The beast within

Pe vremea cand parintzii noshtri nu stiau inca ce e aia OTV. Si pe vremea cand aia din America inventau scorpioni flambe, vole de gloantze si tocanitza de falca zdrobita, cu ulei incins pe fatza. Toate, courtesy of Sam Peckinpah, violentul de servici al anilor '70, tata lu' Tarantino shi nashu' lu' Al Pacino.

Cum ar spune criticul de arta cu gura plina de cuvinte de lemn:

Upon its release (within a month of Stanley Kubrick's similar meditation on ultra-violence, A Clockwork Orange), Straw Dogs sharply divided critics and audiences over whether it exploited and glorified macho bloodshed or commented on the violence that had become a fact of 1960s American life. Peckinpah proclaimed his own distaste for violence, suggesting that Straw Dogs portrays how society fails to eradicate primitive drives, leading to territorial warfare.

Dar mai bine lasatzi barbologia, supa de cuvinte, si privitzi raul in fatza. 8 minute de film cat un curs de filosofie de 6 luni de zile: Viatza e grea, lumea e rea, nimeni nu te vrea, except la podea, sa tzi'o dea, sa tzi'o dea.

Doamnelor si domnilor, Straw Dogs (Sam Peckinpah, 1971). Cu un Dustin Hoffman de pe vremea cand era tanar si facea filme. Get it while it's hot.

De furie. Si de frica. Si de carne. Si de bata. Si de seara.

A, apropos: nu va uitati cu copiii. Doare...