și mai fierbinte, și sper eu și mai exactă.

Deocamdată, însă, la prima strigare: un pic sub 30%.

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Vin alegerile!

Citeste tot...

Vin alegerile!

Citeste tot...

Alin Petrache are blog. Eu de-abia acum am aflat

Alin Petrache și-a deschis blog.

Mă rog: lucrurile sînt un pic diferite. El are blog de ceva timp, doar că eu de-abia acum am aflat (am fost bolnav cînd eram mic).

Salut prezența lui în blogosferă și îi urez să aibă același succes pe care l-a avut și la echipa națională de rugby, pe vremuri (yuk! cum sună: pe vremuri; ca și cum ar fi babă bătrînă), cît și la Federația Română de Rugby, de cînd o conduce.

Și pentru că ne cere sugestii, îi recomand:

a) să pună din cînd în cînd articole în care să explice principiile rugby-ului pentru neinițiați, pentru oamenii obișnuiți care nu știu rugby, așa ca mine, și care sînt speriați de arcanele complexității regulamentului. Dincolo de toate aceste arcane, sînt niște chestii simple, niște principii frumoase. De exemplu: de ce dăm pasă doar în spate? Să nu creem avantaj facil. Dacă vrei să cîștigi teren, fie dă mingea cu piciorul, că e greu să-i controlezi traiectoria și s-o și mai prinzi pe urmă, fie mergi cu ea în mînă și suportă consecințele, cîștigă teren the hard way, ca băeții, centrimetru cu centimetru, pe mermeleală

b) al doilea sfat, poate chiar și mai important decît primul: să-l dea afară pe grasul ăla, cum îl cheamă, na că-mi scapă numele acum, ceva cu L și cu un fățău nasol, dar urît, ăla care face comunicate de presă și care aleargă pe teren după ce se termină meciurile importante. numai, dom'le, să-l dea afară, că atunci cînd vedem cum aleargă la cît de gras este ni se ia de rugby, strică toată frumusețea acestui sport nobil, dar frumos. v-am spus că e chiar mai gras și decît mine? să-l dea afară să facă un bine rugby-ului românesc.

Cum îl cheamă, frate? Îmi stă pe limbă...

:)

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

De ce nu votati? Cui ne lasati? Sintem disperati! Oamenii trebuie mobilizati! Asta nu e referendum, mai frati!

Lol. Sint disperati mititeii.

Daca acum 2 ani de zile ne explicau doct si didactic si pedagogic si ideologic de ce e bine si drept sa nu mergi la vot, acuma se zvircolesc in praful suferintei ca nu vine lumea la urne, ca e alegatorul blazat si nu vrea sa puna stampila pe Nutzi.

Au primit therefore ordin pe unitate, stejar extrema urgentza, si dintr-o data au inflorit in publicatii online diferite, y compris in niste bloguri obiective, articole de jale si suspin: sariti, veniti la vot, ne maninca!

Mda. Mintea portocaliului cea de pe urma naste pui vii si votanti mofturosi.

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Cele două rețete ale bucătăriei perfecte tăticești

Copil fiind, păduri cutreieram.

Neah. Asta era pe vremuri și a fost spusă de altcineva, de poetul nostru național Alexandru Vlahuță.

Acum sînt mare. Gras, frumos, sociolog și tătic. Deci de la capăt, să reformulăm: tătic fiind, parcuri și alte activități de weekend prestăm, împreună cu fetele mele faine, dar frumoase.

Și pentru că sînt și momentele de-acelea nașpa dar nasoale cînd mama e plecată la activități specifice de workshop de weekend, cînd tăticul trebuie să presteze și chestii non-loisir, gen bătut copii, făcut teme, dar mai ales și mai ales făcut de mîncare, atunci îmi descopăr veleitățile de bucătar.

Acestea se împart în două clase distincte:

a) "rețeta lui tata", de care v-am povestit și altădată.

Se iau copiii, se bat și se aleargă și se gîdilă, după caz, în funcție de the mood of the day. Cînd copiii țipă suficient de tare încît să vină Protecția Copilului chemată de vecini, e semn că trebuie să le dai de mîncare.

Atunci se scoate pîinea din sertar și se taie. Se scoate untul din frigider, se unge untul pe pîine, se bombăne că nu l-ai scos cu cinci minute înainte, să se înmoaie un pic. Se scoate borcanul de miere, se pune mierea deasupra. Se descoperă legea gravitației vîscoase, dar curgătoare pe degete, papuci și alte extremități adormite. D'oh!

Se reface proiectul.

Se mai bat copiii încă o dată și se pun untul și mierea în același recipient, de preferință în cana preferată de cafea cu Homer Simpsons declarîndu-și profesia de credință sociologică :"No Opinion". Se freacă vîrtos cu o lingură de paișpe.

Rezultă o chestie de culoare ambiguuă, dar nondescriptă, care prezintă principala proprietate de a nu mai curge pe papuci cînd ești somnoros, deci cu potențial agresiv. Se pune vîscozitatea de tip bombă calorică pe pîine. Se mai bat copiii încă o dată. Se împarte chestia aia vîscoasă din cană bara-bara cu copiii. Dacă n-ai pîine, încercați cu biscuiți Leibniz. Copiii sînt fericiți.

b) "rețeta lu' sociologu CATI".

De asta nu v-am povestit

Se ia telefonul. Se tastează prin dialling pe ce știi tu mai bine. Se cheamă mîncare prin telefon. Se cheamă că ai făcut cercetare CATI.

Funcționează ireproșabil și te face instant cel mai bun bucătar pe o rază de aprox. 15 m, de la baie pîn' la ușa liftului.

Ai chef de Vietnamese? Toan's, doar că ăia nu aduc acasă, trebuie să te urci în mașină pînă la ei. Ai chef de Chinese? Wu Xing, unii care sînt de atîta timp pe aici încît aproape că au ajuns să fie subiect comun în româna de Grozăvești. Ai chef de pizza? Aici chiar sînt tone. Nouă ne place Trenta Pizza, că are blatul subțire și ne-am învățat cu ea. Dar sînt tone de pizzerii care aduc acasă.

Acum, mai nou, discutăm și metabucătăreală. Locuri online unde se agregă multe takeawayuri. Puterea Internetului în acțiune.

Noi folosim foodpanda.ro. Un agregator aproape la fel de bun ca bunica, atunci cînd erați mic și toată mîncarea era organică.

Aveți chef să căutați din bucătărie italienească românească chinezească indienească mexicănească mediteraneească, dar nu și rusească? Atunci foodpanda și click și clack. Și-ți vine acasă.

Copiii sînt fericiți, că nu i-ai mai bătut de secole, chiar de acum trei zile, de cînd au cerut mîncare ultima dată. Nevasta nu-i acasă, motiv de maximă fericire, dar și de maxim dezastru și disperare, că trebuie să le dai la copii de mîncare.

Pui un film, dar nu înainte să verifici ratingul pe IMDB, să nu fie de-ăla nerecomandat copiilor sub 27 de ani, îți păcălești copiii că o să le arăți Game of Thrones cînd s-or face mai mari, Doamne ferește! prea multă violență, prea mult secs, prea multă politică, prea mult realism, violența ca violența, secsul ca secsul, dar politica sigur le strică la creier iremediabil.

Dai drumul la film, chemi copilele lîngă, te uiți și aștepți. Aștepți să vină mîncarea.

Sună la ușă? Te duci, te uiți pe vizor, să nu fie cumva cei de la Protecția Copilului, deschizi, iei cutia cu mîncare, plătești – da, știu, asta e singura parte neplăcută – scoți bețișoarele chinezești de mîncat pizza din cutie, pui sos de roșii. Gata. Tăticul perfect pentru un weekend perfect.

Cînd apare următorul episod din Game of Thrones? De-abia mîine. Atunci pînă mîine nu vă dau nimic de mîncare. Comandați-vă singure! Eu vreau pizza cu blat subțire.

foodpanda, da? :)

. Citeste tot...

7 teme fundamentale pentru România

În urmă cu cîteva luni, am fost invitat să contribui la un volum colectiv de eseuri despre lucrurile cu adevărat importante: despre starea și mai ales despre viitorul României.

"7 teme fundamentale pentru România. 2014".

Într-un timp neașteptat de scurt și în condiții grafice neașteptat de bune, datorită eforturilor coordonatorilor volumului și editorilor de la Rao, a ieșit un volum neașteptat de bun. Datorită textelor noastre, evident. Cum ar zice sociologul auto-referențial: mulți, dar modești :).

Drept pentru care ieri după-amiază am avut onoarea să particip la lansarea volumului, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare, acolo unde ne întîlnim de obicei pentru a discuta despre aceste teme.

A fost un eveniment ce poate fi definit astral de către cei cu simțul astralității.

Restul dintre noi, ăștia plictisitori de raționali și dedați la gustul științei complexității, iară nu la teoriile conspirației, îl putem defini ca un semn că ceva încet-încet se coace în societatea românească, o nevoie de limpezire și de normalizare și de construcție și de ieșire din logica bîzdîcului și a încrîncenării și a conflictului care ne-a otrăvit atîta timp.

Oameni cu idei diferite și de multe ori din tabere politice diferite au găsit înțelepciunea necesară de a se așeza la aceeași masă și de a se asculta fără să sară unul la gîtul altuia, ca în talk-showurile de tristă amintire. Și, mai apoi, după ce s-au ascultat fără (prea multă) patimă, de a pune pe hîrtie cele ce îi preocupă.

A ieșit un volum consistent, atît ca dimensiuni, cît și din punct de vedere al conținutului. 59 de autori în căutarea rostului și sorții României. Vă recomand să-l căutați și să-l citiți.

A fost să fie, cum ar spune astralul rațional. Să fie într-un ceas bun!



. Citeste tot...

Pune-l, că-i fun!

Mene. Tekel. Fares.

Medie mobilă patru, pentru deontologi.

:)



. Citeste tot...

Valar morghulis

. Citeste tot...

Mai, un bal predictibil

Erau vremuri mai pe persoană fizică și mai puțin guvernamentale cînd în 2012 vă povesteam despre un decembrie predictibil, în care USL va mătura totul, vine vine vine calcă totul în picioare.

Dată fiind patima și pasiunea electorală din anul acela, textul a fost unul din cele mai citite de pe blogul lui Turambar. Dar și pentru care mi-am luat cele mai multe acte de iubire online. Mă rog, vremuri. Textul a fost apreciat și în același timp contestat. Dar a fost al naibii de corect. Turambar, ca de obicei, v-a dat vremea exactă în politică cu suficient de mult timp încît să merite să-l citiți.

Vremurile acelea sînt pe cale să se repete. Dacă în 2012 aveam un decembrie predictibil, acum e pe cale să se întîmple un mai la fel de predictibil, pe care să vi-l proorocească Turambar în globul lui de cristal statistic. Și, pe cale de consecință, un noiembrie mai predictibil decît prohodesc mulți dintre cei care speră, încolțiți de realitate, că poate-poate dă Doamne-Doamne și se repetă 2004 sau 2009.

Nu, nu se va repeta. E mult wishful thinking în dorințele intenșilor de rit băsescian. Acest wishful thinking se croșetează în următoarea succesiune de trei afirmații puternice, dogmatice, ca un soi de crez pe care îl rostesc păcătoșii în biserică, să li se spele păcatele și să fie bine să nu fie rău.


1. Se va face din nou o mare alianță anti-PSD.
// Notă: de aici încolo peste tot folosesc PSD ca prescurtare pentru Alianța Electorală PSD + UNPR + PC. Pe de o parte e mai simplu, nu tocesc tastatura și nu vă complicați nici voi să citiți de fiecare dată sintagma asta electorală complicată. Pe de altă parte, PSD reprezintă principala forță electorală a acestei alianțe. Nu folosesc sintagma USD pentru că BEC nu dă voie să o folosim :) //

Răspuns: e posibil. Posibil, deși destul de puțin probabil, după cum vedem că sînt personalitățile și ego-urile și bîzdîcurile în rîndul liderilor-ciupercă din jurul stejarului băsescian. Dar totuși posibil.

Doar că aici se cam termină priceperea proorocitoare a wishful thinkerilor băsescieni. Următoarele încep să șchioapete din ce în ce.

Chiar dacă îi convingi pe Ungureanu și pe Antonescu și pe Udrea și pe Predoiu și pe Boc și pe Blaga și pe... [[cine mai e? a, ăla mic și legionar, Neamțu]], deci și chiar dacă îi pui pe toți la masă și îi legi de scaune și încui sala și arunci cheia și nu le dai mîncare și apă pînă nu se hotărăsc care să fie cel mai foarte strălucitor lider și catindat unic, tot degeaba.

Asta pentru că pe de o parte nici unul din ei nu mai are carisma lui Băsescu, și oricît s-ar chinui acesta să le-o transfere prin delegație și să fie #atotprezent și #atotvirulent și #atotelectoral și #atoateîncălcătordeConstituție, ăștia mici și moștenitori vor fi tot o biată copie, nu originalul. La umbra nucului bătrîn nu crește nici măcar salcîm. Niște pufoși. Niște palide copii, fără vînă. Crescuți, nu născuți. Doar Antonescu mai zvîcnește ceva pe persoană fizică, în rest toți niște pufoși.

Pe de altă parte pentru că sculele retorice cu care s-au jucat în ultimii ani să păcălească prin convingere și utilizare repetată jumătate de România s-au cam tocit, lădița cu scule e din ce în ce mai goală și mai stricată.

Să vedem de ce.

2. Va funcționa din nou marea retorică anti-PSD, cu temele sale principale anti-corupție și anti-Rusia.

Să le luăm pe rînd, de la simplu la complex.

Anti-Rusia
Răspuns: în cazul temei anti-Rusia va funcționa un pic, datorită crizei din Ucraina. Doar că lumea între timp și-a cam dat seama că sîntem în NATO, are încredere în parcursul occidental al țării noastre, are încredere multă în NATO, UE, SUA și are încredere că Guvernul României își face treaba cum trebuie în privința asta, atît din punct de vedere diplomatic cît și al pregătirii în caz de Doamne Ferește.

Nu vă speriați, nu va fi. Zicem Doamne Ferește, ne pregătim, dar nu va fi. Sîntem în NATO. Aici nu va fi. În altă parte e deja. Dar aici nu va fi. Vom rămîne doar la nivel de hărțuieli psihologice, după cum vedem deja niște firișoare de acțiune pe online. Dar știți cum se spune: hope for the best and prepare for the worst. (Mai era una cu si vis pacem, dar cine mai știe latină în zilele astea?)

Românilor le e teamă de război, dar au încredere în instituțiile statului și în apartenența noastră la cea mai importantă alianță militară a lumii. Deci dă cu plus pentru băsescieni, dar nu atît de mult precum și-ar dori.

Oricît l-ar demoniza pe Ponta că Che Guevara și că China și că KGB, lumea își dă seama că sînt doar vituperări de operetă electorală. Cum ar zice militarii: o rachetă electorală cu rază limitată de acțiune.

În rest, celelalte teme, wrong și greșit.

Anti-corupția
Anti-corupția? Ei aș! Ei, mă lași? Pe bune, Leano? Să mori tu, Veto? Nu mai spune, Mițo!

În cazul temei anti-corupției a înțărcat bălaia, nu-i mai crede nimeni, căci băsescienii sînt chiar ultimii care să poată vorbi pe acest subiect. Pe parcursul celor aproape 10 ani de cînd e la cîrma neamului și a intensității retorice, Traian Băsescu și-a tocit cam toată lădița de scule pe care o avea la dispoziție pe acest subiect. A făcut de rîs această tăioasă, eficientă armă electorală din anii 2000.

Dacă la început, prin anii 2005 ... 2007, cînd îl iubea lumea pe Băsescu mai ceva ca pe Vlad Țepeș, aceste scule aveau un tăiș strălucitor și mergea să scoți pe gură periodic amenințarea cu țepele din piață și cu asimetria aducătoare de voturi "noi curați / ăia corupți", acum puterea de convingere a acestor scule s-a redus pînă la niveluri reziduale, capabile să țină ușor călduț doar nucleul cel mai încrîncenat băsescian, cei care cred că Monica Macovei este Jean d'Arc, Elena Udrea Maica Fecioară iar Traian Băsescu Sfîntul Duh amestecat cu Vlad Țepeș.

Utilitatea acestor scule retorice a fost neutralizată de o succesiune de figuri reprezentative ale #ancientregimului: Videanu, Berceanu și evident și mai ales Elena Udrea și Traian Băsescu (Nana? Waw. Ce pricepere instituțională! Ce anvergură! Sute de hectare, un milion de euro. Ce cool e ursu...).

Pe lîngă liderii centrali, avem și o serie de lideri locali, președinți de consilii județene, diverși primari, oameni de afaceri arondați puterii băsesciene care au comis-o și ei cu entuziasm. Mulți, dar degrabă comițători de nereguli și de matrapazlîcuri. Vezi de exemplu recentul raport al Corpului de Control al Guvernului României pe această temă. Vezi scandalul Florin Popescu, cu aripioarele sale de pui. Vezi Nelu Iordache.

Aceste matrapazlîcuri au fost atît de pe față și atît de vrac și de en-gros încît au generat suspendarea unor linii întregi de proiecte operaționale, atragerea de fonduri europene fiind puternic pusă în pericol. De-abia recent am reușit să repunem aceste fonduri europene pe picioare și să începem să recuperăm din întîrzierile cauzate de guvernarea anterioară.

Evident că au previzionat și ei această erodare și au încercat cumva să se delimiteze de tema corupției prin demonizarea PDL-ului și prin trecerea la Partidul Albă-ca-Zăpada. Anticipau și în consecință pregăteau mișcarea în laboratoarele băsesciene încă din 2010. Albă-ca-Zăpada, adică pură și virgină, adică neîntinat de corupție, wink wink pentru cei care nu s-au prins încă.

Doar că teoria ca teoria, dar praftica te omoară. Au reușit contraperformanța să le iasă un partid condus de Elena Udrea și în care figuri precum Florin Popescu reprezintă stîlpi ai imaculăciunii morale și politice. Niște PDL-iști care au trecut la ordin în nou partid "alb" și "imaculat". Să fim serioși. Nu prea le-a ieșit la vopsea cum și-au dorit.

Deci la tema anti-corupție băsescienii sînt puternic corigenți, dacă nu chiar repetenți, și nu vor fi spălați nici de un catralion de postere cu Monica Macovei. Iară lumea nu-i va uita decît după ce vor trece printr-un purgatoriu care nu va fi cu adevărat început decît după ce Băsescu nu va mai fi președinte.

Deci corupția pa și pusi bifă check out. Wishful thinking varietatea vrabia Mihai Viteazu. Pardon: vrabia Vlad Țepeș. La țepe, birjar! La țepe!

PSD / anti-PSD vs Băsescu / anti-Băsescu
Rămîne de discutat ideea mare, puternică. Priceperea de anclanșare, de activare a emoțiilor puternice pe falia de supărare națională generală strategică PSD / anti-PSD, așa cum proorocesc cu speranță toți cei care și-ar dori continuarea regimului Băsescu.

Lasă bre că va face Băsescu un hocus-pocus ca în 2004 și ca în 2009 și o să fie bine, n-o să fie rău, o să scăpăm de diktatoru Ponta și Ponta va deveni noul Năstase și Epoca de Aur va continua prin urmașul lui Băsescu. Vedem noi care, nu știm încă, nu prea e nici unul în stare, dar vedem noi. Ne descurcăm. Hocus pocus. Va fi bine. O să fie bine.

Cum spunea parodia la Avatar, după ce au pierdut Oscarul: "Deci doamna pom: vrem Oscarul. Pardon: vrem Președinția. Mult dă tot. Dacă ne dai Oscaru... pardon: Președinția... dăm 10% dîn... dîn tot venitu' lu Avatar. Pardon: al lui Elena Udrea. Și doi Happy Meal lui Florin Popescu. Cu aripioare de pui".

Buun. Rîdem, glumim, dar lucrurile sînt nașpa și nasoale pentru tabăra băsesciană și în această privință. Și în acest caz putem discuta de o limitare puternică a eficienței electorale a temei. O altă unealtă cu lama tocită. Un cuțit cu mînerul rupt căruia îi lipsește lama.

Asta pentru că clivajul pe care se tot chinuie propagandiștii băsescieni să-l împingă în față este umbrit de un alt clivaj muuult mai puternic și muult mai cuțit otrăvit în inima muult mai multor români: clivajul pro- vs anti-Băsescu.

USL. Liberalii și PSD
2014 nu mai este nici 1996, nici 2004, nici 2009. Asta pentru că între timp PSD a dovedit că poate face alianță cu un partid de dreapta, PNL, în cea mai de succes alianță post-decembristă: USL.

Alianța care a adunat cel mai mare număr de voturi strînse vreodată la urne în România: 7,4 milioane de voturi în jurul clivajului anti-Băsescu. Doar priceperea de mînă stîngă de ținut oamenii acasă a făcut ca Băsescu să scape la mustață. La vremuri disperate, măsuri disperate.

Mai mult, timp de doi ani de zile PSD a guvernat cu PNL, dovedind votanților liberali, o felie mari de votanți pînă atunci destul de ostili PSD-ului, că de fapt și pesediștii sînt și ei oameni ca toți oamenii, două mîini, două picioare, nu demonii roșii caricaturizați anterior în propaganda de pe vremea CDR în 1996 sau ADA în 2004 sau de Băsescu în 2009.

În consecință, încet-încet, ostilitatea votanților liberali la adresa PSD-ului s-a redus. Nu total, evident, pentru că nu prea există lucruri totale pe lumea asta aproximativă și limitată și parțială. Doar că e un trend de normalizare a percepției votanților liberali la adresa ideilor și organizațiilor și acțiunilor și oamenilor PSD. Și asta la fel se vede deja în structura de vot pentru alegerile europarlamentare de peste trei săptămîni și de asemenea va conta foarte mult în economia alegerilor prezidențiale de la toamnă.

Vremuri grele pentru Antonescu
Asta este de fapt principala dificultate cu care se confruntă Crin Antonescu în momentul de față și motivul pentru care PSD este peste 40 procente în sondaje iar PNL sub 20 procente. Asta este motivul pentru care Crin Antonescu încet-încet scade în sondaje: pentru că a făcut echipă frumoasă, funcțională cu PSD și acum dintr-o dată a schimbat radical foaia la 180 de grade și vituperează împotriva PSD.

Din păcate pentru el și din fericire pentru viața politică din România, spumele sale de furie la adresa recenților săi aliați nu afectează PSD, ci doar pe sine. Își sapă singur groapa, se afundă într-o mlaștină lîngă Băsescu și lîngă Udrea din care nu va mai putea ieși și deja se aud mîrîielile celor de la PNL care simt că partidul este dus pe o cale greșită.

Se vede în sondaje. Toată plus-valoarea adusă de liderul Antonescu din 2009 încoace, cînd a făcut dintr-un partid de 13-15 procente unul care cocheta cu bariera lui 25, s-a evaporat. Aveau 15, s-au înălțat în anii de glorie pînă spre 25, acum au din nou...

Nu mă întrebați cît au. Nu vreau să-i fac de rușine. O să ziceți că am ceva cu ei. Wrong și greșit. Am votat și eu cu PNL la vremea mea. În plus, știți deja sondajele făcute publice. Știu că nu aveți încredere în ele și că ziceți că vă manipulăm cu ele. Wait. Just wait. În fond și la urma urmei, mai sînt doar trei săptămîni pînă la alegeri. Valar morghulis. Winter is coming.

Criza economică. Emoțiile negative
Un alt motiv, de fapt cel mai important, pentru care clivajul PSD / anti-PSD va fi umbrit de clivajul Băsescu / anti-Băsescu îl reprezintă criza economică.

Adrian Năstase era premier în 2004. Acum e în pușcărie, hărțuit de tot soiul de chichițe care să-i prelungească pedeapsa. Regimul Băsescu se chinuie să reîncălzească ura la adresa lui Adrian Năstase și să o proiecteze și pe guvernarea Ponta, vînturînd amenințări cu pușcăria în stînga și în dreapta ca recuzită de campanie electorală pe linia temei anti-corupție.

Doar că 2010 – 2012 e mult mai aproape și mai fierbinte în creierele românilor decît 2004. 2010 – 2012, perioada în care Traian Băsescu propăvăduia cu entuziasm măsurile de austeritate și nici un mușchi de compasiune nu i se clintea pe față cînd încerca să taie nu numai salariile, ci și pensiile, timp în care echipa Udrea gestiona puținii bani publici în proiecte dubioase și bloca banii europeni și împărțea pantofi cu toc la inundații.

Chestiile astea nu se uită așa ușor.

Ura și furia oamenilor la adresa lui Traian Băsescu din perioada 2010 – 2012, ca să nu mai spunem din perioada 2009 – 2014 este mult mai puternică decît uria și furia la adresa lui Adrian Năstase din perioada 2000 – 2004. Și știm cu toții că emoțiile de fapt cîștigă și pierd alegerile, nu altceva. Emoția, principalul motor volitiv al oricărei acțiuni umane.

Purgatoriul lui Băsescu
E drept că lumea îl va ierta încet-încet și pe Traian Băsescu, cum l-au iertat încet-încet și pe Adrian Năstase. Doar că e nevoie de timp pentru asta. Unii au început să-l ierte deja. Se vede cum de la abisalul 8-10% nivel de încredere după ce a anunțat tăierile veniturilor bugetarilor, acum s-a întors încet-încet ușor peste 20%, trăgîndu-i după el și pe Boc, Udrea et ejusdem farinae.

Doar că nu e de ajuns pentru a fi util electoral. Încă nu și-a definitivat purgatoriul. Purgatoriul iertării lui Traian Băsescu va fi cu adevărat în momentul în care acesta nu va mai avea nici o funcție publică. Pînă atunci, mai e nevoie de pocăință. Iar campania electorală nu-i acordă timp pentru așa ceva, bate la ușă, ce că bate, a intrat deja încălțată în casă, în sufletele noastre, cu cizmele pline de noroi. Drept pentru care nici românii nu-i acordă încă iertare lui Traian Băsescu. După alegeri, poate. Pînă atunci... Ca să nu mai spunem că sînt unii care deja conjugă verbul "purgatoriu prin brutărie" la tot soiul de timpuri viitoare.

Predicții alegeri europarlamentare
Pînă atunci, să analizăm și structuralitățile structural-structurante :) în jurul cărora se vor așeza voturile în această toamnă fierbinte.

Nu vorbesc de acest mai, după cum vă spuneam, acest mai este atît de predictibil încît parcă nici nu-mi vine să-mi tocesc tastatura cu el. Hai, totuși, să nu zicem că n-am curajul să pun pe hîrtie. Știți voi legea aia a lui Murphy "Predicția e foarte dificilă, mai ales cînd se referă la viitor".

La viitor, peste trei săptămîni, vă citesc în globul statistic că lucrurile vor sta astfel:

-- PSD ușor peste 40

-- PNL ușor sub 20. Poate 17. Poate 18. Depinde de priceperea organizațională.

-- PDL ușor peste 10. Poate chiar 13 dacă bate alizeul cum trebuie.

-- PMP ușor sub 10. Momentan este aproape la egalitate cu PDL, dar organizațional stau mai prost, ceea ce îi va costa cam 2 puncte procentuale de la sondaj la votul propriu-zis

-- UDMR în plictisitor de predictibilul de pe acum 6-7

-- Mircea Diaconu bine peste necesarul său de 3% cît are nevoie să intre în Parlamentul European. Poate 4, poate chiar 5

-- În rest nici un alt partid nu va trece pragul, nici un alt candidat independent

-- Se vor redistribui aproximativ 10 puncte procentuale.

-- Participare la vot? Ușor peste 30. Undeva în jurul a 32-33. Ceva mai mult decît au fost participările pînă acum la europarlamentare, că percepe lumea aceste alegeri ca fiind un soi de repetiție generală pentru prezidențialele din toamnă

Evident, participarea la vot este calculată ținînd cont și de cei aprox. 13-15 procente votanți plecați din țară, cu domiciliul permanent în România, dar cu reședința în Italia, Spania și alte țări occidentale, care vor veni la vot doar rezidual. Niște milioane de rezidenți care nu votează acum, vor vota în noiembrie. Cu cine? Cum cu cine? Cu cine trebuie. Cu cine zice Baconschi.

Deci, după cum vă spuneam: un mai predictibil și plictisitor. Mai interesant va fi după mai 2014. Dar pînă atunci, să vă mai aduc un argument de ce acest mai 2014 este așa de plictisitor de predictibil.

Percepția de învingător: 2012 vs 2014
Predictibilitatea și inevitabilitatea scorurilor electorale de peste trei săptămîni se văd nu numai în graficele de evoluție de vot (nu, pe alea nu vi le pot arăta; ar trebui fie să vă împușc, fie să vă omor), dar și în graficele percepției de învingător.

Făcusem la început și niște grafice faine, frumoase. Asta înainte să scriu acest articolaș scurt, concis, doar cîteva paragrafe, pour la bonne bouche, care iată a ajuns deja un monstru de opt pagini, poate face chiar zece. De fapt cu graficele începusem, ele au fost primele, înainte să mă ia valul și să vă umplu de cuvinte și de înțelepciune electorală. Așa lucrez eu de regulă. Fac mai întîi niște grafice și pe urmă vedem noi ce spunem. Ce ne zice graficele, de regulă.

Deci grafice. Deci comparasem situația percepției de învingător din 2012 cu cea de acum, din 2014.

În 2012, cu șase luni înainte de alegeri, toată lumea simțea că USL va călca totul în picioare. Lucru care s-a și întîmplat de altminteri, în ciuda încercărilor disperate ale lui Sebastian Lăzăroiu și ale CSOP-ului de a ne convinge că va lua sub 50%. Vă mai aduceți aminte? Ce vremuri. Ce patimi. Ce disperare. Noi spuneam că USL va lua 60%, săracu Sebi se chinuia cu cea mai serioasă față a lui din dotare că va lua sub 50%. Fabulos. Chiar mai mișto decît Benny Hill.

Această dominare copioasă la nivel de percepție de învingător o identificăm și acum în 2014. Evoluții comparabile de percepție de învingător din partea PSD, la fel precum USL acum doi ani.

Era în 2012 nivelul de 60% din răspunsurile valide, urcînd de-abia în ultimele săptămîni spre 70%? Acum e deja linie peste 70%, constant în zona lui 75%.

Singura diferență e că în 2012 interesul arătat pentru alegerile parlamentare era în mod predictibil mai ridicat decît e acum pentru europarlamentare, alegeri de regulă secundare în mintea oamenilor. Dacă n-ar fi fost un soi de repetiție generală pentru prezidențialele din toamnă, interesul ar fi fost chiar și mai scăzut.

Ia uite ce grafice frumoase. Ia uite ce inevitabilitate exprimată matematic, statistic și vizual (notă metodologică: în toate analizele am ținut cont și de emigrație, ca să avem o bază comună de comparație)

Fig. 1. Percepția de învingător. USL 2012 vs PSD 2014. 
Procente din total populație.


Aparent percepția de învingător este mai scăzută acum decît în 2012. Aha, guvernamentalule! Ne minți! Ne mamipulești cu sondajele tale manipulatorii! Huooo! La oase! Ne minți pe banii noștri, domnule consilier de stat și purtător de cuvînt al Diktatorului Ponta!

Neah. Be cool. E vorba doar de niveluri diferite de interes electoral.

Hai să analizăm cîți răspund la această întrebare de percepție de învingător "Indiferent de opțiunea Dvs de vot, cine credeți că va câștiga alegerile europarlamentare din acest an din mai". Nivelul răspunsurilor explicite (menționează un partid, orice partid) îl putem considera un proxy suficient de valid pentru interesul acordat alegerilor.

Fig. 2. Nivelul de interes pentru alegeri. Răspunsuri explicite. 2012 vs 2014
Procente din total populație.



Aha! Cam 15 puncte procentuale mai scăzut nivelul de răspunsuri la europarlamentare decît la parlamentare. Adică exact aproximativ :) diferența de participare la vot. La europarlamentare de regulă ușor sub 30% (anul acesta va fi ușor mai ridicată, datorită prezidențialelor din toamnă). La parlamentare, tip mai interesant de alegeri pentru electorat, în jur de 45%.

Deci nivelul mai scăzut identificat în primul grafic se datorează de fapt interesului general mai scăzut pentru alegeri.

Păi atunci să calculăm ponderea răspunsurilor USL în 2012, respectiv PSD în 2014 raportat la total răspunsuri valide. Adică standardizăm graficul 1 prin intermediul graficului 2. Ce obținem?


Fig. 3. Percepția de învingător. USL 2012 vs PSD 2014
Procente din răspunsuri valide



Obținem că anul acesta lumea percepe PSD ca fiind învingător în cel puțin egală măsură cum percepea acum doi ani lumea că va cîștiga USL alegerile. Adică cocoșător de foarte mult, ca să facem și noi o cacofonie, să aibă exegeții critici de la Gîndul și de la Hotnews și de la alte publicații obiective, deci anti-guvernamentale de ce vitupera la adresa limitărilor metodologice ale acestui articol manipulatoriu și care nu trebuia să fie scris atît timp cît sînt purtător de cuvînt al Guvernului.

Oamenii simt în aerul electoral cu nasul lor fin calibrat social că PSD anul acesta cîștigă detașat, di granda.

Asta are pe de o parte un efect asupra alegerilor din mai: PSD peste 40, cum apare deja în sondaje, chiar și cu acel nivel de conformism social specific cîștigătorilor pe care nu-l putem deocamdată evalua suficient de exact.

Pe de altă parte spune ceva despre atitudinea oamenilor la adresa PSD. PSD nu mai este inamicul public nr. 1 care era în 2004.

În consecință, nici candidatul său din noiembrie 2014 nu va mai fi acel demon roșu și nemernic așa cum fusese el portretizat, caricatural dar cu eficiență, de către propaganda băsesciană la vremea respectivă. Fapt care va conta poate fundamental în balanța procentelor din jurul lui 50 și ceva la 40 și ceva din turul doi de la toamnă.

Întrebările post-mai 2014 Deci v-am convins. Deci e simplu: PSD în mai 2014 va cîștiga la fel de convingător cum a cîștigat USL în 2012. Cum ar zice analistul politic Jon Snow: PSD is the new USL and red is the new black.

După cum vă spuneam: plictisitor de predictibil.

Ce va fi după mai va fi mult mai interesant. Va depinde evident de rezultatele acestor alegeri europarlamentare, dar va fi mult mai gustos. Cum-necum vom obține răspuns pe rînd la următoarele întrebări:

-- Va rezista Crin Antonescu în funcție după marele eșec din 25 mai, care se prefigurează deja, mene tekel fares? [probabil nu; grad mare de incertitudine; se va juca strîns, cu toate resursele, la disperare]

-- Va fi înlocuit în cursa prezidențială de către Klaus Iohannis? [probabil nu; nu-l vrea partidul]

-- Se va rupe PNL? [hmmm; întrebarea de o mie de puncte]

-- Se va reface USL? [hmmmm; întrebarea de zece mii de puncte]

-- Se vor uni forțulițele și forțișoarele de dreapta într-o forțoloșenie unică de dreapta, în jurul unui unic candidat băsescian în turul 1? [nu cred; au orgolii să alimenteze un continent întreg cu curent electric din conversia energetică a acestor orgolii]

-- Dar în jurul unui unic candidat băsescian în turul 2? [mult mai probabil; nu au altă șansă]

-- Va candida Victor Ponta? [nu știu; stai să-l întreb; promit că pînă pe 1 iunie îl prind să-mi dea un răspuns :) :p )

Dar principala și principala întrebare care stă pe buzele tuturor, mai ales ale wishfulțuțărilor de rit băsescian care se roagă să nu vină catastrofa peste ei, apocalipsa maică, ce ne facem, fetelor, cîștigă PSD tot, o să fie o diktatură mai ceva ca-n Rusia, dar rapița, ai văzut fată rapița, ce zici, cine crezi că va fi viitorul președinte al României: Predoiu sau Udrea? Ai văzut, fată, ce bine le zice Predoiu? Doamne, ce bărbat e Predoiu pe Facebook! Ai văzut ce i-a zis-o lui Ponta? O să-l bage la pușcărie, fată! Dar Udrea, ai văzut cum îi flutura tricoul peste bust cînd a sărit cu parașuta? Ce bust, fată! Ce parașută!

Unde rămăsesem?

Scuze, mi-am pierdut linia de gîndire de analist politic decent și înțelept și obiectiv și guvernamental, l-am scăpat din coteț pe Turambar, că săracul n-a mai scris de secole chestii de-astea pamfletare, de cînd lucrează bietul de el la Guvern e disperat, prea multă seriozitate, prea mult limbaj de lemn, roade lanțul, și cînd scapă, rupe tot, dă iama în cuvinte și -

Unde rămăsesem?

Rămăsesem la principala întrebare, întrebarea nu de o mie de puncte, nu de zece mii de puncte, ci întrebarea de zece catralioane de puncte:

Cine va cîștiga bre strălucitorule alegerile prezidențiale de la toamnă? Cine va fi noul Președinte al României? Predoiu sau Udrea?

Cea mai importantă întrebare. Cea care face subiectul ultimului punct al acestui articol lung, dar întins

Mirele, scrie bre scurt, maxim două pagini, ți-am spus că nu mai citește nimeni mai mult de două pagini zilele astea, n-are lumea răbdare] [shut up, Turambar, lasă-mă să scriu, mă împiedici de la gîndit, marș înapoi în coteț, ne vedem pe 21 decembrie, culcat! am zis culcat!]


3. PSD-ul va fi înfrînt din nou la mustață, candidatul său pierzînd microscopic sub 50% dintr-o combinație de zvîc electoral și de astre aliniate și de alte servicii fidele, dar ascultătoare
Bre, cum să vă spun eu, ca să mă înțelegeți? Vorba lu' ăla de la pușcărie, nu ăla, ăllantu, ăla cu mustață și urît: acuma vorbesc ca să mă înțelegeți dumneavoastră. Bre, la servicii nu mă bag, nu comentez, le las pe ele să comenteze, pentru că

... de ce mi se mișcă cursoru la mouse fără să dau din el? De ce fîcîie lumina? De ce sună cineva la ușă? Goddamit, n-am sonerie la ușă la Telega, și totuși cineva sună la ușă. Se vede silueta prin geamul mat de sticlă, parc-ar avea și o...

Deci în privința serviciilor nu comentez. Vor comenta ele la vremea lor.

Buuun. S-a oprit cursorul din mișcat pe ecran fără să dau eu din el. Toate sînt ok. Toate sînt sub control. Unde rămăsesem?

Să rămînem la teme non-conspiraționale și să discutăm structuri electorale și alte zvîcuri de campanie.

Argumentul este simplu: știm că și în 2004, și în 2009 candidatul PSD (O fi Ponta? n-o fi Ponta? s-o reface USL? nu s-o reface USL? O fi Tăriceanu? O fi în fîntînă? O fi în pădure?)

Știm că și în 2004, și în 2009 candidatul PSD a pierdut la mustață în turul 2. De fiecare dată învins de Traian Băsescu, acest adevărat Pesedoctonus crocotulus, var. matrafossum.

(Crocotulus înseamnă portocaliu în latină, just google it, type "crocotulus latin" and hit Enter. Be cool, nu faceți breaking news: nu e cuvînt de ocară; puteam să zic flameus sau aureus sau calthulus)

De fiecare dată diferența a fost la mustață. Dacă în turul întîi scorurile s-au așezat disciplinat pe structura de vot politic a momentului, în schimb în turul 2 lucrurile au fost inevitabil personalizate și diferite.

În 2004 Băsescu a obținut cu 245 mii de voturi peste Năstase.

În 2009 Băsescu a obținut cu 70 mii voturi peste Geoană.

Și 245 mii, și mai ales 70 mii voturi înseamnă foarte puțin din totalul de aprox 10 milioane de votanți în turul 2.

Ca să fie și mai strîns, de fapt în turul 2 în România Geoană a cîștigat cu 20 mii de voturi, diferența cîștigătoare pentru Băsescu fiind dată de cele aproape 100 de mii voturi în plus obținute în străinătate. Remember Paris? După cum spuneam mai sus: cu cine vor vota în noiembrie? Cum cu cine? Cu cine trebuie. Cu cine zice Baconschi.

Tabelul 1. Alegeri prezidențiale, turul 2. 2004 vs 2009


Evident că întrebarea este pe buzele tuturor: va semăna 2014 cu 2004 sau mai ales cu 2009? Evident că de care parte a baricadei politice, răspunsul este într-o parte sau într-alta. Anti-băsescienii se gîndesc cu groază la cele două coșmaruri trăite în ultimii 10 ani, mai ales la cel din 2009, cînd s-au culcat cu un președinte și s-au sculat cu altul, adică tot cu ăla. Mihaela, dragostea mea! Un fleac: i-am ciuruit!

Băsescienii jubilează și juisează și găsesc comfort in distress, gîndind că nu contează că sîntem făcuți varză acum în mai, de fapt we will prevail, inevitabilitatea istorică și cifrili ne asigură că hocus pocus o să-i învingem și la toamnă, indiferent cine candidează, pentru că nu-i așa, ia uite aici în tabelul de mai sus, întotdeauna la mustață, România în vremuri crîncene se raliază în jurul steagului în fața amenințării PSD-iste și ne opintim ca la Verdun și ca la Plevna și ieșim la baionetă și în chiloți ca la Mărăști și ca la Oituz și-i dăm cu cracii în sus ca la Cotroceni... ăăă, pardon, ca la alegeri și cîștigăm.


Doamna pom, vă rugăm noi: vrem Președinția. Sigur o luăm, că ia uite ce scrie în tabelul de mai sus. PSD are un plafon de sticlă deasupra capului, mai ceva ca sabia lui Damocles, le atîrnă blestemul deasupra la nivelul lui 5 milioane de voturi. O să învingem, doamna pom!

Deci plafon de sticlă. Aici vroiam să ajung.

Nu comentez (deocamdată) diferența de calitate electorală și carismatică a urmașilor lui Băsescu. Băsescu, un animal politic, un supraviețuitor și un priceput într-ale sufletului oamenilor cum numai Iliescu a mai fost în țara asta și cum ar fi putut să fie Coposu, de n-ar fi murit.

Argumentul meu, unul strict structural și care nu ia în considerare deocamdată candidații,

și cu asta chiar că vă las, că am ajuns deja la pagina 14, chiar dacă am schimbat fontul, e clar, trebuie să fac foileton din acest articol, undeva pe la pagina 5 și pe la pagina 10 vom introduce un cliffhanger de tipul

"Și văzînd cum răsar zorii, Șeherazada sfioasă își aplecă privirea și-și strînse Powerpointul și se duse la ea în birou, că și așa n-o asculta nimeni, toată lumea era ocupată să consume alcool și să... și să... și să mergem în birou, că așa ceva nu se mai poate"

Argumentul meu se bazează pe două structuri socio-demografice și pe una electorală care nu mai sînt atît de non-PSD și, în consecință, vor muta acest prag electoral din turul 2 de la fatidicul 50% care de fapt este un pic sub 50%, microscopic sub 50%, că așa zic serviciile și Baconschi, la suficient de peste 50% încît Baconschi să nu mai poată băga în urnă sacadat, trei voturi pe secundă, să iasă cum vor alții, nu cum votează oamenii.

E vorba despre tineri, despre Ardeal și despre PNL-iști.

Trei categorii de votanți care nu mai sînt atît de bine definiți non-PSD, din motive ce țin de trecerea timpului, pe principiul "Iarna nu-i ca vara" și "2014 nu-i ca 2009, se mai schimbă lucrurile, incremental se mai schimbă lucrurile", de coabitare PSD – PNL în cea mai de succes alianță post-decembristă din România, USL și, nu în ultimul rînd, din felul în care Traian Băsescu își pierde din capacitatea retorică de convingere la aceste categorii.

Dar detalii în această privință, ceva mai încolo, într-un episod ulterior, căci acum chiar răsar zorii și trebuie să mă întorc la București, să-mi lepăd pielea de Turambar și să îmbrac haina scorțos-guvernamentală de om care vorbește doar cu cuvinte serioase, adecvate, instituționale.

...Și văzînd cum răsar zorii, Șeherazada sfioasă își aplecă privirea și-și strînse Powerpointul și se duse la ea în birou, că și așa n-o asculta nimeni, toată lumea era ocupată să consume alcool și să... și să... și să mergem naibii, nevastă, hai strînge bagajele și hai la București, că așa ceva nu se mai poate, nu vezi că sună la ușă cineva, ți-am spus că n-avem sonerie la ușă la Telega, și totuși sună, ia uite, se vede prin geam, parcă ține în mînă și o...
:)
. Citeste tot...

Il pleuge sur Liege

Iar plouă ca la Macondo. Ori face Iahve pomana de 40 de zile a drept-răposatului GGM, ori s-au hotărît șerpilienii de la Holywood să facă ecranizarea pe aici pe plaiuri telegene, că e peisajele frumoase și laptele ieftin și figuranții expresivi la față. Mă întreb oare, cine o fi colonelul Aureliano Buendia de Telega? L-or fi avansat în grad și scos în retragere? De ce plouă ca la Londra? Unde e sediul MI5 al rezidenturii din Telega? Are și subteran? E vreo navă cosmică ascunsă în sala de sport de la noi de la Școala Generală 1? De ce se îndreaptă spre mine oamenii aceia cu găleți electorale și cu o imensă plasă de fluturi în mîini și de ce ascunde ei la spate o cămașă cu mîneci lungi lungi lungi? De ce e oamenii răi cu mine? N-am făcut nimic. Doar am spus adevărul. Ieri a fost ziua presei. Nu merit așa ceva. Am dulapul plin de cămăși. Jur să spun adevărul și numai ade



. Citeste tot...

Theophyle s-a dus la zei :(

Zilele astea sînt rele cu oamenii. Una din persoanele cele mai faine pe care le-am cunoscut în ultimul timp, Ion Herescu, pe numele lui de bloger Theophyle, a murit.

Avea doar 57 de ani și era mai viu în exprimare și în idei și în principii decît noi toți, ăștia recenți și puștani. Nu conta că eram în tabere politice diferite, îl respectam pentru ce făcea și pentru ce era.

Nu-mi vine să cred... Citesc și scriu și nu-mi vine să cred. Ultima sa postare, atît pe blog, cît și pe Facebook, este din 1 mai.

Theophyle, lumea e un pic mai rea și mai urîtă fără tine. Să ne rugăm pentru sufletul adormitului Ion. Dumnezeu să-l odihnească...



. Citeste tot...