În vest oamenii și banii, în est sălbăticiunile

Azi, teoretic, e ziua României. Azi, teoretic, toată lumea e patrioată. Cu cîrnatul în gură, cu fasolea cu ciolan în suflet, mulți români admiră defilările de tancuri și de avioane și de mașini de filaj electronic și de ce mai defilăm noi zilele astea. Mîndri soldați care de care mai fioroși. Steaguri fluturate. Mîini puse solemn în dreptul inimii. Priviri aprige, dar severe de demnitari găunoși, vai cît de țanțoși în găunoșenia lor.

De fapt, românii admiră azi moartea democrației. O scufundare în plăcerea de a fi conduși de militari. O lene civică de care suferă din ce în ce mai multe țări din jurul nostru, de la care luăm lumină. Să fie primit. O să ne placă. O să fie din ce în ce mai bine. Nici nu știți cît de bine o să fie.

Dar nu despre militari și despre democrația sfîșiată de aceștia e neapărat vorba azi. Ci despre un lucru cu mult mai grav. Azi, din păcate, românii mai admiră încă ceva.

Admiră boala foarte probabil incurabilă a României.

E o boală de nervi, combinată cu o boală de resurse. Care are drept principal efect o puternică hemoragie demografică.

De la care cred că nu ne vom reveni.

Pentru copiii noștri, ecuația e simplă. Să facă orice, să plece de aici. Atracția bunăstării țărilor dezvoltate este irezistibilă. Și bogați, și săraci, și deștepți, și proști, mai toți copiii noștri dau în brînci să plece din țară. La fel precum pe vremuri dădeam cu toții să fugim de la țară, să ne chivernisim la oraș, acuma noul val de migrație este peste granițe.

Nu i te poți împotrivi. România se depopulează pe zi ce trece. Cu excepția unor bălți de relativă prosperitate și relativă complexitate, urbanul foarte mare în general, în rest țara noastră sîngerează puternic. Sîngerează oameni. Sîngerează îndeosebi tineri. Sîngerează viitor.

Această sîngerare este admirată zilele astea de prețioșii noștri patrioți, cu fasolea cu ciolan în suflet și cu milioanele de dolari de patriotism în cont, precum inegalabilul Radu Tudor, acest civil atît de necesar bunului mers al lucrurilor în țara asta aproape civilă.

Cu cît îmbătrînești, cu atît te preocupă mai mult istoria. Te pregătești să devii istorie citind istorie. Cei morți încep, încet încet, să te intereseze mai mult decît cei vii.

Citeam azi despre Roma în anul 1000. Despre cum trăiau urmașii romanilor printre ruinele clasice. Despre cum un anume Crescentius, mare mahăr al vremurilor alea, își construise cu mîndrie o casă medievală în care încorporase tot soiul de resturi de la clădirile antice. O mermeleală, evident. Dar atîta s-a putut atunci. Ce lei fuseseră și ce cotîrle janghinoase ajunseseră.

La cinci sute de ani după Imperiul Roman, cei care trăiau pe meleagurile alea nu mai erau nici romani, nu deveniseră încă întru totul nici italieni. Erau un soi de struțo-cămilă amărîtă, babardită de toți năvălitorii vremii: cînd germanici, ostrogoți, vandali, gepizi, longobarzi, cînd sarazini cu steagul verde sfînt în față. Care cum venea, mai babardea un pic Roma.

Azi, Roma nu mai e romană. E italiană. Și-a revenit. Cu greu, dar și-a revenit. La o mie cinci sute de ani după ce a fost îngenuncheată. Și nu avem nici o certitudine că nu va trece din nou prin vremuri grele.

Alte popoare n-au avut norocul ăsta istoric. De azteci s-a ales praful. Așijderea și de khazari. Și de burgunzi la fel. Ehe, de cîte alte popoare s-a ales praful în istorie. Genele au rămas pe-acolo, prin populație. Dar doar atît. Identitatea etnică s-a spulberat în cele patru vînturi ale neființei, tăvălită de năvălitori, de nepricepere, de schimbări climatice, ori pur și simplu de ghinion.

Așijderea și România. Pierde populație. Pierde speranță. Pierde identitate. În cincispreze ani de zile, practic o clipită la scara istoriei, a pierdut în jur de 4 milioane de români, plecați aiurea, momiți de atracția bunăstării. Probabil cea mai mare hemoragie de populație, și în volume absolute, și procentual vorbind, de cînd e neamul ăsta românesc.

Fidelitate etnică? Ete fleoșc. Mîndrie națională? Fugi, bre, de-aci, cu poveștile tale răsuflate. Ubi bene, ibi patria. Și nici măcar nu-i poți acuza de ceva. S-a dus fiecare să-și vază de soartă.

Acest proces va continua, cu siguranță. Vom rămîne din ce în ce mai puțini pe aceste meleaguri. Cum s-au depopulat încet încet satele, supte de oameni în centrifuga bunăstării urbane, la fel se va depopula și România, suptă de vlagă de magnetul complexității centrului Imperiului.

Nu degeaba încurajează occidentalii să avem cît mai mulți urși. Nu degeaba refuză aceiași occidentali cu obstinație cînd ne oferim să le dăm urși, să-și repopuleze și ei pădurile. Știu ei ce știu. Regula e simplă. În vest oamenii și banii, în est sălbăticiunile.

România n-are altă soartă decît să devină un imens parc de distracții, un soi de Kamceatka ori de Montana europeană. Codri verzi de brad. Și cam atît. În care să crească urși și rîși și pîrși și, de ce nu, chiar și tigri siberieni.

Spre admirația ecologiștilor de catifea austrieci și danezi și germani și olandezi, prosperi ecologiști îmbuibați, care n-ar admite cu nici un chip urs pe meleagurile lor, să nu le strice geșeftul, complexitatea, turismul și îmbuibarea. Dar care iubesc nespus ursul la televizor, la sălbaticii ăia de primitivi de români, care oricum nici nu mai sînt atît de mulți, oricum ocupă prea puțin spațiu, să-l umplem cu urși, să admirăm natura în toată frumusețea ei fioroasă.

În cîteva zeci de ani, dezastrul demografic va fi și mai evident. Un deșert de fertilitate și un șuvoi de emigrare. Copiii noștri, viitorii cetățeni europeni, prin alte țări, evident.

Vom rămîne noi aici, mai bătrîni și mai resemnați. La fel cum zilele astea prin satele țării rămîn mai degrabă doar cei bătrîni, care nu au unde să se ducă, decît la cimitir. Așa și noi, în niște cîteva decenii. Un pic de nostalgie. Un pic de urși. Un pic de Skype cu copiii de prin Austria sau Anglia. Un pic de viață mermelită printre ruine.

În rest, un pic mai mult cimitir.

Cînd ne vom reveni, dacă o să avem cumva norocul istoric să ne revenim, nu vom mai fi români. Cum nici italienii nu mai erau romani la sute de ani după, pe vremea lui Crescentius, ci altceva, și noi vom fi alt soi de popor. Nu români. Altceva. Poate islamic. Poate african. Poate asiatic. Poate chinez. Naiba știe. Dumnezeu știe. Cine știe...

Cu siguranță vom fi grefați pe o mlădiță etnică nouă, tînără și săracă și barbară și cu poftă de viață. De făcut copii, de năpădit, de construit, de impus și de stîrnit. Cum o să fie acest popor? Mă doare la bască. O să fiu mort. Treaba voastră. Treaba lor. Cum nici pe romani nu i-a interesat cum vor fi italienii peste sute de ani, nici pe mine nu mă interesează cum vom fi, dacă vom mai fi cumva pînă atunci.

Un lucru știu sigur. Români ca acum nu vom mai fi. Și nici nu merităm să fim, de altfel. Nu ne place viitorul. Nu ne place viața. Nu ne place construcția. Nu ne place lupta. Nu ne place să stăm locului și să zidim. Ne place doar ciondăneala și bătutul cuie în talpă.

Drept pentru care o să vie alții să se altoiască pe aceste meleaguri și să continue istoria în locul nostru. Să zidească. Să puiască. Să trăiască. Iar noi, după cum spuneam, un pic de nostalgie, un pic de amurg. Un pic de jelituri. Un pic de smiorcăială patetică, dar vai cît de țanțoșă.

Și restul cimitir.

O să fie bine. O să ne placă. Chiar o să ne placă.

La mulți ani, Românie!



. Citeste tot...

Naționalism să fie, dar nu și pentru căței

Am trăit în Statele Unite un an întreg, ca student. Da, cu bursă Soros, ca să nu existe discuții că nu recunosc asta. Acolo, în America, am descoperit cu adevărat că sînt român.

Cît timp trăiești în țara ta, ești ca peștele în apă, nu-ți dai seama ce înseamnă aia. Mai mult, cît ești în țara ta vezi mereu numai ce e mai bun la ăilalți.

Ca și copiii ăia mici care simt mereu că mîncarea în vecini e mai bună decît aia de la ei, pînă pleacă de acasă și încep să ducă dorul mîncării lu’ mama și să reevalueze trecutul.

Așa și cu mine. În America mi-am dat seama, ca și mulți alții înaintea mea, că a fi român în primul rînd înseamnă a visa în limba română (n-am zis-o eu, a zis-o Eliade). Mi-am dat seama cît de intimă sînt împletite limba și ființa. Sîntem ceea ce sîntem căci gîndim în limba în care gîndim.

Acolo mi s-a făcut dor de casă. Acolo am cerut-o pe Florentina în căsătorie, pe e-mail. Era în anii ’90, puțini știau de e-mail pe vremea aia, darămite să-și ceară soția în căsătorie astfel.

Acolo pot spune că am devenit român de-a dreptul. Prin comparație. Știu sigur că mulți dintre emigranții care au plecat anii ăștia din România simt la fel, doar că le e rușine s-o recunoască.

Zilele astea am fost o săptămînă într-o vacanță prin Belgia. Am umblat de colo colo, am văzut locuri frumoase, orașe frumoase, am stat de vorbă cu oameni frumoși. O țară frumoasă, demnă de laudă. Am dat cu nasul și prin Olanda, altă țară frumoasă. You should see Utrecht: much nicer than the tourist-invaded Amsterdam.

M-am întors din această vacanță mai naționalist decît cînd am plecat.

M-am întors mai naționalist nu pentru că m-au enervat străinii și am căpătat rîcă pe ei. Nu. Ăsta e naționalism primitiv.

Din contră. Îi apreciez pe belgieni pentru ce sînt, pe olandezi pentru ce sînt, am toată admirația pentru istoria lor și pentru priceperea și mîndria lor. Mergi pe lîngă canalele alea și te trec fiorii cînd te gîndești cîtă muncă și cîtă perseverență și cîtă pricepere inginerească sînt condensate în acele cărămizi de secole.

Dacă mai și le citești istoria și vezi cîte războaie au trecut pe acolo, de cîte ori au fost asediați, omorîți, jefuiți, dărîmați, de cîte ori a trebuit s-o ia de la capăt, admirația crește și mai mult.

Nu. Nu m-am întors mînat de sentimente naționaliste urîte, negative, de acolo. Ci m-am întors cu un naționalism pozitiv, luminos. Am văzut că și alții au fost săraci și au putut totuși ieși de sub hegemonia altora.

Cazul Belgiei este de manual. Au fost sub spaniolii cei habsburgi. Au fost sub francezi. Au fost și sub olandezi. Toți i-au tratat cu sictir.

Olandezii îi tratează cu sictir și acum, un soi de rude sărace. Belgienii sînt și pentru olandezi, și pentru francezi cum sînt moldovenii pentru noi: prilej de glume superioare și de oarecare scîrbă și sictir.

Și totuși, belgienii nu se lasă. Sînt mîndri de ceea ce sînt. Își apără ceea ce au de apărat. Își glorifică istoria, alegînd ce le convine spre a-i pune într-o ipostază convenabilă. Și, mai ales, nu le e rușine să-și arate emoțiile negative, atunci cînd nu le convine ceva.

Am stat de vorbă cu belgieni. Nu vreți să știți cîtă furie zace în ei. Nu vreți să știți ce tensiuni sînt între belgienii flamanzi și cei valoni, în interiorul țării. Relația români – unguri e mic copil pe lîngă cea valoni – flamanzi. Dincolo de stratul de politețe inițială, dacă stai de vorbă cu ei mai mult și le capeți încrederea, uite așa explodează furia și nemulțumirea și stereotipurile etnice.

E acolo un miș-maș de nemulțumiri vechi: flamanzii vs valoni, catolicii vs protestanți, francezii vs belgieni, belgienii vs olandezi, bruxelezii vs cei din provincie, care vine să fie completat de nemulțumirile cele noi: musulmanii, turcii, arabii, marocanii, negrii, est-europenii, atentatele, orașele mari năpădite de imigranți.

Și îi înțelegi, pe fiecare din ei, căci fiecare din ei are dreptatea sa. Ca aici, unde și românii au dreptatea lor, și ungurii dreptatea lor, și țiganii dreptatea și supărările lor, și bucureștenii, și clujenii, și ardelenii, și miticii, și moldovenii.

Toți au dreptatea lor. Toți au sacul lor de emoții negative. Și, guess what? Toți și le exprimă. De maniera cea mai validă și mai legitimă. Există un discurs naționalist foarte puternic în aceste țări. Cele mai multe dintre temele lor de preocupare sînt teme valide, temeri trăite de oameni obișnuiți, care se simt amenințați în propria lor țară.

Etnicitatea și teritorialitatea și tensiunile ce decurg din aceste trăiri sînt valide, puternice, nu trec așa ușor, doar că vine Soros sau Macovei sau Băsescu să ne spună să pupăm inelul stăpînirii sau să primim emigranți cu brațele deschise, să le dăm eventual și cheia de la seif, cum zicea marele Ostap Bender pe vremuri.

Nevoia de apartenență, de diferențiere și mai ales și mai ales de a-ți apăra ce simți că e al tău sînt trăiri intense și esențiale, înfipte adînc în fibra omului, indiferent dacă e american, român, oltean, flamand, țigan, arab, pakistanez sau scoțian.

Cum de asemenea la fel de normală, naturală este și tendința de a fi deranjat de relațiile hegemonice, cele care încearcă să cristalizeze asimetriile de proprietate și de putere în favoarea celor de partea bună a ștremeleagului.

Unii bogați, alții săraci. Ăi bogați mereu mai bogați, ăi săraci ținuți acolo, cu capul la fund. Unii puternici, alții în servitude, fie de-aia formală, de șerb ori de sclav, fie una mai elaborată, cum fac puternicii zilei acum, Merkel și Macron, cu proștii cei săraci din Europa de Est.

E normal să fii precum flamanzii cei care au zis henț! aroganței și silniciei habsburgilor. E normal să fii precum cei din Gent care erau supărați pe cei din Bruges că ăia din Bruges le astupau noaptea canalul pe care ei îl săpau ziua.

E normal să fii precum cei din Antwerp care își vedeau canalul îndiguit de puternicul zilei, de episcopul care le-a tăiat pur și simplu accesul la transportul pe apă. Știați că, mai apoi, Antwerp a fost supus unei blocade de către cei din Rotterdam și din Amsterdam?

Știați că olandezii cei plini de principii, care acum se dau marii ideologi umaniști ai lumii, i-au persecutat pe cei din jurul lor, văzîndu-și interesele și construindu-și porturile lor cele mari prin distrugerea altor porturi, exact la fel cum fac acuma cu Constanța?

Nu e prima dată cînd olandezii practică politici hegemonice. E un fapt normal pentru ei. După ce au fost asupriți, au devenit asupritori. Cei din jurul lor știu asta și nu-i iubesc. Iată că acum încearcă să facă asta și cu proștii și săracii din Europa de Est.

Unii, mai proști și mai mototoi, așa ca noi, îi laudă. Alții, cu ceva mai multă coloană vertebrală, ca ungurii sau ca polonezii, le dau un șut în fund, cum au făcut ungurii zilele astea cu ambasadorul arogant al Olandei, sau polonezii cu președintele arogant al Franței.

Istoria ne ajută, dragilor, să înțelegem că naționalismul și iubirea de moșie sînt lucruri pe care le nutresc toți, indiferent de limbă ori de veac.

Olandezii sînt naționaliști. Al naibii de naționaliști. Și cu bunele, și cu relele ce decurg din această ideologie – da, ideologie, că toate sînt ideologii: și creștinismul, și islamul, și capitalismul, și naționalismul, și umanismul.

Belgienii sînt naționaliști. Ai naibii de naționaliști, dacă zgîrii un pic poleiala de corectitudine politică. Am ascultat zilele astea niște povești puternice despre relațiile dintre cei săraci și cei bogați, dintre catolici și protestanți, dintre flamanzi și valoni, dintre belgieni și olandezi.

Toate povești recente, din ultimii 50 de ani, deci de după al doilea război mondial. Toate povești pline de patimă și de resentiment și de furie.

Pe lîngă aceste povești personale, am citit zilele astea multă istorie a acelor locuri. Peste tot naționalism. Peste tot exploatare. Peste tot revoltă împotriva exploatării.

Auzind aceste povești, citind aceste istorii, m-am întors acasă cu inima ușurată. E bine să fii naționalist. E normal să fii naționalist. Toți sînt naționaliști. Ăia bogați și occidentali, ăia sînt mai naționaliști decît toți ceilalți. Singura șmecherie de marketing politic este că, în șmecheria lor pricepută, îi prostesc pe ceilalți, spunîndu-le că e cîh și nașpa și urît să fii naționalist. Doar ei au voie să fie naționaliști. Dreptate să fie, dar nu pentru căței. Naționalism să fie, dar doar pentru cei care au voie, ăia mari și puternici: englezii, francezii, nemții, americanii. Restul, nu e voie.

Deci relax. Deci nu vă mai duceți după fentă. Deci carry on and love your country, cum ar zice naționaliștii de englezi. Și, mai ales și mai ales, carry on and don’t let others do ugly things to your country.

Pufoșilor. Ce vă mai place să vă mai duceți după fentă, după ce vă spală creierele Merkel și Soros și toți cei care folosesc corectitudinea politică pe post de bîtă și de instrument de control hegemonic...



. Citeste tot...

Tu Vuò Fa' Lo Sociologico

Cu puțină pricepere și sîrguinciozitate nemțească, se poate scrie un întreg volum de sociologie plecînd de la aceste trei minute de tensiune socială sublimată într-un act de vaudeville transformat peste ani într-un cîntec clasic italian: Tu Vuò Fa' L’Americano.

Ironia mușcătoare, obrazul bătut fin, resentimentul la adresa sărăciei italiene care îi face pe tineri să îmbrățișeze modele culturale străine percepute ca zăticnind fibra națională, precum la noi Halloween-ul și Valentine’s Day și toate sulemenelile occidentale pentru care ăi bătrîni și conservatori mai au un pic și fac infarct în public.

Dar și priceperea bine internalizată de a cînta jazz și rock’n’roll, de a le împleti cu leagănul de canțonetă napolitană. Swing și canțonetă, o mermeleală de maclavais de metiseală care nu e nici cal, nici măgar, dar totuși sună bine.

Markerii culturali: cîntecul, accentul (un gros accent napolitan, o aproape cu totul altă italiană decît o știm noi, meltenii ăștia de Mizil), hainele, instrumentele.

Conceptele sociologice:
- clasă socială, sărăcie, conflict; etnicitate, naționalism;
- difuzie culturală, globalizare, modernizare, tradiție vs modernitate, emigrație;
- “thick description” și “wink wink”-ul lui Geertz
- comunicare, cultură populară.

Cum ar veni, aproape jumătate din volumul de Introducere în Sociologie acoperit de niște marțafoi de lăutari mafioți care fac mișto de tinerii tembeli ai anilor lor. Asta da densitate semantică, frățioare.

Și, peste toate, după cum spun de atîta timp, asemănarea dintre Italia anilor 50-60 și România anilor 90-2000. Tensiunea, furia, difuzia, emigrarea, sărăcia, transformarea, modernizarea, schimbarea modelelor culturale, tensiunea dintre săraci și bogați, dintre ratați și parveniți, dintre tineri și bătrîni, dintre tradiționaliștii cu ie și cruce în frunte și globalizații cu iPod și fără Dumnezeu. Și, moț pe colivă, cireașă pe mormîntul vremurilor care au fost și nu vor mai fi, muzica drept purtător, codificator, într-o anumită măsură sublimator și neutralizator al acestor tensiuni. Manea canțonetă jazz trance rock.

Sociologie, frate...

Hai, ascultați, beliți ochii, citiți versurile, ascultați muzica, priviți lăutarii, înțelegeți, interpretați, analizați și raportați.




. Citeste tot...

De ce le e frică secuilor. Adică ungurilor

În baza rezultatelor se poate spune că pentru elitele din ținutul Secuiesc integrarea socială a romilor (posibil prin sistemul instituțional maghiar) va însemna cea mai mare provocare. Această problemă determină în fond perspectivele demografice ale unor microregiuni dar și viabilitatea în perspectivă. Comunitatea țigănească are un rol important și în sustenabilitatea sistemului instituțional maghiar (în primul rând sistemul educațional).

Deși până în prezent în județul Harghita nu se poate observa, dar în alte județe vedem, că organizatorii români și maghiari ai educației se întrec ca în ce limbă să-i școlarizeze pe copii romi (Toma 2009). În interesul elitei din ținutul Secuiesc este și să se încadreze în politica națională a romilor (pe linia unei strategii bine gândite) și să sprijine formarea unei elite locale țigănești, de orientare maghiară.

În caz contrar, riscă ca în diferitele programe ale romilor, care privesc regiunea, nu va avea un rol de inițiator și acele programe vor fi coordonate, de exemplu, de organizații rome apropiate de români. În acest caz riscăm ca necesitățile și drepturile lingvistico-culturale ale romilor din ținutul Secuiesc, legate de limba maghiară, să nu se impună.

Csata István – Kiss Tamás: Perspective demografice în județul Harghita. Prognoza divizării regionale a populației de etnie maghiară, romă și română, pag. 115

Le e frica. Le e frica. Le-a intrat morcovul viitorului pina in ficat :) Ca si noua, de altminteri...

PS: lol. Sint curios in cit timp o sa-l retraga de pe server :) :wink:



. Citeste tot...

Despre tigani, impreuna cu altii

Ca de obicei, m-am trezit prea tirziu si am trimis textul asta dupa ce a intrat antologia la tipar :)

Zilele trecute, Karl de la Tlon Society m-a rugat sa-mi dau cu parerea pe urmatoarea tema

"vom scrie cate un text de max 1000 caractere despre cum vedem, fiecare, integrarea rromilor in statul roman [modelul asimilationist republican "francez" sau cel multicultural "anglosaxon" de exemplu]. mai serios sau la misto, dupa cum alege fiecare."

Asta era spre sfirsitul saptaminii trecute. Deadline-ul era pt luni, luni dimineata. Intre timp m-am luat cu viata si evident ca am uitat. De-abia azi dupa-amiaza, acum o ora, mi-am adus aminte ca am promis ceva. Intre timp, cei de la Tlon au comis-o deja, vezi raspunsurile invitatilor lor.

Drept pentru care incerc sa ma tin de cuvint, chiar si cu intirziere, si sa contribui si eu la strivirea corolei etnice de minuni a lumii, minca-tz-ash.

Singura chestie este ca nu am reusit sa stau in 1000 de caractere. Vorba lunga, saracia omului. A romanului. A tiganului.

Minca-tz-ash.

:) :wink:

* * *

Hmmm. Vestita discuție dintre naturǎ și culturǎ.

Sînt clar adeptul culturii care bate la fund natura, oricînd, din orice poziție.

Puiul de om, boțul ǎla de carne, este suficient de maleabil încît sǎ facem din el eschimos mîncǎtor de grǎsime crudǎ de focǎ, protestant riguros, aborigen australian, derviș ori cîntǎreț la banjo în Bayou, indiferent unde s-ar fi nǎscut. Iei un copil de coreean și-l crești neamț, neamț va fi. Iei un pui de francez și-l crești țigan, țigan va fi.

Deși sînt momente pe stradǎ cînd, fiind pe persoanǎ fizicǎ, cum s-ar spune, trebuie sǎ-mi reamintesc asta cînd interacționez cu persoane a cǎror piele este evident diferitǎ de a mea. Sociologii ǎștia, cum au ei nevoie sǎ înnǎbușe glasul stereotipului din barbarul dinlǎuntru.

În schimb, cînd vine vorba despre culturǎ, despre valori, sînt mai franțuz decît de Gaulle. Știu clar un lucru: viitorul este al celor care investesc în educație, în cunoaștere, în plus valoare. Restul își vor tîrîi viața pe post de menajere, de mineri, de forțǎ brutǎ de muncǎ, de lumpenproletariat, și bine nu le va fi. Singura soluție: înc-o evoluție. Educație, educație, educație. Bunǎstarea asta pe care ne-o dorim, civilizația asta occidentalǎ pentru care tînjim, care de vreo sutǎ de ani a crescut amețitor calitatea vieții, s-a realizat doar, repet, doar pe baza plusului de cunoaștere.

Din acest punct de vedere, țiganii au o mare problemǎ. Nu dau în brînci sǎ învețe carte. Valorile lor, cǎ tot vorbim de culturǎ (în sensul antropologic al cuvîntului), sînt unele care resping gîndirea pe termen lung, strategia, planul de viațǎ, cumpǎtarea, echilibrul, previziunea, perseverența și bunǎstarea prin muncǎ.

Aici într-adevǎr e nevoie de o oareșcare rigoare, de o disciplinare a amînǎrii gratificǎrii imediate și de sublimare a libidoului prin frustrare lucrativǎ. Prea mult principiu al plǎcerii și prea puțin principiu al realitǎții, semne clare de lipsǎ de maturizare emoționalǎ.

Asta este problema țiganilor din punct de vedere cultural. Și asta va fi și problema noastrǎ pe termen mediu, dacǎ încetul cu încetul transferul genetic ce stǎ sǎ se întîmple din motive demografice dinspre români și unguri spre țigani nu va fi însoțit și de un transfer valoric.

Dacǎ românașii noștri se țigǎnesc și lasǎ garda jos din punct de vedere al propensiunii pentru creare de plus valoare, am pus-o de mǎmǎligǎ. Urmǎtorii 50 de ani vor fi cǎcǎniu spre gri spre negru. Și asta se poate evita doar prin accent pe studiu, studiu, studiu, frustrare, frustrare, frustrare, carte, carte, carte, amînare a gratificǎrii. Adicǎ prin maturizare, inclusiv la nivel societal.


Citeste tot...

13% rom, restu...

13% rom. Restul votca, tzuica, resturi reziduale de palinca, wisky, cumani, tatari si turci, bineintzeles.

Deci 13%, da? Deci restul de 84% nu rom, da?




PS: Turcu a fost obosit. Turcu incet incet o sa-si revina. Va promite Turambar.

Mama lui de turc. Vroia sa-l omoare de tot. Asta stiu turcii: sa taie, sa omoare.

It's good to be indo-european.

:wink: Citeste tot...

Mai fac si altzii sondaje

Nu, nu ala care a aparut aseara. Despre ala e alta poveste.

Vorbim de sondaje serioase, pe teme serioase.

Insh'Allah, said Major Thompson slowly sipping his mid-afternoon tea.

:wink:

Citeste tot...

Doua citate diferite care spun acelasi lucru

Connect the dots, please.

Exhibit A: Bogdan Aurescu (interviu Romania Libera)

- Poate la un moment dat Rusia va adera la NATO?

B.A.- Să ştiţi că se dezbate mult la nivel academic. De exemplu, în ianuarie, la unul dintre seminariile oficiale pe care şi România le-a organizat, la Oslo, împreună cu Spania, cu Germania şi cu Norvegia privind parteneriatele în contextul elaborării Noului Concept Strategic. Au existat doi reprezentanţi ai mediului academic rusesc care cu argumente diferite au susţinut oportunitatea aderării Rusiei la NATO.

Din punct de vedere oficial, cred că în acest moment această poziţie nu este o poziţie oficială a Rusiei. Dar, sigur, Rusia este cea care ar trebui să se pronunţe în acest sens.

* * *

Exhibit B: Neagu Djuvara (interviu Romania Libera)

- Viitoarea mare putere cum se impune, dacă nu în urma unui conflict?

N.D.: O mare putere se naşte în general dintr-un amestec, dintr-un contact dintre două civilizaţii, de pildă, un amestec de negru şi de alb va fi poate o putere care va domina peste 500 de ani. Noi, europenii, ca şi americanii, suntem deja foarte corciţi, în Franţa, încă de acum 10 ani, 45 la sută din copiii de şcoală proveneau din familii de emigranţi. Peste 50 de ani în Europa ar putea fi majoritari oameni cu rădăcini extra-europene: nord-africani, tamuli, negri, chinezi.

- România ar putea intra în aceeaşi logică?

N.D.: Noi avem 10 la sută populaţie ţigănească, suntem invadaţi de turci şi chinezi, iar peste 100 de ani România nu va mai fi românească.

- De ce?

N.D.: Fiindcă nu facem copii. În România, ca şi în toată Europa, familiile fac doar un copil. O populaţie rămâne stabilă doar dacă fiecare familie face minimum doi copii şi-un sfert.

- Deci cum va fi România peste 100 de ani din punct de vedere demografic?

N.D.: Jumătate vor fi români, jumătate un amestec de ţigani, chinezi, turci etc. Nici în Rusia nu se mai fac destui copii. Principiul vaselor comunicante funcţionează şi în istorie; acolo unde se face un gol se umple din altă parte. Noi golim Europa de indo-europeni şi îi înlocuim cu negri şi chinezi.

- Nu e neapărat rău.

N.D.: Da, e bine pentru peste 1.000 de ani, când se va naşte civilizaţia următoare. Deocamdată, e catastrofal.

- La Summitul NATO de la Lisabona din 20 noiembrie Rusia va fi invitată să facă parte din scutul antirachetă al Aliaţilor. Occidentul poate avea încredere în Rusia?

N.D.: Cred că da, fiindcă şi ruşii se schimbă. Uitaţi-vă la televizor cum arată oponenţii lui Putin şi ai regimului de la Kremlin: ei sunt la vedere şi arată de parcă ar fi americani sau nemţi. Rusul e un european. Ruşilor nu le mai trece prin cap să facă un război, ei se ocupă doar cu şantaje. Rusia nu se mai află pe lista marilor puteri.

- În cazul acesta şi România ar trebui să caute prietenia Rusiei?

N.D.: România trebuie să se teamă de Rusia, fiindcă de sute de ani are poftă să muşte din toţi vecinii.Occidentalii nu ştiu că Rusia până la Petru cel Mare nici nu ajungea la Marea Neagră, iar la Nistru a ajuns abia la 1792, deci noi n-am prea fost vecini cu Rusia.

* * *

E simplu. Connect the dots.

The dots are people.

People are scarce. Fewer and fewer, Scarcer and scarcer.

Sau, cum spunea Alinutza sadica: curiouser and curiouser.

In fond si la urma urmei, intrebarea, teama, frica, mirosul de hoit al istoriei care vine peste noi este urmatorul: celelalte puncte poarta turban, iatagan, briu de explozan si miros a jihad de non-indo-european a arab african tigan alt grup etnic cultural spiritual si metafizical decit cel caucazian.

Si atunci europeanului i se face frica. In sinul lui, incet-incet, creste populatia de alt neam. Citeste istoria si se uita la imperiul roman si la germani si la huni si isi aduce aminte. Si atunci si rusului incet-incet i se face si lui frica. Citeste si el istoria si se uita la tatari si la mongoli si la cazaci si isi aduce aminte. Si i se face frica lui Ivan, pentru ca stepa dinspre rasarit e mare si greu de aparat de unul singur. Si pentru ca ii scade populatia nu pe deceniu ce trece, ci pe zi ce trece.



Cincizeci de ani si pe urma vorbim. Bosorogi vom fi, vremuri interesante vom trai. De Allah ne vom feri, copii vom dori, dorinte tirzii.

Prea tirziu, indo-europene. Prea tirziu. 1 virgula ceva pe nici o parte nu e rata de inlocuire. Te vor inlocui altzii, bre europene bre, si ce va ramine se va face ghem inspre apus, acolo unde intotdeauna s-au refugiat stralucitorii cind au venit barbarii peste ei. Si peste ocean, ca au ei grija sa pastreze populatia cit de cit in echilibru (modulo hispanici, evident).

Iar la umbra platanului de la Telega va cinta muezinul. Daca nu in cincizeci de ani, atunci intr-o suta. Daca nu intr-o suta de ani, atunci intr-o suta cincizeci. Daca nu intr-o suta cincizeci, atunci in doua sute sigur.

Istoria are rabdare, iar secolele pentru ea sint precum floricelele de bostan si de rasarita pentru nationalitatile conlocuitoare: multe si eftine, sa le risipim pe prispa indo-europenilor, pina le trece timpul si vremea.

Tz tz tz... :(



Citeste tot...

Daca nici pe ăsta nu-l credeţi...

Suntem într-un ciclu istoric...

Absolut! Asta e părerea mea de specialist în filosofia istoriei.

România nu pare deocamdată afectată de aceste schimbări şi nici nu pare conştientă că se produc...

Fatalmente vom fi afectaţi! Suntem în Europa şi avem deja 10% populaţie ţigănească. Intră foarte mulţi chinezi şi turci, iar noi nu mai facem copii. Doza de sânge românesc va fi din ce în ce mai mică. Să ştiţi că, din acest punct de vedere, suntem ca şi occidentalii. Încetul cu încetul vom fi minoritari în ţara noastră.

Putem adăuga acestui risc şi exodul tinerilor români spre Occident?

Bineînţeles! Aceasta este una dintre preocupările mele majore şi ar trebui să facem orice pentru a-i readuce în ţară. Fără ei nu putem construi o Românie de alt soi decât cel moştenit de la comunişti. Înainte vreme, era un adevăr dictonul „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea". Spre exemplu, românii sunt poporul cel mai puţin reprezentat în Statele Unite ale Americii. 99% dintre românii plecaţi acolo sunt originari din fostul Imperiu Austro-Ungar. Ardeleanul, săracul, decât să trăiască sub dominaţie străină a zis că mai bine se duce în America. Acum, 45% dintre tineri spun că vor să plece în străinătate. Este absolut dramatic! Nu mai au dragoste de ţara asta pe care o găsesc păcătoasă de când clasa politică este un fel de capac de plumb. E o greşeală pentru că la alegeri am putea schimba ceva. Dar uite că tot pe ăştia îi alegem... Ori nu ne vom vindeca niciodată, ori trebuie aşteptate încă două generaţii.

Neagu Djuvara, interviu in Adevarul (vineri 8 octombrie 2010)



Citeste tot...

De ce "ţigan" și nu altminterea

Un ţigan intră într-un bar, se aşează la o masă şi strigă:
- Ospătar, un rom aici.
- Te-am văzut, dă-te dreacu’.

(Daca vă spui de la cine l-am primit, n-o să vă vină să credeți.
Dar mai bine nu vă spui. :p ;) )

Țineți minte trei cuvinte:

Galezii nu-și spun "galezi", "Gaullois", ori "Welsh", ci "Cymry".

Nemții nu-și zic "nemți", "allemandes" ori "Germans", ci "Deutsch".

Grecii nu-și zic "greci" ori "yunans", ci "Hellenes".

Deci a se scuti cu această invenție corect politică. Noi le spunem "țigani", că așa se zice la noi la Românica, și ne simtem bine, da?

Cînd voi citi în presa internațională "the Hellens" ori "the Deutsch", atunci o să le spui și eu "rromi". Pînă atunci însă, rămîne cum am stabilit: țigani. Sîntem suficient de mari la cap încît să nu vină nimeni să ne spună ce și cum să facem în limba noastră, precum nici noi nu ne ducem să-i tragem de urechile lingvistice pe alții.

Punct. Citeste tot...

Un film pentru fierea Dvs.

La 20 de ani dupa A Clockwork Orange, in 1992, in continuarea boomului de revival de scoala noua cinematrografica australiana din anii 70-80, Romper Stomper vine sa zaticneasca niste matze si niste creiere si sa zgirie nervi.

Povestea este cea eterna: zgindarul si zdrumicul si zgomotul si furia grupului de tineri masculi agresivi care isi raspindesc adrenalina in varii feluri felurite, care de care mai razboinice si ritualizate si distructive, inainte sa se aseze la fofoloanca civilizatorie a societatii structurante.

In cazul de fatza, aventurile unui grup de tineri skinheads australieni, cu tot cocktailul de rigoare: neonazism, pletora de atribute vizuale (rasi in cap, bocanci, insigne, tautaje, pumnale, jeg, alcool prost si mult) si sonore (muzica punk), agresivitatea la adresa grupurilor etnice non-albe. Totul intr-un sos de violenta continua, cu ingredientele de tragedie necesare pentru un pumn de premii.

Pentru cei tari de stomac, un film de vazut. Pentru ceilalti, un film de fumat.

Filmul care a lansat cu adevarat cariera lui Russell Crowe.

Enjoy Pina joi Cind vine Judecata de Apoi.

:wink:





Citeste tot...

Tiganii lui The Economist

Zilele trecute, The Economist a publicat un articol privind situatia tiganilor, in contextul recentelor expulzari etnice facute de francezi.

Mai intii spicuiesc citeva comentarii ale cititorilor:

I read the article with shock that how much the writer has no clue about the Gypsies situation and reality in Eastern, Central and Western Europe. It is very easy to say that the Roma minority is persecuted in several countries without knowing the real background. Gypsies has a lot of opportunity in several EU countries to receive higher education, social help and a lot of financial, educational and cultural help from the majority in the said countries.

Unfortunately, Gypsies tend to
abuse social welfare systems and tend to dismiss education opportunities. The Roma culture itself the actual problem which based on tribal-like rules, uncontrolled birth rates and sexual life also not very keen on being integrated in the majority society or seeking regular work.

Crime is extremely high in the Roma populations. It does not matter where they live, they mostly keep their own cultural rules and dismiss any integration into society. Best example is when Gypsies started to immigrate to Canada claiming that they are persecuted in Hungary. The Canadian Government accepted them and offered them help, social support and economic prosperity. Despite all of this they started to abuse the system as they always do, so the Canadians simply wanted to get rid off them. They reinstated visa requirements for Hungarians in general blocking this way further Gypsies immigration to Canada.


* * *

Individually, Gypsies are more often than not kind, happy and friendly persons, with their own not-so-strange set of moral and ethical tenets, a great deal of natural intelligence, imagination and skills in a wide variety of endeavors.

Those among them who acquire and hold even non-menial jobs are respected employees and co-workers. The key words are "acquire" and "hold," and this is where they face obstacles that are huge BUT not unsurmountable. In order to overcome, they are asked to change -- not entirely but significantly. No one asks them to change their diet, their language among each other, their music, their customs. They are asked to show up on time every day, perform their assigned tasks, relate professionally with their co-workers. Among those
I know there are some who behave in this manner and their lives are greatly improved.

These ("good") Gypsies are still not free from bias and even occasional mis-treatment, just as some people do not like red-haired or left-handed people or those rooting for another soccer club. But there are laws, even in regions the Economist considers "darkest Eastern Europe" and more and more we see those laws enforced.


* * *

In cele din urma, si articolul, pe care il copiez in intregime pentru ca dupa ceva vreme va fi trecut in categoria Premium (pe bani).

* * *

Europe's Roma
Hard travelling
Scapegoated abroad and the victims of prejudice at home, eastern Europe’s Roma are the problem no politician wants to solve

Sep 2nd 2010 | Budapest

SLOVAKIA is in shock; France in uproar. The cause of both nations’ turmoil is the Roma (gypsies), or, rather, what is being done to them. This week a gunman in the Slovak capital, Bratislava, killed seven people and injured 14, before shooting himself dead. Six of the victims were a Roma family, killed inside their apartment; they appear to have been deliberately targeted.

In France the expulsion of hundreds of Roma immigrants, whom Nicolas Sarkozy’s government says were in the country illegally, has galvanised opposition from the pope, French churches, a UN committee and even several ministers in Mr Sarkozy’s own government. Yet further tough legislation is promised.



Between them the Slovakian shootings and the expulsions from France highlight the difficulties faced by Europe’s largest stateless minority. An ingrained underclass, Roma are the victims of prejudice, often violent, at home in eastern Europe. Thousands have migrated westward to seek a better life, particularly as the expansion of the European Union has allowed them to take advantage of freedom-of-movement rules. Yet although conditions may be better in the west, the reception has rarely been friendly and politicians like President Sarkozy have ruthlessly exploited hostility towards the newcomers.

But the demagogic instincts of western leaders pale in comparison to the negligence of their eastern counterparts. Roma don’t vote much. No government in eastern Europe with a substantial Roma minority has done much to deal with the discrimination they face or the hopeless poverty that keeps them excluded from the mainstream, says Rob Kushen of the Budapest-based European Roma Rights Centre.

One of the biggest problems is schooling: Roma children are routinely placed in institutions for the mentally handicapped. A new survey by Amnesty International says that in Slovakia, Roma make up less than 10% of the school-age population but 60% of pupils in special schools. Unsurprisingly, many leave school early, without the skills they need to compete in the job market. Instead they drift into collecting scrap metal, begging or petty crime.

Straightforward prejudice plays its part. This week an MEP from Jobbik, a far-right Hungarian party, called for the mass internment of Roma. Last year Hungarian police sought help from the FBI after a series of attacks on Roma settlements in which six people were killed, including a five-year-old boy, Robika Csorba, and his father, Robert. Gunmen firebombed their house and lay in wait as they fled, before opening fire. A few weeks later, six Roma teenagers arrested in the Slovak town of Kosice for allegedly stealing a purse were forced to strip naked, kiss and hit each other, as police filmed their humiliation. In western Europe Roma migrants have faced firebomb attacks in Italy, pogroms in Belfast and forcible evictions in Greece.

This year marks the halfway point of Europe’s “Decade of Roma Inclusion”, launched in 2005 at a riverside hotel in Budapest. Five years on, say activists, most Roma are still worse off than under communism, which, for all its faults, at least guaranteed work, housing and welfare, and stamped down on hate crimes. Today conditions in Roma settlements on the edges of town and villages rival Africa or India for their deprivation.

Yet the Roma also suffer from problems of their own making. Ambitious youngsters are often held back by their intensely patriarchal and conservative societies. Girls are married off in their teens and boys put to work at an early age rather than study. Weary of the hostility they face from the outside world, Roma communities are prone to cut themselves off from society and its laws. Four years ago in Olaszliszka, northern Hungary, a driver who clipped a Romany girl with his car (she was unhurt) was dragged from the vehicle by a mob, many of them related to the girl, and beaten to death in front of his daughters.

In recent years, under the EU’s rules on freedom of movement, a torrent of cheap workers from the east have found work in the west. But most Roma leave their homelands in search not of work but of freedom from destitution and persecution. Little wonder that France, egged on by Italy and others, has been keen to “Europeanise” the issue, urging Brussels to go to greater efforts to get the eastern countries to integrate their Roma. Yet now that those countries are safely inside the EU it is far harder than in the pre-accession years for Eurocrats to tell their governments what to do.

Europeans would be swift to condemn the plight of the Roma were they in any other part of the world. However, eastern European governments are unlikely suddenly to tackle a problem that dates back centuries just because Brussels tells them to. Perhaps self-interest may prove a more powerful motivator. Roma families are far larger than those of the mainstream population: the pool of deprivation is only going to grow. In addition, a recent World Bank study estimates the annual cost of the failure to integrate Roma in Bulgaria, Romania, Serbia and the Czech Republic at €5.7 billion ($7.3 billion). As the report notes: “Bridging the education gap is the economically smart choice.” If humanitarian arguments fail to carry the day, perhaps economics and demographics might.

Citeste tot...

Demografia, politia si isteria

Presiune demografica. Teritorialitate. Migratie. Noi si ei. Pe aici nu se trece. Noi de-aicea nu plecam. Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor. Curat neconstitutional, dar umfla'l! Violenta. Passive action. Forte de represiune. Stat. Statul, detinatorul monopolului violentei legitime. Granite. Expulzare. Corp. Manevrarea corpului. Calau si victima. Locuire. Urbanitate. Rasa. Culoarea pielii. Alteritate. Parinti. Copii. Rudenie. Altruism. Forte de ordine. Forta. Sit-In. Media. Camere de filmat. Democratizarea mass media. Viral. Internet.

Noi si ei.

Teritorialitate.

Violenta.

Stat.

The staff the sociology is made of. And political science. And nightmares.

De la Camil Stoenescu.


Evacuation de familles sans logement à la Courneuve
Încărcat de Mediapart. - News videos hot off the press.
Citeste tot...

Ante portas

Nu este nici prima dată, nici cu siguranță ultima cînd o populație este pe cale să o înlocuiască pe alta.

Ca să fim mai riguroși în termeni, vorbim de fapt despre grupuri etnice. Cînd un grup etnic ia locul altuia. De cînd lumea și pămîntul, de cînd proto-istoria și pre-istoria și istoria noastră oamenii tot numai asta am făcut.

Am bătut pămîntul în lung și în lat și, animale teritoriale și gregare și violente ce sîntem, am încercat să le luăm prăjitura de sub nas altora. Iar alții au încercat să-și apere prăjitura. Teritoriul. Rîul, ramul, nevoile și bătătura.

Unele din aceste mișcări și înlocuiri au fost făcute brusc, violent, catastrofic. S-au numit năpădiri și invazii. Și au purtat urma de foc și de sabie și de sînge a războiului.

Mongolii au venit peste Europa și au trecut prin foc și sabie pe toți la rînd în calea lor: persani, ruși, pecenegi, români (cîți eram pe-aici pe-atunci), unguri. De n-ar fi murit căpetenia lor, ar fi intrat precum cuțitul în carne, pînă la prăsele, pînă la Atlantic.

În alte vremuri, cartaginezii au venit peste romani. Apoi romanii s-au dus peste ei și n-au mai lăsat piatră peste piatră, copil lîngă mamă, om lîngă persoană. Au dat și cu sare, să fie siguri că nu mai crește nimic peste ruinele Cartaginei.

În timpul ăsta, celții au venit peste romani, numai-numai să-i babardească cu mare babardeală de iureș nestăvilit. Noroc cu niște gîște, nu? Mai apoi romanii s-au răzbunat și s-au dus ei peste celți și la fel, n-a mai rămas piatră peste piatră, pînă în cețurile septentrionale ale Scoției pictice.

În Irlanda, unii au venit peste alții și pe urmă alți peste ceilalți. Tuatha Dé Danann au fost babardiți cu mare babardeală de fier rece și viclean de către celți. Pe urmă celții de către asupritorii britanici. Nici acum n-au căzut la o pace.

În Anglia, tot o vraiște. Popoarele pre-indo-europene au fost și ele năvălite de celți. Pe urmă celții de romani. Pe urmă poporul celto-roman, britanii, de anglo-saxoni, întru îmbogățirea fondului mitologic al umanității cu acea învîrtoșată și elaborată și înfricoșată poveste a regelui Artur, dux bellorum, războinicul urs, care și acum doarme somnul drepților și al veghetorilor sub colină, gata să se scoale și să ajute Britannia la vremi de restriște.

Pe urmă anglo-saxonii au fost cotropiți de dani, de viperele mării, de vikingi, de Hengist și Horsta, și mare amăreală au avut parte. Și un nou popor s-a forjat din scînteile trosnelii, și acesta a fost la rîndul lui cotropit la Hastings de Guillaume, de mama lor de normanzi, de nepoții vikingilor de pe vremuri, și din nou alt popor s-a forjat, și alte zăticneli s-au zăticnit, și Robin Hood a ieșit din pădurile din jurul Nottingamului să-și apere neamul, pe vremuri cotropitor.

Iar azi welșii și scoții sînt rămășițe de popoare cotropite și asuprite, stăpîni și cotropitori, azi slugi și sufocați.

Și peste tot pe lumea asta s-a întîmplat la fel. Americanii pe amerindieni. Australienii pe aborigeni. Bantu pe pigmei și pe San și pe alții. Apoi olandezii pe aceștia. Apoi englezii pe aceștia. Arabii pe egipteni. Apoi arabii pe vizigoți și pe vandali, care la rîndul lor invadaseră rămășițele Imperiului Roman cu secole în urmă. Hittiții pe huriți.

Și tot așa, și tot așa, ad nauseam, istoria omenirii este o învolburare de migrații, de năvăliri și de cotropiri și de trosneli, uneori rapide, bruște, violente, alteori lente, insidioase, cu viteza și forța lavei care curge, a oțelului care se întinde, a pămîntului care încet-încet alunecă la vale.

Cum s-a întîmplat în cazul albanezilor în Kosovo. Cum s-a întîmplat în cazul românilor în Transilvania.

Cum se va întîmpla în cazul țiganilor în România.

Asta pentru că demografia bate istoria. Sau, mai bine zis, demografia face istoria. Populația umple – sau, după caz, golește – teritoriul, precum apa vasul, precum whisky-ul paharul. Și paharul se umple, se golește, se umple la loc cu un alt lichid. Poate același. Poate altul.

Peste tot pe lumea asta, mai lent sau mai rapid, s-au întîmplat astfel de umpleri și de goliri. De năvăliri și de cotropiri și de schimbări de balanță etnică.

Însă acum e prima dată de ceva timp aici pe pămîntul nostru cînd noi sîntem protagoniști la acest joc de-a umplutul și golitul. Și, din păcate, sîntem de partea proastă a ștremeleagului istoriei.

Ne-a pierit vîna de poftă de viață. Plecăm în Italia. Plecăm în Spania. Facem prea puțini copii. Ne petrecem viața în fața televizorului. Ne jelim. Ne smiorcăim. Nimic pe lumea asta nu ne mai place, deși – în mod paradoxal, dar nu vrem să o recunoaștem – trăim în cea mai bună dintre Româniile de pînă acum.

Mai prosperi decît părinții noștri, și mai prosperi decît bunicii și străbunicii noștri, cu alt nivel al calității vieții (nemulțumirile vin de la discrepanța dintre nivel și standardele dezirabile). Mai siguri decît părinții noștri. Și totuși, cu un mal d'être remarcabil.

Fără vlagă. Fără putirință. Fără poftă de viață.

Orice cultură, orice grup etnic are viața sa. Se naște, crește, ajunge la zenit, dă din coatele metafizice, își cucurigește supremația ontologică și estetică și morală și teritorială, apoi se înmoaie și se petrece de pe lumea asta, cum zice înțeleptul popular anonim necunoscut pe care l-a cules Noica din gura lumii și ni l-a dat să-l mestecăm în creier.

Singura întrebare este: în cît timp? Într-o sută de ani? În două sute? În cinci? Într-o mie de ani, precum poporul roman? În trei mii de ani, precum poporul egiptean?

Aici e miza. Cît facem umbră pămîntului și istoriei cu limba noastră, cu genele noastre, așa metisate cum sînt ele, că nu prea e grup etnic care să nu se fi corcit pe parcursul vremii în nenumărate feluri și în felurite poziții, cu felul nostru de a fi (cultură, în sensul antropologic al termenului, pentru cei gomoși), cu acest corp social care populează acest teritoriu.

În curînd – curînd în termeni istorici – în cincizeci sau o sută sau o sută cincizeci de ani, dacă vom continua în felul ăsta, vom fi pămînt și nu va avea cine să ne pună flori pe piept. La fel ca alte grupuri etnice date la coșul de gunoi al istoriei, și noi ne vom duce. Ne vom contopi în alte feluri de-a fi mai de succes, cu o rată de supraviețuire genetică și culturală mai ridicată.

Că vom fi țigani sau chinezi sau italieni sau spanioli, mai puțin important pentru noi, la fel cu e mai puțin important pentru irochezi dacă bruma lor de material genetic se găsește azi în vreun vînzător de McDonalds anglo-saxon sau în vreun hispanic sau în vreun polițai irlandez de pe străzile Chicago-ului.

Cum la fel de puțin important pentru celt este dacă urmașii lui sînt francezi sau englezi. Sînt alt popor, iar neamul celtic s-a cam dus.

La fel și românii, vom fi o enclavă, pe undeva, precum sînt ciobanii aromâni de azi. Precum sînt bascii în colțul peninsulei iberice și al munților lor. Precum bretonii care se încăpățînează încă să nu moară, dar care își pierd încet-încet identitatea culturală.

Asta pentru că nu mai facem copii. E simplu. E o socoteală inexorabilă de artimetică de clasa a IIIa. Hai, poate a cincea sau a șaptea.

Locul nostru va fi luat pe aceste locuri de țigani. De chinezi. De khazastanezi. De indieni – de fapt, țiganii tot un soi de indieni sînt, nu, dacă stăm strîmb și judecăm drept.

Pe scala istoriei vom fi un sughiț, la fel cum și alte popoare au ajuns un sughiț. O paranteză închisă, în urma căreia trăiesc, se bucură, suferă, trec și petrec pe această lume alții. Supraviețuitorii. Învingătorii.

Împuitorii.

Ca sociolog, dezbrăcat de valori și de sentimente, mă uit la această evoluție de manieră detașată. Precum se uită istoricul la felul în care Bantu i-au înlocuit pe San. Sau indo-europenii pe proto-indo-europeni.

Sau precum biologul care se uită cum mușuroiul de furnici negre e cotropit și cucerit de coloana de furnici roșii. Mă doare la bască. Admir elaboratele curente de adîncime care se întrezăresc dincolo de zăticneala bezmetică a vieții de zi cu zi.

Ca român, mă doare sufletul. Îmi pasă cine va locui la Telega peste o sută de ani, peste o sută cincizeci de ani.

Îmi pasă cine va sta la umbra platanului pe care l-am plantat, cu șezlongul pe iarba care crește peste și din cenușa mea de sociolog mort și putred și mîncat de viermi.

Îmi pasă dacă nepoții nepoților nepoților mei vor vorbi româna sau țigăneasca sau chineza sau engleza sau rusa.

Îmi pasă, deși n-ar trebui să-mi pese. Deși ar trebui să zic: auziți voi, copiii moșului, e viața voastră, e soarta voastră, ia mai dați-vă în istoria mea și mai descurcați-vă și voi, că noi ne-am descurtat la vremea noastră.

Acuma sîntem pămînt și cenușă și mîncare de viermi. Acum e vremea voastră să vă bateți capul.

Dar îmi pasă. Animalul teritorial din mine și-a marcat teritoriul cu platanul și cu casa și cu copiii și acum vreau ca platanul să se facă mare, să nu-l taie nici un tembel.

Vreau casa pe care am reparat-o și adus-o la o nouă viață să fie și ea reparată și întreținută și adusă la o nouă viață peste cincizeci și peste o sută de ani și peste o sută cincizeci de ani.

Vreau ca nepoții nepoților mei să vorbească tot româna, să se bucure de frunzele de fag verzi, de liliac și de ploaie, de mirosul de sare și de petrol de pe coastele Călinetului, de lut și de cătină și de Măceș și de gherghini.

Și asta nu se va întîmpla decît dacă toți vreți același lucru, pentru cuibul vostru, pentru nepoții voștri, pentru casele și grădinile și balcoanele voastre, fie că sînteți în Dristor sau în Mizil sau în Cugir sau la Săpînța sau la Bîrlad sau la Babadag.

Doar dacă toți avem pofta de viață și de răzbatere prin vremi, pe același pămînt pe care l-au populat și cucerit strămoșii noștri ideologici dacii și tracii și geții și mama lor de romani și strămoșii noștri genetici avarii și pecenegii și cumanii și goții și slavii și tătarii, făcînd acest maclavais genetico-cultural care acum sîntem noi, ăștia, românii, cu bunele și relele, multe rele, dar și cîteva bune.

Doar dacă voi toți aveți poftă de viață și gînd pe termen lung, doar așa la umbra platanului meu de la Telega, pe iarba care se hrănește din stîrvul meu, vor sta la taclale oameni care vorbesc și gîndesc și visează și trăiesc în limba română.





Citeste tot...

Decupaje de preocupare

Hai sa va aud, ca este totul incapsulat in a nutshell. Toate temele de preocupare una linga alta:

- Fac copii multi
- Nu muncesc
- Nu produc taxe
- Fura (mai putin in ultimul timp)
- Nu fac scoala
- Traiesc din alocatia copiilor
- Isi spun "tigani", nu rromi
- Romanii au vrut sa se separe de tigani, si tiganii de romani
- Considera ca ajutorul social e facut special pentru ei
- Prima intrebare pe care ti-o pun cind te vezi cu ei: "Ce-mi dai?"

Deci astept provincia. Astept raspunsurile societatii civile intens preocupate de imbunatatirea conditiilor lor de trai. Astept ONG-urile care dau in brinci sa pape bani europeni si americani sa le lumineze mintea la tigani. Astept marii lingvisti care sa ne ecsplice ca ei ishi zic de fapt "rromi", nu "tigani".

Astept raspunsurile voastre superior-indignate care sa-mi spuna cum facem cetateni din ei, cu aceleasi valori ca si ale celorlalti: educatie, munca, responsabilitate. Ca de douazeci de ani tot faceti cetateni din ei, de numa-numa.

Si pe zi ce trece sint din ce in ce mai multi si din ce in ce mai cetatzeni. Progresia geometrica a cresterii demografice e simpla, din generatie in generatie: 1, 4, 16. La fiecare generatie dublare (doi parinti fac patru copii, opt copii, inclusiv sotii sau sotiile, fac 16 nepoti).

Voi stiti care este puterea functiei y = x2?

O sa o vedeti. In curind, o sa o vedeti pe propria voastra piele de majoritari din ce in ce mai minoritari. Vai de mama voastra. Vai de mama noastra. O sa traim intr-o tara in care din ce in ce mai multi dintre cetatenii ei, de etnie tiganeasca, nu vor merge la scoala, nu vor crea plus-valoare, vor sta in cur pe banca in fata portii sa le aduca primaru alocatia si vor sparge seminte.

O sa vedetzi...

:(

Din Evenimentul Zilei de azi

* * *

"Ce ne dai? Când ne dai? Cum ne dai?” Astea sunt întrebările cu care ţiganii din Bărbulesti, Ialomiţa, îl hărţuie atât pe primar, cât şi pe orice străin care-i întreabă de sănătate. Nu muncesc, nu plătesc taxe, trăiesc şi se pedepsesc după legile lor. Fac copii doar pentru alocaţie şi sunt convinşi că ajutorul social a fost făcut special pentru ei.

Din 7.000 de ţigani, doar 50 au un loc de muncă. De ceva timp, în fruntea urbei a fost ales unul de-al lor. Un om care, la 59 de ani, se luptă să termine liceul. Cu timpul, speră, va fi un exemplu. Deocamdată a reuşit să-i mai tempereze, să nu mai fure. Probabil şi pentru că mulţi s-au pocăit.

* * *

Elevii dintr-a XI-a cu frecvenţă redusă, de la Liceul Agroindustrial „Iordache Zossima”, din comuna Armăşeşti, tot din judeţul Ialomiţa, aşteaptă cuminţi în bănci. Profa de matematică le-a înşirat pe tablă nişte ecuaţii de te ia ameţeala numai când le priveşti.

Dintre liceeni se distinge unul. E la costum şi cravată, are ochelari cu rame aurii, e mai oacheş şi se poartă la pantofi de lac. Pe una din lentile se vede eticheta: 20 RON. Mulţi din cei 20 de şcolari sunt săriţi binişor de 25-30 de ani, dar, de departe, el e decanul de vârstă al clasei. Are 59 de ani. Se uită cruciş la coala albă din faţa sa. Derivatele scrise cu creta îi par nişte cuneiforme fără noimă.

Îl cheamă Ion Cuţitaru, dar lumea îl ştie de „Ciocan”. E primarul din comuna vecină, Bărbuleşti. Localitate în care românii reprezintă 1% din populaţia de 7.000 de suflete. Restul sunt ţigani, „Ciocan” e unicul primar din ţară al Partidei Romilor.

La română - 7, la franceză - 6, la engleză stă mai bine, 8, la fizică a împuşcat un 7, iar cum istoria îi este hobby a luat în semestrul I, dintr-a XI-a, un 8. La matematică a scos cu chiu, cu vai un 5. De asta şi transpiră la vederea derivatelor de pe tablă. 10 are doar la purtare.

* * *

„Acasă, vorbesc mai mult româneşte, da’ aici romales e de bază”, explică omul, care spune că e ţigan, nu rom. „Între noi ne spunem ţigani, n-am nicio problemă cu asta”.

* * *

"Taxe şi impozite mai luăm, da’ se plăteşte puţin. Că nu se munceşte, din 7.000, doar vreo 50 sunt angajaţi...”

* * *

A reabilitat şi grădiniţa: „Nu au loc copiii... Am 150... şi ar mai trebui încă o dată pe atâta, că am o rată de natalitate de 160 pe an”.

* * *

E la al doilea mandat în Bărbuleşti şi i-a spulberat pe toţi cei opt adversari din primul tur. Mai exact din 2006, când s-au rupt de cei 3.000 de români din Armăşeşti. A fost divorţ cu acordul părţilor. Că se săturaseră românii de primar rom şi ţiganii să aibă grijă şi de „minoritatea” majoritară.

* * *

Ion Cuţitaru are o fată, patru băieţi şi 16 nepoţi: „Da’ sunt şi unii cu peste zece copii”, se alintă edilul. Geriola l-a făcut bunic de cinci ori, Decebal, mezinul, de patru ori, Traian de trei ori, iar Zobar, şofer la primăria lu’ tac’su, l-a fericit cu două nepoţele.

* * *

Mai nou, de vreun an, s-a pocăit. E penticostal, ca mai tot satul. Într-un fel e mai bine, că se bea şi se fură mai puţin. Sunt trei case de rugăciuni ale pocăiţilor şi biserica veche, ortodoxă: „Aia e de când o ştim noi, biserică de biserică!”.

* * *

«Ce ne dai? Când ne dai? Cum ne dai?», sar toţi pe mine. Tot satu’ trăieşte din alocaţiile copiilor. Patruj’ doi de lei pe cap de copil. Plus ajutorul social...”, îşi deschide sufletul Ion Cuţitaru. „De’aia fac io liceu’, sunt copii care au condiţii de condiţii şi nu sunt capabili. M-am gândit să mă duc şi la facultate… La «administraţie»”, visează primarul de Bărbuleşti. Citeste tot...

Furiologie

"Ce deranjeaza mai mult: tiganii sau tigania ?

Romanii, asa cum ii stiu eu, sunt un popor tolerant. Excese au existat si vor exista dar, ca regula generala, mamaliga romaneasca nu explodeaza in atitudini anti-etnice sau rasiste. Ce il deranjeaza, totusi pe roman? Il deranjeaza tiganul ca om, ca suflet? Sau comportamentul si atitudinile tiganesti?

Pe roman nu-l intereseaza statisticile. Cati om fi si cati n-om fi. Ce il intereseaza e sa poata merge, pe jos, de la de la statia de metrou Eroilor pana la statia lui 104 fara sa fie deranjat de mirosurile pestilentiale ale corturilor pe care floraresele le lasa primariei spre a fi curatate noaptea. Atat. Romanii vor sa mearga de la Intercontinental, cu sandwichul in mana, fara sa le iasa in fata vreo doua pirande cu vreo 5 copilasi care sa intinda mana catre bucata pe care nici nu au apucat sa o muste.

Romanii vor sa nu mai calce in gol in fata blocului pentru ca gratarul a fost furat, pe timpul noptii de tigani, ca sa-l dea la "fer vechi". Eu vreau sa merg la intersectie in Militari si, in masina, la semafor, sa-mi verific agenda, nu sa ma lupt cu toti tiganusii care-mi asalteaza parbrizul. Vreau sa nu imi mai ranjeasca cu dintii lui de aur murdari de saorma, tiganul care-mi da cu tifla cand intra in fata la orice magazin. Nu vreau sa mai stau toata noaptea treaz fiindca bulibasa din cartier isi marita "printesa" tocmai pe strada din spatele blocului.

Vreau ca la intare in Sibiu, cand imi alimentez autoturismul, sa nu ma agaseze cei 4-5 tigani care sa ma intrebe daca nu veau "tigla sau scurgeri de tabla". Ce sa fac eu, in concediu, cu tabla lor ?

Si vreau ca, atunci cand merg in vacanta in Italia, pe aeroport sa nu se uite chioras vamesii la mine deoarece vin din Romania. Si mi-as mai dori ca francezii sa nu mai asocieze Romania cu cersetoria ci, din nou, cu Constantin Brancusi.

Spiritul de clan si violenta publica

Incidente ca cel de marti seara de la spitalul din Craiova par sa nu mai suscite nici un interes. Ele sunt trecute la capitolul "fapt divers". Agresarea unor medici care, culmea, se chinuiau sa-i salveze viata unuia "dintre-ai lor" nu mai reprezinta, de mult, ceva deplasat. Tupeul, tigania si scuipatul pe legile tarii au devenit banale pentru simpaticii reprezentanti ai etniei romilor, dar si pentru jurnalele de stiri care descriu, periodic scene ridicole din diversele cartiere tiganesti.

Suntem ipocriti sau pur si simplu nu intelegem ceea ce sare in ochi restului Europei? Faptul ca presedintele Partidului Popular din Badalona, Xavi Garcia Albiol spune cu voce tare ca "grupurile de tigani romani s-au instalat in oras pentru a comite infractiuni, pentru a fura si (deci) creeaza multe probleme" nu trebuie sa fie un semnal de alarma? Sau avertizarile Cailor Ferate Franceze referitoare la infractionalitatea "romanilor" nu trebuie sa-i puna pe ganduri pe reprezentantii tiganilor?

Cu siguranta ipocrizia este dusa la extrem si de vociferantele asociatii ale tiganilor care, sesizand sensul peiorativ pe care l-a capatat, in decursul timpului, numele etniei lor, incearca din rasputeri sa-l schimbe in "rom". Dar, oare, se poate schimba o natie doar schimbandu-i numele? Iar aceste asociatii, fie ca se numesc ele Rromani Cris sau Aven Amentza (sau care-or mai fi !) fac cel mai mare rau tocmai prin faptul ca, in loc sa-i educe pe ai lor si sa se intereseze de integrarea lor intr-un spatiu social cat de cat normal, se otarasc si sar de doi metri in sus la fiecare critica adresata lor.

Caci fiecare semn de dezaprobare, in loc sa fie inteles si analizat de catre acestia este, in mod nefericit, pus pe seama rasismului si a discriminarii. Cred ca, in primul rand aceste asociatii ale tiganilor ar trebui sa inteleaga ca romanii nu discrimineaza pe tigani ci sunt satui de tiganie. [...]

Afisarea ostentativa si grosolana atat a bogatiei, cat si a saraciei, a bucuriilor si a necazurilor face ca tiganii sa fie priviti ca o etniei zgomotoasa, iesita din tiparele sociale ale unor societati care si-au reglat mecanismele in decurs de secole. Occidentul nu e obisnuit cu hoarde de cersetori agresivi si nici cu sutele de cazuri de gainarii, furturi si violente. Nu e obisnuit nici cu promiscuitatea si mizeria cartierelor ilegale de cocioabe si corturi de la marginea metropolelor.

Exista si tigani care fac cinste etniei lor si Romaniei in general. Asa este. Dar, oare, acestia constituie regula sau exceptia? Imi pare sincer rau de eforturile nereusite ale lui Madalin Voicu de a mai spala, din cand in cand, din imaginea patata a propriei sale etnii. Dar dl. Voicu stie foarte bine ca o natie, o etnie si, in general orice din lumea asta, nu se judeca dupa exceptii ci dupa reguli. Atata timp cat etnia tiganilor este asociata mai ales cu comportamentul asocial si cu dispretul normelor de convietuire, tiganii vor fi mereu marginalizati iar cuvantul tigan va avea, in continuare, un sens peiorativ."

Ovidiu Mihalache, Tiganii si Europa, Ziare.com, 30 aprilie 2010



Citeste tot...

Deutschland über Allah

'Opa. 'Opaaa! Stai asha ca nu'i asha... Coane Fanica, arde peste tot!

Sau, in termeni gomoshi: acest diferential demografic care pe noi o sa ne puna in genunchi in urmatorii 50 de ani functioneaza cu aceeasi putere si la alte case mai rasarite.

Germania, o tara europeana care, dupa Eurostat si UN World Population Fund, va avea parte de una din cele mai mici scaderi demografice on the long run, de fapt are o mare problema. Pardon: o maaaaare problema. Aceasta stabilitate demografica pe termen mediu ascunde in interiorul sau doua evolutii distincte: the Germans go down, while the Muslims go up. Ca la noi, stimati mameluci care nu facetzi copii, ca la noi: romanii la vale, tziganii din ce in ce mai multzi.

Aceste ganduri de jale si de napasta wagneriana sunt generate nu cum v'atzi fi asteptat domniile Dvs., de documentarea pe care o tot fac de ceva zile pentru referatul final, ci pur si simplu de o lectura intamplatoare de duminica. Stau eu ca tot omul intelectual, imi beau agale stacana de cafea, incerc sa ignor zgomotele de film de groaza pe care le provoaca un film cu Winnie The Pooh pe calculatorul celalalt, la care se uita Andra, si citind editia electronica a lui The Economist, si peste ce dau? Peste apocalipsa, maica. Peste suferintza, coane. Peste viitor, Fanica. Peste moartea pasiunii germane si a matarangii teutonice. Cum ar veni: ce a reusit sa puna stavila marele Charlemagne cel mare acum ... acum... lemme think .... acum aproape 1,300 de ani, uite ca reusesc insidios noile valuri de migratie pasnica din zilele noastre.

Pasnica, pasnica, dar pana cand? Unele comentarii din articol spun: pana cand musulmanii cei habotnici le vor taia nemtilor dreptul la bere si la wursti. Atunci sa vezi razboi si violentza si sange si suspin si tunuri si tancuri si otravuri si terorism si scrashnet de dintzi si smulgere de par si cadavre si dezmembrari: cand nemtzii nu vor mai putea sa bage pe supt nas mici si bere.

Restul e durere. Parere. Manere. Iar tema articolului, educatia religioasa, pare small insignificant fry pe langa principala problema: cea demografica, in contextul tensiunii etnice si culturale. Si uite asa revenim la etnicitate, la rasa, la religie si la vestita fraza din postarile anterioare: "imigratie compatibila cultural".

De unde, frate, de unde, compatibila cultural? Cand tuturor compatibililor culturali de prin zona asta indo-europeana a lumii li s'a pus pata sa nu mai faca pui, ci sa stea sa o frece post-modern. De unde? Din Asia Centrala. Din China. Din Turcia. Din Iran, Irak si din toate Stan-urile pamantului.

Tz tz tz. Aracan de Europa asediata. Fortareatza lu peshte...

:(

Articolul din The Economist aici: God and Berlin. Religious education in Germany. Comentariile aici.

Pasaje semnificative:

--------
By American standards, German culture wars are mild affairs. A spat in Berlin over teaching religion in schools may be an exception. Next month the city will vote on whether schools should teach the subject as an alternative to an ethics course. The debate is only partly about how God fits into the classroom; it is also about how Muslims fit into Berlin.

In most of Germany, the constitution already makes religious instruction part of the curriculum (secular students can opt out). But Berlin and two other states are exempt. The city’s godlessness was shaken in 2005 by the “honour killing” of a young Turkish woman. As an antidote, Berlin’s government brought in a non-religious ethics course a year later.
---------
The debate is over whether religious teaching fosters or hinders tolerance. Pro-Reli’s critics fear that separating schoolchildren by religion may undermine social peace. Supporters retort that people with strong religious convictions respect faith, whatever its form. Christoph Lehmann, Pro-Reli’s leader, defines tolerance as “accepting everyone as he is”. The left, he says, belittles religious differences and calls that tolerance.

---------
What everyone shares is an obsession with Muslims, who account for over half the students in parts of the city. The ethics course is partly meant to snuff out incipient violent radicalism. But it leaves many children learning the Koran from teachers who have little stake in German society. Better, says Pro-Reli, to bring it into school, where German-speaking teachers can impart Islam under the state’s watchful eye.

That Pro-Reli has got so far is a success in a city one sociologist calls “the world capital of atheism”. Some 60% of Berliners profess no religion, a tendency stronger in the ex-communist east than in the bourgeois west.


Si comentarii semnificative:

----------
Ever since Frederic II of Prussia, religious education in Berlin schools was more to serve the “reason of state“ than the “reason of church”. Frederic II openly joked about religion as “just another superstitious disguise” or, as he once stated, “the dumbing down of the human race”. But this thoroughly secular monarch still allowed religious education in Prussia’s schools. Why? : - Because he didn’t trust the clerics . . . as simple as that. Frederic II preferred to let the state somehow supervise the religious education of his young subjects (and future soldiers) rather than leave this to the churches and synagogues itself.

To try to rein in the hundreds of thousands of young Muslim Berliners is just a continuation of this Prussian tradition: “for the reason of state’s sake“. . . and because of the deep mistrust about what happens behind those mysterious Koran-school doors.

--------
I think the Germans might wake up when demands for bans on pork and beer start to get too loud. I doubt they'll let Muslims have their way when it comes to that.

--------
Germany is a walking dead nation. The natives don't reproduce and the immigrants do. So in the future, who will determine the character of the society they share?

I guess that depends on who wins the Yugoslavia-style ethnic/religious civil war they'll eventually have.

--------


schlagmich, you seem determined to be confused. Look at the birthrates and look at the increasing violence, demands, and cultural self-assertion among many Muslims.

- At 5% of the population (Germany, UK) you get some sharia and the annual terrorist plot to blow up innocent people
- At 10% (France) you get large no-go zones and low-level civil disorder in the form of constant car burnings that reach a cresendo on certain days when hundreds to thousands are burned
- At 20% or so (Yugoslavia) you get civil war

I'm not "obsessed with an imminent Armageddon." I am looking at European demographics and social trends objectively and seeing current trends leading to disaster. Whether its 10, 20, 50 years away. I dont know. But I can tell you for sure Muslims are breeding much faster than Europeans and the minority will keep expanding until there is a conflict at the point the 2 cultures cannot stand eachother.

Whats worrying is how Europeans think any discussion about restricting immigration is inherently racist, hateful, or fascist and cannot be tolerated in the public discourse. This way of thinking prevents them from 1) acknowledging there is a demographic problem 2) trying to solve it. Perhaps this mindset is the source of your confusion: uncomfortable facts are unable to be processed by self-restricted, ideological thinking.

--------
The atheists have as little hope demographically as they do spiritually. Muslims will be the majority in a few decades or less and every pupil will be instructed in the teachings of Islam. Goodbye, old Germany.

--------


:/

PS: Alte articole despre acelasi subiect (etnicitate, musulmani, religie), in aceeasi editie a revistei:

vesti nasoale din Anglia: Islamic Education: A long, long lesson

combinate cu vesti nasoale din Franta: France ethnic minorities. To count or not to count
http://www.economist.com/world/britain/displaystory.cfm?story_id=13375938
Citeste tot...