Facebook e cretin la cap

Hai, că s-a ajuns la maximum de absurditate.

Am preluat zilele trecute pe FB unul din citatele recente ale lui Dorian Furtună, etologul moldovean, din dialogul cu o cioară. Dorian scoate o carte în care omul dialoghează filosofic cu cioara, adică cu un animal, și face pe Marc Antoniu acolo, dă citate din carte.

Cartea se dorește a fi o alegorie filosofică între intelect și instinct. Știți voi, eterna dezbatere nature vs culture. Repet: etolog, comportament animal, biologie, filosofie, cioara de semănătură (Corvus frugilegus).

Ei bine, dragii mei absurdistanezi, am fost banat azi pentru 30 de zile de către Facebook pentru această preluare. Motivul? Hate speech.

Dobitocii ăștia, algoritmii mamilor lor de cretini iremediabili, nu mai știu că cioara este în primul rînd animal, și de-abia după aia figură de stil. Că nu puteai să jignești pe cineva spunîndu-i “cioară” dacă mai întîi nu exista animalul numit cioară, negru și social și degrabă croncănitoriu.

Repet, cioara de semănătură, Corvus frugilegus. După capul lor cretin acest cuvînt e doar hate speech referitor la țigani.

Doamne, în ce hal de absurditate dictatorială am ajuns :(.

Doamne, și e de-abia începutul… :(



. Citeste tot...

N-ai bască albastră, n-ai voie pe Facebook

Felul absolut partinic în care Facebook înțelege să-și facă meseria de jandarm pe tarlaua proprie este revoltător și produce consecințe.

Dubla măsură este strigătoare la cer.

Pe unii îi lasă să își verse tonele de zoaie și de lături și de invective otrăvite, cu mult dincolo de limitele Codului Penal. Nu li se întîmplă nimic, conturile false de troli funcționează impecabil.

Pe alții, în schimb, îi killărește imediat ce găsește un pretext cît de cît convenabil: cîte un cuvînt din lista de nazism de tip “corectitudine politică”, vreo țîță nevinovată, dar îndeosebi raportările în haită făcute cu scop ideologic de către tefelei. Îți cer buletinul, îți închid contul, nu te lasă să deschizi altul. Tot tacîmul: with extreme prejudice.

Este ca și cum asistăm la un meci de fotbal sau de rugby în care arbitrul este revoltător de biasat, ține doar cu unii. Ignoră faulturile grosiere ale echipei favorite, chiar dacă iese sînge din țurloaiele celui atacat. În schimb, celorlalți le dă cartonașe galbene sau roșii dacă își șterg sudoarea cu mîneca de la tricou. Ai ce face? N-ai ce face... :(

Consecințele acestui arbitrar samavolnic ce vine dinspre una din instituțiile cele mai vizibile ale mainstreamului occidental sînt semnificative.

Pe de o parte, îi înrăiește și mai mult pe cei persecutați. Aceștia își caută alte canale de comunicare deja. O mică pierdere pentru Facebookul care are deja milioane de membri în România, dar o mișcare clară de radicalizare pentru cei hăituiți.

Mai mult însă, dincolo de ce se întîmplă cu cei puțini care resimt direct prigoana autoritariană și arbitrară a algoritmilor cu dedicație, e și mai important ce se întîmplă cu cei mulți, cei de dincolo de zecile sau sutele sau miile de conturi suspendate sau pur și simplu șterse.

E vorba despre un mesaj clar transmis către întreaga populație, către cei mulți și călduți și deocamdată indiferenți, către majoritatea tăcută și placidă.

Mesajul e simplu: democrația e o comedie, o păcăleală. America, prin practicile Facebook, se dovedește că poate fi la fel de autoritariană și de arbitrară ca și celelalte state totalitare pe care se chinuie să le demonizeze: Rusia, China, Iran, Coreea de Nord.

Și mai important: ce se întîmplă acum are ecouri neplăcute din ce se întîmpla pe vremurile comuniste, vremurile alea pe care tefeleii progresiști le înfierează și se străduie să se definească în antiteză cu ele, în contra lor. Marii luptători anticomuniști care sînt mai staliniști decît Ana Pauker.

Atunci cenzura funcționa aproximativ la fel: cine zicea ceva de nasol împotriva regimului, imediat îi înflorea un pretext să i se închidă gura. Niciodată motivul nu era explicit: vorbești împotriva sistemului. Întotdeauna pretextul era șchiop, de tipul „nu ai bască albastră, sau dacă ai, nu o porți pe o parte”. Și pentru că nu aveai bască albastră și nu o purtai pe o parte, ți se închidea gura.

La fel și acum. Facebookul și Merkel și toți progresiștii autoritarieni, de fapt niște mici naziști în deghizare, încep să caute și să-i țintească pe cei care nu au bască albastră pe partea dreaptă.

Ce diferență este între basca albastră pe partea dreaptă și steaua galbenă de pe piept?



. Citeste tot...

Adevarate, dar degeaba

Ce fac oamenii cind fac fapte? Discuta filosofie. Fara sa stie ca, de fapt, totul este filosofie. Pentru ca totul este despre moarte.

* * *

- Stii tu cum zicea doxatu: sa nu te uiti in abis. Pune si tu pisici pe FB

- Nu pot. Mi-e jena sa ma pacalesc singur

- Dar FB este produsul subculturii americane [smile emoticon] e ca si cum ne-am vedea cu totii intr-un McDonalds si am face cenaclul literar acolo, filosofand despre Urmuz

- Lasa, ca ne place. Nu fi mai protocronist si mai dacofil decit necesita Codul Fiscal [tongue emoticon]

- [tongue emoticon]

- Ne creeaza dependenta, dar este un surogat. Cat despre placere... Ce fumatul ne place?

- Nu continua cu rationamentul, caci la capat te asteapta o primenire sufleteasca budista

- pe mine o sa ma gaseasca stafidit pe 27.555 USB, cu castile pe urechi [grin emoticon]

- #ejtvarza #refuziiluminarea #jandarmiiepedrum

=================



Delirul mistic, dar adevarat, continua. In ritmul asta scriem un volum de versuri, unul de poezii si inca unul de recenzie filosofica. Sigur gasim editura cu ISBN sa ne publice adevarurile adevarate, care creeaza fiori pe pielea gainii cind ii citesti.

V-am spus ca sinteti niste pufosi care ar cam trebui sa va ginditi la lucrurile cu adevarat importante, cum ar fi moartea?

* * *

- Degeaba mai predicam. Am cacat cu totii steagul. E prea tarziu.

- #ejtvarza. Sperantza e singurul sentiment crestin care conteaza cu adevarat. Iubirea e un cuvint de dinsii inventat. De fapt se numeste altruism si-l avem in gene.

- https://en.wikipedia.org/wiki/Altruism_(biology)

- Esti departe. Intreaba un ungur. Tragicul este singurul sentiment autentic uman :))

- De-aia ungurii au fost cuceriti de romani. Ca nu stiu sa-si asigure benzina emotzionala [tongue emoticon]

- Inca nu e prea tarziu [smile emoticon]. La cum va oranduiti tara, o veti preda singuri, pe semnatura [wink emoticon]

Citeste tot...

Sweet nuthins

Aseară mi s-a întîmplat un lucru fain. Un prieten, uitîndu-se la un talk show la care participam, mi-a spus că semăn cu Toshiro Mifune. El a crezut că face mișto de mine. Eu am țopăit în sus de bucurie în sinea mea în capul meu în mintea mea. Toshiro Mifune, eroul meu de adolescent de 40 de ani. Samurai de carton, războinic de mucava, kagemushă histrionică, lepră celestă de om. Onegaeshimasu.

* * *

Acum descopăr că asta este prima postare pe anul 2015 pe acest blog, bătrîn prieten, deschis de pe vremea cînd se pupa mielul cu leul și udriștii cu băsiștii, încă din 2007. Ehe, ce vremuri.

Blogul, această specie pe cale de dispariție, acest dinozaur care încet-încet este împins la marginea irelevanței de către mamiferele mici și fîșnețe numite Facebook.

Interacțiune, timp real, pisici, ură, pierdere de timp. Deci adicție.

* * *

Că vorbeam de adicție. De cîteva zile, mai mult de-o săptămînă, m-am hotărît să iau pauză de Facebook. Mi-am suspendat contul, pentru că de șters e foarte greu, trebuie să faci lăcrămație la Înalta Poartă Online, să vii cu tac-tu tuns și cu unghiile tăiate, să explici de ce îndrăznești să ieși de sub ochiul scrutător al Marelui Prieten și Frate Benevolent.

Deci doar suspendare. Cum spunea Schwartzenegger: I’ll be back. Cînd? Nu știu încă. Atunci cînd voi simți că nu-mi mai mănîncă atît de mult sinapsele.

* * *

Tot despre Facebook. Aseară, înainte să intru în emisiune, dau nas în nas cu o altă moderatoare de talk show decît cea la care mă grăbeam să ajung, eu cel mereu în întîrziere, care intră în studio cînd toți ceilalți sînt așezați și uneori și prezentați. Doamna tocmai își terminase emisiunea și stătea la o țigară pe hol, lîngă lift, împreună cu regizoarea de platou.

“Domnu’ Palada! Am făcut pariu cu colegii mei. Ei spun că ne-ați banat pe toți de pe Facebook. Eu spun că ați plecat Dvs. Cum e?”. “M-am banat eu pe mine, doamnă. Spuneți-le colegilor ziariști că nu sînt suficient de pufoși încît să fie banați. Deocamdată”. “Aha. Deci Dvs sînteți pufos”. He. He he. Ce oameni. Ce jurnaliști. Ce concluzii :)

* * *

Imediat cum am părăsit Facebookul, au început să curgă apelurile disperate. “Nu, pe bune, spune-mi cu ce ți-ai greșit!”. În primele zile, hoarde de prieteni erau ferm convinși că am făcut un bîzdîc de supărare și că i-am curentat electric prin banare. Nu le venea să creadă că am părăsit Facebookul. “E pustiu fără tine”. E clar: chiar trebuia să iau o pauză. Totuși, este trist pe lume. FBloare-albastră, FBloare-albastră.

* * *

Tot despre Facebook. În primele zile, cel puțin, eram mai rău ca fumătorii. Scoteam din 5 în 5 minute tembelefonul să verific ce-au mai postat pufoșii pe FB. Pe urmă îmi aduceam aminte că nu mai sînt acolo, că scot tembelefonul degeaba. Și se făcea luni și pustiu în jurul meu. Adicție. Nici cînd m-am lăsat de fumat n-a fost așa de greu. FBloare-albastră. FBloare-albastră.

* * *

Mi-e dor de primăvară. Vreau soare. Vreau lumină. Vreau cafea.

* * *

PS: Chiar în aceste momente, cînd scriu, simt nevoia imperioasă (the urge) să deschid FB-ul și să promovez acest text de pe blog către o audiență mai mare. Îmi spun în sinea mea că nu mă întorc la FB, că doar îmi ajut blogul. Doar un pic. Doar o dată. Și pe urmă îl închid la loc. Nu-i așa că mă lași, creiere? Doar o dată.

V-am spus. Adicție. Must... control... the... freak. We... belong... dead.

Aici. Doar aici. Pufoșilor. Ne vedem pe blog. Doar aici. Care vrea. Care nu, rămîneți la pisicile și la ura voastră cea de toate zilele.





. Citeste tot...

5 – 1: Înainte / În timpul / După

ÎNAINTE

S-a-ntors lumea cu tricoul in sus. Pe vremea mea, cind vaca era vaca si cravata de pionier cravata de pionier, olandezii jucau in portocaliu, de-aia le spunea lumea Portocala Mecanica, pentru ca scrisese Anthony Burgess o carte in care jucase Beethoven si Malcolm McDowell, iar spaniolii jucau in rosu, pentru ca aveau rege, deci erau socialisti din nastere. Acuma spaniolii joaca in alb, de zici ca sint Real Madrid, iar olandezii in albastru, de zici ca sint rezervele la echipa de rugby a Frantei. Doamne Dumnezeule multicolor, pe ce lume globala si trista si post-moderna si prea recenta traim, mai nostalgicilor, mai? Ca eu nici nu mai pot sa mai ma uit la meciul asta, ca olandezii nu joaca in portocaliu, deci nu sint olandezi

ÎN TIMPUL

Ei, de-aia e frumos folbalul, goddamit. Ce gol!

***

Au mutat astia Macondo in Brazilia. Ploua de zici ca-i Romania primavara, cind se face prima recolta de inundatii finantate cu fonduri europene

***

Egzista Dumnezeu. Si in seara asta e portocaliu, desi e imbracat in albastru

***

Ma voi oftica absolut guvernamental daca Olanda nu bate in seara asta. Merita 134%. Spaniolii au profitat de favoritismul unui arbitru mediocru. Iar Olanda a dat doua goluri de legenda. In seara asta sintem toti portocalii in suflet, dar nu pedelisti, da?

***

Ce ti-e si cu tehnologia asta. Sintem deja consumatori la doua ecrane. Cu unul privim, cu unul tastam si interactionam. Si desi sintem mai cu totii in casele noastre, cu paharul singuratec de bere sau de rom in mina, vedem - gGOOOOL! 3 - 1! vedem toti impreuna meciul, ca si cum am fi toti laolalta. GOOOOOLLL!!!

***

In sfirsit - in sfirsit!, o echipa care da la poarta sanatos. O arta pentru multi uitata: sa o lovesti sa o faci patrata. Olanda da la poarta de cind lumea, de pe vremea nebunului de Han care dadea gol tot la MOndiale de la mijlocul terenului. Slava Domnului ca mai sint unii care joaca fotbal cum trebuie...

***

Simplu. Trei cuvinte: u-mi-lintza

***

Aaaargh. Nu m-am mai bucurat in halul asta la un meci de fotbal de cind a mincat ultima data Frantza bataie la rugby

***

Robben spala pe jos cu spaniolii. Faza de curtea scolii. 5-1. Asa-ceva-nu-e-posibil

***

Sa opreasca cineva meciul. Chiar daca tin din tot sufletul cu olandezii, totusi a inceput sa mi se faca mila de spanioli

***

Deci cum sa va spun? Deci doamna pom, e simplu: deci noi vrem Cupa Mondiala. Semnat: Iker si cu Czabi

***

Deci de-abia acuma imi dau eu seama si mi se face limpede in cap si e clar de ce s-au imbracat olandezii in albastru: pentru ca in seara asta situatia a fost foooarte albastra pentru spanioli. Saracutzii. #doarunmacel

DUPĂ

Lăsînd gluma la o parte și hăhăiala că a fost Spania măcelărită (ah, ce dureros! ah, ce fabulos!). În seara asta am avut cu toții privilegiul să vedem un meci istoric.

Atît pentru scorul totalmente neverosimil, dar mai ales pentru un reviriment al unor obiceiuri pe care le credeam de mult moarte în fotbalul tacticizat și plictisitor al zilelor noastre: șutul pe poartă, pasa în adîncime a la englezi și virtuozitatea unor pălărieri nebuni, dar măieștri: Robben și van Persie (era să scriu Van Basten –deh, sînt din generația aia care o să spună Van Basten pînă la moarte).

Și mai ales și mai ales un alt obicei pe care îl credeam de mult apus: pofta de joc, îndrăcirea dumnezeiască cu care se duc după minge, vor să facă faze, să dea gol, nu contează că e 3-1, să mai dăm, nu contează că e 5-1, să mai dăm, nu contează că mai sînt 5 minute de joc și i-am zdrobit, să-i mai zdrobim.

Demult n-am mai văzut un meci de fotbal atît de rugbistic în spiritul său.

Iar în seara asta, în sfîrșit, după multe Campionate Mondiale recente în care m-am plictisit absolut oribil, m-am simțit din nou ca în anii 80, cînd fotbalul era fotbal, Maradona era Maradona, Zico era Zico, Platini era Platini, vaca era vacă, iar cravata de pionier era cravată de pionier.

Mersi, Robben! Mersi, Van Persie! Și, evident și mai ales și mai ales, mersi Gullitt și mersi Van Basten

***

.





. Citeste tot...