Evoluția numărului de români emigrați, 1998 ... 2017

Zilele acestea una din știrile cele mai discutate a fost cea privind volumul românilor emigrați. Pe stil “descoperirea apei calde”, specific presei isterice, căci e un subiect de mult timp în atenția mediului academic și decizional.

Mai jos, aveți evoluția numărului de români emigrați în străinătate, din 1998 până în prezent (sfârșitul lui 2017).





Estimările recente sunt făcute pe baza sondajelor Sociopol (2012 ... 2018), respectiv CCSB (2006 ... 2011), plecând de la datele oficiale INS.

Estimările mai vechi sunt pe baza datelor oficiale prezentate de institutele statistice din țările occidentale care dețin date în această privință (îndeosebi Italia și Spania).

Metodologia de calcul este prezentată in extenso în lucrarea mea de doctorat și nu face obiectul acestei prezentări.

Volumele totale de emigranți cuprind atât emigrațiile recente, cele pe motive îndeosebi economice, de după 2005 – 2006, cât și emigrațiile mai vechi, cele pe motive îndeosebi ideologice / de drepturi ale omului (dinainte de 1989 și de la începutul anilor 90).

Analiza este făcută pe populația adultă (18+). Analiza se bazează pe diferența dintre numărul total de cetățeni, raportat de BEC / AEP, populația rezidentă oficială, raportată bianual de INS, și emigrația informală, așa cum reiese din sondajele CCSB / Sociopol.

Concluzia: de aproape 10 ani de zile, numărul românilor adulți plecați în străinătate este undeva între 4 și 4,5 milioane de români.

Este vorba despre emigrați adulți fie formali (cu declarații explicite de emigrare, deci contabilizați în datele INS), fie informali (fără declarații, plecați îndeosebi după deschiderea granițelor UE în 2007).

Această estimare de 4 – 4,5 milioane de români adulți peste hotare este ușor mai ridicată decît cifra vehiculată recent în respectiva știre care a stîrnit interesul opiniei publice, de 3,7 milioane români.

Diferența este pe seama faptului că cele 3,7 milioane români se referă doar la emigrația recentă, de factură economică și îndeosebi informală, necuprinsă în raportările oficiale, de după 2007, după deschiderea granițelor UE.





. Citeste tot...

Decizia de a închide școlile a fost corectă

Decizia de a închide școlile zilele astea în București a fost corectă. În ciuda protestelor grăbite și a încercării de politizare a subiectului, prevenția a funcționat.

Evoluția vremii de ieri încoace a demonstrat că a fost bine că au fost ținuți copiii acasă. Mai ales că vremea nu dă semne de îmbunătățire.

Având informația meteorologică la timp, administrația locală a evitat o situație neplăcută, cu potențial de criză. Vremea s-a dovedit într-adevăr nepotrivită desfășurării activităților școlare.

Copiii au fost protejați de vremea rea. Au fost evitate și congestionările de trafic provocate de părinții hiperprotectivi care își duc copiii la școală în fiecare zi cu mașina.

În alte țări, în situații mult mai puțin dificile decât cea de la noi, se iau aceleași măsuri preventive. Exemplul cel mai recent, dincolo de toate celelalte cazuri anecdotice, este Roma, unde chiar ieri, pentru o vreme mai puțin rea decât cea din București, s-a luat o măsură similară.

Solicitarea protestatarilor anti-PSD “vrem o țară ca afară” s-a concretizat. Au avut parte de standarde administrative analoage celor occidentale, la care visăm cu toții.

Dincolo de exemplul de bune practici administrative și de modelul de prevenție comunitară, rămâne însă tristețea felului în care o asemenea măsură necesară a fost demonizată.

Atitudinea contestatarilor a fost inadecvată situației și e foarte probabil să continue în aceeași notă. Estimez că nu vom vedea nici un fel de tardivă acceptare a situației din partea contestatarilor.

Nici unul din cei care au încercat să otrăvească opinia publică astăzi nu-l veți vedea să vină să admită că a fost un postelnic. Din contră, unii chiar și acum perseverează în militantismul lor agresiv și continuă cu tonul de admonestare disprețuitoare.

Din păcate, chiar și în situații în care România funcționează decent, nu reușim să găsim minimul echilibru de a vedea lucrurile așa cum sunt și de a ne asuma o atitudine pozitivă, civică.

. Citeste tot...

Mamelor, lăsați-vă copiii să se julească în genunchi

România face parte dintr-un complex de culturi caracterizat, printre altele, prin evitarea riscului (folosesc în continuare termenul de “cultură” în sensul său antropologic, și nu artistico-intelectual).

Pe scurt: multe ni se trag de la cocoloșeală. De la corcoleală. De la răsfăț. De la prea mult tanti Mița și Mamițica.

Să vă explic.

Mamele române, întocmai ca și mamele turcești, italiene sau cele indiene, sînt supra-protective. Sufocant de protective. Ele știu întotdeauna mai bine. "Pune-ți căciula, că e frig afară!" "Vezi că te trage curentul!". Nu dau și alte exemple, că ne apucă vara.

Copiii români, ca și copiii italieni, turci sau indieni, sînt rezultatul acțiunii mamelor lor. Trec de copilărie. Le vine maturitatea. Și de fapt nu se maturizează. Nu devin autonomi. În capul lor rămîn aceiași copii care au nevoie să le spună mama, mamițica și tantimița cînd să-și pună căciula în cap. Ca în The Wall, acest mare curs de științe politice aplicate:

Mother do you think they'll try to break my balls Ooooh aah, Mother should I build a wall

Avem nevoie inconștient s-o întrebăm pe mamițica din cap. Mamițica se transformă în nevoia de Tătuca. De cineva din afară care știe mai bine, ne guvernează viața, ne spune cum să ne îmbrăcăm, ce să lucrăm, unde să ne angajăm, unde să primim repartiție, cu cine să ne căsătorim, unde să o băgăm, de cîte ori trebuie scoasă și scuturată.

Minimizarea riscului. Să gîndească alții pentru noi. Să fie bine, să nu fie rău. Cine nu muncește, nu greșește.

Castrarea voinței. A autonomiei. Deci statul maximal, căci dacă ai o societate care nu-și asumă riscuri, inclusiv economice, căci ăsta e capitalismul, o activitate de asumare controlată a riscului pentru producerea de plus-valoare, apăi se cheamă că spațiul acela de activitate trebuie umplut de cineva, căci știm că realitatea are oroare de vid.

Și acel cineva se cheamă stat maximal. Se cheamă comuniștii. Se cheamă Securitatea. Mai nou, se cheamă Statul paralel și Sistemul. Ăia care știu ei mai bine. Generalii. Oamenii luminați și foarte perfecți care trag sforile, decid politici, construiesc și distrug lideri care ei de fapt nu sînt lideri, sînt doar niște bieți oameni de paie.

Plîngem după omul puternic, providențial, căci n-avem suficient de oase tari încît să stăm pe picioarele noastre. Avem oase cartilaginoase, social vorbind.

Evident că vorbesc la modul general, poate ușor stereotipic. Oamenii mari și geniali din științele sociale ne-au învățat însă că folosirea tipurilor ideale e puternică, ilustrativă. Na, că și eu am oasele creierului moi și fac apel la iluștrii oameni puternici, de data asta la Weber, pentru legitimare.

Da, e o afirmație stereotipă. Dar are un puternic sîmbure de adevăr în ea. Felul corcolit și supra-protejat în care sîntem crescuți în copilărie, cînd ni se înăbușă apetența pentru descoperire, explorare și risc, ne afectează tot restul vieții, ne leagă niște pietre de moară simbolice pe care pe urmă le tîrîm tot restul vieții.

Iar cei care cresc mai liberi și au mame mai puțin sufocante și îndrăznesc, uite-i că și-au luat viața în mîini și au plecat în Italia, Spania, Anglia, Franța, Germania, sătui de atîta stat maximal, care se bagă în viețile lor cum se băga Mamița și tanti Mița pe vremuri în copilăria lor.

Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat: nu mai stricați copiii la cap spunîndu-le în fiecare secundă ce să facă. Lăsați-i să umble cu capul gol. Lăsați-i să-și spargă capul. Lăsați-i să se joace în noroi și să umble cu cine vor ei.

Unii vor da rasol pe seama acestui comportament riscant. Dar cine scapă, va deveni om mare și va fi și el un pui de englez și de viking, oameni de-ăia mari și liberi care au plecat să stăpînească lumea, nu să stea lipiți de fusta mamei o viață întreagă.

. Citeste tot...

Lulutzenn nicht Präsident

Nu ați înțeles nimic. Sînteți masă de manevră.

Nu e vorba despre dreptate. Nu e vorba despre justiție. Fleacuri. Astea nu contează pentru sistemici. Astea contează doar pentru voi, care faceți icter negru și preinfarct în direct cînd vedeți nedreptățile și abuzurile.

Îi doare la bască pe sistemici de justiție. Pentru ei e doar o coadă de topor, un instrument de control politic. De atîția ani de zile ne demonstrează aproape zilnic lucrul acesta. De ce le-ar păsa taman acum?

Pentru sistemici contează un singur lucru: puterea. Despre asta este vorba în dezvăluirile de aseară. Despre lupta pentru putere.

Nu se va întîmpla nimic cu consecințe juridice. Cel mult, eventual, vreun țap ispășitor trimis disciplinar 6 luni la Tîrgu Mureș. Pur și simplu lui Kodruța i se dă la temelie la imagine, să fie scoasă din jocul prezidențial.

E simplu. Azi e 2018. Numai astăzi nu e mîine. Alegerile bat la ușă. Dinspre partea anti-PSD e o singură ființă în afară de Johannis care crede că poate scoate capul, să-l concureze pe acesta, să devină președinte: Kodruța.

Ea este evident încurajată în semeția ei de vise de mărire și de o parte a sistemului care e nemulțumită de blatul lui Johannis cu PSD.

Și atunci altă parte a sistemului, care îl vrea în continuare pe Johannis proptit în geam, să pară că avem și noi președinte, a rugat niște prieteni să se detoneze convenabil, întocmai și la timp, la o oră de maximă audiență.

Voi credeți că e ușor să aranjezi să intre Ghiță în direct în prime time, chiar la Gîdea, arhi-dușmanul mediatic al acestuia? Voi credeți că o asemenea operațiune media concertată apare așa, din neant, doar că a vrut X sau Y, că n-aveau ce alt subiect să facă rating în seara aia?

Măi copii. Măi naivilor. E doar și decît o acțiune de marketing. De fapt, de anti-marketing. Luluța Kodruța trebuie să înțeleagă că nu e președinția de nasul ei. Și atît. Punct. Restul, business as usual. Controlul prin justiția de tip poliție politică merge înainte, netulburat.

Și dacă Luluța Kodruța nu înțelege, atunci operațiunea va continua pînă va înțelege. Se vor mai găsi și alți prieteni convenabili care, la ani distanță de la fapte și evenimente, să-și amintească precis, cu înregistrări și alte chestii de-astea tehnice, ce trebuie să-și amintească.

Măi copii. Măi naivilor. Voi credeați că e vorba de libertate, de dreptate, de reforma sistemului? Ha. LOL. Ce haioși sînteți. Măi copii. Măi naivilor.

Nu uitați: din toată tevatura asta principalul cîștigător este Johannis. Punct.

Pufoșilor. Civili. Civili everywhere.

. Citeste tot...

Vot politic. Cele mai recente sondaje Sociopol

Cele mai recente sondaje Sociopol relevă o evoluție fluctuantă a scorurilor electorale, în contextul unui potențial de participare la vot foarte redus, doar în jur de 20%.

PSD este de câteva luni în zona lui 40%, scăzînd punctual chiar și spre 35%. Rămâne însă în continuare principalul partid politic, ca preferințe de vot.

PNL cochetează cu revenirea, dar motorul dă rateuri. Salturi punctuale peste 30%, însă predominant scoruri în jur de 25%.

USR evoluează oscilant, în tandem cu PNL, pe principiul vaselor comunicante: ce pierde unul, cîștigă celălalt. Când PNL crește, USR scade. Și invers. Momentan USR e pe creștere, peste 10%.

ALDE prezintă și el evoluție oscilantă, când de-abia trecînd de 5%, cînd peste 10%.

Singurul partid clar în scădere și eroziune este PMP, cu scoruri preponderent în jur de 2-3%.

. Citeste tot...

Patima colecționării

Lipsa iubirii e unul din cele mai mari păcate în creștinism. Din contră, în budism atașamentul e buba cea mare.

Din punctul ăsta de vedere, patima colecționării e piatră grea de piciorul mîntuirii. Pofta de a avea. Nevoia de a avea mai mult. Piguleala și migăleala de a le sorta, ordona, aranja. Bibileala sîrguincioasă.

Sfîșierea că-ți lipsește nu știu ce piesă rară, pe care o alergi de nu știu cînd. Odihna otrăvită a privirii, adăstînd asupra adunăturii de lucruri. My preciousss. My preciousss.

Scriu asta uitîndu-mă și gîndindu-mă la toate sărăciile de colecții adunate de-a lungul vieții pînă acum. Cărți. Tricouri negre. Muzică. Filme.

Copaci.

Experiențe de viață.

Ca un hîrciog. Cînd le văd pe toate? Cînd le citesc pe toate? Cînd le port pe toate? Cînd le rememorez pe toate? Cînd îi privesc pe toți crescînd, crescînd pe lîngă mine, peste mine, dincolo de mine?

Patimă. Patimă.

Dar și dacă nu le ai deloc. Rîca din inimă și din creier. Pizma. Furia. Sentimentul că trece viața pe lîngă tine.

Deci să nu exagerăm. Să nu fim mai sfinți și mai franciscani decît prevede Codul Rutier. Viața nu este despre asceză, ci despre buna rînduială. Adunați, pufoșilor. Adunați. Străduiți-vă. Sîrguiți-vă. Dar nu puneți la suflet adunătura. Let it go. Let it bleed. Let it rot.

Doar de copaci cred că n-aș putea să mă lepăd. Mama lor de bestii, cresc atît de încet. Cînd oi fi bătrîn, or fi poate cu ceva crengi mai sus, cu ceva metri mai mult, cu ceva rădăcini mai adînc. Ei au răbdare. Altă răbdare. Neomenească. Răbdare de lemn. Mama lor.

Mi-e dor de ei. Ei la Telega, eu la București. Ce-or fi făcînd, copacii mei, care de fapt nu sînt ai mei, sînt ai lor?

Patimă. Patimă everywhere.

. Citeste tot...

Salariul de la stat nu e mai mare decît cel de la privat

Hai să vă explic cum funcționează propaganda tefelistă și cum naivii sunt fraieriți cu mare fraiereală retorică, să crească în ei furia împotriva știrbilor și săracilor și comuniștilor și pesediștilor și celor de la stat.

Știți, zilele astea tot circulă știrea aia virulentă și tefelistă că cei de la stat cîștigă mai bine decît cei din privat. Concluzia e limpede: huo PSD, huo Dragnea, sîntem cu ochii pe voi, corupților, rezistăm, ce vă mai bateți joc de țară și de-alte sloganuri de-astea de mare patetism tefelistic.

Afirmația ascunde o mare păcăleală. Se compară mere cu șuruburi.

Unul din modurile cele mai des întîlnite în care se categorisesc ocupațiile este în funcție de tipul de activitate, o combinație de complexitate, domeniu de activitate și loc de desfășurare.

De la simplu la complex și de la mai puțin bine plătit la mai bine plătit, ordinea este:

- ocupații manuale o agricole (adică agricultori, adică țărani și alți tractoriști) o non-agricole, în exterior (de ex. zidari, lucrători salubritate) o non-agricole, în interior (de ex. vînzători, manipulați marfă în depozite, laboranți) o

- ocupații non-manuale, fără funcție de conducere o fără studii superioare (de ex. secretară, contabil studii medii) o studii superioare, fără funcție de conducere (de ex. inginer, programator, medic) o

- funcții de conducere / patronat o funcție de conducere, fără afacere proprie (de ex. director de vînzări) o afacere proprie (patron, mic întreprinzător) o

După cum spuneam, cu cît urci această scară de complexitate profesională, cu atît în medie salariile sînt mai mari.

Și aici intervine păcăleala. Aici ajungem să comparăm mere cu șuruburi.

La stat, prin prisma specificului activității, sînt angajați preponderent cu studii cel puțin medii, de regulă superioare și îndeosebi cu ocupații non-manuale (adică de birou – nu vă gîndiți la alte prostii la care eu nu m-am gîndit).

Adică vestiții funcționari publici – mai toți cu studii superioare. Profesorii din învățămîntul de stat – practic toți cu studii superioare. Medicii din sistemul medical de stat – toți cu studii superioare. Polițiștii. ANAF-iștii, procurorii, judecătorii, securiștii, miniștrii și restul angajaților de la stat. Cei mai mulți dintre ei cu studii superioare și cu o complexitate semnificativă a fișei postului.

Evident că la stat mai există și ceva ocupații manuale, de ex. șoferi, dar acestea sînt clar în minoritate. Majoritatea covîrșitoare e compusă din ocupații non-manuale, fie cu studii medii, fie de multe ori cu studii superioare. Pe aceștia îi găsim în zona medie și superioară a ierarhiei mai sus menționate.

Deci mai bine plătiți, prin prisma meseriei. Deci trag media în sus, da? Că nu avem tractoriști și mecanici auto în rîndul angajaților de stat.

Pe de altă parte, mai toate ocupațiile manuale le găsim în mediul privat. Agricultori zidari laboranți tehnicieni lucrători de salubritate instalatori mecanici toate meseriile pămîntului care implică pus osul și mînuța pe vaselină și pe mătură și pe sapă și pe șaibă și pe marfă le găsim la privat. Că așa e sistemul capitalist, am vrut privatizare, de vreo 30 de ani am mutat toată zona asta din zona proprietății de stat în zona proprietății private.

Deci ăia plătiți mai slab sînt toți în mediul privat. Deci ei contribuie la medie, la socoteală doar în cazul mediului privat. Deci trag media în jos, da?

Mai mult de atît, ocupațiile din mediul privat foarte bine plătite, unele din ele nu se regăsesc în calculul salariilor – atenție, al SALARIILOR, căci pe această cifră se bazează tefeliștii în afirmația lor incriminatorie.

De ce? Simplu. Pentru că oamenii ăia foarte bine plătiți nu primesc salarii. Asta nu înseamnă că muncesc pe gratis. Ci că nu iau salariu. Ci altceva.

Ei își încasează cîștigurile altfel. Mulți dintre ei pe firmă sau pe PFA, și scot banii prin intermediul dividendelor. Foarte mulți au acolo un salariu minim pe economie, să aibă carte de muncă, să meargă vechimea, și restul se încasează prin dividende.

Alții, mai bengoși, cei din coada foarte ultimă a distribuției veniturilor, ăia cu cel puțin zeci de mii de euro lunar, prin intermediul vestitelor contracte de consultanță în paradisurile fiscale, maniera cea mai des întîlnită prin care companiile mari sifonează banii în străinătate. Ăștia nici măcar nu mai plătesc acea modestă taxă pe dividende, le vin banii în contul fizic direct din Seychelles și aia e. Nema taxe.

Deci cei cu cîștiguri foarte mari nu intră nici ei în socoteala calculului salariului din mediul privat. Deci trag și ei media în jos, prin omisiune. Că dacă erau luați în socoteală, o trăgeau în sus.

Nici nu mai spun de vestitele plăți la negru, de banii în mînă primiți în mediul privat. La stat nu se poate așa ceva. Nu se poate, punct. Totul e pe hîrtie. În privat, uneori nu e pe hîrtie. Dar acolo nu știu distribuția, să zicem că banii negri sînt și la ăia săraci, și la ăia bogați, deci e posibil să nu afecteze calculele.

Rămînem doar la primele două motive pentru salariul mediu din zona privată rezultă că e mai mic decît salariul mediu de la stat: a) ocupațiile manuale, prost plătite, existente practic doar în mediul privat și

b) salariile mari care unele sînt plătite altfel, nu drept salarii, ci drept prestări servicii, care se concretizează în venituri prin intermediul dividendelor (firme din țară sau din străinătate).

Iată cum salariul din mediul privat devine mai mic decît cel din mediul de stat. Căci comparăm mere cu șuruburi.

Dacă am fi corecți și nu tefeliști propagandiști deontologi, ar trebui să comparăm categorii comparabile. Doar mere cu mere.

Adică să decupăm doar subsetul celor din mediul privat cu ocupații non-manuale sau cu funcții de conducere și atunci să cîntărim, să vedem care cîștigă mai bine:

- Funcționarul public cu salariul între 300 și 1500 de euro sau IT-știi cu salarii plecând de la cel puțin 1500 de euro și care pe deasupra mai sînt și asistați social, mai ceva ca șomerii din Vaslui, că nu plătesc taxe, le plătește statul român în locul lor? -

- Directorii din ministere, inspectorii școlari, profesorii universitari de la stat sau directorii din bănci care vehiculează salarii uriașe, făcute pe cîrca diferențialului medieval de mare între dobînzile încasate și dobînzile oferite, diferențialul cel mai mare din Uniunea Europeană? -

- Profesorii de liceu ori de școală generală, sau profesorii din învățămîntul privat? Medicii și asistentele medicale, sau medicii și asistentele medicale de la privat? Secretarele din ministere, sau zuzele de assistent manager îmbrăcate în taioare scumpe și care vorbesc o romgleză marketizată și care de fapt nu fac nimic, doar freacă menta și cafeaua prin birourile multinaționalelor? -

Vedeți voi, voinicii moșului cel știrb, de-aia nu are ursul coadă. Că i-au mîncat-o tefeliștii și au transformat-o în propagandă pe bază de statistici false, să încingă inima în voi, să vă umple de furie împotriva celor care compun statul român.

Hai, nu mai puneți gurița la toate prostiile otrăvite pe care vi le picură în urechi deontologii tefeliști. Mai gîndiți și voi cu capul vostru din dotare, că de-aia aveți cap, să nu vă plouă în radiator.

PS: Data viitoare vă explic și cum sînteți fraieriți cu cealaltă gogoriță economică, aia cum că Uber, vezi Doamne, plătește mai multe taxe decît taximetriștii – altă invenție recentă a tefeliștilor globaliști corporatiști anti-pesediști și anti-România.

Cum ar zice Stalin, și cum de altminteri a fost cazul și în exemplul de față: the devil is in details.



. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...