Cyberpunkul a fost un curent literar SF care a înflorit la începutul anilor 80 și și-a avut momentul său de glorie cam vreo 10 ani, pe toată durata acelui deceniu obsedant pentru unii, ziditor pentru restul umanității non-comuniste.
Printre mulții săi tropi care au devenit zilele astea stereotipuri aproape banale, monedă curentă de vorbe șmechere folosite de pufoșii tehnofili, e o frază care se potrivește perfect cu articolul de mai jos: "the Street finds its own uses for things".
Îmbinarea dintre tehnologia înaltă și motivațiile joase (petty crime & theft, greed, leisure, sex & other types of dirty fun) e una din constantele literaturii cyberpunk din anii 80, devenită între timp și o constantă a vieții de zi cu zi din gloriosul Anno Domini 2015.
Consumul ostentativ, produsele exorbitante și puternic perisabile folosite drept markeri de status, comportamentul destructiv, perseverența comercială îmbinată cu tactici de guerilla, criminalitatea care îmbibă textura socială, îmbinarea dintre biologic și tehnologie, toate le regăsiți în acest veritabil subiect de cyberpunk contemporan: scoicile de fițe Gillardeau furate pentru profit, identificate datorită faptului că au fost marcate cu laserul și devenite subiect de știre senzațională.
Trăim în viitor și încă nu știm. Pufoșilor care sînteti voi pufoși și nu știți cum sînteți năpădiți de ficțiune cum e năpădit cîinele de rîie și secția de votare de tinerii frumoși și sălbateci.
* * *
Les huîtres Gillardeau volées étaient marquées au laser
29 décembre 2015
LE DÉTAIL QUI CHANGE TOUT - Les malfaiteurs ne se doutaient pas que les huîtres étaient marquées au laser...
Le célèbre producteur d'huîtres Gillardeau s'est fait dérober entre 2 et 3 tonnes de coquillages dans le bassin de Marennes-Oléron (Charente-Maritime), un vol mis au jour grâce au marquage laser des coquilles de ces huîtres "spéciales".
Le laser pour faire face (à la base) à la contrefaçon. Les responsables de l'entreprise, située à Bourcefranc-le-Chapus, n'avaient pas remarqué le vol, vraisemblablement commis avant Noël. Ils auraient appris les faits ces jours-ci par un négociant surpris de trouver dans ses stocks des huîtres Gillardeau, reconnaissables grâce au "G" gravé au laser sur la coquille, un procédé mis en oeuvre depuis l'an dernier par Gillardeau pour lutter contre la contrefaçon, en Chine notamment.
Le vol d'huîtres, une habitude à Marennes-Oléron. Le volume dérobé représenterait une perte d'activité d'environ 30.000 euros, selon une source proche de l'enquête. La direction de Gillardeau n'avait pu être jointe mardi matin. Le vol d'huîtres est un phénomène récurrent à cette période de l'année dans le bassin ostréicole de Marennes-Oléron, le plus important d'Europe. Pourtant gendarmes, mais aussi professionnels, accompagnés de gardes jurés et équipés de caméras de vidéosurveillance, organisent des rondes quotidiennes pour lutter contre ce fléau. Avec un succès certain, car depuis 2011, le volume d'huîtres volées a été divisé par trois : 69 tonnes la première année, 18 tonnes en 2012, 10 tonnes en 2013 et 2014. 2015 devrait s'achever sur le même tonnage.
.
Citeste tot...
miercuri, 30 decembrie 2015
Branding cu laserul pe carnea moale ca o poftă
luni, 28 decembrie 2015
duminică, 27 decembrie 2015
joi, 24 decembrie 2015
Ce oameni. Ce întîlniri.
Azi a fost ziua întîlnirilor.
Mai întîi la stop, chiar el. Colega de pe scaunul din spate exclamă, fiind chiar nas în nas cu el: “Auzi, ăsta nu e el?” Chiar el era. Într-un Volvo. Se uită urît la mine, cu sprîncenele alea ale lui. Mă uit și eu urît la el. Ne vedem fiecare de volanul său, incremental. Minima automobilia.
Pe urmă, cînd parchez mașina și mă dau jos, chiar el. Altul, evident. Dar tot din zona aia. Tînăr, pișpiriu, neașteptat de pișpiriu pentru cît de leu e din vorbe, imberb și cu dînsa de mînă, o subțirică elegantă. Mă apucă greața, furia, scîrba. Ce zi! Și pe ăsta mi-l scoți în cale, Doamne?
Mă uit urît la el, fix în ochii lui, apropiindu-mă cu mîinile în buzunar și cu gulerul ridicat. Inițial încearcă să-mi susțină privirea. Eram însă atît de șucărit, cred că mă uitam cum numai la Cristian Preda m-am mai uitat pe vremuri, încît bate în cele din urmă galeș din pleoape, ca o turturea, înghite în sec și mă salută. Auzi tu: mă salută! Ce tupeu! Cîtă atitudine! Cu glas pierit, din buze, în șoaptă. Cred că era ferm convins că-i frig una în freză și m-a salutat să nu-l bat.
L-am salutat din cap și am trecut mai departe. Pufoșii ăștia. Tari în clanță, dar fricoși cît cuprinde pe persoană fizică, cînd dau nas în nas cu kaghebiștii care vînd țara la ruși. O turturea. Un dobitoc.
Mai încolo, în holul hotelului, chiar el. Chiar ei, de fapt. Alții, evident. La o cafeluță. Îi salut, stăm de vorbă cinci minute, ca kaghebiștii. „Ce mai faci?” “Cum mai ești?” “Mai poți?” “Cum de mai reziști?”
“Ai auzit?”, întreabă celălalt, ăla al doilea. “S-a mutat la Burci”. Rîdem toți. Cum dracu o suporta-o ăla, nu știm. Evident că întrebarea următoare vine firesc. Mă întorc spre el. “Auzi, da’ tu cum naiba ai suportat-o?” “Da’ ce, crezi că eu am suportat-o mai ușor?” “Cît ai stat cu ea?” “Doi ani”. “Aha, înțeleg. Deci ești totuși om normal”.
Ce lume. Ce oameni. Crăciun fericit, pufoșilor :)
.
Citeste tot...
marți, 22 decembrie 2015
Din îndepărtatul București, din locul unde nici măcar...
Din îndepărtatul București,
dintr-o galaxie îndepărtată, far far away, de acolo de unde nici întristare nici suspin nu e, ci doar isterie și multă multă multă ură este, chiar și cînd Star Wars tocmai și-a zvîrlit năvodul de iluzii asupra noastră,
din locul unde nici măcar cîini vaganbond de comunitari nu prea au mai rămas, cred că i-au cules pe toți, sigur ne vom întîlni cu ei zilele astea într-o formă modificată, prelucrată, ambalată, nu e cîine cum e porcu, nici soartă cum ți-e norocu,
din acest loc care face de rușine Ankh Morporkul și Gothamul și chiar și Calcutta, pardon, acum îi zice Kolkata, n-avem noi Batman, dar îi avem pe Piedone, pe Oprescu și mai ales și mai ales pe Bușoi, waw! kaboum! Bang! Buuuum! Aaaargh!!
din acest loc de unde nu se întrezărește Telega nici dacă mă urc pe bloc, nu e ca pe vremuri, te urcai pe Leu și vedeai Bucegii într-o zi de-asta senină, nici nu-ți dădeai seama că stai cu picioarele pe umerii înaintașilor, pe sfintele idealuri întinate ale lui Ștefan Gheorghiu, ehe, ce vremuri, studenție,
din acest loc de unde totuși Telega este întotdeauna în inima noastră, mai ales primăvara, iarna totuși mergem la schi, da? zice că e totuși zăpadă în Valea Soarelui,
din acest loc asediat de cozonaci, de sondaje, de gi-uri unele curate, altele încă nespălate, de cărți, bolovani, copii și alte expresii ale existenței mele,
din acest loc din proximitatea spațio-temporală a nevestei și copiilor mei, de unde pînă și eu mă simt acasă în asemenea momente deosebite, deci unice, de tip Kodak moment, click clack clock, să sperăm că s-a salvat,
din acest loc pe care mulți îl consideră iad, dar și mai mulți îl consideră “acasă”, iar și mai și mai mulți se chinuie să vină aici, să vază și ei cu ochii lor de ardeleni moldoveni olteni și alți dobrogeni ce gust are iadul proaspăt, ce-or fi găsind ardelenii la București, zău dacă înțeleg, și totuși sosesc aici cu hoardele,
din acest loc de unde soarele lucește de parcă e primăvară, pufoșilor, nu Ajunul Crăciunului, s-a-ntors lumea cu fundul în sus, încălzirea globală, pufoșilor, să fugim, ne mănîncă!,
de aici din acest București de aramă și de fiere și de soare bolnav de iarnă, din marginea solstițiului,
vă doresc să fiți limpezi la cap cum e capra neagră atunci cînd sare peste jgheanțul de stîncă,
să fiți liniștiți ca puiul de cîine cînd doarme și oftează prin somn,
să fiți aprigi și viteji și necruțători și perfecți în violența și viclenia voastră precum buburuza cînd aleargă puricii de plante să-i sfîșie cu mare sfîșiere și cruzime,
să fiți înțelepți precum hipopotamul care înțelege că altceva în afară de hipopotămeală nu e cazul să existe pe lumea asta,
să fiți frumoși precum calul în goana galopului,
să fiți primejdioși precum calul în goana galopului,
să fiți tineri precum broaștele țestoase care trăiesc cel puțin o sută de ani, dar ele tot adolescente rămîn în sufletul lor de dinozauri eșuați,
să fiți iubiți cum se iubesc lebedele și gibonii, pînă la moarte,
și mai ales să fiți fericiți și triști și senini și fără de iluzii, așa cum sînt eu acum, fericit și trist și senin și fără de iluzii, cînd mă gîndesc la toate aceste animale și-mi dau seama cît de departe sîntem de ele.
Sărbători Fericite, pufoșilor! Să fiți oameni. Măcar cîteva zile.
.
Citeste tot...
vineri, 18 decembrie 2015
joi, 17 decembrie 2015
miercuri, 16 decembrie 2015
Oile, această dialectică istorică
În secolul 19, în America, îndeosebi în Texas, a fost trosneală mare, cu puști, pistoale și alte victime, între forme deosebite de creare de plus-valoare și plus-calorie animală. Adicătelea între oieri și văcari. Pe drepturile de păscut. Pe sursele de apă. Multe din aceste tensiuni le-ați văzut glorificate și transformate pîna dincolo de recunoaștere în filmele cu cowboy. Pac pac, bum bum, you’re dead, Clint.
Fix și la fel zilele astea la noi, în Republica Balcanică Isterică România, doar că încă nu s-au făcut filme cu cowboy vîlceni pe această temă. Tensiunea dintre producătorii agricoli de plus-valoare vegetală, grîu, rapiță, alea alea, semănăturile păscute iarna pînă la distrugere de către producătorii agricoli de plus-valoare animală, adică de către ciobanii care știm cu toții că ciobanii e orice, doar fete mari nu e ei cînd le intră în cap că fac ce vor.
În secolele 17-18, în Anglia, a fost la fel trosneală mare, între marii proprietari, care doreau optimizarea aceleiași productii ovine, cît mai multă lînă pe unitatea de suprafață, și micii proprietari, amărîții fără de putere care se vedeau astfel dați afară de pe bucata lor de pămînt ce le asigura subzistența, dar stătea în calea progresului de consolidare funciară ("enclosure"). Nobilii au cîștigat pînă la urmă, că de-aia sînt ei nobili, să fie aroganți și să aibă săbii și să aibă privilegii, să dea cu sabia și cu legea cum vrea muschiul domniei sale.
Unii spun că acest fenomen a fost unul din principalele cauze ale proceselor de urbanizare și industrializare, alimentînd orașele cu forță de muncă ieftină, care nu mai deținea nimic altceva în afară de propria persoană și de mult timp disponibil și de disperarea de a nu muri de foame. Marx, acest teoretician al rolului oii in societate.
Fix și la fel precum zilele astea la noi, în Republica Isterică Balcanică România, unde iată că se confruntă interesele divergente ale moșierilor de pămînt și ale moșierilor de oi.
În secolele -10, -7,-2, 2, 5, 7 9, 11, adică în toate secolele de la Ramses și de la Moise încoace, în diverse părți ale lumii am tot fost martorii tensiunii dintre producătorii agricoli de plus-calorie vegetală, planta, rîul, ramul, grîul, orzul, orezul, cu nevoile lor specifice, sedentare, să punem, să plantăm, să udăm, să așteptăm, să avem grijă de ceva care nu se mișcă, dar crește, și producătorii agricoli de plus-calorie animală, oaia, calul, capra, vita, mongolul, tătarul, mezii, perșii, turcii, celții, cu nevoile lor specifice, mișcătoare și năpăditoare, să avem grijă de ceva care dacă nu se mișcă, nu crește.
Fix la fel precum zilele astea la noi în RIBR (Republica Isterică și Balcanică România). Oile merge, grîul ba. Transhumanța nu are frontiere, oaia paște (și) iarna.
Pe lîngă aceste tensiuni între diversele forme de producție ale modernității, această eficiență aspră a lui mai mult, mai repede, mai eftin, iată ca suplimentar în tot acest scandal recent avem și muguri ai tensiunii modernitate materialistă vs post-modernitate post-materialistă, societate industrială vs societate post-industrială. Leisure vs Toiling.
Pe de o parte vînătorii hedoniști și aroganți și cu putere de lobby la legislativ, cu suficiente resurse la îndemînă încît să trateze natura și pășunea și ursul și veverița și celelalte animale ale pădurii din punct de vedere al nevoilor lor post-materiale. Mai o distracție. Mai un pac pac poc poc. Mai o blană de urs trofeu. Mai niște cîini de vînătoare. Mai un chiolhan după ce au belit corola de minuni a lumii.
Pe de altă parte ciobanii industriași și aroganți, care în poiană, pășune, cîine, veveriță, urs, lanul de grîu și în alte mijloace fixe nu văd decît un mod ciobănesc de a-și atinge scopul: țării cît mai multe oi, și pe cale de consecință buzunarului cît mai multi bani. Și care înlocuiesc priceperea vicleană și burghezo-moșierească de lobby la legislativ cu priceperea ciobănească și proletară de a veni în fața Parlamentului și de a se bate parte în parte cu jăndarii și de a lua cu asalt Casa Poporului, spre disperarea parlamentarilor și a funcționărimii asaltate înlăuntru (am fost ieri acolo, am văzut cu ochii mei frica pe fața lor).
Iată astfel cum zilele astea ni se perindă prin fața ochilor istoria în plină desfășurare. Întruparea necesității și dialecticii istorice, cum ar zice pufosul de Marx, care zău dacă înțeleg de ce n-am fost arestat deja pentru că-mi permit să fac referire la el în această societate anti-comunistă care n-a înțeles nimic nici din Marx, nici din criticii săi.
Depinde de noi cum privim istoria și cum o înțelegem și dacă o înțelegem sau doar ne ducem după fenta propagandei și manipulării ieftine.
Iata mai jos o posibilă explicație cît se poate de materialist istorică a zbaterilor din zilele astea, a izbirii de interese din spatele manifestației ciobanilor. De fapt, ciobanii nu prea mai au voie să dea iarna iama cu oile în terenurile agricole, să pască cum vrea bîta și sarița lor.
Restul e brînză barză viezure mînz. Și un pic de zer TV.
* * *
Rezistența Urbană: Industria oieritului generează exporturi de 150 de milioane de euro. Vapoare întregi de berbecuți pleacă din România către țări arabe care mănâncă carnea de oaie, literalmente, pe pâine.
Dacă n-ar fi niște restricții la export pentru unele boli ovine (mai ales către Turcia, cea mai mare destinație pentru oile noastre), exporturile ar fi pe la 300 mil. euro.
În total, cu consumul intern, prelucrarea lânii, etc. industria oieriului poate genera pâna la un miliard de euro venit.
O bună parte din oi sunt deținute de un grup mic de antreprenori care se scaldă în bani.
Cel mai tare sunt incomodați de prevederea care nu îi lasă să pască oile primăvara, din decembrie până în aprilie. Dacă ar fi lăsați, oile ar călca în picioare răsadurile de ierburi și ar lăsa pământul sterp.
Câinii sunt altă problemă. Da, 3 câini este un număr ridicol de mic, dar când ai 30 de câini la 2.000 de oi poți fi sigur că fauna din zonă o încasează. Cu mai multe turme pe un versant impactul asupra animalelor sălbatice este serios.
Acum poate înțelegeți cam cine a trimis la Parlament lobbyiștii violenți deghizați cu șube și căciuli care au dat buzna peste aleși și au făcut un show PR pozând în victime fără ajutor. Și culmea, lumea le-a oferit toată compasiunea!
* * *
De citit neapărat și acest articol, tot al celor de la Rezistența Urbană, despre mecanismele economice din spatele recentelor manifestații ale ciobanilor. Cum ar spune orice consultant de imagine: follow the money. It’s the money, stiupid!
.
Citeste tot...
