Ceea ce vedeti mai jos, courtesy of The Economist, poate foarte bine sa intre sub incidenta definirii faptului social (aici si textul lui Durkheim), desi nu are, daca stam sa judecam drept, propriu-zis anvergura conceptuala necesara.
Este vorba despre evolutia preturilor caselor in diverse tari ale lumii.
Este un fapt extern individului, face parte din zona fenomenelor sociale, in opozitie cu cele naturale, si are putere de constrangere asupra sa, influentandu'i existenta. Si, dupa cum vedem din grafic, are o structura bine definita, ceea ce ne permite sa avansam predictii privind evolutia sa -- fapt care il face si mai interesant pentru cunoasterea practica.
Stim ca Romania a cunoscut o intarziere in evolutia acestui fenomen - a pornit mai tarziu si s'a desfasurat initial mai lent. Insa pe parcursul evolutiei balonului imobiliar global, Romania a prins cumva din urma celelalte tari, si'a sincronizat evolutia si a convers spre aceeasi forma de crestere, respectiv descrestere a preturilor la case - nu atat din punct de vedere al amplitudinii absolute (preturi), cat mai ales a celei relative (procente).
Acum intrebarea este: pana unde? Cat de jos?
Stim ca oamenii, in comportamentul lor economic care este teoretic rational, de maximizare a profitului, prezinta de fapt o componenta puternica emotionala. Credem ca actionam rational, dar in spate hormonul isi face de cap.
In consecinta, evolutiile preturilor, fie pe piata bursiera, fie pe cea imobiliara, tind sa aiba extinderi de exagerare (overshoots, cum zic anglo-saxonii), atat la bine, cand cresc preturile - momentele acelea de euforie nesustinute de adevarul fundamentului economic, cat si la rau, cand preturile se prabusesc intr'o miscare de panica mult sub valorile unde fundamentele economice estimeaza ca ar trebui sa se aseze.
Vom vedea. Pana una alta, priviti ce frumos atarna la americani, spanioli, irlandezi si englezi (evolutii relative, avand ca punct de reper anul 2005 = 100%). Si pe urma priviti ce frumos incepe sa atarne, absolut la fel, si la noi.
Al doilea grafic, courtesy of Index Imobiliar.
Lumea capitalista cea rea
Sursa: The Economist
Ce'tzi doresc eu tzie, scumpa Romanie?
Sursa: Index Imobiliar
Și BMW sunt speciali…
Acum 5 ore
7 comentarii:
Interesante statistici si foarte bine prezentate (poate ca era interesant de mentionat si care sunt cele 10 orase din SUA, pt. ca, de ex., Detroit nu e un exemplu reprezentativ. Acolo se pot cumpara case si cu 10k$...)! Dar in privinta faptului social, am oaresce dubii... mari!!! Pretul nu e o maniferstare exterioara individului si nu manifesta constrangerile de care pomenea Durkheim. Pretul, pe o piata libera, e rezultanta actiunii individuale iar pe o piata monopoliera sau non-concurentiala, e stabilit, indirect, tot de catre indivizi, prin reprezentantii lor.
Foarte bine prezentate? Da, intr'adevar. The Economist intotdeauna a excelat in aceasta privinta.
Nu e fapt social? Think again, mate. Si despre sinucidere s'a spus la vremea ei acelasi lucru. Ca cel care o comite ia hotararea. Si totusi. La nivel de categorii sociale, de vremuri diferite ai rate diferite de sinucidere.
Ashijderea: pretul unei case e reflectia cantitativa a unei nevoi sociale, a unei presiuni sociale care cunoaste variatii dictate de situatia economica, dar si de cat de important este in societatea respectiva sa fii proprietar de casa, de structura demografica etc - tot atatia determinanti extra-personali care modeleaza sherpishorul ala de grafic.
Sa inteleg ca si pretul la salamul de vara e un fapt social? E, in mod cert, reflexia (mai degraba decat reflectia!:) cantitativa a unei nevoi sociale!
Da, ai mare dreptate cand identifici determinantii extra-personali ai conditiei de proprietar de casa, dar pretul e ...altceva. Nu e exterior individului ci e rezultatul interactiunii individuale. Nu se impune asupra lui ci e impus. S-ar putea spune ca, UNEORI, pretul manifesta o presiune asupra individului dar asta e altceva. Sa recunoastem ca exista preturi care nu impun o presiune, ba din contra... :)
Dar a fost placuta discutia! :) te urmaresc mereu cu placere...
:) Din stiintza de a crosheta maieuri, adica din maieutica, se nashte lumina.
Da: orice act care implica interactiuni umane pe scara larga si care genereaza structuri stabile poate fi considerat un fapt social. In masura in care negocierea unui pret, ca reflectie a raritatii obiectului tranzactionat, dar si a valorii pe care oamenii i'o atribuie, se realizeaza la scara larga, in multe depozite, la multe fabrici alimentare tarabe si aprozare, atunci este un pui de fapt social si el.
Si pentru mine discutia cu tine reprezinta o placere. Te mai astept... :)
îmi cer scuze că întrerup prea elevata discuție a antevorbitorilor mei :) dar aș vrea să'mi lămuresc un lucru: germani's mai bătuți în cap? ei de ce nu rezonează la unison cu restul planetei? ce zice zi icanămistu', mai sunt și alte neamuri așijderea?
Al Core, nu era o discutie elevata. Poate putin prea ...stiintifica! :)
Probabil ca in Germania raportul dintre cerere si oferta nu s-a modificat simtitor in ultimii 4 ani si 1/2, de aici si evolutia diferita a pretului. Germania nu a reprezentat un boom imobiliar. ceva imi spune ca si in tarile scandinave preturile s-au inscris in trenduri similare cu cel al Germaniei... Dar e o supozitie!
Trendul e interesant.
Nu am urmărit de mult timp literatura pe housing, dar ar fi interesant de văzut dacă există ceva date privind elementele de stabilesc preţul caselor şi evoluţia acestora.
Mă gândesc mai ales la stocul existent (cu indicatorii lui legaţi de metri pătraţi pe locuitor, de utilităţi ...), la puterea de cumpărare agregată (GDP/capita), la fertilitatea medie din ultimii ani, la rata de modificare a preţurilor la locuinţe, şi poate la rata de schimbare a unor standarde de locuire (câţi stau în gospodării multigeneraţionale, de exemplu).
Nu ştiu bine cifrele, însă am senzaţia că la noi e doar efectul scăderii globale, altfel, există în continuare potenţial de creştere peste preţul de la începutul lui 2008...
Trimiteți un comentariu