Corectitudinea politică și moartea Occidentului

Occidentalii au intrat în anul morții. Sînt dispuși să facă orice fel de concesii în fața unui Islam în creștere, doar-doar n-o să vină istoria peste ei. În Franța. În Germania. În Spania. În toată Europa occidentală, peste tot. Un mare Bizanț care așteaptă fleașcă și neputincios să vină istoria să le dea lovitura de grație.

Acum, cel mai recent, și în Noua Zeelandă. În urma atentatului împotriva musulmanilor de acolo, echipa de rugby Crusaders a luat decizia să-și schimbe numele. Căci e ofensator la adresa Islamului. Cea mai importantă echipă dintre toate echipele de club din emisfera sudică, avînd un istoric și un palmares unic, dintr-o dată își schimbă numele. Just like that. Pocnind din degete.

Ca să înțelegeți, e nevoie de o comparație. Crusaders în rugby este un soi de FC Barcelona. E ca și cum ar veni catalanii și ar spune: ne cerem scuze față de spanioli, numele nostru este ofensator, hai să-l schimbăm, chemăm o firmă de marketing să facă o cercetare, să vedem cum e cel mai bine să ni se spună.

Știți care este ironia? Toate astea se întîmplă într-un oraș cu un nume cît se poate de clar: Christchurch. "Biserica lui Christos". Acolo au avut loc atentatele. În Christchurch. Acolo își are sediul echipa de rugby Crusaders. În Christchurch.

Vă dați seama că nici acest nume nu e potrivit cu atmosfera timpurilor. E jignitor. Corectitudinea politică ne obligă să luăm măsuri. Vă dați seama că și ăsta trebuie schimbat, nu-i așa? E cazul să facem niște focus grupuri repede, să vedem cum trebuie să-i spună.

Vă dați seama cît de varză sîntem, nu? Vă dați seama că într-o sută de ani o să fim pa? The way the dodo goes. Bizanț. Bizanț everywhere.



. Citeste tot...

Serviciul militar reluat în Franța

Francezii încep să-și dea seama că au din ce în ce mai mari probleme cu noile generații non-indo-europene de pe teritoriul lor și se gîndesc să reintroducă serviciul militar obligatoriu. La început, doar o lună.

De ce face asta Franța? Nu că ar avea nevoie de carne de tun proaspătă, căci războaiele zilele astea se duc cu personal din ce în ce mai specializat, pe care nu-l poți școli militar doar în cîteva luni. E o altă nevoie, e o nevoie socială.

Franța, ca și alte țări vestice, își vede pusă în primejdie baza valorică pe care se întemeiază orice persistență statală. Din ce în ce mai mulți tineri din noile generații sînt din ce în ce mai puțin fideli statului francez, ajungîndu-se deja la un punct critic în această privință, la o adevărată coloană a cincea care roade temeliile texturii sociale pe dinăuntru, ca niște cari prin mijlocul mobilei: nevăzuți, perseverenți, anonimi.

Se știe că orice stat național modern, de vreo trei-patru secole încoace, se sprijină pe capacitatea a trei instituții de a îndesa cu furc\ valorile necesare în fiecare nouă generație, de a transforma în mod permanent noile valuri de barbari în următoarea generație de cetățeni. Adică, în limbaj sociologic, de a-i socializa, de a-i face să internalizeze valoric cele necesare funcționării societății.

E vorba de armată, biserică și de școală. Faptul că Franța dă semne că simte nevoia să-și resocializeze cetățenii prin intermediul armatei este un semn clar că celelalte două dau rasol în scopul lor statal. Pentru cine știe să citească scrisul de pe zid, mene tekel fares, e semn evident că doar cu școala nu e îndeajuns să transformi micii barbari non-indo-europeni în următoarea generație de cetățeni. Căci despre biserică, știm că e moartă și îngropată în această privință de cel puțin 50 de ani în acest Occident secularizat.

Vă place geopolitica? Vă place Bizanțul? Vă place frica? Uite aici, chiar în fața ochilor voștri, spectacolul morcovului în fundul occidental. Luați și beți încet, că-i rece...

. Citeste tot...