Cele cinci lucruri care de fapt sînt trei

Indiferent dincotro vii cu mintea disciplinată, aceleași cinci lucruri despre care unii spun că de fapt sînt trei întîlnești.

Fie că vii dinspre inginerie, dinspre filosofie, dinspre științele războiului, dinspre biologie, chiar și dinspre sociologie dacă vii și știi încotro să te uiți,

ajungi tot la stăpîna științelor, la singura unica și deosebita, cea care le unește găsește și stăpînește, the One Ring of Power.

La fizică.

Și acolo, în cartea galaxiilor și a prafului de stele și a continuumului de la infinitul cel mic, hăt tocmai dincolo de crăpătura lui Plank, de neputința lui Heisenberg, această groapă a Marianelor cuantice, pînă spre infinitul cel mare, hăt dincolo de orizontul observațional al gîngăniilor de oameni,

Ai cinci lucruri care sînt de fapt trei: spațiul, timpul, energia, materia și informația.

Sînt mulți dintre cei cu mintea disciplinată care printre fumurile de hașiș ale semnelor matematice și-au dat seama că spațiul și timpul sînt sîrme diferite de vectori de dimensiuni ale aceleiași manifestări texturi substanțe. Continuumul spațiu / timp.

Și-au dat seama că energia și materia sînt ghemuri diferit înfășurate, mosoare cuantice cînd mai largi, cînd mai aproape, ca o strîngere de ape. Continuumul energie / materie. E = mc2.

Și-au dat seama că informația reprezintă liantul dintre toate ele, dintre toate cele, haosul și ordinea, creația și distrugerea.

La început a fost Cuvîntul, și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul.

La sfîrșit a fost / era / va fi / va fi fost / a fost dintotdeauna entropia, și entropia era la Dumnezeu, și Dumnezeu învîrtea în oala cu supă entropică și se cățăra pe Muntele Imposibil, pe Informație, pe Structurare, pe Ordine, pe non-Haos. Pe Cuvînt.

Tot ce se întîmplă în universul ăsta, de la infinitul mic la infinitul mare, de la frunză la Soare la umbră la Ponta și Iohannis la cruciați la Wall Street la Picasso la rețeta de sarmale la bomba atomică la Obama la cele șaptezeci și trei de metode de croșetat ciorapi de lînă la combinatele chimice de fabricat plastic la Volkswagen la hittiți la tehnologia oțetului,

tot tot tot

TOT

reprezintă variațiuni ale combinatoricii de spațiu și de timp, care ar cam fi același lucru

realizate cu ajutorul energiei care de fapt ar cam fi același lucru cu materia, cea care umple spațiutimpul

toate fiind croșetate împletite în suc de zeamă de esență de informație / ordine / structură.

Restul sînt consecințe. Povești. Întorlocări de împletiri din ce în ce mai complexe. De la Big Bang la tehnologia oțetului și la Ponta și Iohannis și cum trebuie modificată Constituția.

Dacă țineți minte spațiu timp energie materie informație și dacă sînteți disciplinați și căutați în tot ce vă înconjoară aceste cuvinte, dintr-o dată lumea din jurul vostru se va face limpede și cristalină și plină de zeamă și lucrurile vor fi ceva mai simple, chiar și cînd sînt complicate.

Acoperirea spațiului. Modificarea spațiului. Deplasarea prin spațiu. Adică MIȘCAREA.

Acoperirea timpului. Călărirea timpului. Deplasarea prin spațiu în funcție de timp. Adică delta s pe delta t. Adică VITEZA.

Și sfinta sfiintelor, acel ceva chichirez de mister care face posibilă acoperirea spațiului în timp, adică ENERGIA.

Care umple spațiul timpul cu condensatele sale, cu picăturile sale de acreție cuantică, adică cu MATERIA.

Stropi de energie condensați fractalic și probabilistic în dimensiuni imposibil de mici pînă zeama de energie se transformă în firicele de cuantă care se lipesc unele de altele pînă fac particulele elementare atomii moleculele și toate agregările din ce în ce mai mari, mai complexe, universul chimiei, de la hidrogen și heliu pînă la stele, galaxii și tot ce se află între aceste două niveluri: prea mic, prea mare.

Spațiul timpul sînt umplute cu materie, care e condens de energie. Energia este cea care stăpînește spațiul, pentru că mișcă materia prin el, mai repede sau mai încet. Lucrul mecanic adică mișcare adică schimbare.

Iar această structurare, unde e materia, unde e energia, cum și-a schimbat poziția, adică cum a efectuat mișcare, adică lucru mecanic, cît de repede, poate fi la rîndul ei esențializată transpusă stoarsă și proiectată pe peretele peșterii minții și al conceptelor în INFORMAȚIE.

Care e structurarea? Care e așezarea? Care e modificarea? De cît de mulți pași elementari de informație, de cît de multe cuante de cunoaștere e nevoie pentru a descrie starea sistemului? Sînt diferențe, deosebiri? E deal și vale? E mult și puțin?

Avem nevoie de multe sau de puține “cuvinte” pentru a descrie întru totul starea celor așezate? Sau e otova de colo colo, nici deal nici vale, nici mult nici puțin, ci o neosebită supă de materie și stare de același fel, fără modificare, fără schimbare, cristalul perfect, moartea perfectă, entropia perfectă?

Iată un alt cuvînt cumplit și crunt, de care să avem grijă în călătoria noastră: SCHIMBARE. La început nu era schimbare. Cristalul perfect, frumos și simplu, unul cel fără de însușiri, fără de vălurele cuantice de diferență. Și apoi sămînța primă, prima undă, prima zvîcnire, care a scuturat cristalul cel fără de însușiri și l-a explodat întru infinit. De la unu la infinit.

Întrebări. Întrebările de capăt. Întrebările de căpătîi.

Care e spațiul? Care e materia care îl umple? Care e energia de care e nevoie să se miște materia prin el, adică să-și schimbe coordonatele? Cum se mișcă materia de-a lungul celei de-a patra coordonate, adică timpul, adică de fapt cît de repede se mișcă materia prin spațiu / timp? De cîtă informație e nevoie pentru a descrie în totalitate în cărțile cerești și de dincolo de Univers toate acestea?

Și mai departe, întrebările de neputință, de aproximare, de probabilitate. Întrebările de oameni.

Unde ne oprim cu căutarea perfecțiunii? De unde încolo nu putem pătrunde mai în esență, mai în detaliu în această întorlocare? De unde nu putem purcede mai departe fără a fi zei de dincolo de Univers? Cînd unde cum de ce ne lovim de constanta lui Plank ca de un zid de oțel rece și rău, sau moale și bun?

Întrebări. Întrebările de capăt. Întrebările de căpătîi. Întrebările de neputință. Dincolo de ele zace zeul. Dincoace de ele viermuie consecințele.

Și iată cum așa fizica și filosofia și religia sînt, la capătul stației de metrou galactic, cam același lucru, altminteri spus, cu altă disciplină de vorbe. Ontologia pe placul fiecăruia.

Iar eu cred că e cazul să-l citesc totuși pe Nietzsche, să-l ard, să mă plictisesc de el, să mă lepăd de acest stil pătimaș și bombastic de a-mi limpezi întrebările de patruzeci de ani și restul zile.





.