Încrederea, fără de care nimic nu e

Sună mecanicul: “Bara e gata, e vopsită. Cînd puteți să veniți, o facem repede”.

Îl știu. Am încredere în el. Totul se rezolvă rapid. Încrederea s-a construit în timp.

Mă duc la spălătoria auto. Îi las cheile. Nici nu-l mai întreb cînd să vin. Mă uit împrejur și știu. Dacă nu sînt alte mașini înaintea mea, cam într-o jumătate de oră. Dacă sînt, cam într-o oră, o oră și jumătate.

Cînd mă întorc să iau mașina, la fel. Nici nu mai verific, cum făceam la început. Știu că nu-mi fură din portbagaj. Știu că nu-mi schimbă posturile de radio, să asculte el cine știe ce zungu bungu. Știu că mașina e spălată cum trebuie, și pe dinăuntru, și pe dinafară.

Am încredere în el. Totul se rezolvă predictibil. Încrederea s-a construit în timp.

Sun la dentistă. Ne știm din facultate. Facem programarea. Cînd ajung acolo, discutăm de familie, de copii. E ca și cum aș fi în vizită la niște prieteni. Ceea ce, de altfel, și sînt.

Am încredere în ea. Încrederea s-a construit în timp.

Mă sună un client. Are nevoie repede de un sondaj. Discutăm detaliile pe telefon, îi trimit repede chestionarul, a doua zi îi pot da drumul. Semnăm contractul cînd ne vedem, n-am nevoie de avans. Știu că va plăti. Am încredere în el. Încrederea s-a construit în timp.

Mă duc la schi la pensiunea X. Sunăm. Facem rezervarea. Știm ce ne așteaptă. Știm cum este. Și ei știu la ce să se aștepte de la noi. Avem încredere unii în alții. Încrederea s-a contruit în timp.

După antrenament, ne întindem oasele unii altora. Una din tehnici este să te lași încet pe spatele celuilalt, ca și cum ai fi întins cu spinarea ta pe spinarea unui cal. Te relaxezi, partenerul te ține, nu cazi. Oasele și articulațiile se întind încet, e o binecuvîntare.

Am încredere în el că-mi poate duce aproape suta de kile. Și el are încredere în mine că nu voi face mișcări bruște.

Avem încredere unul în celălalt. Încrederea s-a construit în timp.

* * *

Sînt momente cînd trebuie să răspund criticilor privind inutilitatea unora dintre lucrurile pe care le măsor în meseria mea de sociolog. Fie din partea unor clienți, fie, mai des, din partea celor care sînt expuși la rezultatele sondajelor: jurnaliști, cititori, prieteni, dușmani, alți soldați și cetățeni.

Printre cele criticate, de multe ori se află doi indicatori cu care probabil sînteți familiarizați deja, că se tot discută despre ei: direcția lucrurilor și încrederea.

„Ce e prostia asta? La ce ajută? Nu înțeleg nimic? Prăpădiți timpul și banii degeaba”.

Da, da. Cum să nu.

Încrederea, dragii mei paranoici pufoși și triști, este liantul care unește tot. Este aerul social pe care îl vezi doar cînd îți lipsește. Este apa în care noi peștii umani înotăm fără să ne dăm seama.

E cumva ca în creștinism. Fără iubire nu se poate nimic. Fără încredere nu se leagă nimic. Nu o vezi, dar efectele sale sînt peste tot.

În cum gîndim, în cum acționăm, în felul în care ne asociem sau nu, în felul în care trecem strada, votăm, facem cumpărături, facem copii, obținem slujbe, ne facem treaba la slujbă, facem afaceri, facem bani, pierdem bani, ne întreținem ori ne bușim sănătatea.

Degeaba construiești o casă, dacă n-ai încredere în cei ce pun cărămizile. Degeaba faci afaceri, dacă n-ai încredere în partenerii de afaceri. Degeaba cumperi lucruri, dacă nu ai încredere în cei care le-au făcut.

Degeaba mergi la școală, dacă n-ai încredere în cei care te educă. Degeaba te însori sau te măriți, dacă n-ai încredere în cel sau cea cu care-ți pui șaiba de deget. Degeaba votezi, dacă n-ai încredere în cei cu care ai votat. Degeaba treci pe trecerea de pietoni, dacă n-ai încredere că nu va veni un nebun să-ți spulbere oasele.

Totul împrejurul nostru e încredere. Pe baza acestei încrederi se construiesc toate cele ce țin de viața socială.

Încredere fie în oameni concreți, Ionel Gigel Aurel Costel Maricica Viorica și Tănțica. Fie în chestiile vaste, suprapersonale, alea care în limbaj gomos de specialitate se numesc instituții – structurile în care se așează în mod predictibil activitatea umană.

Tot în limbaj social, încrederea este elementul esențial al capitalului social. Nu intru în detalii teoretice, s-a scris despre asta pînă s-au terminat pădurile.

La fel cum banul este elementul de bază al economiei, al capitalului financiar, încrederea este elementul de bază al capitalului social. E ca o resursă pe care o gestionăm, o tranzacționăm, ne permează fiecare acțiune.

Și, în România, această resursă este dureros de rară. Trăim într-o societate paranoică, în care ne vine mai degrabă să ne uităm la celălalt cu suspiciune, cu sictir, cu ură, cu dispreț, cu invidie și cu răutate decît cu încredere, cu compasiune, cu apreciere, cu admirație, cu iubire.

Negativul bate pozitivul. Cu tristele consecințe de rigoare.

Probabil principalul motiv pentru care nu avem încredere unii în alții este experiența socială tristă prin care România a tot trecut în istoria sa recentă. Probabil e o manieră de adaptare la o succesiune de interacțiuni sociale neplăcute cu puterea. Fie cu turcii, fie cu rușii, fie cu habsburgii, fie cu comuniștii.

Fiecare a săpat un pic să ciuntească din încrederea generală. Veneau și-ți luau ceva. Veneau și-ți impuneau ceva. Veneau și-ți sufocau libertatea. Căci fără libertate nu se poate construi încrederea.

Alții spun că nu ar fi chiar asta, sau doar asta. Că am fi paranoici și din cauza istoriei sociale preponderent agrare, unde străinul este privit întotdeauna cu suspiciune. Că am fi lipsiți de încredere și din cauza practicilor de interacțiune dintre părinți și copii din copilăria timpurie.

Tot soiul de explicații. Nu avem de unde ști cu certitudine, căci științele sociale sînt mult mai blege decît cele ale naturii în a da explicații fără rest, fără aproximare.

Un lucru însă e sigur. Fără încredere sîntem șchiopi și orbi și proști și goi și vom rămîne săraci și triști, vom pierde toate trenurile pe care istoria ni le defilează pe sub nas.

Și încă un lucru e sigur. Încrederea se construiește greu și se strică repede. E o plantă foarte sensibilă, are nevoie de multă îngrijire. Și mai ales de mult timp.

Timp de vindecare. O vindecare dureroasă. Însă vindecarea nu poate începe dacă nu vrea și pacientul.

Tu cînd începi să te vindeci?

.