Între Carbonifer și BLM

În necontenita, apriga cursă pentru bunăstare și putere, țările avansate au un avantaj istoric neîndoielnic.

Acest avantaj a fost realizat îndeosebi în două feluri.

În primul și în primul rînd, prin samavolnicie. Violență. Exploatare. Rapt. Jaf pe față. Povestea civilizației e de fapt povestea mitocanilor cu ghioaga în mînă care în decurs de trei cinci șapte generații au spart țestele dușmanilor lor, au răzbit la putere, au devenit ditamai nobilii dați cu pudră pe perucă și au generat structură socială persistentă, evident în favoarea lor și a progeniturilor lor.

În al doilea rînd, în egală măsură avantajul Occidentului a fost realizat pe bază de acces la densitate energetică, înfigînd paiul lung al nevoii și sorbind din dulceața otrăvită a Pămîntului, din diversele straturi de hidrocarburi fosile aflate în diverse stări de agregare: solid (cărbune), lichid (petrol), gaz (gaz natural, îndeosebi metan).

Mai sînt și alte aspecte de luat în considerare: tehnologie / cunoaștere / competiție / risc / guns germs and steel, vorba omului de știință. Dar să nu ne abatem de la calea marxistă a cunoașterii ideologice, pe bază de lozinci puternice, necesare.

Ecuația e simplă. Bunăstare = Dezvoltare. Dezvoltare = Complexitate. Complexitate = Cunoaștere + Violență + Hidrocarburi fosili. E o ecuație în mod voit simplistă, la fel precum Lenin pe vremuri declara ritos că URSS înseamnă puterea sovietelor plus electrificare.

Dar, atenție! Și el tot despre asta vorbea de fapt, semn că ceva ceva e acolo la mijloc, dincolo de propagandă. Suveranitatea / Hegemonia / Proiecția de putere constau în monopolul asupra violenței și în deținerea resurselor de energie. Trăiască Weber și Marx împletiți într-o explicație atotcuprinzătoare, enervant de simplistă.

Acest proces prin care Occidentul a luat fața restului lumii se întîmplă de vreo trei secole încoace, give or take.

Acuma, acest proces este pe cale să fie întors cu cracii în sus, dat înapoi, reversibilizat. Restul lumii, Lumea a Doua, Lumea a Treia, emite pretenții din ce în ce mai pertinente la bunăstare, dezvoltare, complexitate. Și, evident, la redefinirea echilibrului puterii aferentă redefinirii hărții de complexitate socială.

Acumulările Occidentului puternic și dezvoltat s-au făcut pe seama naturii. Cu samavolnicie, neținînd cont de consecințe. Cu barda. Grow first, clean up later.

Fizica e necruțătoare în această privință. Cum bagi paiul în străfundurile pămîntului să scoți carbon, să-i transformi în lucru mecanic densitatea de energie chimică înmagazinată în legăturile sale promiscue, cum faci buba. Principiul al doilea al termodinamicii scoate capul și-ți dă peste fantasma perfecțiunii, transformând o parte semnificativă a acestei conversii în căldură reziduală.

Ghinion. Nu există perfecțiune pe lumea asta. Nu există perpetuum mobile. Vrei să faci omletă? Trebuie să spargi ouă. Vrei să creezi bunăstare și să deții puterea? Trebuie să exploatezi hidrocarburile. Deci să faci mizerie în jurul tău, îndeosebi mizerie termică.

Ai tupeul să ordonezi lucrurile într-o parte, să turtești entropia în jurul tău, construind organizînd crescînd complexitatea, făcînd pe micul Dumnezeu? Țop, în partea cealaltă sărăcia de entropie scoate capul și mai vîrtos, grămezi grămezi de entropie mare generate de nevoia de a domestici entropia mică, locală.

Entropia informatică omorîtă într-o parte, îndeosebi în urbanul dezvoltat, se compensează cu asupră de măsură cu entropia termică generată în jurul centrului de putere, îndeosebi în atmosferă. H = k log (W), cum v-ar da peste nas Boltzmann și Shannon.

Problema e agravată de faptul că pîrdalnicul de carbon, foarte priceput în a înmagazina energie în mod dens în mațele sale de împletire chimică cu alte elemente, la fel de ușor generează și efect de seră. Fapt care vine să complice suplimentar problema creșterii energiei calorice reziduale în ecosistem.

În consecință, sînt din ce în ce mai multe voci care propun să ne înțărcăm de la carbon, la nivelul întregului glob. Hai să oprim dependența de carbon fără a renunța la consumul de energie. Cum putem face asta?

Hai să nu mai scormonim inutil în marele depozite de carbon din scoarța terestră (carbon sink), să aducem la suprafață și să vînturăm în mod periculos funinginea prin atmosferă.

Hai să ne punem mai eficient în calea fluviilor non-carbonice de energice pe care le primim deja în mod inevitabil de la soare și de la gravitație și care străbat zilnic planeta – vestitele surse regenerabile.

Hai să renunțăm la rezervorul de benzină care ne stăpînește viața și să trecem la baterii, să convertim totul în electricitate obținută din altceva decît din carbon.

Hai să scormonim mai mult în miezul atomului, în energia nucleară.

Hai vedem dacă nu cumva vehiculul chimic numit hidrogen e mai puțin păcătos decît anteriorul vehicul, carbonul.

Încălzirea globală e un fenomen cît se poate de real, viu și primejdios. O ținem în ritmul ăsta, generăm în timp geologic relativ scurt un nou Carbonifer, cînd crocodilii erau cît iahtul, șerpii boa cît TIR-ul, palmierii creșteau la Polul Sud și Ecuatorul dădea încet în fiert, precum ibricul pe foc.

În aceeași măsură, încălzirea globală este un instrument al naibii de convenabil de menținere a actualei situații de putere, în care cei mari și puternici fac tot posibilul să rămînă mari și puternici, pe seama celor mici și mulți și, de preferință, dezbinați. Divide et impera, mare pricepere imperială procedurală.

Cele două narative concurente ce se împletesc în jurul încălzirii globale sînt într-un conflict evident. Pe principul “să luptăm pentru pace pînă nu mai rămîne cărămidă peste cărămidă”, puternicii lumii se bat în ideologii care să justifice de fapt un lucru simplu: legitimarea accederii la putere.

Cei avansați, Occidentul imperialist, afirmă că ei și doar ei se pricep să rezolve această mare, gravă problemă globală. Recunosc că au greșit, că au abuzat de carbon, și că lucrurile trebuie să se schimbe. Dar nu se lasă duși de la cașcaval, nu consideră că trebuie să plătească pentru păcatele generațiilor anterioare, nu se dau jos de pe piedestalul de putere.

Din contră, folosesc acest discurs pentru a-și întări poziția de superioritate morală. Pe baza expertizei întru păcat, ceartă în mod superior și trist pe mai nou-veniții la cursa întru complexitate că strică natura încercînd să genereze bunăstare, complexitate și putere.

Chinezilor, prea mult cărbune ars. Nu faceți ca noi. Renunțați la dorința voastră de complexitate, că nu e bine. Stricați planeta, murim cu toții. Aveți o creștere mult prea nesănătoasă a amprentei ecologice, a amprentei de carbon pe care o apăsați cu talpa pe planetă. Mai încet. Mai ușor. Mai cu milă. Hai că vă arătăm noi cum să fiți sustenabili – code word pentru recomandarea de a renunța la complexitate și a trece înapoi la împletit răchită și la fluierat cu foc din fluieraș de soc.

Cei din Lumea a Doua, China, India, Pakistan, Nigeria, Indonezia, contestă acest narativ și scot în evidență hegemonia simbolică înmagazinată insidios într-însul.

Aha, îmbuibaților. Secole la rînd v-ați îmbuibat pe seama naturii și a noastră, generînd poluare, eliberînd catralioane de milioane de tone de carbon în atmosferă, dezechilibrînd în mod ireversibil și iresponsabil echilibrul naturii. Iar acuma nu faceți absolut nici un sacrificiu din îmbuibarea voastră, doar ne opriți pe noi să fim ca voi.

Vreți să se păstreze diferențialul de bunăstare, voi bogați și puternici, noi săraci și proști. Și veniți cu noua păcăleală ideologică, cu noul instrument de shaming prin care să legitimați inegalitatea inerentă sistemului capitalist.

Sună marxist. Sună suveranist. Sună însă din ce în ce mai credibil și mai pe placul celor din Lumea a Doua. China India Brazilia Nigeria Indonezia Vietnam și restul nu mai acceptă să fie trași de urechi precum școlarii neascultători. Și cer ca secolele de abuz asupra naturii să fie plătite.

Ați ajuns bogați și puternici pe seama naturii? Ați acumulat osînză și bănci și tehnologie și portavioane și multă multă bunăstare violînd Pămîntul? Acuma e cazul să mai renunțați din cele strînse. Să plătiți și voi tribut. Să dați înapoi către cei săraci, nu doar să impuneți condiționalități celor așezați mai tîrziu la masa bunăstării. Hai, fiți generoși, renunțați la poziția de hegemon. Să fie bine să nu fie rău. Să fie pace în lume. Dar nu doar pentru voi, că doar nu s-a întîlnit hoțul cu prostul.

Cele două narative evident se vor izbi la fel de aprig și în anii care vin. Fiecare va ține cu dinții de dreptatea sa. Bogații vor îndesa pe gît celor săraci vina de a fi ineficienți și de a polua în prezent mult mai mult decît ei. Săracii vor bate obrazul celor bogați că e cazul să cam pună genunchiul în pămînt și să ispășească niște păcate comise de strămoșii lor.

La fel precum Black Lives Matter devine un discurs din ce în ce mai puternic în rîndul asupriților urmași ai lui Kunta Kinte, săraci furioși care dărîmă statui de Columb și de Washington și de alți cotropitori și colonialiști și deținători istorici de sclavi, la fel în curînd va veni vremea cînd se va contura un discurs critic la adresa Occidentului dezvoltat pe baza păcatului ecologic al înaintașilor. Să ajungă săracii lumii să ceară bogaților tribut de poluare istorică. Păcatele ecologice ale părinților plătite de copii, pînă la a șaptea spiță.

Aveți cele mai elegante capitale ale lumii construite pe bază de exploatare și poluare? Ați construit Londra New York Florența Viena Paris pe bază de hidrocarburi? Mai tăiați un pic din ele. Mai dați înapoi ce-ați furat. Mai dărîmați un pic, că prea v-a crescut nasul. Fiți și voi un pic mai săraci dacă vreți să jucăm în continuare jocul luptei împotriva poluării și să nu schimbăm narativul, să nu venim cumva peste voi să vă pedepsim cu amarnică pedeapsă că ați stricat lumea cu motorul vostru în patru timpi.

Lumea e într-o continuă zbatere și într-o continuă competiție ideologică. În cele din urmă, într-un fel se vor așeza lucrurile cumva.

Depinde dacă se vor așeza pașnic sau cu violență. Depinde dacă în această zbatere a cine are mai multă dreptate și mai multe portavioane nu cumva Ecuatorul să nu înceapă să dea în fiert din nu, ca ibricul pe foc, ca în Carbonifer.

Depinde dacă cei din Bangladeș și din Nigeria nu vor găsi cumva de cuvință să-și ia calabalîcul amenințat de apele în creștere și de secete și de temperaturile de peste 40 de grade de la ei de-acolo și să se mute peste noi la București, la Telega, la Viena sau la Washington.

Cumva, într-un fel, o să fie. Cum? Habar n-am.

Mai contează?...


. Citeste tot...

To gauss or not to gauss, this is the procent

Un prieten îmi trimite ieri un banc. E foarte posibil să-l știți și voi.

E vorba despre doi îndrăgostiți, la giuguleală în pat, la dulcile reproșuri de după:
- De ce m-ai înșelat?
- Am vrut să mă conving că ești cel mai bun
- De-atîtea ori?!...
- Am vrut să reduc marja de eroare

Prietenul adaugă, la sfîrșitul mesajului: “Pentru sociologi”.

Bun bancul. Îl știam. Nu despre banc e vorba în propoziție, ci despre mica adăugire finală: “pentru sociologi”.

E clar că prietenul meu e mînat de cele mai bune intenții. Și cînd îmi trimite chestii haioase, căci ce-ar fi lumea fără umor. Și cînd consideră că sînt interesat de discuții despre nobila artă a secsului. Dar mai ales atunci cînd consideră că dacă e cu statistică și cu marjă de eroare, e clar provincia telectuală ecslusivă a sociologilor.

După cum spuneam: prietenul meu e mînat de cele mai bune intenții. În același timp, prietenul meu este în mare greșeală. Confundă sociologia cu statistica. Mai general vorbind, confundă scopul cu instrumentul.

Dragilor, statistica este un instrument matematic, construit pe baza unui domeniu bine definit din matematică, teoria probabilităților, care la rîndul său e un subdomeniu bine definit formal al unuia mai vast și la fel de formal, teoria măsurii.

Statistica, dragilor, e un instrument care se folosește în multe științe, cu scopuri diferite de cunoaștere.

O comparație potrivită e între statistică și analiza matematică.

Folosesc analiza matematică pentru faptul că, spre deosebire de statistică, pe care prea puțini dintre voi ați studiat-o, de analiza matematică v-ați lovit toți în liceu, știu că sînteți înnebuniți după ea, nu mai puteți de dragul ei.

Deci ați auzit de derivate și integrale, da? Sînt sigur că ați auzit, n-aveați cum să scăpați de o asemenea cunoaștere necesară. Da, știu: fics în acest moment mă urîți în mod deosebit, că vă aduc aminte de analiza matematică, acest coșmar al tinereții voastre.

Ei bine, analiza matematică e folosită mai peste tot în viață.

Și de ingineri la construit poduri sau la conceput circuite integrate, și de către hidrologi la calculat debitul de apă, de către arhitecți la desenat case, de artileriști la stabilirea caracteristicilor unui tun, de chimiști la calcule de reacții sau de astronomi la analiza fenomenelor dintr-o stea. Vă spun eu: lista poate continua. Vă spun eu: mai peste tot, cu excepția studiilor culturale, a feminismului și a astrologiei.

La fel, pufoșii mei, și statistica este un instrument care are un domeniu foarte larg de aplicare. (Aside comment: și e aproape la fel de chinuitor de greu de învățat pentru pufoșii obișnuiți care nu sînteți geniali așa ca noi, matematicienii cei mai foarte superiori și perfecți).

Și inginerii o folosesc. Și biologii o folosesc. Și astronomii o folosesc. Și chimiștii o folosesc. Și arhitecții o folosesc. Și artileriștii o folosesc.

Printre altele, și sociologii.

Ori de cîte ori e vorba despre fenomene ce implică multe multe multe multe multe mici interacțiuni care nu pot fi evaluate / măsurate toate în același timp,

ori de cîteori apare această neputință cognitivă, avem din fericire la îndemînă marele instrument util numit statistică ce ne permite o cunoaștere aproximativă, de cele mai multe ori suficient de precisă, suficient de utilă, despre fenomenul respectiv.

Nu știm cîte stele sînt pe cer, că sînt atît de multe, Doamne Dumnezeule, că n-am avea o viață de om să le numărăm. Dar statistica ne ajută să facem aproximări din ce în ce mai decente. Astronomii se bucură pentru asta.

Nu știm cum se comportă fiecare bacterie în parte, căci mama lor de muțunache microscopici, ele e multe și se mișcă mereu. Dar statistica îi ajută pe biologi să facă niște aproximări suficient de decente despre mama lor de muțunache. Biologii e în extaz, bacteriile exultă, antibioticele freamătă de nerăbdare.

Oamenii de război, ofițerii și artileriștii și submarineriștii și rachetiștii și infanteriștii, toți își bazează gîndirea lor rece și aspră de război pe statistici. E un joc de proporții. Un joc rău. Cîți mor, cîți trăiesc. În medie la cîte sute de metri trece glonțul prin tine să te facă varză. Alea alea. Dar un joc care le provoacă fiori plăcuți nasoilor de ofițeri care trag cu tunul tancul și racheta. Și, uneori, chiar și un joc necesar, căci altminteri nu ar fi jucat și contra-jucat.

Facebookul și Internetul și calculatoarele și circuitele integrate și tranzistoarele și tot ce mișcă pe bază de curent electric de asemenea funcționează și datorită instrumentelor de cunoaștere a realității puse la dispoziție de către statistică.

Căci nasoii de electronii ei e mulți și mici mici mici și foarte foarte fîșneți, deplasîndu-se cu viteza luminii sau cam pe-acolo (depinde de mediul prin care se deplasează). Deci e nasol și complicat să-i pui stetoscopul la piept fiecăruia, căci melcul face țușt. Și inginerii e recunoscători pentru faptul că nu trebuie să stea să alerge cu stetoscopul în mînă după fiecare electronățel în parte.

La fel și sociologii. Pentru că practic mai mereu obiectul muncii noastre, hoardele imense de oameni neastîmpărați, nu pot să fie observați / măsurați / înțeleși toți în același timp, căci sînteți mulți, pufoșilor, atunci recurgem, printre altele, la măsurarea aproximativă pe baza statisticii și a teoriei probabilităților.

Și sociologii este și ei la rîndul lor foarte foarte mulțumiți că statistica există și le permite să tragă concluzii suficient de decente despre nasoii de oameni mulți pe baza a doar 500 – 1000 – 1500 – 2000 de observații, și nu e nevoie să alergăm după fiecare din voi în parte cu stetoscopul în mînă, să vă luăm un interviu la toate catralioanele de milioane de pufoși care existați pe fața pămîntului.

Statistica, de altminteri, nu este singurul instrument matematic care să fie foarte util oamenilor pe baza unei limitări intrinseci, a unei cunoașteri aproximative. Mai avem un alt instrument matematic la fel de util, tot așa cu multe domenii de aplicabilitate: analiza numerică.

Simplul fapt că sînteți acum în fața unui calculator și butonați pe Internet și citiți pseudo-știința lu’ Palada / Turambar se datorează miracolelor de bună guvernare aproximativă a realității infinit discrete pe care ni le pune la dispoziție analiza numerică.

Gata cu lecția de matematică. Să trecem la concluzii.

Evident că prietenul meu care mi-a trimis bancul nu e primul care să facă această confuzie. Sînteți mulți care să confundați grădinăritul cu grebla și sociologia cu statistica.

Asta se datorează în bună parte faptului că asocierea dintre sociologie și statistică este una dintre cele mai vizibile, dacă nu cumva cam singura asociere vizibilă la nivel de comunicare publică dintre o știință și metoda statisticii.

Nimeni nu vă povestește la tembelizor despre felul în care biologii ori astronomii ori inginerii ori calculatoriștii ori artileriștii folosesc statistica în domeniul lor de pricepere.

În schimb, procentele alea nasoale din sociologia de consum vizual fac deliciul nenumăratelor ore de curat meșteșug de tîmpenie la care beliți voi ochii aproape în fiecare seară,

interminabilele talk show-uri tîmpițel-savante unde îl vedeți uneori pe Palada și mai des pe Pieleanu și unde, printre cea mai recentă coafură a lui Udrea și ce-a mai nefăcut Iohannis,

vi se mai spune și despre cîte un sondaj de opinie în care inevitabil PSD e cînd prea sus, cînd prea jos pentru gustul vostru de pătimași politic, iar USR e cînd prea jos, cînd prea sus. Nu mai spun de PNL, că ăla săracul nu mai e demult pe nicăieri, a reușit strălucitorul de Orban să-l facă de rîs de tot.

Unde rămăsesem? Că iar am dat-o în politică.

Rămăsesem la faptul că, precum sociologia nu este despre sondaje de opinie, căci mai are și alte maniere de cunoaștere a realității la îndemînă – dacă vreți să le știți pe toate, vă invit să audiați un curs de Metode și Tehnici de Cercetare Sociologică, da, avem și o secțiune criptico-secretă în care învățăm să interogăm oamenii cu lampa în ochi și cu cîrpa umedă pe față

Unde rămăsesem?

Deci la fel precum sociologia nu e doar despre sondajele de opinie, sociologia nu este doar despre statistică.

Nu uitați analogia cu grădinăritul și grebla. Și biologii e oameni. Și ei folosește statistica. Și grădinarii. Și inginerii. Și astronomii. Și toți ăilalți. Statistica e un instrument și se aplică în multe domenii. Sociologia e ceva mai mult. Ce e, prea complicat pentru aceste rînduri. Poate în altă epistolă către pufosieni.

Pînă atunci vă pup și vă aduc respectuos la cunoștință faptul că toate sondajele e nasoale, false și minte poporul cu televizorul. Excepția, evident, o face sondajele strălucitorului de Palada, care sondaje ele este cele mai foarte perfecte și precise și necesare.

V-am spus ce nasol stă Dragnea la încredere? Nu v-am spus. O să vă spun...

PS: Ca să fie complicăciunea și mai foarte perfectă, ar fi un subiect separat de discuție felul în care la originile sale, prin secolele XVIII – XIX (sper că vă mai aduceți aminte să citiți numeralele romane, la fel cum vă amintiți să faceți și integrale),

cuvîntul „statistică” nu era despre instrumentul matematic ăla complicat cu probabilități și medie și dispersie și Gauss și legea numerelor mari și alte alea.

Nope. Cuvîntul „statistică” însemna la început altceva. Însemna, după cum clar vă puteți da seama din construcția sa „ceva despre stat”.

Da, statul ăla mare și nasol și rău care vă ia taxe prea mari și vă trimite la război în Siria și vă ascultă telefoanele și nu vă pune asfalt cum trebuie pe uliță.

Însemna „știința care ajută să își cunoască mai bine resursele disponibile, în caz de ceva”.

Adică un soi de contabilitate geostrategică, în care se numărau nu numai banii, ci și oamenii, boii, vacile, caprele, bombele, tunurile, cizmele, baionetele, doctorii, fierarii, pămîntul, apa, gloanțele, sarea, minereul de fier, lungimea căilor ferate, alea alea.

Doar că pufoșii de bismarcieni autoritariani și prusaci și triști, căci ei i-au dat denumirea, că așa sînt nemții, triști și autoritarieni și preciși, vor să știe tot să controleze tot, și-au dat seama destul de repede că nu prea poți să le numeri pe toate în mod exhaustiv.

La unele merge, și atunci îi zice recensămînt. Recensămîntul oamenilor, boilor, vacilor, caprelor, bombelor, cizmelor, tunurilor. Dar nu poți să faci asta prea des, căci costă de te usucă curul cel aspru și trist și posac și prusac.

Și atunci au venit matematicienii și le-au zis: dacă ne dați bomboane, vă învățăm să aflați cam același lucru, cu o precizie decentă, deci cu o marjă de eroare rezonabil de mică, mai repede, mai eftin și cu mai puțin efort.

Și prusacii le-au dat bomboane, și matematicienii i-au învățat cum stă treaba cu densitățile de probabilitate și cu media și cu mediana și mai ales și mai ales cu eșantioanele și cu abaterea standard.

Și uite așa a apărut confuzia între statistică, aia cu oameni și boi și tunuri și cizme, și statistică, aia cu sigma epsilon și cu alte cuvinte complicate pe bază de probabilități. Adică între Institutul Național de Statistică și alpha beta gamma sigma Gauss.

Căci totul e pe bază de Gauss, pufoșilor. Just pe bază de Gauss.



. Citeste tot...

Cele cinci lucruri care de fapt sînt trei

Indiferent dincotro vii cu mintea disciplinată, aceleași cinci lucruri despre care unii spun că de fapt sînt trei întîlnești.

Fie că vii dinspre inginerie, dinspre filosofie, dinspre științele războiului, dinspre biologie, chiar și dinspre sociologie dacă vii și știi încotro să te uiți,

ajungi tot la stăpîna științelor, la singura unica și deosebita, cea care le unește găsește și stăpînește, the One Ring of Power.

La fizică.

Și acolo, în cartea galaxiilor și a prafului de stele și a continuumului de la infinitul cel mic, hăt tocmai dincolo de crăpătura lui Plank, de neputința lui Heisenberg, această groapă a Marianelor cuantice, pînă spre infinitul cel mare, hăt dincolo de orizontul observațional al gîngăniilor de oameni,

Ai cinci lucruri care sînt de fapt trei: spațiul, timpul, energia, materia și informația.

Sînt mulți dintre cei cu mintea disciplinată care printre fumurile de hașiș ale semnelor matematice și-au dat seama că spațiul și timpul sînt sîrme diferite de vectori de dimensiuni ale aceleiași manifestări texturi substanțe. Continuumul spațiu / timp.

Și-au dat seama că energia și materia sînt ghemuri diferit înfășurate, mosoare cuantice cînd mai largi, cînd mai aproape, ca o strîngere de ape. Continuumul energie / materie. E = mc2.

Și-au dat seama că informația reprezintă liantul dintre toate ele, dintre toate cele, haosul și ordinea, creația și distrugerea.

La început a fost Cuvîntul, și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul.

La sfîrșit a fost / era / va fi / va fi fost / a fost dintotdeauna entropia, și entropia era la Dumnezeu, și Dumnezeu învîrtea în oala cu supă entropică și se cățăra pe Muntele Imposibil, pe Informație, pe Structurare, pe Ordine, pe non-Haos. Pe Cuvînt.

Tot ce se întîmplă în universul ăsta, de la infinitul mic la infinitul mare, de la frunză la Soare la umbră la Ponta și Iohannis la cruciați la Wall Street la Picasso la rețeta de sarmale la bomba atomică la Obama la cele șaptezeci și trei de metode de croșetat ciorapi de lînă la combinatele chimice de fabricat plastic la Volkswagen la hittiți la tehnologia oțetului,

tot tot tot

TOT

reprezintă variațiuni ale combinatoricii de spațiu și de timp, care ar cam fi același lucru

realizate cu ajutorul energiei care de fapt ar cam fi același lucru cu materia, cea care umple spațiutimpul

toate fiind croșetate împletite în suc de zeamă de esență de informație / ordine / structură.

Restul sînt consecințe. Povești. Întorlocări de împletiri din ce în ce mai complexe. De la Big Bang la tehnologia oțetului și la Ponta și Iohannis și cum trebuie modificată Constituția.

Dacă țineți minte spațiu timp energie materie informație și dacă sînteți disciplinați și căutați în tot ce vă înconjoară aceste cuvinte, dintr-o dată lumea din jurul vostru se va face limpede și cristalină și plină de zeamă și lucrurile vor fi ceva mai simple, chiar și cînd sînt complicate.

Acoperirea spațiului. Modificarea spațiului. Deplasarea prin spațiu. Adică MIȘCAREA.

Acoperirea timpului. Călărirea timpului. Deplasarea prin spațiu în funcție de timp. Adică delta s pe delta t. Adică VITEZA.

Și sfinta sfiintelor, acel ceva chichirez de mister care face posibilă acoperirea spațiului în timp, adică ENERGIA.

Care umple spațiul timpul cu condensatele sale, cu picăturile sale de acreție cuantică, adică cu MATERIA.

Stropi de energie condensați fractalic și probabilistic în dimensiuni imposibil de mici pînă zeama de energie se transformă în firicele de cuantă care se lipesc unele de altele pînă fac particulele elementare atomii moleculele și toate agregările din ce în ce mai mari, mai complexe, universul chimiei, de la hidrogen și heliu pînă la stele, galaxii și tot ce se află între aceste două niveluri: prea mic, prea mare.

Spațiul timpul sînt umplute cu materie, care e condens de energie. Energia este cea care stăpînește spațiul, pentru că mișcă materia prin el, mai repede sau mai încet. Lucrul mecanic adică mișcare adică schimbare.

Iar această structurare, unde e materia, unde e energia, cum și-a schimbat poziția, adică cum a efectuat mișcare, adică lucru mecanic, cît de repede, poate fi la rîndul ei esențializată transpusă stoarsă și proiectată pe peretele peșterii minții și al conceptelor în INFORMAȚIE.

Care e structurarea? Care e așezarea? Care e modificarea? De cît de mulți pași elementari de informație, de cît de multe cuante de cunoaștere e nevoie pentru a descrie starea sistemului? Sînt diferențe, deosebiri? E deal și vale? E mult și puțin?

Avem nevoie de multe sau de puține “cuvinte” pentru a descrie întru totul starea celor așezate? Sau e otova de colo colo, nici deal nici vale, nici mult nici puțin, ci o neosebită supă de materie și stare de același fel, fără modificare, fără schimbare, cristalul perfect, moartea perfectă, entropia perfectă?

Iată un alt cuvînt cumplit și crunt, de care să avem grijă în călătoria noastră: SCHIMBARE. La început nu era schimbare. Cristalul perfect, frumos și simplu, unul cel fără de însușiri, fără de vălurele cuantice de diferență. Și apoi sămînța primă, prima undă, prima zvîcnire, care a scuturat cristalul cel fără de însușiri și l-a explodat întru infinit. De la unu la infinit.

Întrebări. Întrebările de capăt. Întrebările de căpătîi.

Care e spațiul? Care e materia care îl umple? Care e energia de care e nevoie să se miște materia prin el, adică să-și schimbe coordonatele? Cum se mișcă materia de-a lungul celei de-a patra coordonate, adică timpul, adică de fapt cît de repede se mișcă materia prin spațiu / timp? De cîtă informație e nevoie pentru a descrie în totalitate în cărțile cerești și de dincolo de Univers toate acestea?

Și mai departe, întrebările de neputință, de aproximare, de probabilitate. Întrebările de oameni.

Unde ne oprim cu căutarea perfecțiunii? De unde încolo nu putem pătrunde mai în esență, mai în detaliu în această întorlocare? De unde nu putem purcede mai departe fără a fi zei de dincolo de Univers? Cînd unde cum de ce ne lovim de constanta lui Plank ca de un zid de oțel rece și rău, sau moale și bun?

Întrebări. Întrebările de capăt. Întrebările de căpătîi. Întrebările de neputință. Dincolo de ele zace zeul. Dincoace de ele viermuie consecințele.

Și iată cum așa fizica și filosofia și religia sînt, la capătul stației de metrou galactic, cam același lucru, altminteri spus, cu altă disciplină de vorbe. Ontologia pe placul fiecăruia.

Iar eu cred că e cazul să-l citesc totuși pe Nietzsche, să-l ard, să mă plictisesc de el, să mă lepăd de acest stil pătimaș și bombastic de a-mi limpezi întrebările de patruzeci de ani și restul zile.





. Citeste tot...

Gindirea premoderna omoara

Un dobitoc a aruncat o piatra in balta: vaccinurile provoaca autism. Un presupus "studiu" care s-a dovedit inventat de la un cap la altul.

La douazeci de ani dupa aruncatul bolovanului, efectele acestui articol inca se resimt. Hoarde de medievali care de-abia asteptau un pretext care sa vina sa le intareasca preconceptiile despre lume si viata au urlat entuziasti: stiinta ucide. Si si-au indemnat semenii sa nu-si mai vaccineze copiii.

Lumea proasta a pus botul.

Nu stim citi copii au suferit sau chiar au murit de pe urma acestei inconstiente. :(



. Citeste tot...

Lupii, apa, viața

Neapărat de văzut. E scurt și atît de puternic.

Nu doar pentru iubitorii de natură și de documentare animalicoase frumos filmate, noi ăștia ecologiștii de fotoliu de la Discovery Channel și de la National Geographic HD.

Ci mai ales pentru a înțelege complicata știință a complexității, relațiile contra-intuitive și non-liniare ce se pot institui între diversele părți ale unui sistem mare, cu multe componente și multe interacțiuni. Ce înseamnă o mică modificare. Efectul de aripioară de muscă de unt, adica the butterfly wing effect.

Recomandat cu căldură tuturor celor care cred că înțeleg societatea românească, economia ei, politica ei, evoluțiile sale electorale, media, de consum FMGC, de stil de viață, structurile sale atitudinale, valorice, tot ce înseamnă fiara asta mare și complicată numită societate și, în consecință, își permit să o critice cu spume, critic, violent, vituperant.

Ce e mare nu e simplu. Ce e la televizor nu e realitate. Și cifrele nu minte, mai ales cînd ele e sondaje.

Sau, cum ar zice polițistul Lucică, fioroasa noastră linie a doua de la rugby, atunci cînd se îmbată (adică e fioros doar cînd se îmbată, în rest îi e frică să se bage la tăvăleală). Se urcă pe masă, ridică paharul, se lasă primejdios de fioros pe spate, de ne bagă pe toți în boală, poate pică plăvanul, sparge dracu' tot, ne pun ăștia să plătim toată cîrciuma, și răcnește: “Luuuupiiiiii, băăăă!”

Așa se studiază complexitatea. Cu sacrificii. “Luuuupiiiiii, băăăă!”





. Citeste tot...

Săgităreală, baby

Aceste registre lingvistice divergente, disontante și chiar discomfortante, aș putea spune. Mama lor de tineri, că nu-și bagă mințile în cap odată, să creadă și ei în ceva cum se cade și cum se cuvine. Uite, așa ca mine, de exemplu, care cred că o să-mi mai torn un litru de cafea, să-mi rezolv dependența și să-mi atenuez deprivarea senzorial-emoțională de care sufăr cînd mă gîndesc la lumea asta rea, lipsită de credință, maică.

. Citeste tot...

Pen’ ce naiba sǎ mai vinǎ alegerile?

.

Citeste tot...

Între capră și Nicolae Decebal Codreanu

România pendulează de sute de ani între două nevoi contradictorii: autonomie și eficiență. Țară la marginea sistemului capitalisto-imperialist de acumulare de plus-valoare (cf. Wallerstein), tot timpul am suferit ba de una, ba de alta.

Ba aveam nevoie de creștere a eficienței, a productivității, a pasului spre mai bine, mai repede, mai iute, spre modernitate, spre tehnologie. Dar nu aveam nici resurse de capital, nici resursă umană suficient educată, nici tehnologie

Și atunci trebuia să ne punem capră la bizantini, la turci, la fanarioți, la habsburgi, la ruși, la anglo-olandezi, la americani, la cine dracu’ nu ne-am pus tot capră în toate aceste secole ca să ne învețe eficiența administrativă (Regulamentul Organic), eficiența tehnologică (nemții la Reșita, anglo-olandezii la scos petrolul), eficiența comercială (fanarioții și grecii pe vremuri, occidentalii acum).

Doar că pusul ăsta capră evident că nu face bine la sănătatea economică și morală a poporului. Grecii, turcii, rușii, fanarioții, cumanii, tătarii și alți americani nu veneau aici de amorul artei, de marea lor iubire pentru popoarele mioritico-balcanice cam mediocre și cam ciobănești și cam aproximative.

Nu, ei veneau și tot vin aici să ceară pămînt și apă pe gratis, să ducă sarea și grînele la Stambul, petrolul și grîul și uraniul dincolo de Urali, plus-valoarea de bănuți în conturile multinaționalelor și ale insulelor Seychelles. Vin aici să facă profit și să-l trimită la el, acasă departe, la Budapesta, la New York, la Tel Aviv, la Moscova.

Te învăț tehnologie, frățioare mai fraer și mai cioban și mai mioritico-balcanic, dar te și exploatez, da? Te ajut, dar de fapt mă ajut mai mult pe mine. Dă-te dracu de cioban, eu îmi apăr nevoile și neamul meu, ăla de la Stambul, de la Moscova, din New York, din Paris ori Tel Aviv.

Și atunci evident că pendulul începe să se miște în partea cealaltă a dezechilibrului eficiență – autonomie. Încet-încet, în bună tradiție de fandacsie și persecuție, evident că ne apucă amokul și ne supărăm pe ecsploatatori, vrem prin noi înșine, vrem să rupem capra, să o punem la proțap, mama ei de curvă care ne învață să adoptăm poziții neprincipiale față de lume și viață.

Și atunci facem așa o fandacsie și o loviluție și o supărare și o strofocare istorică, pe principul “la noi cu adevărat se poate atunci cînd nu se mai poate”, și facem un Mărășești, un Tudor Vladimirescu, un Cuza și-un Pașșopt, o Loviluție la televizor, ne rupem cămășile cele roșii și pantalonii cei maro și devenim liberi. Mai liberi. Mai autonomi.

Și o dăm înapoi în prosteală, în mediocritate.

Ceaușescu a fost unul din aceste episoade. Legionarii au fost altul.

Cumva-cumva, pierdem echilibrul și bunul simț și o dăm în trăirisme balcanice.

Facem Dacii aproximative, scriem istorii aproximative, facem știință aproximativă, punem asfalt aproximativ, construim blocuri aproximative, urîte și proaste și cu materialele jumătate furate.

Mai și chinuim și belim niște oameni pe parcurs, că de-aia ne sacrificăm, să-i belim pe cei care se opun progresului și luptei pentru pace. Facem proiecte megalomanice care teoretic duc țara pe culmile celui mai înalt progres și dezvoltări științifice, dar de fapt facem o mermeleală.

Nu chiar un rahat total, cum o dau în bară bieții africani. Dar acolo, o mermeleală, o fușereală, un “las-o mă că merge și așa”.

O mediocritate.

Vă mai aduceți aminte de butada cu doctorul neamț care se plîngea la regele Carol I că el pleacă din țara asta, din motiv că “prea multă pizda mă-tii, majestate?”.

Luăm rețetele eficienței și productivității modernității cîinești, bazate pe disciplină, pe competiție, pe plus-valoare, pe economisire și acumulare de capital, pe perseverență și muncă metodică, pe amînarea gratificării și începem să dăm de toți pereții cu ele. Las’o, mă, că merge și așa.

O mediocritate.

Și pe urmă, după o generație-două, evident că ne apucă din nou dracii că iar sîntem coada vacii, pielea prepuțului mondial, și că avem nevoie de infuzie de modernitate, de dichis procedural, de menegemănt străin.

Să vină Carol cel neamț! Să vină americanii! Să vină menegerii străini! Să vină investițiiiliii, fonduriliii, să ne scoată din căcat, să bage bani în noi ca la balamuc, să facem, să dregem, să ne vindem ieftin, să fie bine, să nu fie rău, să trăim toți ca în Neckermann.

Și o luăm de la capăt. Iar ne dăm pe nemestecatelea la străini, Petrom, Roșia Montană, gazele din Marea Neagră, doar doar sîntem în stare să cumpărăm timp.

Să facem dracu și noi o acumulare primitivă și sălbatică de capital, să avem și noi băncile noastre

Să ne formăm și noi tehnicienii noștri, inginerii și menejerii și pricepuții noștri care să știe să scoată gazele de șist fără să fie nevoie să apelăm la sateliții și priceperile de foraj ale americanilor sau rușilor

Să facem și noi mașinile noastre fără să ne dăm pe trei lei kilu la franceji, să punem și noi asfalt decent cu vestitele noastre firme de construcții românești, nu româno-portugheze sau româno-italiene

Să facem și noi autostrăzi care să nu se strice la prima ploaie.

Tensiunea dintre eficiență și autonomie. Dintre profesionalism și neo-colonialism. Dintre trăirismele bezmetice neo-naționaliste fără fundament în priceperea și mentenanța modernității, o stare de lucruri care necesită o continuă zbatere pricepută, și patetismele de slugi care se vînd pe trei lei kilul, o perpetuă poziție de capră geostrategică.

Avem nevoie de timp. Acum cumpărăm timp. Să acumulăm capital. Să facem tehnicieni. Să învățăm procedurile modernității.

Doar că de trei sute de ani banii care îi facem aici ni se scurg printre degete în altă parte, la Constantinopol, la Moscova, la Paris și Londra și New York și Tel Aviv.

Copiii pe care îi școlim aici se duc în altă parte, la Moscova și Londra și Paris și New York și mai recent la Madrid și la Roma.

Iar procedurile modernității, pînă învățăm noi să le stăpînim cît de cît decent, iaca acolo la marginea mediocrității, se învechesc și le expiră termenul de garanție și se perimează moral.

Și tot așa trăim tot timpul într-un nivel al bunăstării egal cu al celorlalte țări, doar că cu una-două generații în urmă.

Și ne plîngem de milă.

Concluzia? Simplă: nu există cale regală, ‘r’ați ai dracu’ cu melcii voștri de deluzionali, de păcălici, de ușor de amăgit.

Educație, ‘r-ați ai dracu’ de mediocri care vă plîngeți de milă. Perseverență, ‘r’ați ai dracu’ de superficiali.

Patriotism, ‘r’ați ai dracu’ de emigranți și de vînzători de țară care dați resursele pe gratis.

Bun simț și rațiune și cumpătare, ‘r’ați ai dracu’ de exaltați.

Luciditate și rădbare de chinez bătrîn, ‘r’am ai dracu’ de români să fim, care sîntem cu toții... :(



Citeste tot...

Nu existã o alternativã la aceste cunoştinţe

Ne pregatim de stringerea rindurilor, da? Coeziunea sociala se asigura prin conformism valoric si atitudinal. Asta trebuie facuta cit mai repede, cit sint creierele curate, virgine. In fata dusmanului minat puternic de la spate de valul ideologic religios trebuie sa-i opunem o contrapondere la fel de redutabila, minti la fel de focusate prin spalare timpurie.

Concluzia? Simpla: ne pregatim de razboi. Oamenii de stiinta sa faca arme. Popii sa faca soldati. Activistii politici sa faca emisiuni TV.

Evul mediu nu s-a terminat, domnilor...

:(

Courtesy of Utopia balcanica. Via Dragos Bora.

* * *

Scrisoare deschisã cãtre preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir V. Putin, din partea membrilor Academiei de Ştiinţe a Rusiei

Dragã domnule preşedinte,

Am urmãrit din ce în ce mai preocupaţi clericalizarea tot mai accentuatã a societãţii ruse, infiltrarea bisericii în toate domeniile vieţii publice. Constituţia Federaţiei Ruse asigurã laicitatea statului şi separã biserica de sistemul public de învãţãmânt. Vã adresãm aceastã scrisoare în calitatea Dvs. de garant al principiilor de bazã ale Constituţiei.

În luna martie Moscova a gãzduit al nouãlea Consiliu Naţional Rus. Una dintre rezoluţiile dânsului ne-a atras atenţia: “Asupra dezvoltãrii unui sistem naţional de educaţie religioasã şi ştiinţificã”. E un titlu dubios. Câtã vreme educaţia religioasã e gheşeftul intern al bisericii ortodoxe ruse, de ce ar trebui aceasta sã aibã un cuvânt de spus în domeniul ştiinţei?

Mai departe, textul rezoluţiei nu e deloc ambiguu. Rezoluţia cu pricina îndeamnã sã se cearã guvernului federal rus sã “includã teologia pe lista disciplinelor academice recunoscute de cãtre Comisia de Stat pentru Titluri şi Grade Academice, menţinând-o ca domeniu academic independent”.


Tentativele bisericii de a transforma teologia într-o disciplinã academicã recunoscutã au o istorie lungã-lungã. Pânã nu demult, însã, presiunea asupra Comisiei s-a exercitat pe ascuns. De când cu Consiliul din martie, discuţia se poartã în vãzul lumii. Totuşi, de ce teologia – un ansamblu de dogme religioase – ar merita un loc între disciplinele ştiinţifice? Disciplinele ştiinţifice se ocupã cu date reale, logicã şi dovezi, nu cu aspecte ale credinţei.

Trebuie menţionat cã pânã şi biserica catolicã a renunţat aproape în totalitate sã-şi mai bage nasul în cele ştiinţifice (în ’92, chiar şi-a recunoscut vina în afacerea Galileo şi l-a reabilitat). În conversaţiile sale cu V. I. Arnold (martie 1998), papa Ioan Paul II a declarat el însuşi cã doar ştiinţa poate determina adevãrul, în timp ce religia are mai degrabã rolul de a evalua posibilele utilizãri ale noilor descoperiri. Biserica ortodoxã rusã are cu totul alt punct de vedere.

Avem nevoie de un dialog între guvern şi societate pentru a pune capãt monopolului viziunii materialiste asupra lumii, viziune creatã în epoca sovieticã (din rezoluţia Consiliului).
Toate realizãrile ştiinţei, peste tot în lume, pornesc de la o viziune materialistã asupra lumii. Ştiinţa pur şi simplu nu se ocupã cu alte weltanschauunguri. Fizicianul american laureat cu Nobel, Steven Weinberg, a pus problema foarte mişto:

Experienţa de a fi om de ştiinţã face ca religia sã fie irelevantã. Cei mai mulţi savanţi pe care-i ştiu eu nu se gândesc la aşa ceva. Nu se gândesc la religie nici mãcar atât cât sã fie consideraţi atei practicanţi (N. Y. Times, 23 august 2005).

Ce ni se oferã ca înlocuitor pentru “monopolul unei viziuni materialiste asupra lumii?”

Dar sã ne întoarcem la Comisia pentru Titluri Academice. Pãtrunderea bisericii într-un organ al guvernului violeazã în mod evident Constituţia. Biserica s-a infiltrat deja în armatã – mas-mediile difuzeazã sfinţirea echipamentului militar (mai nou, navele de luptã şi submarinele trebuie sfinţite – din pãcate treaba asta nu le ajutã întotdeauna). Ceremoniile religioase la care participã oficiali ai statului au un super-rãsunet în presã.

Sus-menţionata rezoluţie a Consiliului conţine şi un îndemn la “recunoaşterea însemnãtãţii culturii şi eticii ortodoxe în toate şcolile şi includerea acestui subiect în curiculumul federal standard”.
Mai-marii bisericii solicitã guvernului sã facã “Introducerea în cultura ortodoxã” materie obligatorie în toate şcolile Rusiei. La ideea asta se lucreazã de ceva vreme. În circulara #5925 din 9 decembrie 1999, adresatã “tuturor oficialilor eparhiali”, Alexie II afirmã cã “sarcina educaţiei spirituale şi morale nu va fi dusã la capãt dacã nu acordãm atenţie sistemului public de învãţãmânt”. În încheierea aceluiaşi document citim:

În caz cã vor apãrea dificultãţi în predarea ‘Introducerii în credinţa ortodoxã”, materia ar trebui numitã “Introducere în cultura ortodoxã”, o titulaturã mai uşor de acceptat de cãtre profesorii şi administratorii şcolari crescuţi sub ateism.

Reiese din textul citat cã sub poleiala “introducerii în cultura ortodoxã” vom avea parte (în pofida prevederilor constituţionale) tot de educaţie religioasã.

Chiar şi dacã presupunem cã acel curs trateazã într-adevãr “cultura ortodoxã”, materia ar fi în continuare – aşa cum am subliniat de atâtea ori – de neacceptat într-un stat cu o mare diversitate etnicã şi religioasã.

Consiliul a considerat cã materia cu pricina e necesarã într-o ţarã în care creştinii ortodocşi, zice-se, constituie majoritatea absolutã. Dacã îi socoteşti ortodocşi pe toţi etnicii ruşi atei, poate. Fãrã atei, însã, creştinii ortodocşi sunt în minoritate. Dar nu despre asta e vorba. Cine ne permite sã tratãm celelalte religii cu atâta lipsã de respect? Nu e o formã de şovinism ortodox? Funcţionarii bisericii ar face bine sã se gândeascã serios dacã o astfel de politicã va uni Rusia sau o va dezbina.

În Uniunea Europeanã, unde intoleranţa religioasã şi-a arãtat deja dinţii, s-a recunoscut dupã lungi dezbateri cã şcolile ar trebui sã ofere un curs de istorie a principalelor religii monoteiste. Principalul argument pentru un asemenea curs ar fi cã predarea istoriei şi culturii altor religii promoveazã buna înţelegere între membrii diferitelor culte şi etnii. Nimeni nu s-a gândit sã cearã sã se predea o “introducere în cultura catolicã”.

Anul trecut, în cadrul Lecturilor Educative de Crãciun, ministrul educaţiei, Andrei Furşenko, a anunţat publicarea manualului de istoria religiilor. Lobby-ul ortodox a primit vestea cu ostilitate. De fapt şi de drept, manualul, alcãtuit de oamenii de ştiinţã ai Institutului de Istorie din cadrul Academiei de Ştiinţe (titlul cãrţii este “Religiile lumii”, spre folosire la clasele a 10-a şi a 11-a), este o lucrare foarte echilibratã, cuprinzând informaţii pe care ar trebui sã le deţinã orice persoanã educatã.

Ce primim în locul acestui manual? Acum un an, eleva Maşa din Sankt Petersburg şi tatãl ei au mers la tribunal sã cearã înlocuirea în programa subiectului biologie pentru liceu darwinismul “depãşit şi eronat” cu teoria cã omul a fost creat de o forţã divinã.

E o situaţie absurdã: dintr-un motiv sau altul, tribunalul trebuie sã hotãrascã acum dacã teoria evoluţiei, care afirmã, printre altele, cã viaţa a apãrut acum trei miliarde de ani, este corectã, sau dacã mai degrabã gãsim adevãrul în teoria creaţionistã care, spre deosebire de cea evoluţionistã, nu prezintã nici un fapt veridic, afirmând în schimb cã viaţa a apãrut acum câteva mii de ani.

Pare a fi o chestiune care intrã sub incidenţa ştiinţei, exclusiv. Dar Maşa şi taicã-sãu au primit sprijinul patriarhului Alexei al II-lea care a declarat, tot în cadrul Lecturilor de Crãciun:

Nu stricã sã ştii ce zice biblia despre originea lumii. Dacã unii vor sã creadã cã se trag din maimuţã, sã-şi pãstreze ideile, dar fãrã sã le impunã altora.

Ce se va întâmpla dacã vãduvim educaţia şcolarã de noţiunea elementarã a dovezii, de cele dintâi elemente de logicã? dacã eviscerãm educaţia de ultimele urme de gândire criticã şi învãţãm, în schimb, dogmã? Asta nu stricã? À propos, dacã e sã fim precişi, nici Darwin şi nici urmaşii lui n-au afirmat cã ne tragem din cimpanzei. Au precizat, în schimb, cã avem un strãmoş comun.

Oricum, biserica nu are o problemã doar cu darwinismul. Cum se împacã, de pildã, cosmogonia biblicã cu faptele dovedite de astrofizicã şi de cosmologia contemporanã? Ce ar trebui predat în şcoli – aceste date concrete sau relatarea celor şapte zile din cartea facerii?

A crede sau nu într-un dumnezeu ţine de conştiinţa şi convingerile fiecãrui individ în parte. Respectãm aceste convingeri şi nu ne-am stabilit un ţel în a combate religia. Dar nu putem sã aprobãm tacit când anumiţi oameni încearcã sã arunce îndoiala asupra cunoaşterii ştiinţifice, sã extirpe “viziunea materialistã asupra lumii” înlocuind cuceririle ştiinţei cu credinţa.

Sã nu uitãm cã politica guvernului – de dezvoltare şi inovaţie – nu poate fi dusã la îndeplinire decât dacã şcolile şi universitãţile îi doteazã pe tineri cu cunoştinţele la care s-a ajuns prin intermediul ştiinţei. Nu existã o alternativã la aceste cunoştinţe.

Membri ai Academiei de Ştiinţe din Rusia,
Evgheni ALEXANDROV,
Jores ALFEROV,
Garry ABELEV,
Lev BARKOV,
Andrei VOROBIEV,
Vitali GINZBURG,
Serghei INGHE-VECITOMOV,
Eduard KRUGLIAKOV,
Mihail SADOVSKI,
Anatoli CEREPAŞIUK




.
Citeste tot...

Vine apocalipsa si se calculeaza cu trei zecimale

In fond si la urma urmei, din turnul lor de fier si de ecuatzii diferentiale, sint totusi si matematicienii astia buni la ceva, mama lor de inadecvati si de purtatori de demoni densi, compacti si marginiti in cap.

Zilele trecute, un grup de oameni de stiinta (unul din stereotipurile cele mai caligrafilistice ale acestei limbi de lemn cu sunt si i din a), deci un grup de oameni de stiinta a demonstrat indubitabil si inexorabil, dar si probabilistic si bazindu-se pe modelari non-liniare, ca religiile vor disparea. Nu toate, nu dintr-o data, ci doar pe alocuri, in punctele esentiale, in societatile imbuibate si decadente ale Occidentului pe cale sa fie cucerit de fervoarea islamica.

Rezultatele sint imbucuratoare. Ele au fost transmise spre peer review la Sf Petru si la Allah, slavit fie-I numele lui furios. Acestia au declarat la o conferinta de presa tinuta in comun, in spatiul interconfesional ezoteric, ca vor rezerva autorilor un loc binemeritat pentru stradaniile lor demonice, un loc fara de odihna si fara de verdeatza, confort clasa intii extra cu adaus de carbuni, cu cazane capitonate cu plus si cu hell service etern.

Asa sa ne ajute Cantor si infinitatile sale de infinituri care nu ajuta la nimic, mama lor de matematicieni care ne chinuie creerele si copiii si viata si tineretea, ar trebui domle interzis acest curat mestesug de timpenie, dupa ce am reusit sa aducem lumina in mintile oamenilor si sa interzicem acea blestematie de teorie evolutionista, auzi tu, sa ne tragem noi din maimute, voi sa va trageti din maimute, acum e cazul sa continuam Curatzenia de Apoi si sa interzicem si aceasta monstruozitate, aceasta erezie murdara, aceasta amagire plina de semne obscure care sigur sint cabalistice. Jos cu matematica! Traiasca lupta pentru minti limpezi, ingeresti, nevinovate!

Of of, mai mai.

:) :wink: Citeste tot...

Cunoasterea istoriei ajuta sau strica?

Iata un pui de dezbatere interesanta. Ea pleaca de la articolul lui Marian Zulean din 22, Asteptindu-l pe... Godet, cum ca in momentul de fata domeniul politicii externe si al securitatii nationale e imbibat de persoane formate intru istorie. Si ca asta ar dauna cumva limpezimii de gindire si actiune. Se atinge si tema geopoliticii, aceasta struto-camila de stiinta.

Claudiu Degeratu aka Semanticus vine sa raspunda acestei afirmatii critice: Meserii nesimtite. Desi nu respinge concluziile lui Zulean, nuantele aduse de Claudiu sint relevante.

Rezulta un dialog de idei pe care va invit sa-l urmariti.

:) Citeste tot...

Much needed wisdom

Despre certitudini si despre dubii bine tzinute in fraul mintzii. Despre legatura tensionata dintre politica si stiinta.

Despre The Economist, evident.

[...] There is no doubt that politics and science make uncomfortable bedfellows. Politicians sell certainty. Science lives off doubt.
[...]

[...] There are no certainties in science. Prevailing theories must be constantly tested against evidence, and refined, and more evidence collected, and the theories tested again. That is the job of the scientists. When they stop questioning orthodoxy, mankind will have given up the search for truth. The sceptics should not be silenced.
[...]

Restul articolului aici.


Citeste tot...

Are dreptate

Dan are dreptate: ar trebui sa fie pus in fiecare manual, in loc de portretul lui Ceausescu.

Sa nu uitzi, Darie, sa nu uitzi...

Regulile Oxford ale polemicii civilizate

În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.

Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se abate discuţia de la problema în sine.

Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei
de argumente.

Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti
gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu. Citeste tot...

Atentie! Prosti in scoala!

„Fereşte-te de viroze prin:
(...)
- trăirea conform valorilor morale divine: comportament, atitudini, motivaţii etc. Izvorâte din legile şi poruncile divine”.
Apoi, într-un chenar intitulat „Exprimă-ţi convingerile”:
Vizavi de textul alăturat:
Este un moment potrivit să mulţumim Creatorului pentru sistemul de apărare (limfocite etc.) cu care ne-a înzestrat organismul?
Are legătură transmiterea virusului HIV cu păcatul?”. Această întrebare are şi o notă de subsol: „păcatul = sfidarea lui Dumnezeu prin călcarea poruncilor divine.”


==========

„Stiaţi că:
... făina de secară sau grâu în care se macină scleroţi produşi de Claviceps purpurea produce intoxicaţii care se manifestă prin tulburări nervoase?
... scleroţii însă sunt întrebuinţaţi în medicină datorită multor substanţe active pe care le conţin, de aceea pentru a se obţine scleroţi în cantităţi mari se infectează lanuri întregi de secară?
Exprimă-ţi convingerile!
Să spiritualizăm informaţiile despre „scleroţi”, care în făină fac „rău”, dar în medicină „bine”.
Extrapolăm: tot aşa pentru cel ce primeşte Cuvântul lui Dumnezeu este binecuvântare iar pentru cel ce nu-l acceptă este numai necaz şi durere.”

==========

„Exprimă-ţi convingerile!
Evoluţioniştii afirmă mai multe ipoteze privind originea angiospermelor. Creştinii privesc şi de această dată crearea angiospermelor, ca o lucrare „măreaţă şi iscusită” a Logosului Creator, bine conturată, cu implicaţii „cosmice” în viaţa cotidiană a omului. Tu ce părere ai?”

==========
Toate citatele sunt din manualul “Biologie clasa a IX-a – Măiestrie şi strălucire divină în biosferă”, avizat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu nr. 71817 din 25.07.2002, într-o perioadă în care ministru era (tot) doamna Ecaterina Andronescu.

Restul il cititi aici, pe site'ul Asociatiei Umaniste din Romania.

Oameni buni, pregatiti'va: vine Apocalipsa. Sfarshitul lumii, fratzilor. Si bestia are un chip. Si chipul are un nume. Se numeste Ion Prostu, si e plina Romania de ei.

Courtesy of Cosima, care mi'a atras atentzia asupra tzarii in care (inca) traim.




:(
Citeste tot...

The Dunbar number

Trib. Sat. Companie. Grup de cunostinte. Organizatie. Partid. Haita. Clan. Band of brothers. Toate depind de relationare. Iar relationarea, antropologii o arata, tine de marimea creerului. Iar creerul e bun la facut snitzele, nu?

Joke aside: toate agregarile sociale de mai sus au un punct de convergenta, o marime catre care graviteaza. Undeva in jur de 150, numar care a ajuns sa fie cunoscut drept numarul lui Dunbar.

Dunbar's number is a theoretical cognitive limit to the number of people with whom one can maintain stable social relationships. These are relationships in which an individual knows who each person is, and how each person relates to every other person. Proponents assert that numbers larger than this generally require more restricted rules, laws, and enforced norms to maintain a stable, cohesive group. No precise value has been proposed for Dunbar's number, but a commonly cited approximation is 150.

[...] Beginning with the assumption that the current mean size of the human neocortex had developed about 250,000 years BCE, i.e. during the Pleistocene, Dunbar searched the anthropological and ethnographical literature for census-like group size information for various hunter-gatherer societies, the closest existing approximations to how anthropology reconstructs the Pleistocene societies. Dunbar noted that the groups fell into three categories — small, medium and large, equivalent to bands, cultural lineage groups and tribes — with respective size ranges of 30-50, 100-200 and 500-2500 members each.

Dunbar's surveys of village and tribe sizes also appeared to approximate this predicted value, including 150 as the estimated size of a neolithic farming village; 150 as the splitting point of Hutterite settlements; 200 as the upper bound on the number of academics in a discipline's sub-specialization; 150 as the basic unit size of professional armies in Roman antiquity and in modern times since the 16th century; and notions of appropriate company size.

Interesant si articolul din The Economist, Primates on Facebook, care testeaza teoria lui Dunbar in cazul retelelor de socializare de pe Internet.

THAT Facebook, Twitter and other online social networks will increase the size of human social groups is an obvious hypothesis, given that they reduce a lot of the friction and cost involved in keeping in touch with other people. Once you join and gather your “friends” online, you can share in their lives as recorded by photographs, “status updates” and other titbits, and, with your permission, they can share in yours. Additional friends are free, so why not say the more the merrier?

But perhaps additional friends are not free. Primatologists call at least some of the things that happen on social networks “grooming”. In the wild, grooming is time-consuming and here computerisation certainly helps. But keeping track of who to groom—and why—demands quite a bit of mental computation. You need to remember who is allied with, hostile to, or lusts after whom, and act accordingly. Several years ago, therefore, Robin Dunbar, an anthropologist who now works at Oxford University, concluded that the cognitive power of the brain limits the size of the social network that an individual of any given species can develop. Extrapolating from the brain sizes and social networks of apes, Dr Dunbar suggested that the size of the human brain allows stable networks of about 148. Rounded to 150, this has become famous as “the Dunbar number”.

It's called grooming, mates. And we do it most of the times when we send e-mails, use the Messenger, blog or post some forum comments. It's in our human nature.


Citeste tot...

Gandire probabilistica

Nu este nici profesional, nici etic să dau o prognoză oficială pentru un caz anume, cum ar fi 2009. Dacă tu dai o predicţie, care nu este bine fundamentată şi nu se adevereşte, poţi să cauzezi modificări foarte grave. Dacă dai o predicţie că iarna va fi foarte grea fără să ai o fundamentare şi dacă omul care citeşte nu înţelege aspectul probabilist, poţi să modifici, de exemplu, preţul petrolului pe piaţă. Poţi da o prognoză operativă numai după ce eşti sigur că ai eliminat toate incertitudinile.

Roxana Bojariu, metereolog, cercetător ANM, Cotidianul, 15 martie 2009

Ati auzit, distinsilor domni isterici? "Daca omul care citeste nu intelege aspectul probabilist". Mai cautatorilor de certitudini mai...

Tz tz tz.



:/
Citeste tot...

Uitasem cat de complicat este

Parca era mai simplu la geometrie, in clasa a noua.

Damn it. Pana nici tangentele nu mai sunt ce'au fost odata...

:) :p

Suppose M is a Ck manifold (k ≥ 1) and x is a point in M. Pick a chart φ : U → Rn where U is an open subset of M containing x. Suppose two curves γ1 : (-1,1) → M and γ2 : (-1,1) → M with γ1(0) = γ2(0) = x are given such that φ o γ1 and φ o γ2 are both differentiable at 0. Then γ1 and γ2 are called tangent at 0 if the ordinary derivatives of φ o γ1 and φ o γ2 at 0 coincide. This defines an equivalence relation on such curves, and the equivalence classes are known as the tangent vectors of M at x. The equivalence class of the curve γ is written as γ'(0). The tangent space of M at x, denoted by TxM, is defined as the set of all tangent vectors; it does not depend on the choice of chart φ. Citeste tot...

PC, Realitatea TV si prostia

Cu rosu, sublinierea mea:

"Otevizarea" celui mai important eveniment stiintific contemporan nu e un accident trecator. Ea trimite direct la pervertirea libertatii de exprimare. Sigur ca fiecare e liber sa creada, si chiar sa spuna, ce vrea: acasa, la crasma sau in Cismigiu. E liber in sensul ca nu poate fi urmarit, pedepsit, bagat in puscarie pentru opiniile sale. Dar asta nu inseamna ca orice delir trebuie sa capete dreptul de a fi propovaduit natiei de la catedra - sau de la televizor. Daca la scoala copiii Dumneavoastra ar afla ca, in opinia profului, 2 cu 2 fac 6, v-ati revolta; daca o afla de la televizor, vi se pare acceptabil sau chiar hazliu.

Tot asa cum este perfect onorabil sa cumperi sau sa vinzi obiecte sanitare - sa zicem bideuri - si este dezonorant sa le furi, este legitim sa discuti si despre experimente stiintifice, si intolerabil - sa lasi discutia pe seama unor perpetuu corigenti la fizica. Daca ne gandim mai bine, asemenea divertismente - fie ele cu pretext stiintific, politic sau, vai, cultural (ma gandesc de pilda la recenta competenta in cai roz a dlui Vacaroiu) - spala creierele in aceeasi masura ca si propaganda regimurilor totalitare. Cu mijloace mai voioase uneori, ajung la acelasi rezultat: amputarea spiritului critic. Servitutea ratingului nu difera esential de servitutea politicului, e doar ceva mai profitabila. Mecanismele mentale corupte de jumatate de veac de singuratate colectivizata totalitar sunt acum pervertite de amestecul insalubru de idei si de falsuri, de specialisti si de impostori, intr-o confuzie devastatoare care sufoca discernamantul si inlocuieste informarea cu dezinformarea.

A cata oara oare are dreptate? Doamnelor si domnilor: Zoe Petre.

A, era sa uit: doamnelor si domnilor: televiziunile din Romania :( Citeste tot...

The Structure of Scientific Revolutions

Am eu o rugaminte, pentru seninatatea sufletului meu si limpezimea creierului vostru. Cand mai venitzi pe'aici cu gura plina de religie, shtitzi voi care, aia care incurca ideologia cu stiinta, datzi mai intai o fuga pe aici. Sau pe aici. Sau pe aici.



Si, daca shtitzti limba engleza, cititzi. Ca sa intzelegetzi shi voi ce e aia o teorie, si de ce gaina nu canta la pian, si de ce religia nu e stiinta. Si ca sa facetzi si voi, in creierashul ala al vostru plin de pilde shi de sfaturi duhovniceshti, diferentza intre diverse paliere de plauzibilitate explicativa. Ca una e sa despici apele cu toiagul, shi alta e sa pui pe picioare o teorie.

Iata, de'aia unii oameni au nevoie de cunostinte suplimentare. Ca sa nu spun altfel... :(

As to whether progress consists in science discovering ultimate truths, Kuhn observed that "we may have to relinquish the notion, explicit or implicit, that changes of paradigm carry scientists and those who learn from them closer and closer to the truth." Instead, the developmental process of science is one of evolution from primitive beginnings through successive stages that are characterized by an increasingly detailed and refined understanding of nature. Kuhn argued that this is not a process of evolution toward anything, and he questioned whether it really helps to imagine that there is one, full, objective, true account of nature. He likened his conception of the evolution of scientific ideas to Darwin's conception of the evolution of organisms. Citeste tot...

P0wnd

Nasol. Zice ca suntetzi mai fraieri decat este cazu. Zice ca o sa murim mai inteligentzi decat voi. Zice ca pe urma Doamne Doamne ne va da un test de inteligentza, sa vada daca mergem sus sau jos.

Ai? Ce zicetzi? Vedetzi ca s-au bagat din nou icoanele in shcoli. Datzi fuga...

:)

De aici a plecat jignirea initziala. Mama lor de engleji stricatzi la cap: Intelligent people 'less likely to believe in God'

Aici a ajuns jignirea in limba romana: Oamenii cu un IQ ridicat nu cred in Dumnezeu

Aici ne ducem cu totii. Deshertaciune a deshertaciunilor, iarba ne vom face, vaca ne va pashte.

:) Citeste tot...