Au dat examenul. Au intrat la liceu. S-au adunat la noi acasă, o mini-gașcă de fete și băieți de presque a noua. Atmosferă de vacanță. “Tata, la ce film să ne uităm?”. “Păi dacă tot sînteți mari și vă dați rotunzi că sînteți adolescenți și liceeni, uitați-vă și voi la Alien.”
Alien. Unul din filmele cu care le sperii periodic pe gacigile mele de ceva timp. “Lasă că vă faceți voi mari și vă arăt Alien, să vedeți voi filme grele”. Le puneam genericul, îl lăsam să curgă două minute, îl opream. That ominous slow gathering of letters. In space no one hears you cry.
Drept pentru care alegerea a fost ușoară. Alien. “...Și atunci, dacă sînteți adolescenți, uitați-vă la Alien.”
“N-o să ne fie frică?”. “O să supraviețuiți. Să nu urlați prea tare, că speriați vecinii. Eu mă duc la călărie. Îmi povestiți cînd mă întorc”.
M-am dus la călărie. Am călărit. Parcă am și căzut de pe cal, dacă îmi aduc bine aminte. Parcă am și făcut galop prima dată, dacă îmi aduc bine aminte. În drum înapoi spre casă, îi dau telefon Martei, curios. “Cum a fost? V-ați speriat? Ați supraviețuit?”.
Răspunsul m-a lovit mai tare decît dacă mi-ar fi sărit monstrul pe capotă, la semafor. “Nu ne-am speriat deloc. Am rîs și ne-am distrat de minune. A rîs Irina cînd făcea monstrul ăla așa de ne-am tăvălit pe jos. A fost fain. Ca la o comedie.”
Mi-a căzut fața. Semaforul s-a făcut verde. Mai bine apărea monstrul pe capotă. Am mormăit ceva despre “lasă, că o să vedeți voi partea a doua, Aliens, acolo frică și sperietură”, încercînd să salvez aparențele. Saving face. Pe dracu saving face. M-am făcut de rîs. M-au făcut pufoșii de comandă. Auzi tu: s-au distrat la Alien! Unde naiba se duce lumea asta?
În seara asta dau drumul din nou, să-l văz cu ochi de părinte dezamăgit. Nici filmele de groază nu mai sînt ce-au fost odată. Ridley Scott, what have they done to us?
Citeste tot...
