Prin padurile luxuriante

Am fost, bineintzeles. Am vizitat, cum sa nu. Am vazut. Am mers. Am bifat obiective turistice. Am facut pe turistii. Am facut si poze.

Insa nu aste e important. Ce ne-a ramas in cap: expresia "Prin padurile luxuriante". A citit-o Flo in ghid, referitor la Sintra. Da, pentru ca a doua zi ne-am dus la Sintra, la recomandarea lui Dragos, care ne-a aranjat treaba cu beletele (txs, Dragose. Mare om, mare caracter). Si dimineata, cand ne pregateam de plecare, ii zic Florentinei: "Sa-mi iau ceva de citit in tren? Sa nu ma plictisesc...". "Nu, ca trenul face doar douazeci de minute si ne uitam pe geam, ca trece prin paduri luxuriante. Am citit eu in ghid."

Trenul a facut cincizeci de minute, si la dus si la intors, si, intr-adevar, a trecut prin paduri luxuriante. De blocuri. Pe cale de vreo patruzeci de kilometri, intre Lisboa si Sintra, numa' si numa' blocuri. A sprawl de suburbie de blocuri inalte, cvasi-comuniste. Ne'am cacat pe noi de ras. I'a uite ce padure luxurianta!

Pe urma rasul a continuat cand ne-am hotarat sa mergem pe jos pana sus, in varful dealului, la castelul Pena si la cel al maurilor. Ca sa intelegeti: Sintra e un soi de Baile Herculane, de Sinaia. Statiunea regala, unde venea familia regala a regelui Portugaliei care era de familie regala si de os domnesc si care rege fiind conducea ca un rege tzara

... Uau! Faulkner si Marquez sunt mici contabili plictisitori pe langa fraza asta a mea de mai sus...

Si aici venea familia regala (am zis regala? my bad. promit sa ma abtzin). Ei, si Sintra asta e pe un deal de coasta, la marginea unei limbi de dealuri inalte, Sierra de Sintra, pe o peninsula, de unde cuprinzi cu privirea cat vrei la vest, spre ocean, si la sud, spre estuarul Tijo-ului, spre Lisboa. Si aici au facut oamenii cetati din cele mai vechi timpuri, inca dinainte de inventarea Internetului, si s-au babardit maurii cu crestinii si celtii cu ibericii si romanii cu totzi la gramada chiar cu sute si mii de ani in urma. Si pe urma, in sec noo, maurii au facut fortareata. Si pe urma a venit Alfonso Henriques, un soi de Basarab de'al lor, dar care s-a si tinut de treaba si a ramas in cartile de istorie, si i-a babardit pe mauri. Si a luat castelul. Si pe urma, la scurt timp, a facut regatul Portugaliei. Si pe urma, la scurt timp dupa aceea, la vreo noo sute de ani, a venit un alt rege si, pentru ca se plictisea si pentru ca regatul de fapt il conducea nevasta-sa, regina, a facut un castel isteric si eclectic si colorat si surprinzator de fain, in alt varf de deal. Si a renovat si castelul maurilor, in stil romantic fals.

Iar rezultatul este o minunatie. Dar nu despre asta este vorba in propozitie. Ci despre "Paduri luxuriante". Ei bine, ne-a mancat in inexprimabil sa urcam pana la cele doo castele, sus in varf de munte. Si cand zic varf de munte, believe me ca stiu ce spun. Tristii mei prieteni pe care i-am tarat pe munte pot confirma cu tristete acest fapt reprobabil si trist din viata mea de manipulatoriu.

Si acum am manipulat-o pe Flo. Am mers pe drumul cel lung, de masina, pe asfalt, ad literam prin paduri luxuriante, de eucalipt si de platan si de alte celea pe care nu le-am recunoscut (sunt foarte mandru ca, la prima vedere din viata mea, am recunoscut eucaliptul fara ajutor. Jules Verne sa traiasca...). Si am urcat, si tot urcam, si castelul ioc si nema, si paduri luxuriante in stanga si in dreapta, si Flo din ce in ce mai inchietata, si ne uitam la niste borne kilometrice care se tarau o data cu noi la deal in sus. 9.7. 9.6. 9.5. 9.4.

Ooops. Am fu... Pardon: am penetrat un Equus in orificiul genital. Mai avem noo kilometri de mers. Prin padurile luxuriante. Si da'i nervi la gura lu Florica, de era sa fiu victima pe altarul conjugalitatii violente. Stai ma femeie ca poate merge drumul asta si in alta parte si e mai putin. Uite harta, stai sa vedem (asa era: si harta, si Turambar aveau dreptate: drumul se bifurca la un moment dat la dreapta, spre o manastire, si cred ca pana acolo erau noo kilometri. Dar noi, la acel moment al experientei noastre prin padurile luxuriante, nu aveam de unde sa stim cu siguranta asta, ci doar sa o banuim si speram.

Si mergea Florica a mea, si mergea si injura, exact cum mergea si injura anul trecut pe Braul de Mijloc, in Piatra Craiului, unde am aplicat cu brio aceeasi strategie victorioasa a atragerii dusmanului in capcana prin intermediul metodei pasilor marunti. Mai e un pic. Mai avem putin. Uite am ajuns, dar de fapt mai avem un alt reper de atins. Si tot asa. Merge struna. Am facut aproape tot Braul de Mijloc cu Flo in felul asta. One step at the time. Focus pe dificultatea de aici si de acum. Ce o fi mai incolo, om vedea. Eu stiu, dar nu spun, sa nu speriem turistii.

Pe scurt, ca mi-e somn: am mers ca nebunii toata ziua, am urcat si coborat un munte, am vizitat doo castele, am facut kilometri zdraveni si basici la picioare si Flo a concluzionat exasperata: Pana si in Portugalia, tot pe Braul de Mijloc m-ai adus, nenorocitule, pe muntii tai sa ma doara picioarele.

Si a fost frumos. Prin padurile luxuriante. Si a fost ziua a doua a calatoriei noastre in Portugalia, la Sintra.

Prin padurile luxuriante.

:)