Geo Bogza a copilǎrit în Buştenari – un sat al Telegii. A fost frate cu Radu Tudoran (Toate Pânzele Sus). A fost suprarealist. A fost comunist. A fost înflǎcǎrat. A fost bezmetic.
A fost mai bun decât mulţi alţii. Nu-l uitaţi… Şi uitaţi-vǎ pe cer, noaptea – dacǎ puteţi în oraşul mare plin de lumini în care vǎ zaceţi viaţa. Orion stǎ sǎ rǎsarǎ. Betelgeuse, Rigel, Belatrix.
Peste pǎduri înverzite n-a strǎlucit nicicând lumina lui albǎ. Nici pe pajişti de fân.
Nici o corabie nu s-a întors vreodatǎ
Din Mǎrile Sudului sau de la Capricorn
Atât de purǎ şi elegantǎ fregatǎ,
Cum se întoarce toamna Orion.
Peste pǎduri înverzite n-a strǎlucit nicicând
Lumina lui albǎ. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl vǎd primǎvara plecând
Şi cerul nu-şi mai aflǎ multǎ vreme stǎpân.
Octombrie urcǎ din nou peste grǎdini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platinǎ
Şi toatǎ iarna, apoi, corabia de luminǎ
Deasupra lumii uimite se clatinǎ.
Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa strǎbate noaptea marele Orion,
Corabie legǎnatǎ în eternitate.
POEMUL INVECTIVǍ (1933)
PREFAŢǍ LA UN ROMAN DE DRAGOSTE
Tu mi-ai fost scrisǎ mie
Nu deprimǎrii, nu tristeţii mele
Ci adevǎratului eu, puternic – şi fǎrǎ nici un pic de milǎ.
Privesc trupul tǎu fraged de fatǎ tânǎrǎ
Şi o furtunǎ de gânduri infernale se dezlǎnţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dicteazǎ tot ce trebuie sǎ fac
N-am sǎ mǎ dau în lǎturi de la nici o ticǎloşie
Fiinţa ta plǎpândǎ a fost scrisǎ puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o sǎ-mi cadǎ în ghiare.
Joc singur noaptea – şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sǎlbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lǎsa urme de nedescris.
Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febrǎ şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge – şi vor curge în tine odatǎ cu prima ejaculare.
ESSEU
Lui Ilarie Voronca
Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca vobele într-un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtunǎ
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor
La trecǎtoarea de stânci colţuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Şi câinii de la stânǎ lingeau pe piatrǎ sperma.
Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arǎta felul pur în care el ştie sǎ facǎ dragoste
Sǎmânţa, ca un scuipat, fǎcea pe stâncǎ: plici
Câinii ciobǎneşti o înghiţeau cu lǎcomie
Nu rǎmânea nici o murdǎrie
Şi totul era atât de frumos şi pur.
===================
Cf. “Eu sunt ţinta – Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi” (Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, pp. 279 – 308)
