Честит Рожден ден, България!

Astăzi am descoperit din întîmplare un om fain și un loc fain.

Să vă spun povestea.

Dragilor, pufoșii mei, voi știți că sînt un naționalist cosmopolit.

Cosmopolit, pentru că așa m-a făcut mama pe mine la Telega, să știu și despre indo-europeni, și despre limba elfă, și sindarin, și quenya, și despre Zakir Hussain, și să vă spun aproape pe de rost echipa de rugby a Noii Zeelande. De din toate colțurile lumii cîte puțin.

Iar naționalist pentru că așa m-a făcut pe mine mama, tot la Telega, să-mi dau seama că, de cînd nu mai sînt tînăr și sălbatic și frumos și tembel la cap, nu mai mi-e rușine că sînt român, cum eram pe vremuri, îmbîcsit de propaganda sorosiană și patapieviciană, și îmi iubesc țara așa cum e, cu bunele și cu relele ei, și mă strădui să fie o țară mai frumoasă și mai fericită, și sînt mîndru că sînt român și-mi dau seama ce puternici sîntem, de vreme ce trebuie să jucăm în tot soiul de înghesuieli neo-colonialiste în care sîntem băgați la înghesuială de puternicii istoriei.

Ei bine, naționalistul de mine, eu pufosul kaghebist care vinde țara la ruși și la chineji, mă duceam azi să cumpăr niște dulciuri specific telegene, cum intri în Liban pe dreapta, bombe de-alea calorice arăbești de care cînd mănînci îți vine să te lingi pe degete și să strigi Insh’allah așa, fără nici un motiv spiritual, pur și simplu de prea mult zahăr în vene.

Nu mai fusesem pe acolo de secole, e cam greu cu parcarea, azi am zis: “musai”.

Și m-am dus. Am găsit un loc de parcare. Și am cumpărat prăjituri arăbesco-libanezo-siriano-turcesco-ce-ori fi ele acolo, că tare mai sînt bune (cele mai bune prăjituri netelegene din tot Bucureștiul ăsta). Și hai înapoi la mașină. Și la colțul străzii văd o ușă deschisă și un hol de casă interbelică și niște afișe dar mai ales și mai ales sticle. Multe sticle.

Sticle de vin.

‘Opa. Stai așa că nu-i așa. Naționalist vinicol am fost de cînd mă știu, de cînd am descoperit că nu-mi place țuica de Telega, pentru că am sînge de moldovean în mine și ăla e amestecat cu vin. Cu mult vin. Roșu.

Am intrat. Mă salută un domn în engleză. Îl salut în engleză.

Și urmează o oră mirabilă, miraculoasă, în care îl cunosc pe Michail, un bulgar de-al nostru get-beget, care pregătea prăvălia de vin pe care o are acolo, la colțul dintre străzile Jean Louis Calderon și C.A. Rosetti.

Nu mă întrebați cum se numește magazinul, dar știu că are un vin excelent. Și un custode excelent, că ăla deja nu mai e magazin, e muzeu, un domn care știe să prezinte vinurile, să ți le povestească – ce e un vin fără povestea lui? – să te facă să te simți bine.

Dar stați așa, că nu se termină aici. Aici de-abia începe. Mă întîmpină Michail și-și cere scuze că e un pic cam ocupat. “Știți ce zi este azi? Azi e 3 martie”. Ok. Ridic din umeri. 3 martie. Și?

“Păi azi e ziua națională a Bulgariei”.

Și de aici începe distracția. De aici începe povestea care face legătura dintre întîmplare și “a fost să fie”.

A fost să fie să intru absolut la întîmplare într-un magazin în care altminteri n-aș fi intrat prea curînd. A fost să fie ziua națională a Bulgariei taman azi, cînd am intrat eu acolo, în magazinul ținut de bulgarul nostru Michail, o gazdă deosebită.

Și pentru că a fost să fie, i-am spus că trebuie să sărbătorim.

M-a servit cu vin bulgăresc, un Cabernet Franc foarte franc și foarte sincer. Am povestit tot soiul de povești, de la vin la aikido la Plovdiv la istoria Bulgariei la indo-europeni.

Pentru că e ziua Bulgariei, am cumpărat mai multe sticle de vin bulgăresc, Cabernet Sauvignon și Mavrud, soiul lor prefiloxeric de care bulgarii sînt foarte mîndri.

Și pentru că popoarele noastre comuniste sînt prietene și surori, am sărbătorit prietenia comunisto-balcanică româno-bulgară cumpărînd și niște vin românesc, de-ăla de-al nostru din Prahova, cum intri în Urlați pe dreapta, acolo pe la Dealul Mare.

A fost o zi faină. A fost o întîlnire faină. A fost o experiență de viață faină. Și acum, deschizînd sticla de Mavrud, îmi dau seama că e și un vin fain ăsta care lucește închis la culoare uite aici, acum, chiar în fața mea.



Drept pentru care ridic acest pahar de Mavrud de-al nostru bulgăresc, cum intri în Plovdiv pe dreapta, și toastez pentru prietenii noștri bulgari și pentru țara lor frumoasă Bulgaria. Să fie într-un ceas bun! La mulți ani, Michail! La mulți ani, Bulgaria!

Nazdravie!





. Citeste tot...

Un coșciug mare cît o țară

S-a întîmplat ca zilele astea să trecem din nou prin Bulgaria, de data asta la ceas de iarnă. Pînă acum ne petrecusem pe drumurile și prin orașele și comunele lor pe timp de vară, căldură, moleșeală, frunze în copaci și soarele sus pe cer.

Dar fie că a fost vară ori iarnă, senzația a fost aceeași. Bulgaria e o țară a tristeții, a depresiei, a nevrozei mocnite, a cenușiului și sărăciei mohorîte.

Casele sînt tencuite cenușiu. Acoperișurile sînt cenușii. Satele sînt posomorîte și neîngrijite și dau impresia de părăsite. Orașele sînt și ele dărăpănate, cu niște răgălii de blocuri.

Am fost și în Ungaria, și în Polonia, și în fosta Germanie de Est, și în Republica Moldova. Evident că am bătut și România în lung și în lat. Știu și zone de-ale noastre care put de sărăcie, locuri uitate de lume și de timp. Dar nicăieri nu am trăit apăsătoarea senzație generalizată de tristețe precum în Bulgaria.

Nu e doar de la sărăcie. Repet: am trecut prin multe zone sărace ale Europei. Am văzut sate din Moldova noastră sărace pînă la cotor. Am văzut sate de-ale fraților noștri din Republica Moldova și mai sărace. Am văzut sărăcie în Tulcea, în Mehedinți, în Bistrița, în Harcov.

Am văzut zone mai puțin strălucite din Ungaria de Est. Am trecut și prin bălăriile Slovaciei. Și prin Grecia treci prin pungi de sărăcie, cu maghernițe și lume bătrînă și săracă la poartă. Nu mai vorbesc de Turcia – cu excepția zonelor turistice, e tot o sărăcie du colo colo.

Însă parcă nicăieri sărăcia nu este însoțită de asemenea evidenți markeri vizuali ai tristeții. Nu vorbesc de dezordine, de îngălare, de mermeleală, de țigănie, de senzația de vraiște. Ci de senzația de tristețe. Apăsătoare. Aproape tangibilă.

Peste tot în satele prin care am trecut am diverse elemente distinctive. La slovaci, la unguri, la tulceni, la moldoveni, la greci, la turci. La bulgari e singurul loc din toate acestea unde elementul este moartea.

Afișele lipite insistent pe porțile caselor care vorbesc despre încă un mort din gospodăria aceea. Nu știu cît e obiceiul să se țină afișul în poartă. Știu doar că pe fiecare stradă pe care m-am plimbat aproape jumătate din porți sînt “împodobite”, dacă putem folosi acest cuvînt, cu cîte un semn al morții.

Alături de ceilalți identificatori vizuali, de celelalte elemente tematice, cum ar zice criticul artistic, de tonul cromatic și de senzația de pustietate, de loc unde nu mișcă nimic, nu crește nimic, nu se construiește nimic, rezultatul este unul cocoșător. În afară de zona turistică a Plovidvului, unde cît de cît e un soi de șarm cochet, de eleganță sprințară în aer, în rest peste tot prin Bulgaria este parcă întruparea Eclesiastului. Deșertăciune a deșertăciunilor, căci totul este deșertăciune.

Îți ia ceva timp pînă să conștientizezi această senzație, mai ales dacă ești ocupat și cu altele, cum ar fi bunăoară condusul. Dar odată ce-ți dai seama, începe să-ți sară în fața ochilor peste tot. Nu se contruiește nimic. Casele sînt dărăpănate, cele mai recente de prin anii 70-80. Nu sînt case noi – cu excepția unor petice în zonele evident turistice.

Mai rău: nu mișcă nimic prin sat. Acea foșgăială pe stradă pe care o întîlnești în alte părti, oameni, căruțe, mașini, birturi, ceva să-ți dea impresia de viață, nimic. Nici o construcție industrială sau economică recentă – fie un depozit, o fierărie, ceva, o hardughie strălucitoare, ceva tractoare mai noi, camioane care să împrăștie fum, materiale de construcții puse pe marginea drumului.

Nimic, frate, nimic. Moarte și pustiu și tristețe apăsătoare, cvasi-tangibilă.

Cum intri în România, dintr-o dată altceva. Într-o zonă totuși săracă a țării, căci Giurgiu este totuși o zonă vraiște, cum se schimbă lucrurile. Beculețe pe stradă, beculețe pe muchiile caselor, anunțînd sărbătorile de iarnă, brazi împodobiți întrezăriți sclipind prin ferestre, o lumină lăsată să ardă în curte, afară.

Pe urmă nu mai vorbesc de iluminatul public, mult mai evident. Pe urmă mărimea caselor, cît și materialele folosite. Pe urmă, moț pe tortul vieții isterice, urîte, țigănești și blambece, dar totuși viață: luminile puse de primării de-a lungul străzilor. Becuri colorate, mișcare, strălucire. Viață, bre.

Știu că primăriile își iau șpagă de la cei cu beculețe. Dar să moară pisica de abuz de substanțe antidepresive dacă nu e mai bine așa decît starea aceea de semicoșciug în care trăiesc scufundate comunele bulgărești prin care am trecut în aceste zile totuși de sărbătoare.

PS: Dacă ați vedea Jilava cum e luminată noaptea, ați zice că nu e pușcărie, ci spa residence. Mai ceva ca centrul Bucureștiului aproape :)





. Citeste tot...

Alti dobitoci

Biserica Ortodoxa Bulgara, in frunte cu patriarhul ei, a organizat o manifestatie de prostest pentru introducerea religiei drept materie obligatorie in scoala.

Mai fratilor, ce dracu se intimpla cu Balcanii astia de sintem atit de prosti, de inapoiati, de incuiati si de impiedicati? Oare s-a imbatat Zeus cu hidromel, l-au apucat pandaliile si a svirlit cu praf de prostie din virful Olympului, de a batut vintul spre nord si l-a imprastiat peste toata Tracia si Dacia, de sintem atit de dusi cu capu'? Ce naiba?

Doamne Dumnezeule care nu existi, da Doamne, da Zeus, da Allah, da si tu Zoroastre, dati o zei voi totzi un potop sa spele lumea de prosti, ca uite ca am ajuns sa apelez si la voi..., pardon, la Voi, doar-doar cadem la pace si facem ceva cu mamelucii astia dintre Carpati si Marea Marmara. Ca asa nu se mai poate. Imi bag picioarele si votez cu ...

Cu cine pana mea sa votez, ca n-am cu cine?

N-ai cu cine, dom'le. N-ai cu cine. Toti niste bicisnici.

Hai, dati o acatista pentru viitorul acestor Balcani. Ca pute rau a prostie...

:( Citeste tot...

Ce faceau bulgarii in Bulgaria

Din viata si ispravile lui Omurtag. Mare om, mare caracter.

:wink: Citeste tot...

Ce a patzit Turcu' in Bulgaria (NSFW)

Cele multe amanunte cornute si carunte de impresii de turism vor fi poate spuse cu litere de foc si cu vorbe de cuvinte in alte zile.

Pina atunci, a glimpse of my driving feelings in Bulgaria, back and forth from Turkey.

Scuze pt duritatea ecsprimarii. Doamnelor, sa ma iertatzi: asha sint eu, un gentlmen ratat, un mitocan polizat. Stiu a gindi elegant, dar mai greu cu verbalizarea.

Am insa niste circumstantze al naibii de atenuante pentru cuvintele explicite din poza de mai jos. Tocmai m-am intors dintr-o experientza rutiera bulgareasca pe care nu o doresc doar si decit si numai la dujmanii mei. Fara numar, fara numar, ca gropile din planetarele noastre, ca politzaii care stau la pinda pentru o ciupeala mica, dar bicisnica.

Mamata voastratata de bulggarskata... :(

Poza: courtesy of Dan D.

Citeste tot...

Ce faceau turcii in Bulgaria

Konstantin Makovsky, Bulgaroaicele martire

De aici. Ce tot soiul de chestii invatza si vede si afla omul citind istorie... :( Citeste tot...

Tracii, acesti huni de scitzi

Din Kazanlik, de la prietenii nostri Bulgari, de pe Volga, cum intri in Asia Centrala pe dreapta, la picioarele Muntilor Balcani, din sanctuarul din interiorul Muntilor Bucegi unde sunt ascunse vechile invatzaturi ale lui Zoroastru care dupa cum stim a fost sclavul lui Montezuma.

Cum care Montezuma? Ala micu, nepotu' de-al doilea al lui Timur Lenk.

:) :p Citeste tot...