Gîndiți-vă pentru ce ați venit aici și apoi încercați să faceți lucrurile și un pic pe dos.
Ați venit să vă distrați? Încercați să vă chinuiți un pic. Ați venit să vă chinuiți? Chinuiți-vă și să vă distrați un pic.
Ați venit la rupere, la mermeleală, la trosneală, la de-alea grele? Încercați să fiți pufoși și aerieni și naivi și să lucrați încet, moale, ca meduza.
Ați venit să faceți un pic de balet, ceva finuț, să nu se strice rimelul, un pic de aerobic? Încercați un pic de yang, fiți răi cîteva milisecunde, gîndiți-vă la Chuck Norris și dați și mai vîrtos din aripioare.
Ați venit să fugiți de voi? Căutați-vă. Găsiți-vă. Mirați-vă. Tehnica să vă ajute să vă descoperiți, oase și tendoane și creier și frici și emoții și furii și limitări, mai ales limitări.
Ați venit să vă căutați? Scăpați de voi înșivă. Uitați-vă. Lumea e mare. Descentrați-vă. Tehnica să vă spele creierul, să-l facă mushi mushi. Adică aia grea, aproape imposibilă, cum îi zice? Mushin no shin. Tot un soi de mushi mushi.
Orice yang are un yin. Căutați-l ! Orice yin ascunde un yang. Găsiți-l! Rotund, pufoșilor, rotund. Încet, pufoșilor, încet. Repede, pufoșilor, repede. Pătrat și triunghi, pufoșilor. Pătrat și triunghi.
Onegaeshimasu!
.
Citeste tot...
luni, 31 octombrie 2016
Gîndiți-vă pentru ce ați venit aici
Scris de Turambar at 11:38 0 comentarii
Etichete: Aikido, Criptic, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Zen
joi, 20 octombrie 2016
Despre lege
Despre lege
Repet. Nu este vorba despre toleranță. Nu este vorba despre minorități. Nu este vorba despre biserică. Este vorba despre altceva.
Este vorba despre familie. Este vorba despre căsătorie, actul formal prin care se întemeiază o familie. Este vorba despre lege.
Despre LEGE.
Toți ăștia de aici care citiți acuma aceste rînduri sînteți născuți din pîntec de femeie, în urma împreunării unei femei cu un bărbat. Cei mai mulți de aici ați crescut în cadrul unei familii clasice, așa cum înseamnă “familie clasică” în România: o femeie, un bărbat, probabil și niște copii (1,5șiceva, dacă e să ne luăm după Anuarul Statistic).
Sînt multe concepții despre familie pe lumea asta. Antropologia, în destoinicia ei clasificativ-descriptivă, le-a trecut în revistă pe toate. Sînt tot soiul de chestii interesante pe parcursul timpului și spațiului prin familiile astea.
Prea multe femei. Prea mulți bărbați. Copii la comun. Transmiterea filiației pe la unchi și mătuși. Matriarhat. Patriarhat. Iubire ca în insulele Trobiand. Ritualuri de curtare ca la Yamomamo. Tabu-uri ca la ăia de-și dau cu trestia în nas cînd femeia nu poate face copii. Nu vreți să știți: există de toate pe lumea asta, pe fața pămîntului, în materie de familie.
În România însă, așa precum se întîmplă și în marea majoritate a societăților contemporane, cel puțin alea pe linie de filiație greco-romano-creștină, familia înseamnă un ea cu un el cu niște copii. Familia face copii. Restul, mai discutăm.
În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități etnice care ar dori să poată să-și căsătorească și, de-i cu putință, chiar și să-și acupleze copiii de pe la 7-8-9 ani. Țiganii au exemple destule de căsătorii în rîndul minorilor. Legea românească însă nu le permite, indiferent de tradiția țigănească, sau sanscrită, sau cum i-o zice. Nu e voie să căsătorești un minor, cel puțin sub 16 ani. E penală situația. Repet: penală. De ce? Că așa consideră statul român, spre deosebire de statul medieval indian, de exemplu – unde asta era posibil, chiar și dezirabil.
Tot în momentul de față, ar fi unii care ar vrea să poată să se căsătorească rudele apropiate între ele. Dacă nu pentru copii, măcar pentru păstrarea banilor în familie. Nu se poate, deși avem tot soiul de exemple istorice cînd se putea: incestul sacru la faraoni în Egipt, babardeala între rude la casele imperiale, etc etc. Nu se poate. Nu e voie. Legea românească nu permite. De ce? Că nu permite. Să nu iasă copii tembeli (vezi efectele genetice detrimentale ale cosangvinității). Să se mai vînture un pic averea prin societate, că face bine la comerț. Nu știu. Întrebați un avocat de ce.
În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități religioase care ar dori să poată să fie mai multe femei în haremul unui bărbat. Există asemenea dorințe și la creștinii mormoni din Utah. Există asemenea dorințe și la arabii musulmani din Arabia Saudită sau din Yemen. Legea românească însă nu permite așa ceva. E penală situația, dacă-ți tragi harem. De ce? Că așa consideră statul român, spre deosebire de cel din Utah sau din Arabia Saudită.
În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități de oameni săriți rău de tot cu pluta peste cascadă care ar dori în visele lor cretine ca familia să fie constituită dintr-o femeie și un cîine – eventual și dintr-o cameră HD. Există asemenea dorințe la unii țicniți, chiar dacă sună absolut oribil. Evident că statul român nu permite așa ceva. De ce? Sper să nu vă puneți niciodată cu adevărat întrebarea asta – vă știu totuși oameni cît de cît întregi la minte.
Deci există tot soiul de minorități, religioase, etnice, sexuale, cretinuale, care și-ar dori o formă deosebită de familie decît cea care este legiferată, repet, LEGIFERATĂ de legile României.
Ia uite ce zice aici Codul Civil:
ART. 271
Consimțământul la căsătorie
Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.
ART. 272
Vârsta matrimonială
(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui [...].
ART. 273
Bigamia
Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.
ART. 274
Interzicerea căsătoriei între rude
(1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
ART. 277
Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria
(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în Romania.
Ați auzit? Nu e voie căsătorie cu minori. Nu e voie căsătorie între rude. Nu e voie căsătorie cu mai mulți (harem). Nu e voie. De ce? Că așa zice legea.
Ați auzit? Art. 271. “Căsătoria se încheie între bărbat și femeie”. Ați auzit? Art. 277. “Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex”. Nici parteneriatele civile nu sînt acceptate de legea românească.
Exact ce cere acea petiție semnată de milioane de români, sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, verificată întru constituționalitate de Curtea Constituțională și pentru care onor domnul Johannis a porcăit milioane de români, făcîndu-i "fanatici religioși". Cînd ei, de fapt, nu sînt decît fanatici ai legii și ai bunului simț.
Ați auzit, domnule Johannis? E lege. LEGE!! Să înțeleg că nu acceptați legea românească?!... Dvs, președintele României, nu respectați legea?!!... Mă rog, n-ar fi prima dată. Dar acum sînteți, totuși, președintele României. Asta e fișa postului Dvs: să apărați statul român și legile sale.
Respectați legea, domnule președinte! Restul e gargară pentru Washington Post și pentru campania electorală. Și pur și simplu un ghinion teribil că aveți milioane de români care vă cer s-o respectați.
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 19:52 2 comentarii
Etichete: Alegeri, Furie, Iohannis, Legi, Politics, Responsabilitate sociala, Romania, Scriitura, Sociologie
duminică, 16 octombrie 2016
Vin alegerile!
Scris de Turambar at 15:25 1 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Arhitectura, Art, Arta, France, Stari si zile, Vin alegerile
sâmbătă, 15 octombrie 2016
Doi călăreți se apropie / Iară vîntul vîjîie
“Tre’ să fie o cale să ieșim de-aici”, zisă cătră hoț cel fraier,
“E prea multă zăpăceală, pute-a păcăleală-n aer”
“Uită-te la ei cum îmi bea vinu’, patronii lu’ pește prăjit,
Uită-te la ei cum îmi scurmă pîn’ curte, țărani amețiți,
Nici unul din ei nu știe ce și cum, nici unul din ei habar n-are
Cît merită, cît face, care are valoare și care n-are”.
“Gogule, nu te-agita”
Zise hoțul cu amabilitate
“Sîntem mulți, frate, care credem
Că viața a ieșit dîn termenu de valabilitate.
Da' tu și cu mine, frățioare, am mai trecut pîn de-astea,
Știi bine că nu asta ne e soarta,
Așa că lasă gargara acuma
Că să face tîrziu și e noapte.”
Peste tot sus pe creneluri
În vîrful turnului de veghe
Prinții se-uită, se holbează, ei păzește și veghează
Iar femeile cochete trece umblă se petrece
Cu desculții servitori care e mai mult de zece.
Afară, în depărtare
O jivină mîrîie
Doi călăreți se apropie
Iară vîntul vîjîie.
* * *
pentru conformitate, originalul. pufosilor :)
"There must be some way out of here"
Said the joker to the thief
"There's too much confusion
I can't get no relief
Businessmen, they drink my wine
Plowmen dig my earth
None of them along the line
Know what any of it is worth"
"No reason to get excited"
The thief, he kindly spoke
"There are many here among us
Who feel that life is but a joke
But you and I, we've been through that
And this is not our fate
So let us not talk falsely, now
The hour is getting late"
All along the watchtower
Princes kept the view
While all the women came and went
Barefoot servants, too
Outside, in the distance
A wildcat did growl
Two riders were approaching
The wind began to howl
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 13:53 3 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, A sense of wonder in the warm spring air, Bob Dylan, Jimi Hendrix, Literature, Music, Poezie, Scriitura, Traducere
vineri, 14 octombrie 2016
[...] the courage for the changing of the guards [...]
Sînt artiști pe care îi lovești cu marea iubirea ta din prima. Și îi arzi pînă la capăt, din prima într-o secundă, într-o săptămînă, într-o haiduceală. Și, culmea, pe urmă, cînd începi să vezi soarele apunînd, îți dai seama că această rînduială de jertfă, această ardere de tot necurmată este un semn de superficialitate și de lenevie a minții. A minții tale. A minții lor. Prea scurt, prea de tot, prea dintr-una. Prea dintr-o dată. Ce mai rămîne după? Cenușă acră și diamante calpe.
Iară mai apoi sînt dintr-aceia pe care îi cauți, îi găsești, îi pierzi, îi nedumerești și-i chinui o viață întreagă. O sisifeală de nepătrundere care, iată, cum zice popa în biserică, e acea mare taină pe care n-o vei pătrunde niciodată, deși pentru asta e popa acolo, să fii pătruns de ea. Launcelot săltîndu-se mîndru în șa, tînăr și aspru și plin de îngîmfarea perfecțiunii, punînd mîna pe lance și strigînd cătră cei din preajmă, cătră cei din pagină, cătră păcătoșii din toate vremurile, din toate timpurile, noi toți aici, proștii lumii ăsteia și ăsteilalte: “Să mergem să căutăm ceea ce nu vom găsi niciodată”.
Iaca, bunăoară, Picasso. Îl poți căuta și înjura și topi și bezmetici și rătăci pe Picasso o viață întreagă. Să dai nas în nas cu el, cînd dai colțul la un zid de muzeu, și să ți se înmoaie picioarele. De taină. De iubire. De prea mare frumusețe tristă. De fior de zeu. Am pățit-o. Apoi să-l întîlnești cu porumbei și alte trăirisme și să-l înjuri de mamă – dă-te dracu’ de prost, de îmbuibat, de păcălici. Am trăit-o și pe-asta. Să-l alergi, să-l conjuri, să-l întrezărești. Să-l scuipi, să-l renegi, să-l arzi. Să-l descoperi o viață întreagă, apoi să-l uiți și să-l descoperi din nou și apoi să ți se ia de el și apoi să-l descoperi din nou și apoi să ți se umfle în cap și în piele pînă nu mai contează și apoi să-l descoperi din nou. Și apoi să vezi soarele apunînd și să faci ce fac toți oamenii cînd văd soarele apunînd: să mori.
La fel și cu Bob Dylan, pufoșilor. Să-l înjuri. Să-l simți ca pe un jărăgai aspru, necuvenit, pe beregată, ca și cum ai fi mîncat o tigaie întreagă de friptură arsă în prea mult ulei, cum fac babele prin Balcanii ăștia. Să-l vomiți. Să-l renegi. Să-l știi doar pe de margini, în grabă, în viteza nepăsării. Să-l știi doar cu alea două-trei căcaturi geniale, pe care le știe toată lumea, căcaturi care au schimbat lumea, vorbe de geniu, vorbe de clacă, vorbe de snobi. Apoi să-ți crească așa încă o melodie prin tine, pe care n-o știai, de ce n-o știai, de ce ești atît de prost și de snob și de tîrziu. Apoi să-l uiți, să te duci după alții. Apoi să-l mai găsești încă o dată. Apoi, într-o vară, să te lovească după douăzeci de ani prea tare, prea tîrziu, prea neașteptat, și să simți fiorii de inevitabilitate și de tristețe și de neputință și de poftă de viață și de durere, cum n-ai mai simțit de atunci, de cînd soarele de-abia răsărea. Și asta, slavă Domnului, înainte să ia Nobelul și toată lumea să sară pe el cu picioarele, cu iubirea, cu ura, cu disprețul, cu idolatria, depinde de care parte a patimii ești.
În vara asta, pufoșilor, înainte să ia Nobelul pentru pacea dintre cuvinte și dintre picioare, pufosul de mine l-a mai descoperit încă o dată pe Dylan. După ce, evident, îl mai descoperisem încă o dată pe Bowie. Tot în vara asta. În nemernicia mea, ca un plăvan cîine tîrziu și turbat, i-am mai descoperit încă o dată. Ah, Doamne, ce tîrziu și ce binecuvîntat sînt!
Mai rămîne să-l mai descopăr încă o dată pe Brel, pe această bestie necruțătoare pe care o știu pe de rost. Ce mai am de găsit la dînsul? Nu știu. Voi găsi. Săptămîna trecută tocmai găsisem ceva nou într-unul din cîntecele sale, J’arrive. Despre moarte, evident. Despre moarte tot timpul găsim ceva de descoperit. Apoi mai rămîne să-l mai descopăr încă o dată pe Bach, singurul zeu care a catadicsit să moară și să nu învie, cîtă aroganță, de regulă nici măcar zeii nu-și pot permite așa ceva. La Bach în fiecare an găsesc ceva, apoi uit, pierd, și găsesc din nou. Acolo chiar nu ai cum găsi totul, căci Bach, ca și infinitul, este mai infinit decît infinitul. Ce poți să-i faci infinitului, decît să te scufunzi într-însul și el să se scufunde în tine?
Apoi, mult mai apoi,
ce n'est qu'après, longtemps après
mai rămîne să mai descopăr încă o dată soarele care apune. Și atunci, și atunci, și atunci, dans l'odeur des fleurs qui bientôt s'éteindra, je sais que j'aurai peur une dernière fois.
Hai, pufoșilor. Învățați să iubiți toată viața. Căci viața, dacă iubire nu-i, e un căcat și jumătate.
Gentlemen, he said
I don’t need your organization, I’ve shined your shoes
I’ve moved your mountains and marked your cards
But Eden is burning, either brace yourself for elimination
Or else your hearts must have the courage for the changing of the guards
.
Citeste tot...
Scris de Turambar at 14:05 0 comentarii
Etichete: A sense of wonder in the warm spring air, Art, Arta, Bach, Bob Dylan, Brel, David Bowie, Lucrurile cu adevarat importante, Music, Oamenii frumosi si zadarnici, Personal, Picasso, Scriitura, Stari si zile
Vin alegerile!
Scris de Turambar at 10:02 0 comentarii
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, Art, Arta, Celti, Death, History, Moarte, Scotland, Vin alegerile, Violenta, War