joi, 18 noiembrie 2021

Te uită cum pic în sondaje

Te uită cum pic în sondaje...
Spre grafice, Carmen, privește
Mai spune s-aducă cătușe
Și serviciile s-aud cum trosnește.

Și mînă șpionul spre sobă,
La cască să ascult vijelia,
Sau mandatele mele – totuna –
Aș vrea s-anulez pandemia.

Mai spune s-aducă jandarmii
Și vino și tu mai aproape
Citește-mi ceva din dosare
Și ningă – istoria ne-ngroape.

Ce procent e aicea la tine,
Și toate din CSAT mi-s sfinte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... mă toarnă-nainte.

E ziuă și mă simt vremelnic
Mai spune s-aducă și gloanțe
Te uită, pesedeu-i cît gardul
Și-a prins promoroacă și Laura.

Eu nu mă mai duc azi la Palat
Raed e-napoi și-nainte
Te uită cum pic în sondaje
Nu rîde... trădează-nainte.




. Citeste tot...

duminică, 28 iunie 2020

The Covid and the Pendulum

Peisajul politic românesc, precum orice alt peisaj politic dintr-o țară cît de cît democrată, cunoaște un ciclu de balans cvasi-periodic dintr-o parte în cealaltă a spectrului politic.

În România sînt două tabere politice mari, dincolo de etichetele mai mult sau mai puțin arbitrare ce pot fi puse, folosind cuvinte mari, pompoase, găunoase: stînga, dreapta, progresiști, conservatori, alea alea.

Neah. Forget it. Să lăsăm deoparte cuvintele mari, pompoase. În România nu există de fapt decît tabăra pro-PSD și, prin reacție, tabăra anti-PSD.

Aceste două tabere politice principale, pe perioade mai lungi de timp, de-a lungul unor cicluri electorale complete, fac cu schimbul. Atît la putere. Cît și în mintea oamenilor. Ca mareele – chestiile alea care urcă și coboară apa oceanului. Ca sinus și cosinus. Cînd e una sus, e cealaltă jos. Și vițăvercea.

Acest balans poate fi exprimat de manieră foarte plastică într-un grafic expresiv, precum cel de mai jos. E simplu: e raportul de putere. Cît are tabăra pro-PSD? Dar tabăra anti-PSD? Luăm cele două procente și le împărțim unul la celălalt. Cînd taberele sînt egale, ne dă în jur de 1. Cînd una din tabere e mult peste cealaltă, raportul se îndepărtează din ce în ce mai mult de 1.

Partea frumoasă este că, pe de o parte, nu se duce aiurea, ci urmează o lege și un interval de limitări – maxim, minim – foarte predictibile. Orice-ar face politrucii momentului, nu se duce dincolo de raportul doi la unu. Fie într-o parte. Doi la unu. Fie în partea cealaltă. Unu la doi. Nu vrea, dom’le. Nu vrea și pace. E o inerție bine construită, ca și cum ar fi legat cu ața și nu-l lasă să zboare dincolo de acest interval.

Pe de altă parte, are o frecvență de oscilație destul de bine definită – modulo evenimente neașteptate, lebede negre, catîri asimovieni. Dar acestea sînt rare. În general, unda urcă și coboară bine definit. Cam 5 ani, plus minus. Nu se așează neapărat pe intervalele electorale formale. Dar la cîte alegeri am avut în ultimii 15 ani, naiba știe care mai e momentul formal de alegeri. Că au fost mai mereu alegeri.

Ei bine, dacă ne uităm la grafic, tragem o concluzie puternică. Zilele astea sîntem martorii momentului în care încet-încet, pas cu pas, unda întoarce de sens.

De doi ani de zile, din vara lui 2017, unda crește în mod continuu în favoarea taberei anti-PSD și, în oglindă, în favoarea taberei pro-PSD. La începutul anului acesta, odată cu victoria detașată a lui Iohannis în fața lui Dăncilă, și-a atins vîrful de dezechilibru.

Pendulul politic și-a atins maximul de abatere de la punctul neutru. Drept pentru care a și început să facă ce face orice pendul care se respectă: a și început să facă la loc calea întoarsă. În jumătate de an de la acel maxim anti-pesedist, graficul deja s-a conturat din ce în ce mai bine.

Și e de-abia începutul. După cum vă spuneam, legi trigonometrice cam umpic necruțător de predictibile definesc această mișcare. Și știm din trigonometrie că în zona de maxim se urnește greu. Iar spre mijlocul oscilației capătă momentul cel mai mare. Viteza de variație cea mai puternică. După cum vă spuneam: precum sinusul și cosinusul.

Deja nu mai sîntem la raportul maxim de 2 la 1 pentru anti-pesediști. Acesta scade de la un sondaj la altul, de la lună la lună. Deja a scăzut spre un raport de tip 3 la 2. Deja prinde viteză la vale pentru anti-pesediști, respectiv la deal pentru pro-pesediști.

Înțelegeți acum de ce erau esențiale alegerile anticipate pentru tabăra anti-pesedistă, la începutul acestui an? De ce s-au chinuit cu mare chin puternicii anti-pesediști să provoace neapărat alegeri anticipate, ignorînd ditamai pandemia care nu doar că bătea la ușă, dar deja și începuse să intre în casă?

Voiau neapărat ca alegerile să coincidă cu acest maxim de mișcare de pendul. Să reușească astfel să fixeze în posteritatea parlamentară acest dezechilibru maxim.

N-a fost să fie. Lebăda neagră a lovit. Covidul a venit și-a spulberat toate visele de mărire autocrată ale anti-pesediștilor și iohanniștilor.

N-a fost să fie. Ghinion. Poate într-o viață viitoare. Poate peste patru ani. Poate...

Cum ziceam? Ghinion. Doamne, ce cuvînt frumos, nemțesc, arian, plin de forță și de inevitabilitate și de lichide karmice.

Ghinion.



. Citeste tot...

luni, 23 aprilie 2018

Încrederea în Președinții României

Paharul este pe jumătate plin, pe jumătate gol în privința evoluției încrederii în Președintele României Klaus Iohannis.

Optimiștii vor vedea felul în care, de aproximativ un an, s-a stabilizat evoluția încrederii în dînsul într-un interval între 25% și 30%.

Pesimiștii, din contră, vor vedea felul în care tendința încrederii în Klaus Iohannis este mai degrabă asemănătoare cu cea, pe vremuri, în Emil Constantinescu decît cu evoluția încrederii în Traian Băsescu la primul său mandat de președinte.

The graph is in the eyes of the beholder.



. Citeste tot...

marți, 10 ianuarie 2017

Evoluția încrederii în președinții României

Împart acest articol în două. La început, cîteva vorbe despre cea mai recentă stare de opinie la adresa liderilor politici. Mai apoi, grosul articolului, analiza comparativă a evoluției încrederii românilor în președinții lor, după Revoluție. A doua parte decurge cu necesitate din prima. Aveți puțintică răbdare.

Mai întîi, o actualizare a situației.

1. Încrederea în principalii liderii politici, după alegeri
Cea mai recentă măsurare a opiniei publice, terminată la sfîrșitul lui decembrie, ne arată cam care sînt mișcările din mintea oamenilor provocate de rezultatul acestor alegeri.

De exemplu, să luăm încrederea în principalii lideri politici, înainte (luna noiembrie 2016) și după (luna decembrie 2016). Observăm următoarele întîmplări neîntîmplătoare:

Raed Arafat, nemuritor și rece, 57, complet staționar. Nimeni nu-i ca el.

Ponta, staționar, la 30. Rămîne unul din persoanele agreabile din această țară.

Tăriceanu, staționar, 29. Tot pe acolo.

Dragnea, salt de 9, de la 20 la 29. Urcă în liga I. Prețul succesului, da? Triada celor trei lideri în jur de 30.

Gata cu veștile bune. Să intre în scenă cifrele în picaj.

Isărescu, cădere liberă, de la 33 la 21 (asta în decurs de trei luni, că nu-l măsor atît de des – mai mult de control).

Și acum, țineți-vă bine, da?

Cioloș, salvatorul națiunii. Picaj: de la 27 la 18. Cade 9. Totul în decurs de o lună, din noiembrie în decembrie. Singurul lucru care s-a întîmplat între cele două măsurări? Alegerile parlamentare.

Băsescu, acest strălucitor: înainte de alegeri 12, după alegeri 10. Tot pe acolo. Prin subsolul favorabilității românilor. Cred că dacă m-aș măsura, și eu aș fi prin preajma lui.

Kovesi, 27 în noiembrie, 22 în decembrie. Pică 5. Ce a fost între? Un rînd de alegeri. Și un mic plagiat, evident. Nu se pune.

Iar acum, cireașa de pe tort, bomboana de pe coliva încrederii. Johannis: înainte de alegeri 30. După alegeri 20. Picaj curat, limpede, cristalin. Doar 10. Doar. În ritmul ăsta, în trei-patru luni vine cu procente de acasă, să nu dea cu minus.

Evoluția încrederii românilor în Johannis


Dacă punem una lîngă alta evoluțiile încrederii în Ponta și Johannis, principalii doi protagoniști politici ai acestor ultimi ani, vedem clar cum Ponta își păstrează o linie relativ constantă de evoluție, în jur de 30-35%, în timp ce Johannis și-a epuizat cadoul de încredere primit în urma cîștigării alegerilor și acum este clar în cădere, întorcîndu-se înapoi la niveluri sub Ponta.

Johannis vs Ponta. Comparație


2. Evoluția încrederii în Președinții României. Analiză comparativă
În afară de analiza evoluției încrederii în principalii lideri politici, mai putem face o analiză elocventă. Să luăm toți președinții României de pînă acum, Iliescu (două mandate), Constantinescu, Băsescu (două mandate), Johannis, și să vedem cum a evoluat încrederea românilor în ei în timpul mandatului, standardizând perioada în așa fel încît graficul să aibă o origine comună, același punct de plecare, ziua învestiturii mandatului.

Înainte de analiză, scurte comentarii:
- Până în 2007, de când am date realizate de institutele pe care le-am coordonat / le coordonez (CCSB, Sociopol), datele din grafic sunt rezultatul agregării rezultatelor făcute publice de către diversele institute de sondare a opiniei publice. De avut în vedere posibilele erori datorate unor metodologii de măsurare diferită.
- În cazul primului mandat al lui Iliescu, nu am găsit informație publică mai veche de 1995, deci cam la doi ani de la începerea formală a primului mandat întreg (1992)
- Pînă la Băsescu, mandatele lui Iliescu și cel al lui Constantinescu sunt de doar 4 ani, nu de 5 ani. De avut în vedere asta.

Iar acum, graficul, în toată spledoarea sa.

Evoluția încrederii în Președinții României


Observăm trei tipuri de evoluții:

A. Iliescu (ambele mandate) și Băsescu (primul mandat)
Aceștia au beneficiat de aprecieri semnificative pe practic tot parcursul mandatului lor – primii 4 ani de președinție, adică mandatele în întregime pentru Iliescu, iar pentru Băsescu marea majoritate a primului mandat.

Cei doi președinți au beneficiat de evoluții constante, la niveluri ridicate, în jur de 60% (Iliescu 1), 50% (Băsescu 1), 40% (Iliescu 2), fără erodări semnificative. În general, jumătate din populație avea încredere la vremea respectivă în președintele lor – realizare deloc nu ușoară, ținând cont de felul în care oamenii de regulă se satură de conducătorii lor.

Iliescu s-a erodat după ce a terminat mandatele, la sfârșitul celor 4 ani. Băsescu tot în al patrulea an a început să se erodeze, la începerea campaniei electorale pentru al doilea mandat.

Concluzia: președinți puternici, care au convins pe parcursul exercitării mandatelor lor.

B. Constantinescu și Johannis
Cei doi președinți prezintă curbe similare. Un prim an de grație, cu niveluri ridicate de încredere, clar peste 50%, urmat de o erodare continuă, bine definită, fără nici un fel de revenire. Sania la vale, fără putință de întoarcere. După doi ani de mandat, Constantinescu coborîse la 30%. La sfîrșit de mandat, încheie apoteotic, într-un rezidual 10%.

Iohannis, după doi ani de mandat, reușește contraperformanța să se erodeze chiar și mai repede decît Constantinescu. După ce o perioadă panta era aproximativ asemănătoare, pierderea alegerilor din decembrie 2016 îl face să coboare vertiginos, de la nivelul de 30%, pe care îl avea în comun cu Constantinescu, pînă la 20%. Să vedem lunile următoare dacă a fost doar un sughiț temporrar, specific înfrîngerii politice jenante, sau dacă această erodare nu cumva se permanentizează. Cangrenă. Cangrenă everywhere.

Pentru o bună înțelegere, că prea sînt multe linii la grămadă, vă prezint și un grafic separat, doar cu Johannis și Constantinescu, să apreciați similitudinea în toată splendoarea sa tristă. Uite ce frumos atîrnă...

Doar Johannis și Constantinescu


Concluzia: președinți slabi, înfrînți de istorie. Fiecare concurează în felul său la nedorita distincție de cel mai slab președinte post-decembrist al României.

C. Băsescu, al doilea mandat
La scurt timp după cîștigarea celui de-al doilea mandat, după jumătate de an, în mai 2010, Băsescu își asumă măsurile de austeritate, după ce mai mult de un an de zile clamase cu seninătate că nu e nici o criză economică, doar pentru a nu-i afecta șansele de victorie.

Asumarea măsurilor de austeritate a reprezentat o lovitură de imagine din care Băsescu nu și-a revenit cu adevărat de atunci. Prima jumătate de mandat s-a tîrît rezidual undeva în jur de 15%, nivel la care Constantinescu scăzuse doar pe sfîrșit de mandat. În a doua jumătate a mandatului a recuperat ceva-ceva, a urcat de la 15% la 20%.

Prea puțin. Prea tîrziu. În imaginarul colectiv Băsescu se transformase deja din erou în monstru, și așa a rămas pînă în ziua de azi.

Concluzia: președinte rezidual, urît de populație.

* * *

Graficele vorbește și nu mințește. Pentru prima oară, în exclusivitate, v-am prezentat evoluția sincronizată a încrederii în președinții post-decembriști ai României, pe parcursul mandatelor lor.

Din aceste grafice vedem clar cum Johannis face toate eforturile să cîștige premiul de cel mai slab președinte al României. Și de-abia au trecut doi ani de zile. Vă închipuiți ce ne mai așteaptă în următorii trei?

Sondajele astea. Ce manipulare grosieră. Ce nemernicie cu ștaif. Iar sociologii ăștia, nu știu de ce nu sînt deja arestați. Niște nemernici kaghebiști. Niște ticăloși. Sta-le-ar cifrele în gît să le stea...

. Citeste tot...

marți, 3 ianuarie 2017

Un joc de șah

Sînt unii deontologi obiectivi care, fiind în tabăra cealaltă de patimă politică, înfierează cu mînie proletară faptul că Dragnea conduce din umbră guvernul și că el de fapt este șeful Executivului. Vai, cîtă disperare pe cuvintele lor! Și cîtă furie și ură, evident. Nu e corect! Dragnea nu trebuie să facă asta!!

Ce nu înțeleg distinșii părerologi obiectivi este că e un joc de șah bine jucat pînă acum de către Dragnea. Sistemul a mutat de manieră neconvențională, aruncînd în joc “cîmpul tactic” al justiției politice pentru a-l neutraliza pe Dragnea. Atunci Dragnea le-a schimbat regulile jocului din mers și le-a demonstrat că există o variantă de scenă politică în care guvernul se poate conduce și de la partid.

Cum s-a întîmplat?

Episodul 1: Începutul anului. Scrisul de pe zid: Mene Tekel Fares
De pe la începutul anului se prefigura faptul că PSD se desprinde în cîștigător. Alegerile locale n-au venit decît să confirme acest lucru.

Mai știți cu cîtă disperare se chinuiau obiectivii să demonstreze că PSD n-a luat "decît" 37%? Cînd de fapt PSD mai avea niște 4-5% prin alianța aia cu UNPR din București, unde vă dați seama că voturile Gabrielei Firea n-au venit de la UNPR?

Deja de pe atunci se prefigura faptul că PSD va lua clar peste 40%, căci deja luase aproape 42% la locale.

Episodul 2: Aprilie 2016. Condamnarea politică a lui Dragnea
Drept pentru care “cîmpul tactic” al justiției pe post de instrument de control politic s-a pus în joc, întocmai și la timp, iar Dragnea a fost tras pe dreapta, să nu care cumva să conducă el. Au făcut asta din vreme, să fie timp să se rostogolească în opinia publică toate consecințele condamnării lui Dragnea.

În 22 aprilie 2016, lui Dragnea i s-a dat o struțocămilă de condamnare definitivă, dar cu suspendare. Doi ani, ca în caz de ceva să i se inventeze o recidivă – deja se construise un dosar penal de tot rîsul, ceva cu două zuze locale angajate cu secole în urmă pe la Teleorman – pretext să fie agățat dacă face pe nebunul și iese din scenariu.

Asta evident că se întîmpla fix înainte de alegerile locale, să reverbereze și acolo, să afecteze votul PSD. Nu că s-a întîmplat asta, românii au votat cu brio PSD în ciuda instrumentării dosarelor penale ale lui Dragnea. Dar asta așa, să înțelegeți mai bine cum funcționează “cîmpul tactic” și cum este folosită justiția pe post de instrument de control politic.

Episodul 3: Alegerile locale
Alegerile locale de la sfîrșitul lui mai au reprezentat începutul sfîrșitului, Stalingradul pentru echipa Johannis – Binom – PNL.

După cum spuneam, PSD a luat peste 40%, cînd pui și voturile de la PSD, unde formal s-a candidat într-o formațiune politică distinctă, Alianța PSD + UNPR, dar tot voturile PSD au fost de fapt.

Mai mult, a fost pentru prima dată în istoria democratică post-decembristă cînd PSD a cîștigat cu brio tot Bucureștiul, bastionul tradițional anti-pesedist al țării.

Episodul Clotilde Armand de la Sectorul 1, seara aceea intensă în care deontologii s-au chinuit să măsluiască alegerile și să convingă lumea că de fapt Clotilde a cîștigat alegerile, a demonstrat disperarea sistemului în fața tăvălugului istoriei.

Distinșii binomiali aveau nevoie disperată de un succes, cît de mic, să poată pune lampa narativă a celor de la Digi 24 și Hotnews pe un ceva pozitiv pentru ei, pentru a masca ditamai înfrîngerea imensă.

N-a fost să fie. Doamne ajută. Cred că am contribuit și eu cu 1% la respectiva bătălie cîștigată în acea seară intensă.

Episodul 4: Alegerile generale
Luna decembrie 2016. După o disperată încercare de ultim moment de a scoate din pălărie un tătuca mesianic în persoana lui Cioloș, PNL – și prin el, de fapt Iohannis - a suferit cea mai umilitoare înfrîngere a sa vreodată.

Din două partide care însumate în 2008 sau în 2012 făceau undeva spre 45% electorat, au reușit contraperformanța să se chinuie să ia ceva mai puțin de jumătate, să treacă in extremis pragul simbolic de 20%. Ce rușine! Ce umilință! Poporul român le-a dat o bastîrcă peste ceafă să o țină minte două generații de peneliști de aici înainte. Să fie primit!

Mai mult, nici scenariul de rezervă cu USR-ul nu le-a ieșit. Dădeau semne că se mișcă, undeva spre 12%, poate chiar 15%. Și pe urmă a venit revelația cu Soros – i-am arătat în adevărata lor lumină.

Românii nu i-au iertat. S-au întors înapoi sub 10%, de a ajuns amărîta de Pippidi să urle acum de pe margine că s-au furat alegerile și că Cioloș ar trebui să dea PSD-ul în judecată. Pe bune? Nea Nicu?? Doar atît puteți? Nu vă convine că ați fost demascați, repede vă întoarceți la “cîmpul tactic”, la arestat oameni?? Vedeți că s-ar putea să fi înțărcat bălaia, distinsă doamnă Parker.

Pe scurt și în concluzie: dezastru.

Episodul 5: Guvernul. Dragnea mută în jocul de șah
Ultima redută a Sistemului (Binom / păpușa de paie Johannis / ruina PNL) era să se fure rezultatul alegerilor. A cîștigat PSD aproape cu jumătate din voturi? Nu-i nimic! Va fi cel mai mare partid din opoziție.

Nu le-a ieșit. După cîteva încercări patetice, au dat chix.

Au recurs la Scenariul B: temporizare și tălpi. Au respins prima propunere, pe Sevil Shhaideh, o femeie remarcabilă, muncitoare, demnă, încercînd să însceneze un ditamai scenariu apocaliptic cu spioni sirieni și teroriști. Pe moment, le-a ieșit.

Însă pe urmă Dragnea a mutat remarcabil în jocul de șah și a transformat o dificultate în oportunitate. Sevil n-a fost acceptată drept prim-ministru? Nu-i nimic. Va fi vice-prim-ministru, poziție pe care Iohannis nu mai are cum să o respingă, și va comasa cele două ministere cu cea mai mare încărcătură de activitate și de fonduri: al Dezvoltării și al Fondurilor Europene.

Ministru Fondurilor Europene a fost retrogradat în poziție de ministru delegat și în funcție a fost numită o tehnocrată din zona funcționarilor publici de la minister. Știe, face, nu are ambiții politice.

În general, cei care au fost numiți nu au ambiții politice, întărind mesajul că este guvernul Dragnea, chiar dacă Sistemul a făcut toate eforturile supraomenești posibile de a împiedica aceasta. În alte poziții cheie au fost numiți oameni apropiați lui Dragnea: Interne, Justiție – locurile cheie pentru contracararea atacurilor de tip "cîmp tactic".

Episodul 6: Comunicarea. Guvernul "Dragnea"
Mai mult, toate episoadele de comunicare de pînă acum au fost gestionate de manieră voită pentru a se transmite acest mesaj. Dragnea în prim plan, în mijlocul microfoanelor, gestionînd ceremoniile de anunțare a miniștrilor, cu Grindeanu clar poziționat simbolic în plan secund – învățăcel cuminte al adevăratului prim-ministru.

Poziționarea, atitudinea, limbajul non-verbal al celor doi, toate au transmis un mesaj foarte simplu: Dragnea conduce, chiar dacă ceilalți s-au chinuit să nu o poată face.

Și e bine că e așa. Pentru că s-a îndreptat o nedreptate. Sistemul s-a chinuit prin mijloace neconvenționale, imorale și abuzive să-l scoată pe Dragnea din joc, punînd în mișcare o întreagă mașinărie de tip "cîmp tactic", călcînd în picioare rolul politicului din democrație, încercînd să neutralizeze rolul Parlamentului și al partidelor politice.

Nu le-a ieșit. La mișcări nonconvenționale li s-a răspuns nonconvențional. Gîndire laterală.

Șah. Evident că întrebarea stă pe buzele tuturor: și, după șah, cînd vine matul?

. Citeste tot...

vineri, 25 noiembrie 2016

Pragul simbolic de 42%

La fiecare rînd de alegeri e cîte un prag simbolic pe care lumea se bate ca la Verdun (nu știți voi de-astea: a fost o bătălie sîngeroasă).

În alegerile în doi, în finalele cu strălucitori, e simplu: pragul e de 50%. Cine îl trece? Cine sughite sub el? Ponta vs Iohannis. Băsescu cu Geoană. Brexit da sau nu. Trump cu Clinton (chiar dacă acolo, formal, mai erau și alți doi pufoși – ăia au fost reziduali). La acest nivel sondajele sughit, cînd competiția e strînsă.

La alții, e un alt prag tot așa de evident: cel de 5%. Trece? Intră în Parlament. Nu trece? Ghinion. Problema și năpasta structurală a tuturor partidelor mici.

Au mai fost alegeri în care conta un anumit număr rotund: 10%, 20%, 30%, 40%, 60%. De exemplu, la alegerile parlamentare din 2012, cearta dacă USL ia 60% sau nu (a luat, deși Lăzăroiu trîmbița că o să ia doar 37% - cum face Pieleanu acum cu PSD-ul).

Sau în turul 1 la prezidențiale, în 2014. Ia Ponta 40% sau nu? Ia Iohannis 30% sau nu? De parcă ar fi contat dacă ia 39 sau 41, că tot aia era: intra în turul doi. Sau conta dacă ia 29 sau 31, că tot aia era: și el tot în turul doi era. Însă nu. Era mai mult. Era ceva simbolic. Și atunci toată lumea s-a bătut pentru sărăciile alea de praguri inutile de ziceai că ești la Dien Bien Phu (nu știți voi de-astea, a fost o bătălie hiper sîngeroasă).

Anul acesta, pragul foarte important e un pic mai ciudat. Nu e 50%. Nu e 40%. E o cifră complicată și aproximativă, căci nu știm exact cît se va redistribui de la cei care nu trec pragul de 5%. E în jur de 42-43. De ce cifra asta? Înseamnă, dacă facem ingineria inversă, următorul calcul: 50% * 85%. căci de regulă aproximativ 15% e redistribuirea de voturi a celor care nu intră în Parlament.

Să vă ecsplic.

Dacă PSD ia 45% brut, înainte de redistribuire, cam cum este în momentul de față în sondaje, atunci după redistribuire face peste 50% mandate (45% / 85% dă peste 50%). Atunci Iohannis e obligat de Constituție să dea mandatul de premier unuia de la PSD, chiar dacă n-o să vrea să i-l dea lui Dragnea. Buba mare, pa pa guvernul “meu”, tehnocrații marș înapoi la stăpînii voștri la Bruxelles, să fugim, ne mănîncă Putin și kaghebiștii de pesediști, dar mai ales și mai ales pa și pa la revedere mandatul al doilea de președinte.

Deci PSD nu trebuie să ia 50% după redistribuire, ca Iohannis să aibă pretextul să dea mandatul cui vrea el, la întîmplare lui Cioloș, nicidecum vreunui kaghebist de la PSD. Deci musai PSD nu trebuie să ia 42% în nici un caz (42% / 85% dă marginal sub 50%). Nu contează că PNL e varză și nu ia peste 30%. Nu ăla este pragul psihologic esențial de anul ăsta. Ci cel mai mult contează ca PSD să nu facă, în nici un caz, peste 42%. Căci asta înseamnă moartea pasiunii pentru pufoși. Mai ales pentru Iohannis.

Ați priceput, kaghebiștii mei, care este marea miză a acestor alegeri? Ați priceput de ce trebuie să ieșiți la vot ca și cum ar veni tătarii, pecenegii și cumanii? Că săracu’ Iohannis e pe culmile disperării.

PS: participarea la vot va fi una destul de normală, asemănătoare cu cea de la alte alegeri parlamentare: ușor peste 40%. Cel mai recent sondaj o dă la 42% și nu se identifică deocamdată nici un trend semnificativ, nici în sus, nici în jos. Ghinion, sasule.

. Citeste tot...

joi, 20 octombrie 2016

Despre lege

Despre lege Repet. Nu este vorba despre toleranță. Nu este vorba despre minorități. Nu este vorba despre biserică. Este vorba despre altceva.

Este vorba despre familie. Este vorba despre căsătorie, actul formal prin care se întemeiază o familie. Este vorba despre lege.

Despre LEGE.

Toți ăștia de aici care citiți acuma aceste rînduri sînteți născuți din pîntec de femeie, în urma împreunării unei femei cu un bărbat. Cei mai mulți de aici ați crescut în cadrul unei familii clasice, așa cum înseamnă “familie clasică” în România: o femeie, un bărbat, probabil și niște copii (1,5șiceva, dacă e să ne luăm după Anuarul Statistic).

Sînt multe concepții despre familie pe lumea asta. Antropologia, în destoinicia ei clasificativ-descriptivă, le-a trecut în revistă pe toate. Sînt tot soiul de chestii interesante pe parcursul timpului și spațiului prin familiile astea.

Prea multe femei. Prea mulți bărbați. Copii la comun. Transmiterea filiației pe la unchi și mătuși. Matriarhat. Patriarhat. Iubire ca în insulele Trobiand. Ritualuri de curtare ca la Yamomamo. Tabu-uri ca la ăia de-și dau cu trestia în nas cînd femeia nu poate face copii. Nu vreți să știți: există de toate pe lumea asta, pe fața pămîntului, în materie de familie.

În România însă, așa precum se întîmplă și în marea majoritate a societăților contemporane, cel puțin alea pe linie de filiație greco-romano-creștină, familia înseamnă un ea cu un el cu niște copii. Familia face copii. Restul, mai discutăm.

În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități etnice care ar dori să poată să-și căsătorească și, de-i cu putință, chiar și să-și acupleze copiii de pe la 7-8-9 ani. Țiganii au exemple destule de căsătorii în rîndul minorilor. Legea românească însă nu le permite, indiferent de tradiția țigănească, sau sanscrită, sau cum i-o zice. Nu e voie să căsătorești un minor, cel puțin sub 16 ani. E penală situația. Repet: penală. De ce? Că așa consideră statul român, spre deosebire de statul medieval indian, de exemplu – unde asta era posibil, chiar și dezirabil.

Tot în momentul de față, ar fi unii care ar vrea să poată să se căsătorească rudele apropiate între ele. Dacă nu pentru copii, măcar pentru păstrarea banilor în familie. Nu se poate, deși avem tot soiul de exemple istorice cînd se putea: incestul sacru la faraoni în Egipt, babardeala între rude la casele imperiale, etc etc. Nu se poate. Nu e voie. Legea românească nu permite. De ce? Că nu permite. Să nu iasă copii tembeli (vezi efectele genetice detrimentale ale cosangvinității). Să se mai vînture un pic averea prin societate, că face bine la comerț. Nu știu. Întrebați un avocat de ce.

În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități religioase care ar dori să poată să fie mai multe femei în haremul unui bărbat. Există asemenea dorințe și la creștinii mormoni din Utah. Există asemenea dorințe și la arabii musulmani din Arabia Saudită sau din Yemen. Legea românească însă nu permite așa ceva. E penală situația, dacă-ți tragi harem. De ce? Că așa consideră statul român, spre deosebire de cel din Utah sau din Arabia Saudită.

În momentul de față, dacă este să ne luăm după toleranță, avem de exemplu minorități de oameni săriți rău de tot cu pluta peste cascadă care ar dori în visele lor cretine ca familia să fie constituită dintr-o femeie și un cîine – eventual și dintr-o cameră HD. Există asemenea dorințe la unii țicniți, chiar dacă sună absolut oribil. Evident că statul român nu permite așa ceva. De ce? Sper să nu vă puneți niciodată cu adevărat întrebarea asta – vă știu totuși oameni cît de cît întregi la minte.

Deci există tot soiul de minorități, religioase, etnice, sexuale, cretinuale, care și-ar dori o formă deosebită de familie decît cea care este legiferată, repet, LEGIFERATĂ de legile României.

Ia uite ce zice aici Codul Civil:

ART. 271 Consimțământul la căsătorie Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.

ART. 272 Vârsta matrimonială (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui [...].

ART. 273 Bigamia Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.

ART. 274 Interzicerea căsătoriei între rude (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

ART. 277 Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex. (2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România. (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în Romania.


Ați auzit? Nu e voie căsătorie cu minori. Nu e voie căsătorie între rude. Nu e voie căsătorie cu mai mulți (harem). Nu e voie. De ce? Că așa zice legea.

Ați auzit? Art. 271. “Căsătoria se încheie între bărbat și femeie”. Ați auzit? Art. 277. “Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex”. Nici parteneriatele civile nu sînt acceptate de legea românească.

Exact ce cere acea petiție semnată de milioane de români, sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, verificată întru constituționalitate de Curtea Constituțională și pentru care onor domnul Johannis a porcăit milioane de români, făcîndu-i "fanatici religioși". Cînd ei, de fapt, nu sînt decît fanatici ai legii și ai bunului simț.

Ați auzit, domnule Johannis? E lege. LEGE!! Să înțeleg că nu acceptați legea românească?!... Dvs, președintele României, nu respectați legea?!!... Mă rog, n-ar fi prima dată. Dar acum sînteți, totuși, președintele României. Asta e fișa postului Dvs: să apărați statul român și legile sale.

Respectați legea, domnule președinte! Restul e gargară pentru Washington Post și pentru campania electorală. Și pur și simplu un ghinion teribil că aveți milioane de români care vă cer s-o respectați.



. Citeste tot...

luni, 16 noiembrie 2015

A portent of things to come

Această propunere de guvern reușește performanța să încerce să mulțumească pe toată lumea și, de fapt, să nemulțumească pe toată lumea. Asta pentru că este un compromis între diferitele tabere care exercită voce și / sau influență socială zilele astea.

Strada care l-a dat jos pe Ponta își are miniștrii ei. Deja au început contestările la adresa acestora. Voci ale străzii deja au început să-și arate nemulțumirea. Vroiau lustrație pînă la capăt. Nu acceptă compromisul. Libertad o muerte! Drept pentru care sînt supărați.

PSD își are și el ministrul său – chiar vice-prim-ministru. Deja au început contestările la adresa acestuia. Unii sînt supărați. Atît cei anti-PSD: cum de permitem prezența PSD-ului în acest guvern? Pentru asta am luptat noi? Pentru asta au murit oameni? Dar și cei pro-PSD: de-aia l-ați dat jos pe Ponta? Să rămînem la guvernare, alături de dușmanii noștri politici? Drept pentru care sînt supărați.

Pînă și Băsescu are opinii pro-Ponta în privința asta, ceea ce e semn de apocalipsă iminentă. S-a întors lumea cu fundul în sus, vine sfîrșitul lumii maică. Vorbește Băsescu de bine despre Ponta.

Stai așa, că n-am terminat. Și forțele de dreapta își au și ele miniștrii săi. Unii din ei cu filiații pînă hăhăt, jos la Decebal și Burebista și Ghilgameș, pînă la Coposu și la anii 90. Deja au început contestările la adresa acestora. S-au și închis site-uri pentru a se pune surdină acestor contestații. Degeaba. Unii sînt supărați.

Stai așa, că n-am terminat. Pe repede înainte: toți au miniștrii lor în acest guvern de compromis. Iohannis își are și el miniștrii lui. BNR își are și el miniștrii lui. FMI-ul și Banca Mondială își au și ele miniștrii săi. Uniunea Europeană își are miniștrii săi – chiar prim-ministrul. Statele Unite și Soros își au și ei miniștrii lor. Companiile de afaceri multinaționale își au și ele miniștrii lor. Monica Macovei își are și ea ministresa ei. Serviciile își au și ele miniștrii lor – cel puțin așa spun unele voci răutăcioase care ele sînt răutăcioase, onorată instanță, să mă iertați că citesc asemenea site-uri decadente și destabilizatoare și evident falșe și neadevărate.

Deci sîntem ca pe vremea reclamei la Pro Sport, cum spunea pe vremuri Tolontan, cînd încă nu făcea politică: dacă te înjură și steliștii, și dinamoviștii, de-abia atunci e semn că ești nepărtinitor.

La fel și cu această propunere de Guvern. Nimeni nu e mulțumit, pentru că avem de-a face cu un compromis. Compromisul, această bestie imorală, amorală, și totuși profund morală a politicii. Nimeni n-are parte de dorința sa cea mai arzătoare: un guvern al meu, numai al meu. Toți vor guvernul MEU: și Iohannis, și strada, și PSD-ul, și BNR-ul, și FMI-ul, și Comisia Europeană, și serviciile, și PSD-ul, și martorii lui Coposu, și SUA, și Soros, și Macovei, și masonii, și șerpilienii, toți.

Toți cu excepția PNL-ului, care săracul nu înțeleg prea bine unde intră în ecuația asta. Dar nu e prima dată cînd mi se întîmplă să nu înțeleg lucruri în politica românească. Alinuța și Bleguța au cam intromisionat guvernuța... Să mă iertați, onorată instanță, n-am găsit altă rimă.

Toți vor guvernul lor, și nimeni nu-l are în totalitate. Avem un guvern ca un soi de oglindă a raporturilor de forțe din societatea românească actuală. Un lucru cu care românii nu prea sînt învățați, chiar dacă au mai avut parte de asta.

Cert este că, dincolo de lipsa noastră de apetență pentru compromis și pentru acea himeră pe care toată lumea o invocă, dar nimeni de fapt nu o vrea – concordia, înțelegerea, să fie bine să nu fie rău, guvernul de uniune națională – ce se întîmplă zilele astea pe mapamondul nostru balcanic de Dîmbovița e de fapt semnul unei stări mult mai serioase și mai amenințătoare decît ne place nouă să acceptăm.

E vorba de iminența războiului.

A ieșit Dragnea și a spus-o de manieră explicită zilele astea. Dar el nu e singurul. Sînt și alte voci care vorbesc despre asta. Dar mai ales, dincolo de voci, sînt multe fapte. Tot ce se întîmplă în jurul nostru dă mărturie că e foarte posibil să fim în marginea unei perioade de conflict mondial.

Să dea Dumnezeu să nu fie așa. Să dea Dumnezeu să se oprească nebunia la timp. Dar norii la orizont sînt destul de negri. Miroase în aer a praf de pușcă și a anii 30. Spre mijlocul ori sfîrșitul anilor 30, ca să fiu mai exact.

Drept pentru care e foarte posibil să avem un guvern care să nu mulțumească în totalitate pe nimeni, să alimenteze în continuare apetența noastră pentru cîrcoteală și nemulțumire cronică. Dar care de fapt să fie un semn al vremurilor care stau să vină.

A portent of things to come, cum ar fi spus Gandalf, privind la pîcla neagră ce se ridică dinspre Mordor, înecînd zorii zilei în teamă și întuneric.



. Citeste tot...

miercuri, 16 septembrie 2015

Repetiția, mama emoției

Lucrurile stau după cum urmează.

Tinerii frumoşi şi sălbateci, diasporeni, vaporeni şi restul bucureşteni, hipstereni, anti-comunişti, anti-sovietici, anti-kaghebe, anti-corupţie, progresişti pînă în măduva oaselor, dar care nu acceptă solidaritatea socială, tot soiul de soldaţi, cetăţeni, oameni de bine, restul privitori şi băgători de seamă,

toată această jumătate de Românie şi restul diasporă au investit emoţional masiv în Crăişorul Nemţilor Care Ei De Fapt Sînt Români La Origine, în Klaus Iohannis.

Această investiţie emoţională a fost alimentată de focuri de paie mai puternice decît focurile de paie din tabăra cealaltă – adică demonii de noi, care vroiam să dăm ţara pe gratis la ruşi şi la chineji.

Focurile de paie au dus la un tăvălug electoral de manual. Iohannis şi-a luat ţara înapoi, cu un desant de sute de mii de diasporeni şi restul neamuri şi rude din ţară, convinse că, dacă nu votează cu Iohannis, nu îi mai sună copiii din străinătate de ciudă şi de supărare.

L-au votat. Au urît. Au sperat. L-au desenat pe cerul minţii lor pe Iohannis mai ceva ca pe Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Avram Iancu şi Amza Pellea la un loc. L-au votat. L-au făcut preşedinte.

Apoi, frumoşi şi sălbateci şi naivi şi plini de speranţă şi cu ochii plini de stele, au aşteptat să-şi ia ţara înapoi, să fie leul mai puternic decît dolarul, România mai tare în politică externă decît Germania, Sibiul mai faimos decît Manhattanul, să fie daţi afară din ţară toţi leproşii de pesedişti şi de pontişti şi de retrograzi care voiau să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji –

v-am spus că dacă repeţi de suficient de multe ori ceva, acesta devine din ce în ce mai adevărat? V-am spus că Ponta voia să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji?

Şi au aşteptat. Şi au aşteptat.

Şi au aşteptat.

Şi s-a făcut primăvară. Şi uite ACUM guvernul Ponta pică şi vine guvernul MEU, şi lupul se va pupa cu mielul pe trotuar în faţă la Inter şi va fi paradisul pe pămînt, mai puţin pentru jumătatea cealaltă de Românie, care v-am spus că Ponta voia să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji?

Şi au aşteptat. Şi s-a făcut vară. Şi uite ACUM guvernul Ponta pică şi lupul se va pupa cu mielul şi....

Şi v-am spus că Ponta voia să dea ţara pe gratis la ruşi şi la chineji?

Şi au aşteptat. Aşteptarea deja căpăta proporţii fabuloase, mitice, nu mai eram în Baltagul, în Mioriţa, în Toma Alimoş, ne mutasem deja în Macondo, era ceva de saga islandeză, de mituri din Insula Paştelui în această speranţă temeinică, perseverentă, a tinerilor frumoşi şi sălbateci, o jumătate de Românie care spera în continuare că va fi bine nu va fi rău, că Crăişorul Nostru Care El De Fapt E Neamţ, Chiar Dacă E Acum Pe Malul Dîmboviţei, va face ca toate lucrurile să fie mai mult decît foarte perfecte.

Şi au aşteptat.

Şi aşteaptă şi acum, săracii.

Timp în care Crăişorul i-a dezamăgit în mod constant. Nu spun că n-a făcut nimic, că a mai făcut şi el cîte ceva. S-a plimbat prin lumea largă. Şi-a luat concediu. Şi-a urmat destoinic nevoile politice. A citit de pe hîrtie, cu o naturaleţe zdrobitor de naturală, Ein Zwei Drei, puncte puncte, pauză de respiraţie, unde rămăsesem cu rîndul, să urmărim cu degetul pe hîrtie, să nu pierdem fraza.

Şi atunci aşteptarea şi speranţa şi lumina de stele din ochii tinerilor frumoşi şi sălbateci au început să iasă din termenul de garanţie, să prindă mucegai pe la colţuri, cum ai lăsa o scoică în soare mai mult decît e cazul. Ştiţi ce repede se strică scoicile cînd le laşi în soare? Ştiţi că Ponta voia să dea gratis ţara la ruşi şi la chineji?

Şi uite aşa s-a făcut toamnă, castanele cad, Vadim moare, stereotipurile se rostogolesc pe hîrtie, non-indo-europenii invadează cum ştiu ei să invadeze de mii de ani acest Bizanţ lărgit, acest portavion de piatră care este Europa, mînca-o-ar mama de cetate asediată, uite la ea ce frumos crapă pe la colţuri, zici că-i făcută din istorie.

Şi s-a făcut toamnă, şi ne-am dus copiii la şcoală de mînuţă, că s-a terminat vacanţa şi s-au întors oamenii muncii din concediu, inclusiv Preşedintele Nostru Iohannis, care încă de anul trecut ne spunea că Ponta vrea să vîndă pe gratis ţara la ruşi şi la chineji, ce noroc că l-am votat, că a ieşit preşedinte,

ce ne-am fi făcut fetelor dacă ieşea nemernicul de Ponta? Vă daţi seama că acum vorbeam în rusă şi în chineză? Ce ne-am fi făcut? Unde am mai fi emigrat noi din Amsterdam şi din Hamburg şi din Castellon dacă începeam să vorbim în rusă?

Şi uite aşa s-a făcut toamnă şi diasporenii au descoperit şi ei în cele din urmă efectele soarelui asupra scoicii în putrefacţie şi au început să hîrîie şi să mîrîie şi să li se tocească lumina de stele din ochi. Voci răzleţe, ici colo prin punctele esenţiale, au început să se întrebe dacă nu cumva regele e gol şi dacă nu cumva neamţul e mitic. Mitic, nu ca în “coborîtor din mituri”, ci ca în “Mitică, de ce dai muştele afară din Cişimigiu? De mîner, monşer”.

Te uiţi cu ochii minţii pe harta diasporenilor şi tinerofrumososălbăticenilor din străinătate şi vezi cum apar puncte de îndoială, la fel cum biologul vede la microscop cum apar focarele de celule moarte în cultura de bacterii atacate de penicilină.

Penicilina îndoielii şi dezamăgirii. Nasol. Foarte nasol. Primul semn de cangrenă. Gruaznic pentru cei care iau temperatura Regelui Preşedinte şi trebuie să-i dea aspirină în fiecare zi, să poată să citească de pe hîrtie fără să-i tremure vocea.

Drept pentru care zilele astea veţi vedea cum diasporenii vor primi o doză sănătoasă, puternică, de cal, de elefant, de injecţie de ură proaspătă la adresa lui Ponta care nu numai că voia să vîndă ţara pe gratis la ruşi şi la chineji, dar acum a băgat şi în Codul Fiscal o prevedere prin care toţi diasporenii, dar absolut toţi, vor trebui să dea bani la fonciire.

Voi vă daţi seama dezastru? Cum se poate aşa ceva? Imediat diasporenii şi tinerofrumososălbătecenii vor uita de dezamăgire şi de îndoială şi se vor repezi cu furii noi, cu scîrbe proaspete, în ditirambe chiar mai lungi decît acest articol întorlocat, să mi ţi-l mototolească şi terfelească şi feisbucească pe nemernicul de Ponta,

care vrea să ne ia banii, îşi bate joc de noi, cum adică, noi am plecat din ţară că să ne fie bine, să nu ne fie rău, să putem vota cînd şi unde vrem noi şi pe cine vrem noi, am plecat din dictatura aia mai ceva ca la Novosibiirsk şi acuma mai vrea şi bani de la noi?

Ce tupeu! Ce nesimţire! Să facem ceva să ne luăm ţara înapoi!!! De ce nu face nimeni nimic să ne dea ţara înapoi pe gratis nouă, şi nu ruşilor şi chinejilor?

V-am spus că Ponta vrea să vîndă ţara pe gratis la ruşi şi la chineji? V-am spus că Ponta vrea să ia banii de la toţi, să-i nenorocească pe toţi, cum e posibil aşa ceva, simt că mă sufoc de indignare, să facă cineva ceva, presa de ce tace, de ce sînteţi toţi complici la jaf şi la dezmăţ?

Săptămînile următoare, după ce Vadim va fi încetat să tot moară, după ce ne tot vom fi săturat să înjurăm sirieni, iranieni, şerpilieni, musulmanieni, să vezi bunătate de foc de paie care să abată gîndurile negre ale tinerilor frumoşi şi sălbateci, să le neutralizeze dezamăgirea la adresa lui Iohannis şi să le dea păpică nouă, proaspătă, de ură şi de furie şi de iureş online.

V-am spus că Ponta vrea să vîndă ţara pe gratis la ruşi şi la chineji? V-am spus că Ponta vrea să ne ia banii la toţi?

Cîtă nesimţire! Să facă cineva ceva, să-l oprească. Domnu Iohannis! Steaua speranţei noastre! Fă dom’le ceva...





. Citeste tot...