De ce, totuși, democrație și nu instituții de forță?

Bun. V-am explicat de ce Năstase și Dragnea au fost singurii lideri politici arestați în România post-comunistă, deși la rigoare existau motive pentru oricare din ceilalți să aibă aceeași soartă: Băsescu, Tăriceanu, Ponta, Iohannis.

De ce? Simplu. Pentru că dintre toți liderii politici care au condus țara asta la vedere, Năstase și Dragnea au fost singurii care au încercat să păstreze structura de putere specifică unei democrații. Clasa politică deține puterea, ia deciziile. Iar instituțiile de forță, toți cei cu epoleți, ascultă de clasa politică și doar pun în aplicare aceste decizii, fără să emită pretenții de gestionare a puterii parte în parte cu clasa politică. Fără să-i ardă ispita loviturii de stat. La vedere sau ascunsă.

Bine, bine, mă Palada, mă ticălosule, mă kaghebistule și mă bolșevicule, și ce e rău mă trădătorule să conducă instituțiile de forță și nu clasa politică? De ce să nu conducă, mă Securitatea România? Ce e rău în asta? Sînt patrioți. Sînt pricepuți. Sînt tehnocrați. Ne vor tot binele din lume.

De ce, mă bestie mă, să nu conducă instituțiile de forță și statul paralel? Tu nu vezi ce penali și ce jegoși sînt politicienii, mă? Băi trădătorule, securiștii sînt de zece mii de ori mai buni și mai pricepuți și mai patrioți decît javrele tale de politicieni. Băă, tu chiar vrei să ne vinzi țara la ruși și la chineji, bă trădătorule bă...

Da, mă. Cum să nu. De-aia fix pe vremea lui Adrian Năstase am intrat în NATO și mai apoi în UE. Ca să vîndă țara la austrieci, nu la ruși și la chineji. De-aia clasa politică, nasoii ăia de kaghebiști de la PSD, au gestionat de fapt acest transfer al României dinspre sfera de influență post-sovietică spre sfera de influență occidentală.

Să trecem peste detalii de-astea inutile. Să vă explic de ce totuși clasa politică e mai îndrituită să conducă societatea, statul, țara, decît instituțiile de forță.

Pentru că instituțiile de forță știu să preia puterea, sînt foarte bune la asta, asta le e meseria de fapt. Dar nu știu să o gestioneze. Pe parcursul istoriei ultimelor secole, societățile dezvoltate tocmai de aceea au ajuns la compromisul folosirii clasei politice și a democrației. Pentru că instituțiile de forță, ăia cu sabia și cu tunul în mînă, după ce au omorît tot în cale și au preluat puterea, au demonstrat că de cîte ori conduc țara, o conduc mai prost decît civilii.

Nu o spun eu, un biet pițifelnic de creier mediocru care nu știe altceva pe lumea asta decît să vîndă țara la ruși și la chineji. Eu sînt doar o jigodie, o bestie kaghebistă, un trădător nemernic care stric lumea la cap cu ideile mele nasoale și vînd țara la ruși și la chineji.

Doar că, dincolo de nasolul de nemernic de Palada, există o întreagă tradiție de gîndire în științele politice și în sociologie care argumentează asta.

Nu vă dau bibliografia, că nu sîntem la curs și deja articolul ăsta capătă proporții. Vă spun un singur nume. Sociologul Michael Mann. Nu regizorul, ăla care a făcut Heat. Nu confundați. Există și un sociolog Michael Mann. Mare creier. Necesar creier pentru desvrăjirea pufoșilor care se duc prea ușor după fentă.

Acesta arată cum, pe parcursul istoriei, se realizează echilibrul de putere în societate, între diversele facțiuni ale celor care dețin puterea: militarii, negustorii / clasa de afaceri, preoții / ideologii, politicienii. Fiecare deține o armă puternică în mînă. Fiecare o folosește cum știe încercînd să obțină monopolul asupra puterii.

Pe parcursul istoriei ultimelor sute de ani, pe măsură ce a crescut complexitatea socială, nici una din forțele clasice: militari, afaceriști, ideologi, nu a reușit să gestioneze cum trebuie societatea cînd a pus mîna pe putere.

Și atunci clasa politică a devenit o soluție de compromis în gestionarea puterii, pentru că nici una din celelalte facțiuni care clamează puterea nu știe s-o facă suficient de bine. Miliția știe doar adunarea, nu și scăderea. Militarii au doar priceperi extractive, nu și constructive. Securitatea știe să asculte telefoane și să oprime înțelept, dar nu cunoaște înțelegere și empatie și să țină cont și de babele inutile și sărace și știrbe, doar de tefeleii proto-fasciști.

Long story. Citiți, nu vă fac teorie sociologică aici.

Pe scurt: armata, securitatea, miliția, astea cu epoleții pe umeri și cu arma în mînă nu se pricep să gestioneze o societate. Pentru că nu dețin gîndirea civilă. Nu cunosc compromisul. Nu au priceperea de a pune laolaltă felii de societate cu interese divergente să potolească toți nebunii fără să iasă cu trosneală, cu război civil.

Nu. Instituțiile de forță știu un singur lucru: ordinul, dictatura, neieșitul din cuvînt. Dă-i unui dulgher un ciocan în mînă și toate împrejur devin cuie. Dă-i unui militar puterea și toți oamenii devin dintr-o dată subordonați. Dacă-i ordin, cu plăcere. Da, să trăiți! Întocmai și la timp.

Pentru ei nu există discuție, dezbatere, negociere. Drept pentru care, ei fiind tehnocrați profesioniști, doar ei știu mai bine. Au soluții. Și le aplică neabătut și fără dezbatere publică.

Atunci cînd îi duce capul, e bine. Dictatura luminată face să se întîmple chestii în societate mai repede și mai bine decît în mermeleala bicisnică a democrației plină de discuții interminabile și de compromisuri jenante.

Problema e că nu îi duce capul mereu. Iar atunci cînd iau decizii greșite, e nasol. E mult mai nasol decît deciziile greșite luate de civili, pe baza mermelelii politice și a dezbaterii și a compromisului. Pentru că militarii merg pînă la capăt, pînă la ultima consecință. Ca pe front. Nu luăm prizonieri, după cum scria pe tricoul civilului de Cîțu. Pentru că în superbia lor, știind că doar ei au dreptate, nu știu cînd să se oprească din greșeală.

Dar mai ales pentru că nu știu să reprezinte interesele oamenilor. Doar ale unei felii. Ale unei felii înguste. Doar ăia care știu să facă și desfacă Kalașnicovul în 20 de secunde, legați la ochi, pe întuneric. Restul nu sînt reprezentați de clasa militară.

Din ce în ce mai mulți oameni se simt ignorați, nereprezentați, asupriți. Și asta nu ține la nesfîrșit. Tensiunile se acumulează. Și, mai devreme sau mai tîrziu, buba face poc.

De-aia au ajuns țările lumii să îmbrățișeze democrația. Nu că ar fi un sistem nemaipomenit. Ci doar pentru că e mai puțin prost decît celelalte, după cum cu expresivitate spunea Churchill, acel mare om civil de care armata a ascultat, în loc să-i tragă preșul de sub picioare și să preia puterea. Ca să nu facă poc prea tare atunci cînd lucrurile merg prost.

Turcia este exemplul clasic de țară în care, de-a lungul a mai multor generații, avem această tensiune între forțele armate și clasa politică. Unde pretorienii de ieniceri au pus mîna pe putere, au gestionat-o așa cum au știut ei, pînă cînd lumea, după niște decenii de bună pricepere militară, a ajuns la punctul de fierbere și făcut poc.

Evident, tot în contextul unei situații geostrategice în care o mare forță globală – în cazul de față Statele Unite – și-a băgat în mod constant coada, încercînd să controleze situația, ținînd partea forțelor armate, prin intermediul cozii de topor numită justiție.

Erdogan de azi este consecința exceselor de putere făcute în Turcia de instituțiile de forță din 1950 încoace, de cînd, ce să vezi, Turcia a intrat în NATO (vă spune ceva coincidența? că nu e coincidență). Pretorienii de ieniceri turci au condus țara zeci de ani. Nu știu dacă au condus-o bine sau prost. Dar cert nu în concordanță cu ce dorea lumea. Iar ascensiunea neo-sultanului neo-otoman Ergodan reprezintă reacția unei părți importante a societății care nu a mai fost de acord cu acest contract social. Buba a făcut poc.

Nu vă fac istoria Turciei aici. E suficient să facem comparație cu istoria recentă a României.

Din momentul în care România, datorită lui Ion Iliescu și lui Adrian Năstase, a intrat în NATO, mai apoi în UE, deci în mod formal sub sfera de influență a puterilor occidentale, dintr-o dată americanii ne-au învățat cum să aplicăm controlul societății prin intermediul justiției. Ca în Turcia. Ca în Italia. Ca în Grecia. Ca în Chile.

Justiția pe post de coadă de topor de control al clasei politice. Imediat cum a ajuns la putere, Băsescu asta a făcut primul lucru. Subordonarea justiției și aplicarea cu consecvență a controlului clasei politice prin intermediul dosarelor penale.

A funcționat de minune. Funcționează în continuare. Și va funcționa și în viitor.

Armata, Miliția, Securitatea vor continua să conducă țara asta. De manieră suboptimală, mediocră. Pentru că nu știu nici să reprezinte interesele, nici să negocieze și să facă vreun compromis.

Întrebarea este: pînă cînd? Și ce se va întîmpla atunci? Și cîți ani pierduți pentru țara asta specializată în a pierde prilejurile oferite de istorie?

Nu știu pînă cînd. Habar n-am. Predicția e foarte dificilă, mai ales cînd se referă la viitor. Iar sociologii, ca și istoricii, ca și economiștii, ca și ceilalți pufoși aroganți din domeniul științelor sociale, nu prea se pricep la predicțiile despre viitor, doar la predicțiile despre trecut.

Cert este că știu că va face poc. Cîndva. Cînd? Cînd n-o să mai suportați.

Cînd mașinăria de propagandă contemporană, care vă păcălește creierele naive pe bază de mecanisme de Brave New World și de 1984 își va atinge limitele incompetenței. Și veți ajunge cum era generația anterioară de români, cei din anii 80. Cărora în mod oficial li se clama pe toate canalele că trăiesc în cea mai bună dintre lumi (O brave new world that has such people in ‘t – uitați cam repede de unde vine titlul cărții lui Huxley). Dar care în realitate se uitau împrejur și vedeau cu ochii lor că e nasol și că viața pute și că nu sînt liberi și că există o discrepanță tîmpită între propagandă și ce trăiesc ei pe persoană fizică.

Deocamdată vă place harneala. O, ce vă mai place. Vă place să fiți păcăliți, să vă duceți după fentă. Chill and Netflix, în timp ce țara arde și istoria vine peste noi.

Beți încet. Propaganda e bună. Iohannis e bun. Masca e bună. USR vă vrea binele. Miliția și Securitatea și Armata și care naiba mai sînt ei cu epoleți, STS, MeMeme, sînt cei mai pricepuți în a conduce țara. Ei ne salvează de ruși și de chineji. E bine să fim slugile Germaniei. E foarte bine. E bine să fim țară neocolonială de extracție, de unde se suge tot. E bine, căci se duce spre Occident, nu spre ruși și spre chineji. Sau spre turci.

Știu, știu. Aveți o idee fixă, dar bună. Dictatura e de preferat democrației. Sînteți ferm convinși de asta. Și veți înghiți cu entuziasm această propagandă încă o perioadă.

Pînă cînd? Voi hotărîți. Pînă o să vă ajungă la os. Pînă o să apară o fereastră de oportunitate în norii istoriei și o să mai avem parte de o pauză de libertate. Pînă o să apară o contrapropagandă mai puternică, mai convingătoare, cu mai multe tancuri și cu mai multe bănci pe post de armată de ocupație.

Sau poate niciodată.

Vă place dictatura? Gura mare. Tocmai aveți parte de ea. Cînd sînteți de partea bună a istoriei, cînd țineți cu Băsescu și cu Iohannis, e bine pentru voi și rău pentru noi, nasoii ăștia care clamăm libertate și democrație.

Ce se va întîmpla însă cînd o să fiți voi de partea proastă a ștremeleagului? O să vă mai placă? Atunci presupun că o să-l citați doct pe John Rawls și “vălul necunoașterii” și o să vă dați victime. Cum se dă sărăcuțul de Vlad Vasile Voiculescu zilele astea, cînd regimul de forță tocmai a hotărît că, totuși, e cazul să-l calce tramvaiul în sufragerie. În numele interesului național. Și al dictaturii care e mai bună decît democrația.

Atunci o să vă mai placă? Nu știu. Oricum nu știu nimic. Voi vă pricepeți mai bine la ce e bine și ce e rău.

Ghinion.



.