miercuri, 25 iunie 2008

Limba e vie

Am avut recent discutia asta cu Mihai si cu Luminita si cu Domnita. Eram la meci, prezentatorul a spus nu stiu ce anglicism si eu au sarit ca arsi ca asa ceva ar trebui interzis.

Problema este ca intr-o limba nu poti interzice cuvinte, expresii, reguli gramaticale. Poti sa ai si paishpe Academii gomoase, ca lumea vorbeste tot cum simte ea. Iar limba, in consecinta, se misca, se schimba, se modeleaza. Ca un animal lent si puternic. Ca mierea. Ca lava. Ca mucegaiul si puroiul din care tzashnesc lucruri frumoase.

Cuvintele intr-o limba sunt ca banii. Unii sunt buni si raman, intra in circulatie. Altii sunt calpi si falsi si de tinichea si atunci, incetul cu incetul, sunt aruncati in uitare. Ashijderea si cu cuvintele. Unele barbarisme devin cele mai bine infipte cuvinte din limba. Auzi, bre furculitza bre? Altele raman doar la nivel de ciudatenie afectata.

Lumea, oamenii, folosinta, nivelul supra-personal, statistic, de puhoi de multime de nenumarate interactiuni lingvistice decide. Nu Academia extensiei mele rushinoase. Francezii se chinuie ca nishte fraieri. Ar trebui sa lase limba sa infloreasca asa cum simte ea.

Mi-am amintit de aceasta discutie citind elegantul, asezatul, echilibratul interviu cu d-na Rodica Zafiu, prodecanul Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti.

I'auzi i'auzi. Copy Paste bucatzi din el -

Uups. Am zis Copy Paste? Sa vina politzia lingvistica sa ma bata cu nuiaua de alun la inexprimabile. Sa ma doara, mama mea de barbar carele chinuie biata noastra limbishoara... Limbishoara noastra scumpa. Unde eshti, tu, Prutene, sa putrezeshti prin invartire in mormant, ca la rotisor? Unde eshti, tu, Vadime, sa trimitzi legiunile de caini vagabonzi turbatzi, sa ma sfashie cu latraturi groase, romaneshti? Unde suntetzi voi, legionari mandri, sa ma impushcatzi in padure?

Damn it. Life is a bitch and them we learn Romanian.

:)

================
Sunt mulţi cei care folosesc sintagma „ stricarea limbii”. Ce înseamnă a se strica limba? E posibil să se strice limba română?

E o posibilitate extrem de redusă. Conceptul de „stricat” este unul evaluativ şi discutabil. Din punct de vedere ştiinţific, considerăm doar că limba se modifică, este într-o schimbare permanentă. Când cineva numeşte schimbarea „stricare”, e vorba, de cele mai multe ori, de o apreciere subiectivă, de exprimarea unui sentiment. Sigur că putem spune că o limbă riscă să se piardă, să se degradeze, când – sub influenţa altei limbi - ajunge la stadiul de creolă, în care gramatica se simplifică iar cuvintele sunt total amestecate. Dar stadiul acesta este foarte greu de imaginat pentru o limbă de cultură ca româna, care are o literatură, dicţionare, instituţii culturale. A spune că limba română „se strică” este complet exagerat. Unele dintre schimbările care acum îi sperie pe unii au să dispară, altele au să se integreze.

[...]

O altă problemă - care devine îngrijorătoare - este neglijenţa. Neglijenţa în modul de a scrie şi neglijenţa în amestecarea registrelor. De pildă, cineva trimite prin e-mail o scrisoare oficială care începe cu „Bună” şi termină cu „Pupici dulci”, doar pentru că aşa avea setat formatul de scrisoare şi nu s-a obosit să verifice ce a scris.

Vedem la Parlament, în ziare, la televiziune înjurătura amestecată cu formula elegantă, argoul cu vorbirea înaltă: se creează astfel un haos, care, de altfel, e un haos al societăţii, reflectat în limbă.

Tot neglijenţă este şi scrisul fără diacritice româneşti. Evident, sunt situaţii de comunicare - chat, e-mail - în care e normal să nu le foloseşti, pentru că asta-i convenţia, în bună parte impusă de limitele sistemului. Dar pe site-ul unui minister nu e admisibil să apară texte fără diacriticele româneşti, pentru că acolo mijloacele tehnice există şi nu e vorba de o comunicare rapidă, ci de un mesaj care va rămâne vizibil mult timp, deci trebuie să respecte ortografia românească.

[...]

Nu poţi alunga împrumuturile necesare şi nici chiar împrumuturile la modă, pentru că, dacă acestea încep să circule, înseamnă că nu sunt cu totul inutile: înlocuiesc o formulă mai lungă, se specializează pentru o nuanţă de sens, conotează ceva suplimentar.

[...]

Totuşi, există o reacţie împotriva excesului de împrumuturi chiar din interiorul limbii. De pildă, „ a downloada” este un barbarism care s-a folosit insistent la început, după care mulţi au început să spună „a descărca”, fară ca vreo academie să le fi impus lucrul acesta. Putem avea încredere că limba va selecta soluţiile mai bune. Uneori va rămâne anglicismul pe care nu-l mai simţim ca un corp străin, alteori traducerea lui. Astăzi se spune „calculator” de mai multe ori decât „computer”.

Multe anglicisme sunt acceptabile în jargonul de specialitate. E normal ca oamenii care fac parte din grupuri restrânse, cu preocupări comune, să folosească un limbaj special, limbajul meseriei. Problema apare când acest jargon pătrunde în limbajul comun.

Jargonul are o funcţie practică, dar e şi un semn de apartenenţă. Când anglicismele sunt doar un mod de a arăta că faci parte dintr-un cerc de cunoscători, folosirea lor poate fi foarte supărătoare, pentru că este exagerată, inutilă, ornamentală.

[...]

Dar în ceea ce priveşte scrierea cuvintelor din limba engleză? Mie, unuia, mi-e imposibil să scriu „sit” în loc de „site”. E o greşeală?


Aici e o problemă de atitudine culturală şi e clar că tendinţa actuală este de a lăsa cuvântul ca în limba de origine. Arăţi că ştii engleză, că respecţi originea cuvântului, intri într-un sistem internaţional în care cuvintele se recunosc chiar dacă fac parte din limbi diferite.

N-a fost întotdeauna aşa. Multe dintre franţuzismele pe care le folosim astăzi s-au adaptat grafic foarte bine; scriem, de pildă, fără probleme, „veioză”, „şansă”, „antet”. La fel de bine integrate sunt şi mai vechile împrumuturi din engleză: „meci”, „gol”, „hol”, „gem”. Acest gen de transcriere nu se mai acceptă însă (decât în glumă) pentru noile împrumuturi. De aceea, DOOM-ul din 2005 a revenit asupra unor propuneri de adaptare, faţă de ediţia din 1982. De pildă, în 1982 se propunea forma „cocher” pentru numele rasei de câini. Nimeni nu a urmat această prescripţie şi acum s-a revenit oficial la forma „cocker”.

E clar că tendinţa actuală este de a nu adapta, dar acest fapt ne pune în mare dificultate. Limba română are flexiune şi alternanţe care modifică grafia engleză. Când formezi pluralul de la „bodyguard”, cum îl scrii? „Bodyguarzi”? Sau de la „boss”? Sunt probleme foarte mari, care duc inevitabil către un caracter hibrid, de tranziţie al adaptării grafice. Lingviştii propun soluţii pentru fiecare cuvânt în parte, soluţii care vor fi validate sau nu. Sunt cazuri de cuvinte care nu se adaptează, de pildă „computer”. Sunt foarte puţini cei care l-ar scrie „compiuter”. Îl scriem şi îl pronunţăm ca în engleză, de foarte multă vreme.

Nu există soluţii ideale, chiar dacă unii îşi închipuie că e foarte simplu ca Academia să dea o regulă care să spună că de mâine toate cuvintele se scriu într-un anume fel.

7 comentarii:

oceania spunea...

sigur, limba e vie si, asa cum spui si tu, terminologia informatica este una dintre sursele cele mai prolifice de neologisme la noi dar si alte domenii ca marketing, publicitate, management. nu stiu daca e o consolare faptul ca nici alte limbi nu stau mai bine la capitolul asta. legea lui Pruteanu venea in concordanta cu legi mai mult sau mai putin asemanatoare existente in alte tari europene - in frunte cu Franta, desigur...daca intr-adevar exista un pericol vine mai degraba din jargonul camerelor de chat decat din terminologia informatica.

Darius spunea...

Părerea mea e că regulile gramaticale nu ar trebui să se schimbe după cum bate vântul. Sigur, cuvintele evoluează (de la maiou la maieu, de la piuneză la pioneză etc.), apar cuvinte noi (site, online, banner, mouse), dispar cuvinte vechi (aşijderea), apar expresii noi (m-am conectat, sunt varză). Că aşa e limba, evoluează.

Însă regulile gramaticale sunt mult mai stabile. Şi nu putem accepta dezacorduri "ele e frumoase, mânca-le-aş tata!" doar pentru că sudiştii aşa vorbeşte. Regulile de ortografie la fel sunt destul de stabile. Asta dacă nu decide academia să scriem ca italienii - totul legat. ("Punel jos!" as in "Metilo giu!")

Ca o concluzie: dacă academia asta ar fi funcţionat încă de acum 2000 de ani, într-un mod la fel de conservativ ca azi, Dacia (da, Dacia) ar fi avut două limbi oficiale: daca şi latina şi o singură limbă vorbită în mod normal, aşa pe ascuns de ruşine: româna.

Turambar spunea...

Ia sa-mi spui tu mie de ce limba engleza, una din limbile cele mai usor de invatat si, therefore :), care s-a raspindit in toata lumea, are conugarea verbelor atat de simpla. nu cumva oare tot din cauza unor mitici sudisti carele au simplificat nepermis de mult dulcea comoara englezeasca? cititu-t-ai pe shakespeare in original? vazutu-t-ai ce complicaciune de intorlocare de fraze este pe-acolo? miratu-te-ai oare de ce schimbarea asta substantziala de pe vremea reginei virgine?

ai? aud? ardelenilor... :) :p

Anonim spunea...

hail to thee :)

A.

Anonim spunea...

off topic - merci pt incurajarea cu comoda
on topic - te rog frumos pune autorul/sursa la frumoasa comparatie cu banii calpi, ca altfel crede lumea ca nu ai fi citit cronicarii la vremea lor;)
@ darius - filologul din mine iti da (partial) dreptate; partial, pt ca nu cred nici in ruptul capului ca o limba se formeaza in 160 de ani (bunica-mea si dupa 86 de ani printre romani zicea arici la furnici - minoritatea aia dragutza, harnica si ordonata, asta doar ca sa nu ma injurati); si cum limba noastra cica s-ar fi format pe-acolo, pe la lentoarea voastra, n-apai cred ca si astazi ar trebi sa mai formam la e...
vorbitul corect presupune si o doza foarte mare de cultura (vezi-l pe Turambarr cu banii calpi:)), pt ca ori de cate ori te exprimi, iti vin in minte si contextele verbale in care ai auzit folosit un cuvant samd si abia atunci poti alege - merg pe drumul batatorit sau creez o expresie noua, avand insa grija ca toate elementele sa se potriveasca in primul rand logic

Darius spunea...

@Turambar Am exagerat cu sudiştii. În niciun caz nu vreau să creez o polemică Ardeal vs. Sud vs. Moldova. Fiecare zonă se caracterizează prin "agramaticalităţile" sale. Noi zicem de exemplu "ce-s cu ăştia?".

Legat de Shakespeare. Nu e un exemplu bun. Odată pentru că e poezie şi de dragu rimei şi ritmului construcţia frazei e întortocheată. Pe de altă parte, în 500 de ani limba e normal să se simplifice. Citeşte nişte texte de Dimitrie Cantemir scrise în valahă (nu în latină şi apoi traduse). Mori nu alta. Nu pricepi nimic. Şi e clar că limba aia nu a evoluat datorită miticilor şi anagramaţilor.

Turambar spunea...

No problem, mate. Si la mine a fost tot in spirit de gluma. Miticii astia carele tot timpul iau in deradere spiritul conversatiei si o dau pe bashcalie. Mama lor de neseriosi. Huooo! Ragatzenilor...

:)

Ideea in propozitie este ca limba evolueaza pe masura unui numar mare de interactiuni. Azi o folosire, maine alta, si tot asa pe parcursul a nenumarate potriviri de cuvine, pana cand ajung sa fie "luate la pila", modificate, sa se aseze cuvintele si regulile gramaticale intre ele. Si asta cert nu se datoreaza vointei unei anumite persoane sau institutii, ci practicilor repetate.

:)