Televiziunile de știri din România

Una din schimbările lente, dar puternice și probabil ireversibile din România zilelor noastre este felul în care evoluează soarta televiziunilor de știri. Uitați-vă la graficul ăsta de mai jos:



Acum șase ani, în 2010, pe vîrful său de glorie, Realitatea TV ajunsese la zenitul puterii și influenței sale, cu o cotă de piață de 8% pe publicul important pentru știri, publicul adult din toată țara (Național 18+). Acum, Realitatea TV se zbate în insignifianță reziduală, cu o cotă de piață de 1%.

După o evoluție crescătoare de 8 ani, de la lansarea din 2002, la războiul din Irak din 2003 care a pus televiziunea în mințile oamenilor, la zenitul din 2010, după campania electorală intensă cu Băsescu și Geoană, Realitatea TV a început să scadă, ireversibil.

Cauza cea mai importantă a fost ascensiunea principalei sale concurente, Antena 3. Pe urmă a venit cuțitul în burtă, separarea de România TV din 2012, care i-a pus capac.

15 ani i-a trebuit unei televiziuni de știri să facă ciclul complet, de la lansare pînă la creștere la zenit la scădere la irelevanță și rezidualitate, fiind înlocuită de concurență.

Același parcurs începe să-l aibă și Antena 3. La opt ani după lansare, în 2012, și-a depășit principala concurentă, Realitatea TV. Din 2010 pînă în 2015 a fost principala televiziune de știri a României. Cum și-a predat armele bagajele la Johannis, cum a început să scadă.

Acum patru ani, în 2012, Antena 3 era stăpînă. Acum, în 2016, Antena 3 începe să se zbată, iar noua sa concurentă, România TV, să înceapă să-i ia locul de principală televiziune de știri.

Sînt aproximativ 11 ani de cînd s-a lansat Antena 3. În ritmul ăsta, Antena 3 va ajunge în 2-3 ani să se zbată înapoi de unde a plecat, la fel cum a pățit și Realitatea TV.

România TV are aproape cinci ani de la lansare. Numai bine ca în 2-3 ani de zile să domine peisajul televiziunilor de știri din România.

Soartă. Soartă everywhere.

PS: B1 TV, cu o scurtă excepție în 2012, nu a mișcat din cota de piață de 2%. Constantă și mică. Digi 24, la peste 2 ani de la lansare, încă nu decolează. Se prinde, totuși, și lumea că e televiziune de securiști. Au și românii demnitatea lor...





. Citeste tot...

Valar morghulis

. Citeste tot...

The rise and fall of the catodic lure

La începutul anilor ’50, după măcelul celui de-al doilea război mondial, o bravă lume nouă se năștea: tubul catodic și adepții ritului său. Primii ani au reprezentat o adevărată pasiune pentru această nouă tehnologie care definea o nouă manieră de petrecere a timpului liber: în fața televizorului, cu familia.

O neverosimilă pondere de două treimi din populație se afla la un moment dat în fața televizorului pentru a urmări emisiunea cea mai populară a momentului. Serialul anilor ’50, I Love Lucy, a atins la momentul său de maximă glorie un consum mediu de 67.3%.

Dacă prima jumătate a deceniului 6, până prin 1955, a reprezentat epoca de aur a consumului TV, următorii 5 ani au cunoscut o eroziune lentă, o primă desvrăjire de cutia cu iluzii. Ratingurile celor mai populare emisiuni ale vremii au scăzut inițial spre 40%, pe urmă în anii ’60 spre 30%, stabilizându-se acolo timp de 25 de ani. Un pattern bine definit de consum s-a instituit în gospodăriile americane: cele mai populare emisiuni ale anului erau urmărite în medie de aproximativ o treime din populație. O înjumătățire față de conformiștii, irealii ani ’50, dar totuși o pondere considerabilă în continuare.

Vin anii ’90, vine Internetul, și televiziunea primește o nouă lovitură, un nou semn de fărâmîțare, de desvrăjire. Cele mai populare emisiuni nu reușesc să mai atragă decît 20% din populație. Ponderea scade și mai mult în anii 2000, spre o nouă înjumătățire: inițial spre 15%, cel mai recent 12 puncte procentuale în 2012.

De la dominarea cvasi-totală a minților și serilor oamenilor la un biet 12%. Ce evoluție! De la conformism la diversitate comportamentală. De la monopol la fragmentare atomică. De la prima tehnologie vizuală care a intrat în casele oamenilor, detronând monopolul anterior al cinematografiei, la una puternic atacată de lumea 2.0, a Internetului, a comunicării democratizate, a comunităților, a nișelor minuscule.

Ce grafic. Ce istorie.





. Citeste tot...

Evoluția consumului mass media cu vîrsta

Avem cele patru valuri istorice de canale media, apărute din ce în ce mai repede în acest vîrtej al schimbării tehnologice:

1. Ziarele, primul mediu de distribuție en gros a informației
2. Radio-ul, primul mediu de distribuție en gros a informației care s-a folosit de minunea secolului 19, curentul electric
3. Televiziunea, primul mediu de distribuție en gros a informației care s-a folosit de de transmiterea necodificată (sau mai puțin codificată) a informației vizuale, călărind maniera privilegiată în care ne luăm informația din mediul înconjurător, primate vizuale ce sîntem
4. Internetul, primul mediu de distribuție en gros a informației (mai) democratic și (mai) interactiv

Să vedem: cum mămîncă românii pe pîine fiecare din aceste medii? Există diferențieri de vîrstă în privința intensității de consum a acestora? Unde e schimbare generațională și unde e structură constantă inter-generațională?

Hai, că mă bizui pe capacitatea voastră de decodificare a imaginilor. Dacă tot sînteți primate vizuale, nu mă puneți să vă povestesc graficele. Cine trage concluziile, bine. Cine nu, să deschidă televizorul să afle ultimele știri despre Becali.

Am zis.










. Citeste tot...

Evoluția folosirii Internetului cu vîrsta

România cunoaște o revoluție tăcută, de o amploare și cu consecințe de care încă nu ne dăm seama.

La fel cum pe vremuri am îmbrățișat curentul electric dintr-o suflare, în jumătate de generație, la fel cum pe urmă am recuperat după 1989 distribuția și consumul de TV în maxim 10 ani, acum facem trecerea la Internet în ritm de tsunami.

Tăvălugul adoptării acestei tehnologii și a derivatelor sale de comunicare și socializare este ca la Eminescu: vine vine vine calcă totul în picioare. Aveți în față convergența României cu modernitatea și post-modernitatea.

Doamnelor și domnilor: the future is here, it’s just unequally distributed.

Cine știe cine a spus asta, este deja pe trei sferturi mîntuit.

(faceți click pe poză, că nu știu ce are Internetul ăsta de nu a încărcat cum trebe imaginea cu șerpișorii inevitabilității tehnologice :) )



Citeste tot...

Media School = Really Cool

Luuuume! Luuuume!

Pentru toti dintre voi care indepliniti urmatoarele conditii necesare, suficiente, violete si violente si ultraviolente si lente:

a) inca sa mai credeti in puterea retorica, persuasiva, comerciala si estetica a televiziunii

b) lucrati in domeniu, invirtiti cifre, visati serpisori, placinte si alte grafice, recitati din opera poetica a lui Reach & Ratings, esquire GRP

cu varianta

b prim) nu lucrez, dar cred ca m-ar interesa, e misteaux si cool si fain si ubermensch sa lucrez in agentie, la televiziuni, sa controlez mintile oamenilor si sa fac programare de emisiuni (asta pina va veni apocalipsa si toata lumea se va muta pe Internet, unde nici programming, nici time schedule nu este)

deci daca picati intr-una din aceste casute lucrativ-profesionale si daca va roade grija, curiozitatea, nesatul intelectual sa stiti ce si cum sau sa aflati si mai multe despre de ce, cum, cine, cind si cu cine (ratinguri, bre, ratinguri, nu va ginditi la alte prostii),

atunci sinteti invitatii mei sa deveniti invitatii Asociatiei Profesionale de Masurare a Audientelor care va organiza in toamna, din septembrie pina in decembrie, doua cursuri: unul pentru incepatori, altul pentru avansati. Pe bani, evident, dar ce mai e gratis pe lumea asta in ziua de azi cu exceptia placajului la glezne?

Mai multe despre Media School, va invit sa cititi pe site-ul ARMA.

In order to participate in the MEDIA SCHOOL courses you are invited to apply until August 31, 2011 to the headquarters of ARMA which is hosting MEDIA SCHOOL, at contact@arma.org.ro or one of the following phone numbers: (004) (031) 0602469 (only fax), (004) (031) 0602467, (004) (031) 0602468. You have to complete an application form and to send a 3-4 pages personal essay on “Mass-media of the future”, in English language.

Eu ce sa va mai zic? Spor si bafta. Nu pot decit sa va doresc succes in aceasta meserie tehnico-demonica, in aceasta pricepere hybrica de a controla mintile oamenilor cu telecomanda, cu cutia si cu filmul.

Maestre, o bere la domnu ca vrea sa se uite la filme catastrofice cu monstri si alti politicieni morti, dar vii, si nici un post TV nu da ce vreau eu...

:rofl:

Citeste tot...

Traim vremuri exponentiale

Citeste tot...

Aceasta dialectica care ne doare

Citeste tot...

Acest defazaj bun pentru unii, nașpa pentru restul

Mda. Curat meșteșug de tîmpenie, jurnalistica și politica asta, domnilor și doamnelor și distinselor domnișoare încinse de căldură.

Păi să socotim: cel puțin un an înainte de alegeri, ca să spunem un an și jumătate, toată lumea dă în fierbere despre candidați, evoluții, procente, campanie, strategii, discursuri și alte evenimente mai mult sau mai puțin electorale. Discursul e din ce în ce mai intens, partinic, rău-intenționat de toate părțile, acuzele curg rîu, nimeni nu mai face nimic în afară de maximizarea șanselor de alegere, respectiv realegere.

Pe urmă vin cele două-trei luni de climax, de furtună, de intensitate totală. Pe urmă două-trei luni de negocieri repaus în insule lingere a rănilor tras sufletul. Pe urmă învingători, aceștia, cei care nu știu, încep să învețe ușile și procedurile și regulile și încurcatele căile ale Domnului și instituțiilor. Calificare la locul de muncă. Bașca jocul complicat de puzzle al sinecurilor, de la cele mari la cele secunde și terțe și locale.

Și uite așa trece cel puțin jumătate de an, poate chiar un an, pînă se așează lucrurile și intră într-un făgaș de proceduri normale, de lipsă de excepționalitate, de rutină pozitivă, dacă vreodată rutina poate fi considerată pozitivă și dacă lucrul în atmosfera rarefiat-otrăvită a politicii poate fi considerată rutinieră.

Și după aia, de-a cappo, con molto gusto. Nici nu ne-am tras sufletul bine și intrăm din nou în paradigmă pre-electorală. Cine care cum candidează. De ce mai bine ăla și nu celălalt. Și iar nu mai face nimeni nimic, că trebuie să înceapă să se gîndească din nou la pielea proprie și personală.

Curios și trist cum nu reușim să decupăm perioade predominant de non-electoral în toată această zarvă. Parcă ieri au fost alegerile din 2008 și deja lumea începe să discute cine o să candideze în 2012. Udrea Vanghelie Oprescu Ionescu Popescu și Calafetescu. Va candida Onțanu la sector sau la generală? Dar Chiliman? Nu e cumva mai bine ca Vanghelie să...? Ce fac ăștia cu Udrea: o bagă la sacrificiu, or what?

Și dă-i și toacă pe toate canalele cu putință, și formale, și informale, de simți cum îți iese părul prin căciulă de sastiseală. Venind spre SNSPA, ascult la radio dezbatere hiper super para-specială despre Udrea. Inainte de asta, fusesem la o întîlnire unde tot despre asta am ajuns să discutăm, pînă la urmă. Cu cîteva zile înainte, alții mă întrebau tot despre asta.

Și stau liniștit și înțelept, așa cum șade bine sociologului cel liniștit și înțelept și clarvăzător și plictisitor, dar în sinea mea îmi vine să izbucnesc în urlete de indignare, ca eroii benzilor desenate cu Superman și Batman și cu Sin City: Băăăăă! Mai sînt doi ani și restul zile pînă atunci! Măi fraților, mai e mult pînă departe. Măi, se vor modifica paișpe mii de schimbări pînă atunci.

Mă rog, pe mine nu ar trebui să mă deranjeze prea mult, că asta mi-e meseria și din asta cîștig o pîine de secară de cozonac dulce și amar. Dar ce mă deranjează este felul în care, insidios, se definește agenda și perioada de timp din viața noastră ca fiind una predominant excepțională, pre-electorală și electorală, și doar rezidual una non-electorală, "normală", cu ghilimelele de rigoare.

În mintea noastră, a voastră, a lor, a acestui animal mitic și mitic, cu accentele și pe primul și pe al doilea i, care este "poporul", "populația", "massa", "electoratul", încet-încet timpul, curgerea vieții se decupează ca fiind compusă din hălci predominante de intensitate electorală și doar de resturi, rămășițe, reziduuri nesemnificative de "politică normală", "între scrutinuri", cînd mama lor de oameni politici mai fac și ceva, fără să fie paralizați / preocupați / obsedați de consecințele electorale.

E adevărat că într-o bună măsură asta se datorează și decalării alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale. Acum ne aflăm în maximum de decalaj temporal: distanță de doi ani între parlamentare și prezidențiale. În rest, și în trecutul recent, cît și în zona anilor care urmează, de prin 2012 pînă prin 2016, va fi tot o tocătură deasă de ani electorali, unu după altul, unul după altul, fie ani propriu-zis electorali, fie pre-electorali, cînd începe mustul să fiarbă în butoaiele consultanților și coordonatorilor de campanii, fie post-electorali, cînd duduie combinatorica și recombinatorica și rererecombinatorica și negocierea și modificarea schimbării și formarea și reformarea și anularea și deformarea și amestecarea de guverne, miniștri, secretari de stat, prefecți, directori de deconcentrate, subsecretari de stat, subprefecți, directori de spitale, de autobaze și de alte aprozaruri de partid și de stat ordonatori principali și secundari de credit.

Ia priviți aici, ce încăibărare de amestecătură de călcătură de picioare ne așteaptă pînă prin 2024, în cei douăzeci de ani în care se petrece un ciclu complet de defazare a alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale (știți voi, ăștia cu matematica: cel mai mic numitor comun al celor două numere prime între ele patru și cinci este patru x cinci = douăzeci).

Defazajul alegerilor în România



Deci concluzia rămîne următoarea: prea multă aglomerare de alegeri defazate dăunează grav sănătății societății. Și repet: asta o spune tocmai unul care, în fond și la urma urmei, beneficiază de pe urma acestui decalaj. Știu, e mazochism, dar cineva trebuie totuși s-o spună.

Ar trebui să revenim la suprapunerea dintre alegerile parlamentare și cele prezidențiale, pentru a da timp de respiro oamenii muncii din cîmpul de praz și de țelină politică să plivească, să ude, să lucre în liniște, fără sula în coaste a alegerilor care stau să vină, iaca icea colea, peste șase luni, peste un an, maxim peste un an și jumătate.

Și ce poate un om să facă într-un an și jumătate, aici la porțile Orientului, unde toate lucrurile merg încet, dar lent, unde timpul curge precum mierea iar autostrăzile se fac în secole, în milenii, chiar și în decenii, iar o lege durează între doi ani și șapte pentru a fi concoctată redactată negociată băgată în Parlament respinsă discutată din nou votată pe comisii votată în plen modificată ajustată votată final tergiversată în publicarea ei pe urmă stai așa că nu-i așa că trebuie s-o contestăm s-o trimitem la Curtea Constituțională care o respinge o beștelește pe urmă stai așa că nu-i așa că mai trebuie s-o întoarcă și Președintele încă o dată, că nici lui nu-i convine.

Știu. Nasol. Știu. Necesar. Știu: nu e convenabil tagmei noastre profesionale, care tocmai a dat și ea cu nasul de o sursă relativ egal distribuită temporal de treabă, ce ne ferește de excesele de prea mult / prea puțin de pînă mai ieri, de parcă am fi carnivore.

Dar pe de altă parte, țărișoara asta, stimabililor? Țărrrrișoarrra asta, ce ne facem cu ea, că prea multă logică electorală strică la creer și damblagește și zăticnește și pune bețe în roate cît nu putem noi să ducem?

Țărrrișoarrrra asta, măi stimabililor... :/


:(
Citeste tot...

Bloody true, if you'd ask me

WSJ: Bang & Olufsen's incoming CEO, Kalle Hvidt Nielsen, believes strongly in customer feedback, focus groups and the like. What do you think?

MR. LEWIS: I think you can't go out and ask people what they need or want because they don't know. The whole trick is to come out with a product and say, "Have you thought of this?" and hear the consumer respond, "Wow! No, I hadn't." If you can do that, you're on.

David Lewis, Bang & Olufsen designer,
Wall Street Journal interview, Talking About Design

* * *
Interviu descoperit via acest articol dementzial de foarte cel mai ecsceptzional, prin care ni se atrage atentzia asupra inerentelor limitari ale cercetarii: Steve McKee, The Perils of Market Research


Auzitzi, bre clientzi bre care vretzi ca cercetarea sa suplineasca si creatzia, si distributzia, si productzia, si toate cele? Tz tz tz. Ce oameni. Ce manageri. Ce dictatori schiopi la creer.

:/

Citeste tot...

Despre televiziune și alți monștri necesari

Televiziunea, după cum bine știm cu toții, noi ăștia care ne pricepem la vorbe moralizatoare, este un monstru. Un monstru în toate sensurile sale, și bune, și mai puțin bune.

Să căutăm un pic cuvîntul pe la
colțuri, pe la înțelesuri și etimologii, să vedeți dacă n-am dreptate:

MÓNSTRU, monștri, s.m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum

Sursa: DEXOnline

Deci după cum vă spuneam.

E televiziunea o chestie mitologică? Iesti. Televiziunea nu e realitate. Televiziunea este the stuff the dreams are made of.

E televiziunea o pocitanie? Iesti și de-asta, de multe ori. Ori de cîte televiziunea ni-l arată pe Becali, vedem o pocitanie prezentată de altă pocitanie.

E televiziunea o făptură crudă, josnică, denaturată, cu mari defecte morale? Iesti și de-asta, de mult prea multe ori.

E o namilă de matahală de proporții mari, extraordinare, neobișnuite? Și de-astea este, cu prisosință și cu asupră de măsură.

Televiziunea este, ca și filmul, larger than life. Și în cele bune, și în cele rele. Este ca o lupă grozavă prin care noi ne uităm la noi înșine. Și ne buhăie. Și ne deformează. Și ne fascinează. Și ne mănîncă timpul și viața și orele serii de Prime Time în care stăm și belim ochii în tubul catodic de plasmă de leduri să vedem ce-a mai făcut Zăvoranca. Sau Băsescu. Sau Brigitte Bardot (mai trăiește oare?).

Vedeți voi, acest cuvînt monstru vine din latină: monstrum. Adică demn de arătat. În română avem și noi cuvînt pereche, la fel de vechi și de gustos și de încărcat de straturi de semnificații multiple: arătare. Adică ceva demn de arătat, cu toate conotațiile de fascinație și spaimă și dezgust și proporții mitice, ireale, de fantomă și de joc de iele.

Televiziunea, mai dragi internauți, este o arătare. O arătare pe care vă invit să ne fie arătată mîine, de la orele 10 trecute fix, la hotelul Novotel București, cel de pe Calea Victoriei, la nr 37 B, de lîngă Palatul Telefoanelor, unde era Teatrul Național pe vremuri și terasa Andra ceva mai recent.

Ce se întîmplă acolo?

Se întîmplă că prietenii și colegii noștri de la Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor (ARMA) organizează seminarul internațional "Măsurarea audiențelor într-o lume digitală"

Mîine, adică joi, adică 26 mai 2010, preț de presque o zi vom discuta cu specialiști din toată lumea despre ce ne așteaptă în viitorul ăsta întunecat și nesigur și incert în care e tot un talmeș-balmeș de schimbări, în care se renunță la the good ol' analog way of life și se trece în the brave new world of digital life, în care sîntem martorii flaberghastați ai convergenței de platforme, și pe satelit, și pe cablu, și pe telefonul mobil, dar mai ales și mai ales pe dragul de Internet, că nu mai știi ce e: televiziune? interacțiune? cîte un pic din fiecare?

Cum se schimbă relația intimă cu cutia din fața noastră? Cum măsurăm aceste schimbări de comportament? Mai punem mîna pe aceiași monștri de șerpișori de rating, sau sînt cumva alții, slightly changed, slightly off-hand?

Ne vor fi prezentate situațiile din Suedia, din Italia, din Marea Britanie, din Danemarca. Se va discuta despre felul în care aceste acumulări de experiență pot fi folosite în piața de măsurare de audiență românească.

Toate aceste subiecte, și cu siguranță și altele, vor fi aprig și digital :) dezbătute și combătute mîine, la acest seminar. Mai multe detalii pe site-ul ARMA.

Deci ne vedem mîine, da? La Novotel, da? La Sala Rive Gauche, da? La 10 trecute fics, da? Aduceți-vă leptocurile cu voi, să păreți din domeniu. Și nu mă întrebați unde găsiți loc de parcare în nebunia aia de zonă. Poate la Bimblioteca Centrală Universitară. Sau poate veniți și voi cu taxiul...
Citeste tot...

Nu uitatz, da?

Tzinetzi minte trei cuvinte:

ARMA, ratings, Kunta Kinte...

PS: Cine isi mai aduce aminte de Kunta Kinte? Ia, hai, miinile sus, mama voastra de babalici... Ce cautam noi in mijlocul acestor copii atomici care cred ca Dallas e o marca de cauciucuri, sau un oras in Statele Unite ale Americii?

Tz tz tz. Ce babe sintem. Ce programe TV erau.

Ce ratinguri sint acum...

:) :blink: :wink: Citeste tot...

Aux ARMA, netoyens!

Unii dintre voi știți probabil că înainte să fiu sondajologist și înțelept și bătrîn și cu chelie și cu burtă și cu...

Nope. Scratch that. N-am început bine. De fapt, am început printr-o dezinformare, mama noastră cu sondajele noastre și cu blogurile care dezinformăm publicu' telespectator. De fapt, nu mai am nici burtă, nici chelie. Burta am dat-o jos, chelia mi-au furat-o în parcare la Mall, că am lăsat mașina neîncuiată. Așa îmi trebuie dacă nu sînt atent cu lucrurile mele.

De fapt, sînt o mîndrețe de flăcău înalt, frumos, blond cu ochi albaștri, cu pectoralii bine dezvoltați, cu pătrățele estetice pe burtă (mi le-au desenat cu markerul roz Andra și cu Marta aseară, cînd am venit beat acasă), chiar mi-am ras și mustața și acum semăn vag cu...

Deci unde rămăsesem?

Aha. Deci înainte să fiu eu cu sondajele, eram tot cu sondajele, cu cifrili și cu statisticili, dar de partea cealantă a lanțului trofic. Cum ar veni, primeam, nu dădeam. Dădeam și eu mai departe, evident, însă de manieră prelucrată. Materia brută, organică, proaspătă și fluidă, o primeam de alții.

...Ia stai un pic. Ia opriți-vă un pic din citit, că aud pe unii pe-acolo prin spatele clasei cum se rîde prin hlizire. Hei, alo! Ce-i aici? Cinematograf sau blog? Stați să lămurim termenii, să nu creem confuzii. Deci dacă v-ați gîndit la ce nu m-am gîndit eu, repet: la ce NU m-am gîndit eu, atunci să vă fie rușine la șoriciu obrazului. Rușiniiiicăăă! Rușiniiicăăăă!

Deci e simplu, fără innuendo. Deci este vorba despre date statistice.

Ele sînt proaspete, că sînt generate în fiecare zi. Ele sînt fluide, pentru că în fiecare minut se schimbă. Ele sînt organice, pentru că dau seamă despre respirația unui mare animal, societatea românească. Ele sînt brute în sensul că sînt la prima mînă, înainte să le învîrtim, agregăm, flexurăm, excelizăm, powerpointizăm și prezentăm la menejement și la producători, să nu uităm producătorii, știți cum era cîntecu: Iubiți și producătorii vagabonzi...

Deci aha. Deci v-ați prins despre ce e vorba în propoziție, nu?

Știam eu că în cele din urmă vă prindeți, că sînteți băieți dăștepți (și fete, evident, să nu uităm fetele care în general sînt mai dăștepte și mai date dracu decît noi în acest caz). Evident că sînteți dăștepți, că altminteri în această branșă intensă și dășteaptă și isterică și proficientă și pricepută și arogantă și complicată și eficientă și generatoare de plus valoare ați avea lifespanu și probabilitatea de supraviețuire a unui occidental scăpat în bazinu cu crocodili, a unui fulg într-un cuptor încins.

Deci v-ați prins. Cine nu s-a prins, e rugat să părăsească blogu' lu' Turambar în acest moment, să se ducă să facă trafic la Zoso, mama lui de blogger, că prea are traficu mare. Restul, evident că v-ați dat seama că e vorba despre măsurarea audiențelor TV, și nu despre ce v-ați gîndit unii dintre voi și eu în nici un caz. Repet: în nici un caz.

Da, da. Despre măsurarea audienței este vorba în propoziție. Despre ratinguri. Despre șerpișori. Despre liniuțele și despre tabelele alea care fac viața, fericirea, tristețea, nopțile nedormite, ședințele, banu, sudoarea, grilele de programe, merțanu și preinfarctu la vreo aprox. 10 mii de oameni din România asta. În televiziuni, în agenții, la clienți.

Cît a făcut emisiunea X aseară? Fă-mi și mie te rog afinitățile pe Femei căsătorite, 25-54, din București, la emisiunea Y. Da' repede, că am întîlnire cu un client peste o oră. Poți să construiești și un target separat, de mirese? Cum a evoluat slotul de Day Time în ultimii doi ani? Cine e mai tare: RRR sau AAA? Cîte GRP-uri a făcut campania Z? Fă-mi un Reach 3+ pe campania YYY la televiziunea XXX... ăăăă, pardon, ȚȚȚ, pe ultima lună. Dar Reachul total cît e? Cîți bani au băgat ăia din industria conservelor de mazăre anul ăsta? Dar ăia cu asigurările, au dat banii? Lasă că le facem o campanie media de responsabilizare socială mama lor de zgîrciți, dacă nu vor să-și facă reclamă la noi. Cîți bani au făcut igreculeștii anul ăsta? Dar comparativ cu ultimii cinci ani? Cît e TTV-ul vara? Dar iarna? Unde? În Prime Time, evident, ce te uiți așa la mine?

Cînd le vrei?

Ieri, evident. Ce te uiți așa la mine? Ieri. Mă grăbesc. Am nevoie de ele. Nu le-ai terminat deja?

Deci, doamnelor și domnilor, stimați crizați și calculatorizați și Infosyzați și menegerizați și mediaplannizați și vedetizați și vînzătorizați, vă propun să discutăm aplicat despre mama lu' audiența TV.

Adică despre ARMA, evident. Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor.

Vă propun să vizionați cu mare vizionare și cu adînc respect, curiozitate, interes și perseverență noul site ARMA, că tocmai au făcut curățenie, au dat cu mătura și cu aspiratoru, au scuturat preșurile, au văruit cu vopsea cu silicon, de-aia care se întinde și acoperă uniform suprafețele, de vedem noi la reclamele care au întotdeauna dreptate, și și-au făcut site nou.

ARMA, acest efort reușit și consecvent de asociere între parteneri altminteri deseori aflați de-o parte și de alta a baricadei interesului, a zidului concurenței.

ARMA, care reușește de aproape 10 ani de zile să servească interesul comun al punerii la dispoziție a unei monezi comune și credibile de schimb: ratingul.

ARMA, această asociație care acum se prezintă într-o nouă e-formă, mai albastră, mai plină de linkuri și de conținut și de cifre și de fapte și de comunicate.

Această ARMA care acum are un nou site, pe care vi-l recomand spre consultare și citire și continuă uimire (se admit și ușoare expletive în registru admirativ, dar nu mai mult).

Această ARMA care într-o vreme mi-a mîncat tinerețea și sufletul, iar acum îmi răscolește amintirile, că-mi și vine să plîng cînd mă gîndesc ce tînăr și frumos și plin de viitor și de viață și de vlagă și....

Pardon. Să nu ne lăsăm duși de valul efuziunilor nostalgioase. Sîntem și noi niște oameni, dar totuși. Să nu facem o emisiune TV dintr-o biată experiență personală, că doar nu sîntem la Din Dragoste.

Ceeee? Au anulat-o prin terminare prin cancelare? Ce oameni, dom'le. Ce vremuri în schimbare. Să nu-mi spuneți că nici Surprize Surprize? Cuuuum? Și eu unde mă duc să-mi mai povestesc experiențele din tinerețea mea profesională, să plîng și să mă îmbrățișez în lacrimi cu Mișu și cu Lucia și cu domnu' Jun...?

Pardon. Scratch that. Doar cu Mișu și cu Lucia. Nici măcar nu am pomenit numele acela care începe cu J și...

...Și apropo: uitați de chestia aia pe care v-o zicea mai înainte cu "ce tînăr și ce frumos și...". Și acuma sînt tînăr și frumos și alea alea, completați voi cu atributele pozitive evident asociate cu Turambar, doar că acuma fac sondaje, nu primesc sondaje spre prelucrare. Sînt, cum ar veni, de partea cealaltă a fluxului de predare – primire. În rest, la fel, ba chiar și mai bine, ca să nu mai vorbim că sînt blond cu ochi albaștri înalt cu pectoralii bine...

Unde rămăsesem?

A, da. La ARMA. Deci e simplu. Faceți click și vă duceți și vizitați site-ul ARMA. Ce mama naibii atîta vorbărie pentru un lucru atît de simplu și de elementar și de interesant și de util societății și minții voastre de oameni dăștepți? Ce naiba pierdeți fraților timp pe blogurile astea inutile, în loc să munciți și să dați patriei cît mai multe ratinguri și gerepeuri? Șefu' vostru știe că voi stați pe blogu' lu' Turambar, în loc să-i creați plus-valoare sub formă de grafice și de bani?

Ia, hai, la muncă, nu la pierdut timpu' la nasolu' ăsta care orișicum, nici nu mai știe că Din Dragoste nu mai este în Prime Time. Cuuum? Nici Vacanța Mare nu mai este la Pro TV? Înseamnă atunci că Divertis-ul pe slotul ăla orar rupe tot. Cuuuum? Divertis a plecat de la Antena? Cuuuum? La Pro TV? Doamne Dumnezeule care nu exiști, păi ăsta este sfîrșitul lumii. Asta e apocalipsa, maică. Unde o să ajungem în ritmul ăsta? În ce hal a ajuns lumea asta, o cloacă de dezmăț și de impredictibilitate.

...Dar măcar pe Elodia, pe Elodia au găsit-o?

:)

Deci rămîne cum am stabilit. Deci hai: aux ARMA, netoyens!

PS: V-am spus că sînt blond și înalt și cu ochi albaștri și că am niște pectorali bine dezvoltați? În caz că nu v-am spus, vă spun acum. A, și mi-am ras și mustața. În caz că nu știați...

:) :rofl: :wink:
Citeste tot...

Evolutia presei scrise, 1998 - 2009. Partea a doua

Ca urmare a strigătelor de entuziasm și de foame de informație venite din partea fanilor în extaz, continui azi analiza evoluției presei scrise, de cînd s-a inventat Internetul și pînă în ziua de azi, pe care am început-o cu cîteva zile în urmă, întru gloria cunoașterii inutile și ca să-i facem de rîs, mama lor de jurnalijdi plini de deontologie arogantă și foarte superioară care miroase a bani, șantaj, petrodolari și țîțe de la pagina 5.

Buuun. Deci să continuăm să-i facem de rîs. Să ne luăm punga de chipsuri sănătoase, pline de vitamine, să ne așezăm în fața nemernicului de calculator care omoară presa scrisă și să ne uităm la grafice ca la televizor, pentru a admira în toată splendoarea sa cea plină de culori creșterea, gloria și decăderea imperiului de cerneală. Doamnelor și domnilor, distinși cititori, puneți-vă ochelarii 3D! Începe distracția! Începe să curgă cu sînge și cu tiraje și cu vînzări...

Buuun. Să începem cu o scurtă recapitulare. Data trecută vă arătam cum au evoluat principalele titluri de cotidiane generaliste. Pentru cei cărora le e lene să facă click (am zis click, nu Click!) pe linkul de mai sus, maestre, mai bagă o dată graficul cu șerpișori.

Fig. 1. Evoluția cotidianelor naționale generaliste


Buun. Nu mai spunem din nou despre ele. Dacă aveți chef de vorbe pricepute purtate de vîntul Internetului, duceți-vă la primul articol pe această temă.

Noi continuăm, plecînd de la ideea unui fan anonim necunoscut extaziat care ia uitați voi aici ce spunea domnia sa:

Ar fi interesant si un grafic cu vanzarile cumulative ale CanCan, Click si Libertatea sa vedem daca a crescut numarul de cititori de crap in tara asta.

Păi ce mai așteptăm? Pe cai, oșteni! Pe Excel, pricepuților! Ia scoateți voi o foaie de hîrtie și scriți: să se rezolve următorul egzercițz: =SERIES(data!$AC$2,data!$A$3:$A$146,data!$AC$3:$AC$146,2).

Buuun. Ați scris? Acum continuați: =SERIES(data!$AB$2,data!$A$3:$A$146,data!$AB$3:$AB$146,1).

Acum...

Ei, ce v-a ieșit, în afară de ochii din cap?

Nu știu voo ce v-a ieșit, însă eu asta am obținut:

Fig. 2. Evoluția tipurilor de cotidiane naționale


Aha! Începe să se vadă. Aha. Ia să punem vorbe pe grafic. Ce observăm noi în poza asta plină de șerpișori și de culori colorate?

TABLOIDELE
Păi mai întîi și mai întîi observăm că tabloidele, chiar și dacă le adunăm pe toate trei la un loc, Libertatea și Click și CanCan, după cum ne sugera anonimul nostru cititor necunoscut dornic de cunoaștere, încep încet-încet să scaaaaadă. ‘Opa! Taci, că ăsta chiar e un rezultat interesant.

OK. Dacă înfigem cum trebuie mîna în toarta găleții cu cuvinte serioase și gomoase, rezultă că.

Rezultă că, în cazul tabloidelor, identificăm următoarele etape de evoluție, aproximativ egale ca perioadă de timp, în jur de 3 ani:

1. Perioada de început: 1998 – 2001. Ăștia sunt anii în care românii, încet-încet, au prins gustul tabloidului prin singurul său exponent de pe vremea aceea, Libertatea. Mai greu la început, cam pînă prin 2001, că așa este cu orice început. De la mai puțin de 30 de mii la pragul psihologic de 100 de mii de exemplare.

2. Perioada de decolare: 2001 – 2004. O dată acest prag depășit, viteza crește, Libertatea decolează cu adevărat, trece mai întîi de Evenimentul Zilei, apoi și de Adevărul, intră pe o pantă constantă de creștere (uitați-vă ce pantă bine definită și dreaptă) și se duuuuceeee, să rupă graficul și gura la dujmani. În acești ani românii devin dependenți de țîțe scrise pe hîrtie, gustul de la pagina 5 crește de la 100 de mii pînă la staggeringa cifră de 250 de mii. E clar: România e sub semnul Libertății.

3. Perioada de platou: 2004 – 2007. În acești ani, Libertatea se așează constant pe acest platou de aprox. 250 de mii de exemplare. Imună la eforturile de marketing din acei ani ai concurenței (vezi iureșul Jurnalului Național, care însă nu reușește să treacă de 200 de mii), Libertatea tronează pe acoperișul lumii presei române, strivind de la înălțimea celor 250 de mii de exemplare ale sale restul cotidianelor, indiferent dacă acestea cheltuiau sume considerabile (JN, mașinile premiu în fiecare zi).

4. A doua perioadă de creștere: 2007 – 2009. Anul 2007 reprezintă intrarea impetuoasă pe piața de tabloide a două noi titluri: Click! și CanCan. Sosirea lor, primul mai în forță, al doilea ceva mai chinuit, face să explodeze din nou apetitul românilor pentru tabloidele cele pline de țîțe, ducînd pînă la practic dublarea vînzărilor totale ale acestora, de la 250 de mii la 500 de mii. Cuvintele sunt de prisos. Să tacă oamenii serioși, să lăsăm țîțele să vorbească! (PS: în aceeași perioadă, un blogger de mare escepție emula și experimenta și el această strategie de marketing, spre delectarea ochilor voștri dornici de adevăr dermico-tactil)

5. Începe declinul? 2009 – 2010. Ultimul an ne arată o schimbare de trend. Deși este un pic prematur să tragem concluzii indubitabile și inexorabile și inoxidabile, putem să riscăm totuși o concluzie și, uitîndu-ne la felul în care graficul se rotunjește frumos în jos, să spunem că e destul de probabil ca în anii următori să fim martorii începutului scăderii interesului românilor pentru tabloide. Repet: e cam prematur, dar totuși începe să se prefigureze. La fel ca la analiza tehnică de la bursă, o asemenea concluzie este la nivel probabilist, deci încărcată de riscuri. Viitorul ne va confirma sau nu profeția noastră de bloggăr priceput la cifre.

Deci să nu ziceț că nu v-am spus. Deci vorbim peste trei ani, dacă nu ați emigrat toți cumva între timp, să vă duceți să creșteți struți prin deșerturile Australiei.

QUALITY
Una dintre surprizele cele mai mari pe care le-am avut la vederea acestor grafice a fost faptul că, totuși, dracul nu este chiar atît de negru per total în rîndul ziarelor quality. Știu, știu. Evenimentul Zilei se duce ștremeleagului de suflet. Cotidianul, după o perioadă absolut execrabilă de lăturizare, s-a dus total. Și România Liberă scade încet încet. Gîndul, ce să mai vorbim: mai au un pic și ating nefericitul anti-record de a scădea sub 10 mii (CTP-ule, ce faci bre?). Și totuși, ziarele quality per ansamblu nu se duc atît de mult la vale.

Asta, evident, datorită revenirii fulminante a Adevărului, din groapa deznădejdii aprox. 25 de mii de exemplare din 2008 la neverosimila cifră de 150 de mii și la fel de neverosimilul loc 2 per total, în ierarhia generală a cotidianelor, inclusiv cînd luăm în considerare și tabloidele, mînca-le-ar mama pe ele să le mănînce de perpetratoare de țîțe și de junk info.

Știu: veți zice că acest nivel relativ constant nu este sănătos, că este de fapt doar umflătura plină de gaze otrăvite din burta mortului, umflătură care ridică hainele la loc și ne face să credem că răposatul e la fel de gras și de sănătos ca și înainte, cînd săracul el e mort și vînăt și pute. Știu: veți zice că pe lîngă că este detrimentală pentru sănătatea cotidianelor, ce fac cei de la Adevărul cu avalanșa de cărți eftine este la fel de detrimentală și pentru edituri. Că le pune sare la rădăcină și le face să vină în cap, să dea faliment, pentru că nu sînt în stare să pareze prețurile ridicol de ieftine de la cărțile lui Patriciu. Că acest mod de a crește tirajul ziarului nu este un model sustenabil de business, ci pur și simplu are don Patriciu de unde să dea din pușculița sa cea largă de la khazahstanezii cei plini de ruble convertibile în petrol.

Știu: s-ar putea să aveți dreptate. Dar deocamdată eu mă uit la cifre și la grafice și la evoluții, și văd că evoluția generală a ziarelor quality este destul de constantă. Ziarele quality stau mai bine decît presa de sport, de exemplu. De ce stau ele relativ constant, asta e altă mîncare de pește. Viitorul ne va arăta dacă Jules Verne a scris destule cărți sau nu, dacă CTP-ul va ajunge șomer sau va continua să facă spume bine scrise la Gîndul.

SPORT
Dintre toate tipurile de cotidiane, în mod neașteptat (cel puțin pentru mine) cel mai rău horcăie ziarele de sport. Nivelul lor de exemplare vîndute a scăzut cel mai urît, de la 250 – 270 de mii în anii de glorie 2006 – 2008 la deja sub 100 de mii.

Hmmmm? Să fie oare criza? Să fie faptul că Gazeta Sporturilor dă doar Lazy Town și Hurt Locker, față de nașparlioții ăia de la alte tipuri de ziare care dau Jules Verne și alte cărți frumos legate, numa’ bune de decorat bemblioteca cu mileu care ne saltă statusu social cu cel puțin două kile în ochii vecinelor și cumnaților cei invidioși ? Hmmmm. Sau oare să fie lehamitea de Jiji? Hmmm. The horror. The horror…

Habar n-am. Să moară pisica dacă știu. Eu fac grafice. Voi trebuie să-mi ecsplicați. Și, în fond și la urma urmei, mă cam doare la bască, drept să vă spun. Lasă-i, frate, că la ce tîmpenii de folbal folbal folbal țîțe țîțe țîțe scandal scandal scandal Jiji Jiji Jiji Mitică Mitică Mitică au tot scris toți anii ăștia, își merită soarta cu vîrf și îndesat. Tolontaaane, vezi că s-ar putea să ai nevoie de reconversie profesională. Țin’te, frate, de blog, că vi se duc șerpișorii la vale! Acolo unde nici întristare, nici suspin nu e, dar nici tiraj ori venituri, măi fraților cronicari dupe ureche măi, care nu scriți nimic despre rugby, mama voastră de cronicari după ureche... :(

INVESTIGAȚIE
Ziarele de investigație și-au cam trăit traiul, și-au mîncat mălaiul. Locul lor este luat încetul cu încetul de publicațiile online, poate chiar de bloguri. Mă gîndesc la pletora de bloguri de jurnaliști cu un picior mai mult sau mai puțin în șomaj care de ceva timp cam asta fac: publică în mod constant articole de jurnalism de investigație, unele din ele care se vede clar că au necesitat eforturi considerabile de documentare / obținere a informației.

Deci e clar. A murit Gardianul, a murit Ziua, a murit în chinuri grele și cu spume urîte la gură și Cotidianul. Pa hîrtie pa. În schimb portaluri generaliste Hotnews sau Ziare.com se aventurează din ce în ce mai des în această zonă de investigație, s-a născut Ziua Veche, iar Șuțu, Buble, Ciutacu, Roxana Iordache, Dan Badea, Sorina Matei și tot restul pricepuților cei spumiști, paranoici, ideologici, părtinitori și partinici scriu în fiecare zi, pentru destui cititori. Deci atît cerere, cît și ofertă este încă pe această nișă. Însă nu pe hîrtie, ci pe ecranul calculatorului. Oricum, publicul puternic specializat cărora aceștia li se adresează (formatori de opinie, funcționari publici, persoane active politic) deja a făcut tranziția spre online.

BUSINESS
Nu prea multe de spus. Se tîrîie, horcăie, nici nu mor, nici nu fac mare brînză. Boală lungă, moarte sigură. E drept că au crescut ceva – ceva, de pe la un 10 – 15 mii din anii 2003 – 2006 pînă spre un magnific 30 de mii în 2009. Dar totuși, 30 de mii față de 300 de mii sau față de 500 de mii este totuși doar o fărîmă, chiar dacă acea fărîmă este vîndută ca fiind hiper-super-para-premium, numai guvizi de-ăia transcontinentali cu Porsche și cu Vacheron Constantin. Ei aș, mă lași?

Acum, momentan, ziarele business cam sughiță de vreun an. E foarte posibil să se datoreze crizei economice. Parcă și Porche-le ăla a rămăs fără benzină, măi magnaților cititori de presă economică.

* * *

Buuun. Cam asta ar fi tot, dinspre partea economică a tipurilor de cotidiane. Însă în afară de analiza pe bucăți, pe tipologii, mai avem și altele pe care le putem stoarce din aceste grafice.

TOTAL COTIDIANE
Păi pe lîngă fiecare tip de cotidiane în parte, putem face de asemenea analiza tuturor, la grămadă. Adică sumă, măi fraților măi. Adică un soi de TTV, pentru ăștia din voi care știți cu ce se mănîncă analiza de ratinguri TV și care ați văzut la viața voastră dacă nu softul Infosys, atunci măcar pîrdalnicele alea de rapoarte de audiență care sunt alfa și omega vieții celor din televiziuni și din agenții.

Fig. 3. Evoluția cumulată a cotidianelor naționale auditate

Cu linie neagră, media mobilă la șase luni, să scăpăm de sezonalitate (vezi mai jos).

Buuun. Dinspre această parte, observăm că din 2003 încoace (pentru perioada de dinainte de 2003, vezi mai jos, comentariul metodologic), deci din 2003 încoace asistăm la o evoluție relativ constantă a volumului total de ziare cumpărate (modulo sezonalitate – vezi de asemenea mai jos pentru explicații suplimentare). Acest volum total a variat pe parcursul ultimului deceniu între un minim de aprox. 700 de mii de exemplare vîndute (2004, 2006) și un maxim de 900 de mii (2005 – acest vîrf clar din cauza creșterii Jurnalului Național în perioada sa de campanie cu Loganuri zilnice), chiar de aproape 1 milion (2008 și 2009).

Gurile rele ar spune că această variație se datorează de fapt unui efort bine controlat din partea publisherilor care, cu jumătate de an înainte de alegeri (2004 vă spune ceva? Dar 2008? Dar 2009), bagă cărbuni de tiraj la greu, să crească numărul de exemplare vîndute, ca să aibă cu ce se duce la distinșii clienți, și de publicitate de-aia simplă, dar mai ales și mai ales de-aia dulce și coruptă, de-aia electorală, pentru a avea un plus de forță la negocieri. Unele guri rele chiar spun că o parte din aceste creșteri pre-electorale s-ar datora chiar și unor procedee mai puțin cușer de creștere a numărului de ziare vîndute, cum ar fi de exemplu să-ți cumperi tu ce ai scos tot tu. De la chioșcuri, cu miile de exemplare, ca să scazi returu și să coafezi cifrele, să iasă cît mai bine.

Well, nu știu, nu mă pot pronunța. Eu doar fac grafice. Tot ce pot să spun este că, chiar și dacă s-ar face astfel de năsărîmbe, ele nu pot fi susținute pe termen mediu (luni de zile), darămite pe termen lung, din simplul motiv că te costă de nu se face. O poți face hai acolo niște zile, poate niște săptămîni. Dar per ansamblu cam ce vedem acolo, cam aia s-a vîndut.

A, un ultim comentariu, de același tip ca și cel anterior, de la inerția de consum. Evoluția relativ constantă a volumului total de cotidiane vîndute, cum ar veni deci și pe cale de consecință, o evoluție sănătoasă, nu?, ascunde de fapt în spatele său subcomponente care nu mai știm dacă sunt sănătoase sau nu pentru soarta presei scrise în general. Este cazul, pe de o parte, de creșterea ziarelor tabloide în detrimentul celorlalte și de menținerea celor quality doar datorită eforturilor para-jurnalistice de gen produse media suplimentare la pachet: cărți, CD-uri, DVD-uri, alea alea. În ce măsură asta afectează viabilitatea pe termen mediu a presei scrise din România, e altă mîncare de pește, altă temă de discuție.

SEZONALITATEA
Un alt lucru pe care îl observăm este că tabloidele și ziarele de sport prezintă o sezonalitate mult mai accentuată decît ziarele quality – variații în jur de 50 de mii de exemplare între vînzările maxime și cele minime.

Spun asta în cazul în care nu v-ați dat deja seama, o voi strălucitorilor cu aversiune la cifre și grafice și matematică și știință, că de fapt văile și dealurile alea periodice pe care le vedeți voi cum șerpuiesc în șerpișorii mei grafici se datorează nu faptului că i-a tremurat mîna lu’ Turambar cînd a desenat cu carioca pe ecranu blogului, ci binecunoscutei transhumanțe vară – iarnă, vale – plai, sus – jos, specific mioritică, după cum știm încă de la cronicarul sportiv Lucian Blaga.

Văile sunt în timpul verii și iarna, de regulă imediat după Sărbători. Vîrfurile sunt pe vîrf de nevoie de vînzări, în sezoanele de făcut bani de primăvară și de toamnă, înainte de Crăciun și de Paști. Cei care lucrează în branșă, mai ales la vînzări / media buying, știu de ce…:wink:

În cazul volumului total de cotidiane naționale cumpărate, sezonalitatea este mai accentuată, după cum era de așteptat – vorbim de cifre mai mari. Ea se învîrte în jurul valorii de 100 de mii, diferența dintre valorile de maxim și cele de minim.

INERȚIA DE CONSUM. CITITUL DE PRESĂ CA FAPT SOCIAL
Efortul de marketing făcut de Jurnalul Național în 2004 și începutul lui 2005 nu a clintit deloc, dar deloc obiceiurile generale de consum pe ziarele quality. Cît timp a fost campania aia mai mult decît generoasă, în care se dădea cîte o mașină Logan în fiecare zi, consumul de JN (deci și de ziare quality în general) a sărit spectaculos, vreo 100 de mii, 150 de mii, uneori chiar și 200 de mii, pe vîrf de efort, de la un platou de 300 de mii de exemplare vîndute de ziare quality spre zona lui 400 – 450 – 500 de mii. Cum s-a terminat însă campania, vînzările « normale » și-au revenit la palierul de 300 de mii de exemplare (vezi săgeata roșie).

Această persistență exemplară, această memorie colectivă a graficului orizontal dă seamă despre un fapt social, despre un fenomen supra-personal, despre o structură bine definită în societate, care nu este afectată de variile eforturi de marketing. E vorba pur și simplu de un segment de societate bine definit, de publicul cititor de ziare quality, pe care nu-l poți schimba așa ușor, cu una, cu două. Acesta public cumpără în mod constant cam în jur de 300 de mii de exemplare.

CUMPĂRĂTORI vs CITITORI
E clar o relație între constanța numărului de ziare vîndute și numărul de cititori, însă nu putem avansa cifre din acest tabel, pentru că nu știm cu exactitate raportul de multiplicare (cifrele avansate în BRAT, multiplicatori în jur de 6 – 10, mi se par cam trase de păr și nu aș înmulți cu ele). E evident că sunt cel puțin 300 de mii. Un multiplicator decent cred că ar fi în jur de 3, 3 și un pic, hai poate 4. Deci am avea un public relativ constant de ziare quality în jurul la un milion de persoane – un milion și ceva. De remarcat ușoara scădere din 2006 pînă în 2009, de la 300 de mii la 250 de mii, care a fost oprită și inversată doar de sosirea cărților și CD-urilor / DVD-urilor pe piață. Să-ți fie rușine, Jules Verne! Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!

METODOLOGICE
Găurile din grafice suplinite de linii punctate reprezintă scurte momente în care unele publicații nu au fost auditate. În consecință, pentru a nu crea false văi și dealuri grafice bruște, să începem să explicăm niște catastrofe inexistente, datorate doar limitării de adunare a datelor, am preferat să le scot din poză de tot și să las gaură. De altfel, se vede că marginile acestor hiatusuri se suprapun foarte bine, alt semn al faptului că aceste cifre dau seamă de fapt despre niște fenomene sociale bine definite, despre niște curenți de adîncime puternic inerțiali care dau formă practicilor sociale, în cazul de față consumul de presă, exprimat prin proxy-ul de față, cumpărarea ziarelor cotidiane.

În cazul volumului total de cotidiane naționale, părerea mea este că evoluția crescătoare de la început, din 1998, pînă prin 2003, nu se datorează unei reale modificări de comportament în rîndul cititorilor de presă, ci pur și simplu este un artefact statistic, o limitare de validitate a măsurării, datorat faptului că la începuturile acestui serviciu de monitorizare a presei, BRAT, multe publicații au fost reticente în a se urca în barca sa, atît datorită reluctanței specifice acceptării și adoptării unui serviciu nou, cît și datorită costurilor relativ mai mari în acea perioadă (spun “relativ”, pentru că era piața mai mică de publicitate pe atunci).

În plus, unele din publicații încă nu apăruseră și este foarte probabil ca cititorii lor de acum pe vremea aceea pur și simplu să fi citit alte publicații neprinse în sistemul de măsurare (e.g. ziare locale). De aici această creștere, zic eu, artificială. Din aceste motive, am marcat această perioadă de început cu o bandă gri, semn că trebuie să luați datele agregate de atunci cu un bob de sare. Asta nu înseamnă că cifrele pe fiecare publicație în parte sunt și ele atinse de limitări de validitate, așa cum apar ele în figura 1 sau 2. Nu, acest comentariu se aplică doar volumelor generale, cumulate de ziare cumpărate (Fig. 3).

* * *
Și gata. Mamă, ce monstru de mămăligă de animal de articol lung a ieșit. Damn it. Încetul cu încetul încep să mă transform în jurnalist. Cîîîîîh!

:rofl:

Citeste tot...

Mintea strategului cea de pe urma

Zice ca Mandrutza si Stoiceasca nu vor mai prezenta stirile. Pentru marea majoritate a trairistilor tabloizi, asta este principala stire. Pentru unii dintre noi, insa, principala propozitie din aceasta stire nu e nici ca unii pleaca sau ca altii vin. Lasam asta spre crunta tocare la blogurile tabloide. Pentru noi, elitishtii ashtia telectuali si trishti, fraza cheie din propozitzia articolului cu pricina este urmatoarea:

Sub sloganul "Stiri ca’n viata", noul Observator va miza mai putin pe senzational, "punand accentul pe informatia pura si autentica din spatele evenimentelor care afecteaza zilnic viata romanilor".

'Opa! Hai, nu zau? Taci, ca s-a trezit vidra. S-a luminat la marketing veveritza. S-a intors ursu pe partea cealalta a strategiei de programare si de content.

Aha. Deci, cum ar veni, v-atz chinuit mai mult de 10 ani sa fiti un copycat la stralucitorii de la Pro si in toti aceshti ani v-ati suparat ca de ce e ratingurile unde e. Uite de-aia erau unde e. Acum, in al treishpelea ceas, v-ati hotarat sa va diferentziatzi. Ca second fiddle e doar second fiddle si mai bine va croitzi o nisha a voastra. Grea, e adevarat, pentru ca e nevoie de multa consecventza si strangere din dintzi sa creezi publicul pentru asa ceva, insa a ta, nu una deja ocupata in mintea oamenilor de altii.

Buuuun. Si acum vine fraza conclusiva: nevoia invatza pe om. Lehamitea invatza pe om. Suferintza invatza pe om. Cand ajunge funia la os, de-abia atunci te schimbi. Sa stiti voi, dragi cititori, ca doar astea invatza pe om, doar suferinta si durerea, si nu gandirea anticipativa sau strategia. Alea cu strategia sunt exceptii de la regula. In rest, si in televiziune, si in politica, si in facut pufuleti, lumea care ia decizii nu prea tine cont de consultanta si de idei si de the big picture, ci de cum considera ei mai bine ca e cazul sa se intample. Singura maniera de calibrare a activitatii este aia dureroasa si plina de suferinta, cunoscuta in literatura de specialitate botanica drept metoda trial-and-error.

Imi permit sa-mi dau cu parerea pe subiect pentru ca stiu despre ce este vorba in propozitie. Pentru ca lucrurile astea se stiau si s-au spus de ceva timp in lumea televiziunilor generaliste romane, si la Antena 1, si in alte parti. Imi amintesc discutii incinse despre nevoia de altceva (natural, normal, mult alb, simplu), propuneri respinse cu dispretz de aia care stiau ei mai bine. Si pe urma a venit Pro-ul si nu a oferit natural, normal, dar a mai taiat din albastrul ala si l-a facut mai luminos. Sau despre cercetarile pe atribute privind principalele televiziuni din Romania, unde fix despre asta era vorba in discutie. Dar ei nu si nu. Mergem pe calea cea batatorita, doar ca trebuie sa facem si mai bine, cu si mai multa sudoare, sa facem 110% cat fac ceilalti. Ba nu, 120%. In loc sa-ti croiesti nisa proprie, unde sa fii primul in mintea consumatorului (pozitionare, bre marketing care nu este, pozitionare), nu e mai comod, dar si mai putin productiv sa tii urmele, jgheantzurile deja taiate pe poteca padurii televizate?

Iete ca acum, ca s-a schimbat Matiescu cu Alexandrescu, vad ca se schimba si gandirea de ansamblu. Sa vedem ce iese. Dupa cum spuneam: mintea strategului cea de pe urma.



Citeste tot...

Dets uai laif iz biutifal

E o telecomanda cu un receiver. O primise de la primarie. Pentru ca acceptase a primit aspirator parca si inca ceva.

Distractzia pe gratis continua aici. Unde aici? La zoso, evident, marele creer disruptiv al lumii noastre cea lipzita de zenz, dar plina de reitingz.

:rofl:

PS: Dau o bere cu contzinut ridicat de amidon primului care da definitzia corecta a unui pipalmetru.

PPS: Dau un sac de cartofi cu contzinut ridicat de alcool primului care vina sa ne ofere dovada stiintzifica, indubitabila si irefutabila a faptului ca pipalmetrele egzista, ca nu este instalate de masonii lu Sarbu si ca agentziile n-are nimic de-a face in aceasta cabala matematico-statistica.

PPPS: Dau trei saci cu banane egzpirate celui care egzplica ce e aia algoritmu BARB. Ca, drept sa va spun, si eu am cam uitat...

:rofl: again Citeste tot...

Analiza ratingurilor dezbaterii

Buuun. Să fim serioși. Să ne uităm la cifre.

Vă propun să analizăm performanța mediatică a dezbaterii de aseară, plecînd de la cifrele de audiență din SNMATV (Serviciul Național pentru Măsurarea Audiențelor TV).

Precizări inițiale
Analiza următoare este făcută pe singurul target care este semnificativ într-o asemenea situație: populația României cu vîrsta peste 18 ani, targetul din Infosys care ne permite aproximarea cea mai apropiată față de populația cu drept de vot.

Analiza pe orice alt univers de populație, fie că este el Urban4+, Urban18-49, Urban25-24 sau alte felii de marketing TV, este o tîmpenie sau, și mai rău, un răutăcism de marketing. Adică un fîs numai bun de folosit în promourile în care lumea se bate cu cărămida în piept, și cam atît.

O altă precizare necesară: despre universul total al populației adulte 18+. Spre deosebire de situația oficială, cea în care Biroul Electoral Central consideră că populația României cu drept de vot (deci, implicit, și peste 18 ani) este de 18,3 milioane de români (mai exact 18,293,277, ca să vă obosesc cu pedanterii inutile), universul pe baza căruia se calibrează comportamentul TV în România în studiul SNMATV este de 17,574 milioane.

Da, aveți dreptate, ați socotit bine: o mică diferență de 720 mii de români care sunt în scripte, dar nu și în realitate. Dar asta este altă mîncare de pește, subiect de discuție pentru altădată. Astea sunt cifrele, astea sunt diferențele dintre INSSE și MIRA, cu astea defilăm.

Atît să rețineți: analiza pe Național 18+, unde un punct de rating înseamnă aprox. 175 mii de oameni. Singurul target care contează. Restul este vax albina.

Și, în sfîrșit, o altă precizare metodologică (txs, Mihai, for reminding me about it). Cifrele care urmează sunt estimări conservatoare ale impactului dezbaterii asupra publicului român.

Ele nu cuprind următoarele tipuri de spectatori:
- cei care au urmărit dezbaterea la diversele televiziuni locale care au preluat și ele transmisia. Analiza e facută doar pe posturile centrale TV, că doar aici avem date de audiență TV
- cei care nu au văzut dezbaterea în direct, însă au văzut-o fie în reluare, fie fragmente a doua zi
- cei care au urmărit dezbaterea în locuri publice, nu acasă în fața televizorului, la căldura caloriferului gospodăriilor obișnuite (de ex. nasoii din baruri, restaurante, birouri etc., așa, ca mine, care a savurat dezbaterea la crîșmă, cu prietenii, ca pe un meci de rugby sau de box, cu whisky, mult fum de țigară și cu nelipsitele pizza sănătoase și pline de vitamine)
- cei care au fost expuși mesajului dezbaterii pe alte canale decît cele TV (radio sau Internet, dar și transcripturile / articolele din presă)
- cei care au urmărit emisiunea în mediu rezidențial instituționalizat (cămin de nefamiliști, cămin de studenți, unitate militară, mînăstire, închisoare, arest, spital, azil de nebuni, azil de bătrîni, tren, avion, rachetă balistică, vapor sau submarin :p )

În consecință, emisiunea a fost văzută de (ceva) mai mulți oameni decît cum ar rezulta din datele de mai jos. Însă cadrul de măsurare SNMATV nu ne permite să estimăm cu cît mai mulți. Dacă e să mă iau după nasul propriu și personal, probabil aprox. 1-2 puncte procentuale în plus, dar este pur și simplu a guesstimation, fără sprijin argumentativ în cifre.

Ratingul total
Buuun. După aceste cuvinte plictisitoare, dar necesare, să începem să ne uităm în șerpișori.

Cele mai des vehiculate cifre în asemenea situații sunt cele de Rating. Câte persoane s-au uitat în medie la emisiune? Acele vestite puncte de rating despre care tot auziți discutîndu-se la emisiuni, în promo-uri, prin presă și pe Internet.

Din acest punct de vedere, dezbaterea de aseară a atins un nivel remarcabil, suprinzător de ridicat în această epocă în care lumea este, cel puțin la nivel declarativ, totalmente scîrbită de nașparlii din politică.

Ratingurile cumulate ale dezbaterii de aseară s-au dovedit comparabile cu evenimentele sportive de excepție, cum ar fi meciurile echipei naționale în vremurile sale de glorie ori finalele de campionat mondial de fotbal, sau filme intens așteptate (de ex. Titanic sau LOTR).

E drept că astfel de evenimente atrag un asemenea rating pe un singur post TV, în timp ce această dezbatere a adunat 27 de puncte de rating din emisia pe opt posturi : Realitatea TV, Antena 3, TVR 1, B1 TV, Național TV, N24, OTV și Etno TV. Dar simplul fapt că s-au adunat 27 de puncte de rating este strigător la ecranul calculatorului cu Infosys. Un soi de cutremur TV.

De observat palierul constant de interes în jurul volumului de 5 – 5,5 milioane de telespectatori, începînd cu orele 19:45, adică după ce au început să se termine emisiunile de știri la principalele televiziuni generaliste: Pro TV și Antena 1.

Fig. 1. Ratingul total al dezbaterii (suma tuturor ratingurilor)

Ratingurile pe televiziuni
După cum era de așteptat, grosul caimacului (aproape 80% din spectatori) l-au luat Realitatea TV, TVR 1 și Antena 3.

Fig. 2. Ratingurile medii ale televiziunilor


Fig. 3. Ratinguri minut cu minut (mii persoane)


Fig. 4. Ratinguri minut cu minut (puncte de rating)


Un comentariu referitor tot la o mirare: de remarcat prestația bună a TVR 1. După o decolare întîrziată (în prima jumătate de oră a avut ratinguri slabe – probabil lumea nu se aștepta să transmită dezbaterea), TVR 1 a crescut încet, dar sigur, ajungînd ca în partea a doua să conducă din punct de vedere al oamenilor care se uitau pe vreun post TV la dezbatere.

Avem două semne aici: pe de o parte, prestația jalnică a TVR din ultimul timp, cînd a evitat să își asume responsabilitățile de post public și a făcut pe dracu în patru să nu organizeze dezbaterea în turul I, lucru care i-a făcut pe români să nu comute la începutul emisiunii pe acest post. Pur și simplu românii nu credeau că TVR 1 va transmite, ori – altă explicație – non-combatul său de pînă acum i-a azvîrlit în brațele televiziunilor de știri militante.

Pe de altă parte, faptul că a încheiat totuși pe locul 1, deși este în momentul de față într-un declin evident de popularitate și de autoritate TV, arată că TVR încă mai prezintă potențial și că lucrurile se pot îndrepta la acest canal public.

BTW: pentru cei care nu sunt familiarizați cu graficele de audiență TV: căderea bruscă din jurul lui 20:45 o reprezintă pauza. Nu vă speriați, șerpișorii nu au pățit nimic.

Reach
Un concept mai dificil de înțeles și de digerat pentru multă din lumea care jonglează cu cifre de audiență. Cîtă lume a urmărit cel puțin x minute din emisiune?

În cazul de față, analiza ține cont de cei care sar de pe un post TV pe altul. Spre deosebire de indicatorul Rating, unde astfel de persoane sunt numărate de două ori, în cazul acestui indicator (Reach), ei sunt numărați o singură dată. Singura condiție este să fi urmărit x minute (1, respectiv 5 minute). Am ales pragul ceva mai exigent de 5 minute pentru a mă asigura că persoanele au prezentat un minim de interes pentru emisiune și, pe de altă parte, că au fost suficient de expuși la ea încît să-și facă o opinie.

Ce constatăm ?

Constatăm un lucru foarte puternic: că cel puțin jumătate din populația cu drept de vot a României a fost expusă măcar 5 minute la această dezbatere. Spun “cel puțin jumătate”, și nu “aproximativ jumătate”, pentru că țin cont și de cele peste două milioane de români care în momentul de față sunt plecați în străinătate, dar sunt în continuare luați în calcul și la procentele de vot, și la calculul ratingurilor TV (altă poveste pentru altă dată).

Din această constatare foarte puternică rezultă o concluzie la fel de foarte puternică. Ținînd cont atît de participarea de la turul I (~54%), de estimările actuale de participare de la turul II (50% - 55%), cît și de prezumția logică a relației dintre interesul pentru o astfel de dezbatere finală și participarea ulterioară la vot, putem trage concluzia fără să greșim prea mult că cei mai mulți dintre cei care vor veni duminică la vot au urmărit această dezbatere finală.

Eu îmi permit chiar să risc și să avansez și niște cifre. După umila-mi părere de sociolog cu bască, cel puțin 80% dintre cei care vor veni duminică la vot au văzut aseară emisiunea. Ceea ce reprezintă exact visul umed și imposibil al oricărui media planner: atingerea nivelului de saturație de 80%. Să-ți ajungă mesajul la 80% din target. Greu, dar dificil :) Și totuși, uite că se poate.

Fig. 5. Reach

Concluzii și estimări personale
Dezbaterea a reprezentat un vîrf neașteptat de interes, transformîndu-se într-un eveniment mediatic cum rar (mai) întîlnești în România. Eu, personal, nu credeam să mai fiu martor așa repede la asemenea niveluri de rating și de reach. Aceste niveluri surprinzătoare indică un interes mult mai ridicat pentru aceste alegeri decît am fi fost noi tentați în ultimul timp să estimăm.

În consecință, așteptați-vă la o prezență mare la vot, poate chiar la o premieră postdecembristă: primele alegeri prezidențiale la care prezența la turul 2 să fie mai mare decît prezența la turul 1. Singura dată cînd ele au fost comparabile a fost în 1996, la finala Iliescu – Constantinescu. În rest, toate celelalte tururi 2 au avut prezențe la vot semnificativ mai scăzute decît tururile 1 corespunzătoare, cu aprox. 500 mii de voturi.

Combinația dintre acest nivel ridicat de interes și diferențialul de prestație al celor doi candidați mă face să estimez că s-au cam mutat niște puncte procentuale de la unul la altul. Părerea mea, că de-aia sunt futurologul de servici, să-i frig niște predicții, este că s-au cam mutat două, poate chiar trei puncte procentuale (adică + / - 1 sau + / - 1.5, ca să nu mă înțelegeți greșit). O estimare mai exactă o vom avea mîine, sîmbătă, cînd vom avea rezultatele de la sondajul telefonic de măsurare a impactului acestei dezbateri, sondaj care chiar acum se desfășoară.

În această situație, putem trage o concluzie de bun simț: rîdem, glumim, dar purceaua e moartă în coteț și cu fundul în ușă. Caz în care, stimați cititori, noi ăștia cu Exit Poll-urile am cam pus-o. Cu alte cuvinte, cred că am cam intromisionat un cal în orificiul umed și alunecos, după cum poetic ar spune tatăl meu care cu siguranță citește aceste rînduri și care la fel de sigur nu este de acord cu registrul stilistic inadecvat adoptat de teribilistul său fiu cu cifre.

Să mă ierți, tată. N-am găsit altă rimă…

:/
Citeste tot...

Itzi mai aduci aminte, CT-ule?

Scormonind prin calculator, am dat peste asta.



Pentru cei care nu intzeleg despre ce este vorba in propozitzia cu sherpishori grafici, sa va lamuresc. Asa a aratat trecerea de la un sistem de masurare a ratingurilor TV la celalalt, way back in 2008. De la TNS-AGB la GfK. Un ochi avizat va vedea iaca acolo un zvac la TTV, de... De... De ia mai cititzi si voi graficul, ca de-aia avetz ochi.

Va mai aducetzi aminte, stralucitorilor? Ce mai freamat. Ce mai sbucium.

Ce vremuri. Ce borcane de muraturi si ce shedintze de CT shi ce audituri.

:) :friends:

PS: Da, nimic despre sondajele electorale. Tz tz tz, ce nemernic, Turambar asta...


Citeste tot...

Nu uitati!

Nu uitati! Daca vretzi sa invatzatzi meserie, apai lasatzi bloggareala si invatzatzi sa facetzi analiza si planificare (pacea intre popoare. ratza are cinci picioare. la munte si la mare, in orice'mprejurare, un pic de soare prin laminare)

Deci Media School. Deci grafice si optimizare. Deci ratinguri si sudoare. Deci radio si televizoare. Deci ziare pline de unsoare. Deci publicitare.

Deci mai multe detalii aici.

Deci sa nu zicetzi ca nu v'am spus. Din nou.

:)

Citeste tot...

Media School

Stiti ce e zilele astea pe'aici pe la noi? Criza, fratzioare, criza.

Stiti ce face omul cand e criza? Nu prea are de treaba. Stiti ce se intampla cand nu are de treaba? Are timp liber.

Stiti ce zic intzeleptzii evrei sa facem cand avem timp liber, sau cand lucrurile merg prost? Sa investim in educatie.

Deci educatzie, bibicule. Deci criza, Fanica. Deci publicitate, Zoe. Deci oportunitate, plannere. Auzi, bre plannere, bre? Criza educatzie timp liber oportunitate. Scoala, bre research executive bre, bre sales agent bre, lasa Quake'ul si blogareala si facutul unghiilor si mess'ul si pune mana pe carte, bre...

De ce spun asta? Pentru ca, fiind pe undeva pe acolo cu un picior in ratinguri si in masurarea de audienta si in sherpishorii aia nesuferitzi de ratinguri (au fost vremuri in care am fost bagat cu toate trei picioarele in business-ul asta; those were the days), stiu cum stau lucrurile prin industrie. Si am prieteni din industrie. Si stiu ca sunt oameni si oamene din industrie care ma iubeshte si ma citeshte si ma reseseshte si ma urmareshte. Ceea ce ma onoreshte si ma face sa ma simt cu musca responsabilitatzii pe caciula si sa va povestesc therefore si in consecintza ce putetzi sa facetzi cu mintea voastra in creerul vostru, daca nu shtiatzi cumva.

Iata de aceea mare strigat mare dau si adevarat va graiesc voo, lucratorilor cu sapa din Excel si cu tarnacopul din Infosys si cu tesla din BRAT si SNA si SATI si cu hoardele cele veninoase de sherpishori si de post buy-uri si de analiza a concurentzei. O voi cei care va scaldatzi in Rtng(000) si va bucuratzi la Rch%, ascultatzi cuvintele mele fatidice si rele si adevarate si true: investitzi in educatzie, ca zilele astea cam bag eu de seama ca avetzi timp liber.

De ce? Pai mai trebuie eu sa va spun cum stau lucrurile in publicitate? Prost, Bibicule, prost. Catastrofal, coane Fanica. Dezastruos, Mitzo. Da' rapitza, atz vazut rapitza cat s'a facut? Ei, cam asha si cu GiaRPiurile si cu GeRePeurile si cu CePePe-urile si cu RateCardurile si cu breakurile de publicitate si cu clutterul si cu termenii ashtia funky cu care prietenii mei se joaca in fiecare zi. Luna ianuarie a fost varza, nici cu luna februarie nu ne e rushine, si atunci...

Si atunci, pentru ca avem timp liber la dispozitzie si pentru ca se ascute lupta de clasa si competitzia si bataia pe pricepere, va propun sa trecetzi la nivelul urmator al jocului si sa va ugradatzi creerul si cunostintzele si priceperile si deprinderile si sa dati un ochi pe aici, pe la Scoala de Media. Pardon: Media School. Unde niste oameni si niste oamene, cu mare pricepere si intreit talent, va propun sa va imbunatatzi constintzele si sa va expandatzi creerul si sa va ajute sa va pricepetzi mai bine la munca si la grafice si la analiza si post buy si la planning si la CV si la viatza. Fie de la inceputul inceputurilor, de la cursul de Basics, pentru cei care suntetzi un pic pe langa, sau vretzi sa va structuratzi mai bine priceperile elementare, sau sa intzelegetzi mai bine, sau sa fitz la curent cu cele mai tendintze din domeniu, sau sa va largitzi vederea ochiului creierului si inspre alte medii, fie print, fie Internet, fie TV, depinde unde lucratzi fiecare. Fie, shi mai shi inspre foarte foarte, sa facetzi cursul de avansatzi, Towards Excellence, ca sa fitz pregatitzi sa indraznitzi pasul spre zona aia stralucitoare si misterioasa si tenebroasa si plina de draci si de succesuri si de riscuri si de bucurii si de ore de miez de noapte si de viata: spre management. Sau si mai spre management decat suntetzi acum, manca'v'ar mama pe voi de premiantzi.

Deci sa nu zicetzi ca nu v'am spus. Deci e liber la inscrieri. Deci o sa avetzi profesori si din mediul academic, cum ar fi Mihai Coman, rectorul Facultatii de Jurnalistica, dar mai ales si mai ales oameni si oamene din mediul lucrativ, din aia care chiar fac si lucreaza si conduc afaceri in domeniul asta al agentiilor de publicitate si al masurarii media: Arina Ureche, de la BRAT si SATI, care stie sa masoare print si Internet, si Paul Markovits, de la Time 2 Talk (ex marketing Vodafone), un tatic al marketingului din Romania, si Liliana Mihailescu, de la TNS/AGB, care stie al naibii de bine sa masoare TV, si Andrei Musetescu, tot de la TNS / CSOP, care stie sa faca cercetare de piata, si Mihail Vartosu, unul din taticii industriei, cel care a pus pe picioare ARMA, si Octavian Popescu, alt tatic din agentiile de publicitate, si Alexandra Gatej (Unilever), Mihai Ghyka (consultant, anterior InBev), Alin Teodorescu (IMAS), Dana Negoescu (Cosmote),
Debbie Hurley (Marea Britanie), Giorgio Licastro (Italia), Brian Jacobs (Marea Britanie), si ... si... Si altzii, ca n'o sa stau sa'i scriu aici pe totzi.

Ce e scoala asta? E un proiect initiat de ARMA, prietenii si fostii mei colegi de la masurarea audientei TV, in colaborare cu UAPR, cu IAA, cu BRAT si cu ARA. Adica mai tot ce misca rau ramu in Romanica asta in industrie. Si partea si mai faina este ca nu este TV-centric, cum v'atzi inchipui ca ar fi un proiect pornit indeosebi de ARMA. Nu: e si print, si radio, si Internet. (Nu stiu daca si Outdoor)

De ce? Simplu. Care sunt principalele chestii pe care le face o agentie, daca vrea sa fie full service? Strategiuieshte si creie(re)shte si produceshte si ... opa! si planificeshte. Adica, vorba ceea: toata lumea isi pune problema "De ce strig?" "Ce strig?" "Cum strig?". Dar mai putzini se intreaba "Cat de tare strig? Unde strig? Cu cat folos strig?". Ei bine, asta isi propune aceasta scoala. Sa va invete unde sa strigati: masurare si planificare.

Ia uite ce zice Paul:

De ce si de ce? Pentru ca e vorba de cel de'al treilea pilon al industriei. Care sunt cei trei piloni tactici? Account, Creative, Media. Si acesta [din urma] era cel mai slab, cel mai subdezvoltat. Toata lumea pana acum era pe Client si pe Content, dar pe Strenght of Crying nu se ocupau atat de mult. Cat de tare si unde strigi, ca sa strigi cat mai eficient. De'asta mi s'a parut fundamental sa se faca aceasta scoala. Iar miza e fenomenala. E echivalentul unui brocker de Wall Street, te joci cu milioanele clientului. E un post de responsabilitate. Nu e doar Media Buying, e Media Planning. Media Buying-ul se face pe baza analizei si planificarii. Fundamentarea buying orderului e in planning, job pentru care nu te pregateste nici o facultate. Si daca asta nu se invatza in scoala, atunci cei mai multi isi fac ucenicia la locul de munca. Si asta ia timp si de multe ori se petrece in sistem Trial & Error. Greseli care, uneori, pot fi scumpe. De aceea ne'am dorit sa facem aceasta scoala. Asta a fost scopul scolii: un loc unde plannerii si researcherii si media buyerii sa invetze cum se fac lucrurile. In plus, este important sa se creeze un statut aparte pt Plannerul / Buyerul de media.

Am vrut sa facem diferentiere intre marketingul strategic si cel tactic. Strategia e unul din cuvintele cele mai demonetizate in industrie. Din cauza asta nivelul tactic e perceput ca fiind un soi de cah. Lumea fuge de nivelul tactic, pt ca are o conotatie negativa. Dar 90% din timp ni'l petrecem in tactic! Consumatorul nu vede strategia. El vede tacticul, executia. Iti trebuie un ochi format pentru a vedea strategicul din spatele tacticului. Ori tacticul e cel care iti cere viteza de reactie si acolo poti sa dai cele mai mari rateuri. Dude. Cate o chifla de cateva sute de mii, si pe urma te miri ca e suparat clientul.

In contextul asta, in care e criza, cu atat mai mult e neovie sa se profesionalizeze partea de media. E vazuta ca fiind scumpa, presiunea pe ROI e majora: ce obtin de banii pe care ii bag? Cumparatura de media nu e jocul de'a baba oarba. Sau nu ar trebui sa fie. Nu se face dupa ureche.

Gata. Sunt sigur ca v'am convins. Pentru detalii (Cum se face? Care sunt criteriile de selectie? La care curs sunt mai potrivit? Ce invat?) puteti sa va uitati fie pe site'ul ARMA, la sectiunea Stiri, cum ar fi de'un exemplu aici: Cursul Basic Knowledge, sau aici, Cursul Towards Excelence. Sau prin fisierele astea de prezentare (alegeti a doua optiune, in josul paginii, Try FileFactory's Basic service).

The rest is silence. Hai: la scoala cu voi... :)
Citeste tot...