Din îndepărtatul București, din locul unde nici măcar...

Din îndepărtatul București,

dintr-o galaxie îndepărtată, far far away, de acolo de unde nici întristare nici suspin nu e, ci doar isterie și multă multă multă ură este, chiar și cînd Star Wars tocmai și-a zvîrlit năvodul de iluzii asupra noastră,

din locul unde nici măcar cîini vaganbond de comunitari nu prea au mai rămas, cred că i-au cules pe toți, sigur ne vom întîlni cu ei zilele astea într-o formă modificată, prelucrată, ambalată, nu e cîine cum e porcu, nici soartă cum ți-e norocu,

din acest loc care face de rușine Ankh Morporkul și Gothamul și chiar și Calcutta, pardon, acum îi zice Kolkata, n-avem noi Batman, dar îi avem pe Piedone, pe Oprescu și mai ales și mai ales pe Bușoi, waw! kaboum! Bang! Buuuum! Aaaargh!!

din acest loc de unde nu se întrezărește Telega nici dacă mă urc pe bloc, nu e ca pe vremuri, te urcai pe Leu și vedeai Bucegii într-o zi de-asta senină, nici nu-ți dădeai seama că stai cu picioarele pe umerii înaintașilor, pe sfintele idealuri întinate ale lui Ștefan Gheorghiu, ehe, ce vremuri, studenție,

din acest loc de unde totuși Telega este întotdeauna în inima noastră, mai ales primăvara, iarna totuși mergem la schi, da? zice că e totuși zăpadă în Valea Soarelui,

din acest loc asediat de cozonaci, de sondaje, de gi-uri unele curate, altele încă nespălate, de cărți, bolovani, copii și alte expresii ale existenței mele,

din acest loc din proximitatea spațio-temporală a nevestei și copiilor mei, de unde pînă și eu mă simt acasă în asemenea momente deosebite, deci unice, de tip Kodak moment, click clack clock, să sperăm că s-a salvat,

din acest loc pe care mulți îl consideră iad, dar și mai mulți îl consideră “acasă”, iar și mai și mai mulți se chinuie să vină aici, să vază și ei cu ochii lor de ardeleni moldoveni olteni și alți dobrogeni ce gust are iadul proaspăt, ce-or fi găsind ardelenii la București, zău dacă înțeleg, și totuși sosesc aici cu hoardele,

din acest loc de unde soarele lucește de parcă e primăvară, pufoșilor, nu Ajunul Crăciunului, s-a-ntors lumea cu fundul în sus, încălzirea globală, pufoșilor, să fugim, ne mănîncă!,

de aici din acest București de aramă și de fiere și de soare bolnav de iarnă, din marginea solstițiului,

vă doresc să fiți limpezi la cap cum e capra neagră atunci cînd sare peste jgheanțul de stîncă,

să fiți liniștiți ca puiul de cîine cînd doarme și oftează prin somn,

să fiți aprigi și viteji și necruțători și perfecți în violența și viclenia voastră precum buburuza cînd aleargă puricii de plante să-i sfîșie cu mare sfîșiere și cruzime,

să fiți înțelepți precum hipopotamul care înțelege că altceva în afară de hipopotămeală nu e cazul să existe pe lumea asta,

să fiți frumoși precum calul în goana galopului,

să fiți primejdioși precum calul în goana galopului,

să fiți tineri precum broaștele țestoase care trăiesc cel puțin o sută de ani, dar ele tot adolescente rămîn în sufletul lor de dinozauri eșuați,

să fiți iubiți cum se iubesc lebedele și gibonii, pînă la moarte,

și mai ales să fiți fericiți și triști și senini și fără de iluzii, așa cum sînt eu acum, fericit și trist și senin și fără de iluzii, cînd mă gîndesc la toate aceste animale și-mi dau seama cît de departe sîntem de ele.

Sărbători Fericite, pufoșilor! Să fiți oameni. Măcar cîteva zile.



.