Am ajuns să gîndesc ca useriștii

Da, pe bune. Chiar în halul ăsta de nemernicie am ajuns. Useriștii au dreptate.

Vă mai aduceți aminte cînd îndemnau useriștii de manieră foarte expresivă, folosind expletive și emoticoane și tot soiul de alte asemenea trăirisme adolescentine, să nu meargă lumea la vot? Era pe vremea aia o duduiță plînsă toată, tare indignată de felul ei, așa cum sînt în general deontologii care practică virtue signaling și shaming de medievaliști. Se dădea sărăcuța de ea de chinul morții să spună oamenilor că votul nu contează.

Era chiar și o memă, dacă nu mă înșel. Stați acasă, dacă vă pasă. Mă rog, asta era pentru izolarea Covid, să fim responsabili să nu respirăm la mai puțin de 30 de mile marine de orice altă ființă umană, căci Covidul este parșiv și prezintă caracteristici de rachetă continentală, nici nu știi cum respiri și Covidul țușt, îți sare la beregată de pe partea cealaltă a trotuarului.

Însă îndemnul “stați acasă, dacă vă pasă” este cît se poate de potrivit și în cazul votului. E foarte bine așa. Stați acasă, nu mai votați.

Oricum votul nu mai contează. Oricum democrația a ajuns o bătaie de joc, o mimare jenantă. Ba chiar de multe ori distinșii sistemici nici măcar nu mai mimează, ci acționează abuziv pe față, fără menajamente.

Vezi cazul recent cu interzicerea accesului unui cetățean în Parlamentul României, deși fusese invitat de un parlamentar. Da, e vorba de Dan Chitic. El nu are voie să fie cetățean, în schimb bașoldina aia de zuză isterică ce se rostogolea deunăzi pe preșurile Parlamentului avea voie, să-și facă toate damblalele isterico-ideologice.

Au lăsat-o chiar și cu megafon. De ce? Simplu. Pentru că trebuia. Pentru că făcea parte din scenariu. Pentru că de fapt era doar un instrument de presiune sistemică, iaca acolo și ea o ființă întocmai și la timp care trebuia să-și facă numărul recomandat de superiori.

Da, pe bune. Chiar în halul ăsta de nesimțire ideologică am ajuns. Consider că nu mai există partide care să merite să le susțin.

PSD-ul a ajuns mai jenant în milogeala sa sistemică chiar și decît USR. Naționaliștii nu contează, nu vor fi niciodată primiți la putere, vor fi demonizați și tăvăliți și izolați. Nu mai există partide cărora să le acord vreo șansă. Nu mai merită nici unul. Consider că nu mai are rost să-mi irosesc energia și timpul să-mi mișc hoitul pînă la secția de votare unde sînt arondat.

Democrația oricum nu mai există. Votul oricum nu mai contează. Sistemicii cu grade pe umeri și în gînd au ajuns deja să controleze pe față puterea în România.

De ce să-mi mai bat capul? De ce să mai mă chinui, să investesc emoții și speranțe într-unii care inevitabil mă vor dezamăgi, vor juca alt joc decît cel pentru care i-am trimis în Parlament?

Este cazul, dragii mei medievali retrograzi și obscurantiști, de un mare hai sictir care să cuprindă țara mai ceva decît chemarea la lichide seminale care a trecut prin mulțime cum trece vîntul de vară prin lanul de secară.

Îmi voi cumpăra o pungă de semințe, voi sparge bomboane agricole cu dispreț, voi scuipa cojile de la balcon, în cea mai degradantă atitudine posibilă, specifică mitocanului de cîmpie, și voi admira felul în care voi vă prefaceți că votați, iar ei se prefac că ar conta în vreun fel.

Da, știu. Am deja prieteni care să-mi atragă atenția. Nu e bine, coane Mirele. Nu e bine. Vor cîștiga cei care își mobilizează mîna de pătimași. Vom fi conduși de o minoritate nereprezentativă. Nu e bine.

Așa, și? Păi pînă acum nu a fost la fel? Nu tot de o minoritate nereprezentativă sîntem conduși? Ăia din Parlament nu se duc oricum degeaba în sala aia mare și solemnă și inutilă, să se prefacă a fi utili, cînd ei de fapt doar își iau dragele de pensii speciale?

Păi nu e de atîta timp dictatură din ce în ce mai puțin mascată? Păi nu sistemii conduc, nu ei pun președintele, în ciuda a ceea ce s-a votat?

Nu ei pun primari prin furt transparent, documentat de saci de voturi, în urma cărui furt dovedit nu s-a întîmplat nimic, dar absolut nimic? Și acuma mai numără Miliția voturile alea de la Sectorul 1, prefăcîndu-se că apără legea. Apără pe dracu. Nu se va întîmpla nimic. Batista pe țambal. Bebelușei din Guadelupa nu i se va atinge nici măcar un fir de păr din cap, draga de ea de degeseiță.

Nu sistemicii trag oameni politici pe dreapta, frîngîndu-le cariera politică și influența cu dosare inventate, necesare instrumente de control politic? Degeaba vine realitatea după niște ani buni de zile să spună “nu a fost așa, dosarele au fost niște făcături, oamenii ăia au fost nevinovați”. Ehe, între timp respectivii au îngrășat demult solul fertil al istoriei, devenind niște cadavre politice scoase definitiv în decor.

E plină istoria politică recentă a României de asemenea victime. S-a sesizat cineva? A făcut careva scandal? A fost vreo consecință? Absolut nimeni. Absolut nici una.

Mai contează dreptatea? Mai contează votul? Mai contează democrația? Vă spun eu, dragii mei medievali în căutarea lui Făt Frumos. Nu, nu mai contează. Deci hai să stăm acasă, dacă ne pasă.

Oricum, să știți că nu sînt defel în contra curentului. De fapt, majoritatea gîndește ca mine. La vot vor mai veni maxim o treime din români. Hai să zicem poate-poate 40%, cu eforturi deosebite din pixul necruțător al sistemicilor. Cînd e nevoie, sîntem mulți, nu se face cvorumul. Vezi referendumul de demitere al lui Băsescu din 2012, anulat printr-un giumbușluc absolut fenomenal, strigător la cer, noaptea ca hoții. Cînd e nevoie pe dos, sîntem mai puțini, să iasă bine la socoteală. Totul din pix. Totul o făcătură. Întocmai și la timp.

Cei mai mulți dintre români să știți că deja gîndesc precum mine. Au o scîrbă în ei cît casa. O lehamite de tot ce se întîmplă în jur. Sînt prea tăbăciți, nu mai cred nimic din ce li se vîntură pe la nas, nu mai au încredere în nimeni. Toți o apă și un pămînt. Deci, de fapt, pur și simplu mă alătur hoardelor de nepăsători care privesc cum arde Roma. Să ardă. Merită să ardă. Să nu mai rămînă cărămidă peste cărămidă, să se aleagă praful. Oricum se alege.

Apropo. Să vezi ce mișto o să fie. Vor începe demersurile privind modificarea Constituției. Deja mă doare la bască. Priviți how many fraggs I give. Admirați-mi nesimțirea monumentală. Mi se rupe. Constituția oricum e doar un document bun să fie călcat în picioare, ignorat sau interpretat cum le convine lor mai bine. Și cînd cineva se opune pe baze justificate, îi înfloresc imediat niște struți în ogradă, să fie un dosar penal, să fie bine, să nu fie rău.

Nu-mi mai pasă, dragilor. Prea multă dublă măsură. Prea multă ipocrizie. Prea mult ține sistemul doar cu unii. Arbitrul fluieră mereu pentru ceilalți. Nu mai vreau să mai joc jocul ăsta, pentru că-l joc degeaba.

Pentru drama de la Colectiv l-ați băgat la pușcărie pe Piedone. Deși cei de sub el, care trebuiau să verifice și care i-au dat actele la semnat acestuia, să le semneze ca primarul, n-au pățit nimic. Doar Piedone e de vină, am înțeles.

Între timp, în spitalele țării, deci într-o instituție publică, nu privată, au ars de mai multe ori oameni de vii. A fost cineva tras la răspundere? Evident că nu. Că erau de-ai lor.

Pe Dragnea l-ați băgat la pușcărie, că adunase prea multă putere. I-ați inventat dosar după dosar, să fiți siguri că nu scapă, că îl băgați pe tubulatură. Lui Cîțu, însă, că a îndatorat țara nepermis de mult, și distinsului leprozaur Orban și distinșilor miniștri useriști ai sănătății și lui Raed Arafat, că au făcut niște matrapazlîcuri cu achiziția de vaccinuri, nu le-ați făcut nimic. De ce? Simplu. Pentru că...

Da, da. Deja mă repet. Pentru că erau de-ai lor.

Unde e dreptatea? Unde e democrația?

Deci gata. Deci a se scuti, Mitică. Prea multă fățărnicie. Prea mult fluieră arbitrul doar pentru unii. Kanieț filma. Pe mine m-ați pierdut de mușteriu. Nu mai îmi pasă de politică. Rugby, mai ales din emisfera sudică. Un pic de vodcă, să nu-mi scadă tensiunea. Scris, mult scris – salvarea e doar prin scris, un soi de mîntuire profană. Familie. Prieteni. Poate un pic de mirosit flori, precum taurul Ferdinand. Multe filme, trăiască refugierea în evadare, în fantasmă, în Tinsel Town. Și neapărat ciorbă de burtă. Măcar aia nu și-a schimbat gustul. Încă.

Cine va conduce țara? Cei aleși de o minoritate ascunsă, ce își legitimează puterea printr-o altă convenabilă minoritate gălăgioasă, pentru a se mima democrația. Cine va conduce țara? Cine o conduce deja. Cine a condus-o și pînă acum. Nu se va schimba nimic, nu-mi fac griji. Gradații. Înstelații. Instituțiile de forță, pe post de vătafi din partea stăpînilor de afară. Ei au voie orice. Bine. Atunci să se joace în ogradă cum vor ei.

Eu o să mă alătur hoardelor de nepăsători pe care îi doare la bască. Să vină useriștii la guvernare. Nu-mi mai pasă. Să faceți muci din țara asta. Nu-mi mai pasă. Să ajungă Kodruța președinte, să ne aresteze pe toți. Ei, și? Să schimbați Constituția, speriați de spectrul Kodruței, să ajungă Iohannis președinte din nou. Așa, și ce dacă? V-ați bătut joc de țara asta atîția ani la rînd. Încă niște decenii de-aici încolo, tot aia e.

Vă pup pe istorie și pe soartă. Nu meritați nici una, nici alta. Hai, pa.



. Citeste tot...

Dar uite ce frumos pute a ură

Sînt semne zilele astea că la USR se cam face buba. Și intern, și extern.

Pe de o parte, avem știri cît se poate de publice că tabăra Cioloș e în trosneală internă mare cu tabăra Barna. Ca în butada aia sovietică, să luptăm pentru pace pînă nu mai rămîne cărămidă peste cărămidă.

Facțiunile USR și PLUS n-au ajuns nici pînă acum la o înțelegere. Lipeala formală de la recentul congres dintre cele două partide se pare că nu s-a prea sudat. Nici rezultatul de compromis al alegerilor interne nu e funcțional.

Cioloș, fostul președinte PLUS, a cîștigat la mustață în fața celor de la “vechiul” USR, suflîndu-i președinția lui Barna într-un rezultat puternic contestat și la care nu prea se aștepta nimeni. Însă “vechiul” USR, tabăra pro-Barna a luat fața celorlalți în Biroul Național, organismul colectiv central ce balansează puterea în partid în fața președintelui.

Cioloș conduce partidul, dar îl conduce degeaba. Barna îi neutralizează mișcările prin controlul clar asupra Biroului Național.

Un armistițiu instabil, care iată că începe să degenereze. Cioloș vrea să limiteze puterile Biroului Național. Barna simte vulnerabilitatea și indignarea din partid la adresa acestei mișcări și vrea să recupereze, adică să-i ia gîtul lui Cioloș. Cioloș amenință cu demiterea, dar pe urmă se răzgîndește. Se rostogolesc vorbe puternice, ditamai listele de susținere sau de contestare. Băieții nu se plictisesc deloc zilele astea.

Concluzia e simplă. Vremelnicii uzurpatori de la PLUS se dovedesc a nu avea suficientă forță încît să-i disloce pe “cei vechi”. Mare lucru. Nu le plîng de milă. Se bat serviciile între ele. Să fie primit.

Nici extern lucrurile nu stau bine pentru ei. Ce nu prea știți voi, că nu e la fel de public, e faptul că USR se cam duce pe copcă în ochii românilor.

În ultimii ani a scăzut semnificativ în sondaje. De la un vîrf de peste 20% în 2019, iată că acum dă semne din ce în ce mai clare că e în jur de 10%. Practic o înjumătățire a bazinului electoral. Graficul e expresiv, linia e bine conturată. Face parte din vestita categorie explicativ-existențială “dar uite ce frumos atîrnă”.

Repet: nu le plîng deloc de milă. Știți clar părerea mea despre ei. Vorba aia: Goțiu, Goțiu everywhere.

Încerc să-mi țin părerea în frîu atunci cînd analizez scena politică a momentului. Emoțiile afectează gîndirea și îmbîcsesc analiza. E o vorbă mare în Dune, acest genial manual de analiză politică. Hope clouds observation. Dar nu numai emoțiile pozitive influențează, ci și cele negative.

În străduința mea de a-mi ține deoparte dezgustul pentru acest partid și de a-mi păstra mintea cît de cît limpede la adresa lor, a dragilor de useriști, mă lovesc din nou de o idee puternică, știută de ceva vreme. Nu doar de mine. Mai de toți care sînt cu creierul la ei atunci cînd studiază realitatea politică din România.

Ideea e simplă, de tipul “descoperirea apei calde”. În ultimii ani ai istoriei politice românești, nu prea a existat partid care să genereze atîtea emoții intense precum USR.

Pe de o parte, adepții USR prezintă fierbințeala specifică fanatismului religios ori autoritarian. De la sfîșierile preahabotnicilor idolatri de pe vremuri nu s-au mai văzut asemenea manifestări de abandon entuziast în fața idolilor. De la urletele adepților nazismului nu s-au mai văzut asemenea gesturi publice de îmbrățișare vehementă, necondiționată a unei cauze politice.

Dar și invers. Cei care iubesc USR, e drept că-l iubesc ca pe sfintele moaște. Dar și reversul e valabil. Cei care nu-l suferă, nu-l suferă pînă la ură. N-am văzut partid în ultimii douăzeci de ani care să stîrnească asemenea cantități de ură precum USR.

Și în interior, proiectînd spre afară. Ura prozeliților lor la adresa dușmanilor simbolici: bătrîni, știrbi, primitivi, medievali, penali. Într-un proces de dezumanizare specific tribalismului, războaielor civile ori religioase, ori fervorii naziste.

Dar și în exterior, proiectînd spre înăuntru. Ura tuturor celor care consideră că USR este de departe cel mai nociv partid al acestei perioade, care trebuie călcat în picioare, șters de pe fața pămîntului. Vezi cum se poartă Iohannis cu ei de ceva vreme.

Evident că toate celelalte partide atrag și ele cantități industriale de emoții negative. Și partidele vechi, căci din cele de după ‘90 doar două au rămas: PSD și PNL. Și cele noi, fie că sînt mici, PMP, Pro România, fie că sînt sau au fost pe val: PRM, PP-DD, PDL, mai recent AUR.

La adresa tuturor acestora se revarsă valuri de emoții negative. De departe PSD este cel care încasează cel mai mult, fiind și cel mai mare. Dar parcă totuși încasează mai împrăștiat, nu doar ură. Mai sînt și alte cuvinte rele pe-acolo, pe lista de invective la adresa lor.

Cu cît analizăm mai mult, cu atît e mai limpede. Nici unul din partidele de azi nu reușește să adune atîta ură la adresa sa precum USR. Trebuie să dăm istoria mult înapoi, hăhăt la zăticniții ani ’90, imediat după Revoluție, ca să regăsim valuri comparabile de ură la adresa unui partid: FSN sau PNȚ-CD. S-a găsit ură la Iliescu. S-a găsit ură la Coposu și la țărăniști.

Dacă faci azi un sondaj și încerci să aplici un test proiectiv, “care e primul cuvînt care vă vine în minte cînd vă gîndiți la...” sau “care e prima emoție pe care o simțiți cînd vă gîndiți la...” și citești tot pomelnicul de partide existente în momentul de față pe scena politică românească, de departe procentul cel mai mare de atribut “ură” va fi identificat în dreptul USR.

PSD-ul poți să-l disprețuiești, să-l consideri corupt. PNL poți să-l consideri penal și nepriceput. AUR poți să-l consideri zăticnit. Doar la USR se adună înseosebi grămada de ură.

Omul din mine, care are clar emoții la adresa acestui partid fierbinte, exclamă cu năduf: să fie primit. Să moară în chinuri. Îmi frec mîinile satisfăcut și scot șampania. Goțiu. Goțiu everywhere.

Sociologul din mine, care încearcă să-și facă loc pe lîngă emoțiile omului obișnuit din mine și care se chinuie să păstreze o cît de cît umbră de neutralitate valorică, ridică din umeri și zice: face parte din procesul politic al acestor vremuri.

Am mai văzut partide care vin și trec. Probabil și USR va avea aceeași soartă ca a celorlalte partide meteorice. A crescut brusc, catalizat de nesănătoase, dar hrănitoare zemuri securistice. A dat din coadă o perioadă, tăind și spînzurînd. A dat dovada neputinței și nepriceperii și relei sale credințe. A început să se ducă în cap.

Și acuma, că începe să dea semne din ce în ce mai clare de rateu. intră în faza de descompunere. În zbaterea sa din ce în ce mai inadecvată, se turtește ca demonul ăla fioros transformat în neputincioasă păpușă din filmul Vrăjitoarele din Eastwick.

Vă mai aduceți aminte? Vrăjitoarele dezamăgite și păcălite de bestia de Jack Nicholson se unesc și îi fac farmece acestuia. Și atunci dragul de Jack Nicholson începe să-și piardă din puteri și se strînge mic mic de tot, pînă ajunge o zgaibă măruntă. Și pe urmă face poc și dispare.

Nu știu dacă USR se va face mic și pe urmă să facă poc, să dispară. E posibil să da. E posibil să nu. Sînt mulți parametri la mijloc.

În funcție de cum se înțeleg cele două partide mainstream care acum au făcut marea coaliție, ca în Germania: PSD și PNL. În funcție de cît de pricepuți sînt să scoată țara din criză. De cît de bine gestionează banii și comunicarea.

De cît vor fi ajutați de pactul subteran făcut la nivel de servicii, această batistă pe țambal care încearcă să scoată țara din lupta ultimilor douăzeci de ani. De cît de bine acaparează AUR din bazinul de nehotărîți și de dezamăgiți.

Ehe. Sînt multe la mijloc. Realitatea e complexă și prezintă asperități. Știți voi butada aia: e greu să faci predicții, mai ales cînd ele se referă la viitor.

Poate pică, dar poate nu. La fel de plauzibil e ca pînă în 2024 USR să-și revină din degringolada actuală și să redevină unul din principalele rezervoare de contestare a unei puteri nepricepute.

Să adune la loc voturi, alături de celălalt contestatar fierbinte, de AUR. E foarte posibil să ia din voturile PNL, în contextul unei guvernări proaste. E posibil să se alimenteze din fervoarea progresist-iacobină care bate ca un vînt fierbinte și uscat dinspre Uniunea Europeană. E plauzibil scenariul în care USR aduce de la Bruxelles un lider robespierrean, precum Drulă ori Kovesi, care să înfierbînte la loc nevoia de sînge a românilor supărați pe starea de fapt.

Viitorul e nesigur. Poate să revină și să crească. Poate să se ducă iremediabil în cap. Nu știm. Dar un lucru e cert. Cuvîntul cheie pentru USR, atributul dominant al acestuia, va rămîne în continuare unul simplu, curat, lipsit de orice fel de subtilități. Se cheamă ură.

USR pute a ură. Și pe dinăuntru. Și pe dinafară.

Și nimeni pînă acum n-a clădit ceva pe ură.

Ghinion.

Citeste tot...

Următorul

Mănînci zahăr? Vai, ce greșit. Pentru corpul tău. Pentru sănătatea ta. Ținem atît de mult la sănătatea ta, încît îți schimbăm viața în bine. De mîine, nu mai ai voie decît o linguriță de zahăr pe zi. E bine. O să fie bine. În cîteva săptămîni o să simți îmbunătățirea. Îți facem rație, să fim siguri că-ți respecți trupul.

Atenție! Să nu crezi că poți să ne păcălești. De fapt, te păcălești singur, îți faci singur rău. Nu-i nimic. Ne-am gîndit și la acest aspect. Te monitorizăm. Prin intermediul asistentului personal electronic, cunoscut în limbaj comun sub numele de telefon mobil. El nu înșală, nu minte, nu greșește. Îți urmărește în permanență funcțiile corpului și ne ajută să-ți cunoaștem nivelul optim de glucide din sînge. Deci o linguriță de zahăr pe zi. Da, cetățene? Ne-am înțeles? Bun așa! Bravo. Următorul la rînd. Cine urmează?

Mănînci carne? Vai, ce greșit. Pentru corpul tău. Pentru sănătatea ta. Și pentru natură. Omori animale. Încurajezi emisiile gazeifere de vacă și poluezi. Greta se supără. Corpul tău se supără. Și Comisia Europeană se supără. Și pentru că sîntem toți supărați pe tine, și pentru că-ți dorim binele, ținem atît de mult la tine încît îți facem din nou o favoare: îți schimbăm viața în bine. De mîine, nu mai ai voie decît un chil de carne pe lună.

Stai liniștit, nu e nevoie să cazi în ispită. Te ajutăm noi. Îți facem rație, să fim siguri că-ți respecți trupul, acest templu de care nu prea ai grijă. Și că respecți și templul sfînt al Naturii, pe care îl chinui și-l întinezi și îl spurci cu năravurile tale iresponsabile. Poftiți cartela electronică. Semnați aici de primire. Un chil de carne pe lună. Se ridică din magazinele de specialitate, prin prezentarea unui act de identitate și a cartelei netransmisibile. Următorul.

Fumezi? Vai de capul meu! Deja întreci măsura, cetățene. Nu ai voie să fumezi. Pentru corpul tău. Pentru sănătatea ta. La prima abatere, doar mustrare. La a doua, doar amendă. Una modică: jumătate din venitul lunar. De la a treia încolo, vom fi nevoiți să te supunem reeducării publice. De dragul tău, al celor din jurul tău și mai ales al societății. Închisoare cu executare. Cîte țigări fumezi, atîtea luni îți oferim cadou, să ai timp să cugeți la îndreptările sufletești. Comentarii? Nu? Bun așa. Вопросы есть? Вопросов нет. Următorul.

Te încălzești cu lemne? Dumnezeule, ce-i cu tine, primitivule? Tu chiar insiști să fim aspri, dar duri cu tine. Să te reeducăm. Să te ajutăm să-ți vezi adevăratele interese, de care tu nici măcar nu-ți dai seama. La prima abatere, mustrare. La a doua, amendă. La a treia, confiscarea proprietății.

Poftiți cartela și termometrul de cameră cu senzor de fum organic încorporat. Cînd simte fum de-ăla medieval, de lemn de fag, un echipaj deja e pe drum spre dumneavoastră, pentru evaluarea situației și luarea de măsuri întru reeducare. În societatea noastră așa procedăm. Eficient. Uman. Necesar. Următorul.

Îți ții fața descoperită? Ce rușine! Ce comportament iresponsabil! Răspîndești în fiecare secundă milioane de bacterii și de viruși. În plus, e o afirmație puternică, ideologică, privind relația dintre tine și comunitate. O afirmație iresponsabilă. Chiar impertinentă și arogantă. Poate unii se simt intimidați de caracteristicile feței tale. Poate în alții stîrnești dorințe necugetate. Poate pe alții îi scîrbești. Nu-i frumos să-ți arăți fața în lume.

Cetățene, ce-ți mai place să mai încalci regulile. Deja mînia noastră este justificată. E o mînie înțeleaptă, superioară, benevolentă. Îți vom îndrepta greșelile, chiar dacă tu nu îți dai seama de cît bine îți facem. Îți vom acoperi fața. Cu forța, dacă e nevoie.

La alții îi zice hijab, sau burka. Noi nu cădem în asemenea tentații de etichetare peiorativă. Noi îi zicem simplu: mască. Poftiți. Una bucată mască. FePeDoi. Semnați aici de primire. Aveți grijă de ea, că alta nu mai vedeți luna asta. Pune-o bine, cetățene, monteaz-o cum trebuie, cu simț de răspundere! Că se văd sprîncenele și ofensezi legea și ordinea socială!

Un moment, cetățene. Unde plecați? Avem de lămurit un aspect, minor dar însemnat. Mi se pare mie, sau vă aud bombănind pe sub mască? Atenție! Orice folosire a unor termeni depreciativi la adresa acestui necesar element vestimentar obligatoriu, cum ar fi de exemplu botniță, ne indică faptul că reeducarea dumitale socială lasă de dorit. Că ești un element dificil, chiar dușmănos. Și te introduce automat într-o cu totul altă categorie penală. Circumstanțe agravante. Cu executare. Ai grijă, cetățene. Ai grijă. Nu te juca cu răbdarea și bunăvoința noastră. Următorul.

Ai părul lung? Asculți muzică? Porți haine necorespunzătoare? Prezinți fiori și comportamente declasante? Ai gînduri vinovate? Ai tentații să te înhăitezi cu diverși penali și decadenți? Nici o problemă. Vino la noi și-ți arătăm calea cea bună. Prima dată sîntem generoși. Doar mustrare. A doua oară, amenda va fi modică, pe măsura păcatelor tale. De la caz la caz, în funcție de gravitatea socială a păcatului. De la a treia abatere în sus, îți mulțumim că lași locul altora mai buni, care se străduie mai mult, întru o societate inclusivă, modernă, progresistă și din ce în ce mai perfectă.

Unde dorești deportarea, domnule cetățean care nu vrei să respecți regulile și legile societății noastre multilateral dezvoltate și inclusive? În Australia? În Afganistan? Sau mai bine în nou înființatele noastre colonii de reconversie valorică de pe Marte, la care lucrăm din greu, să înfăptuim mărețele realizări trasate de superiorii noștri, să depășim planul cincinal înainte de termen?

Permite-mi să-ți oferim un pont. Îți recomandăm Marte. Celelalte locuri sînt un pic cam aglomerate. Colegul nostru Elon Musk vă poate oferi reducere la transport. One-way, evident. Să eficientizăm procesul. Să facem economie de combustibil. Să facem voia Progresului, slăvit fie numele Său.

Următorul. Cine e la rînd? Mai e cineva la coadă? A mai rămas cineva?...

. Citeste tot...

Omul anului 2021

Anul 2021 a fost un an excepțional pentru vin, rapiță, porumb, secară, banane, tapioca și hamei. Dar în nici un caz n-a fost un an bun pentru producția la hectar de oameni deosebiți, care să merite titlul de “omul anului 2021”.

Din toată liota de oameni care au catadicsit să scoată anul ăsta capul deasupra liniei de semnificație, cunoscuți, puternici, influenți, nici unul din ei nu merită vreo coroniță cu flori de cîmp, să i-o proptim premiu în vîrful capului, să-l pupăm matern pe frunte și să țuțuim încîntați din buze: “mînca-l-ar mam’mița pe el de premiant, cum a salvat el omenirea și cît de genial e el, dă să-l pupe mămițica, hai să-i dăm premiul de cel mai foarte super extra și pe urmă să-i cumpărăm costum de mariner”.

Toți o haită de dezamăgitori. Toți o gașcă de nepricepuți. Toți o trupă de fameni.

În necontenita noastră dorință de individualizare, îmbibați în narativele fantasmatice cu eroi genialoizi și cu eroine care merită salvate numa’ și numa’ de dînsul, frumosul, genialul, perfectul, sîntem cuprinși inevitabil și periodic de nevoia găunoasă să facem liste cu oameni, cu nume, cu tot soiul de strălucitori.

Asta de regulă ne apucă mai ales la sfîrșit de an, moment de cuvenit bilanț, cum ar zice almanahurile comuniste, slăvit fie limbajul lor de lemn de care a început să mi se cam facă dor, avea parcă mai mult farmec decît limbajul de lemn din ziua de azi.

Cine e cel mai? Bogat frumos celebru puternic important. Dar cel mai? Înțelept demn de slavă premiantul anului. Click aici! Află cine e omul anului! Citește aici! În cinci rînduri și trei paragrafe îți dăm esență de Top 10. Tot ce ai nevoie să știi fără să-ți obosești creierul.

Nope. Nyet. Nicht. E cazul să răsturnăm copaia cu stereotipuri cu fundu’n sus. Să ne smulgem din dorința de a pune mîna pe vreunul ca fiind mai foarte perfect, cel mai dincolo de perfectissim. N-a fost nici unul. Nu merită nici unul.

Singurii care merită răsplata simbolică sînt cei care au suferit anul ăsta. Nimeni nu i-a ajutat (steluță ca în Gazeta Matematică: i-au ajutat unii, le vom da premiu special la sfîrșit). Nimeni nu i-a băgat în seamă. Toți i-au urgisit. Toți i-au păcălit. Toți i-au jupuit.

Anul ăsta, vreți nu vreți, vă place au ba, convine stereotipurilor voastre aspiraționale sau nu, premiul Omul anului 2021 consider că trebuie să meargă la cei mulți.

La cei tăcuți și călcați în picioare de viață. La cei umiliți și obidiți, cum ar zice Dostoievski. La cei știrbi, medievali și primitivi, care au fost tăvăliți cu toate asuprelile și cu toate abuzurile și cu toate samavolniciile acestor vremuri mediocre.

Și care, totuși, au supraviețuit. Au băgat capul în jug. Au tras. Au îndrăznit să-și vadă de viața lor, cu botnița la gură, cu găleata de lături turnată aproape zilnic în cap de către deontologii hegemonului. N-au primit ajutor. Au fost împiedicați să-și vadă de soarta lor, bună rea bicisnică așa cum e. Și totuși, au continuat, în ciuda acestor opreliști puse de cei prea bogați, prea influenți, prea puternici, prea cunoscuți, prea foarte perfecți.

Copiii cărora li s-a furat copilăria cu tot soiul de reguli cretine, cînd așa, cînd fix pe dos. Cărora, dincolo de copilărie, li s-a distrus viitorul, generații cu deja doi ani de școală duși pe apa sîmbetei. Copiii pierduți în fața tastaturii, a Internetului, ăia care au, sau și mai rău, pierduți în fața sobei, rupți de lume și de realitate, ăia mulți care n-au.

Bătrîni cărora nu li s-a dat voie să iasă din casă, care au fost demonizați prin toate mijloacele specifice mașinăriei de propagandă. Cărora nu li s-a permis să meargă nici măcar pînă la cimitir, să aprindă o lumînare la cei morți, că-i mușcă de gît fiara de Covid, în aer liber, printre cruci, unde nu umblă nimeni decît ei și fantomele trecutului.

Săraci care au devenit și mai săraci. Bolnavi care au devenit și mai bolnavi. Suferinzi de cancer și de diabet și de tot soiul de alte boli cronice care s-au trezit cu spitalele închise absolut aiurea, cu speranța la un tratament cît de cît decent curmată de decizii dictatoriale, cretine, dar necriticate de nimeni.

Oameni în toată puterea care și-au văzut locurile de muncă pierdute, bruma de venit dispărută, speranța la o viață normală spulberată. Oameni normali la cap, nici prea prea, nici foarte foarte, care s-au pierdut în hățișul de vorbe păcălicioase și confuze în care i-au împachetat mai marii acestor zile. Fă aia. Ba nu, nu fă aia. Fă ailaltă. N-o fă nici pe-aia. Stai acasă. Nu te du la servici. Nu călători. Nu respira. Nu cuteza. Nu ieși. Nu mișca. Miliția să te ia.

Și totuși, oamenii ăștia și-au văzut de ale lor. Au încercat să răzbească prin tot barajul de artilerie ideologică prăvălit asupra creierelor lor. Au cărat și această cruce în spinare, tăcuți, resemnați, scîrbiți și neputincioși.

Nu. Nu a fost ca la război. La vremuri mediocre, pînă și suferința e mediocră.

Nu, nu a fost ca pe vremea moșierilor, cînd li se punea botniță la gură țăranilor cînd culegeau via boierului, să nu uiți, Darie, să nu uiți. De data asta botnița a fost moale și bleagă. O cîrpă simbolică, pentru slugi simbolice.

Nu, n-au făcut foamea, nu le-au căzut obuze în cap, peste case, să-i facă chiseliță una cu pămîntul. Suferința zilelor noastre a fost una călîie și fleașcă față de alte dezastre prin care a trecut țara asta.

Dar tot suferință se cheamă că a fost. Și tot obidire și umilire se cheamă că au trăit. Și tot necaz inutil se cheamă că au pățit.

Tuturor celor care au răzbit prin aceste vremuri de scîrnă, nu le punem lauri, nu le dăm coronițe, nu le sunăm trîmbițele de alamă să pice luminile reflectoarelor asupra lor, să-i orbească pe scenă, cînd urcă să primească premiul Oscar pentru anonimitate și chin.

Nu. Doar le urăm să aibă putere să suporte în continuare. Și să poată să ierte toate păcatele greșiților lor. Greșiții cei celebri, care zilele astea se înghesuie la coadă să primească titlul de cel mai foarte nu știu cum om al anului 2021.

PS: Premiul special merge către singurii care și-au respectat onoarea profesională și care au fost cu adevărat oameni în aceste vremuri tîmpite. Către cadrele medicale. Medici, medice, asistenți, asistente, doctoriți și doctorițe, infirmieri, infirmiere, fochiști fochiere, tot ce mișcă pe-acolo prin spital cabinet dispensar policlinică.

Au muncit ca niște sclavi. Au tras în jug în linia întîi a pericolului, acolo unde Covidul era mai des și mai aprig. Au stat la treabă pînă dincolo de epuizare. Au fost și ei păcăliți cu mari promisiuni, cele mai multe neonorate. Chiar și cînd și-au dat seama că sînt păcăliți cu nerușinare, nu au părăsit zbaterea, și-au păstrat cumpătul și și-au văzut de treabă în continuare.

Au făcut ce știu ei să facă: au salvat vieți.

Și au rămas oameni la cap. Mare lucru. Jos pălăria.

. Citeste tot...

Facebook e cretin la cap

Hai, că s-a ajuns la maximum de absurditate.

Am preluat zilele trecute pe FB unul din citatele recente ale lui Dorian Furtună, etologul moldovean, din dialogul cu o cioară. Dorian scoate o carte în care omul dialoghează filosofic cu cioara, adică cu un animal, și face pe Marc Antoniu acolo, dă citate din carte.

Cartea se dorește a fi o alegorie filosofică între intelect și instinct. Știți voi, eterna dezbatere nature vs culture. Repet: etolog, comportament animal, biologie, filosofie, cioara de semănătură (Corvus frugilegus).

Ei bine, dragii mei absurdistanezi, am fost banat azi pentru 30 de zile de către Facebook pentru această preluare. Motivul? Hate speech.

Dobitocii ăștia, algoritmii mamilor lor de cretini iremediabili, nu mai știu că cioara este în primul rînd animal, și de-abia după aia figură de stil. Că nu puteai să jignești pe cineva spunîndu-i “cioară” dacă mai întîi nu exista animalul numit cioară, negru și social și degrabă croncănitoriu.

Repet, cioara de semănătură, Corvus frugilegus. După capul lor cretin acest cuvînt e doar hate speech referitor la țigani.

Doamne, în ce hal de absurditate dictatorială am ajuns :(.

Doamne, și e de-abia începutul… :(



. Citeste tot...

Homo homini ursus

Dan Șelaru, într-un articol superb, dar din păcate foarte trist, Programul “Primul urs” (neapărat de citit) ne arată un lucru foarte simplu. În cele mai izolate locuri de pe lume, locuri pustii, fără oameni, unde sînt rezervații naturale dedicate în mod special ursului, în Alaska și în British Columbia, există maxim 30 de urși la mia de kilometri pătrați. 29 în Alaska, 22 în British Columbia. În munții din România, tocmai s-a încheiat un prestigios studiu care, pe bază de analiză genetică, au găsit că sînt în jur de 170 – 180 de urși pe mia de kilometri pătrați.

Repet. 170 – 180.

Repet: 170 – 180. De șase ori mai mulți decît în Alaska sau în British Columbia.

Dan a făcut un calcul simplu. Oriunde te-ai afla în pădurile patriei noastre, Republica Tîmpită La Cap România, ești la o distanță de max. 1,33 km de un urs. Calcule simple, elementare, de-alea cu pi er pătrat, de ați făcut mișto de civila de Veorica.

Voi vă dați seama cît de cretini sîntem? Cît de tîmpiți la cap? Cît de bestii sîntem, de am ajuns să iubim mai mult urșii și cîinii vagabonzi decît oamenii? Pe pensionari îi călcăm în picioare, îi disprețuim. Și în același timp permitem ca în pădurile României să fie densitate de șase ori mai mare, repet: DE ȘASE ORI MAI MARE, decît în cele mai izolate locuri de pe lumea asta unde sînt urși: Alaska, British Columbia.

Ne merităm soarta. Ne merităm soarta pînă la cotor. Vorba lui Dan: “Pentru că suntem idioți, și nu privim realitatea în față, avem prea mulți urși pentru țărișoara asta, mult prea mulți, au ajuns să ne vâneze ei în loc să-i vânăm noi”.

Lăsați. E bine. O să fie și mai bine. Asta au vrut românii? Asta au. Și o să aibă și de aici încolo cu vîrf și îndesat. Beți încet, căci conține milă față de animale, dar nu și față de oameni.

Și nu uitați. Românii merită tot ce e mai bun.

A. Era să uit. Și nu uitați: mai tîmpiți la cap decît noi nu se prea există popor pe lumea asta plină de tîmpiți.

Ghinion.



. Citeste tot...

Despre moarte

De cînd a început Covidul, am dus la groapă șapte neamuri, șapte rude, șapte oameni dragi. Unii foarte dragi. Nici unul n-a murit de Covid. Au murit însă din cauza Covidului, căci n-au avut parte de tratament pentru bolile de care sufereau. Pentru că, dintr-o dată, vedeta isterică a sistemului de sănătate devenise Covidul și nimic altceva nu mai exista pe lumea asta, decît și doar numai sărăcia asta de Covid.

Ăsta este, de altminteri, unul din motivele principale pentru care lumea e reticentă în a accepta discursul oficial al autorităților despre Covid.

Lumea simte că e propagandă, că e harneală, că e ceva neautentic, artificial în vociferările milițienești ale stăpînilor care fac spume la gură în privința Covidului, dar ignoră absolut convenabil toate celelalte boli de care se moare de fapt: bolile de inimă, cancerul, diabetul – de departe principalele ucigașe ale românilor.

În fiecare zi, în ultimele săptămîni, au murit cîte 500 de români. În fiecare zi. Aproape de zece ori mai mult decît la Colectiv. Și totuși, nimeni nu mai zice dintr-o dată nimic. Nici o indignare superioară. Nici un influencer care să-și rostogolească ochii în cap. Nici o vociferare de deontolog nervos care să vitupereze împotriva nasolilor de la putere ce nu știu să gestioneze țara.

De ce? Foarte simplu. Pentru că pe deontologi și pe indignații de serviciu de fapt îi doare în cot de oameni, de morți. Pe ei îi interesează doar lupta pentru putere. Și caută în mod convenabil orice pretext de disfuncționalitate socială pentru a-l transforma în sfîntă bîtă cu care să pocnească PSD-ul în cap. Nu alt partid. Doar PSD-ul.

Deontologii sînt înregimentați politic, sînt cu arme și bagaje în tabăra non-civilă a celor care urăsc PSD-ul. Drept pentru care indignările lor nu sînt despre moarte, despre oameni, despre suferință. Sînt pur și simplu diverse variațiuni pe tema “plăcuțe suedeze”. Cum dăm în PSD? Cum transformăm acest subiect în prilej de atac politic?

Mor oamenii la Colectiv? Indignarea cît casa. Mor oamenii de zece ori mai mulți în fiecare zi la Covid? Nu contează. Sînt niște morți care nu ajută cu nimic discursului lor politic. Dintr-o dată nu mai zice nimeni nimic.

Se face pelerinaj la Sfînta Paraschiva? Indignarea cît casa. Vai, ce medievali. Fac ungurii și catolicii pelerinaj? Vaaai, ce responsabilitate civică, ce oameni dedicați ideilor lor. Fac tinerii Untold, tot un soi de pelerinaj, la altfel de moaște? Vaaai, ce tineri frumoși și liberi. Cum să critici tinerii liberi și frumoși că se înghesuile la sfintele moaște ale sfintei muzici tehno?

Se construiește Catedrala Neamului? Vaaai, ce primitivi. Se construiește încă un stadion la care modernii să se închine la Sfînta Minge, încă un mall la care consumeriștii să se închine la Sfîntul Consum? Vaaai, ce țară modernă. Să tăcem din gură, că ăștia care merg la Untold, la stadion, la mall sînt de-ai noștri, nu putem să-i certăm. Noi certăm doar babele și doar medievalii.

Se înghesuie lumea în piețe? Să închidem piețele, deși sînt în aer liber. Se duce lumea la mormînt, să aprindă lumînări? Să închidem cimitirele, deși sînt în aer liber. Se înghesuie lumea la mall? Vaai, ce necesare și esențiale sînt mallurile, nu le putem închide. Deși sînt spații închise, numa bune de vînturat Covidul.

Crește inflația pe vremea lui Ponta? Vaaai, ce nasoi. Puie Monta. Crește inflația mult mai mult pe vremea lui Cîțu Vodă? E ceva normal, firesc, de ce vă panicați? E bine, avem o economie care duduie.

Crește consumul pe vremea lui Dragnea? Vaai, ce nesustenabil. Vai, ce disperare, o să ne ia naiba pe toți. Crește datoria într-un mod îngrozitor pe vremea lui Cîțu Vodă, într-un an cît în restul anilor din 1990 încoace? Nu mai e folositoare politic această știre. Să tăcem în mod convenabil. Batista pe țambal, că nu e bun subiectul.

Hai, că am exemple de-astea să citim pînă la Revelion. În timpul ăsta, românii mor. Și nimănui nu-i pasă. Pentru că mor români convenabili. Bătrîni, săraci. Niște primitivi. Niște medievali. Dă-i încolo, oricum merită să moară. Și oricum nu ascultă ce le zicem noi. Niște primitivi. Să moară, nu ne pasă de ei.

Unul din motivele pentru care românii mor este că se interzice tratamentul ambulatoriu. Românii nu au voie să ia medicamente. Românii trebuie neapărat să meargă la spital, să moară acolo în mod organizat, științific, de la nosocomiale și de la incendiile cauzate de scurtcircuite și de atmosfera saturată de oxigen.

N-au dat voie să se importe Arbidol, un antiviral foarte eficient, pentru că e produs în țările post-sovietice. Orice vine din Rusia e demonizat, nu avem voie nici măcar să pronunțăm acest cuvînt. Deci nicht Arbidol. Noroc că a înflorit contrabanda, căci altminteri românii n-ar fi avut parte de acest medicament. Deși Arbidolul salvează vieți, indiferent dacă e produs în Rusia sau nu.

N-au dat voie să se producă Favipiravir, deși fabricile noastre de medicamente sînt pregătite de la începutul anului pentru asta și se milogesc pur și simplu de guvernanți să le dea autorizația. Nu. Nicht. Birocrația e mai presus de viață, de orice. Să moară românii, dă-i încolo, căci nu avem noi timp să facem acte. În timpul ăsta, în Ungaria autorizația de producție pentru Favipiravir s-a dat în mai puțin de-o săptămînă, iar ungurii au deja trei fabrici care produc acest antiviral foarte eficient.

Și uite așa se moare în România. Pe baza unor politici publice judicioase, științifice, riguros planificate și puse în practică de către înțelepții noștri guvernanți.

Lor de fapt nu ne pasă de oameni. Oamenii sînt niște piedici în calea fericirii lor politice. Dacă s-ar putea o țară fără popor, cred că Iohannis și ai săi ar fi în al nouălea cer de fericire. De cînd a ajuns la putere, distinsului nostru președinte îi pute poporul ăsta într-un mod absolut insuportabil. Românii sînt niște primitivi, niște medievali care trebuie tratați ca niște slugi. Și de care nu trebuie să ne pese dacă mor. Să moară, dă-i încolo de primitivi, căci oricum nu sînt pe sufletul nostru.

Pardon. Pe sufletul Nostru, căci așa trebuie să scrii despre Rege: cu litere mari.

E bine. E o țară în care se moare, iar românilor li se interzice accesul la medicamente. E bine. E o țară în care guvernanții își continuă în mod neabătut politica oficială: să rămînă doar ai noștri, tinerii frumoși și liberi, căci doar ei sînt oameni. În rest? Dă-i încolo de medievali. Să piară. Să dispară de pe fața pămîntului.

E bine. E bine. Și nici măcar n-a venit iarna.

Românii merită tot ce e mai bun.

Ghinion.





. Citeste tot...

Poporul are întotdeauna dreptate

Oamenii iau mereu decizii. În fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare clipă. Și atunci cînd nu iei o decizie, tot decizie se cheamă că e.

Nu toate deciziile oamenilor sînt raționale. Ba din contră, de multe ori felul în care își hotărăsc soarta este considerat aiuritor, absolut irațional de către alții.

Să fumezi e o decizie irațională, consideră mulți. Ca și să mănînci aiurea. Mai ales zahăr, marele killer tăcut al vremurilor noastre.

Și totuși, o grămadă de oameni fumează, bagă în ei ca nesătuii, se îndoapă cu zahăr. Mare deranj, zahărul ăsta, pentru organism. Dar nu contează: să fie cît mai dulce viața. Nu contează diabetul, colesterolul, nu contează nimic. Carpe diem.

Și uite așa avem o majoritate care decide într-o anumită privință la adresa vieții lor. Îi afectează pe ceilalți? Oh, da... Și chiar dacă îi izolezi în țarcuri pe fumători, să nu-i afume pe virtuoși, chiar și așa stricăciunile pe care și le produc trupului, arterelor, ficatului, pancreasului de multe ori sînt ireparabile și-i afectează pe cei din jur.

Oamenii se îmbolnăvesc. Oamenii mor. Cei din jurul lor suferă. Bolnavii nu-și mai pot întreține familia, nu mai pot să fie alături de cei dragi. La fel și cu alcoolul. O groază de oameni beau de sting și-și distrug viața cariera familia norocul. Nu contează că decizia e irațională. Să curgă trăscăul.

By the way, ca să nu avem discuții: sînt fumător, chiar de țigări de-alea nasoale, fără filtru, beau, în general tărie și vin roșu, și încerc ca naiba să mă las de zahăr. De zahăr de cele mai multe ori pot. De țigări încă nu prea. Nici de alcool.

Nu numai în privința deciziilor privind sănătatea oamenii sînt iraționali. Și în privința politicilor publice deciziile lor sînt de cele mai multe ori dezastruoase.

Să luăm, bunăoară, exemplul cu Băsescu și cu Iohannis. Dezastruoase alegeri, consideră mulți, printre care și eu. Au dus țara în cap. Au subordonat-o intereselor străine. Au călcat în picioare democrația. Au pus țara pe tavă instituțiilor de forță. O, Doamne, cîte chestii critice se pot spune la adresa lor.

Și totuși.

Și totuși poporul are întotdeauna dreptate.

Poporul l-a ales pe Băsescu. Imediat s-a clamat dreptul majorității de a decide. La fel și în cazul lui Iohannis. Așa a vrut lumea? Așa a vrut. Ei bine, suportați consecințele, indiferent dacă le considerați raționale au ba. Doamne, de douăzeci de ani tot suportăm consecințele unor deciziii iraționale ale dragilor noștri de români.

Buuuun. Și acuma, după necesarul ocol, ajungem la castravete, după cum ar spune distinsul nostru pedagog de școală nouă Marius Chicoș Rostogan. Ia, silențium, prostovanilor! Să auzim vocea mulțimii în privința Covidului. Silenţium şi atenţiune, că-z intrăm în makerie.

Ce zice mulțimea? Ce zic 63% din românii din țară?? Ia?? Aud??? Știe careva, acolo în ultima bancă?

Vă spun eu, dacă nu știți.

Două treimi din români zic că nu vor să se vaccineze. Nu numai că zic, ci o demonstrează în fiecare zi, prin alegerea lor, prin decizia lor.

De ce două treimi? Să vă calculez, că văz că nici aritmetică nu știți, loaze mici, deontoloage, virtuoase și pufoase.

Doar 5,5 milioane de adulți s-au vaccinat în România pînă acum. În total sîntem rămași în țară 14,7 milioane adulți (am demonstrat în alt articol acest calcul, diferența dintre populația oficială, cea după domiciliu, și cea care e cu adevărat în țară, cea rezidentă).

Cît înseamnă 5,5 din 14,7? Vă spun eu: 37%. Doar atîția s-au vaccinat pînă acum.

Cît înseamnă 100% minus 37%? Vă spun eu: 63%. Care nu s-au vaccinat. Repet: care nu s-au vaccinat, indiferent cîte spume la gură virtuoase a făcut propaganda pînă acum, cheltuind jde milioane de euro în zadar.

Știți ce înseamnă 63%? Două treimi, băi iraționalilor băi. Două treimi din românii rezidenți, adică ăia de sînt în țară, au votat prin comportamentul lor să nu se vaccineze.

Știți ce înseamnă două treimi? Majoritate calificată, dragele mele loaze deontoloage. Majoritate de-aia de e bună să schimbi pînă și Constituția.

E irațională decizia lor? Probabil da, dacă e să mă iau după mintea mea de modern care s-a vaccinat și care crede în biologie și în puterea cinică a premiilor Darwin.

E justificată decizia lor? Probabil da, dacă e să mă iau după decizia mea de iresponsabil care continuă să bea, să fumeze, să simtă monstruos și să-și trăiască viața în general, în ciuda chirăielilor indignate ale tuturor virtuoșilor din jurul meu.

Măi deontologilor, măi democraților, măi ăștia cu Constituția în gură. Știți ce înseamnă 63% din popor? Înseamnă că poporul are întotdeauna dreptate, indiferent ce alege.

L-a ales pe Băsescu, sta-v-ar Băsescu să vă stea în gît? L-a ales. Ați clamat dreptul majorității de a decide? Ați clamat. Am avut ce face în fața argumentului majorității pe care ni l-ați îndesat pe gît? N-am avut.

L-a ales mai apoi pe Iohannis? L-a ales, sta-v-ar în gît și ăsta să vă stea. Ați clamat că e drept și just ca două treimi din votanți să-l aleagă în turul doi, împotriva demonizatei de Veorica? Ați clamat.

Atunci tăceți în paștele mamilor voastre și nu mai înjurați că două treimi din români nu vor să se vaccineze. Așa vrea lumea.

E o decizie irațională? Da.

E dreptul lor să trăiască irațional, cum vor mușchii lor de oameni liberi, care preferă să moară de Covid decît să moară cu zile în spitale? Da, e dreptul lor.

Știu că vă stă în gît cînd lumea gîndește altfel decît voi. Cum și mie îmi stă în gît că l-ați votat pe Băsescu și pe Iohannis.

Asta e democrația. Asta e viața. Asta e majoritatea. Să vă stea în gît.

Ghinion.



. Citeste tot...

Nu vă mai crede nimeni

Vedeți? De-aia nu vă mai crede nici naiba. Pentru că în mod constant prostiți lumea. Una ziceți azi, alta ziceți mîine. Cine să vă mai creadă?

Ați început prin a susține că “e o simplă gripă”. Pentru că erați disperați să faceți alegeri anticipate. Nu v-a ieșit. Ați dat rasol.

Pe urmă, dacă tot ați dat rasol, ați schimbat la 180. Din prea prea în foarte foarte. De la a ignora la a clama marea catastrofă. Să fugim, ne mănîncă.

Dintr-o dată, de la nimic, ați dat la maxim. Ați luat măsuri absolut aberante, milițienești, cretine. Ați creat o isterie galactică. Ați zis că măștile nu contează, pentru că nu aveați măști. Pe urmă, hodoronc-tronc, s-a modificat schimbarea. Nu se mai putea fără mască nici cînd mergeai singur la veceu. Ați pus la toți botniță. Doar voi prin guvern aveați voie să chefuiți ca niște nesimțiți fără mască și fără distanțare socială. Orban, îți mai aduci aminte, deontologule?

Ați făcut ditamai scandalul cu izoletele, pe urmă n-ați mai folosit nici o izoletă. O grămadă de bani tocați degeaba. Ați speriat lumea în asemenea hal, i-ați băgat pe toți în lipituri, i-ați făcut pe oameni să intre în asemenea fibrilații, încît ajunsesem să dăm cu spirt pînă și pe roșii castraveți brînză și pe celelalte cumpărături. Ziceai că e Ebola, așa ne-ați speriat atunci.

Ați închis piețele. Dar supermarketurile, unde Covidul se vîntură mai abitir, le-ați lăsat deschise. Deh, pentru români ciumă, pentru multinaționale mumă.

Ați închis școlile, v-ați bătut joc de copii și de viitorul lor. Doi ani de zile pierduți. Jumătate de liceu s-a dus pe apa sîmbetei. S-a dus naibii educația acestei generații.

Ați închis bisericile. Ați închis pînă și cimitirele, nemernicilor, de nu mai putea lumea să se ducă să pună o lumînare la morminte. Ați încuiat ușile cimitirelor și ați pus pază armată, ticăloșilor. V-ați bătut joc de morți, i-ați băgat în saci de plastic, să nu-i mai vadă familia nici măcar în coșciug. N-ați mai lăsat lumea la înmormîntări.

Ați creat o imensă isterie galactică. I-ați băgat pe toți în lipituri. Și de îndată ce se trecea de 3 la mie, pușcărie curată. Mai țineți minte, bre cetățeni bre? Doar pentru 3 la mie.

Și pe urmă a venit vara, și gata. Iar s-a schimbat modificarea. Ați clamat relaxarea. Chef lăutari salvatorii patriei. Hai la mare. Hai să ieșim din coteț.

Și pe urmă a venit toamna, și ați luat-o de la capăt. Dar nu înainte de a face ditamai alegerile în plin val, cu ditamai vînturarea de lume. Acolo nu se mai punea nici un fel de covid. Pentru că alea vă conveneau vouă, dintr-o dată nu mai era nici un fel de covid, nici un fel de restricții. Fix o lună, cît să faceți voi alegerile.

Și pe urmă, că v-ați văzut cu voturile în traistă, după ce ați furat la urne de-ați rupt (alo, Clotilde? cum stai cu sacii ăia de voturi? Nici acuma nu te-a căutat miliția), ați dat-o din nou în isterie, toamna trecută. Și iar ați închis tot.

Și cu vaccinurile ați jucat aceeași alba-neagra de toată jena. Ați adus mai întîi vaccinurile cu armata și cu ditamai avioanele speciale și cu ditamai frigorificele și cu hipercostume de scafandri, de ziceai că lucrați cu azot lichid și cu uraniu. Mamă, ce mai spectacol grețos.

Și pe urmă, la cîteva luni, henț. Iar s-a modificat schimbarea. Erați în stare să vaccinați lumea și în piscină. Nici o ladă frigorifică. Nici o protecție. Nimic. Vaccin și mici, în plină vară. Nu mai era nevoie de nici un fel de costum de scafandru.

Și pe urmă ați zis că a trecut pandemia. Și ne-ați dat liber din coteț, să ne bucurăm de o amărîtă de libertate chinuită, la bulgari și la greci.

Și pe urmă ați făcut Untold și congresul PNL. Din nou în plin val de pandemie. Cu un președinte care umbla fără mască în interior. Voi aveați voie. La voi nu se pune încălcarea legii.

Și acuma, deși orașele mari sînt spre 12 la mie, deci de cel puțin patru ori mai mult decît era nivelul de hiperprimejdie de anul trecut, ăla vestitul de 3 la mie, dintr-o dată a dat moliciunea peste voi. Și nu mai puneți nici imnul la megafoanele mașinilor de miliție. Nu ne mai încuiați nici în casă. Nu mai închideți nici școlile. Nu mai faceți nici un fel de isterie. Căci oricum nu vă mai crede nimeni.

O să ajungeți să cereți îndurare de la oameni. În public. În gura mare. Și tare m-aș bucura să nu vă ierte nimeni. Deși oamenii sînt blegi și proști și uită repede. Și o să vă ierte, nemernicilor. Pentru toți morții. Pentru toată bătaia de joc. Pentru toate școlile închise degeaba. Pentru toate restricțiile absolut aberante. Pentru toată isteria cretină și absolut, dar absolut inutilă.

Ce vă mai place să vă mai bateți joc de oameni.

Și voi vreți să vă mai creadă cineva? Nu vă mai crede nimeni.

Concluzia e simplă. Românii merită tot ce e mai bun. Ghinion.





. Citeste tot...

Pentru că meritați

S-au făcut multe greșeli de când a izbucnit criza Covid. Nu doar în România. În toată lumea. Excese bălmăjeli nepriceperi bâjbâieli alocări prea mici sau prea mari de resurse. Ca la orice război. E celebră butada: "Everybody has a plan until the first bullet fired".

Unele greșeli au fost neforțate. Altele au fost premeditate. Unele au fost minore. Altele au fost strigătoare la cer.

Însă de departe, de departe cea mai gravă, mai ticăloasă, mai mârșavă și mai de neiertat greșeală este felul în care, de dragul isteriei Covid, statul român practic a condamnat la moarte bolnavii cronici, îndeosebi pe cei de cancer, interzicându-le accesul în spitale și la tratament.

În 2020 au murit de cancer oameni cu nemiluita. Nu o spun eu, că nu sunt medic. O spun autoritățile.

O știre oficială recentă spune clar, răspicat. Aproape toți cei care erau bolnavi de cancer când a început Covidul, în 2020, într-un an de zile au murit. 88%, ca să fiu mai precis. Adică aproape toți. 9 din 10 bolnavi de cancer, ca să înțelegeți mai bine imensitatea acestor cifre.

Nu e o știre de-aia culeasă din mocirla site-urilor conspiraționiste. Este ditamai comunicatul oficial scos pe gură de ditamai instituția oficială numită CNAS. Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată citatul, vorbele exacte scoase pe gură de președinta CNAS, Adela Cojan, acum o săptămână, pe 14 septembrie, la un eveniment public:

“În jur de 88% din cazurile de cancer al căror tratament a fost finanțat în 2019 au fost regăsite în 2020 pe lista CNP-urilor pacienților decedați.”

88 la sută??? Sună absolut aiurea. Sună a fake news, a informație de-aia prăpăstioasă, vehiculată de toți intenșii lumii. Gen americanii nu au pus de fapt piciorul pe Lună, doar s-au prefăcut în cine știe ce studio cinematografic.

Inițial, când am citit știrea, am zis: iar au mușcat fraierii ăștia din presă momeala. Iar vântură trăirisme și știri catastrofice. Și am așteptat răbdător să apară comunicatul la fel de oficial prin care să se nege știrea. A fost o greșeală. E o știre falsă. Stați să vedeți, că de fapt nu e așa.

Din păcate, de fapt este fix așa.

La scurt timp după apariția acestei știri, acum trei zile, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a ieșit să declare că o să fie diferit tura asta de Covid, vestitul val 4 cu care ne tot amenință și care iată că a început, în mod convenabil imediat după ce trece congresul PNL.

Acuma n-or să mai închidă spitalele pentru a le face exclusiv pentru Covid. Toate spitalele vor rămâne deschise și în cadrul lor se vor face secții diferite, pentru bolnavii de Covid și pentru restul, cu trasee separate.

“Nu vor mai fi spitale COVID și spitale non-COVID, toți pacienții vor primi tratament, a explicat Baciu.” Vorbele lui. Am luat cu Copy Paste dintr-un articol de presă.

Repet, poate nu ați înțeles ce a zis secretarul de stat: “toți pacienții vor primi tratament”.

Aha. Adică ce vreți să spuneți, dom’ secretar? Adică până acum nu au primit toți? Adică lăsați de înțeles că până acum pacienților cronici li s-a refuzat tratamentul, de frica Covid-ului?

Aha.

Prin declarația sa, secretarul de stat Baciu vine să întărească ce spusese mai înainte președinta CNAS Cojan. În loc să nege, spune clar: nu am asigurat tratament bolnavilor cronici.

Da, cum să nu. Prima zice că au murit aproape toți. Al doilea lasă de înțeles că nu au asigurat tratamentul. Și ce să vezi, fi-r-ar ea să fie de coincidență: nu are nici o legătură una cu alta. Nu din cauza noastră. Pur și simplu așa s-a nimerit.

Ce să înțelegem din cele spuse, că “toți pacienții vor primi tratament”? Că de acum înainte promiteți că n-o să mai fiți proști și câini și nemernici și că, în cele din urmă, o să vă faceți și voi meseria de medici? Așa cum ați jurat pe Hipocrat, când ați terminat facultatea?

Gata? Acuma veniți ca niște floricele și jurați pe roșu că o să vă faceți treaba, nu ca pînă acum? Fiți atenți la noi, ce generoși suntem: o să-i tratăm pe toți de azi înainte, nu doar pe cei de Covid. O să-i primim înapoi în spitale.

Ați înțeles ce se întâmplă? Nu e știre falsă. Chiar au murit aproape toți bolnavii de cancer într-un an. În fatidicul an 2020, când din cauza Covid au închis spitalele și n-au mai oferit tratament bolnavilor cronici. Dacă era știre falsă, ohoho, ce spume la gură ar fi fost la gura secretarului de stat din Ministerul Sănătății. Imediat. With extreme prejudice.

Mai mult. Azi (21 septembrie), însuși ditamai șeful cel mare, ditamai Ministrul Sănătății Cseke vine și face declarații pe această temă.

Mai întâi, îl contrazice un pic pe secretarul de stat în privința spitalelor Covid. Stați să vedeți, stați așa că nu-i așa. Noi de fapt vrem să păstrăm toate spitalele deschise, dar totuși s-ar cam prea putea pe unele să le facem exclusiv Covid. Aha. O să fie toate deschise, dar de fapt unele o să cam fie închise. Doar un pic. Doar pe la colțuri.

Aha. Iar nu s-au înțeles între ei. Iar o dau de gard. De fapt vor să închidă spitalele din nou.

După aia, însă, încearcă să dreagă busuiocul. Stați așa, că avem și vești bune pentru voi, dragi cetățeni, fiii patriei noastre. Fiți atenți la noi ce iubim noi oamenii și mai ales bolnavii: “Dorim să păstrăm accesul populației și bolnavilor cronici la spitale”. Din nou vorbele lui exacte. Fraza e luată cu Copy Paste dintr-un alt articol de presă, de azi.

Aha. Deci din nou aceeași afirmație ca și a secretarului de stat. Dorim să se întâmple ceva ce până acum nu s-a întâmplat. Deci dom’ ministru lasă de înțeles că până acum au oprit accesul bolnavilor cronici în spitale? Și pe urmă, hodoronc-tronc, s-au apucat mai toți bolnavii cronici să moară?

Aha.

Măi românilor, măi cetățenilor, măi contribuabililor, măi oameni buni, voi înțelegeți ce se petrece sub ochii noștri?

Au murit oameni. Sute de mii de oameni. Poate milioane. Nu avem date în volum absolut. Doar procente. 88% din bolnavii de cancer. Iar oficialii României nu neagă deloc asta. Ci, din contră, declară oficial că până acum bolnavii n-au primit tratament.

Aha. Ce să înțelegem de aici? Oare de ce au murit? Că n-au primit tratament? Că i-a tras curentul? Sau că n-au ascultat imnul la megafon? Este vreo relație de cauzalitate între cele două evenimente? Între cele trei declarații oficiale?

Nu știu ce să zic. S-ar putea să nu fie. Eu cred că bolnavii de cancer n-au fost suficient de patrioți. N-au ascultat imnul cum trebuie.

E simplu. E ca în balada lui Toma Alimoș. Imnul României era zbierat la megafoanele mașinilor Miliției, să ne țină ridicat entuziasmul patriotic. Oficialii închideau spitalele. Bolnavii de cancer, de diabet, de inimă, de rinichi, de toate bolile pământului de care suferă românii, nu aveau acces la tratament. Și pe urmă se apucau să moară pe capete.

Iar noi trebuie să tragem concluzia că nu are nici o legătură una cu alta. Foicica fagului, Manea e de vină. Manea slutu și urâtu.

Evident că nu are nici o legătură. Cum să aibă? Nici nu ne putem gândi la așa ceva...

Cum se guvernează o țară? Cum se tratează bolnavii cronici? Cum se gestionează criza Covid? Cum mor oamenii?

Simplu, elegant, din pix. Și din declarații oficiale.

În neamul meu, de când a început Covidul, din 2020 până în vara asta, am avut șapte înmormântări. Dintre acestea, patru au fost de cancer. În medie, câte o înmormântare cam la două luni. Deși am avut și momente în care i-am îngropat la pistol viteză, la două săptămâni unul după altul.

Nici unul n-a murit de Covid. Patru de cancer. Doi de inimă. Una de mațe. Probabil și la ea tot cancer, dar cine a mai stat să-i mai facă analize? Au putrezit mațele în ea, au pleznit, a murit și gata.

Cu excepția lui taică-meu, care a murit fix în buza Covidului, deci să zicem că n-a prins balamucul, fiecare dintre cei morți de cancer a avut dificultăți imense în a-și urma tratamentul. Hai să mai așteptăm o lună. Hai încă una. Nu putem să vă internăm acum. Stai să treacă restricțiile. Mai la vară, să se facă mai cald, să treacă nebunia asta, să deschidem spitalul pentru internări.

Și au murit. Și i-am îngropat.

Gata. Simplu. Mare lucru... Au murit. Ce atâta foială? Ce atâta jale? Nimic deosebit. Circulați, circulați. Stați să vă punem imnul la megafon, să vă treacă...

Repet: jumătate din neam, din generația părinților mei, a murit din cauză de Covid.

Însă nu au murit că au făcut Covid. Au murit pentru că niște unii deosebit de responsabili și de înțelepți au închis spitalele. Și astfel ai mei n-au mai avut parte de tratament. Victime colaterale. Niște statistici. Nu contează. Important este să purtăm masca pe față, să facem isterie să băgăm lumea în lipituri ce grav e Covidul. Și neapărat să punem imnul la megafon.

Restul? Dă-i dracu’. Să moară. Să joace golf. Să se trateze la Viena, că doar acolo se tratează românii. Se descurcă ei. Nu intră în statisticile Covid, deci nu contează.

Evident că știți deznodământul. Cum se întâmplă de regulă în această țară, nimeni n-o să pățească nimic pentru asta. Nici unul din cei responsabili.

De la cei mai foarte șefi din conducerea țării, ăia de fumau și benchetuiau fără mască, fără jenă, fără opreliști și fără de rușine în clădirea Guvernului, în timp ce restul prostimii era amendată fără milă dacă îndrăznea să nu poarte masca pe bot.

Până la ultimul pulifrici care făcea pe micul tiran la el pe tarla, rostogolea superior ochii în cap a silă și dispreț și nu lăsa bolnavii să intre în spital.

Nimeni nu va plăti. Nimeni nu va merge la închisoare. Deși în alte condiții, într-un stat normal la cap, pușcăria pe viață ar trebui să fie doar începutul discuției. Doar pedeapsa cea mai blândă, la ce genocid au făcut. Pentru care să se milogească avocații pe lângă procurorul necruțător.

Știm asta. Așa a fost dintotdeauna în România. Nimeni nu plătește, nu există consecințe. Doar dosare politice.

Și atunci nu ne rămâne decât să-i blestemăm.

Să vă blestem pe persoană fizică, pentru toți morții mei. Și pe persoană publică, pentru toți morții României.

Dragii mei responsabili de Covid, o voi mari șefi și restul pulifrici,

Voi toți cei ați omorât oameni cu zile și nu le-ați dat voie în spitale,

Cum au murit cei din neamul meu, așa să putrezească mațele în voi.

Să fiți voi șmecheri, șefi, să jucați golf, să fumați și să petreceți în birourile din Guvern. Să nu lăsați oamenii să intre în spitale, chiar dacă sunt pe moarte. Să nu vă pese de ceilalți. Să-i omorâți cu zile. Să vă pese doar de statisticile Covid și de putere.

Și pe urmă să muriți în chinuri.

De cancer.

Cu bube și cu dureri.

Cu ochii galbeni și tulburi. Cu sfîșieri atroce în tot corpul.

Să nu vă rămână bucățică din trup care să nu vă facă să urlați de durere.

Cu venele găurite de branulă în zeci de locuri. Cu limba umflată, îmbâcsită de scuipat gros, ca balele de melc. Năclăiți în sudoarea morții și în miros de neputință și de frică și de jeg și de pișat.

Fără morfină.

Fără nimeni la cap.

Fără lumânare.

Nespovediți neîmpărtășiți.

Și să fiți îngropați în saci de plastic. Să vi se tragă fermoarul peste mutra cadaverică, să vi se bată capacul în cuie, să n-aveți voie coșciug deschis.

Să nu umble nimeni după dricul vostru.

Și să fiți îngropați în gropi comune.

Și să se toarne beton peste voi, ca la Cernobâl.

Să n-aveți parte de cruce la cap.

Și să nu să vi se mai pomenească numele în veci.

Să muriți și voi, și copiii voștri. Și tot neamul vostru. Cum a murit din neamul meu, așa să moară și dintr-al vostru. Cum au murit milioane de români, așa să muriți și voi cu toții. Să crăpați, să vă duceți dracului, să dispăreți de pe fața pământului.

Afurisiți să fiți, cu tot neamul vostru.

Dar înainte să muriți și să ardeți în pucioasă până la sfârșitul vremurilor, neapărat să vă chinuiți. Rău de tot să vă chinuiți.

Cum s-au chinuit ai mei. Și milioane de români care au murit din cauza voastră.

Pentru că meritați.

Ghinion.



. Citeste tot...

Românii sînt proști (La moartea tatălui meu, ian 2020)

În ziua în care l-am înmormîntat pe taică-meu, acum un an și jumătate, la începutul lui 2020, am scris aceste rînduri. Tocmai mă întorsesem de la înmormîntare, îl băgasem în groapă. Le-am scris din suflet. Le-am scris cu obidă și cu lacrimi în ochi.

A fost cel mai bun articol pe care l-am scris vreodată.

Nu știu cum de am reușit contraperformanța să nu îl pun pe blog. A fost preluat de toți, doar pe blogul meu am uitat să-l pun.

Repar acum greșeala. Oricum, e un articol care e actual și azi, și mîine, și peste o sută de ani.

Dumnezeu să te odihnească, tată!

* * *

Zilele astea a murit tatăl meu. Azi l-am îngropat.

Drept pentru care n-o să mai am răbdare cu voi și nici n-o să vă menajez și o să spun lucrurilor pe nume, scurt și la obiect.

O să folosesc vocea tatălui meu de dincolo de mormînt și o să spun ce trebuie spus.

Sînteți niște proști.

Sîntem niște proști.

Românii sînt niște proști.

Românii nu sînt proști pentru că n-ar fi inteligenți. Nici pe departe. Sîntem la fel de deștepți ca toți ceilalți. Ci doar pentru că n-avem curaj și avem suflet de slugi.

Eu, de neam, sînt din Telega. Jumătate din Moldova, după mamă. Dar după tată și după viață din Telega. Născut, crescut și trăit în Telega, în miezul Munteniei.

Acum, cînd scriu aceste rînduri, sînt în Telega, proaspăt epuizat după înmormîntare. E seară. E frig în casă, că am oprit focul. Mă pregătesc să pornesc spre București. Dar nu mă ridic de aici pînă nu vă spun ce am de zis.

Să vă spun că sînteți niște proști.

Mai deunăzi, săptămînile trecute, am trecut pe lîngă Salzburg. Puteam să ne oprim. Nu ne-am oprit. Nu contează. Am fost în alți ani. Știu orașul destul de bine.

Știți ce înseamnă Salzburg? Salz și Burg. Sare și oraș. Orașul sării.

Știți ce înseamnă Telega? O căruță mai mică. Căruța cu care se căra sarea.

Știți ce au în comun Telega și Salzburgul? Din ambele locuri s-a scos sare sute de ani de zile.

Știți prin ce diferă Telega de Salzburg? Prin toate celelalte, mă proștilor mă.

Telega, fundul pămîntului, o comună săracă, depopulată, plină de oameni bătrîni și lipsiți de speranță. Salzburg, unul din cele mai șic și mai scumpe și mai bogate orașe ale lumii.

Și din Telega, și din Salzburg, s-a scos sare sute de ani de zile. Mai abitir, din Telega s-a scos și petrol o sută de ani de zile.

Cu petrolul din Telega și Buștenari, satul său aparținător de peste deal, Germania a făcut al doilea război mondial, alimentîndu-și tancurile și urgia de armată pînă în coasta Stalingradului.

Telega a mustit de resurse. Sare. Petrol. Cele ce fac lumea să se învîrtă și să funcționeze.

În Telega, de cinci sute de ani, de cînd se exploatează măruntaiele acestui pămînt sărac, dar al dracului de bogat în adîncuri, un ban n-a rămas aici.

Nu cinci la sută.

Nu zero virgulă cinci la sută.

Nu zero virgulă zero cinci la sută.

Nimic n-a rămas aici.

Nimic, mă proștilor, nimic. Futu-vă Dumnezeii mamilor voastre de proști: NIMIC!

Totul a luat drumul străinătății. Și Telega a rămas un loc prost și sărac și blestemat.

Sarea s-a scos sute de ani. A luat drumul Imperiului. Către sultan. Către Stambul.

Un drum din București chiar așa se numește: Drumul Sării. Locul pe unde căruțele pline cu sare din Telega și din Slănic Prahova treceau la vale, spre sud, spre Giurgiu și de acolo mai departe spre capitala Imperiului.

Căruțe cu sare. Adică teleguțe. Venite din Telega.

Nici un sfanț de plus valoare n-a rămas în Telega. Oameni proști și săraci și slugi au scos sarea, care s-a dus la sultan.

Apoi au dat de petrol, acum o sută și ceva de ani. Și au luat-o de la capăt.

Oameni proști și săraci și slugi au scos petrolul pentru multinaționalele acelei vremi. Pentru anglo-olandezii de la „Astra Română”. Pe urmă pentru nemții naziști. Pe urmă pentru ruși.

Auzi tu tupeu pe capul lor de ticăloși: stăpîni anglo-olandezi care își spuneau „Astra Română”.

Unii au crescut firav pe lîngă aceste multinaționale și au dat să facă cheag. Dar a venit al doilea război mondial și au luat germanii tot. Apoi au venit rușii și au luat rușii tot, după ce i-au învins pe nemți și i-au băgat pe chiaburi la Canal și la pușcărie și ne-au pus să plătim pagube de război. Trenuri întregi cu vagoane cu cereale cherestea uraniu petrol. Trenuri de petrol supte de la Telega.

Un leu n-a rămas aici. Nimic, mă proștilor. Nimic.

Nici o marcă germană.

Nici o rublă sovietică n-a rămas aici.

Nici un dolar american.

Nici o liră sterlină.

Nici un gulden de la ticăloșii de olandezi.

Nici un leu de la ticăloșii de comuniști, care au confiscat tot și au băgat oamenii în pușcărie.

Nimic. Nimic. Praful s-a ales.

Nimic n-a rămas de pe urma sării, decît niște găuri în pămînt cu apă sărată în jurul cărora țopăie niște turiști săraci și mediocri.

Nimic n-a rămas de pe urma păcurii, decît niște rezervoare ruginite și niște țevi ruginite care se tîrîie ca șerpii pe coastele Călinetului și niște turle ruginite de sonde părăsite.

Nimic n-a rămas. Un loc blestemat, populat de oameni proști și bătrîni și triști și fără de speranță.

Știți de ce mai toți banii de pe urma sării au rămas la Salzburg, să-l transforme într-unul din cele mai bogate și dezvoltate locuri de pe lumea asta?

Pentru că ăia au avut coaie, mă proștilor mă. Au avut curaj și cînd cineva a vrut să vină să le ia sarea

– căci au fost mulți și acolo care au vrut să pună mîna pe ce nu era al lor –

salzburghezii au pus mîna pe furci și pe topoare și pe săbii și pe arbalete și și-au folosit banii și mintea și priceperea să tocmească oșteni și mercenari care să lupte să-și lepede sîngele să apere sarea.

Au vărsat și ei, salzburghezii, sînge pentru sarea lor. Au năimit și pe alții să verse sînge, tot pentru sarea lor.

Știți de ce n-a rămas nimic la Telega? Pentru că noi, telegenii, sute de ani de zile am fost proști.

Sute de ani, telegenii și românii am fost proști și n-am avut curaj. Am lăsat toți ticăloșii acestei lumi ticăloase să vină și să ia fără să pățească nimic.

N-am pus mîna nici pe furci, nici pe topoare. Nici pe săbii, nici pe arbalete. Nici nu ne-am folosit banii și mintea să tocmim oșteni să ne apere.

Am plecat capul și n-am ținut cu ai noștri. N-am fost solidari unii cu alții, să zicem „mă proștilor mă, mă futu-vă Dumnezeii mamilor voastre de haite și de tîlhari,

toate astea sînt ale noastre, nu ale sultanului sau ale neamțului sau olandezului sau rusului sau bruxellezului, și ar trebui să murim ca să ne apărăm ce e al nostru”.

Am fost lași și slugi și fricoși și am plecat grumazul. Și ne-am ferit prin păduri. Și ne-am ascuns prin munți și prin frunze, că așa e porecla unuia din neamurile din care mă trag: Frunzoii, că s-au ascuns în frunză. Și am cedat lupta fără să ridicăm un deget. Și n-am ținut cu ai noștri, ci cu stăpînii.

Și, mai rău de-atît, ne-a plăcut.

Adică am fost proști.

Dragii mei proști, sînteți niște proști. Și eu, și voi. Toți. Eu sînt prost că încă mai îmi răcesc gura de pomană să vă spun că sînteți proști. Lași. Fricoși. Ticăloși. Neam de slugi. Suflet de slugă.

Iară voi sînteți proști și o să muriți săraci și proști pentru că țineți cu oricine altcineva, nu cu țara voastră, nu cu neamul vostru, nu cu pămîntul vostru, nu cu sarea voastră, nu cu păcura voastră, nu cu morții voștri, morții mamilor voastre de proști.

Ci cu stăpînii voștri care vă iau sarea și păcura și viața și viitorul.

Morții mamilor voștri de proști, că proști mai sînteți.

Tatăl meu dragă. Dragul meu tată. Ești rece și în mormînt. Și toți în jurul tău sînt niște proști. Lași. Fricoși. Ticăloși. Slugi.

Aici trebuia să fie Texas, tăticul meu drag. Trebuia să fie Dallas. Trebuia să fie Salzburg. Însă e doar Telega: un loc sărac, cu oameni bătrîni și proști și fără de speranță.

Odihnește-te în pace, dragul meu tată rece și prost și mort și țeapăn. Ai fost un prost pentru că ți-ai ajutat semenii. Ai fost un prost pentru că ai crezut în ei. Ai fost un prost pentru că ai fost boier de Telega, acest loc prost și sărac și în paragină.

Dumnezeu să te aibă în pază. Căci pe români nu are cine.

Pentru că sînt proști. Dumnezeu are grijă doar de ăia care au ei grijă de ei.

Noapte bună, tatăl meu drag!





Citeste tot...

Momentul adevărului

Cristian Ronaldo, cînd dă gol, în ciuda faptului că hoarde de apărători se străduie să-l împiedice, reprezintă un moment al adevărului. Un moment care nu poate fi falsificat. Cu freza aia a lui absolut enervantă, el reușește să facă chestii pe care alții nu le fac.

Brîncuși, cu barba aia a lui enervantă, de tefeleu christic, a făcut chestii pe care la vremea lui prea puțini puteau să le atingă. Niveluri de spiritualitate, de eleganță și de semnificație cu mult înaintea vremii sale.

Tudor Gheorghe, atunci cînd cîntă, plîng salcîmii. Alt enervant. Ați văzut ce mustață enervantă poate să aibă? Unora poate le place cum cîntă Tudor Gheorghe. Pe alții îi lasă reci. Dar pe bune că atunci cînd începe să cînte lăutarul, salcîmii se scutură de nervi, de draci că nu pot să cînte și ei la fel de frumos din florile alea ale lor.

Toate aceste exemple expresive, chiar dacă pline de păr enervant, întrupează ideea de moment al adevărului.

Nu-l poți falsifica. Tragi la țintă și nimerești sau nu. Faci o mașină mai bună, sau mai ieftină, sau mai potrivită nevoilor clienților decît alții, sau n-o vinzi. Alergi și prinzi căprioara, sau mori de foame.

Lumea, natura, realitatea se așează în general după momentele ale adevărului. În ideologia modernității, aceste momentele ale adevărului sunt în strînsă legătură cu ideea de meritocrație. Cînți de plîng salcîmii. Dai gol de zgudui lumea. Sculptezi de-l faci invidios pe Dumnezeu.

Momentul adevărului și corolarul său, meritocrația, merg mînă în mînă cu cealaltă mare idee ce stă în spatele modernității: complexitatea. Ai nevoie de din ce în ce mai multă pricepere să poți gestiona complexitatea.

Viermele e alergat de cîrtiță, iar frunza e alergată de melc. Dar, de-a lungul sutelor de milioane de ani, pe măsură ce viermele s-a transformat în căprioară, iar frunza în gazelă, lupul a trebuit să alerge mult mai repede decît cîrtița, iar leul mult mai aprig decît melcul dacă voiau să nu moară de foame, să le rîză prînzul în nas de nepricepuți ce sînt.

La fel și cu Ronaldo, și cu Brîncuși, și cu Tudor Gheorghe. Vrei să joci în Divizia Județeană, la Liga a Patra? E suficient să știi să te legi la șireturi. Uneori nici de șireturi n-ai nevoie. Vrei în Liga Campionilor, la glorie și la bani, să-ți dai părul cu gel și să cîștigi milioane, poate chiar miliarde, ca strălucitorul de Ronaldo? Ehehe, puțini ajung, și mai puțini reușesc să se mențină. Competiția e atît de năprasnică, priceperea de care ai nevoie e atît de aproape de perfecțiune, încît e foarte foarte complicat să răzbești acolo.

Vrei să faci reactoare nucleare? Vrei să faci portavioane? Vrei să faci circuite integrate la nivel de nanometri, aproape de granița cu atomii? Vrei să stăpînești complexitatea procedurală a lumii de azi?

Ai nevoie de din ce în ce mai multă educație.

Educația e hrana creierului pentru complexitatea lumii din ziua de azi. Pînă și pentru a folosi banala telecomandă de la televizor ai nevoie de mult mai multă școală decît bunicii noștri, care ne exploatau pe noi drept telecomandă: ia du-te, măi ficior, și schimbă canalul, mută-l pe tevere doi, să vedem ce prostii mai spun ăia și acolo.

Problema e că educația se poate face pe bune, dar se și poate falsifica. Uneori, în țările astea mediocre ale noastre, educația reușește să ocolească momentul adevărului.

În științele exacte și în științele naturii mai greu. Mai ales în zona de STEM, acel domeniu care guvernează lumea: Science Technology Engineering Mathematics. Însă prin științele non-exacte, umaniste, merge și cu mermeleala.

Cum? Facem niște mici coterii în care toată lumea se recunoaște cu toată lumea, se gratulează reciproc, se firitisește, scot cărți, își dau titluri și se prefac că sînt pricepuți. Și gata fandacsia, gata păcăleala instituționalizată, gata uzina de diplome calpe, de școală profesională pe bază de doctorat.

Sînt o grămadă de asemenea oaze de bălteală prin învățămîntul nostru superior. Pe unele le știu și eu. Pe altele le bănui, după ce producții de absolvenți puiesc. Iar pe altele le tot vedem expuse în toată splendoarea goliciunii și găunășeniei lor, cum ar fi bunăoară distinsele instituții de forță cu distinșii lor doctori făcuți la apelul de seară.

Aici au dreptate cei care se străduie să-i vîneze pe cei cu lucrări făcute pe genunchi, sau și mai rău, făcute de alții ori plagiate.

Educația românească s-a dus în ultimii douăzeci de ani în cap.

În primul rînd, pentru că rolul social al profesorului a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei. Îndeosebi prin nivelurile oribil de scăzute de salarizare, care au gonit pe mai toți posibilii noi candidați decenți ce puteau să înlocuiască generațiile vechi, ieșite la pensie. Dar și prin continua aruncare în derizoriu a acestei tagme profesorale. Statusul social al unui cadru didactic ajunsese să fie mai puțin prestigios decît al unui vînzător.

Însă un alt motiv la fel de important pentru care educația românească s-a dus în cap în ultimii douăzeci de ani este și faptul că momentul adevărului n-a mai contat.

Examenele au putut fi luate și cu mită, nu doar pe bune. Copiatul a devenit politică de stat în învățămîntul românesc. Nivelul de dificultate la subiectele examenelor a scăzut încontinuu – zilele astea am reușit trista performanță să fac toate subiectele de la bacalaureat la matematică în gînd, în maxim 10 minute.

Iar lucrările de concretizare a atingerii unui anumit nivel de complexitate educațional: lucrare de licență, proiect de stat, cum îi zicea pe vremuri, lucrare de master sau de doctorat au ajuns să fie realizate de alții, să fie plagiate, să ajungă un motiv de jenă intelectuală.

Educația a tot primit continue lovituri serioase în ultimii 30 de ani, dar mai ales în ultimii 20 de ani, de cînd au ajuns să predea cei deja educați după 1990, cînd ștacheta momentului adevărului a fost dramatic lăsată jos.

Acum culegem roadele acestei atitudini non-moderne, non-meritocratice pe care am dovedit-o față de educație.

Copiii noștri nu învață cu adevărat carte decît dacă fac meditații. Creierele cele mai bune preferă să urmeze învățămîntul universitar în străinătate, căci aici universitățile au cam ajuns să pută, mai ales în comparație cu rigoarea și calitatea educației din Occident.

Iar meritocrația a ajuns să fie evitată, vînată, nu numai în sistemul de educație, dar și în cel public – uneori chiar și în cel privat. Examenele sînt pregătite în așa fel încît să ia cine trebuie, nu cine se pricepe. Avansările se fac pe bază de fidelitate, nu de performanță.

Și astfel ne scufundăm din ce în ce mai mult în mediocritate. Ne-am scufundat deja. Iar azi, degeaba încercăm să întoarcem mortul de la groapă.

Azi, distinsul nostru președinte mediocru poate să se dea și cu fundul de pămînt, că nu rezolvi nimic bătînd din palme, din trei evenimente festive și din cinci conferințe sterpe, dar inutile. Se chinuie și el să încălzească o ciorbă mucegăită, că prea n-a făcut nimic în mandatele sale.

Educația în România? O glumă. O bătaie de joc. Felul în care România își pregătește românii să ocolească momentul adevărului, performanța, meritocrația.

Sau să le caute în altă parte.

Ghinion.

(Articol publicat inițial în Evenimentul Zilei)

. Citeste tot...

O idee excelentă

Recent, în spațiul public s-a înaintat o propunere excelentă privind relansarea economică a României. Și anume să transformăm Bucureștiul în capitala europeană a consumului de droguri și a prostituției.

Argumentul prezintă justificări beton. Vezi Doamne, Bucureștiul oricum e plin de curve. Bucureștiul oricum nu are ce să ofere față de alte capitale europene din punct de vedere al turismului.

Și atunci, în cea mai clasică linie de gîndire de marketing diferențiator, care pune accentul pe poziționarea în mintea consumatorului, ce le-a trecut deosebiților prin cap? Hai să facem din București un loc în care găsești chestii pe care nu le găsești nicăieri altundeva.

A, era să uit: pe lîngă curve și droguri, hai să dăm lumii și cît mai multe cazinouri. Multe cazinouri, să vină îmbuibații să-și lase lovelele aici.

Genială idee. De o etică deosebită. Dacă tot primit toate gunoaiele Europei, hai să facem o mică extindere de brand, de la gunoaie fizice la gunoaie morale. Am și slogan pentru acest proiect de țară: “București, loc de pierzanie, locul unde-ți pierzi mințile, virginitatea și banii”. Nu e cine știe ce din punct de vedere al rimei, dar măcar surprinde în mod expresiv esența afacerii.

Nu numai că e morală. Ideea e și puternic lucrativă. Dacă tot ne place să fim penetrați de toată Europa și să fumăm pătrunjel în mod instituțional, pînă la vîrfurile conducerii de partid și de stat, hai măcar să o facem pe bani. Concretizăm un potențial într-o realitate. Bani la buget. Mărim pensiile speciale. Excelentă idee.

Și mai ales și mai ales, ideea e puternic creativă. Cine s-ar fi gîndit oare să facă din București miezul pierzaniei, capitala curvăsărelii, a pariatului și jocurilor de noroc și a datului în venă? Auzi tu, bre, ce idee genială i-a putut trece prin cap…

Propunerea e venită dinspre tabăra progresistă, de la unul din principalii ideologi useristo-tefelei. Nu-i rostesc numele, că sînt superstițios și nu vreau să invoc energiile malefice mai mult decît e cazul. Însă îmi place la nebunie. Propunerea, nu personajul.

Și dacă îmi place, atunci îmi vin idei. Că așa sînt eu. Plin de idei. Adică idiot. Și dacă-mi vin idei, atunci le rostesc. Că așa sînt eu, un idiot curajos.

Hai să vă împărtășesc cum văd eu pus acest plan genial în aplicare.

Bunăoară, dacă tot facem loc de pierzanie și de preacurvăsărie, eu zic să dăm un exemplu lumii întregi. Să punem în aplicare lozinca aia de limbaj de lemn din îndemnurile corporatiste: lead by example.

Haide să ne punem liderii la bătaie. Hai să-i băgăm la produs.

Vă spun cum facem. Ei, indiferent dacă în buletin sînt femei sau bărbați, noi aplicăm generoasa ideologie progresistă și-i declarăm pe toți femei. Dăm o ordonanță de urgență, ceva un act să fie publicat în Monitorul Oficial, și-i trecem pe toți la categoria "care primește".

Ca în bancul ăla cu grupul de minoritari de pe cameră, de la facultatea cu bare la fereastră, cînd primește în rîndurile sale un nou membru: “Mă, tu ce vrei să fi azi: băiețel sau fetiță? Băiețel, luminăția ta! Bine, așa facem! Azi ești băiețel. Și atenție toată lumea, regulă nouă: azi toți băiețeii sînt fetițe...”

Deci așa facem și noi: indiferent dacă sînt bărbați sau femei, noi îi declarăm pe liderii noștri ca fiind femei, să fim progresiști, să respectăm regulile noii ordini mondiale. După aia, după redefinirea de gen, îi scoatem la produs. Pentru că oricum sînt de o lipsă oribilă de moralitate. Să facă și ei naibii ceva util în viața asta.

Inventăm stabiliment. Punem becuri roșii la intrare. Facem registru. Facem și condicuță. Îi trecem în condicuță cu numele lor de lucru, nom de plume, nom de scène, nom de cul, îi înregistrăm la fisc și îi punem la treabă.

Celui căruia i-a venit ideea ar trebui să-i oferim loc de cinste. Așa se cuvine. Cine propune, ăla să-și asume. El să facă inaugurarea, în fața hoardelor dezlănțuite de turiști sexuali entuziasmați. Cu stindardele ridicate de atîta poftă de experiențe noi, turiștii își vor arăta recunoștința față de eroul nostru căruia i-a venit o asemenea idee deosebită. După ce este consumat ideologul nostru și încasăm profitul, îi băgăm în producție și pe ceilalți. Liderii noștri neprețuiți. Toți băieței, deci toți fetițe. Toți pe cameră, toți în regim fiscalizat. Le punem și aparat de taxat, dacă se dovedește că depășesc productivitatea estimată inițial.

Este că e bun și progresismul la ceva? Este că toată chestia asta cu asumarea de sex poate produce și rezultate utile pentru societate? Este că putem face chestii deosebite cu ideile mele de marketing? Este că o să ne îmbogățim din această experiență de viață? Dacă nu cu bani, măcar spiritual o să ne îmbogățim.

Doar unii dintre noi, evident. Noi ăștia care o să tăiem bilete la spectacol.

Ghinion.

(Articol publicat inițial în Evenimentul Zilei)



. Citeste tot...

Beți încet, căci conține principii

Vă mai aduceți aminte cînd o întreagă industrie de deontologi urla ca din gură din șarpe să nu se dea puterea într-o singură parte? Să nu fie puterea într-o singură mînă?

Doamne, ce disperare era la gura lor! Cum se zvîrcoleau ei de parcă venea sfîrșitul lumii! Dacă ar fi intrat tancurile sovietice în țară, nu ar fi fost atît de disperați ca atunci cînd se rugau de noi cu cerul și cu pămîntul să votăm înțelept, să nu care cumva să fie puterea într-o singură mînă.

Argumentele distinșilor deontologi evident că erau de-alea nobile, superioare, principiale. Argumente de adevărați deontologi perfecți, triști dar perfecți. Vezi tu, se considera că indiferent cine vine, nu e bine să fie puterea într-o singură mînă. Că se dezechilibrează sistemul social. Că dispare chestia aia, cum îi zice, checks and balances, de o clamează toți deontologii atunci cînd le convine. Era un argument de-ăla de oameni superiori, care se scaldă în principii și mănîncă numa și numa Platon la micul dejun. Platon proaspăt, de fermă bio.

Evident că puterea nu trebuia să fie într-o singură mînă, pentru că nu era mîna lor. Acuma, că e toată puterea la ei, dintr-o dată deontologii nu mai zic nici cîrc. Tac ca mortul în păpușoi. La fel de superior și de înțelept tac precum pe vremuri urlau să nu ajungă puterea la Dragnea sau la Ponta sau la Năstase sau la Iliescu sau la...

Sau la nu contează. Important era să nu fie puterea la PSD.

Acuma e bine. E absolut toată puterea în tabăra anti-PSD. Și principiile dintr-o dată nu mai contează. Președinția? La ei. Parlamentul? La ei. Guvernul? Tot la ei. Justiția procurorii generalii serviciile secrete? Dintotdeauna la ei. Principalele primării ale României? București, inclusiv cel mai bogat sector, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu? Tot la ei.

Iete că, dintr-o dată, fără nici un pic de jenă, se poate să fie puterea într-o singură mînă. Iete că nu mai moare nimeni. Iete că nu mai se întîmplă nici o catastrofă. Dintr-o dată, totul este excelent. Nu se mai clamează nici un principiu.

Oh, ba da. Era să uit. Încă mai există principii. Cum ar fi, de exemplu, că trebuie neapărat și Avocatul Poporului să fie demantelat, ca atunci să fie și mai perfect, și mai complet, și mai total. Și, dintr-o dată, nu a mai contat nimic. Au demis-o repede, pe genunchi pe Renate Weber. Și iar au fost aplicate principii perfecte, de-alea cu geometrie variabilă.

Constituția? Un fleac. Nu contează. În Constituție sînt reguli clare cînd se poate demite Avocatul Poporului. Nu se pune. Au demis-o, pur și simplu. Cum au făcut, de altminteri, și cu conducerile presei de stat, Radio România și TVR. I-au demis pe repede înainte. Cît se poate de anticonstituțional.

Nu contează nimic. Nu contează Constituția. Nu contează legile. Nu contează regulamentele parlamentare. Nu contează nimic. Doar samavolnicia lor mereu, mereu, mereu justificată de trompetele deontoloage. Vă place ce principii perfecte au? De fapt, un singur principiu. Unul singur care contează cu adevărat: toată puterea la noi. În rest, păcăleală, gunoaie, șobolani. Harneală de calitate superioară.

Doamne, ce mă bucur ce vă face. Doamne, ce bine că se întîmplă așa. Doamne, cum vă mai meritați fiecare centrimetru de penetrare. Așa vă trebuie. Doar așa vă învățați minte.

Beți încet, căci conține principii.

Ghinion.

(Articol apărut inițial în Evenimentul Zilei)

. Citeste tot...