Vreau o țară ca afară: Germania

Vrem o țară ca afară. Sloganul forte al deontologilor și al piticilor de grădină, slogan cu care au năpădit mințele unei generații întregi.

Mare ștachetă au mai ridicat, drăguții de ei, principialii de ei, perfecții de ei. Virtue signaling ca la manualul lui Soros. Indignare de-aia virtuoasă, să moară corupții penalii medievalii și primitivii. Doar ei dețin principiile, doar ei sînt morali și virtuoși. Doar ei sînt oameni.

Dar, mai ales, să fie bine, să nu fie rău. Să fie ca afară. Că doar ăia de afară sînt oameni și pricepuți. Noi trebuie să ne luăm după ei.

Oookeeey.

Total de acord. Să începem.

Absolut la întîmplare, de manieră spontană riguros organizată, permiteți-mi ca în nemernicia mea primitivă să iau Germania drept far călăuzitor, căci e țara la care se închină mințile tuturor piticilor de grădină. Cea mai foarte perfectă țară cu putință, care deja ne-a dat președinte de două mandate încoace.

Buuun. Germania drept model politic. Buuun.

În Germania, de cînd lumea și pămîntul, există o mare coaliție politică de guvernare între principalele două partide, cel de stînga, social-democrații, și cel de dreapta, popularii. Modelul e cît se poate de funcțional și apreciat ca un exemplu de înțelepciune politică.

Oookeeey. Dacă se poate la ei și dacă vrem să-i emulăm pe nemți, de ce nu? Să facem coaliție PSD – PNL.

Ups. Stai așa, că încep piticii de grădină să urle. Subit și dintr-o dată. Nuuuu. Nu la asta ne refeream cînd ceream o țară ca afară. Nuuuu. Jos Ciuma Roșie. Noi vrem să scoatem în afara legii Ciuma Roșie, să-i dăm doar plăcuțe și cătușe. Nimic altceva. Să dispară Ciuma Roșie de la putere. Nuuuuu. Ne-ați înțeles greșit. Vrem o țară ca afară, dar nu așa.

Aha.

Să continuăm.

Tot în Germania, avem republică parlamentară. Președintele are un rol limitat, mai mult decorativ. Merge și el pe la sindrofii, face pe înțeleptul. Adevărata forță politică stă în Parlament și în Premier. Ați auzit? În Parlament, ăla de mai aveți un pic și l-ați desființa în România.

Germanii sînt atît de înțelepți în înțelepciunea lor politică încît au decis că ăsta e modelul cel mai bun pentru președinte.

Păi dacă e bun în Germania și tot vrei noi o țară ca afară, de ce nu? Să facem republică parlamentară.

Ups. Piticii de grădină sînt deja în delir. Mai au un pic și fac apoplexie. Nuuuu. Nu la asta ne refeream cînd ceream o țară ca afară. Nuuu. Nu e bine. Să păstrăm specificul românesc, să fie prezidențială, o mînă forte, o dictatură luminată, ca în Rusia.

Aha. Specific național. Aha. Dintr-o dată, a dat specificul local peste voi, nu mai vreți model european.

Aha.

Să continuăm.

Cum face Germania cu procurorii, să fie bine să nu fie rău? Simplu. Procurorii sînt funcționari publici, care răspund în fața superiorilor. Iar conducerea procuraturii germane este numită – surpriză surpriză – de Ministrul Justiției. Și este considerat funcție politică. Repet: politică.

Dacă nu mă credeți, uite aici citate din Wikipedia. În engleză, că poate nu știți germană – nici eu nu știu, by the way.

“Unlike judges, public prosecutors are civil servants and therefore subject to the orders of their superiors.” “The Federal Minister of Justice and Consumer Protection proposes the Public Prosecutor General with the approval of the Bundesrat to the President of Germany for appointment. The Public Prosecutor General is considered a political official. He is supposed to share the criminal and security policy views and objectives of the respective acting federal government and can be retired without further reasons at any time. He is subject to the supervision of the Federal Minister of Justice and Consumer Protection.”

Aha. Federal Minister of Justice proposes. Aha. Is considered a political official. Aha. Ce cool e sistemul de justiție din Germania. Nici nu mi-aș fi închipuit că ei au voie așa ceva. Păi să facem și noi la fel ca ei, că nemții sînt cei mai foarte perfecți oameni pe lumea asta.

Nuuuuu. Piticii de grădină deja se tăvălesc în chinuri pe jos, pe covorul Parlamentului. Monica Macovei e în perfuzii. Băsescu horcăie de durere. Pleșu și cu Cărtărescu își smulg părul din cap. Useriștii își fac seppuku.

Nuuuuu. Nu are voie nimeni să numească procurorul general în România, că e interferență asupra independenței justiției și riscăm să cădem în ghearele Ciumei Roșii și să ne vindem țara la ruși și la chineji.

Nuuuu. Decît Uniunea Europeană și Înalta Comisie Intergalactică au voie să decidă asta. În nici un caz primitivii de români. Nuuuu. Moare de oftică Monica Macovei și scapă Elena Udrea de la pușcărie dacă veți comite o asemenea crimă asupra justiției. Nuuuuu. Corupților. Corupților...

Aha.

Să continuăm.

În Germania, Curtea Constituțională are oribilul obicei să deschidă gura și să emită pretenții de suveranitate. Să tragă de urechi Comisia Europeană și Uniunea Europeană să spună că propunerile venite de la Bruxelles încalcă – ce să vezi, surpriză – ditamai Constituția germană.

Oooookey. Deci se poate? Deci Constituția unei țări chiar contează? Deci suveranitatea nu e doar un cuvînt flasc? Deci subiectul prevalenței legii naționale asupra celei europene este unul valid? Deci subsidiaritatea chiar există, nu e o literă moartă?

Iar citez:

“When applied in the context of the EU, the principle of subsidiarity serves to regulate the exercise of the Union’s non-exclusive powers. It rules out Union intervention when an issue can be dealt with effectively by Member States themselves at central, regional or local level. The Union is justified in exercising its powers only when Member States are unable to achieve the objectives of a proposed action satisfactorily and added value can be provided if the action is carried out at Union level.”

Aha. Păi să facem și noi fix la fel precum nemții. Să punem țara mai presus de toate. Deutschland Deutschland über alles.

Doamne, slogan mai patriotic, mai naționalist decît ăsta rar mi-a fost dat să întîlnesc. Aha. E voie să fii patriot. Să fim. Să punem interesele României mai presus de orice.

Nuuuuu. Piticii de grădină deja sînt în comă. Trei sferturi din ei au leșinat de atîta suferință. Restul se zvîrcolesc spasmodic, zici că i-ai băgat la doi douăzeci.

Nuuuu. Nu la asta ne refeream. Noi vrem o Românie care să nu asculte nimic altceva decît de Uniunea Europeană. O chestie de-aia, cum îi zice în științele politice, commo se dice, regiune, gubernie, colonie, ceva cu guvernator și cu Obersturmbannführer. Că doar nu l-am ales pe Iohannis să țină cu România. Doamne ferește.

Nuuuu. L-am ales să fie guvernatorul acestei gubernii provinciale, acestei mărci de graniță a Imperiului.

Aha.

Să știți că pot continua. Germania are voie să facă afaceri cu rușii. Noi nu. Germania are voie să consume cărbune. Noi nu. Germania are voie să impoziteze multinaționalele și să pună taxe ridicate. Noi nu.

Stai, că era să uit. Fiți atenți ce mai fac medievalii de germani.

Ați auzit cumva de taxa progresivă? Cine cîștigă mai mult să contribuie mai mult la cheltuielile publice? Hai să vă citez din nou, tot în engleză. Tot de pe Wikipedia:

“The rate of income tax in Germany ranges from 0% to 45%. The German income tax is a progressive tax, which means that the average tax rate (i.e., the ratio of tax and taxable income) increases monotonically with increasing taxable income.”

Aha. Germania face asta? Taxă progresivă? Pe bune?? Păi să facem și noi. E simplu. Așa se menține complexitatea. Cu cheltuială. Dacă germanii fac, înseamnă că or ști ei ceva, că e bine. Să fie bine, să nu fie rău.

Nuuuuu. Deja piticii de grădină au murit sufocați de indignare. Covoarele Parlamentului sînt pline de cadavre de pitici de grădină abuzați de ideile mele ridicole. Cum de îndrăznesc așa ceva? How dare I?

Recapitulăm, da? Vrem o țară ca afară. Și o luăm la întîmplare, Germania, că e cea mai foarte perfectă, avem deja președinte de acolo. Das Gubernator.

Are coaliție PSD – PNL? Are.

Are republică parlamentară? Are.

Numește procurorii politic? Îi numește.

Are Curte Constituțională care apără interesele naționale? Are.

Are imn naționalist, vehement de naționalist, de zici că l-a scris Vadim Tudor, Deutschland Deutschland über alles? Are.

Consumă cărbune? Consumă.

Face afaceri cu rușii? Face.

Taxează multinaționalele și nu le lasă să zvîrle plus valoarea în paradisurile fiscale? Le taxează.

Păi ce mai vreți? Să trecem la treabă. Modelul perfect de țară.

Nuuuuuu....

Mă deontologilor. Mă piticilor de grădină. Mă principialii lu’ pește prăjit. Bag eu de seamă că voi nu vreți o țară ca afară.

Voi vreți doar o țară condusă de afară.

Ghinion.



. Citeste tot...

O idee excelentă

Recent, în spațiul public s-a înaintat o propunere excelentă privind relansarea economică a României. Și anume să transformăm Bucureștiul în capitala europeană a consumului de droguri și a prostituției.

Argumentul prezintă justificări beton. Vezi Doamne, Bucureștiul oricum e plin de curve. Bucureștiul oricum nu are ce să ofere față de alte capitale europene din punct de vedere al turismului.

Și atunci, în cea mai clasică linie de gîndire de marketing diferențiator, care pune accentul pe poziționarea în mintea consumatorului, ce le-a trecut deosebiților prin cap? Hai să facem din București un loc în care găsești chestii pe care nu le găsești nicăieri altundeva.

A, era să uit: pe lîngă curve și droguri, hai să dăm lumii și cît mai multe cazinouri. Multe cazinouri, să vină îmbuibații să-și lase lovelele aici.

Genială idee. De o etică deosebită. Dacă tot primit toate gunoaiele Europei, hai să facem o mică extindere de brand, de la gunoaie fizice la gunoaie morale. Am și slogan pentru acest proiect de țară: “București, loc de pierzanie, locul unde-ți pierzi mințile, virginitatea și banii”. Nu e cine știe ce din punct de vedere al rimei, dar măcar surprinde în mod expresiv esența afacerii.

Nu numai că e morală. Ideea e și puternic lucrativă. Dacă tot ne place să fim penetrați de toată Europa și să fumăm pătrunjel în mod instituțional, pînă la vîrfurile conducerii de partid și de stat, hai măcar să o facem pe bani. Concretizăm un potențial într-o realitate. Bani la buget. Mărim pensiile speciale. Excelentă idee.

Și mai ales și mai ales, ideea e puternic creativă. Cine s-ar fi gîndit oare să facă din București miezul pierzaniei, capitala curvăsărelii, a pariatului și jocurilor de noroc și a datului în venă? Auzi tu, bre, ce idee genială i-a putut trece prin cap…

Propunerea e venită dinspre tabăra progresistă, de la unul din principalii ideologi useristo-tefelei. Nu-i rostesc numele, că sînt superstițios și nu vreau să invoc energiile malefice mai mult decît e cazul. Însă îmi place la nebunie. Propunerea, nu personajul.

Și dacă îmi place, atunci îmi vin idei. Că așa sînt eu. Plin de idei. Adică idiot. Și dacă-mi vin idei, atunci le rostesc. Că așa sînt eu, un idiot curajos.

Hai să vă împărtășesc cum văd eu pus acest plan genial în aplicare.

Bunăoară, dacă tot facem loc de pierzanie și de preacurvăsărie, eu zic să dăm un exemplu lumii întregi. Să punem în aplicare lozinca aia de limbaj de lemn din îndemnurile corporatiste: lead by example.

Haide să ne punem liderii la bătaie. Hai să-i băgăm la produs.

Vă spun cum facem. Ei, indiferent dacă în buletin sînt femei sau bărbați, noi aplicăm generoasa ideologie progresistă și-i declarăm pe toți femei. Dăm o ordonanță de urgență, ceva un act să fie publicat în Monitorul Oficial, și-i trecem pe toți la categoria "care primește".

Ca în bancul ăla cu grupul de minoritari de pe cameră, de la facultatea cu bare la fereastră, cînd primește în rîndurile sale un nou membru: “Mă, tu ce vrei să fi azi: băiețel sau fetiță? Băiețel, luminăția ta! Bine, așa facem! Azi ești băiețel. Și atenție toată lumea, regulă nouă: azi toți băiețeii sînt fetițe...”

Deci așa facem și noi: indiferent dacă sînt bărbați sau femei, noi îi declarăm pe liderii noștri ca fiind femei, să fim progresiști, să respectăm regulile noii ordini mondiale. După aia, după redefinirea de gen, îi scoatem la produs. Pentru că oricum sînt de o lipsă oribilă de moralitate. Să facă și ei naibii ceva util în viața asta.

Inventăm stabiliment. Punem becuri roșii la intrare. Facem registru. Facem și condicuță. Îi trecem în condicuță cu numele lor de lucru, nom de plume, nom de scène, nom de cul, îi înregistrăm la fisc și îi punem la treabă.

Celui căruia i-a venit ideea ar trebui să-i oferim loc de cinste. Așa se cuvine. Cine propune, ăla să-și asume. El să facă inaugurarea, în fața hoardelor dezlănțuite de turiști sexuali entuziasmați. Cu stindardele ridicate de atîta poftă de experiențe noi, turiștii își vor arăta recunoștința față de eroul nostru căruia i-a venit o asemenea idee deosebită. După ce este consumat ideologul nostru și încasăm profitul, îi băgăm în producție și pe ceilalți. Liderii noștri neprețuiți. Toți băieței, deci toți fetițe. Toți pe cameră, toți în regim fiscalizat. Le punem și aparat de taxat, dacă se dovedește că depășesc productivitatea estimată inițial.

Este că e bun și progresismul la ceva? Este că toată chestia asta cu asumarea de sex poate produce și rezultate utile pentru societate? Este că putem face chestii deosebite cu ideile mele de marketing? Este că o să ne îmbogățim din această experiență de viață? Dacă nu cu bani, măcar spiritual o să ne îmbogățim.

Doar unii dintre noi, evident. Noi ăștia care o să tăiem bilete la spectacol.

Ghinion.

(Articol publicat inițial în Evenimentul Zilei)



. Citeste tot...