duminică, 19 iunie 2022

Am ajuns să gîndesc ca useriștii

Da, pe bune. Chiar în halul ăsta de nemernicie am ajuns. Useriștii au dreptate.

Vă mai aduceți aminte cînd îndemnau useriștii de manieră foarte expresivă, folosind expletive și emoticoane și tot soiul de alte asemenea trăirisme adolescentine, să nu meargă lumea la vot? Era pe vremea aia o duduiță plînsă toată, tare indignată de felul ei, așa cum sînt în general deontologii care practică virtue signaling și shaming de medievaliști. Se dădea sărăcuța de ea de chinul morții să spună oamenilor că votul nu contează.

Era chiar și o memă, dacă nu mă înșel. Stați acasă, dacă vă pasă. Mă rog, asta era pentru izolarea Covid, să fim responsabili să nu respirăm la mai puțin de 30 de mile marine de orice altă ființă umană, căci Covidul este parșiv și prezintă caracteristici de rachetă continentală, nici nu știi cum respiri și Covidul țușt, îți sare la beregată de pe partea cealaltă a trotuarului.

Însă îndemnul “stați acasă, dacă vă pasă” este cît se poate de potrivit și în cazul votului. E foarte bine așa. Stați acasă, nu mai votați.

Oricum votul nu mai contează. Oricum democrația a ajuns o bătaie de joc, o mimare jenantă. Ba chiar de multe ori distinșii sistemici nici măcar nu mai mimează, ci acționează abuziv pe față, fără menajamente.

Vezi cazul recent cu interzicerea accesului unui cetățean în Parlamentul României, deși fusese invitat de un parlamentar. Da, e vorba de Dan Chitic. El nu are voie să fie cetățean, în schimb bașoldina aia de zuză isterică ce se rostogolea deunăzi pe preșurile Parlamentului avea voie, să-și facă toate damblalele isterico-ideologice.

Au lăsat-o chiar și cu megafon. De ce? Simplu. Pentru că trebuia. Pentru că făcea parte din scenariu. Pentru că de fapt era doar un instrument de presiune sistemică, iaca acolo și ea o ființă întocmai și la timp care trebuia să-și facă numărul recomandat de superiori.

Da, pe bune. Chiar în halul ăsta de nesimțire ideologică am ajuns. Consider că nu mai există partide care să merite să le susțin.

PSD-ul a ajuns mai jenant în milogeala sa sistemică chiar și decît USR. Naționaliștii nu contează, nu vor fi niciodată primiți la putere, vor fi demonizați și tăvăliți și izolați. Nu mai există partide cărora să le acord vreo șansă. Nu mai merită nici unul. Consider că nu mai are rost să-mi irosesc energia și timpul să-mi mișc hoitul pînă la secția de votare unde sînt arondat.

Democrația oricum nu mai există. Votul oricum nu mai contează. Sistemicii cu grade pe umeri și în gînd au ajuns deja să controleze pe față puterea în România.

De ce să-mi mai bat capul? De ce să mai mă chinui, să investesc emoții și speranțe într-unii care inevitabil mă vor dezamăgi, vor juca alt joc decît cel pentru care i-am trimis în Parlament?

Este cazul, dragii mei medievali retrograzi și obscurantiști, de un mare hai sictir care să cuprindă țara mai ceva decît chemarea la lichide seminale care a trecut prin mulțime cum trece vîntul de vară prin lanul de secară.

Îmi voi cumpăra o pungă de semințe, voi sparge bomboane agricole cu dispreț, voi scuipa cojile de la balcon, în cea mai degradantă atitudine posibilă, specifică mitocanului de cîmpie, și voi admira felul în care voi vă prefaceți că votați, iar ei se prefac că ar conta în vreun fel.

Da, știu. Am deja prieteni care să-mi atragă atenția. Nu e bine, coane Mirele. Nu e bine. Vor cîștiga cei care își mobilizează mîna de pătimași. Vom fi conduși de o minoritate nereprezentativă. Nu e bine.

Așa, și? Păi pînă acum nu a fost la fel? Nu tot de o minoritate nereprezentativă sîntem conduși? Ăia din Parlament nu se duc oricum degeaba în sala aia mare și solemnă și inutilă, să se prefacă a fi utili, cînd ei de fapt doar își iau dragele de pensii speciale?

Păi nu e de atîta timp dictatură din ce în ce mai puțin mascată? Păi nu sistemii conduc, nu ei pun președintele, în ciuda a ceea ce s-a votat?

Nu ei pun primari prin furt transparent, documentat de saci de voturi, în urma cărui furt dovedit nu s-a întîmplat nimic, dar absolut nimic? Și acuma mai numără Miliția voturile alea de la Sectorul 1, prefăcîndu-se că apără legea. Apără pe dracu. Nu se va întîmpla nimic. Batista pe țambal. Bebelușei din Guadelupa nu i se va atinge nici măcar un fir de păr din cap, draga de ea de degeseiță.

Nu sistemicii trag oameni politici pe dreapta, frîngîndu-le cariera politică și influența cu dosare inventate, necesare instrumente de control politic? Degeaba vine realitatea după niște ani buni de zile să spună “nu a fost așa, dosarele au fost niște făcături, oamenii ăia au fost nevinovați”. Ehe, între timp respectivii au îngrășat demult solul fertil al istoriei, devenind niște cadavre politice scoase definitiv în decor.

E plină istoria politică recentă a României de asemenea victime. S-a sesizat cineva? A făcut careva scandal? A fost vreo consecință? Absolut nimeni. Absolut nici una.

Mai contează dreptatea? Mai contează votul? Mai contează democrația? Vă spun eu, dragii mei medievali în căutarea lui Făt Frumos. Nu, nu mai contează. Deci hai să stăm acasă, dacă ne pasă.

Oricum, să știți că nu sînt defel în contra curentului. De fapt, majoritatea gîndește ca mine. La vot vor mai veni maxim o treime din români. Hai să zicem poate-poate 40%, cu eforturi deosebite din pixul necruțător al sistemicilor. Cînd e nevoie, sîntem mulți, nu se face cvorumul. Vezi referendumul de demitere al lui Băsescu din 2012, anulat printr-un giumbușluc absolut fenomenal, strigător la cer, noaptea ca hoții. Cînd e nevoie pe dos, sîntem mai puțini, să iasă bine la socoteală. Totul din pix. Totul o făcătură. Întocmai și la timp.

Cei mai mulți dintre români să știți că deja gîndesc precum mine. Au o scîrbă în ei cît casa. O lehamite de tot ce se întîmplă în jur. Sînt prea tăbăciți, nu mai cred nimic din ce li se vîntură pe la nas, nu mai au încredere în nimeni. Toți o apă și un pămînt. Deci, de fapt, pur și simplu mă alătur hoardelor de nepăsători care privesc cum arde Roma. Să ardă. Merită să ardă. Să nu mai rămînă cărămidă peste cărămidă, să se aleagă praful. Oricum se alege.

Apropo. Să vezi ce mișto o să fie. Vor începe demersurile privind modificarea Constituției. Deja mă doare la bască. Priviți how many fraggs I give. Admirați-mi nesimțirea monumentală. Mi se rupe. Constituția oricum e doar un document bun să fie călcat în picioare, ignorat sau interpretat cum le convine lor mai bine. Și cînd cineva se opune pe baze justificate, îi înfloresc imediat niște struți în ogradă, să fie un dosar penal, să fie bine, să nu fie rău.

Nu-mi mai pasă, dragilor. Prea multă dublă măsură. Prea multă ipocrizie. Prea mult ține sistemul doar cu unii. Arbitrul fluieră mereu pentru ceilalți. Nu mai vreau să mai joc jocul ăsta, pentru că-l joc degeaba.

Pentru drama de la Colectiv l-ați băgat la pușcărie pe Piedone. Deși cei de sub el, care trebuiau să verifice și care i-au dat actele la semnat acestuia, să le semneze ca primarul, n-au pățit nimic. Doar Piedone e de vină, am înțeles.

Între timp, în spitalele țării, deci într-o instituție publică, nu privată, au ars de mai multe ori oameni de vii. A fost cineva tras la răspundere? Evident că nu. Că erau de-ai lor.

Pe Dragnea l-ați băgat la pușcărie, că adunase prea multă putere. I-ați inventat dosar după dosar, să fiți siguri că nu scapă, că îl băgați pe tubulatură. Lui Cîțu, însă, că a îndatorat țara nepermis de mult, și distinsului leprozaur Orban și distinșilor miniștri useriști ai sănătății și lui Raed Arafat, că au făcut niște matrapazlîcuri cu achiziția de vaccinuri, nu le-ați făcut nimic. De ce? Simplu. Pentru că...

Da, da. Deja mă repet. Pentru că erau de-ai lor.

Unde e dreptatea? Unde e democrația?

Deci gata. Deci a se scuti, Mitică. Prea multă fățărnicie. Prea mult fluieră arbitrul doar pentru unii. Kanieț filma. Pe mine m-ați pierdut de mușteriu. Nu mai îmi pasă de politică. Rugby, mai ales din emisfera sudică. Un pic de vodcă, să nu-mi scadă tensiunea. Scris, mult scris – salvarea e doar prin scris, un soi de mîntuire profană. Familie. Prieteni. Poate un pic de mirosit flori, precum taurul Ferdinand. Multe filme, trăiască refugierea în evadare, în fantasmă, în Tinsel Town. Și neapărat ciorbă de burtă. Măcar aia nu și-a schimbat gustul. Încă.

Cine va conduce țara? Cei aleși de o minoritate ascunsă, ce își legitimează puterea printr-o altă convenabilă minoritate gălăgioasă, pentru a se mima democrația. Cine va conduce țara? Cine o conduce deja. Cine a condus-o și pînă acum. Nu se va schimba nimic, nu-mi fac griji. Gradații. Înstelații. Instituțiile de forță, pe post de vătafi din partea stăpînilor de afară. Ei au voie orice. Bine. Atunci să se joace în ogradă cum vor ei.

Eu o să mă alătur hoardelor de nepăsători pe care îi doare la bască. Să vină useriștii la guvernare. Nu-mi mai pasă. Să faceți muci din țara asta. Nu-mi mai pasă. Să ajungă Kodruța președinte, să ne aresteze pe toți. Ei, și? Să schimbați Constituția, speriați de spectrul Kodruței, să ajungă Iohannis președinte din nou. Așa, și ce dacă? V-ați bătut joc de țara asta atîția ani la rînd. Încă niște decenii de-aici încolo, tot aia e.

Vă pup pe istorie și pe soartă. Nu meritați nici una, nici alta. Hai, pa.



. Citeste tot...

luni, 13 iunie 2022

România, trezește-te!

Stau pe trotuar și aștept să vină un prieten, să intrăm la o întîlnire. Bipăie telefonul. Mesaj. Trafic, întîrzie cinci minute. Stau și aștept. Nema problema, o să vii cînd o să vii. Nu ne grăbește nimeni. Take your time.

N-am țigările la mine, încerc măcar în cîteva din zile să fumez mai puțin. Mă uit în preajmă, admir peisajul. Lume oameni persoane. Textura urbană care ne face să ne simțim vii, să apreciem privilegiul de a trăi într-o urbe mare. Admir fețele, posturile, gesturile, mersul. Orice om e un univers în sine. Mă simt sociolog și generos. Viața merită trăită. Mai ales că e soare afară, primăvară tîrzie.

Privirea-mi rătăcește în jur. Mă uit și la clădiri, și la pomi. Ce e acolo? Ce mi-a sărit în ochi, baleind împrejurimile? În ferestrele casei de peste drum, două afișe. Scoase la imprimantă, lipite pe fereastă pe dinăuntru. Casa veche, clar locuință rezidențială, nu de birouri. Două foi A4, lipite pe două ferestre separate, cele care dau înspre drum.

Încă mai am privirea ageră, n-am nevoie de ochelari. Văd clar ce scrie, fără biciclete pe nas. Prietenii mă și bombăne: cum, tu poți să vezi pînă acolo, să citești ce e scris pe foaia aia? Ah, ce bine e să fii la 50 de ani să n-ai nevoie de ochelari. Te face să te simți tînăr. Criza vîrstei de mijloc.

Mă uit la afișe. Da, am citit bine, nu mă înșală privirea. Pe ambele foi scrie același lucru. Un text scurt, o frază simplă. “România, trezește-te!”. Font simplu, hîrtie albă, fără alte zorzoane. Doar aceste cuvinte.

Ah, Doamne, mulțumescu-Ți. Mi-ai dat subiect de articol săptămîna asta, că și-așa nu știam ce să scriu pentru gazetă.

Auzi tu: România, trezește-te! Un strigăt mut, o indignare mediocră, tipărită mediocru pe niște foi mediocre de hîrtie scoasă la imprimantă. O imprimantă inevitabil mediocră, de apartament. De-aia de se strică atunci cînd ți-e lumea mai dragă. Nici măcar n-au făcut fontul suficient de mare, să acopere cum trebuie spațiul disponibil. Ce font mediocru. Ce afiș mediocru. Ce strigăt mediocru, inutil.

România, trezește-te!

Din ce să se trezească, bre? Nu-i vezi cît de placizi sînt? Nu-i vezi cum își duc viețile mai departe, fără mari angoase, fără mari răvășiri existențiale? La cine strigi, bre fereastră mută bre? Nu vezi că nu te bagă nimeni în seamă? Nu vezi că sînt singurul blambec idealist care catadicsește să te citească? Nu vezi că toți ceilalți trec impasibili pe lîngă tine, fără să ridice privirile, fără să le pese?

Inevitabil, cuvintele imnului îmi răsar în minte. Deșteaptă-te, române din somnul cel de moarte, în care te-adînciră...

Pleacă, bre, de-aici, cu prostiile tale. Nu se deșteaptă nimeni. Le convine situația. Călduță. Mediocră. Las-o, mă, așa, cum a căzut. Las-o la punctu’ mort.

Cuvintele afișului reverberează peste secole cu îndemnurile imnului nostru. Golite de conținut, rumegate solemn și plictisit ori de cîte ori avem cîte un eveniment la care se cuvine să-l cîntăm. Nimeni nu dă atenție conținutului. Ce înseamnă cu adevărat acele cuvinte.

Toți le molfăim cuviincioși, cu fețele fleașcă, încercînd să ne ascundem stinghereala ori plictiseala. Așteptînd să se termine minutul de penibilitate. Unii dintre noi nici nu ne mai aducem aminte versurile, dăm mărunt din buze, minînd că le știm. Deșteaptă-te, române, din somnul cel de... Pe naiba. Nu ținem cont de cuvinte. Să cînte muzica, să se termine imnul.

Hai să-l actualizăm, căci oricum nu contează.

Deșteaptă-te române, din somnul cel de NEPĂSARE

Nepăsare, da? Nu moarte. Nu mai moare nimeni în ziua de azi, în afară de Covid. Și oricum, acelea sînt morți oficiale, necesare, să dea bine la statistică. Nu mai există alte morți, în afară de Covid. În rest, de ce să murim, cînd putem să trăim ca și cum am fi morți?

Slumber. Ce cuvînt frumos. Somn de-ăla fără scop, fără vise. Cum zicea străbunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească: dormi, fi-r-ai ai dracu’ de nenorocit, dormire-ai bumben să dormi. Bumben. Adică slumber, dar mai pe românește. Acest cuvînt pe care nu-l mai folosește nimeni. Stați liniștiți, nu mă bombănea pe mine, că eram copil răzgîiat, ținea la mine. Îl blestema pe străbunică-miu. Pe el putea să-l patrafirească în vorbe de duh. Prea dormea bumben cînd nu-i dădea voie străbunică-mea să doarmă.

Nu mai e vremea de moarte, dragii mei placizi. E vremea de nepăsare. O lene existențială, în care nu contează, nu punem la suflet, nu simțim. Alții decid pentru noi, trăiască dronele și camerele de luat vederi și fonciirea. O nepăsare bumben, premium, necesară.

Să continuăm. Merită să ne actualizăm imnul de stat. Oricum nu contează. Oricum nu ține cont nimeni de cuvintele sale. Viața e în altă parte. La vie est ailleurs.

În care te-adînciră barbarii de INFLUENCERI

De ce influenceri, bre sociologule bre? Simplu. Pentru că azi nu mai există tirani. Doar influenceri. Radu Tudor și-a lui ceată toți moderatori cu ceafa lată și cu deskul dezvelit antărteinăr cel vestit. Ne lăsăm mințile acaparate nu de tiranii de pe vremuri, niște ființe monstruoase, demne de înfierat. Ci de influenceri. Ah, ce cuvînt puternic. Un barbarism atît de necesar.

Sîntem atît de moi și de fleașcă și ne convine mediocritatea în asemenea măsură încît nici nu mai e nevoie de Stalin sau de Mehmet Pașa sau de Ceaușescu sau de Dragnea. E suficient să vină Radu Tudor, să ne adăpăm de la înțelepciunea amvonului său incontestabil. Și gata: realitatea e servită, fandacsia-i gata. Mințile sînt acaparate fără luptă. Ce simplu. Genial de simplu.

Acum ori niciodată, croiește-ți a ta ...

A ta ce? Soartă? Hai să fim serioși. Viață? N-auzi, bre, că viața e în altă parte? Oamenilor le place să le croiască soarta alții. E convenabil. E suboptimal, într-adevăr. Dar lipsit de efort. Calea minimei rezistențe. Las-o, mă, la punctu’ mort...

Deci nu punem nici un cuvînt. Nu există soartă. Nu există viață. Doar Radu Tudor. El umple tot spațiul necesar. Acum ori niciodată, croiește-ți a ta MEDIOCRITATE BLEAGĂ ȘI FLEAȘCĂ ȘI CONVENABILĂ. E lung, știu. Nu rimează. Se cîntă greu. Deci dacă vreți, puneți. Dacă nu, nu. Mediocre versuri. Mediocră viață.

Să continuăm.

La care să se-nchine și cruzii tăi NEO-COLONIALIȘTI

Îmi cer scuze, n-am găsit altă rimă. Nu mai există dușmani. Decît ăia fabricați în mod convenabil de către influenceri. Putin, evident. Dar și Orban. Orban ăla rău, ungurul suveranist, nu Orban cel bun, ăsta al nostru, fostul prim-ministru, acuma ajuns rebut politic.

Dar mai ales Năstase Geoană Ponta Dragnea Dăncilă. Ce serie de tirani convenabili. Decenii la rînd v-au băgat influencerii în cap că sînt niște nasoi. Niște tirani. Deci PSD, indubitabil. Boierii autohtoni demonizați de către metropolă. Ce tirani, că nu ascultă de stăpînii lor înțelepți de la centrul Imperiului.

Pardon, uitasem. Îmi cer scuze pentru greșeală. PSD între timp a fost reevaluat. Nu mai e Ciuma Roșie. E partenerul responsabil de guvernare. Nu mai există tirani nici măcar la PSD. Nu mai au pe stoc. Ciolacu e bun, nu ca nasoii dinaintea lui. Se cade să reformulăm ideea. Nici măcar PSD nu mai e dușman. Dacă pînă și Iohannis l-a reevaluat, înseamnă că nu mai avem voie să mai zicem nimic rău de el.

Deci, ce să vezi, nu mai avem de fapt dușmani. Doar bampiri care sug sîngele poporului. Adică neocolonialiști. Pardon, îmi retrag cuvintele. Prea tari. Nu se cuvine să introducem ideologie marxistă în acest discurs înălțător. Tăiați neocolonialiști. Scrieți aliați strategici. La care să se-nchine și cruzii tăi aliați strategici.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mîini mai curge un sînge de român.


Fugi, bre, de-aci. Ce e cu medievalismele astea? Nu român. Tăiați acest cuvînt plin de naționalism revanșard. Radu Tudor ne învață că naționalismul e cîh, e nașpa, e fake news. Poate italian. Așa sună mai bine. Sau spaniol. Englez. German. Chiar și ucrainian. Astea sînt națiile bune. Doar ei au voie să fie naționaliști.

Pe bune, nici nu-mi dau seama cum de ne mai putem permite să cîntăm asemenea versuri barbare, medievale, vetuste, primitive, obscurantiste. Chiar, ce Dumnezeu e sărăcia asta de imn, care îndeamnă lumea la tot soiul de gînduri subversive? Cum putem îndemna românii să mai fie români, cînd deontologii ne învață că nu mai e bine să fii român, ci doar decît italian spaniol englez neamț polonez ucrainian?

În rest, stați liniștiți, e bine. Toate merg cum trebuie. E primăvară afară. Lumea trece liniștită pe stradă. Tocmai am dat o lege prin care gazele României nu mai sînt ale României, se duc direct spre metropolă. Cum să decidem noi asupra gazelor noastre? Doamne ferește. Se sparie gîndul. Ce prostie medievală. Mai bine să le ia alții pe gratis și să ni le vîndă înapoi, la suprapreț.

Să facă și metropola un ban cinstit de pe urma resurselor noastre. Frankfurt? E bun. Să meargă banii la Frankfurt. Viena, e bine? Cum să nu. Să se ducă gazele și plus-valoarea și profitul la Viena. Ei merită. Noi nu. Să dăm ceva și la Paris? Să dăm, cum să nu dăm. Ei de ce să nu ia nimic de-aici? Ce, ei e mai proști decît alți aliați strategici?

Deci e bine. E primăvară afară. E soare. Lumea trece liniștită pe stradă, își vede de treburile sale mediocre. Afișul din fereastră strigă degeaba România, trezește-te. De ce să se trezească, bre? De ce să se deștepte? Ce-i cu îndemnurile astea dubioase? Nu vezi ce bine doarme? Somn liniștit, milenar. Ciobanul mioritic. Oile placide s-au așternut la iernat, privesc la Radu Tudor cu multă poftă din care vor consuma iarna întreagă.

Hai, că o să fie bine. Am rescris și imnul de stat. L-am actualizat la noile necesități geostrategice ale momentului. Și în rest, ne vedem de viața noastră. Cea mai foarte perfectă viață. Cea mai foarte mediocră. Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

O Brave New World That Has Such People In It. Nu am spus-o eu. Ci genialul de Shakespeare. Dacă nu mă credeți pe mine, măcar pe el să-l credeți. Un imperialist. Un neocolonialist. Priviți cum ne colonizează creierele. Nici măcar în limba română nu mai gîndim, e nevoie să apelăm la citate din limba aliaților strategici pentru a spune ce se întîmpă. Și ceea ce nimănui oricum nu-i pasă.

Oh, wonder! How many goodly creatures are there here! How beauteous mankind is! O brave new world, that has such people in it!

Și mai e și primăvară afară. Primăvară tîrzie. Ah, cît de perfect. Ah, cît de mediocru.

Ghinion.

Pardon, m-am exprimat greșit. Bad luck.

PS: Ca să nu avem discuții. Ce v-am povestit cu afișele lipite în geam, pe care scrie "România, trezește-te!”, nu e nici un fel de invenție de-a mea. Nici un fel de libertate auctorială pe care să mi-o fi permis pentru a scrie un articol genial, dar neadevărat. Nu e o scorneală de sociolog inventiv. Afișele sînt acolo. Am și poză, dacă nu mă credeți. Viața bate narativul. Ghinion. Pardon. Bad luck.



. Citeste tot...

vineri, 10 iunie 2022

Controlați-vă dorința de libertate

Zilele trecute, în ciuda eforturilor imense depuse de către autoritățile chineze, Covidul bîntuia din ce în ce mai dezlănțuit prin Șanghai și prin alte părți ale Chinei. Pentru a-l combate, cei de la putere au decis să aplice politica Zero Covid. Fără milă. Nici un caz de Covid.

Drept urmare, teritorii ce cuprind aproape un sfert din populația Chinei au fost băgate de către autorități într-o carantină cruntă, nemaîntîlnită în perioada contemporană. Sute de milioane de chinezi au fost pur și simplu încuiați în case, fără drept de apel.

Li s-a pus sigilii la uși, iar cine rupe sigiliul suferă pedepse aspre. De multe ori, blocurile de locuințe au fost pur și simplu încuiate pe dinafară, să nu care cumva să iasă micuții. Decît pe dinăuntru, mai bine pe dinafară. Frica păzește bostanii. Lacătul asigură respectarea legii. Cine are mîncare, se descurcă. Cine nu, nu. Ghinion. Totul pentru știință. Totul pentru progres.

Parte din efortul administrativ o reprezintă propaganda. Ce le spui cetățenilor care, în mod inevitabil, nu sînt de acord cu aceste măsuri draconice de combatere a Covidului? Cum îi faci să stea cuminți în cotețele lor? Aloo! Aloo!! Tovarăși! Stați cuminți la locurili voastre...

E celebru deja filmul cu acea parte din Șanghai care urlă de foame și de furie. Nenumărați chinezi încuiați în blocuri care strigă noaptea la geam, în contra măsurilor de restricție. Nu pot ieși din case, căci sînt încuiați. Dar le-a rămas măcar vocea. Protestul.

Nu. Greșit. Nici măcar vocea nu le-a rămas.

La fel de celebre precum urletele în întuneric ale cetățenilor chinezi încuiați în case sînt și filmele cu drone care zboară prin dreptul geamurilor acestora și care latră din difuzoare mesaje de conformare socială.

Dintre multele fraze prin care propaganda toarnă apă peste focul furiei populare, una țîșnește limpede în întunericul Șanghaiului, înconjurînd globul și devenind o adevărată concluzie a acestor vremuri pe care le trăim.

“Cetățeni, controlați-vă dorința de libertate”.

Genială exprimare. Chintesența puterii statale din zilele astea.

Urletele chinezilor încuiați în case îmi amintesc de o scenă din recentul serial SF The Expanse. Foarte bun serialul. Foarte pertinent gîndit.

E vorba despre un viitor apropiat în care oamenii s-au extins în tot sistemul solar, formînd trei populații distincte, cu trei interese geostrategice de multe ori divergente. Cei de pe Pămînt (Terra). După ei, primii coloniști în spațiul cosmic, cei de pe Marte. După ei, a doua extensie de migrație umană în afara planetei noastre, a doua colonie, cea din centura de asteroizi de dincolo de Marte.

Avem trei popoare, pămîntenii, marțienii și centuriștii (the Belters), care se străduie fiecare să-și urmeze nevoile și interesele distincte. Ca în orice poveste care ține cont de geostrategie, aceste trei facțiuni ale umanității se ceartă pînă ajung în marginea războiului.

În acest context, intervine un eveniment neașteptat, o lebădă neagră. O epidemie provocată de o sursă de viață extraterestră. Care afectează preponderent Centuriștii, îndeosebi unul din centrele lor de populație, cel de pe asteroidul Eros. Epidemie. Covid. Vă sună cunoscut?

Asteroidul Eros este infectat în mod deliberat de către niște oameni răi, necesari în economia narativă a serialului. Oamenii de pe Eros, sute de mii de oameni, centuriști de fel, sînt izolați să nu se răspîndească pandemia. Sortiți unei morți necruțătoare.

Singurul lucru care răzbate de pe acel asteroid sînt transmisiile radio. Care încetul cu încetul se transformă într-un urlet imens, colectiv, de furie și de neputință și de transformare în ceva dincolo de om. Sute de mii de urlete de oameni neputincioși, fără de scăpare.

Acele urlete din serialul The Expanse sînt tulburător de asemănătoare cu cele auzite zilele astea în înregistrările pirat care au scăpat de cenzura chineză și care acum fac înconjurul lumii. Ce pînă acum doi ani de zile ni se părea un science fiction cam tras de păr, așa cum sînt de regulă mai toate poveștile science fiction, iată că acum încetul cu încetul devine realitate prozaică.

Avem de-a face cu un behemot de putere care e în stare să închidă nu doar o mînă de oameni, ci ditamai orașul de douăzeci de milioane de locuitori. Da, ochii nu vă joacă feste. Ați citit corect. Șanghaiul are 26 de milioane de locuitori. Doar decît 26 de milioane. O dată și jumătate cît toată populația României, dacă ții cont de cele 4 milioane de români plecați peste hotare, care însă în statisticile oficiale încă mai sînt numărați ca fiind pe teritoriul țării.

Voi vă închipuiți ce înseamnă să încui în case 26 de milioane de locuitori? Și asta doar în Șanghai. Mai sînt și alte orașe supuse zilele astea carantinei severe. Per total, populația chineză băgată la bulău este mult mai mare. Cel puțin 100 de milioane de oameni. Imens. Se sparie gîndul. Nici nu putem să ne imaginăm o asemenea mărime. E dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Un simplu număr abstract.

Există pe lumea asta un sociolog, mare sociolog, Michael Mann, care în ultimii treizeci de ani a dat seamă de felul în care puterea statului crește pe parcursul istoriei.

Lucrarea sa magnum opus, The Sources of Social Power, ditamai imensitatea de carte în patru volume și mii de pagini, pur și simplu ia toată istoria umanității, o cerne de pleava miriadelor de detalii care ne împiedică să vedem pădurea din cauza copacilor și ne arată puterea socială în toată splendoarea ei necruțătoare. Cu cele patru componente ale sale: ideologică, economică, militară și politică. Modelul IEMP.

În cadrul acestui model teoretic de explicare a distribuirii puterii în societate, tehnologia joacă un rol esențial. Michael Mann ne scoate în evidență felul în care puterea statului devine pe parcursul istoriei din ce în ce mai extinsă. Prezintă o capacitate de proiecție a puterii în colțuri din ce mai îndepărtate. Și totul datorită dezvoltărilor tehnologice. De la cele mai vechi și mai banale pînă la cele mai recente și mai complexe.

Mîna lungă a puterii care în ziua de azi te ajunge oriunde. Prin tot sistemul tehnologic pus la punct, de la baze de date la camere de luat vederi la mașinării care te prind la mașinării care te controlează, fie pe tine direct, fie resursele de care ai nevoie. Pînă la, cel mai recent, drone care îți urlă duios: cetățeni, înfrînați-vă dorința de libertate.

Repet: mîna lungă a puterii, nu a legii. Să nu faceți greșeala să vă lăsați păcăliți de dulcele lătrat duios al dronei. Nu există lege. Doar putere. Legea e doar consecința deținerii de putere. Cine deține puterea, face și legea. Sînt nenumărate exemple de abuz instituțional făcut cu legea în mînă. Țineți minte: nu există lege pe lumea asta. Există doar putere și tehnologie. Și propagandă.

Ce se întîmplă în China zilele astea e doar un semn timpuriu al vremurilor care va să vie pe toată întinderea globului. An early warning. A portent of things to come. Azi în China, mîine pe toată Terra.

O să ziceți că greșesc. Că doar nasoii de dictatori își pot permite asemenea blestemății de abuzuri. Da, da. Cum să nu. Gîndiți-vă la ce au făcut canadienii cu poporul lor. Canadienii, acest paragon al democrației și respectării drepturilor omului. Da, da. Cum să nu. Drepturile omului cît cuprinde. Sau gîndiți-vă la Noua Zeelandă. Sau la Olanda. Sau la Germania ori Austria ori Italia ori Franța.

Toate niște state exemplare, niște lumini ale democrației. Care au călcat în picioare cît ai clipi orice aparență și și-au arătat adevărata față. Putere discreționară. Abuz. “Curat neconstituțional, coane Fănică, dar umflă-l”. Nu uitați, nu vă lăsați păcăliți. Nu există pe lumea asta decît putere și tehnologie. Și propagandă.

Ce se întîmplă zilele astea în China va deveni, încetul cu încetul, normă de funcționare a statului pe tot cuprinsul globului. Justificări și pretexte se vor găsi foarte ușor. Întotdeauna restrîngerea de libertăți va fi clamată în scopuri nobile. Întotdeauna se va găsi un gîndăcel de stepă și niște dușmani necesari. Propaganda va funcționa fără de greș. Tehnologia va ajuta propaganda.

În oglindă, întotdeauna cei care se vor împotrivi strîngerii de șurub vor fi demonizați. Etichetați de către necesara propagandă drept vetuști, medievali, anacronici, penali, corupți, teroriști. Și, la fel de inevitabil, întotdeauna majoritatea populației va pune botul fără mari bătăi de cap la acest narativ. Oile placide s-au așternut la iernat...

Societatea, pe baza priceperii din ce în ce mai eficiente a tehnologiei, va deveni din ce în ce mai militarizată. Uitați-vă la noi, ce ușor s-a trecut de la pretenția de democrație la guvernare militară aproape pe față. Fără să zică nimeni nici pîs.

Și e de-abia începutul. Și nu se întîmplă doar în România.

În toate statele dezvoltate există aceeași tentație a lepădării de democrație și a trecerii la un regim militar din ce în ce mai pe față. De ce? Simplu. Pentru că se poate. Tehnologia ajută. Camere de luat vederi. Baze de date. Heblul care poate fi oricînd tras peste regiuni întregi. Mașini de-alea complicate care să împrăștie rebelii. Și roboți care merg deja singuri și sînt foarte eficienți în a impune puterea statului.

Problema e că nu mai ai unde să fugi de mîna lungă și abuzivă a statului discreționar, care inventează justificări și le legitimează și apoi le proiectează asupra ta prin intermediul unei tehnologii din ce în ce mai eficiente.

Pe vremuri, oamenii fugeau de opresiune în alt loc. Cît timp tehnologia de control social era aproximativă și mediocră și neputincioasă, puteai să fugi.

Dealurile de sud ale Carpaților sînt pline de localități și de familii denumite Ungureni / Ungureanu. Erau pur și simplu românii care fugeau de sub jugul și de sub samavolnicia austro-ungarilor spre frații lor români de peste munți. Veneau din “Ungaria”, deci erau “ungureni”.

Fugeau dintr-un motiv foarte simplu: pentru că puteau să fugă. Pentru că granițele Imperiului erau insuficient controlate de grănicerii habsburgi și prezentau suficiente găuri, suficient de multe poteci ascunse pe unde primitivii de iobagi români să poată fugi la mai bine.

Acuma unde să fugi? Granițele sînt din ce în ce mai bine controlate. Nu mai există pete albe pe hartă. Toate statele devin, încetul cu încetul, la fel. Toate statele își strîng șurubul conformării asupra cetățenilor lor. Iar coloniile spațiale sînt deocamdată doar science fiction. Doar decît. Centuriștii aroganți și liberi de pe centura de asteroizi nu există decît în imaginația noastră înfierbîntată.

Tehnologia încurajează abuzul statal. O să fie din ce în ce mai bine. Azi nu mai avem voie să dăm foc la frunze în curte. Mîine nu vom mai avea voie să săpăm fîntîni. Totul în scopuri nobile, evident. Propaganda va găsi motive să justifice de ce nu e voie. Suferă Greta Trotineta. Poluăm apa. Distrugem habitatul salamandrei subterane.

De fapt, e vorba despre controlul resurselor. N-ai fîntînă, trebuie să iei apă de la stat. Statul cum îți dă, la fel îți și poate închide robinetul. Deci te poate controla. Cum ar zice cei de la Nestlé, binecuvîntat fie numele lor de monopoliști: “water is not a human right, should be privatized”. Poimîine n-o să mai ai voie să crești porci. Peste cîțiva ani, nici n-o să mai ai voie să pui pătrunjel în grădină.

Stai să vezi peste cîteva sute de ani, cînd o să fie generalizat cipul băgat sub piele. O să vă dea niște gînduri foarte plăcute, dacă sînteți cuminți. Dar dacă îndrăzniți să vă semețiți, la fel de bine o să vă dea niște șocuri electrice la fel de plăcute. Totul pentru stat. Totul pentru tehnologie. Totul pentru progres.

Ce era pe vremuri literatură science fiction se transformă încetul cu încetul în prozaică literatură administrativă. Romanele devin manuale de aplicare a poftei behemotului. Noi al lui Evgeni Zamiatin. Minunata lume nouă al lui Aldous Huxley. 1984 al lui George Orwell. Biete fișe tehnologice de implementare a măsurilor de control social. War is Peace. Freedom is Slavery. Ignorance is Strength.

Cetățeni, controlați-vă dorința de libertate. Sloganul lumii care va să vie. Genial. Doar decît genial. Și inevitabil. De pe micile ecrane, în curînd direct în viața noastră de zi cu zi.

O să fie bine. O să vă placă. Slavă Domnului că generația noastră n-o să mai apuce vremurile alea.

Hai, că mă duc să dau foc la grămada de frunze uscate. Și pe urmă o să-mi aprind o țigară și o să mă uit pe cer, cum se uita bunică-meu după avioanele americane.

O să fumez și o să mă uit pe cer, să văd cînd apare drona, alertată de senzorii săi sensibili că undeva, o bestie de primitiv penal a dat foc la niște frunze. Trag din țigară, mijesc ochii, să văz mai bine, și o caut din priviri.

O să vie. O să vie. O să fie. O să fie. Drona care inevitabil o să vină bîzîind din motorașele alea ale ei eficiente, să-mi filmeze infracțiunea și să-mi urle duios din difuzoare:

Cetățene, stinge frunzele date foc!

Cetățene, nu fuma!

Cetățene, încalci legea!

Cetățene, ești un penal primitiv!

Cetățene, controlează-ți dorința de libertate!

Cetățene, du-te să te predai la autorități!

Cetățene, Soylent Green is people!!

Trag din țigară și fac ca bunicu, Dumnezeu să-l odihnească. Mă uit pe cer și aștept americanii. Mă rog, înțelegeți voi. Americani. Drone. Ruși. Chineji. Nemți. Canadieni. Securiști. Militari. Milițieni. Fonduri europene. Tot un drac. Behemotul în diversele sale manifestări eficiente. Din ce în ce mai eficiente.

De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, drona asta chiar are dreptate. Chiar așa și e: Soylent Green is people.

Ah, ce bună e țigara asta, în așteptarea dronei. Ah, cît de penal e acest comportament iresponsabil. Ah, ce bine e...

Ghinion.



. Citeste tot...