Saving face la tîrg la Băicoi

- Băi Șepcuță!

Vînzătorul de la taraba de cartofi cu pepeni, bronzat și zdravăn și cu privire fioroasă, scoate cu gesturi boierești o hîrtie de 1 leu și o întinde spre sus-numitul Șepcuță, un slabănog tinerel care evident purta o șăpcuță pe cap.

Mă uit la Șepcuță. După cum a strigat vînzătorul la el, e clar unul din copiii ăia de pripas ai tîrgului care stă aciuiat pe lîngă tarabe și face tot soiul de munci mărunte, cară cu cîrca, sortează, ajută clienții, pe trei lei pomană. Probabil vînzătorul vrea să-i zică să ne ajute să ne care pepenii pînă la mașină. Nu mersi, ne descurcăm și singuri.

Mai mă uit o dată la Șăpcuță. Măi să fie, Șepcuță al nostru e cam bine îmbrăcat pentru rolul de băiat cu cîrca. Șapca de pe cap e nou-nouță. Cămașa e de Doamne-ajută, nu-i ponosită, nu-i murdară. Mă, ăsta nu a cărat cu cîrca la viața lui. Mai mult de-atît, Șepcuță tocmai ridicase privirea pe jumătate mirat, pe jumătate indignat din țelina de pe tarabă pe care o pipăia să o cumpere. Măi să fie. Șepcuță e de fapt client.

- Băi Șepcuță!, îi întinde vînzătorul cu un gest hotărît hîrtia de 1 leu. Băi Șepcuță, ia de-aici un leu și dă-mi o țigară!

Vocea vînzătorului e poruncitoare, ofensivă. Gestul așijderea. Îi dă bani de parcă vrea să-l bată.

Șepcuță se uită urît pe sub cozoroc și ignoră hîrtia de un leu pe care vînzătorul i-o înfige practic în nas. Cînd nu mai are cum să o ignore, căci altminterea îi făcea clismă nazală, o îndepărtează cu un gest scîrbit.

- Ține-ți, bre, banii. Îți dau țigară, dar n-am nevoie de banii matale. Ce, nu pot să-ți dau o țigară și fără bani?

- Băi Șepcuță, dacă nu iei banii, nu-ți iau țigarea. Nu iau eu pe gratis de la nimeni.

Șepcuță continuă să se uite urît și scoate o țigară din pachet.

N-am mai apucat să mai văd dacă vînzătorul cel fioros a luat-o sau dacă nu a sărit peste tejghea să-l bată, să nu-i dea lui țigări pe gratis. Eram deja pe jumătate întors cu spatele, în mers și cu treabă. Aveam mîinile pline de papornițe și trebuia să ducem roșiile și cartofii și pepenii și ciupercile și castraveții și ardeii și toate celelalte verdețuri la mașină, să ne întoarcem înapoi să luăm și păstîrnac și să vedem dacă mai găsim cireșe amare și zmeură.

Cireșe am găsit. Și zmeură. În plus, și mînătărci, și gălbiori, și busuioc, și drușain. Doar păstîrnacul se terminase între timp. Am mai trecut de vreo două ori pe lîngă taraba cu pricina. Șepcuță nu mai era. Vînzătorul vindea pepeni și cartofi în continuare. Ce-o fi făcut cu Șepcuță? L-o fi mîncat?...

.