Vin alegerile!

. Citeste tot...

Greu, frate, greu

. Citeste tot...

Evoluția consumului mass media cu vîrsta

Avem cele patru valuri istorice de canale media, apărute din ce în ce mai repede în acest vîrtej al schimbării tehnologice:

1. Ziarele, primul mediu de distribuție en gros a informației
2. Radio-ul, primul mediu de distribuție en gros a informației care s-a folosit de minunea secolului 19, curentul electric
3. Televiziunea, primul mediu de distribuție en gros a informației care s-a folosit de de transmiterea necodificată (sau mai puțin codificată) a informației vizuale, călărind maniera privilegiată în care ne luăm informația din mediul înconjurător, primate vizuale ce sîntem
4. Internetul, primul mediu de distribuție en gros a informației (mai) democratic și (mai) interactiv

Să vedem: cum mămîncă românii pe pîine fiecare din aceste medii? Există diferențieri de vîrstă în privința intensității de consum a acestora? Unde e schimbare generațională și unde e structură constantă inter-generațională?

Hai, că mă bizui pe capacitatea voastră de decodificare a imaginilor. Dacă tot sînteți primate vizuale, nu mă puneți să vă povestesc graficele. Cine trage concluziile, bine. Cine nu, să deschidă televizorul să afle ultimele știri despre Becali.

Am zis.










. Citeste tot...

Evoluția folosirii Internetului cu vîrsta

România cunoaște o revoluție tăcută, de o amploare și cu consecințe de care încă nu ne dăm seama.

La fel cum pe vremuri am îmbrățișat curentul electric dintr-o suflare, în jumătate de generație, la fel cum pe urmă am recuperat după 1989 distribuția și consumul de TV în maxim 10 ani, acum facem trecerea la Internet în ritm de tsunami.

Tăvălugul adoptării acestei tehnologii și a derivatelor sale de comunicare și socializare este ca la Eminescu: vine vine vine calcă totul în picioare. Aveți în față convergența României cu modernitatea și post-modernitatea.

Doamnelor și domnilor: the future is here, it’s just unequally distributed.

Cine știe cine a spus asta, este deja pe trei sferturi mîntuit.

(faceți click pe poză, că nu știu ce are Internetul ăsta de nu a încărcat cum trebe imaginea cu șerpișorii inevitabilității tehnologice :) )



Citeste tot...

Dust speck

. Citeste tot...

Tu Vuò Fa' Lo Sociologico

Cu puțină pricepere și sîrguinciozitate nemțească, se poate scrie un întreg volum de sociologie plecînd de la aceste trei minute de tensiune socială sublimată într-un act de vaudeville transformat peste ani într-un cîntec clasic italian: Tu Vuò Fa' L’Americano.

Ironia mușcătoare, obrazul bătut fin, resentimentul la adresa sărăciei italiene care îi face pe tineri să îmbrățișeze modele culturale străine percepute ca zăticnind fibra națională, precum la noi Halloween-ul și Valentine’s Day și toate sulemenelile occidentale pentru care ăi bătrîni și conservatori mai au un pic și fac infarct în public.

Dar și priceperea bine internalizată de a cînta jazz și rock’n’roll, de a le împleti cu leagănul de canțonetă napolitană. Swing și canțonetă, o mermeleală de maclavais de metiseală care nu e nici cal, nici măgar, dar totuși sună bine.

Markerii culturali: cîntecul, accentul (un gros accent napolitan, o aproape cu totul altă italiană decît o știm noi, meltenii ăștia de Mizil), hainele, instrumentele.

Conceptele sociologice:
- clasă socială, sărăcie, conflict; etnicitate, naționalism;
- difuzie culturală, globalizare, modernizare, tradiție vs modernitate, emigrație;
- “thick description” și “wink wink”-ul lui Geertz
- comunicare, cultură populară.

Cum ar veni, aproape jumătate din volumul de Introducere în Sociologie acoperit de niște marțafoi de lăutari mafioți care fac mișto de tinerii tembeli ai anilor lor. Asta da densitate semantică, frățioare.

Și, peste toate, după cum spun de atîta timp, asemănarea dintre Italia anilor 50-60 și România anilor 90-2000. Tensiunea, furia, difuzia, emigrarea, sărăcia, transformarea, modernizarea, schimbarea modelelor culturale, tensiunea dintre săraci și bogați, dintre ratați și parveniți, dintre tineri și bătrîni, dintre tradiționaliștii cu ie și cruce în frunte și globalizații cu iPod și fără Dumnezeu. Și, moț pe colivă, cireașă pe mormîntul vremurilor care au fost și nu vor mai fi, muzica drept purtător, codificator, într-o anumită măsură sublimator și neutralizator al acestor tensiuni. Manea canțonetă jazz trance rock.

Sociologie, frate...

Hai, ascultați, beliți ochii, citiți versurile, ascultați muzica, priviți lăutarii, înțelegeți, interpretați, analizați și raportați.




. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Prin neam, prin sînge, prin genă și prin memă

Citind despre babilonieni și despre asirieni și despre toate neamurile pămîntului de pe vremea aceea cînd oamenii au învățat să facă oale și să scrie și să zidească, mai ales dacă ai și un pahar de vin lîngă, poate chiar două, îți dai seama organic, în adîncul mațelor și al creierului cel fără de folos și potrivnic vieții liniștite despre adevărul Eclesiastului: Căci deșertăciune a deșertăciunilor este totul.

Listă de nume de tîrguri și de neamuri și de popoare șterse de pe fața pămîntului. Listă de învingători pe urmă învinși, de fioroși care s-au crezut sau chiar au fost buricul pămîntului, doar pentru ca pe urmă să se aleagă praful de tot. Listă de nume care acum, pentru noi recenții și atomicii și miliardele de pe fața pămîntului, nu mai înseamnă nimic.

Și pe urmă mă uit pe fereastră și văz casele părăsite de pe coasta cealaltă a dealului, năpădite deja de puhoiul de frasini și de ulmi, și îmi dau seama că nimic nu s-a schimbat, doar că s-a inventat curentul electric și televiziunea și Internetul.

Și pe urmă citesc despre cele 6 sau 8 sau cîte or fi milioane ale Sau Paulo-ului și mă uit pe Google Maps și mă chircesc de spaimă, de niminicie, de bicisnicie și de telegenie. Doamne, cît de mulți sîntem!

Și pe urmă îmi amintesc despre cele două măsuri ale succesului ca ființe, ca furnici, ca elefanți, ca raci și ca bacterii și ca oameni: să supraviețuim și să puim, să ne înmulțim.

Și atunci mă înclin în fața babilonienilor și asirienilor și evreilor și alamiților și caldeenilor și tuturor celor care ne-au dat nume și oale și grîu și viață și adevărat le mulțumesc: deșertăciune a deșertăciunilor, pămînt sînteți cu toții și pămînt ne vom face cu toții și totuși vom trăi, prin neam, prin sînge, prin genă și prin memă.

Am zis.




. Citeste tot...

[...] viteazul fără de cusur, puternic bărbat [...]

Sennacherib, mărețul rege,
Puternicul rege, regele lumii, rege al Asiriei,
Rege în cele patru colțuri ale pămîntului,
Înțelept păstor,
Preferatul zeilor, paznicul dreptății,
Iubitor de dreptate; sprijinitorul,
Cel care vine în ajutorul celor năpăstuiți,
care își îndreaptă gîndurile spre fapte curate,
Viteazul fără de cusur, puternic bărbat,
Primul între prinți, cel care îi prăpădește
Pe cei nesupuși, care lovește pe cei răi cu fulgerul său,

Zeul Assur, marele munte, un regat fără seamăn
Mi-a încredințat și peste toți cei care
Sălășluiesc în palate armele-mi puternice mi le-a făcut;
De la marea de sus a soarelui la asfințit
Pînă la marea de jos a soarelui la răsărit
Toată suflarea cu păr negru pe cap
Mi-a pus-o la picioare întru ascultare
Și regi învîrtoșați se tem de războiala mea
Părăsindu-și lăcașurile și
Pribegindu-se, precum sudinnu, pasărea stîncilor,
Spre pustiile cele greu de ajuns.

În primul meu mers la război am săvîrșit
Înfrîngerea lui Merodach-baladan,
Rege al Babilonului, laolaltă cu oștirile Elamului,
Tovarășii săi, pe cîmpia Kișului.

În miezul luptei și-a părăsit tabăra
Și a dat să scape de unul singur;
Astfel viața și-a cruțat-o.
Carele de luptă, caii, căruțele, catîrii,
Tot ce-a lăsat în urmă la începerea bătăliei
Pe toate am pus mîna. În palatul său,
Carele în Babilon este,
Bucuros am intrat.

I-am deschis tainița averilor sale:
Aur, argint, vase de aur și argint,
Pietre prețioase de toate felurile,
Bunuri și avuții fără de număr,
Biruri grele, toate femeile sale,
Slugile și slujbașii săi, cîntăreții,
și de soi bărbătesc și de soi femeiesc,
Toți meșteșugarii săi,
Cîți erau pe-acolo,
Slujitorii la curțile sale,
I-am luat, i-am socotit drept pradă.
Întru puterea lui Assur, domnul meu,
75 dintre orașele sale înconjurate cu ziduri
Din Chaldea și 420 de tîrguri mai mărunte
Din împrejurimi le-am împresurat, le-am cucerit,
Prada le-am luat-o și am dus-o de acolo.

Arabii, arameii, cît și caldeenii
Care erau în Erech, Nippur, Kiș, Harsagkalamma,
Kutha și Sippar, cît și locuitorii acestora,
Păcătoșii care au îndrăznit a se împotrivi,
I-am scos de acolo, pradă i-am socotit.

La întoarcerea mea cei din Tu’muma
Rihihu, Yadakku, Ubudu
Kibre, Malahu, Gurumu
Ubulu, Damunu, Gambulu
Hindaru, Ru’ua, Bukudu,
Hamranu, Hagaranu, Nabatu,

Li’tau, arameii cei nesupuși,
pe toți i-am cucerit. 208 mii de suflete, și mari și mici,
Parte bărbătească și parte muierească,
Cai, catîri, măgari,
Cămile, vite și oi, fără de număr,
Pradă de ispravă, am dus-o în Asiria.

În calea mea, am primit de la Nabu-bel-shumate,
Ispravnicul orașului Hararate,
Aur, argint, înalți trunchi de musukkani,
Măgari, cămile, vite și oi,

Drept partea sa de bir. Războinicii din
Hirimme, ticăloși dușmani, i-am trecut prin sabie.
Nici unul n-a scăpat. Stîrvurile lor
le-am înfipt în țepe, împrejmuind orașul cu ele.
Ținutul acela l-am rînduit din nou: un bou,
10 miei, 10 chiupuri de vin, 20 chiupuri de curmale,
Dintre cele mai alese, daruri pentru zeii Asiriei,
Stăpînii mei, am hotărît pe vecie.




"The Annals of Sennacherib", University of Chicago, Chicago, 1924.

Despre Sennacherib: un rege, o bestie, un constructor, un conducator de oameni, ticalos de succes

. Citeste tot...

Adevărat să credeți!

Din îndepărtata Telegă,

De unde pînă și cucul cîntă într-o limbă străină, cercetată în momentul de față de antropologi, lingviști și de specialiștii în terorism de la SRI,

Din locul binecuvîntat de Dumnezeu, de Thor, de Amon Ra și pînă și de bolșevica natură unde crește iarba într-un an cît Făt Frumos în șapte și unde aproape toți copacii s-au prins, ăia de i-am pus acum vreo lună,

Din acest stabiliment de sanatoriu și tratament la cap prin ședințe intensive de somn și doze masive de udat copaci cu pa’aru de vin în mînă,

De pe aceste Cîmpii Elizee care în limbajul localnicilor se numesc pășuni smălțuite în flori și mușuroaie de mițorlani, momentan locuite de comunități militariste de furnici,

Din acest moment de sfîrșit de lume și început de ploaie, deși pînă ieri a fost soare și frumos,

Vă urez să credeți. Credeți ce vreți voi, doar credeți. Rezervorul energetico-fantasmatic ce zace acolo adînc în tenebrele mațelor și sinapselor Dvs trebuie folosit la ceva. Sublimați sublimați, ceva ceva tot va rămîne :)

Drept pentru care, cinstiți creștini și restul hipsteri, adevărat vă grăesc voo: Sărbători fericite! Și, de mîine încolo, “Adevărat a înviat!”.




. Citeste tot...

Probabilistic vorbind, un cap în gură nu se întîmplă decît în cel mult 1% din cazuri

Dugușlucilor,

Voi, care ca tot românul, evident că vă pricepeți cît se poate de cel mai foarte perfect la folbal, politică și sondaje, evident că știți cu toții poezia aia tocită și răstocită cu marja de eroare de +/- ceva aferentă unui volum de eșantionare de altceva. Cel mai des o știți în forma obosit-predictibilă “+/- 3% la un volum de eșantion de 1,100 de cazuri” sau “+/- 3.2% la un volum de eșantion de 1,000 de cazuri”.

Asta pentru că sînteți învățați că nu există viață înainte de 1000 de cazuri și că toate sondajele sînt cele mai foarte reprezentative de la 1000 de cazuri încolo și cele mai foarte nașpa și varză de la 999 de cazuri în jos. Așa ați învățat voi la școala vieții, la această maaare facultate de mediocritate îngălată numită “privitul la tembelizor”.

Drept pentru care, atunci cînd vă faceți mari și forțoși și deveniți clienți, de-ăia cu burtă, gușă și multă, multă aroganță, pe măsura banilor pe care nu vreți să-i dați, prima întrebare pe care o puneți de la înălțimea catedrei voastre de profesor universitar doctor docent academician emerit și chiar candidat cu șanse la Consiliul Local este “e reprezentativ eșantionul?”,

prin această întrebare dovedind că habar n-aveți de diferența dintre reprezentativitate și exactitate, că ați cu brio cursurile Facultății Televizate Post-Doctorale de Artimetică Aplicată și că la sfîrșit va fi simplu: dacă rezultatele sondajului vă convin, veți trage concluzia că este cel mai foarte calitativ sondaj, făcut de iată, nu-i așa? un adevărat geniu în domeniu (ăsta sînt eu, dacă n-ați înțeles).

Dacă în schimb rezultatele sondajului vă dezavantajează, vă scoate nenorocitul de sondaj că nu veți fi în stare să obțineți nici măcar un post la Comisia De Etică și Disciplina Științelor Paranormale, atunci pe cale de consecință în mod firesc rezultă că nenorocitul de sondaj e un nenorocit de falș neadevărat, făcut de un nenorocit de nemernic (ăsta aș fi tot eu, dar nu bag mîna în foc) care încearcă fie să fraerească bunătate de politician,

fie și mai rău, trădare! este de fapt reprezentantul coloanei a cincea din partea celorlalți, nemernicii de rit politic opus, care lasă că știm noi că ești omul lor și ești trimis aici cu un scop, cu o misie, să măsluiești sondajele și să ne bagi ceață la mal.

Dar asta, evident, doar cînd sondajele nu convin respectivului om mare, cu burtă, gușă și multă multă aroganță la purtător, care urăște sondajele și nu are încredere în ele dar i se scurg extremitățile sinapselor după o bucățică de fărîmă de informație moca și pe gratis, care nu vrea să comande nici un sondaj dar parcă totuși ar vrea unul, care...

Lasă, că mai sînt și alți care.

Unde naiba rămăsesem?

A, vroiam să vă spun și aia cu “probabilitate de 95%”, adicătelea sîntem destul de siguri, adică 95% siguri, că rezultatele sondajului chiar sînt în intervalul acela de măsurare definit de două marje de eroare, cuuuum? două marje de eroare? păi n-ai zis 3%? da, +/- 3%, adică pe litere plus minus 3%, undeva pe-acolo, stimabile.

E clar, dacă vă mai spun că din cînd în foarte cînd, adică în aproximativ 5% din cazuri, adicătelea cum ar veni dacă faci 100 de sondaje măcar în vreo cinci, rezultă pe cale de consecință că măsurătoarea pe bază de eșantion este cumva dincolo de intervalul ăsta de “suficientă exactitate”, de ce? de-aia, că e măsurătoare aproximativă, probabilistică, pentru că nu e farmacie, înjurați-l pe Gauss, nu pe mine,

ah, și dacă stau să mă gîndesc, credeți-mă, am făcut mai mult de 100 de sondaje la viața mea de nemernic nenorocit, înseamnă că...

Înseamnă că trecem la următorul subiect, cel de-al doilea complicatoriu al acestui curs de fiere și restul cifre și procente, de-alea cu semnul ăla “%” în coadă.

Păi e vorba despre probabilitatea apriorică. Adică aia care știm noi că există undeva acolo în sălbăticia de necuprins și de nemăsurat a realității, dar totuși există și noi o surprindem și o mermelim de manieră aproximativă prin intermediul măsurării pe bază de eșantion.

Să zicem că e vorba de biciucliști. Sau de stîngaci, că e mai simplu. Uite, în ultimele trei sondaje naționale (18+) ne-a rezultat că în cadrul populației României (adultă, neinstituționalizată, pe teritoriul României) ar fi 6.5%, 5.1%, respectiv 5.0% stîngaci. În plus, ar mai fi 5.8%, 4.9%, 4.3% ambidecștri, de-ăia de-și dau cu ciocanul în deget și cu stînga și cu dreapta.

Adică cum ar veni începem să avem o idee pe undeva pe-acolo: sînt cam 5% stîngaci și cam 5% ambidecștri. Aproximativ oarecum, cu marjele de eroare aferente. Avînd volume de sondaj de aprox. 1000 de cazuri, ar fi vestitul ăla de +/-3.1%. Adicătelea cum ar veni scădem, respectiv adunăm 3.1% și rezultă undeva între 2% și 8% intervalul în care am găsi stîngacii, respectiv ambidecștrii.

Corect? Nyet. Greșit. Zbîrka, bre.

Păi de ce?

Păi aici intervine complicăciunea.

Cînd calculăm marja de eroare, folosim o formulă simplificată, care pe scurt se poate aproxima suficient de bine cu formula unu pe radical din volum eșantion.

Asta pentru că în general nu știm probabilitățile apriorice ale apariției evenimentului pe care îl măsurăm în populație: votanți USL, fumători, consumatori de cafea decofeinizată, stîngaci, privitori de Prima TV, oameni cu venituri peste 1000 de euro pe lună, purtători de ochelari, ce-o mai fi acolo de măsurat/

Și atunci facem următorul egzerciț de simplificare conservatoare: orice fenomen în natură, deci și în universul social, se poate descompune / simplifica într-o sumă (finită / infinită) de evenimente binomiale, de tipul “fie se egzistă, fie nu se egzistă”.

Aceste distribuții binomiale sînt caracterizate în mod fundamental de o valoare simplă, probabilitatea de apariție: p. Cît la sută din total populație “se egzistă”, adică prezintă respectiva caracteristică: votează cu USL, fumează, bea cafea decofeinizată ș.a.m.d.?

Păi nu știm, că de-aia măsurăm.

Păi atunci ne bazăm pe nenea Gauss și pe toate rudele sale care ne spun că un fenomen cu probabilitatea de apariție p prezintă împrăștierea cea mai mare, lipsa de precizie, abaterea de la valoarea sa cea mai mare atunci cînd p este 50%.

Adicătelea simplu: cînd dai cu banul: jumătate este, jumătate nu este. Dacă mergi la ghici, greșești în jumătate din cazuri. În rest, cu cît te îndepărtezi de la această distribuție p / non-p de 50% / 50%, adicătelea de orbecăială maximă, de maximă ceață la mal, de maximă eroare, cu atît ești mai exact în predicții, în măsurători, pentru că distribuția 50% / 50% este cea mai bleagă, cea mai laxă, e mai împrăștiată, mai fleașcă decît restul: 55% / 45%, 60% / 40%, 80% / 20%, 90% / 10% și toate celelalte infinite combinații intermediare.

Asta se datorează formulei abaterii standard a acestei distribuții binomiale, care este radical din p * (1 – p), adică radical din probabilitate ori complementara sa (1 – p).

Păi p * (1 – p) știm noi din clasa a șaptea că face p – p2, adicătelea pe pătrat, și dacă rezolvăm condiția de maxim a acestei parabole, vedem că are soluții la jumătate între valorile ecuației, care sînt 0 și 1, adicătelea la 0.5. Adicătelea la 50%. Acolo este maximum de abatere standard, de împrăștiere a acestei distribuții. Restul devine din ce în ce mai strîns, din ce în ce mai exact în estimările pe bază de eșantionare.

Formula completă a marjei de eroare este +/- z(p) * eroarea standard, unde z(p) e o valoare asociată riscului pe care vrem să ni-l asumăm. Cum acesta de regulă este de 5% (adică vrem să fim siguri în 95% din cazuri), atunci z(p) asociat este de 1,96. Iar eroarea standard este abatere standard pe radical din n (n = volumul eșantionului). Iar abaterea standard este radical din p (1 – p).

Rezultă formula mare dar imensă:

marja de eroare = + / - 1,96 * radical ( p * (1 – p) / n).

Doar că nu îl știm pe p. Și atunci devenim conservatori, punem răul în față și considerăm că nu se poate mai împrăștiat și mai varză și mai lipsit de exactitate decît în cel mai rău caz, cazul în care dăm cu banul, 50% / 50%, și atunci p = 0.5 și 1 – p tot 0.5 este și astfel 0.5 iese de sub radical și dacă aproximăm pe 1,96 cu valoarea rotundă de 2, că sînt oricum foarte apropiate, rezultă 2 * 0.5, deci 1, deci gata, am găsit simplificarea formulei marjei de eroare, unu pe radical din n.

Însă nu toate fenomenele sînt de tip 50% / 50%, și atunci de fapt marja de eroare aferentă acestora este mult mai mică, pentru că la o distribuție de tip 10% / 90% dacă facem calculele rezultă că abaterea standard este de 0.3, mai mică decît 0.5, cam la 60% din ea. Iar la o distribuție de tip 5% / 95%, cum ar fi de exemplu în cazul stîngacilor, avem o abatere standard de doar 0.22, adică doar 44% din aia clasică, pe care o calculăm de regulă. Nu mai spun de distribuții de tip 1% / 99%, unde abaterea standard este de doar 0.1, adică doar o cincime (20%) din abaterea standard inițială.

Și astfel marjele de eroare aferente, intervalele de aproximare în care joacă de fapt valoarea reală se strîng și ele. Iar în cazul stîngacilor de exemplu, unde după mai multe măsurători ne cam prindem noi că probabilitatea apriorică e pe undeva în jur de 5% ( p = 5%), atunci intervalul nu mai este 5% +/- 3%, ci 5% +/- 1.35%, adică mai strîns, nu (3% ... 8%), ci (3.6% ... 6.4%). Muuult mai exact dintr-o dată.

Și astfel se explică de ce atunci cînd avem scoruri procentuale de-alea mici, pe la partide reziduale, gen PNȚ-CD sau PNG sau PER sau PC, cu procente de votanți estimate între 1% și 2%, cînd vine întrebarea superior-ironică “păi dacă aplici marja de eroare de 3% îți dă cu minus, cum faceți mă voi sondajele alea?”,

nu ai decît să îi dai un cap în gură clientului, să învețe statistică, și după aia, cînd se șterge de sînge la gură, întins pe jos, pe coate, văitîndu-se după dinții rupți, să-i arăți graficul următor, timp în care să-i citești acest text de maximă rigoare științifică, pentru că e scris cu diacritice:



Dar evident că noi nu putem să dăm capete în gură clienților aroganți-disprețuitori care nu știu statistică, dar fac pe deștepții. Nu se face. Nu de alta, dar pe urmă nu mai plătește...

Ah, ce ne-am face noi fără puterea terapeutic-vindecătoare a fantasmei puse pe hîrtie?


Citeste tot...