Exit Poll Parlamentare 2012: Profile de vot

O treime din tigani au votat cu PP-DD. Fabulos. Cum ar zice taica-meu: e de-a dreptul pur si simplu.

Fabulos. De-aia n-o sa ma plictisesc nicicind de sociologie... :)

PS: Hai, cǎ vǎz cǎ se îngroașǎ gluma: au pus cei de la Hotnews link încoace. Cei de la Yahoo.ro la fel. Cei de la România TV au pus și ei, deși au reușit contraperformanța sǎ le înțeleagǎ absolut pe dos.

În consecințǎ, pentru cǎ sînt prea mulți (y compris asearǎ, la emisiune, cînd am prezentat în premierǎ datele) care citesc datele aiurea, e cazul totuși sǎ explicǎm ceea ce este evident. Adicǎ evident pentru noi ǎștia care sîntem cu graficele precum peștele cu apa.

În primul rînd, suma nu trebuie sǎ dea sutǎ la sutǎ. Nu toate procentele trebuie sǎ dea sutǎ la sutǎ, dragilor. În acest caz avem o comparație între procentul de vot pentru principalele trei partide: USL, ARD, PP-DD în cadrul diverselor categorii socio-demografice care au venit la vot. Nu structura socio-demograficǎ a votanților USL, ci structura de vot a bǎrbaților, femeilor, românilor, țiganilor, moldovenilor, celor cu studii primare etc.

Cu alte cuvinte, procentul este din cadrul fiecǎrei categorii socio-demografice în parte. Ca sǎ înțelegeți, un exemplu: sǎ luǎm bǎrbații. Dintre cei care au venit la vot și sînt bǎrbați, cîți au votat cu USL? Dar cu ARD? Dar cu PP-DD? Dar dacǎ e sǎ comparǎm cu valorile generale de vot (USL 59%, ARD 19% - în sondajul Exit Poll ne-a ieșit o valoare ceva mai mare decît cea oficialǎ, PP-DD 14%).

Dar femeile? Cîte din ele au votat cu USL? Dar cu PP-DD? Cîți din moldovenii veniți la vot au votat cu USL? Dar cîți din ardeleni?

În al doilea rînd, de fǎcut diferența dintre categoria socio-demograficǎ în ansamblu, toți bǎrbații din populație de exemplu, și cei din rîndul acestora care au venit la vot. Noi nu am stat de vorbǎ cu toți bǎrbații cu drept de vot din România, ci doar cu cei care au venit la vot. Adicǎ probabil cu vreo aprox. 40% din ei – încǎ nu am fǎcut calculele, zilele viitoare, alt material.

În ultimul rînd, de ce așa și nu invers? De ce nu ne dai structura votanților USL, aia care adunatǎ sǎ ne dea 100%? Adicǎ profilul propriu-zis al votanților?

Pentru cǎ e mai ușor sǎ faci comparație cu valorile generale obținute de partide: USL 59%, ARD 19% (în Exit Poll, 16,5 în realitate), PP-DD 14% decît sǎ te uiți la o distribuție socio-demograficǎ, cum ar veni pe vîrste, și sǎ te întrebi: oare sînt mai mulți tineri? sau mai mulți bǎtrîni? Implicit, în spate stǎ întrebarea: unde este intensitatea de vot mai ridicatǎ? În cadrul cǎror categorii socio-demografice? Pasul urmǎtor este sǎ calculǎm afinitǎți de vot, adicǎ sǎ împǎrțim valoarea din categoria respectivǎ la valoarea medie generalǎ, și sǎ vedem dacǎ este supraunitarǎ (peste 100%) sau subunitarǎ (sub 100%). Dar n-am vrut sǎ vǎ amețesc cu valori peste 100%, cǎci atunci chiar cǎ mulți dintre voi n-ar mai fi înțeles nimic, cu excepția bineînțeles a faptului evident și de necontestat cǎ sondajele e proaste și manipulește.

E mult mai simplu sǎ ai o valoare simplu de ținut minte în fața ochilor, sǎ zicem USL 59% per ansamblu, și pe urmǎ sǎ-ți plimbi privirea peste grafic și sǎ compari: unde e mai mare, mult mai mare decît 59%? Aha! Alea sînt categoriile socio-demografice dedate la vot USL. Dar mai mic, mult mai mic decît 59%? Aha! Alea sînt categoriile socio-demografice care nu înghit USL. Unde sînt valorile în jurul lui 59%? Aha. Despre astea nu putem spune prea mare lucru, decît cǎ nu sînt nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Cu aceste cuvinte în cap, vǎ las sǎ priviți graficele și sǎ învǎțați sǎ le interpretați și singuri. Ce urǎsc eu pe lumea asta mai mult și mai mult este sǎ povestesc graficele care vorbesc de la sine.

Mie, cel puțin, și celor de-o teapǎ cu mine, care am învǎțat sǎ citim din Excel, mîncǎm SPSS pe pîine și jurǎm cu mîna pe tastaturǎ, nu pe Biblie.

Hai, chinuialǎ ușoarǎ cu graficele, strǎlucitorilor! :)













. Citeste tot...

Cel mai recent sondaj (5 decembrie)

CCSB. 1,115 cazuri. Marja plus minus trei. CATI. Reprezentativ national. 3-5 dec. Pt IMG.




Citeste tot...

Estimarea votului la alegerile parlamentare

Pentru cǎ de-aia facem sondaje, sǎ prevedem viitorul,

pentru cǎ știm cu toții de la lecțiile de murphologie omidoasǎ cǎ predicția este foarte dificilǎ, mai ales cînd se referǎ la viitor,

pentru cǎ dacǎ nu facem asta înseamnǎ cǎ rǎmînem doar la stadiul suboptimal de pǎrerologi la televizor, mama voastrǎ de sociologi, cum mințiți voi poporul cu televizorul,

pentru cǎ toate astea și ceva în plus,

pǎi atunci sǎ emitem pretenții de futurolog

și sǎ vǎ citeascǎ Turambar în globul de sticlǎ al calculatorului cu mînere,

sǎ vǎ spui eu cum crez cǎ vor sta lucrurile fix peste o sǎptǎmînǎ și restul secunde.

Participare la vot: undeva în zona de jos a lui 40. Între 42 și 45. Variație în funcție de vreme (mostly), dar și de priceperile organizatorile ale strǎlucitorilor combatanți. Acum în sondaje ne iese 48%. Va fi mai puțin. Dar va începe cu 4.

Vot popular:
USL: 56%
ARD: 23%
PP-DD: 9%
UDMR: 7%

Acum, într-un context de puternicǎ percepție popularǎ cum cǎ USL va cîștiga alegerile, acesta obține în mod constant în sondaje peste 60%. În sondajele noastre, evident, nu ale altora, unde la fel de evident cǎ obține în mod constant peste 40%, dar foarte evident cǎ totuși sub 50%. 48%, hai poate 49, uneori chiar 49,3, cu virgulǎ exactǎ, așa cum îi șade bine unei mǎsurǎtori aproximative, dar totuși sǎ înceapǎ cu 4, damn it :).

Hai, sǎ lǎsǎm rǎutǎcismele. Sǎ ne întoarcem la ale noastre.

Deci 60% și chiar și peste. Însǎ aceastǎ valoare de peste 60% conține cu siguranțǎ și o componentǎ psihologicǎ. Unii spun cǎ vor vota cu cîștigǎtorul, deși n-o vor face: efectul bandwagon. Alții știu cǎ vor vota cu underdogul, dar nu o declarǎ: efectul de spiralǎ a tǎcerii. Le mǎsurǎm, facem lucrǎri științifice despre ele, încercǎm sǎ le neutralizǎm.

Dintr-o lucrare caldǎ, recentǎ, sǎ citez din clasici, adicǎ din mine:

“USL este din ce în ce mai clar perceput în ochii populației drept partidul care cîștigǎ alegerile. Dacǎ la începutul anului erau ceva mai puțin de jumǎtate care sǎ considere asta (45%), acum – dupǎ cele douǎ evenimente electorale de succes, alegerile locale și referendumul de demitere, dar mai ales dupǎ începerea campaniei electorale, sînt aproape trei sferturi (71%) cei care considerǎ cǎ USL va cîștiga alegerile, indiferent de opțiunea lor de vot (procente din total populație).

Aceastǎ percepție modificǎ precum o lupǎ distorsionantǎ și declarațiile de vot.

Fie efectul de învingǎtor, de bandwagon: unii care nu ar vota cu USL, dar se simt obligați de presiunea socialǎ (interacțiunea cu operatorul de interviu, fațǎ de care subiectul dorește sǎ facǎ o impresie bunǎ) sǎ declare cǎ ar vota cu cîștigǎtorul.

Fie invers, efectul de stigmǎ la adresa perdanților, “spirala tǎcerii”: cei care intenționeazǎ sǎ voteze cu partidele percepute a nu cîștiga alegerile, în cazul nostru PDL ori PP-DD, dar care se jeneazǎ sǎ declare asta operatorului de interviu, tot pentru a crea o impresie bunǎ (managementul imaginii).

În consecințǎ, pentru a recupera validitatea mǎsurǎrii, este foarte important sǎ facem trecerea de la procente la voturi absolute (mii votanți), sǎ-i reintroducem în calcul pe cei “fǎrǎ voce”, care intrǎ în logica “spiralei tǎcerii” și sǎ refacem calculele.”

Deci sǎ nu ziceți cǎ nu v-am spus.

Deci sǎ cînte graficele. Zi-le, domnu’ Turambar! Dǎ și tu grafice la tot cartieru, cǎ oamenii ǎștia n-are rǎbdare sǎ citește cuvinte multe, dar diverse.



Fig. 1. Vot politic. Sondaj CCSB: SocioPol 2012 11



Fig. 2. Vot politic. Evoluții. Sondaje CCSB: SocioPol 2012



Fig. 3. Percepția cîștigǎtorului



. Citeste tot...

Decembrie, un bal predictibil

În primul și în primul rînd, lucrurile sînt din ce în ce mai bine conturate: un USL care se definește din ce în ce mai probabil ca trecînd ștacheta 50% + 1, deja discuția fiind dacǎ o va trece pe cea de 60%.



Din punct de vedere al votului popular este destul de puțin probabil sǎ treacǎ de 60%. Deși în sondaje evolueazǎ în mod constant undeva ușor peste 60% (62% linie în ultimele trei luni de sondare SocioPol: august, septembrie, octombrie), este foarte probabil ca acel 60% sǎ conținǎ, pe lîngǎ o parte predominantǎ de vot efectiv, și o minoritate de rǎspunsuri modelate de conformismul social.

Conformismul social vs Spirala tǎcerii
Oamenii sînt ființe cu un nas social foarte fin. Sute de mii de ani de interacțiuni continue i-au fǎcut sǎ-și dezvolte un simț al majoritǎții vital pentru supraviețuire. E simplu: dacǎ nu știai cum bate vîntul cel puternic în comunitate, riscai sǎ fii ostracizat, expulzat, și pe vremuri asta însemna moarte pur și simplu.

Deși în zilele de azi accesul la resurse a fǎcut ca ostracizarea sǎ nu mai reprezinte neapǎrat o condamnare la moarte, efectele emoționale rǎmîn în continuare puternic negative. În consecințǎ, oamenii învațǎ sǎ amușineze, sǎ adulmece de unde bate vîntul dominant și sǎ fie de partea lui, pentru a nu suferi rǎni emoționale / narcisice.

Aplicația acestui mecanism în plan electoral este cǎ ori de cîte ori se contureazǎ un partid ori candidat dominant, cum e cazul USL-ului acum la nivel național, cum a fost cazul lui Sorin Oprescu în București acum jumǎtate de an, se gǎsesc unii care sǎ declare în sondaje cǎ ar vota cu dominantul, deși e probabil sǎ nu o facǎ.

Ei spun asta operatorilor de interviu doar pentru a crea acestora o impresie pozitivǎ. E vorba de un principiu elementar al gestionǎrii de imagine în relația cu un necunoscut. Ipocrizie pozitivǎ. Necesara minciunǎ ca sǎ ne simțim bine, sǎ fim de partea celor învingǎtori. Salvarea aparanțelor.

Diferența dintre declarațiile de vot și votul propriu-zis la urne
În consecințǎ, deși USL are în sondaje 62%, estimez cǎ aprox. 5% - 7% sînt declarații conformiste de vot. În oglindǎ, pe baza conceptelor simetrice de spiralǎ a tǎcerii / de stigmǎ asociatǎ votului cu partidele percepute nefavorabil în ochii majoritǎții, cred cǎ atît ARD (adicǎ de fapt PDL mascat printr-o mișcare de marketing politic deja testatǎ la alegerile locale), cît și PP-DD sînt ușor subestimate în sondaje.

Dacǎ ARD este undeva sub 20% (19% în cel mai recent sondaj), estimez cǎ avem undeva în jur de 3%-4% care nu apar în sondaje, fiind mascate fie în vot USL (minciunǎ de conformism propriu-zis), fie în declarații de nehotǎrîre (declarații de eschivǎ, specifice spiralei tǎcerii). Așijderea și cu PP-DD, cam 2%-3% puncte procentuale mai mult decît apare acum în sondaje.

În consecințǎ, pe baza evoluției de pînǎ acum din sondaje, corectatǎ cu aceste estimǎri de efect de conformism social / spiralǎ a tǎcerii, estimez cǎ vom avea urmǎtoarele cifre de vot popular la alegerile din 9 decembrie:

USL: 55% ... 57%
ARD: 22% ... 23%
PP-DD: 8% ... 9% (ce cîștigǎ la neutralizarea subdeclarǎrii pe motiv de stigmǎ pierde pe motive de limitare organizaționalǎ în teritoriu)
UDMR: 6% ... 7%
Restul (partide mici): 6%... 7% (în medie)

Redistribuirea celor care nu trec peste pragul electoral de 5%
Buun. Peste 50%, dar sub 60%. Peste 20%, dar mult sub 30% clamat triumfalist. Însǎ aceste procente sînt doar începutul, nu rezultatul final al votului. Pentru cǎ trecem prin douǎ recalculǎri, conform cu legea electoralǎ.

Prima recalculare, prima redistribuire, ține de eliminarea partidelor care nu trec de pragul electoral. Cele trecute în tabelul de mai sus la rubrica rezidualǎ Restul (partide mici).

Dacǎ facem calculul, rezultǎ urmǎtoarele valori pentru partidele care intrǎ în Parlament:

USL: 58% ... 60%
ARD: 24% ... 25%
PP-DD: 9% - 10%
UDMR: 7%

Prima majoritarǎ, datǎ de regula lui “50% + 1”
Însǎ nici acest calcul nu este cel final, cel care sǎ estimeze cel mai probabil distribuția mandatelor în Parlamentul urmǎtor. Mandatele, momentul final, momentul adevǎrului. În cazul de fațǎ diferit de votul popular, pentru cǎ aici intervine pîrdalnica excepție a regulii lui 50% + 1.

Ce spune la lege? Dacǎ ai cîștigat mandatul cu 50% + 1, e al tǎu, indiferent de regula distribuirii pe baza votului popular, pe baza proporționalitǎții în circumscripția ta (județ, respectiv municipiul București).

În aprox. jumǎtate din țarǎ, preponderent în zonele extracarpatice, ca sǎ vorbim ca la INHM, adicǎ în Regat, adicǎ în Moldova, Dobrogea, Muntenia (inclusiv București) și Oltenia, avem circumscripții (județe, Bucureștiul), unde USL, ia lejer peste 50% + 1, undeva în zona lui 60% - 65%.

E simplu: dacǎ la nivel național ia 55% - 57% și în Ardeal / Transilvania stǎ sub medie, trebuie ca în restul sǎ ia peste medie, cǎ nu se poate sǎ fim ca pe vremea lui Ceaușescu, sǎ fim toți sub medie. De altminteri asta începe sǎ se vadǎ și în sondajele fǎcute la nivel local în aceste județe.

Ei bine, cu cît e mai mult peste 50%, adicǎ în zona lui 60%, 65%, 70%, cu atît e mai probabil sǎ cîștige mai toate colegiile, dacǎ nu chiar pe toate, cu regula lui 50% + 1. Asta înseamnǎ ca USL va obține la prima distribuire a mandatelor, așa cum se menționeazǎ la lege, mai multe mandate decît ar avea dreptul pe sistemul proporțional, ǎla care spune: ai luat 60% din voturi în județul X, ia te rog și 60% din mandate.

Exemplu de modificare a procentelor datoritǎ primei majoritare
De exemplu, ca sǎ fie simplu de înțeles: dacǎ avem un județ din Regat cu 10 mandate de deputat și USL obține în județul respectiv 60%, ar trebui pe regula proporționalitǎții sǎ ia 6 mandate. Dacǎ ARD ia 20%, iar PP-DD 20%, atunci ARD ar trebui sǎ ia 2 mandate și PPDD încǎ 2. Însǎ dacǎ USL are 60% din voturi în medie în tot județul, e foarte probabil ca în fiecare din cele 10 colegii în parte el sǎ obținǎ peste 50%, adicǎ sǎ ia mandatul pe regula lui 50% + 1. Adicǎ în loc sǎ ia 6 mandate pe regula proporționalitǎții, sǎ le ia pe toate 10 pe regula majoritǎții.

Ce ne facem, neamule? Pǎi cum îi urgisim pe bieții de la PDL și de la PP-DD? Cum le dǎm cele 2 mandate, respectiv 2 mandate pe care le-au cîștigat pe bunǎ dreptate? Simplu: inventǎm 4 mandate suplimentare. Ia și tu 2, în colegiile unde ați obținut cele mai multe voturi, deși ați pierdut în fața tǎvǎlugului USL. Ia și tu încǎ 2, cǎ avem de unde, nu dǎm de la noi, așa zice legea. Lucky losers, pentru cine se uitǎ la sǎrituri cu schiurile, la calificǎrile în Turneul celor 4 trambuline.

S-a fǎcut dreptate. Dar totuși, echilibrul inițial se schimbǎ. În loc sǎ ai 6 USL + 2 PDL + 2 PPDD, acum ai 10 USL + 2 PDL + 2 PPDD. Adicǎ USL obține de fapt o primǎ de 4 mandate. Iar ponderea mandatelor se schimbǎ de la 6 / 10 vs 2 / 10 vs 2 / 10 la 10 / 14 vs 2 / 14 vs 2 14. Adicǎ USL în loc sǎ obținǎ 60% mandate, obține 71% din mandate. Iar PDL și PPDD în loc sǎ obținǎ fiecare cîte 20% din mandate, obțin fiecare cîte 14% mandate.

Deci un cîștig procentual pentru USL de aprox. 10 puncte procentuale și o pierdere procentualǎ pentru PDL și PP-DD de aprox. 5-6 puncte procentuale. Asta întîmplîndu-se în aprox. jumǎtate din colegii, înseamnǎ un cîștig procentual pentru USL de aprox. 4-5 puncte procentuale, respectiv o pierdere pt. PDL, PPDD de aprox. 2 puncte procentuale și pt UDMR de aprox 1 punct procentual.

Dificultatea neutralizǎrii primei majoritare prin redistribuirea la nivel național
E drept cǎ e foarte posibil ca la redistribuirea naționalǎ sǎ se neutralizeze / compenseze într-o oarecare mǎsurǎ acest avantaj prin redistribuirea colegiilor neocupate la distribuirea localǎ preponderent cǎtre ARD și PP-DD.

Însǎ pǎrerea mea este cǎ sînt prea multe județe extracarpatice (și unele din interiorul Transilvaniei) unde sǎ se inventeze mandate pentru USL pe bazǎ de primǎ majoritarǎ încît sǎ nu se mai poatǎ face reechilibrarea înapoi spre proporționalitatea inițialǎ, cea datǎ de votul popular național, așa cum zice la Art. 48, paragraful (6), “pînǎ la concurența mandatelor nerepartizate” și la Art. 48, paragraful (6), alin. a): “se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale”.

Pentru cǎ deja USL va fi ocupat pe regula lui 50% + 1 mai multe mandate decît i s-ar fi cuvenit pe baza proporționalitǎții, a votului popular, adicǎ aprox. 58% - 60% din total 452 mandate de parlamentari, adicǎ 266 de mandate.

E foarte probabil sǎ cîștige mai multe de 266 din prima, și atunci redistribuirea naționalǎ nu mai poate face corectura de proporționalitate prin umplerea mandatelor neocupate la prima turǎ doar în favoarea ARD sau PP-DD.

Rezultatul tuturor redistribuirilor
Și atunci, la cele 58% ... 60% mandate pe care le-ar obține pe regula proporționalitǎții, va mai primi undeva în jur de 2 ... 3 puncte procentuale primǎ majoritarǎ care nu poate fi neutralizatǎ de cǎtre redistribuirea naționalǎ.

Problema pentru celelalte partide este cǎ, spre deosebire de prima recalculare, atunci cînd am dat la o parte voturile partidelor care nu au trecut de pragul electoral, de data asta distribuirea nu e cu plus la toți, ci doar la unul, la USL.

Adicǎ e un calcul de sumǎ zero: îți dau ție USL vreo 2 – 3 puncte procentuale, dar atenție, le iau de la ceilalți, sǎ-mi rǎmînǎ suma totalǎ 100%.

În consecințǎ, distribuția finalǎ a mandatelor va fi cel mai probabil urmǎtoarea:

USL: 60% ... 63%
ARD: 23 ... 24%
PP-DD: 8% ... 9%
UDMR: 6% ... 7%

Iatǎ de ce pînǎ pe 9 decembrie lucrurile sînt destul de predictibile. Iatǎ de ce institute de sondare care pînǎ acum au luptat cu cerbicie în a anunța un USL sub 50%, marginal sub 50%, sǎ înceapǎ cu 4, exact ca la prețurile alea cu virgulǎ 99 în coadǎ, sǎ creezi un efect pǎcǎlicios la ochi, dintr-o datǎ au început sǎ revinǎ la sentimente probabilistico-procentuale mai umane și dintr-o datǎ sǎ clameze scoruri pentru USL de “doar 57%”.

A mai rǎmas doar sǎracul CSOP pe post de soldat japonez disciplinat care sǎ continue sǎ trîmbițeze inevitabilitatea unui scor al USL de patruzeci și ceva la sutǎ. Asta este, trebuie sǎ fie și soldați disciplinați pe lumea asta.

Consecințe. Drobul de sare care tot picǎ
Iatǎ de ce pe de o parte USL prezintǎ o atitudine atît de sigurǎ pe ei, unii ar zice chiar prea sigurǎ. Iatǎ de ce ARD dǎ din colț în colț la nivel de discurs, de lideri, de acțiuni, precum rozǎtorul cel hipnotizat de cobra cabratǎ a spectrului pierderii guvernǎrii.

Încǎ sînt dintre cei care, speriați de bombele trecutului nu foarte îndepǎrtat, sînt ferm convinși în gîndirea lor catastrofico-defetistǎ cǎ Bǎsescu va coace ceva, în geniul lui de pricepere în caz de crizǎ, la înghesuialǎ. Sînt mulți cei din tabǎra USL, ca și din cea ARD de altminteri, doar coloratura emoționalǎ a discursului diferǎ, care cred cǎ Bǎsescu încǎ are un as în mînecǎ. Ultimul as, ultimul glonț pe țeavǎ, dar încǎ îl mai are.

Am suficienți cunoscuți care fie rostesc, fie îi vǎd cum dau mǎrunt din buze pe tǎcute, deși îmi zîmbesc politicos în fațǎ: “lasǎ-mǎ, dom’le, cu sondajele voastre mincinoase. Chiar și dacǎ ar fi adevǎrate, tot o sǎ facǎ ceva Bǎsescu sǎ ne înfunde pe toți, de o sǎ pierdem chiar și dacǎ cîștigǎm. Lasǎ-mǎ, frate, cǎ am mai vǎzut eu de-astea. Mihaela, dragostea mea! Dracului, doar voi l-ați fǎcut sǎ țopǎie de bucurie, r’ați ai dracu cu sondajele voastre mincinoase”.

E greu sǎ ieșim din aceastǎ paradigmǎ de tip deus ex machina, Bǎsescus multipotentum et cvasipriceputum est, și sǎ ne restructurǎm neuronii în jurul unei gîndiri lipsite de excepționalitate, simplǎ, fireascǎ, precum tǎvǎlugul istoriei cînd vine vine vine calcǎ totul în picioare: USL va cîștiga alegerile, Bǎsescu îl va desemna pe Ponta premier și lumea nu se va sfîrși nici pe 10 decembrie, a doua zi dupǎ alegeri, nici pe 12 decembrie, cînd zice calendarul mayaș, ci mai încolo.

Pînǎ atunci, rǎmîne cum am stabilit. Nimic nou pe frontul de est.



Citeste tot...

Evoluția votului politic în România: 2012

În exclusivitate pe acest blog care în ultimul timp a intrat într-un tempo di largo, evoluția votului politic în România. Analizǎ pe cei care estimǎm cǎ merg la vot (likely voters).

Sondaje CCSB, preponderent sondajele lunare SocioPol cu care v-ați învǎțat deja.

Enjoy
Pînǎ joi
Cînd vin
Alegerile de Apoi

:)

Citeste tot...

Cine scapǎ, scapǎ

Voi adopta o atitudine contrarianǎ și voi afirma cǎ deși pe termen scurt îi face bine, pe termen mediu și lung Dan Diaconescu pierde din tot circul actual, pur și simplu accelerînd un proces inevitabil de dez-vrǎjire, dez-amǎgire, scǎdere a credibilitǎții, proces prin care fiecare partid populist / anti-sistem trece, indiferent de țarǎ sau de moment istoric. Singurul lucru care conteazǎ este cît timp reușești sǎ-i ții calzi, sǎ-i ții într-o stare de gulibilitate, reperul de aur fiind “sǎ mǎ creadǎ pînǎ a doua zi dupǎ alegeri, cǎ dupǎ aia oricum nu mai conteazǎ”.

Ei bine, aici intervin cu motivația contrarianǎ și, spre deosebire de mulți alții care considerǎ cǎ a fost o mișcare de geniu, eu personal cred cǎ DD a ars artificiile mult prea repede, epuizîndu-și resursele de quick magic and trickstery, praful de zîne necesar pentru a transforma verbozitatea în voturi bǎgate în urnǎ.

Evident cǎ pe termen scurt e foarte de bine pentru el și tabǎra sa. Deși nu am terminat încǎ sondajul periodic pe care îl facem chiar zilele acestea, SocioPol-ul de septembrie care iatǎ cǎ a ajuns deja sǎ își întindǎ culegerea de date și în primele zile ale lui octombrie, intuiția mea de sociolog care poate cǎ s-a și uitat totuși prin datele intermediare îmi spune cǎ PP-DD beneficiazǎ zilele acestea de tot tam-tam-ul, întorcîndu-se undeva spre acel 15% la care se cantonase în vremurile sale de glorie, în 2011, înainte ca USL sǎ concentreze atenția electoralǎ prin mișcǎrile de stradǎ post-Arafat.

Doar cǎ feelingul meu este cǎ acest bagaj se va eroda într-o lunǎ, o lunǎ și jumǎtate, mai ales dacǎ USL reușește sǎ iasǎ din torpoare, cum a început sǎ dea deja semne cǎ o face, și sǎ mai și dea în loc doar sǎ încaseze, dupǎ cum deja am vǎzut cǎ a fǎcut Ponta în seara asta. S-ar putea sǎ mǎ înșel, cǎ așa sînt sociologii, le vine greu sǎ facǎ predicții, mai ales despre viitor. Însǎ știu cǎ în alte estimǎri în ultimul timp am fost suficient de aproape de realitate încît sǎ am încredere în nasul meu plin de praf de procente.

Știu la fel de bine și despre atitudinea defetist-mioriticǎ ce zace în ambele tabere politice. Pe dinspre partea dreaptǎ, unii portocalii sînt cvasi-paralizați de fricǎ, de rezultatul alegerilor, de maniera nedreaptǎ dupǎ pǎrerea lor în care istoria vine sǎ le dea cu pendulul peste dinți. Sǎ fugim, ne mǎnîncǎ! Ia uite cu cine ne încîrduim! Sǎ vezi ce soartǎ de PNȚ-CD din 2000 o sǎ avem noi. În loc sǎ ne concentrǎm pe lupta pentru supraviețuire, noi ne certǎm ca chiorii cine sǎ stea mai în fațǎ la plutonul de execuție electoral.

Dinspre partea cealaltǎ, a roș-albaștrilor de la USL, și pe acolo sînt mulți care l-au luat pe Vǎleu! în brațe. Sînt mulți dintre cei care se tem de rezultatul alegerilor și acolo. Sînt dintre cei care nu îl cred pe Ponta în stare de acele bǎțoșenii pro-active și agresiv-acționale care sǎ ținǎ eroziunea guvernamentalǎ în frîu.

Sînt voci care deplîng deja soarta drobului de sare. Ah, Fǎnicǎ, simt cǎ mǎ ia cu greațǎ la linguricǎ, n-o sǎ facem 50%, sǎ vezi ce-o sǎ ne facǎ dictatoru’, iar o sǎ ne-o tragǎ chioru și o sǎ ne lase cu buza spartǎ și cu rozeta zdrențuitǎ. Sǎ vezi ce-o sǎ ne treacǎ pe la nas din nou guvernarea și puterea și cele 10 mii de virgine pe care fiecare activist politic ar trebui sǎ le primeascǎ dupǎ ce vom cuceri alegerile. Ah, dar n-o sǎ le cucerim. O sǎ ne-o tragǎ chioru’ din nou. Uite ce face cu Dan Diaconescu. Uite ce papițoi sîntem și lǎsǎm oportunitatea sǎ ne treacǎ pe lîngǎ cot. Ah, ce soartǎ grea.

Evident cǎ înaintea confruntǎrii electorale lumea devine nervoasǎ. Ca înaintea luptei, soldații sînt tensionați, simt mirosul de sînge și de moarte, încearcǎ sǎ se pǎcǎleascǎ cu vorbe, cu rugǎciuni și cu mult, mult alcool. Pe cei mai slabi de înger îi vezi imediat, dupǎ cît de albi sînt la fațǎ. Și, de regulǎ, aceia mor primii, doar dacǎ nu sînt suficient de lași sǎ se ascundǎ prin tufișuri ori sǎ întoarcǎ armele. Restul, armatele disciplinate, își suflecǎ mînecile, scuipǎ în palme, înjurǎ de grijanie și fac pasul înainte. Cine scapǎ scapǎ. Hai și-om vedea.

Ne așteaptǎ douǎ luni intense, strǎlucitorilor. Puneți-vǎ cǎmașa roșie și pantalonii maro, scuipați-vǎ în palme și puneți mîna pe topoare. Vin alegerile. Cine scapǎ, scapǎ...





. Citeste tot...

A nice lose-lose situation, my dear Watson

E clar. Un calcul elementar ne arată următoarele: va fi o participare la vot de aproximativ 35%. Pe de altă parte, dintre aceștia aproximativ 85% vor vota împotriva lui Băsescu. Adicătelea cum ar veni prost și pentru unii și pentru alții. Prost pentru USL, că nu reușesc să-l dea jos pe Băsescu. Prost pentru Băsescu, pentru că va avea parte de o știrbire puternică de legitimitate, după ce va obține un asemenea scor de furie populară. Cum ar veni, prost pentru toți și la vară cald.

Cum am ajuns la cifrele astea?

Simplu: uitîndu-mă în trecutul apropiat, în globul de sticlă al rezultatelor oficiale de la alegerile locale de acum o lună.

Să mă explic.

În iunie 2012 avem deja datele oficiale, pe site-ul Bec Locale 2012.

Păi atunci ne uităm pe ele, facem un efort minim de agregare și pe urmă încă unul la fel de minim de predicție pe seama lor.

Pentru a identifica marginile, minimele și maximele, luăm în calcul extremele.

Pe de o parte votul cel mai personalizat, cel de primar, care aduce cei mai mulți oameni la vot: 10,8 milioane de votanți.

Pe de cealaltă votul cel mai puțin personalizat, cel mai politic, cel pentru consilierii județeni, care a și adus de altminteri cele mai puține buletine băgate în urnă: 8,9 milioane voturi.

Și pe urmă începem să facem calculele, conform cu tabelul de mai jos.

Tabelul 1. Estimări de participare și de comportament de vot la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, pe baza datelor oficiale de vot de la alegerile locale din 2012. Sursa datelor: BEC. Prelucrarea: Turambarr.blogspot.com







Cîți au venit (primele două coloane)?

Dintre aceștia, cîți estimăm că vor veni, conform cu interesele electorale și cu putirința de mobilizare organizațională (a treia coloană, estimare de participare la vot, în procente, diferențiat pe fiecare din actorii politici).

Deci cîți rezultă în volume absolute (coloanele patru și cinci)?

Dintre aceștia care vin la vot, ce pondere estimăm că vor vota împotriva lui Băsescu, ținînd cont de aceleași motivații politice diferite (coloana 6, procente)?

Deci cîți rezultă că vor vota împotriva lui Băsescu, în volume absolute (coloanele 7 și 8)?

Facem adunarea, tragem linie, sumă și ia să vedem ce rezultă.

Rezultă că estimăm că vor veni la referendum între 5,65 și 7 milioane de votanți, adică între 31% și 38% din cei 18,308,612 votanți, vestitul număr umflat de votanți oficiali din România anului de grație 2012, care de fapt sînt vreo 2-3 milioane de români afară, predominant în Italia și Spania (altă poveste, pentru alt articol). O participare la vot mult sub cei 50% + 1 necesari pentru validarea rezultatului referendumului.

Ups. Foarte nasol pentru USL.

Cel mai foarte imposibil să compenseze non-combatul pe care e foarte probabil că PDL-ul îl va îmbrățișa, să aducă 2 milioane de votanți noi, proaspeți, care nu au venit la alegerile locale dar să vină să-și exprime furia împotriva lui Băsescu, furie care știm cu toții că există în cantități considerabile, între 70% și 80% din cei care sînt în țară, un bazin potențial de 11 – 12 milioane de furioși anti-Băsescu.

Pe de altă parte, dintre cei 5,5 – 7 milioane de români care estimăm că vor veni la vot, cei mai mulți dintre ei, între 4,8 și 6 milioane vor vota cu furie, cu obidă, împotriva lui Băsescu. Adică un rezultat undeva în jur de 85% pentru destituirea lui Băsescu.

Ups. Foarte nasol pentru Băsescu.

Într-adevăr, va scăpa din această ambuscadă, din această încolțire în care a fost prins, dar la fel ca și mistrețul cu colții de argint care scapă prin desișul de mărăcini de pușca vînătorilor și de colții ogarilor, va lăsa o dîră groasă de sînge în urmă.

Traian Băsescu va ieși mototolit rău din acest referendum. În viață, dar nu teafăr. Va rămîne președinte, dar un președinte cu niște zgîrieturi urîte pe față, ce mai, cu jumătate de față zburată de glonțul referendumului, un cadavru viu din punct de vedere al imaginii. Va rămîne în continuare la manetele care i-au mai rămas, însă va arăta mai nasol decît Terminator după ce i-a mîncat incendiul fața.

În consecință, sîntem martorii unei bătălii cu mult sînge și doar cu victime.

Traian Băsescu va obține o victorie a la Pyrrhus, cu mare pierdere de vlagă. Ultima sa victorie dintr-o serie de lupte cîștigate pe muchie.

USL, pe partea cealaltă, va suferi o înfrîngere care îi va și mototoli, dar în mod paradoxal îi va și întări, cel puțin la nivel simbolic, retoric, electoral, pentru alegerile parlamentare din toamnă și pentru nominalizarea premierului din partea USL, indiferent cine este la Cotroceni.

Dacă nu vor reuși să neutralizeze influența lui Băsescu în zona manetelor pe care încă le mai deține: justiție, servicii, vor reuși măcar să obțină muniție pentru critica la adresa coabitării.

Poporul nu te vrea, dragă dictatorule constituțional, dar matale te-ai ferecat în cetatea Cotrocenilor și arunci cu smoală de pe metereze. Nu vrei matale să cobori pe malul Dîmboviței, să ne batem în parte dreaptă?

Acest rezultat va influența foarte probabil și relația dintre Victor Ponta și Crin Antonescu. Un premier care conduce ostilitățile, un președinte doar pentru o lună.

Dar asta este subiect pentru un alt articol, nu-i așa, măi dragă, măi animalelor, măi intenșilor și votanților și politrucilor măi?

:)

PS: Chiar cînd postam acest articol a apărut în mediile de socializare online, cum le zice acum în termeni complicați dar complecși, imaginea ideală pentru ilustrarea acestui articol.

Și deși fac eforturi deosebit de considerabile pentru a păstra o linie retorică neutră, o stilistică transparentă și un nivel minim de miștocăreală în articolele tehnice, totuși tentația este prea mare.

It’s beyond my control, cum ar fi spus Valmont. Deci, doamnelor și domnilor, ilustrația acestei situații, în cuvinte simple, să înțeleagă toți votanții... :)




V-am spus: it's beyond my control...



Fuck. This scene it still gives me all sort of creeps, although I've watched so many times. It's beyond my control...

Citeste tot...

Niște patetici

Zilele astea toatǎ lumea urlǎ ca din gurǎ de șarpe. Acum patru ani toatǎ lumea urla ca din gurǎ de șarpe. Acum doi ani și trei luni toți urlau de parcǎ i-ar fi apucat șarpele de șale, de scrot, de tot ce aveau în dotare. Acum șapte ani toți urlau ca din gurǎ de șarpe. Acum treișpe ani toți urlau de parcǎ i-ar fi apucat șarpele de...

Sǎ mai continui? Tot timpul toți, aproape toți, cei cu voce și bojoci urlǎ ca din gurǎ de șarpe. Catastrofǎ! Sfîrșitu lumii! Apocalipsa, maicǎ, în trei acte și restul cǎcat pe pereți! Dezastru național! Dictaturǎ! Sǎriți, ne omoarǎ!

Toți, absolut toți, indiferent de tabǎra politicǎ, atunci cînd sînt în dezavantaj urlǎ de parcǎ i-ai omorî. Dai în unu, dai în doi, dai în ceata lui Baboi.

Dînșii - și PSD, cînd Bǎsescu îi belea cu mare belire și necruțǎtoare pricepere, și PNL, cînd Bǎsescu mi ți-i cǎuta la bilețel sau la Patriciu, pe tubulaturǎ, ah ce dureros, și PDL acum cînd roata torturii s-a întors și nasoii de USL-iști mi ți-i belesc la fel de metodic și cu necruțǎtoare pricepere, toți sînt de o ipocrizie jegoasǎ, de o isterie penibilǎ, demnǎ de Școala de Handicapați Politici, de Ticǎloși Corigenți la Materia Pǎcǎleala Publicului Telespectator.

Ce ați, vrea, stimabililor? Ca odatǎ unii ajunși la putere sǎ nu profite de poziția privilegiatǎ și sǎ nu încerce sǎ stoarcǎ rodia de tot sucul ei cel acrișor-gustos? Pǎi nu s-a întîmplat așa de fiecare datǎ?

Ce ați vrea? Ca puterea sǎ stea cu mîinile în sîn, așteptînd rǎbdǎtoare și gentlemenoasǎ sǎ întoarcǎ și celǎlalt obraz: na scuipați și aici, sîntem la putere dar hai conduceți voi țara, cǎ noi sîntem gentlemenoși...

Gentlemenoși au fost papagalii de la PNȚ-CD și i-a halit imediat istoria. History red in tooth and claw. Doar mîrlanii pricepuții necruțǎtorii rǎzbat. Oprișan Mazǎre Flutur vǎ spune ceva? De ce nu faceți spume la gurǎ? Oprescu vǎ spune ceva? De ce nu faceți spume la gurǎ? Cît timp au fost cei care v-au convenit, de ce n-ați fǎcut spume la gurǎ?

Acum v-au încolțit și v-o dau. Instituțional legal constituțional penal și patafizician v-o dau. Asta se numește transfer de putere și se întîmplǎ peste tot în lume. Lui Sarkoszy tocmai i-a crescut ditamai buboiul de dosar penal de corupție imediat ce a pierdut alegerile. Și e Franța, goddamit, cea mai elegantǎ și gentlemenoasǎ și plinǎ de politețuri caraghioase țarǎ a Uniunii Plictisit Europene.

Drept pentru care adevǎrat grǎiesc vouǎ: ce se întîmplǎ e normal, s-a mai întîmplat de vreo cel puțin trei-patru ori în România, dar fie ați uitat voi, fie vǎ e convenabil sǎ nu vǎ aduceți aminte, pateticilor, fǎțarnicilor, ipocriților, famenilor, politrucilor.

Și unii și ceilalți sînteți niște patetici ipocriți, niște sulemenitori și niște fǎțarnici care decupați realitatea de maniera cea mai jenantǎ, crezînd cǎ restul masei de manevrǎ este atît de uitucǎ și de proastǎ încît sǎ confunde realitatea cu maclavaisul pe care ni-l serviți la televizor sau la radio sau în online sau pe ce canale de persuasiune vǎ trǎiți voi traiul.

Este dureros de enervantǎ aceastǎ ipocrizie leșinatǎ, aceste urlete de au nu da au mǎ doare au îmi dai la bubǎ și am fost bolnav cînd eram mic cînd fix aceiași au fǎcut fix același lucru, un lucru normal în fond și la urma urmei în viața politicǎ: unii vin, alții pleacǎ, ah ce dureros.

Ar trebui poate mai degrabǎ sǎ lǎsǎm dracu fǎțǎrnicia și facem ca americanii. Ați cîștigat alegerile? Na poftim: veniți la putere. Pînǎ la femeia de servici? Evident! Pînǎ la femeia de servici. Schimbǎm tot.

Dacǎ tehnocratul PDL-ist sau USL-ist e prost și nu știe sǎ dea cu mǎtura pe scǎri și cu mopul prin centrala nuclearǎ, ghinion de neșansǎ: se cheamǎ cǎ n-au echipǎ.

Încet-încet, se vor forma douǎ echipe: una care dǎ la rame și jefuiește țara. Cealaltǎ care stǎ pe margine și face flotǎri, predǎ cursuri inutile în universitǎțile particulare, pǎcǎlește lumea în sistem privat, nu de stat, mǎnîncǎ din osînzǎ, fuge în Argentina de brațul lung al legii care de fapt nu e lung, ci scurt și selectiv.

Știu, o sǎ fie mai scump, mai ineficient. Haidade! De parcǎ acum ar fi eficient! Și dacǎ n-au oameni sǎ umple toate golurile, ghinion de neșansǎ. Sǎ cumpere. Sǎ împrumute. Sǎ șantajeze. Sǎ-și completeze echipa.

Rugby-ul se joacǎ în 15. N-ai 15 pe teren? Ualeu, ce o sǎ-ți facem, ce o sǎ-ți dǎm cu terenul în cap. Nici 3 luni nu stați la guvernare.

N-aveți oameni sǎ înlocuiți toate funcțiile? Hohoho! O sǎ muriți, bǎ, o sǎ vǎ faceți varzǎ. Huooo! PNȚ-CD-iștilor! La groapa istoriei cu voi!

Drept pentru care mai iau o gurǎ de cafea și vǎ luminez la cap: sǎ fie un sistem de douǎ partide, amîndouǎ la fel de ticǎloase, care sǎ guverneze țara cu schimbul: voi patru sau opt ani, pînǎ se scîrbește lumea de voi. Pe urmǎ voi ǎștilanții tot patru sau opt ani, pînǎ se scîrbește și de voi și își aduce aminte de primii ce glorioși și eleganți și cei mai foarte perfecți erau ei ǎia primii.

Ce mama dracu sînteți așa de ipocriți, mǎi oameni buni? Voi n-ați înțeles cǎ discursul politic și trǎirea partizanǎ sînt cu totul și cu totul diferite de realitate? Fraerilor. Politrucilor. Istericilor. Fǎțarnicilor. Fǎțarnicilor. Fǎțarnicilor!!!

Hai, ușor cu pianul pe scǎri, cǎ o sǎ faceți apoplexie de la cǎldura asta care vǎ mǎnîncǎ mațele...
Citeste tot...

Politic, despre "Politice"

PDL / MRU

Dragoș Paul Aligicǎ scrie un editorial pertinent și deștept, așa cum știe el sǎ scrie de obicei, pertinent și deștept, despre situația de la PDL și despre posibilele planuri de remediere ale acestora.

Pe scurt, el spune cǎ este foarte probabil ca PDL sǎ adopte varianta conservatoare, de pǎstrare a status quo-ului instituțional, în jurul personajelor alfa cum ar fi Vasile Blaga și deplînge faptul cǎ cei de dreapta nu acceptǎ varianta “cea bunǎ”, cea de “înoire radicalǎ”, de “deschidere și reorganizare fundamentalǎ”. Adicǎ federalizarea în jurul lui MRU.

Poate cǎ are dreptate. Nu mǎ bag sǎ judec justețea de principiu a mișcǎrilor unui partid care a fost amendat sever la alegeri. Era inevitabil ca PDL sǎ scadǎ la vot în urma a douǎ cicluri electorale în timpul cǎrora au guvernat, în context de crizǎ mondialǎ. Poate cǎ e nevoie de o “deschidere și reorganizare fundamentalǎ”.

Ce nu înțelege însǎ Dragoș Paul este faptul cǎ asemenea reset-uri, count zero-uri, schimbǎm tot și o luǎm de la capǎt, se întîmplǎ foarte rar de manierǎ programatǎ, consensualǎ, organizatǎ.

De cele mai multe ori, rezistențele și structurile bine conturate fac practic imposibilǎ o asemenea schimbare totalǎ de gîndire, o asemenea acceptare de corpuri strǎine, de puneri la îndoialǎ de ierarhii și structuri de putere.

Singurele momente în care se întîmplǎ așa ceva este în general în urma unui dezastru. Cǎ e revoluție, cǎ e cutremur, cǎ se întrerupe curentul, mai puțin important.

Important este cǎ e nevoie de o zǎticnire iremediabilǎ și catastroficǎ pentru a reașeza o structurǎ bine definitǎ, meticulos contruitǎ și întreținutǎ de-a lungul timpului.

În consecințǎ, soluția doritǎ de dînsul va fi posibilǎ doar atunci cînd va fi prea tîrziu, cînd PDL își va epuiza inerția structuralǎ. Cum se spunea în butada de acum 20 de ani: “se poate doar atunci cînd nu se mai poate”.

Și oricum va fi prea tîrziu...

* * *

ICR / HRP

Aveam în minte rǎspunsul de ceva zile, tot mǎ îndemnam sǎ-l scriu. Între timp, Vasile Ernu mi-a luat-o înainte. Mințile luminate scriu mai repede și mai bine decît mințile aproximative de rit sociologic.

Tema ICR și a lui Horia Roman Patapievici este o furtunǎ într-un pahar cu apǎ. HRP a fost numit politic, acum își gǎsește obștescul sfîrșit tot politic. Nu este vorba despre competențǎ, ci despre tabǎra pe care te-ai hotǎrît s-o îmbrǎțișezi.

O necesarǎ precizare, înainte de a scrie mai departe: îl apreciez pe HRP, la vremea sa i-am citit scrierile și îl consider una din mințile luminate ale acestei țǎri. Între HRP și Rǎzvan Theodorescu, simpatiile mele intelectuale se îndreaptǎ spre primul.

Cel mai probabil – spun “cel mai probabil” pentru cǎ la fel ca și mulți dintre Dvs nu am informații directe, de la sursǎ, ci prin intermediul mass media, care știm cît de obiectivǎ este – deci cel mai probabil a fǎcut treabǎ bunǎ la ICR în timpul mandatului sǎu.

Dar nu despre asta este vorba. Voi nu înțelegeți motivația actului politic, drive-ul care unește și pune în mișcare tabere diferite. Cînd un partid cîștigǎ situația, cum este cazul USL în momentul de fațǎ, este imperios necesar pentru sǎnǎtatea sa organizaționalǎ sǎ își rǎsplǎteascǎ susținǎtorii, soldații, trupa.

E simplu, e în carnea și firea și logica inexorabilǎ a oricǎrei lupte: fidelitatea se rǎsplǎtește de cele mai multe ori cu recompense. Altminteri, încet-încet eficiența organizației are de suferit, pentru cǎ oamenii care au pus osul la treabǎ, la muncǎ, la luptǎ se simt nedreptǎțiți. Poate te mai ajutǎ încǎ ceva timp, dar nu uitǎ și își vor pierde din entuziasm, din energie, din motivație. Și asta înseamnǎ cǎ data viitoare pierzi cu brio.

E o lege a firii. Nu spun cǎ e dreaptǎ. Dar e eficientǎ. Altminteri nu merg lucrurile. Și atunci e mai bine sǎ o conștientizǎm, sǎ ținem cont de ea și sǎ nu fim ipocriți, sǎ nu ne dǎm dupǎ tufiș.

Cînd vine PDL la putere, rade tot și își pune oamenii. De ce? Simplu: pentru cǎ are încredere în ei. Fidelitatea bate competența oriunde.

Cînd se schimbǎ clepsidra și USL vine la putere, la fel de simplu și de riguros și de inevitabil și inexorabil oamenii PDL zboarǎ și vin cei ai USL. Din exact aceleași motive.

La fel se întîmplǎ și în Franța, și în America, și în Noua Zeelandǎ.

Da, știu: o sǎ-mi veniți sǎ-mi dați exemple de bipartizanat și de încǎlcare a acestei legi în favoarea competenței. De oameni din guvernarea anterioarǎ care au fost acceptați de noua conducere, pǎstrați pentru priceperea lor.

Dar asta pe de o parte e o excepție, pe de altǎ parte s-a întîmplat deja și la noi – vezi cazul Leonard Orban. Doar cǎ ele sînt excepții, nu reguli, și în plus se aplicǎ în acele cazuri în care persoanele au cǎlcat apa de manierǎ prudentǎ, nu vehement asumatǎ, precum HRP.

În consecințǎ, nu mi se pare nimic nefiresc în schimbarea lui HRP. Aveți dreptate: ar fi fost poate mai bine sǎ nu se întîmple. Dar eu (și Vasile Ernu și alții ca noi) avem și mai multǎ dreptate: e inevitabil sǎ se întîmple.

Ǎsta este prețul plǎtit pentru democrație: ai noștri, ai lor. Vine vremea PDL, vin și oamenii PDL. Vine vremea republicanilor, vin și oamenii republicanilor. Vine Obama, schimbǎ tot la nivel de conducere și își aduce oamenii sǎi. Pentru cǎ are încredere în ei.

Alternativa este fie Republica lui Platon, fie republica lui Stalin. Despotul luminat sau întunecat. Vǎ spun eu cǎ nu vreți nici una din ele, oricîte cǎrți savante ați fi citit în aceastǎ privințǎ.

Tiranul înțelept, masonii șerpilieni, grupul de înțelepți care le știu ei pe toate și așeazǎ cǎrțile pe masǎ dupǎ cum ii taie capul de cei mai foarte înțelepți. Și de unde știm cǎ nu o vor lua pe arǎturǎ, fǎrǎ un sistem de check and balances? Who watches the watchmen?

Sau dobitocul brutal, mocofanul de Ceaușescu sau de Pol Pot care oricum știe el mai bine cum stau lucrurile și nu-și mai bate capul cu negocieri, cu compromisuri, cu vot și cu alte rahaturi de-astea.

Sǎ știți cǎ între Platon și Stalin, în mod paradoxal, nu prea e nici o diferențǎ. Tot o machiavealǎ primejdioasǎ. Întrebați-l pe Churchill: "democracy is the worst form of government except all the others that have been tried."

În încheiere, aevǎrata întrebare nu este de ce îl dǎ jos USL pe Patapievici și pune unul de-al lor? Rǎspunsul e simplu: de-aia, cǎ așa merg lucrurile dupǎ ce unii cîștigǎ alegerile și alții le pierd.

Ci mai degrabǎ: de ce n-are USL unul de cel puțin același calibru intelectual cu Patapievici sǎ punǎ în loc?

În momentul în care USL, și mai ales PSD, va fi în stare sǎ domoleascǎ neîncrederea bine înrǎdǎcinatǎ a intelectualilor în stînga post-comunistǎ, de-abia vom putea spune cǎ am mai bifat încǎ un cui în coșciugul tranziției noastre interminabile.

Pînǎ atunci însǎ, rǎmînem la întrebarea care transcede tensiunea stînga – dreapta, SUA – Rusia, capitalism – comunism: Who watches the watchmen?

. Citeste tot...

Pǎi sǎ facem un calcul

Pǎi sǎ facem un calcul. Simplu. Artimeticǎ de-aia ordinarǎ, în sensul ordinar al cuvîntului “ordinar”.

În contextul votului majoritar pe colegii uninominale, care nici nu mai are rost sǎ-mi rǎcesc gura sǎ vǎ reamintesc ce tsumami de catastrofǎ de schimbare neașteptatǎ, bruscǎ și dureroasǎ va cauza în posterioarele multora, va fi un phi gros, țoli, kilometri de diametru de durere neașteptatǎ, ah, ce dureros, cum zice lǎutarul tǎind stuful la Chilia, dǎ-i ‘oțule, dǎ-i, nu pot dom’ne cǎpitane, rǎnile mǎ doare,

în acest context despre care au mai vorbit și alții dar tot degeaba, mințile românilor cele de pe urmǎ oricum se vor lumina inutil și prea tîrziu de-abia în luna decembrie 2012,

sǎ facem un calcul.

Știm cǎ votul majoritar simplificǎ necruțǎtor. Arde, Fǎnicǎ, belește, Georgicǎ.

Partidele care iau în medie, la nivel de circumscripție mare (în cazul de fațǎ toatǎ țara) cam peste 30%-35% vot popular beneficiazǎ de un bonus de strǎlucitor: procent mandate mai mare decît procent voturi populare. Cu cît ne îndepǎrtǎm de punctul de inflexiune de 30-35% vot popular, cu atît discrepanța dintre mandate și voturi populare este mai mare în favoarea mandatelor. Relația este nesimțit de non-liniarǎ.

Pe dos: cu cît ne situǎm mai jos fațǎ de punctul de inflexiune 30-35, cu atît pedeapsa sistemului de vot lovește mai aspru, ah ce dureros, dǎ-i ‘oțule dǎi, nu pot dom’ne cǎpitane, procentele mǎ doare. La fel de nesimțit de non-liniar, cu cît ești mai departe de 30-35, cu atît you can kiss your ass goodbye, te-ai lins pe bot, nu prea mai cîștigi mandate, chiar dacǎ nu stai chiar totalmente rǎu din punct de vedere al voturilor.

Ghinion de neșansǎ: sistemul majoritar de vot lucreazǎ în favoarea cîștigǎtorilor. The winner take it all, the looser takes it in the bot.

În consecințǎ, sǎ calculǎm.

PDL? Din punct de vedere al votului popular, undeva în momentul de fațǎ cam pe la 15%. Hai sǎ zicem cǎ se va tîrî înapoi spre 20% pînǎ în toamnǎ. Posibil, nu probabil, dar gîndim toate variantele, spre completitudine. Poate cu o semi-gurǎ de oxigen primitǎ de la alegerile locale. Sǎ zicem cǎ da.

Celor douǎ valori, 15%, respectiv 20% de vot popular, le corespund aproximativ 10%, respectiv 15% mandate. Și în acest calcul sînt cît se poate de gentil și de non-cîrcotaș, ca sǎ nu ziceți cǎ țin cu ursul și cǎ-i doresc suferința PDL-ului, cum deja mǎ bǎnuiți mulți dintre dumneavoastrǎ, strǎlucitorilor independenți, portocalii, mov, violeți și alte culori în obraji. Dacǎ aș fi rǎutǎcios, aș zice între 7% și 12%.

Dar nu zic. Rǎmîne 10 – 15%.

Cine mai e pe listǎ în afarǎ de brontozaurul USL?

UDMR? Sǎ zicem cǎ aceștia nu vor fi atît de afectați de trecerea la votul majoritar, pentru cǎ își au electoratul bine grupat geografic, la saturație în anumite colegii și rezidual spre inexistent în restul. Deci vor lua undeva între 5% și 7%. Din nou sînt gentil și drǎguț și sociolog neutru chiar binevoitor, sǎ nu mǎ acuzați de pǎrtinire, și nu scad nici un procent, nici din motive de PPMT / Tokes, nici din motive de totuși un oarecare efect de sistem majoritar, cum totuși bǎnuiesc cǎ se va întîmpla.

Buun. Deci între 5% și 7%.

Cine mai e? Restul? Strǎlucitorii isterici și autoritarieni și anti-sistem? Pǎi ǎștia, stimabililor, suferǎ de o mare suferințǎ cînd vine vorba de vot majoritar: nu au oameni. Oricît ar zgudui-o, în afarǎ de cîțiva carismatici cu personalitǎți accentuate cu potențial de cǎmașǎ cu mînecile înnodate la spate, gen Becali și Vadim și Dǎnuț, alții nu prea sînt. La fel și cu independenții, alte partide mici. Per ansamblu, estimarea mea este cǎ nu vor lua mai mult de 3%, hai fie 5% sǎ fiu generos, cǎ azi sînt rǎcit și am febrǎ, sǎ-mi treacǎ boala mai repede.

Deci între 3% și 5%.

Am uitat pe cineva? Vǎ spun eu cǎ n-am uitat. Doar USL. Dar vreau sǎ ajung la estimǎrile de procente de mandate ale lor venind din partea cealaltǎ: scǎzîndu-i pe ceilalți.

Pǎi sǎ calculǎm. Partid minim maxim

PDL 10% 15%
UDMR 5% 7%
Alții 3% 5%

TOTAL minim minimorum: 18%. Maxim maximorum nonposibilitorum, dar orișicum: 27%.

Cît face pînǎ la 100, restul pentru brontozaurul de USL, pentru acest Gogea Mitu politic românesc, pentru acest Rîmaru simbolic?

Pǎi sǎ calculǎm.

Minim = 100 – maxim ǎilanții = 100 – 27 = 73
Maxim = 100 – minim ǎilanții = 100 – 18 = 82

Whaaaat? 82???? Turambare, te-a luat cu capu’? Chiar în halu’ ǎsta te-ai dat cu mogulul, bre, o sugi prin batistǎ chiar atît de evident și de non-estetic? Ce dracu’, bre Turambare bre, te credeam mai oarecum cumva, aveam o pǎrere mai aproximativ decentǎ spre mediocrǎ despre tine, nici chiar în halul ǎsta de cîrpǎ? Vai de capu’ tǎu de sociolog vîndut, vǎ faceți de rușine profesia, meseria, apucǎ-te dracu’ de brutǎrie, de spǎlat vase, de rînit grajduri, cǎ la sondaje și la analizǎ politicǎ ești varzǎ, ești patetic, ești...

Sînt foarte aproape de adevǎr, stimabililor. Estimarea de interval de 73 ... 82, hai sǎ zicem mai general de 70 – 80 procente mandate, este una foarte probabilǎ, pertinentǎ și inevitabilǎ, cel puțin în urma calculelor nu doar fǎcute de mine, ci febril mai de toate persoanele semnificative cu care am discutat în ultimul timp.

Aici e chichirezul votului majoritar, stimabililor. Aici e beleaua, ah ce dureros, dǎ-i ‘oțule dǎi, nu pot dom’ne cǎpitane, procentele mǎ doare.

Vorbim în decembrie 2012, da?

Vǎ pup! Mǎ duc sǎ spǎl vase. Sǎ rînesc grajduri. Sǎ sap șanțuri, cǎ la sociologie și la analizǎ politicǎ nu mǎ pricep deloc, fi-mi-ar neamu’ de sociolog vîndut sǎ-mi fie de cap... :) :wink: :p


. Citeste tot...

The point of no return?

Tindem zilele astea sǎ nu vedem pǎdurea din cauza copacilor. Televiziunile – cele prin intermediul cǎrora marea majoritate ne luǎm informația – tind sǎ se focalizeze pe spectaculosul punctual, pe șuruburi, pe glugi, pe jandarmi, pe tomberoane în flǎcǎri.

Și din cauza asta nu mai vedem pǎdurea. Actorii desfǎșurați pe tabla de șah, structura lor, motivațiile lor, dar mai ales și mai ales posibilele consecințe ale evenimentelor din aceste zile.

Nivelul general de nemulțumire
Totul pleacǎ de la nivelul de nemulțumire foarte ridicat din populație. Graficul acela pe care tot vi l-am arǎtat în ultimul timp.





Nu știu dacǎ vǎ dați seama cît de mulți oameni reprezintǎ acest grafic. Vǎ spun eu: undeva între 11 și 13 milioane de români șucǎriți. Depinde ce procent iei între 70% și 80% și ce bazǎ de calcul a populației care mai e în România, între 15,5 și 16 milioane de locuitori pe bune, nu în actele oficiale neactualizate.

În general, noi sîntem obișnuiți sǎ ni se parǎ mult aglomerǎri de mii de oamenii, maxim zeci de mii. Mai mult de-atît nu prea am vǎzut, pentru cǎ pur și simplu nu putem cuprinde cu privirea mai mult de 100 de mii de oameni – se terminǎ tarlaua ochiului, se închide orizontul. Tot ce știm noi cǎ “e mult” e de fapt în zona miilor, zecilor de mii. Saltul la milioane și la 10 milioane e destul de greu de fǎcut cu ochii minții. Și în consecințǎ tindem sǎ subestimǎm puterea acestor cifre. Ceva abstract, niște statistici.

Dar de fapt ǎsta este patul germinativ. Milioanele de oameni care sînt supǎrați. De la aceastǎ oalǎ de presiune trebuie sǎ pornim discuția. Dupǎ cum spunea cineva zilele astea, “mǎ și mir cǎ s-au pornit atît de tîrziu”. În alte țǎri știm cǎ s-a pornit mai devreme nemulțumirea și furia popularǎ. În Anglia, în Franța, în Statele Unite, în Italia, în Spania, în Grecia, în țǎrile arabe.

Autenticitatea
Da, știu: unele au fost gestionate cu pricepere, poate chiar și catalizate. Unii zic cǎ și a noastrǎ e cam la fel. Din ce în ce mai clar știm cǎ și Revoluția din 1989 a fost tot cam o asemenea sforǎrie. Însǎ nu poți sǎ faci scandal în stradǎ cu adevǎrat dacǎ o parte semnificativǎ a celor de acolo nu sînt cu adevǎrat mînați de emoții puternice negative.

Sînt și unii gurǎ-cascǎ, curioși care se hlizesc și se trag în pozǎ cu rezbelul. Sînt și derbedei veniți la rupere, cǎrora pur și simplu le place sǎ se batǎ cu jandarmii și deplîng raritatea acestor prilejuri – n-au destule “meciuri” în picioare, sînt netǎvǎliți de mult. Sînt și alții la ordin pe-acolo, disimulați prin mulțime, lupi în piele de protestatar.

Însǎ cei mai mulți sînt totuși oameni obișnuiți, cu moace și haine obișnuite, și mai ales cu expresii autentice de șucǎr. Furie. Șucǎr. Supǎrare. Ambîț. Urǎ. Enervare. Ei sînt o felie din cei peste 10 milioane de români care sînt supǎrați în privat, în particular, în sufragerie, uitîndu-se la televizor sau pe fluturașul de salariu sau de pensie.

Da, așa e. Cei din piațǎ nu sînt chiar atît de mulți. Nu sînt zeci de mii, nu e nici Piața Universitǎții din 1990, nu e nici Ucraina ori tinerii supǎrați din Spania ori valurile de sindicaliști din Franța care cînd se șucǎre paralizeazǎ o sǎptǎmînǎ întreagǎ o țarǎ întreagǎ.

Însǎ spre deosebire de alte dǎți din aceastǎ perioadǎ de crizǎ și de șucǎr și de supǎrare, acum chiar sînt, și mulți dintre ei sînt chiar pe bune, mînați de emoții autentice, nu doar de catalizǎri mediatice. Și încet-încet, sînt mii. Nu zeci de mii. Nu sute de mii. Dar nici o mînǎ tristǎ de oameni aduși cu autobuzul sǎ danseze dansul pinguinului și sǎ bea o bere dupǎ. Mii de oameni care pe barba lor au ieșit din casǎ pe frig sǎ strige, sǎ protesteze, sǎ înjure, sǎ fie acolo.

Dacǎ n-ar fi aceastǎ bazǎ, acest pat germinativ cu adevǎrat semnificativ, nici nu m-aș obosi sǎ tocesc literele de la tastaturǎ sǎ scriu rîndurile astea. Însǎ acum chiar sînt.

Cǎlǎreții autenticitǎții
Asta este temelia. The bedrock, cum ar spune geologul. Patul germinativ, cum ar spune horticultorul. Pe aceastǎ temelie acum, diverși actori instituționali vin sǎ construiascǎ, sǎ punǎ brazde, sǎ foloseascǎ, exploateze, utilizeze, organizeze, depinde care cuvînt vǎ place mai mult, în funcție de care parte a baricadei politice vǎ aflați.

Avem șucǎrul cronicizat. Avem expresia sa de rǎbufnire, de la un pretext puternic individualizat (Bǎsescu vs Arafat, The Good, The Bad and The Ugly). În general oamenii se stîrnesc și se mobilizeazǎ în jurul unor oameni, nu a unor idei abstracte. Și încet-încet avem actorii instituționali care în primele zile au fost prinși în ofsaid, pe picior greșit, descumpǎniți de viteza de rostogolire a faptelor. Și cei de la putere, și cei din opoziție. Și cei de la sindicate, și cei de la forțele de ordine.

Ca de obicei, media a percutat cel mai rapid. Asta le e meseria, sǎ fie acolo primii. Un soi de SMURD al ochiului. Ca de obicei, și media e împǎrțițǎ în douǎ: cei de-ai puterii și cei de-ai opoziției. Primii s-au fǎcut cǎ plouǎ ori au încercat sǎ minimizeze situația. Ceilalți au început sǎ sufle cu spor în flǎcǎruie, bucuroși cǎ în sfîrșit s-a întîmplat.

Știți sǎ faceți focul? Strategii
Nu știu cîți dintre voi au fǎcut focul, fie în sobǎ, fie în naturǎ. Nu de-ǎsta de gaze, ci de-ǎla de lemne. Trebuie sǎ știi cum sǎ așezi lemnele, mai întîi crǎcuțe uscate ori hîrtii la mijloc, apoi țǎndǎri ori lemne subțiri, apoi lemne ceva mai groase. Dacǎ nu știi cum sǎ-l așezi, nu se aprinde, țopǎi degeaba pe lîngǎ el, doar te umpli de fum și puți, dar foc nu faci.

La fel și în cazul nostru. De data asta nu prea a fost nevoie sǎ se dea scînteie, flacǎra inițialǎ, cǎ a dat-o Bǎsescu. Flacǎra a țîșnit, focul s-a aprins, lumea a ieșit în stradǎ.

Unii repede, alții dupǎ ceva ezitǎri, au început sǎ se îngrijeascǎ de soarta sa. Flacǎra este nici prea-prea, nici foarte-foarte. Unii tind sǎ o supraestimeze și supraraporteze, fie din vorbe pricepute ori din unghiuri de filmǎri convenabile. Alții tind sǎ o subestimeze și subraporteze, fie din cifre oficiale, din tǎceri, ignorǎri și încercǎri de abatere a atenției spre alte subiecte.

Nici lemnele nu sînt nici prea uscate, nici prea ude. Vremea s-ar putea sǎ încurce sau sǎ ușureze munca celor care încearcǎ sǎ întreținǎ focul. Sînt multe variabile în joc.

Opoziția dorește sǎ scoatǎ în evidențǎ extensia mișcǎrilor în toatǎ țara. Puterea scoate în evidențǎ caracterul organizat și partinic al multora dintre aceste mișcǎri de provincie. Opoziția a stat inițial departe de mișcarea din București, unde de fapt se întîmplǎ partea cea mai importantǎ a baletului. Unii zic cǎ a fost luatǎ pe nepregǎtite. Alții cǎ s-a ținut prevǎzǎtor deoparte pentru a nu da prilej de deligitimare.

Știm cǎ dacǎ sufli în foc prea încet se stinge, dar și dacǎ sufli la început prea tare, prea zelos, la fel se întîmplǎ. Trebuie sǎ sufli constant, gradual. La început cu tandrețe, cu grijǎ, sǎ nu omorî pîlpîirea. Pe urmǎ din ce în ce mai viguros, într-un crescendo bine ținut în frîu. La fel și cu aceastǎ mișcare de stradǎ.

Strategia puterii este sǎ minimizeze acțiunile, sǎ temporizeze și sǎ aștepte sǎ se epuizeze rezervorul emotiv și volitiv al acelei pǎrți a populației care a ieșit pe bune în stradǎ. Se bazeazǎ pe faptul cǎ nu sînt chiar atît de mulți, îi putem gestiona. Tǎrǎgǎnǎm, nu comunicǎm, cǎ mai rǎu îi întǎrîtǎm, lasǎ iarna sǎ-și facǎ treaba.

Strategia opoziției este sǎ sufle constant și în crescendo în flacǎrǎ. Nu prea tare la început, dar constant. Joi se vorbește despre o alǎturare a USL la mișcarea de stradǎ. O punere la comun a puterii organizatorice a mașinǎriei de partid cu entuziasmul supǎrat al manifestanților “pe persoanǎ fizicǎ”. Încet-încet, se alǎturǎ și sindicatele.

Consecințe
Întrebarea este: care vor fi consecințele acestor mișcǎri?

Dat fiind cǎ vorbim de viitor, trebuie neapǎrat sǎ ne aducem aminte de cuvintele cumpǎnite ale înțeleptului Murphy, sfîntul protector al științelor sociale, care ne învațǎ în prea-cucernicia sa metodologicǎ faptul cǎ “e greu sǎ faci previziuni, mai ales atunci cînd acestea se referǎ la viitor”.

Deci discutǎm probabilitǎți, nu certitudini. Ca orice mișcare de trupe, de oști, de vremuri și de oameni, lucrurile o pot lua fie hǎis, fie cea. Anul 2009 e un bun reminder al acestei incertitudini.

Depinde de cît de bine își vor juca fiecare dintre actori cartea. Vor fi acțiuni și contra-acțiuni, mǎsuri și contra-mǎsuri, lovituri și parǎri, eschive și contra-eschive. Ca la șah, ca pe cîmpul de luptǎ. Ca la aikido.

Este evident cǎ inițiativa este de partea opoziției și cǎ puterea trece printr-un moment neplǎcut, unii ar zice chiar de cumpǎnǎ.

Spre deosebire de acum cîteva luni, cînd destule voci din rîndul opoziției puneau la îndoialǎ capacitatea acesteia de a concretiza nivelurile evidente de nemulțumire ale populației în vot și, în cele din urmǎ, în cîștigarea puterii, zilele astea sentimentul este total diferit.

Percepția - și știm cu toții cǎ percepția contribuie semnificativ la crearea realitǎții – este cǎ încet-încet se trece de un punct ireversibil, a point of no return. Ori cel puțin așa încearcǎ opoziția sǎ creeze starea de spirit, zic cîrcotașii și cei de partea puterii.

Resurse
Lupta se dǎ pe cei care încǎ stau în cumpǎnǎ. Avem trei tipuri de actori pentru care se dǎ lupta de convingere, cu trei tipuri de resurse distincte.

În primul rînd, resursa votului. Puterea ștampilei. Votanții. Cei care stau în cumpǎnǎ cu cine sǎ voteze ori, și mai important, dacǎ sǎ meargǎ la vot ori nu. Ei sînt cei pe care de regulǎ îi avem în vedere ca reprezentînd scopul luptei electorale.

Însǎ mai sînt și alții, la fel de importanți.

În al doilea rînd, activiștii de partid. Fie la nivelul de jos, tactic, al celor din organizații care fac lucrurile sǎ se întîmple, de la mobilizǎri pînǎ la lipit afișe, trimis scrisori, scris punctaje, etc. Fie la nivel reprezentǎrii, al candidaților, celor cu funcție, fie centralǎ, fie localǎ. Parlamentari, consilieri locali ori județeni, primari, toți candidații la aceste funcții care se pregǎtesc de campanie și care unii din ei nu sînt încǎ hotǎrîți de partea cui sǎ joace.

În acest caz avem de-a face cu competiția pe resursa umanǎ / organizaționalǎ. De partea cui joacǎ activiștii și candidații? Cît de convinși sînt cǎ tabǎra noastrǎ va cîștiga? Sînt cu sufletul alǎturi de noi, sau pe picior de plecare? Ce s-a întîmplat în ultimul timp cu transferurile dinspre USL spre UNPR aratǎ cǎ e o mizǎ importantǎ.

În ultimul rînd, dar evident nu în cele din urmǎ, e vorba despre competiția pe cei care contribuie financiar ori cu alte tipuri de influențǎ la competiția electoralǎ. Cei care au bani, unde îi dau? Pe cine finanțeazǎ: pe noi sau pe ei? Îi conving cǎ ajung la putere? Unde își îndreaptǎ atenția?

Dar instituțiile de forțǎ, de partea cui sînt? Evident cǎ formal și declarativ și oficial ele sînt de partea puterii. Dar dacǎ simt cǎ e din ce în ce mai probabil cǎ va avea loc transferul de putere, vor mai acționa cu atîta entuziasm în favoarea puterii actuale?

Acțiunile din zilele acestea trebuie trecute prin filtrul acestor tipuri de întrebǎri și acestor tipuri de grupuri țintǎ.

The point of no return?
Știm cǎ avem de-a face cu o nemulțumire cronicǎ.

Știm cǎ avem de-a face cu o eroziune clarǎ a celor de la putere.

Știm cǎ în Europa de Est regula este alternanța la gurvernare, cǎ oamenii funcționeazǎ electoral dupǎ un ciclu scurt, de doar 4-5 ani, compus din votul cǎtre cei care promit cel mai mult, urmat de entuziasm cǎ aceștia au cîștigat alegerile, urmat de dezamǎgire cǎ nu se țin de promisiuni, urmat de acumularea în termen relativ scurt a șucǎrului și nemulțumirii și de virarea apetenței electorale spre tabǎra cealaltǎ. Și pendulul se mutǎ dintr-o parte în alta, cu perioadǎ de oscilație scurtǎ: doar un ciclu electoral.

Știm cǎ deja România reprezintǎ excepția de la aceastǎ regulǎ și cǎ exemplele de continuitate din 2008 (parlamentare) și 2009 (prezidențiale) sînt foarte rare în peisajul electoral central și est european (s-a mai întîmplat doar în Polonia).

În consecințǎ, probabilitatea este foarte ridicatǎ ca cei de acum de la putere sǎ piardǎ alegerile și cei de acum din opoziție sǎ vinǎ la putere.

Însǎ lucrurile sînt un pic mai complicate datoritǎ defazǎrii dintre alegerile parlamentare și cele prezidențiale. Anul acesta vom avea doar parlamentare și e posibil ca situația de coabitare sǎ fie încurcatǎ, și pentru unii, și pentru ceilalți.

De aici rezultǎ și starea de expectativǎ a unora, din toate cele trei grupuri țintǎ: și votanți, și oameni politici, și finanțatori ori gestionari de putere / influențǎ.

Protestele din zilele acestea e foarte posibil sǎ-i scoatǎ din aceastǎ stare de expectativǎ pe mulți dintre aceștia și sǎ le defineascǎ de manierǎ ireversibilǎ opțiunile electorale pe parcursul acestui an. E foarte posibil ca ele sǎ reprezinte un punct de rupturǎ, a point of no return, de la care încolo percepția celor trei grupuri țintǎ sǎ fie cǎ cei de acum nu mai pot rǎmîne la putere.

Aceasta este adevǎrata mizǎ a gestionǎrii protestelor, atît de partea opoziției, cît și a puterii. În lumina acestei mize trebuie sǎ interpretǎm felul în care se vor desfǎșura lucrurile în zilele urmǎtoare.

Acțiuni contracțiuni. Lovituri contralovituri. Uke și nage. Tabla de șah e desfǎșuratǎ. S-au fǎcut mișcǎrile de deschidere. Opoziția are inițiativa. Va fi cu adevǎrat a point of no return? Sau flacǎra se va pierde încet-încet, pe niște lemne ude, sub ninsoarea lui ianuarie?
Citeste tot...