marți, 17 august 2021

Kull wahad

Mi-e milă de femeile alea de-acolo care acuma vor intra din nou în sclavie. Cam jumătate de țară băgată la coteț. Hai, să fim serioși. O să ne fie milă de ele aproximativ trei zile și pe urmă o să uităm. Vară, cald, occidentali comozi. Oile placide s-au așternut la iernat. În rest, nu mi-e milă de nimic. Cum ar zice distinșii tefelei inadecvați: asist impasibil cum America devine o umbră a ceea ce era cîndva.

Ghinion.

* * *

Deci dacă în fața Afghanistanului, o țară săracă, deșert muntos, 38 de milioane de suflete medievale, un pustiu plin de praf și restul niște bărboși cu AKM-uri și cu multă, multă credință furioasă, americanii nu s-au descurcat, ei cred că pot să se ia în piept cu China, 1,4 miliarde oameni, la fel de puternic ideologizați anti-occidental, dar cu tehnologie și resurse imense? Și cu arma nucleară? Măi să fie. Măi în ce hal de inadecvare la realitate a ajuns America.

Ghinion.

* * *

Încă o dată trebuie să admirăm imensa pricepere și înțelepciune a lui Frank Herbert, cînd a scris Dune. Idei răsărite în mintea sa acum 70 de ani au o aplicabilitate imediată, fierbinte, în miezul zilei de azi. Fremenii. Pustiul. Fervoarea religioasă. Harkonenii și ceilalți imperiali aroganți. Transportoarele care evacuează. Fuga cu coada între picioare. Pedepsirea trădătorilor. Importanța fidelității în fața tehnologiei. Guerrila victorioasă. Islamul și mirodenia (petrolul, dulcele petrol). Toate se desfășoară azi sub ochii noștri, ca într-un film documentar. Pînă și nenea ăla bărbos care s-a așezat pe tron seamănă un pic cu Stilgar.

Kull wahad.



. Citeste tot...

marți, 25 mai 2021

Realitatea prezintă geometrie variabilă

Realitatea prezintă geometrie variabilă. Noi nu percepem realitatea nemijlocit decît în foarte mică măsură. În rest, ce aflăm de la alții. Deci nu e realitate. E narațiune. Poveste. Ceva spus de altcineva. Rude neamuri cunoștințe. Presă televiziune radio social media. Ai fost tu acolo? Nu. Ai aflat.

Realitatea, în consecință, ajunge în mințile noastre în funcție de interesele celor care construiesc narativul și ni-l servesc pe tavă, mai mult sau mai puțin credibil, gustos, epic.

Covidul și Wuhanul reprezintă un exemplu clasic de realitate cu geometrie variabilă.

De la bun început s-a vehiculat ideea că e foarte posibil ca acest virus să nu fie de sorginte naturală, sălbatică, de la liliac și de la pangolin, ci foarte probabil să fi fost creat în laborator. În care laborator? Păi în ăla din Wuhan, specializat fix în așa ceva și de unde de altminteri a și pornit toată tărășenia mondială.

La vremea respectivă, o astfel de narațiune nu corespundea nevoilor celor care gestionau realitatea occidentală. Stăpînii undelor și ai realității oficiale se confruntau cu o reticență din partea populației în a accepta gradul ridicat de periculozitate al virusului Covid. Nu există. E doar o gripă obișnuită. Sînt în pericol să moară de la el doar ăia care oricum sînt cu un picior în groapă.

În fața acestei reticențe, ideea că ar mai fi și făcut în laborator nu venea decît să alimenteze celelalte teme narative care împiedicau propaganda oficială. Deci trebuia combătută cu orice preț.

Cum așa să fie făcut în laborator? E o prostie. Fake news! Fake news! Scoteți-vă din cap așa ceva! Fiți raționali, nu medievali! Vă spunem noi că nu e făcut în laborator! Știm noi mai bine decît voi. Acceptați narativul oficial. Doar noi avem voie să proiectăm narative pe acest subiect. Voi tăceți din gură și conformați-vă. Medievalilor. Conspiraționiștilor. Subversivilor. Penalilor.

Ooookeey. Între timp s-a derulat primul an de pandemie și de isterie Covid. S-au îmbolnăvit oameni. Au murit oameni. S-a blocat un glob întreg. Au murit oameni și de alte boli, că nimeni nu mai avea voie să fie tratat decît de Covid.

Au inventat pe urmă vaccin. S-au străduit să vaccineze cît mai multă lume. S-au lovit și aici de reticență și de narațiuni concurente, divergente. A venit vara. A trecut valul al treilea. Cifrele de bolnavi și de morți Covid au scăzut, cel puțin în zona euro-atlantică. Lumea a dat cu nasul de căldură și de o oarecare umbră de normalitate. Covidul nu mai pare chiar așa de bau-bau ca acum șase luni.

Dintr-o dată, în acest climat schimbat de opinie socială, nevoile hegemonului s-au schimbat. Nu-l mai doare atît de mult faptul că se vîntură idei alternative despre Covid, cît îl doare faptul că China refuză să se oprească din marșul ei de creștere a puterii.

Hoooopa. Nasol. Ne-am întors la business as usual, la geopolitică de-aia normală, de dinainte de boală. Statele Unite și China, noul război rece. Și cine e la butoane acum în Statele Unite? Democrații sînt la butoane. Și democrații vor o atitudine mult mai dură la adresa Chinei. Să-i dea la bubă. Cum îndrăznește China să fie la concurență cu Statele Unite?

Dintr-o dată, discursul privind crearea Covidului de către om a căpătat utilitate geostrategică. Și pentru că e un narativ util, dintr-o dată nu mai e demonizat. Ba din contră, este împins pe canalele mari mass media, să afle toată lumea cum nasoii de chineji au produs ditamai bestia de Covid să moară tot globul. Niște nasoi. Niște agresivi. Niște violatori. Arma biologică. Ne omoară! China e de vină!

Oookeeey. Dintr-o dată, narativul se schimbă. În funcție de nevoile hegemonului, ale celui care deține puterea de comunicare și de legitimare a narațiunii dominante.

Vă place cum se schimbă realitatea? În șase luni e cu totul altă poveste care vă este oferită. Să haliți altă harneală, cum ar zice specialistul în comunicare. Și voi o haliți. Uitați repede că pînă recent un astfel de discurs era demonizat. Și vă repeziți cu același entuziasm naiv în contra-narativ, în povestea spusă pe dos.

Nu mă credeți? Uite aici, articol în presa imperialistă. Washington Post, 25 mai 2021. “Timeline: How the Wuhan lab-leak theory suddenly became credible”.

Articol frumos documentat, ca la carte. Unde micuții imperialiști ne prezintă dovezile pentru care ei consideră că e din ce în ce mai credibil că virusul Covid de fapt a fost produs în laborator.

Dovezi? Sau propagandă? Adevăr? Sau o nouă harneală convenabilă? Au cumva nevoie să prezinte China ca fiind marele demon? I-a apucat acuma marea strădanie jurnalistică? De ce taman acum? De ce nu acum șase luni, sau nouă luni, cînd era Trump la putere și spunea cam același lucru? Atunci nu era convenabil să vorbească aceleași vorbe ca și Trump. Jurnaliștii? Niște deontologi convenabili.

V-am spus. Realitatea prezintă geometrie variabilă. Beți încet, căci conține adevăruri în continuă schimbare.

PS: În sondajele pe care le realizez pe tema Covid măsor încă de anul trecut, printre altele, și felul în care lumea crede în astfel de idei alternative despre acest virus. Taman acele idei pe care hegemonul comunicațional le consideră drept manipulare, “fake news”.

Dintre toate aceste idei alternative, două sînt cele pe care românii le consideră în mod constant adevărate de un an încoace, indiferent de cît de multă propagandă oficială le toarnă autoritățile în urechi.

Primo: că virusul nu e din natură, de la liliac și de la pangolin, ci e produs în laborator.



Secundo: că statisticile oficiale privind evoluția Covid prezentate de autorități sînt false.



Pe măsură ce trece timpul, cu atît ne dăm seama că poporul român, de fapt, e al naibii de înțelept. The wisdom of crowds, cum ar spune metodologul.

Cum ar zice proverbul. Poți prosti puțină lume mult timp. Poți prosti multă lume puțin timp. Dar nu poți prosti un popor întreg la nesfîrșit.

Ghinion.



. Citeste tot...

sâmbătă, 12 august 2017

Germania ori America? O alegere simplă

Semnele sînt din ce în ce mai clare: nemții bat palma pe termen lung cu rușii, peste toată Europa Centrală și de Est, ieșind astfel și mai mult de sub umbra americanilor care, de 70 de ani încoace, de cînd s-a terminat al doilea război mondial, se tot proiectează peste peninsula Europa. Se conturează din ce în ce mai limpede un Heartland continental, drept contrapondere autonomă la imperiul maritim american.

În marele joc geostrategic, singurul joc care contează, sîntem un biet pion. Nu avem nici resursele materiale, nici resursele simbolice în stare să ne facă să stăm pe picioarele noastre, proprii și personale.

Ca să înțelegeți diferența de magnitudine, americanii cheltuie în fiecare an doar pe întreținerea bazelor militare din străinătate, vreo 800 la număr, cît aproape tot PIB-ul întregii Românii. Repet: cît tot PIB-ul nostru, nu cît bugetul nostru. Cine știe diferența dintre PIB și buget, înțelege. Cine nu o știe, îi explic degeaba, oricum mă chinui inutil, rămîne prost pe vecie.

Fiind un biet pion în acest mare joc geostrategic, singurul joc care contează, nu avem ce face decît să avem un aliat dintre cei mari. Cei mari fiind ăia mari, de-i numeri pe degetele la două mîini: America, China, Germania, Anglia, Rusia, Japonia, Franța, India (mai recent), Israel, Iran și... și... și cam atît.

Deci cu care? Pendularea recentă a românilor, dincolo de alianțele formale numite UE și NATO, tot între Germania și SUA se face. Căci NATO e America, iar UE e Germania. Restul nu contează. Francezii sînt niște bieți bicisnici neputincioși. Italienii și mai și. Israelul are jocul lui separat și aparte și nu e, totuși, în aceeași ligă cu ăia mari de tot. Britanicii joacă jocul pe care îl știu de secole: perfizi și separați. Deci fie nemții, fie americanii.

Problema este că nemții sînt din ce în ce mai prieteni cu rușii. Iar rușii, după cum bine știm și după cum sondajele în mod constant vin să ne confirme, sînt percepuți de către români ca fiind principalii neprieteni ai României.

Că e adevărat, că e fals, nu discut, nu e treaba mea, oricum voi vă pricepeți mai bine la toate, deci orice v-aș spune eu tot aia o să credeți. Însă nu contează dacă e adevărat sau fals. Contează ce crede poporul. Iar poporul, opinia publică, vocea contribuabilului, este puternic rusofobă – ca și alte țări din zona asta a Europei Centrale și de Est, aflată pînă de curînd, o jumătate de secol și mai bine, sub controlul sovietic.



Deci românilor nu le place de ruși. Pe de altă parte, nemții cam bat palma cu rușii. Pe de altă altă parte, americanilor nici lor nu le place de ruși, fiind definiți, alături de chinezi, drept principalii lor adversari. Deci cum credeți voi că se așează lucrurile, ținînd cont de aceste ecuații?

Concluzia e simplă. Plus cu minus dă minus. Minus cu minus dă plus. Ori ne schimbăm atitudinea față de ruși, dacă vrem să fim în continuare sub influența principală a Nemției. Ori, încet încet, punem din ce în ce mai multă bază pe americani.

Nu cred că e posibil ca românii să-și schimbe părerea prea ușor despre ruși. Oricît de mult s-ar chinui propaganda ariană, cum s-a încercat și s-a reușit să se atenueze, de-a lungul a două generații, tensiunile dintre nemți și francezi, nu o să reușească. Românii n-o să aibă niciodată sentimente pozitive față de ruși.

În consecință, o să fie pe dos: românii o să înceapă să-și dea seama că nemții nu sînt, totuși, chiar așa de cușer. Pe termen mediu – zece ani și mai mult –o să ne dăm seama că pacea nemților cu rușii nu ne convine și o să ne căutăm și mai mult siguranța în brațele americanilor. Nu numai noi vom fi în această situație - și polonezii vor gîndi la fel, dacă nu o fac deja.

Pe asta se bazează strategii americani atunci cînd încurajează alianța regională Polonia – România. Pe asta se bazează strategii americani cînd, în fața unei Vechi Europe din ce în ce mai distante și a unei Turcii din ce în ce mai neootomane, își construiesc un nou picior de pod continental în țările Noii Europe.

E simplu. E atît de simplu. Dincolo de incidentele de parcurs – președinte de etnie germană, care va avea două mandate, banii europeni prin care UE vor încerca să ne cumpere bunăvoința, încetul cu încetul opinia publică românească va conștientiza această nevoie de alegere.

Acum românii încă nu fac diferența. Pentru ei și UE și NATO sînt la fel de bune, și nemții și americanii sînt la fel de necesari. În cîțiva ani, însă, poate în zece, poate în mai mulți, poate în mai puțini, românii vor începe să-și dea seama că nemții fac jocul rușilor și vor începe să resimtă asta. Deocamdată această gîndire este doar la nivel de elite – fie elite ideologice, fie elite de forță: militari, servicii, justiție. În cîțiva ani această nevoie de alegere va permea și restul societății.

Să vezi atunci propagandă.



. Citeste tot...

vineri, 9 iunie 2017

Adevăr să fie, dar nu și pentru căței

I feel vindicated.

Aseară am fost la o simandicoasă întîlnire intelectuală unde invitat special a fost un cunoscut geostrateg internațional, una din persoanele influente din zona de gîndire euroatlantică. Nu spui cine. Nu spui unde. Un loc semnificativ. O persoană împortantă. O persoană ale cărei idei sînt foarte serios luate în considerare în mediul politic și de securitate din România.

A venit. A ascultat răbdător o serie prea lungă de intervenții autohtone. A vorbit și el. Scurt, clar, la obiect. La esență. Despre resurse. Despre economie. Despre capacitățile de apărare. Nu doar ale României, ci în general în zona est-europeană.

Partea fabuloasă este că a avut un discurs de parcă ar fi fost copiat din vorbele lui Ponta și ale lui Palada și ale PSD și ale PRU. Nevoia de autonomie. Interesul național. O critică a dependenței României – dependență economică și de securitate – de marile puterile occidentale ale momentului, UE și SUA. Faptul că nu întotdeauna interesele naționale ale puterilor mari coincid cu cele ale țărilor mai mici, mai de periferie.

Despre potențialele probleme economice ale Germaniei. Despre felul în care aceasta profită de UE. Felul în care Turcia este mult mai pe picioarele ei decît încearcă detractorii ei să o prezinte și că va avea un rol și mai important decît pînă acum în acest colț de lume.

Faptul că Trump spune corect că țările europene trebuie să contribuie mai mult la bugetul de apărare. Faptul că Americii îi plac mai degrabă statele partener decît cele client. Că trebuie să fim în stare să ne dezvoltăm și singuri, să ne apărăm și singuri. Implicit a dat de înțeles că România ar trebui să-și deschidă economia și spre țări altele decît cele occidentale. Nu mai vindeți țara doar la nemți, mai faceți afaceri și cu chinejii, parcă vroia el să spună.

Mă ciupeam și nu-mi venea să cred. Floarea telectualității și a elitei decizionale românești se uitau în gura distinsului geostrateg ca în gura unui guru înțelept și-i sorbeau cuvintele. Iar geostrategul internațional vorbea de parcă citea după punctajul meu.

Aceleași cuvinte, dacă ar fi fost rostite de Ponta sau de Palada în acea încăpere, ar fi sunat ca o anatemă, iar cei care le-ar fi rostit ar fi fost sfîșiați și etichetați drept comuniști, naționaliști, conservatori, retrograzi, dacă nu direct drept kaghebiști. Știți voi fraza tefeleilor: Ponta vinde țara la ruși și la chineji.

În schimb, cînd domnul guru spunea aproximativ același lucru, dintr-o dată toată lumea importantă scutura înțeleaptă din cap. În contextul în care pe parcursul discursului său, nimeni n-a avut vreo îndoială privind atitudinea sa față de Rusia, definită drept principalul adversar geostrategic al zonei.

După discursul său, i-am prezentat concluziile unuia dintre colegii invitați, o persoană care poate fi acuzată de orice, dar nu de simpatii pesediste. A scuturat înțelept din cap și mi-a dat dreptate.

Ce ți-e și cu definirea asta a situației. Să nu uitați să rezistați, dragii mei tefelei...

. Citeste tot...

miercuri, 1 martie 2017

Direcția țării e greșită. SUA. 1995 - 2017

În graficul de mai jos, evoluția procentelor de răspunsuri “țara merge într-o direcție greșită” (“Things in the U.S. nation are generally headed off on the wrong track”) la clasica întrebare generală de la începutul chestionarelor, care este folosită des drept indicator al stării generale a societății la nivel de percepție.



De observat cele două lucruri inevitabile: ciclurile electorale și momentele de criză.

Cicluri electorale
Fiecare președinte începe cu un capital de încredere pe care pe urmă, încet-încet, îl consumă, ajungând ca oamenii să nu mai fie mulțumiți, mai ales pe sfârșit de mandat, când mai este și campania electorală, mai ales dacă e vorba și de al doilea mandat.

Când se schimbă garda, brusc nivelul de nemulțumire scade, bateriile de speranță se încarcă la loc, și ciclul se repetă. Aceeași evoluție o identificăm în mod clar și în România.

Un alt semn că nu sîntem deosebiți nici în bine, nici în rău, nici mai cu moț, cum ar vrea să ne facă dacopații să credem, dar nici în dezastruos, cum ar vrea macoveiștii acestei lumi să ne bage în cap. Sîntem fix o societate ca toate celelalte. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Momentele de criză
În 2001, criza de securitate 9 / 11 face întreaga națiune americană să se adune în jurul steagului (“rally around the flag”) și să facă front comun în fața amenințării, lăsând la o parte orice clivaje partizane și transformându-se într-un singur popor, care își pune încrederea în președintele de la vremea aceea, Bush Jr, că va rezolva lucrurile.

Doar 10% mai considerau că lucrurile merg într-o direcție greșită. Percepție caracteristică momentelor de război.

În 2008, în schimb, pe sfârșit de al doilea mandat al lui Bush Jr, când înflorea ditamai criza economică istorică, așa cum SUA nu mai cunoscuse din anii ’30 încoace, tensiunea și nemulțumirea ajung la paroxism, spre 80%, chiar 85%, nivel de saturație paretian peste care cu greu se poate trece în situații de pace – doar războiul civil probabil ducând acest indicator mai sus ca nivel de nemulțumire.

Același lucru s-a întîmplat în România la doi ani după aceea, căci pe de o parte crizei i-a luat ceva timp să ajungă în țările de periferie economică, așa cum e România, pe de altă parte nevoia lui Băsescu de a câștiga alegerile prezidențiale din 2009 l-a făcut să tragă de toate mecanismele de control economic pentru a masca și întârzia criza până după alegeri.

Ceea ce a și făcut, de altfel, dând drumul la câinii austerității în 2010. Cum a dat, cum românii s-au supărat și indicatorul de nemulțumire a sărit în mod asemănător spre maxime istorice, dincolo de 80%.

Iată un exemplu clar despre felul în care, totuși, și în științele moi sociale se pot identifica elemente de cuantificare care să permită descoperirea de legi sociale.

Robustețe metodologică
Un ultim comentariu, metodologic de data asta. Seria de date conține sute de puncte de măsurare (779 identificate până acum – încă mai sap și după alte surse) realizate de mai multe institute de cercetare.

Este remarcabil felul în care datele culese în aproximativ aceeași perioadă corelează, marchează aproximativ același nivel de nemulțumire – modulo marjele de eroare combinate, chiar dacă întrebările suferă ușoare variații de formulare (minore, dar totuși existente) și chiar dacă există unele mici variații de variante de răspuns (în unele întrebări nu se acceptă varianta neutră spontană “nici bună, nici rea”, în altele se acceptă).

Încă un semn al robusteții și validității acestui instrument de analiză socială. Analiza comparativă a seriilor de date în funcție de institut, într-un material separat.

Sursa datelor
PollingReport.com

. Citeste tot...

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...

miercuri, 9 noiembrie 2016

Sondajele dau rasol doar cînd sînt doar două opțiuni

Toată lumea înjură sondajele, că de ce nu au prezis cum trebuie. Toată lumea e cu cuvinte savant-disprețuitoare în gură. Toți ați aflat de "spirala tăcerii". Toți aveți cel puțin doctoratul luat la Bioterra în această specializare.

Nimeni nu-și amintește de toate celelalte momente când sondajele au prezis suficient de exact cum stau lucrurile. Oprescu vs Blaga. Ponta vs Iohannis în turul I. Geoană vs Băsescu în turul I. Negoiță vs Negoiță. Piedone vs nu-contează-cine. Firea vs ceilalți. Tudorache vs ceilalți. Plus toate, dar absolut toate alegerile fără fețe, doar cu partide: parlamentare sau europarlamentare.

Se întrezărește o regulă. Când nu sînt fețe în joc, ci mai degrabă instituții, rezultatele sînt suficient de exacte. Dar adevărata regulă e și mai simplă: sondajele funcționează, cu excepția, atenție! CU EXCEPȚIA situației cînd sînt doar doi. Nu neapărat doar doi candidați. Pot fi și două teme. Alb și negru. Roșu și albastru. Da și nu. Ponta și Iohannis. Băsescu și Geoană. Brexit Yes sau No. Trump vs Hillary.

Cînd sînt multe opțiuni, sondajele sînt suficient de precise. Cînd sînt doar două, sondajele încep să sughită. Turul II este ucigător pentru sondaje. Dihotomia bușește sociologia. Nu numai în România. Ci și în străinătate, cum am arătat mai sus (Brexit, Trump).

E simplu. Cînd ai de împărțit plăcinta probabilistică doar la două chestii, non-răspunsurile capătă o importanță mult mai mare decît cînd plăcinta e împărțită în multe felii, cum e de exemplu la parlamentare sau la prezidențiale turul I, cînd candidează mulți.

Intră în joc logica simplă, noi sau ei, prietenii sau dușmanii. Intră în acțiune nasul fin al respondentului care miroase încotro bate vîntul discursului politic corect. Și cei care simt că sînt împotriva acestui discurs se rețin în a răspunde.

Votanții rușinoși. Spirala tăcerii. Care în situații de multe opțiuni de vot, nu generează atît de mare problemă – cel mult sînt subreprezentate niște partide intense, cu stigmă pe ele, gen PRM sau PP-DD.

Dar cînd sînt doar două opțiuni, cei 5% - 10% rușinoși care se ascund fie în non-răspuns (vestitul NS / NR), fie în refuzul complet de a răspunde la sondaj, ăia fac diferența. Pentru că toți, dar TOȚI sînt de o singură parte a plăcintei. Aia de tip anti-sistem, underdog. Și atunci această limitare metodologică devine foarte semnificativă.

Relaxați-vă, pufoșii mei. În decembrie 2016 sondajele vor scoate suficient de exact în evidență cum stau lucrurile. PSD clar peste 40%, undeva în jur de 45%. PNL clar sub 30%, undeva în jur de 25%. Va fi jale mare, pufoșilor, pentru toți oamenii președintelui. Va fi jale mare.

Teleorman, acest Deliorman, această pădure nebună, începe să se răzbune. Va fi Teleorman. Teleorman everywhere.

. Citeste tot...

Pădurea nebună se răsbună

Zilele astea e o adevărată întrecere socialistă în a demoniza oamenii săraci, amărîți, bătrîni. Oameni cu puține resurse. Cu puțină carte, cu puțini bani, cu puțin noroc în viață. Cu puține zile rămase. E una din marile falii ale acestei lumi, dintre haves și have nots. Dintre cei ce au și cei ce nu au. Dintre îmbuibați și amărîți, cum ar spune oamenii nasoi.

E o modă în rîndul celor care au, care au glagorie, bani, slujbe faine, mașini și haine, case și bucurii, vacanțe în străinătate și asigurări private de viață și de sănătate, e o modă în rîndul clasei de mijloc, a elitei, a formatorilor de opinie să facă mișto de ăia mulți și proști și amărîți și să întărîte tinerii împotriva bătrînilor, orășenii împotriva țăranilor, ardelenii împotriva vasluienilor și teleormănenilor.

Teleorman, un cuvînt care a ajuns ocară în gura tinerilor frumoși și sălbateci. Uite acum că Teleormanul a votat. A votat un Teleorman cît un continent întreg. Teleormanul din Oklahoma. Teleormanul din Kentucky. Teleormanul din Utah Wyoming Idaho Alabama Arkansas Indiana Louisiana Missouri. Dar mai ales și mai ales Teleormanul din Pennsylvania, din Florida, din Ohio, din Michigan.

Un Teleorman mare cît o lume. Un Teleorman care tace și face. Care bagă capul în pămînt, nu răspunde la sondaje, dar votează. Care vine vine vine, calcă totul în picioare, brexituiește trumpuluiește peseduiește și spune simplu: noi vrem pămînt. Și mai ales și mai ales, să nu dea Dumnezeu cel sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ!

Hai, să nu uitați să votați cu Cioloș și cu Nicușor Dan și mai ales și mai ales cu Clotilde. Să nu uitați. Clotilde, aia care vă vrea tot binele de pe lume, cît nu puteți voi duce. Și mai ales să nu vă mirați cînd o să vedeți ce-o să mai vină Teleormanul peste voi. Azi e 9 noiembrie. Țineți minte data asta. 11/9, un soi de 9/11. Și mai țineți minte o dată: 12/11. Peste o lună. Să vedeți 11 decembrie cum o să fie. Teleorman. Teleorman everywhere.

De ce? Pentru că sînteți tineri și proști și sălbateci și frumoși și naivi și ticăloși și nu credeți că ceilalți din jurul vostru sînt tot oameni. Două mîini două picioare. Cu aceleași drepturi ca și voi. Și pentru că în superbia voastră de tineri frumoși și proști îi disprețuiți, o să vină Teleormanul peste voi. Proștilor.

. Citeste tot...

joi, 18 august 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...

joi, 14 aprilie 2016

[...] Hughie let the front legs of his chair down on the floor

“Where’s Hazel today?” Mack asked.

Jones said, “Hazel went out with Doc to get some starfish.”

Mack nodded his head soberly. “That Doc is a hell of a nice fella,” he said. “He’ll give you a quarter any time. When I cut myself he put on a new bandage every day. A hell of a nice fella.”

The others nodded in profound agreement.

“I been wondering for a long time,” Mack continued, “what we could do for him – something nice. Something he’d like.”

“He’d like a dame,” said Hughie.

“He’s got three four dames,” said Jones. “You can always tell – when he pulls them front curtains closed and when he plays that kind of church music on the phonograph.” Mack said reprovingly to Hughie, “Just because he doesn’t run no dame naked through the streets in the daytime, you think Doc’s celebrate.”

“What’s celebrate?” Eddie asked.

“That’s when you can’t get no dame,” said Mack.

“I thought it was a kind of a party,” said Jones.

A silence fell on the room. Mack shifted in his chaise longue. Hughie let the front legs of his chair down on the floor. They looked into space and then they all looked at Mack. Mack said, “Hum!”



. Citeste tot...

sâmbătă, 8 martie 2014

Vin alegerile!



. Citeste tot...

marți, 4 martie 2014

Vin alegerile!



. Citeste tot...

duminică, 16 februarie 2014

Vin alegerile!



Citeste tot...

vineri, 27 decembrie 2013

The rise and fall of the catodic lure

La începutul anilor ’50, după măcelul celui de-al doilea război mondial, o bravă lume nouă se năștea: tubul catodic și adepții ritului său. Primii ani au reprezentat o adevărată pasiune pentru această nouă tehnologie care definea o nouă manieră de petrecere a timpului liber: în fața televizorului, cu familia.

O neverosimilă pondere de două treimi din populație se afla la un moment dat în fața televizorului pentru a urmări emisiunea cea mai populară a momentului. Serialul anilor ’50, I Love Lucy, a atins la momentul său de maximă glorie un consum mediu de 67.3%.

Dacă prima jumătate a deceniului 6, până prin 1955, a reprezentat epoca de aur a consumului TV, următorii 5 ani au cunoscut o eroziune lentă, o primă desvrăjire de cutia cu iluzii. Ratingurile celor mai populare emisiuni ale vremii au scăzut inițial spre 40%, pe urmă în anii ’60 spre 30%, stabilizându-se acolo timp de 25 de ani. Un pattern bine definit de consum s-a instituit în gospodăriile americane: cele mai populare emisiuni ale anului erau urmărite în medie de aproximativ o treime din populație. O înjumătățire față de conformiștii, irealii ani ’50, dar totuși o pondere considerabilă în continuare.

Vin anii ’90, vine Internetul, și televiziunea primește o nouă lovitură, un nou semn de fărâmîțare, de desvrăjire. Cele mai populare emisiuni nu reușesc să mai atragă decît 20% din populație. Ponderea scade și mai mult în anii 2000, spre o nouă înjumătățire: inițial spre 15%, cel mai recent 12 puncte procentuale în 2012.

De la dominarea cvasi-totală a minților și serilor oamenilor la un biet 12%. Ce evoluție! De la conformism la diversitate comportamentală. De la monopol la fragmentare atomică. De la prima tehnologie vizuală care a intrat în casele oamenilor, detronând monopolul anterior al cinematografiei, la una puternic atacată de lumea 2.0, a Internetului, a comunicării democratizate, a comunităților, a nișelor minuscule.

Ce grafic. Ce istorie.





. Citeste tot...

vineri, 5 iulie 2013

Vin alegerile!



Citeste tot...

luni, 7 ianuarie 2013

For he's a jolly good fellow





. Citeste tot...

luni, 3 decembrie 2012

Vin alegerile!




Sursa: Reuters: Best photos of the year 2012


. Citeste tot...

marți, 20 noiembrie 2012

Vin alegerile!

Perfect.

Cu bizonul in sufragerie
Ramii fara nici o farfurie
Cu bizonul la votare
Te doare intre picioare.


:blink:







. Citeste tot...

miercuri, 31 octombrie 2012

Vin alegerile!



.
Citeste tot...

miercuri, 29 august 2012

Vin alegerile!








Despre incredibila poveste a lui Vivian Maier, aceasta mare artista necunoscuta, cit si alte fotografii de-ale ei, aici.


.
Citeste tot...