O voi fraerilor și famenilor

Cu siguranță sînt mulți care se bucură că Dragnea e trimis la pușcărie. Probabil sînt mulți chiar și în rîndul partidului. Dragnea nu prea a fost popular. Știu mulți din partid cărora nu le-a plăcut niciodată mustața lui. Dragnea a făcut puține eforturi de a fi drăguț cu cei pe care nu-i percepea a fi utili sau semnificativi.

Însă pesediștii care se bucură de arestarea lui Dragnea sînt nu numai deplasați, căci le-a fost totuși președinte, dar și naivi. Ei nu înțeleg un lucru elementar. Oricine ar fi la conducerea PSD-ului, acela va fi demonizat. Mai ales dacă e un lider puternic.

Din seria Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta, Dragnea, singurul care a scăpat mașinăriei de demonizare, de mînjire primitivă a imaginii publice cu orice preț a fost doar Geoană.

Știți de ce?

Pentru că din această serie Iliescu Năstase Geoană Ponta Dragnea, Geoană a fost singurul lider slab. Convenabil Sistemului.

În continua, neîncetata luptă dintre Partid și Securitate, Securității nu-i convine ca PSD să aibă un lider puternic. Ar face orice să aibă parte la vîrful PSD-ului de un pufos moale și nepriceput. Așa, ca Geoană. Care să fie controlabil și ușor de înghițit dintr-o îmbucătură într-o campanie electorală.

În schimb, cînd liderul PSD e puternic, strădania Sistemului de a-l demoniza nu are limite. Pentru că Sistemul se teme de un PSD puternic – singurul partid care poate să-i pună pripon și limite Sistemului autoritarian.

De aceea Dragnea a fost făcut în fel și chip în ultimii ani. De aceea lui Dragnea i s-au inventat procese politice. Și cel de la Referendumul din 2012. Și sărăcia aia de făcătură cu cele două zuze vezi Doamne angajate fictiv de Dragnea. Procese politice. Punct. Mînere crescute artificial de care să-l apuce Sistemul, să-l ghidoneze. Sau dacă nu ascultă de sugestii, să-l înfunde.

Vă place, nu vă place, Dragnea a fost un lider puternic care, dincolo de ura pe care a atras-o și de emoțiile stîrnite, a fost un organizator foarte eficient, cât și președintele care a adus PSD-ului scorul cel mai mare obținut vreodată: 45% în alegerile din 2016. Da, știu: ce a obținut a irosit prin acțiunile ulterioare, culminînd cu acest neverosimil 23% de ieri. Dar totuși. Dar totuși. Parcă nimeni nu zicea vai văleu în 2016... Atunci v-ați bucurat de roadele priceperii politice a lui Dragnea.

O voi fraerilor și famenilor care acum vă bucurați că Dragnea a fost arestat. E ușor să dai într-un om cînd e jos, la pămînt. O spun eu, care n-am avut niciodată vreo mare afinitate cu Dragnea – nici el cu mine. Dar mă doare sufletul să văd cum pesediștii vor începe să dea în cel care le-a fost președinte, pe care ei cu mînuța lor l-au ales să le fie președinte.

O voi fraerilor și famenilor care acum vă bucurați că Dragnea a fost arestat. Mîine, indiferent pe cine îl veți alege ca lider al partidului, mașinăria se va pune imediat în mișcare cu aceeași patimă necruțătoare. Imediat. Întocmai și la ordin. Liderul PSD trebuie musai să fie întruparea răului pe acest pămînt. Satana. Șase șase șase.

Doar dacă nu cumva o să alegeți un pufos slab, moale și convenabil pentru Sistem. Ceea ce tare mă tem că se va întîmpla.

. Citeste tot...

Cu un ochi rîd, cu unul plîng

Cu un ochi rîd, cu unul plîng. Așa e în viață.

Cu un ochi rîd, pentru că profesional vorbind, Sociopol și-a făcut treaba foarte bine. Nu ireproșabil, căci în măsurarea probabilistică întotdeauna e loc de mai bine și există erori. Ci foarte bine.

Îi felicit pe colegii mei pentru eforturile depuse și pentru priceperea arătată ieri în timp real, într-o zi absolut nebună, în care s-au răsturnat absolut toate pronosticurile. Am fost în stare să măsurăm cum trebuie această învolburare socială.

A fost într-un mare fel. It was grace under pressure, cum se zice în limbaj militar.

Am reușit să avem scoruri comparabile cu ale concurenței, ba chiar simbolic mai bune, căci am avut curajul să ne asumăm o ierarhie a partidelor care ieșea din sondaje din ce în ce mai clar pe parcursul zilei, în vreme ce onor concurența nu și-a asumat acest risc, comunicînd în mod constant PSD și PNL la egalitate.

Sociopol a văzut în sondajul de ieri, realizat în timp real, contra cronometru, că PNL este peste PSD și a spus asta. Concurența nu a făcut-o. 1-0 pentru noi.

Mai mult de-atît, am reușit această măsurătoare validă, foarte utilă clientului media pentru care am lucrat, cu resurse mult mai mici decît cele folosite de concurență.

Cu un “simplu” sondaj în ziua votului am obținut aceeași exactitate ca cea realizată la Exit Poll, un tip distinct de măsurare sociologică, cu metodologie diferită, care implică resurse mult mai mari: bani, oameni, efort logistic și comunicațional. 2-0 pentru noi, cum ar veni.

E un semn pe care televiziunile și clienții politici, principalii beneficiari ai acestor tipuri de produse de măsurare socială probabilistică, nu-l mai pot ignora. Sau îl pot ignora în continuare, pe barba și pe banii lor. Nu-i așa, Mihai Gîdea?

Mai mult de-atît, România TV, televiziunea pentru care am lucrat a obținut un rating mai mare decît concurența de la Antena 3 la vestitul “minut de aur”, atunci imediat la 21:00, cînd se comunică rezultatele sondajelor. Deci încă un punct. 3-0 pentru noi.

A fost un rezultat remarcabil pentru Sociopol. Nu are rost să fim modești: a ieșit bine. A ieșit mai bine decît speram în cele mai umede vise ale mele.

Mulțumesc încă o dată colegilor pentru pricepere și efort. Mulțumesc clienților de la România TV pentru tot sprijinul acordat. A ieșit foarte bine, dragilor. Felicitări!

Pe de altă parte, nici nu-mi vine să mă bucur. Cu celălalt ochi plîng.

PSD a obținut unul din cele mai slabe scoruri pe care le-a avut el vreodată, în istoria sa postdecembristă. Dacă nu chiar cel mai slab – trebuie să verific în arhivă, să văd cum au fost la alegerile europarlamentare din 2007, imediat după ce l-au suspendat prima dată pe Băsescu.

Nu are rost să mă ascund după tufiș. Preferințele mele politice nu le-am ascuns niciodată. Nu sînt membru de partid PSD, dar cu sufletul sînt alături de ei.

Am avut chiar și o prestație publică guvernamentală din partea PSD, pe vremea guvernării Ponta, fiind consilier de stat și purtător de cuvînt al Guvernului.

Mai mult de-atît, în momentul în care Victor și-a făcut partid, nu am mers după el, deși mi s-a propus destul de insistent asta.

Consider că Victor Ponta și Pro România n-au făcut bine atunci cînd s-au rupt de PSD și au ales calea definirii politice prin adversitate față de partidul care i-a consacrat politic.

Poate că e o logică realistă în ceea ce au făcut. Politica e nemiloasă. Însă eu nu sînt de acord cu această logică și cu această relaționare conflictuală dintre Pro România și PSD. Victor nu trebuia să atace PSD așa cum a făcut-o în ultimul timp. Sufletul meu rămîne alături de PSD.

Și ăsta este motivul pentru care sînt trist pentru rezultatul de ieri. PSD a suferit o lovitură puternică. Poporul a decis. Au ieșit foarte mulți la vot mînați de ură împotriva PSD.

E drept că și PSD s-a mobilizat și a adus mai mulți la vot decît estimam în sondajele din campanie. Însă ceilalți au adus și mai mulți. Prea multă emoție negativă la adresa PSD.

În condițiile în care din punct de vedere al administrării publice rămîne în continuare partidul cu cele mai bune rezultate economice și de dezvoltare. Toate guvernările PSD au demonstrat că știu să administreze țara și să recupereze decalajul față de țările europene dezvoltate.

Mai mult. PSD, după părerea mea, este singurul partid care încearcă să protejeze cu adevărat interesul național, cel al dezvoltării resurselor proprii,

al păstrării unui echilibru cît de cît între presiunea capitalului internațional care încearcă să acapareze regiunile periferice ale civilizației occidentale și nevoia României de a-și dezvolta capitalul propriu și de a-și apăra resursele proprii.

Celelalte partide din România fac concesii prea mari influențelor străine și cedează prea ușor autonomie.

Mai mult de-atît, celelalte partide nu-și pun problema gestionării valorilor simbolice prin care o țară supraviețuiește pe termen mediu și lung, permițînd prea ușor globalizării să niveleze ca un tăvălug specificul național.

Toate aceste motive mă fac să țin în continuare cu PSD, indiferent de scorul obținut ieri, și să consider că PSD rămîne totuși soluția politică cea mai bună pentru România.

Un motiv în plus să fiu trist pentru rezultatul de ieri. Nefiind membru PSD, nu doresc să mă bag în patima internă ce urmează să înflorească. Va fi o dezbatere internă foarte intensă, care cu siguranță va degenera în conflict.

Nu vreau să iau partea nici uneia dintre tabere. Tare mă tem că cearta care urmează va pune PSD într-o situație și mai complicată decît cea în care se află acum.

Îmi doresc ca cei din PSD să găsească înțelepciunea de a trece peste acest moment sensibil în mod pozitiv.

Îmi doresc ca PSD să rămînă în continuare un partid puternic, care să fie capabil să guverneze această țară.

Pentru că știe, spre deosebire de alții, care și-au arătat relativ recent neputința de guvernare.

Pentru că e probabil singurul partid care chiar guvernează România în interesul României, nu al altora.

Spre deosebire de rezultatul alegerilor, ce urmează e greu de prezis. Îmi păstrez speranța și le trimit pesediștilor gîndul bun care să-i ajute să treacă prin această perioadă dificilă.

După cum vă spuneam, cu un ochi rîd, cu unul plîng.

Așa e în viață.

. Citeste tot...

Europarlamentare 2016: Prezenta la vot

La fiecare rind de alegeri v-am invatat sa va spun ce prezenta la vot va fi. Asa facem si rindul asta. Estimarile Sociopol indica o prezenta la vot in jur de 39%. Numai citeva minute nu e miine. Vom vedea.

. Citeste tot...

Vin alegerile!

. Citeste tot...

Cîmpu Tactic din diaspora

Unul din stereotipurile electorale care rezidă insidios în creierele noastre de mari pricepuți într-ale politicii românești este că, europarlamentarele fiind fără prea mare interes, votul din diaspora este rezidual, necontribuind cine știe ce la rezultatul final. Iaca acolo niște biete zeci de mii de voturi, un fleac.

Așa a fost pînă acum, de ce s-ar schimba? It is known, khaalesi.

Ei aș. Orice lucru are un început.

Nasul meu de fin prăpăstios îmi spune că e foarte probabil să fim martori prima dată de cînd avem alegeri europarlamentare la introducerea în urnă de manieră sistemic-diasporeziană, rețeta clasică deja.

Ia să vedeți domniile dumneavoastră cum sistemul, în marea sa pricepere vicleană anti-democratică, va folosi bidonul electoral al diasporei drept pretext de șulfăreală pentru a băga voturi necontrolabile în sacul taberei anti-PSD.

Au făcut-o pînă acum la prezidențiale, în două rînduri. Au făcut-o deja și la parlamentare. De ce n-ar face-o și acum, la europarlamentare? Chestii de-alea consacrate: Paris, un vot la 30 de secunde, delicatese deja probate de-ale sistemului.

Ar avea toate motivele pentru o asemenea premieră. Miza acestor alegeri este mult mai mare decît de obicei. Nu avem de-a face doar cu niște “biete” simple europarlamentare. Nu. E vorba pe de o parte despre repetiția generală pentru alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, e vorba despre cîți europarlamentari poate trimite PSD la Bruxelles.

Și cum bine știm deja, din experiența de pînă acum, că logica stăpînilor germani și a slugilor sale sistemice de aici e una simplă, asemănătoare cu gîndirea de pe vremuri la adresa amerindienilor: singurul pesedist bun e pesedistul mort,

eu cred că băieții se vor întrebuința serios duminică pentru ca niște diasporezi fictivi să se transforme în voturi cinstite, necesare, numa bune de sprijinit marele efort merkelian de păstrare a controlului asupra Europei.

Să vezi cum o să înflorească vreo trei sute de mii, patru sute de mii, cinci sute de mii de voturi anti-PSD, mult peste ce am avut în 2014, la anterioarele europarlamentare, cînd volumul total de diasporezi români era cam tot același.

Să vezi cum le bagă în traistă peneliștilor niște trei, patru, poate chiar cinci puncte procentuale, bonus de la nașu Cîmpu Tactic.

Tare mă tem. Tare mă tem... Să nu ziceți că nu v-am spus.

. Citeste tot...

Efecte de campanie

Zilele astea toată lumea se concentrează pe soarta partidelor mari. Când, de fapt, adevăratele surprize se întâmplă în cazul celorlalte partide, în partea a doua a clasamentului.

Până acum două săptămâni, sondajele indicau o tendință de creștere pentru PMP. Eu personal eram din ce în ce mai convins că va trece pragul de 5%, la fel cum a făcut și la alegerile parlamentare din 2014: pe ultima sută de metri, la mustață.

Apoi însă a venit dezvăluirea cu Petrov, numele de cod sub care Băsescu a colaborat cu Securitatea. Se pare că utilitatea publică a acestuia s-a epuizat și atunci s-a scos dosarul.

Această dezvăluire a provocat deja consecințe. Măsurarea cea mai recentă arată că PMP a scăzut înapoi la loc, mult sub 5%, irosindu-și tot ce acumulase până acum de la începutul anului. Concluzia: PMP nu va intra în Parlamentul European.

În schimb, sunt semne că voturile se mută către un alt partid din aceeași zonă a clasamentului electoral: UNPR.

În cel mai recent sondaj Sociopol, terminat la sfârșitul săptâmănii trecute, UNPR a trecut deja de 3% și e pe creștere.

Din ce se întâmplă, trag concluzia că că temele legate de zona militară și de securitate i-au priit UNPR-ului în această campanie, ca și recentele subiecte de dezbatere publică: acoperirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi în cimitirul miliar din Valea Uzului și demontarea statuii lui Mihai Viteazu la Oradea.

La asta se adaugă probabil și efortul de campanie: din ce am auzit, Oprea a bătut toată țara, vizitând toate județele în ultimele trei luni.

Avem o campanie în care, pe lângă bazinele mari de vot, lupta electorală se duce inclusiv pe bazine foarte bine definite, punctuale, la nivel de categorii profesionale.

Iată că zona militarilor își îndreaptă votul spre UNPR. Va trece pragul de 5%? Urmează o ultimă săptămână de campanie foarte interesantă în această privință.

. Citeste tot...

Sindromul cireșilor înfloriți

Am o ființă dragă sufletului meu care-și dorește mult de tot să ajungă în Japonia, să privească cireșii înfloriți. Din felul în care anticipează experiența, din emoția care îi răzbate în glas atunci cînd povestește cum și ce va face acolo, cu cireșii înfloriți în față, îmi dau seama că înseamnă mult pentru ea lucrul ăsta.

Mai am puțin și plec de la Telega înapoi la București. Mai dau o tură prin grădină. Mai miros încă o dată scorușul înflorit. Mai miros încă o dată măcrișul înflorit.

Nu vreți să știți ce puternic și carnal și bazal și primordial și htonic miros florile de scoruș. Nu vă puteți închipui ce elegant și amar și dulce totodată miros ciucurii galbeni de flori de măcriș.

Îmi continui tura. Iată, strugurii încep să scoată capul – minuscule inflorescențe ce deja anticipează ciorchinele de la toamnă. Iată, crușinul a înflorit. Discrete flori verzi ca niște ținte de iarbă care se profilează cu greu pe fundalul frunzelor la fel de verzi. Iată, și jugastrul a înflorit. Aceeași modestie de verde pe verde. Cît de deosebite sînt florile verzi.

Mai am puțin și plec de la Telega. Am mirosit florile. La nici 10 secunde după ce le-am adulmecat, mirosul a dispărut din creier. E ca și cum nu le-aș fi mirosit niciodată.

Bag din nou nasul. Inspir din nou. Momentan, tranzitoriu, evanescent, mirosul nu există decît cît tragi pe nări. Fleeting, cum ar zice englezii. Puternic cuvînt, fleeting. Ori de cîte ori miros, e un pic acolo. Pe urmă dispare.

De ce este atît de trecătoare senzația?

De ce trece atît de repede momentul?

Prin extensie, de ce trece atît de repede viața și de ce cresc copacii atît de greu, ca apoi dintr-o dată, după ani și ani în care le-ai resimțit cu durere creșterea prea înceată, să-ți dai seama că de fapt au crescut prea repede, și senzația să fie chiar și mai dureroasă?

Draga mea, cireșii japonezi nu sînt deosebiți pentru că sînt în Japonia. La rigoare, avem cireși japonezi și în Herăstrău. Te iau de mînă și două străzi mai încolo de casa noastră, chiar înainte de spălătoria auto, e un cireș japonez și acolo. Ca să nu mai spun că i-am văzut împreună la Washington, cadoul împăratului către învingătorii care nu învinseseră încă – cireșii au fost dăruiți în 1912, cînd lumea încă nu știa nimic despre Pearl Harbor și despre Enterprise și despre Akagi și despre Midway și despre Fat Man și despre Hiroshima și Nagasaki.

Draga mea, cireșii japonezi sînt deosebiți pentru că întruchipează rigoarea tristă a poporului japonez de a se gîndi la cele care trec prea repede și nu se întorc.

Mono no aware îi zic japonezii acestei trăiri. Sfîșierea sufletului că lucrurile trec prea repede. Despre tristețea senină a impermanenței existenței.

Putea fi orice plantă. S-a nimerit să fie cireșul. La noi e zarzărul, draga mea. La noi e mărul. La noi, la Telega, orice pom strigă și cîntă și anunță trecerea timpului, trecerea vremii, trecerea vieții. E trist. E frumos. E inevitabil.

Noi, românii, avem un talent tîmpit de a crede că doar ce crește în grădina altora este de seamă. Cireșul japonez. Turnul Eiffel. Alpii. Apa cristalină a Mediteranei.

Da, draga mea, ai dreptate: ca apa Mediteranei nu găsești nicăieri la noi. Dar cireși japonezi găsim peste tot. În floarea galbenă de măcriș care își atîrnă ciucurii efemeri de frumusețe – azi s-au deschis, în cîteva zile nu-s. În floarea albă de zarzăr, cu parfumul ei înnebunitor. A trecut, deja zărzărelele mici atîrnă fertil pe crengile de mai. În floarea de tătăneasă. În bobocul încă nedesfăcut de măceș. În ciorchinele pe cale de veștejire a liliacului din marginea zidului casei vechi.

Dragii mei. Dragele mele. Prietenii mei. Oamenilor. Viața e aici. Nu e nevoie să mergem pînă în Japonia pentru a înțelege că viața fuge. Fleeting, bre dragilor bre. Mono no aware. Putem fi la fel de japonezi și de triști și de senin-aproape-împăcați și la Telega. Și la București. Și la Mizil. Și la Dej.

Draga mea, ați plecat cu cîteva ore înaintea mea. Sînteți pe drum acum. Mai aveți un pic și ajungeți acasă. Hai că vin și eu.

În urma mea, înserarea se lasă peste Telega și peste florile galbene de măcriș care azi sînt, înnebunitor de parfumate și de elegante, dar cînd ne vom întoarce noi din nou aici nu vor mai fi.

Mono no aware. Adică trece viața.



. Citeste tot...

Robor, această armă de dînșii inventată

Vreți să vedeți cum face BNR politică în România și cum ține cu Raiffeisen, ăia mici și deontologi și anti-pesediști care ieșeau în piață să protesteze împotriva corupților de pesediști care nu-i lăsau să-și facă meandrele cum vor ei?

Ia uitați-vă aici: cît timp au fost premieri de-ăia, cum le zice, iubitori de sistem, adică sistemofili, Cioloș, Grindeanu, Tudose, ROBOR-ul n-a avut nici un fel de problemă să stea la valori minime istoric, sub 1%. Cum a venit un premier mai civil, Dăncilă, cum i-au dat cu ROBOR-ul în cap.

Și asta e doar jumătate de problemă. Restul constă în mașinăria de zgomote a sistemului. În presa deontoloagă civilă cu epoleți, care urlă din unitate la comandă.

Ani de zile ROBOR-ul a fost la valori mari și mult mai mari decît acum.

Pe vremea lui Boc era la 16, apoi a scăzut “doar” la 6. Adică dublu decît acum. Ați auzit pe cineva să urle? Să-și sfîșie cămașa de civil pe el că e jale cu ROBOR-ul?

Vă spun eu: n-ați auzit.

Doar acum, că e ordin pe unitate să se mai inventeze un subiect de demonizare, doar acum și-au scos deontologii corzile vocale la tocit, să jelească pe mormîntul ROBOR-ului care a “explodat” la 3.

După ce aproape 10 de ani a fost în stratosferă, peste 50 și uneori și peste 100, iar alți vreo 10 ani de zile, din 2005 pînă prin 2013, pe vremea lui Ponta, alt premier pesedist demonizat la vremea respectivă, a fost peste 6.

Acuma, că e doar 3.32, e dezastru pentru deontologi. Subiect de întărîtat tefeleii care habar n-au de viața lor și urăsc ce li se spune să urască.

Vă place cum își ia BNR țara înapoi și o dă la austrieci?? Ar trebui să vă placă. Face chestia asta de ani buni de zile, și noi nu zicem nimic. Raiffeisen. Raiffeisen everywhere.

PS: ca să nu avem discuții, sursa datelor este cea mai foarte oficială, de la BNR citire.







. Citeste tot...