sâmbătă, 30 august 2014

The things we do for love of books

Sînt bătrîn. Scriu cu î di i și îmi amintesc de vremurile în care primeam lepșe pe Internet, pe forumuri și pe alte medii virtuale moarte de secole. ROTL. Karagarga (mă rog, KG e vie și acum, doar eu sînt mort pt ea). Ce liste! Ce filme! Ce motivații. Karagarga, dragostea mea. Hiroshima, mon amour.

Sînt bătrîn. Primesc lepșe pe FB și mi-e tîrșă să răspund la ele. Mă simt prea serios și prea important și prea formal pentru de-astea.

Sînt bătrîn. Dar totuși, nu chiar atît de bătrîn. Too young to die, too old to rock'n'roll. Evident că mă răsfăț un pic și pe urmă încep să scriu. Am primit o leapșă, hai să răspundem la ea.

Deci zece cărți care mi-au produs chestii, vorba lui Alin Bogdan, de la care am primit respectiva leapșă, acest anti-guvernamental care el, înțelept fiind, știe că jandarmii sînt deja pe drum, să nu se zbată, să nu fugă, să nu transpire, să nu risipească apa tribului.

Nu voi spune 10 cărți. Voi spune cîte cărți simt, pe cîte feluri de iubire am față de ele. Cîte trei din fiecare categorie.


* * *
Sînt copil și acum, la aproape jumătate de secol și restul zile, pentru că la vremea lor, cărțile mi-au pus o temelie trainică la creierul meu cel plin de neotenie avansată (cine nu știe ce înseamnă cuvîntul ăsta, să caute în dicționar și să-i anunțe și pe cei de la B1 TV, să facă Breaking News și Breaking Winds).

De asemenea însă sînt copil și acum, un copil mare și gras și care încă nu s-a hotărît dacă joacă aripă sau pilier, și pentru că am citit următoarele cărți, la vremea lor:

- Insula Misterioasă a lui Jules Verne. A fost prima carte pe care am citit-o vreodată. Insula Misterioasă mi-a desenat în capul creierului meu o permanentă insulă de vorbe și de cuvinte și de aventuri. O mai trăiesc și acum.

- Fetița de pe Terra a lui Kir Buliciov. A fost una din cărțile pe care le-am citit cel mai des în copilărie. Din scoarță în scoarță, și pe muchie și pe cotor. Îmi pare rău că nu o mai am. Florile-oglindă...

- Cei trei mușchetari ai lui Dumas. Mi-au dat fiori de cîte ori le-am citit. Și le-am citit de cîteva ori. Generozitatea aventura prietenia onoarea, doamna cu crinul pe umăr, iubirea și moartea. Aaaah. De ce nu mai pot simți cum simțeam atunci?

Mențiune onorabilă: Toate pînzele sus a lui Radu Tudoran. Goeleta Speranța. Rechinii. Cizmele de cauciuc. Andrada. Gherasim. Ismail :)

Mențiune onorabilă: Cireșarii. Ticușor. Ursu. Brrrr!


* * *
Sînt bun pentru că așa sînt eu, bun și fraier de fire, că sînt și bun, și frumos, și modest, și genial, și mai ales... Și mai ales...

Și mai ales sînt bun pentru că am citit la vremea lor acele biblii de bunătate scrise de Steinbeck și de Dostoievski și de Tolkien. Sînt multe cărți care fac oamenii buni pe lumea asta. Cele de mai jos sînt cele care m-au făcut pe mine bun.

- Cannery Row a lui John Steinbeck

- Idiotul lui Fiodor Dostoievski

- The Lord of the Rings a lui J R R Tolkien

Problema despre cărțile bune, și despre lucrurile bune în general, este că e foarte greu să scrii despre ele. Sînt bune. Sînt perfecte.

Doctorul culege broaște și iubește femei pe care nu ar trebui să le iubească. Idiotul e prea bun pentru lumea asta, și de aia suferă, de prost ce e, prostule de prinț Mîșkin, ce mi-ai chinuit adolescența. Frodo și Aragorn și Gandalf fac ceea ce trebuie să facă. Și cu ce stil o fac!

Mențiune onorabilă: Alexis Zorba a lui Nikos Kazantsakis. Brrr. Ce om bun și nebun. Brrrr. Ce lecții de viață pe care vă recomand să nu le urmați :)


* * *
Sînt rău pentru că așa sînt eu rău, rău și cîine și perfect și frumos și deștept.

Și de asemenea sînt rău pentru că am citit următoarele cărți, pe care dacă nu le citiți, nu știți cît de frumoasă poate să fie răutatea atunci cînd este bine scrisă:

- Farewell My Lovely (sau The Big Sleep, sau The Lady In The Lake, care vreți voi) a lui Raymond Chandler

- Neuromancer al lui William Gibson

- The Spy Who Came In From The Cold a lui John Le Carre

Aș putea scrie tone de răutate elegantă despre aceste cărți rele. Nu scriu. Sînt prea bune pentru a nu fi citite cu sticla de whisky într-o mînă și cu pilula de cianură în mîna cealaltă. Sau cu pistolul. Sau cu mîna pe un sîn de șpioancă.

Mențiune onorabilă: Game of Thrones a lui G R R Martin. The things we do for love...

Mențiune onorabilă: Făgăduința lui Durrenmatt. Brrr. Ce om rău. Ce poveste rea.


* * *
Sînt sociolog pentru că așa m-a făcut pe mine mama cînd m-a dat la facultatea de matematică, de am fost ca în bancul cu fabrica de biciclete de la Plopeni: cum o montezi, tot Kalașnikov iese. La ce facultate m-ai dat, mamă, tot sociolog am ajuns.

Dar sînt sociolog și pentru că la vremea lui am citit science fiction, mult science fiction, și mai ales și mai ales

- Foundation a lui Isaac Asimov. Fundația este cartea care ad literam m-a făcut sociolog. Hari Seldon și psihoistoria lui m-au convins în clasa a 9a că asta mi-e meseria. La vremea aceea cînd am citit-o, prima mea carte citită în engleză, încă nu știam că din cauza ei o să ajung în halul în care am ajuns: sociolog și gras și frumos și orice, dar numai simplu nu.

- Dune a lui Frank Herbert este cartea pe care cred că am citit-o de cele mai multe ori în viața mea. Nu pot să exagerez spunînd cît de mult mi-a influențat viața: ecologie, putere, religie, complexitate? Sînt toate acolo.

- The Left Hand of Darkness a lui Ursula K Le Guin m-a făcut un pic antropolog. Și un pic feminist. Adică foarte feminist. Practic lesbian de feminist :) :p (B1 TV: Breaking News! Consilierul de stat Palada recunoaște că e lesbian!)

Mențiune onorabilă: More Than Human a lui Theodore Sturgeon.

Mențiune onorabilă: Helliconia lui Brian Aldiss.


* * *
Sînt vechi și antic și vetust și iubitor de vorbe și cuvinte pentru că la vremea lui l-am citit pe Tolkien.

Datorită lui (și lui Mihai Dan Pavelescu) am ajuns să citesc, din frunză în frunză, pînă am ajuns în fund la taxatoare, din ce în ce mai vechi:

- Ragthorn și Mythago Wood ale lui Robert Holdstock (prima în colaborare cu Garry Kilworth) au fost nuvelele care mi-au profesori în arta nobilă și delicată și complicată a traducerii. Dacă nu erau ele (și MDP), nu-mi dădeam seama ce sport nobil poate fi traducerea. Mi-a ieșit. Unul din proiectele de viață de care sînt foarte mîndru (ca și traducerea Grumpiloiului, de altminteri).

Dar dincolo de efortul de traducere, aceste două nuvele înseamnă foarte mult pentru mine mai ales din punct de vedere al fiorului literar, al acelui sense of wonder pe care îl trăiești în fața unei opere literare de excepție. Ele m-au dus în Ghilgameș, în Iliada, în Biblie. Iar Borges și Tolkien m-au dus în saga nordică. Asta demult, pe vremuri, cînd încă mai credeam în Borges :)

- Epopeea lui Ghilgameș

- Iliada lui Homer

- Saga nordică (îndeosebi cea islandeză)


* * *
Sînt între două ape, entre dos aquas, pentru că am învățat că vorba și imaginea sînt de fapt două fețe ale aceleiași monezi, și ce fețe diferite, și ce fețe aproape la fel.

Dar și pentru că la vremea lor am descoperit benzile desenate și de atunci nu mi-a mai trecut. Nici carte, nici film, nici cal, nici măgar. Un soi de unicorn.

- Pif Gadget al copilăriei mele mi-a deschis gustul pentru banda desenată (și pentru franceză, și de acolo pentru Brel – beneficiu secundar). Prima dată în viața mea de elev eminent și premiant cînd am chiulit o zi întreagă de la școală, dîndu-mă bolnav, a fost cînd taică-meu mi-a adus un teanc de Pifuri vechi. Și de atunci nu m-am mai oprit. Nici din citit. Nici din chiulit.

- The Dark Knight Returns al lui Frank Miller este banda desenată care îți face sîngele să-ți fiarbă în vine (mă rog, mai sînt și altele, care îți fac sîngele să-ți fiarbă diferit, dar totuși nu mă voi apuca acum să vă povestesc despre Milo Manara, cel puțin nu cît timp sînt la Guvern; se aude, B1 TV? Breaking News! Palada nu spune tot! Breaking Winds!)

- Corto Maltese este banda desenată care îți face creierul să fiarbă. Hugo Pratt este un zeu, o fiară, un monstru. Iar Corto Maltese este profetul său. Puteți să începeți de unde vreți. Începeți cu La ballade de la mer salée. Neapărat în franceză. Nu faceți prostia să citiți Hugo Pratt altminteri decît în franceză. Fiți decadenți. Fiți puriști. Fiți perfecți.



Mențiune onorabilă: HP et Giuseppe Bergman a lui Milo Manara. L'avventurra! L'avventura!


* * *
Sînt nebun pentru că așa sînt eu, nebun și frumos și autonom și mîndru, ca în bancul acela pe care nu pot să vi-l spun, pentru că, nu-i așa? sînt la Guvern și ar face B1 TV imediat Breaking News și Breaking Winds dacă aș spune ceva ce nu se cuvine să fie spus înainte de 17 noiembrie.

Dar sînt nebun și pentru că am citit următoarele cărți, la vremea lor:

- Lolita lui Nabokov. Da, știu: nu îmi pot da seama cum aș citi din nou această carte putredă și decadentă și nemernică și pusă la index acum, tată a două fete aproape Lolite. Dar atunci cînd eram tînăr și nebun și frumos și mîndru și mai ales autonom, a fost una din cărțile creierului meu. Ce creier.

- A Clockwork Orange a lui Anthony Burgess este cea mai rea și mai nebună carte pe care o puteți citi cu dicționarul alături. Puteți s-o citiți și în engleză (highly recommended) și în română, și în portugheză, tot o să aveți nevoie de dicționar. Și tot o să vă scărpinați în cap după ce citiți și o să vă duceți la film, să înțelegeți și voi ce-a zis autorul în propoziție. PS: Îmi amintesc traducerea în limba română din primele ediții ale ziarului Cațavencu. Ce vremuri. Ce patimi.

- Alice in Wonderland. Și acum știu Jabberwocky pe de rost. Eu, care nici Cățeluș cu părul creț nu am fost în stare să-l țin minte cînd am intrat la liceu. Și acum știu că Alice în țara minunilor este cea mai nebunească scriitură pe care orice om întreg la cap trebuie s-o citească cel puțin o dată în viață. În engleză, evident.


* * *
Sînt om politic pentru că am învățat pe parcurs că binele și răul și cuvîntul și vechiul și noul și vorba și fapta sînt toate amestecate acolo, în politică. Și pentru că am citit următoarele cărți

- 1984 de George Orwell. Nu vreți să știți. Nu vreți să citiți. Nu vreți să trăiți. Mai bine uitați-vă la televizor. Cele cinci minute zilnice încep în curînd.

- Point. Counterpoint al lui Aldous Huxley. Mai degrabă asta decît mult-citata Brave New World este cartea care m-a ajutat să descopăr natura umană. Complexă. Bicisnică. Rea. Bună. Indiferentă. Pătimașă. Afonă. Elegantă. Diferită. N-am citit Balzac, dar mi-am făcut temele cu Huxley.

- 12 scaune // Vițelul de aur ale lui Ilf și Petrov. Orice om politic ar trebui să citească acest manual de marketing politic desăvîrșit în plauzabilitatea, aplicabilitatea și utilitatea sa. Ședința continuă, tovarăși!

Mențiune onorabilă: Men At Arms / Pyramids / Small Gods ale lui Terry Pratchett. Tata Norvegiu are dreptate: Lord Vetinari m-a învățat multă politică la vremea lui :)


* * *
Și, vorba poetului, pentru că toate trebuia să poarte un nume și pentru că atunci cînd pui mîna pe ciocan și-i frigi una peste colț cubului perfect, se cheamă că poți suporta în cele din urmă perfecțiunea, deci ești un om tehnic, ai ciocan, ești aproape inginer,

n-o să-l nominalizez nici pe Nichita, nici pe Geo Dumitrescu, nici pe Mihai Ursachi, nici pe Brel cu minunatele sale versuri de frică de moarte, nici măcar Levantul lui Cărtărescu ("Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare") la categoria "necategorizabile, deci perfecte",

ci singura carte pe care vă promit că o voi citi pe patul de moarte: Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez.

Asta pentru că mulți ani după aceea, în fața plutonului de execuție, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa.

Dar mai ales pentru că seminţiilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu le este dată o a doua şansă pe pământ.

.

.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Tu ești doi. Cîteodată atît de depărtați că sunteți absolut necoplanari. Să nu uiți asta.

Turambar spunea...

Cea mai faina insulta de merit pe care am primit-o vreodata, ca urmare a articolului literar-stiintific "Ce am citit eu cind eram mic si cum am supravietuit acestei situatii traumatic-educative".

Chapeau! O sa tin minte aceste vorbe faine si promit solemn, deci guvernamental si totalmente adevarat, ca o sa umblu dupa mine de azi incolo cu doo planuri perfecte din carton asfaltat, sa-mi verific periodic necoplanaritatea interioara si sa mi-o corectez prin mijloace specifice, de trosnit gitul si de trimis jandarmii dupa dujmani

Adrian Năstase spunea...

Dar parcă tot Patriarhul în toamna lui e mai potrivit pentru finalul sfârșitului. Măcar pentru că i-au fost sortite două veacuri de singurătate...

laurentiucat spunea...

https://www.youtube.com/watch?v=s1eUO6u3RN4

Osim spunea...

Si eu am fost uimit sa constat ca moda cu leapsa a reaparut dupa ani si pe fbk ! Pe de o parte este o chestie buna daca o privim cu gandire pozitiva :) !

Anonim spunea...

Hey,

https://www.youtube.com/watch?v=Cy0ABjAP0TI

gândindu-mă la tine (şi nu doar acum)

asta fiindcă eu înţeleg mai bine decât toţi ceilalţi CUM ESTE atunci când ...

ascultă sax-ul ăla, în rest: de bine!

Turambar spunea...

Mersi de incurajari. Nu mor caii cand vor cainii. Winter is coming :)

Anonim spunea...

Nu cercetez, ci număr.

Că dacă ar fi să-l parafrazez pe Shelley:

O Wind, If Autumn comes, can Winter be far behind?


Tot numa' de bine!!!




laurentiucat spunea...

abia astept sa se termine alegerile sa ma deblochezi si pe mine pe ct de fb.

Turambar spunea...

Ce cont ai pe FB? Cum se numeste? Sa te deblochez de pe acum :)

p spunea...

Tragedy of commons.Commons:Pif, Asimov, Ciresarii, Cei trei muschetari, Dupa 20 de ani (cel mai fain titlu, intalnirile ca si cand nimic nu s-a schimbat cand de fapt totul s-a scimbat intre timp, batrane).Drum bun, ciresare, de la alta mare, from Thassos with sun.