Pentru cei care nu stiu de el. Geo Dumitrescu. Poet, comunist, avantat, lucid, cinic, intens, revolutionar, indragostit, redactor, tanar, meschin, calau, batran, calauza. Cate putin din toate. Dar din poet, nu putin. Din poet tot.
Courtesy of Agonia si Cercul Poetilor
================
Madrigal răsturnat
Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!...
Tot ce mi-ai dăruit sporeşte, urcă -
piere încet ce ţi-am dat, aşa cum seacă
bălţile neadânci uscate de vânt.
Mi-ai dat puţin - ţi-am luat tot,
ochii mei te păstrează întreagă
şi-n cana de lut a inimii mele
murmură sângele tău.
Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum!...
Tot ce era frumos, tot ce era de preţ
pe piept am, luat, pe frunte, comori uriaşe -
ce-a mai rămas e aproape nimic
şi mai puţin încă, ce-a mai rămas,
încet, încet, tot mie-mi rămâne,
căci strâng după tine harnic, avar, bob cu bob,
ca vrabia în urma sacului rupt.
Ai rămas puţină, fată tristă, creangă desfrunzită!...
Ca un tâlhar sălbatic te-am prădat:
te-am jefuit de taine, de idoli,
de flori şi de lacrimi,
iar fluturele tău viu, luminos şi năstruşnic,
ţi l-am furat, dezgropându-l din inima ta
şi lăsându-te stinsă, deşartă,
ca o veştedă crisalidă pustie.
Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară,
ca o grădină bătută de grindină!...
Lacom, înfrigurat, te-am spălat în apele mele,
te-am ales, strecurându-te ca pe un nisip aurifer -
nimic n-am scăpat printre degete:
toată pulberea ta strălucitoare
e-n mine.
Chiar umbra ta, să n-o cauţi zadarnic,
ţi-am oprit-o pe zid, la plecare,
atunci când inima mea, explodând,
te-a spulberat.
Şi iată mâinile mele, priveşte-le:
în palma lor a rămas încrustată
urma genunchilor tăi, aşa cum rămâne
pe cojile nucii urma miezului dulce...
Săracă ai rămas, fată tristă, fată proastă
în mine sunt toate comorile tale,
tot ce mi-ai dăruit urcă, sporeşte -
piere încet ce ţi-am dat, aşa cum seacă
bălţile neadânci uscate de vânturi...
Şi-ţi strig în fiecare noapte, răutăcios,
deschizând fereastra spre luna ce scapătă,
îţi strig mereu cu mâhnire adâncă şi teamă:
ai să te faci urâtă, ai să te faci puţină,
fată tristă, fată de gheaţă.
Ai să te faci urâtă, fată amară!...
============
Argumente îmi curgeau pe tâmplă
Ne salutam aşa : mai întâi aşezam mâna
pe obrazul ei, apoi o mutam uşor
pe obrazul meu, aducând între degete
un fir de răcoare. Prin asta,
temperaturile nostre deveneau egale,
apoi, din nou le făceam să difere
alergând unul prin celălalt ...
Treceam prin lungi coridoare de umbră,
prin grele urcuşuri
şi bucurii tulburi şi galbene,
apoi ne-ntorceam
în căderi libere, ameţitoare,
despovăraţi de timp şi de trupuri,
tăcuţi şi albi ...
Dar venea întotdeauna al treilea, nevăzut,
cu acte-n regulă,
posomorât şi plin de drepturi,
şi jocul frumos se sfârşea
într-o drojdie grea, ce inunda inimile
împiedicându-le să scapere ... Eu
mă-nfăşuram în tristeţe, ea căuta
lacrimi de ocazie, şi stăpânul o lustruia
cu praf de curăţat
ca pe o faianţă higienică,
până o făcea nouă-nouţă,
strălucitoare, apoi pleca,
mulţumit şi fix ca un portret,
ducând-o de lanţ
spre magazia legală ...
Dar toţi eram oameni, totuşi,
şi rămânând singur,
îmi şiroiau pe tâmplă
furibunde arbumene copleşitoare,
pe care le strigam în urma lui, peremptoriu,
dintr-o elementară datorie de conştiinţă
şi de logica : « O, nu te supăra, nu te chinui,
nu e nimeni de vină, nu vezi ? –
decurgem toţi
din nişte mari iluzii, necesare, absurde,
străvechi şi primordiale, şi aşa mai departe;
suntem cu toţii victimele gravitaţiei
şi ale gravităţii – tangajul planetei
ne răstoarnă adesea pe brânci ... -
omule, nu te supăra, toate sunt trecătoare,
toate sunt fermecătoare, toate sunt
spermatozoare, şi aşa şi pe dincolo,
c-o fi, c-o păţi ... »
Şi rămânând singur, îmi organizam
un mare miting, împărţind manifeste mulţimii
şi scriind pe pereţi uriaşe lozinci violente
ale unei noi Internaţionale a iubirii :
« Proprietari de neveste din toată lumea,
nu vă bateţi nevestele ! », şi : « Îţi baţi
nevasta – îţi baţi norocul ! »,
şi mă gândeam stăruitor
la un proiect radical
pentru seculizarea averilor sentimentale ...
Şi rămânând singur, înfăşurat în tristeţe,
mă uitam sinucigaş pe fereastră –
cădeau ploi albe, limpezi, peste zăpezi,
stupide ploi, fără rost, peste zăpezi ...
Şi inima ei
bătea, desigur, mai departe, la fel,
şi ochii ei ardeau la fel,
cu negre văpăi, sub ferigile genelor –
independent de voinţa mea, departe de mine,
inima ei continua să bată,
ea continua să trăiască,
departe de mine, în lipsa privirii mele,
aşa cum nu poate trăi
nici o frunză neprivită de soare ...
Şi acesta era cu adevărat
singurul lucru de neînţeles, monstruos –
o, acesta era într-adevăr
singurul lucru de neiertat,
care cerea pedeapsă, răzbunare :
“Va trebui să-i trag
o bătaie soră cu moartea » - mă gândeam
liniştit (« bătaia e ruptă din rai,
ori poate raiul e rupt din bătaie »...)
şi mă gândeam liniştit, scriind distrat
cu degetul pe geamul aburit « te iubesc »,
« te iubesc », mutând apoi degetul, uşor, pe obraz,
şi aducând un fir de răcoare, în timp ce
palmele îmi ardeau de senzaţia
genunchilor furaţi ... O, fireşte, era
un lucru îngrozitor, de neînţeles,
de neiertat!...
Citeste tot...
