Bombonica! Spuneți-mi vă rog despre bombonică

.

Citeste tot...

Binecuvînteazǎ, Doamne, aceastǎ prostie fenomenalǎ

Deși nu am urmǎrit subiectul, fiind prins cu schiuri și Bansko și Plovdiv și Șopka salad, din ce miros cǎ se întîmplǎ, zilele acestea sîntem martorii unui rateu de PR de proporții colosale și fenomenale și chiar biblice, aș putea spune.

Biserica Ortodoxǎ Românǎ, în onor mǎreția sa conservator-tradițional-feudalo-medievalǎ, și-a dat cu tabla în cap, reușind sǎ comitǎ toate pǎcatele elementare de la manualul de “așa nu în moment de crizǎ”.

S-a oțǎrît, s-a bîzdîcit, s-a ofuscat, a fǎcut din țînțar armǎsar și a reușit contraperformanța sǎ ofere o expunere mediaticǎ sǎlbaticǎ unei situații – intenșii ar spune chiar “eveninent” – totalmente nefavorabile.

A murit un om. Iaca mare brînzǎ. A murit cel mai probabil un ateu. Iaca brînzǎ și mai și. A murit cel mai probabil un general. Din ǎia de generație Iliescu, aflat la sforile propagandistico-manipulatorii încǎ hǎ-hǎt din anii 60. Un pilon de nǎdejde al establishmentului sovieto-comunisto-ghereuisto-securist. Nepot de general care a venit cǎlare pe tancurile Diviziei Tudor Vladimirescu, pomenit-i fie numele în veci, pentru cǎ despre trǎdǎtori nu trebuie sǎ uitǎm niciodatǎ.

Un om sportiv, atletic, priceput, carismatic, cum îi șade bine agentului de influențǎ. Care acum, la moarte, a fǎcut ultimul bîldîbîc comunicațional, precum Cid-ul cǎlare pe cal chiar și mort. A bǎgat spaima în burgheji, acuma a bǎgat curentul electric în popi.

Iar ei, în marea prostia lor plinǎ de trufie și de emfazǎ de om cu burdihan și gușǎ și depline siguranțe ontologice, s-au trezit ca proasta în tîrg sǎ punǎ gaz pe foc și sǎ acorde o importanțǎ mai mare decît ar fi fost cazul unei situații – eveniment, ar spune intenșii – în care s-ar fi cuvenit sǎ meargǎ precum peștele pe burtǎ, precum crocodilul pe nisip, încet, tîrîș, ca agentul Spețnaț cînd se tiptilește în preajma victimei.

Neah. Ei au împins burdihanul în fațǎ și au emis pretenții de mortologie aplicatǎ. Ce trebuie sǎ facǎ mortul sǎ pice bine în fața inevitabilului. Sǎ fie îngropat, nu sǎ fie ars. Sǎ se îndeplineascǎ vrerea Domnului, nu a mortului. Vrerea BOR, nu a familiei.

Și uite așa, dintr-o situație altminteri cǎlduțo-banalǎ – doar mor personalitǎți publice cam una pe lunǎ, în fond și la urma urmei – s-a pornit Apocalipsa comunicaționalǎ. Apocalipsǎ cǎlǎritǎ cu mare pricepere de rating de toate tembeliziunile cele degrabǎ vǎrsǎtoare de opinii și de puncte de market șer.

Și astfel preacucernica și deloc iscusita, deloc iezuita Bisericǎ Ortodoxǎ Românǎ a reușit contra-performanța sǎ dea importanțǎ mai mare decît și-ar fi dorit unei situații – eveniment, ar zice intenșii cu cîrnatul în gurǎ – altminteri relativ banale. Iaca acolo, a mai murit un kaghebist. Sǎ-i fie țǎrîna ușoarǎ, cenușa uscatǎ, sǎ nu-l mǎnînce viermii și sǎ-l ierte nepoții.

Drept pentru care responsabilul cu probleme de comunicare și politici publice de la BOR ar trebui degrabǎ sǎ facǎ 44 de mǎtǎnii de-alea complicate, mai grele decît o secvențǎ de mae ukemi gyaku ukemi yoko ukemi ushiro obi ukemi,

sǎ-și spele din nepricepere și falǎ și trufie și sǎ scadǎ din burdihan și din gușǎ și sǎ-și dea seama, și el, și superiorii lui pe linie ierarhicǎ, generalii noștri de brigadǎ din BOR,

cǎ iarna nu-i ca vara, cǎ s-au schimbat vremurile, cǎ nu prea mai pot controla cum și-ar fi dorit dînșii sǎ controleze și cum se și pricepeau pe vremuri acest Leviathan mediatic și de opinie numit Republica Istericǎ și Din Ce În ce Mai Diversǎ România,

plinǎ de pocǎiți, de atei, de consumatori de OTV, de kaghebiști, de post-comuniști, de post-materialiști și de alți minoritari unguri veseli catolici musulmani buddhiști yoghini consumeriști apatici isterici și triști.

Așa sǎ ne ajute Bunul Dumnezeu.



. Citeste tot...

[...] in the absence of human hubris, the universe looks more and more random [...]

Ai dracu negri nemernici, cum strivesc ei corola de minuni a sensului. Tz tz tz. Ar trebui exterminati ca dinozaurii, mama lor de negri multi si mici si ai dracu de retorici.

:)  :wink: Citeste tot...

Nu existã o alternativã la aceste cunoştinţe

Ne pregatim de stringerea rindurilor, da? Coeziunea sociala se asigura prin conformism valoric si atitudinal. Asta trebuie facuta cit mai repede, cit sint creierele curate, virgine. In fata dusmanului minat puternic de la spate de valul ideologic religios trebuie sa-i opunem o contrapondere la fel de redutabila, minti la fel de focusate prin spalare timpurie.

Concluzia? Simpla: ne pregatim de razboi. Oamenii de stiinta sa faca arme. Popii sa faca soldati. Activistii politici sa faca emisiuni TV.

Evul mediu nu s-a terminat, domnilor...

:(

Courtesy of Utopia balcanica. Via Dragos Bora.

* * *

Scrisoare deschisã cãtre preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir V. Putin, din partea membrilor Academiei de Ştiinţe a Rusiei

Dragã domnule preşedinte,

Am urmãrit din ce în ce mai preocupaţi clericalizarea tot mai accentuatã a societãţii ruse, infiltrarea bisericii în toate domeniile vieţii publice. Constituţia Federaţiei Ruse asigurã laicitatea statului şi separã biserica de sistemul public de învãţãmânt. Vã adresãm aceastã scrisoare în calitatea Dvs. de garant al principiilor de bazã ale Constituţiei.

În luna martie Moscova a gãzduit al nouãlea Consiliu Naţional Rus. Una dintre rezoluţiile dânsului ne-a atras atenţia: “Asupra dezvoltãrii unui sistem naţional de educaţie religioasã şi ştiinţificã”. E un titlu dubios. Câtã vreme educaţia religioasã e gheşeftul intern al bisericii ortodoxe ruse, de ce ar trebui aceasta sã aibã un cuvânt de spus în domeniul ştiinţei?

Mai departe, textul rezoluţiei nu e deloc ambiguu. Rezoluţia cu pricina îndeamnã sã se cearã guvernului federal rus sã “includã teologia pe lista disciplinelor academice recunoscute de cãtre Comisia de Stat pentru Titluri şi Grade Academice, menţinând-o ca domeniu academic independent”.


Tentativele bisericii de a transforma teologia într-o disciplinã academicã recunoscutã au o istorie lungã-lungã. Pânã nu demult, însã, presiunea asupra Comisiei s-a exercitat pe ascuns. De când cu Consiliul din martie, discuţia se poartã în vãzul lumii. Totuşi, de ce teologia – un ansamblu de dogme religioase – ar merita un loc între disciplinele ştiinţifice? Disciplinele ştiinţifice se ocupã cu date reale, logicã şi dovezi, nu cu aspecte ale credinţei.

Trebuie menţionat cã pânã şi biserica catolicã a renunţat aproape în totalitate sã-şi mai bage nasul în cele ştiinţifice (în ’92, chiar şi-a recunoscut vina în afacerea Galileo şi l-a reabilitat). În conversaţiile sale cu V. I. Arnold (martie 1998), papa Ioan Paul II a declarat el însuşi cã doar ştiinţa poate determina adevãrul, în timp ce religia are mai degrabã rolul de a evalua posibilele utilizãri ale noilor descoperiri. Biserica ortodoxã rusã are cu totul alt punct de vedere.

Avem nevoie de un dialog între guvern şi societate pentru a pune capãt monopolului viziunii materialiste asupra lumii, viziune creatã în epoca sovieticã (din rezoluţia Consiliului).
Toate realizãrile ştiinţei, peste tot în lume, pornesc de la o viziune materialistã asupra lumii. Ştiinţa pur şi simplu nu se ocupã cu alte weltanschauunguri. Fizicianul american laureat cu Nobel, Steven Weinberg, a pus problema foarte mişto:

Experienţa de a fi om de ştiinţã face ca religia sã fie irelevantã. Cei mai mulţi savanţi pe care-i ştiu eu nu se gândesc la aşa ceva. Nu se gândesc la religie nici mãcar atât cât sã fie consideraţi atei practicanţi (N. Y. Times, 23 august 2005).

Ce ni se oferã ca înlocuitor pentru “monopolul unei viziuni materialiste asupra lumii?”

Dar sã ne întoarcem la Comisia pentru Titluri Academice. Pãtrunderea bisericii într-un organ al guvernului violeazã în mod evident Constituţia. Biserica s-a infiltrat deja în armatã – mas-mediile difuzeazã sfinţirea echipamentului militar (mai nou, navele de luptã şi submarinele trebuie sfinţite – din pãcate treaba asta nu le ajutã întotdeauna). Ceremoniile religioase la care participã oficiali ai statului au un super-rãsunet în presã.

Sus-menţionata rezoluţie a Consiliului conţine şi un îndemn la “recunoaşterea însemnãtãţii culturii şi eticii ortodoxe în toate şcolile şi includerea acestui subiect în curiculumul federal standard”.
Mai-marii bisericii solicitã guvernului sã facã “Introducerea în cultura ortodoxã” materie obligatorie în toate şcolile Rusiei. La ideea asta se lucreazã de ceva vreme. În circulara #5925 din 9 decembrie 1999, adresatã “tuturor oficialilor eparhiali”, Alexie II afirmã cã “sarcina educaţiei spirituale şi morale nu va fi dusã la capãt dacã nu acordãm atenţie sistemului public de învãţãmânt”. În încheierea aceluiaşi document citim:

În caz cã vor apãrea dificultãţi în predarea ‘Introducerii în credinţa ortodoxã”, materia ar trebui numitã “Introducere în cultura ortodoxã”, o titulaturã mai uşor de acceptat de cãtre profesorii şi administratorii şcolari crescuţi sub ateism.

Reiese din textul citat cã sub poleiala “introducerii în cultura ortodoxã” vom avea parte (în pofida prevederilor constituţionale) tot de educaţie religioasã.

Chiar şi dacã presupunem cã acel curs trateazã într-adevãr “cultura ortodoxã”, materia ar fi în continuare – aşa cum am subliniat de atâtea ori – de neacceptat într-un stat cu o mare diversitate etnicã şi religioasã.

Consiliul a considerat cã materia cu pricina e necesarã într-o ţarã în care creştinii ortodocşi, zice-se, constituie majoritatea absolutã. Dacã îi socoteşti ortodocşi pe toţi etnicii ruşi atei, poate. Fãrã atei, însã, creştinii ortodocşi sunt în minoritate. Dar nu despre asta e vorba. Cine ne permite sã tratãm celelalte religii cu atâta lipsã de respect? Nu e o formã de şovinism ortodox? Funcţionarii bisericii ar face bine sã se gândeascã serios dacã o astfel de politicã va uni Rusia sau o va dezbina.

În Uniunea Europeanã, unde intoleranţa religioasã şi-a arãtat deja dinţii, s-a recunoscut dupã lungi dezbateri cã şcolile ar trebui sã ofere un curs de istorie a principalelor religii monoteiste. Principalul argument pentru un asemenea curs ar fi cã predarea istoriei şi culturii altor religii promoveazã buna înţelegere între membrii diferitelor culte şi etnii. Nimeni nu s-a gândit sã cearã sã se predea o “introducere în cultura catolicã”.

Anul trecut, în cadrul Lecturilor Educative de Crãciun, ministrul educaţiei, Andrei Furşenko, a anunţat publicarea manualului de istoria religiilor. Lobby-ul ortodox a primit vestea cu ostilitate. De fapt şi de drept, manualul, alcãtuit de oamenii de ştiinţã ai Institutului de Istorie din cadrul Academiei de Ştiinţe (titlul cãrţii este “Religiile lumii”, spre folosire la clasele a 10-a şi a 11-a), este o lucrare foarte echilibratã, cuprinzând informaţii pe care ar trebui sã le deţinã orice persoanã educatã.

Ce primim în locul acestui manual? Acum un an, eleva Maşa din Sankt Petersburg şi tatãl ei au mers la tribunal sã cearã înlocuirea în programa subiectului biologie pentru liceu darwinismul “depãşit şi eronat” cu teoria cã omul a fost creat de o forţã divinã.

E o situaţie absurdã: dintr-un motiv sau altul, tribunalul trebuie sã hotãrascã acum dacã teoria evoluţiei, care afirmã, printre altele, cã viaţa a apãrut acum trei miliarde de ani, este corectã, sau dacã mai degrabã gãsim adevãrul în teoria creaţionistã care, spre deosebire de cea evoluţionistã, nu prezintã nici un fapt veridic, afirmând în schimb cã viaţa a apãrut acum câteva mii de ani.

Pare a fi o chestiune care intrã sub incidenţa ştiinţei, exclusiv. Dar Maşa şi taicã-sãu au primit sprijinul patriarhului Alexei al II-lea care a declarat, tot în cadrul Lecturilor de Crãciun:

Nu stricã sã ştii ce zice biblia despre originea lumii. Dacã unii vor sã creadã cã se trag din maimuţã, sã-şi pãstreze ideile, dar fãrã sã le impunã altora.

Ce se va întâmpla dacã vãduvim educaţia şcolarã de noţiunea elementarã a dovezii, de cele dintâi elemente de logicã? dacã eviscerãm educaţia de ultimele urme de gândire criticã şi învãţãm, în schimb, dogmã? Asta nu stricã? À propos, dacã e sã fim precişi, nici Darwin şi nici urmaşii lui n-au afirmat cã ne tragem din cimpanzei. Au precizat, în schimb, cã avem un strãmoş comun.

Oricum, biserica nu are o problemã doar cu darwinismul. Cum se împacã, de pildã, cosmogonia biblicã cu faptele dovedite de astrofizicã şi de cosmologia contemporanã? Ce ar trebui predat în şcoli – aceste date concrete sau relatarea celor şapte zile din cartea facerii?

A crede sau nu într-un dumnezeu ţine de conştiinţa şi convingerile fiecãrui individ în parte. Respectãm aceste convingeri şi nu ne-am stabilit un ţel în a combate religia. Dar nu putem sã aprobãm tacit când anumiţi oameni încearcã sã arunce îndoiala asupra cunoaşterii ştiinţifice, sã extirpe “viziunea materialistã asupra lumii” înlocuind cuceririle ştiinţei cu credinţa.

Sã nu uitãm cã politica guvernului – de dezvoltare şi inovaţie – nu poate fi dusã la îndeplinire decât dacã şcolile şi universitãţile îi doteazã pe tineri cu cunoştinţele la care s-a ajuns prin intermediul ştiinţei. Nu existã o alternativã la aceste cunoştinţe.

Membri ai Academiei de Ştiinţe din Rusia,
Evgheni ALEXANDROV,
Jores ALFEROV,
Garry ABELEV,
Lev BARKOV,
Andrei VOROBIEV,
Vitali GINZBURG,
Serghei INGHE-VECITOMOV,
Eduard KRUGLIAKOV,
Mihail SADOVSKI,
Anatoli CEREPAŞIUK




.
Citeste tot...

O Holy tits!

‘Who was Rumwold?’ I asked Willibald. I knew the answer, but wanted to drag Willibald through the thorns.

‘He was a very pious child, lord,’ he said.

‘A child?’

‘A baby,’ he said, sighing as he saw where the conversation was leading, ‘a mere three days old when he died.’

‘A three-day-old baby is a saint?’

Willibald flapped his hands. ‘Miracles happen, lord,’ he said, ‘they really do. They say little Rumwold sang God’s praises whenever he suckled.’

‘I feel much the same when I get hold of a tit,’ I said, ‘so does that make me a saint?’

Willibald shuddered, then sensibly changed the subject.

Bernard Cornwell, "Death of Kings"



. Citeste tot...

Confusion, you will not be my epitaph

"Beyond the universe there is nothing and within the universe the supernatural does not and cannot exist. Of all deceivers who have plagued mankind, none are so deeply ruinous to human happiness as those impostors who pretend to lead by a light above nature. Science has never killed or persecuted a single person for doubting or denying its teachings, and most of these teachings have been true; but religion has murdered millions for doubting or denying her dogmas, and most of these dogmas have been false."

George P. Spencer, epitaph, 1908 (Sursa: Futilitycloset.com)


Citeste tot...

Slavǎ Domnului!

Is the world really getting better?

If you pull back a little bit from the sea of bad news that’s assaulting us these days, what you actually see is a preponderance of trends that are moving in a fantastic direction. Take healthcare: Over the past century, child mortality rates have dropped by 90 percent, while the length of human lifespan has doubled. Or poverty, which has dropped more in the past 50 years than it has in the previous 500.

At a global level, the gap between wealthy nations and poorer nations continues to close. Across the board, we are living longer, wealthier, healthier lives. Certainly, there are still millions of people living in dire, back-breaking poverty, but using almost every quality-of-life metric available — access to goods and services, access to transportation, access to information, access to education, access to life-saving medicines and procedures, means of communication, value of human rights, importance of democratic institutions, durable shelter, available calories, available employment, affordable energy, even affordable beer—our day-to-day experience has improved massively over the past two centuries.

Why aren’t we more aware of these positive trends?
The simple answer is because we’re hard-wired not to notice. As the first order of business for any organism is survival, our brain privileges information that appears to threaten us. As a result, we tend to focus too much on the bad news even as the good news struggles to get through. The media is so saturated with bad news – if it bleeds, it leads – because they’re vying for the amygdala’s attention.

Furthermore, to handle the massive influx of information we process on a moment by moment basis, the brain relies on heuristics. Most of the time these work. Sometimes they fail. When they fail we call them cognitive biases. As it turns out, a lot of our cognitive biases keep us pessimistic as well.

The negativity bias is a tendency to give more weight to negative information and experiences than positive ones. Confirmation bias is our tendency to search for or interpret information in ways that confirms our preconceptions—which might not be so bad on its own, but when you add the media’s focus on negative news, you have a recipe for psychological disaster.

This list goes on. The result is a brain that believes the end is near and there’s not a damn thing we can do about it.

Sam Harris, Better and Better, An Interview with Peter Diamandis and Steven Kotler

Cititi si restul, sa va mai curatati un pic mintea, mai panicatilor mai...

. Citeste tot...

Trebuie sa fie un motiv, nu?

. Citeste tot...

Inginerii astia, cum le stiu ei pe toate

Citeste tot...

Rhetor-O-Matic

Citeste tot...

God of the neurons

Asta ca sa nu va mai amagiti atit si sa stiti cum va pacaliti, cum sinteti pacaliti. Cum se aplica pina si in acest caz dictonul care de regula il stim asociat cu babardeala: Everything is in the head.


Citeste tot...

[...] bătrânul habotnic cu verbul dezlânat [...]

Prin anii '80, un prieten m-a dus acasă la Ţuţea, unde am fost prezentat unui bătrân în pijama care bombănea aiurea repetând paradoxuri cinice. Ideea vagă a acelui prieten era că trebuia să ne simţim disidenţi prin simplul fapt că l-am vizitat pe Ţuţea. „Păi, mă, Ţuţea l-a cunoscut pe Nae Ionescu!"...

Poziţionare adolescentină, desigur, însă ea rămâne la fel de solidă şi astăzi în atitudinea intelectualilor, la două decenii după căderea comunismului şi după ce - conform predicţiilor ideologului totalitar reconvertit la democraţie Silviu Brucan - am intrat cu chiu, cu vai în Europa. E ca şi cum tot acest parcurs nu ar fi lăsat nici o urmă pe parbrizul naţiunii.

A mai propune azi un om precum Petre Ţuţea drept standard moral înseamnă a fi rămas prizonierii aceleiaşi mentalităţi infirme de naţiune frustrată care nu se poate afirma decât printr-o provocare amorfă, însă violentă la nivel verbal, şi mai ales o provocare de dreapta, elitist-creştină, pentru că noi se presupune că am fi înţeles care sunt adevărurile esenţiale ale civilizaţiei europene, spre deosebire de Occidentul decadent şi ateu.

Aşa încât e încă de bonton să îţi proclami admiraţia pentru influenţa magică exercitată de Nae Ionescu asupra intelectualilor interbelici şi pentru verbul neconvenţional al lui Ţuţea. Totuşi, până şi cei mai necondiţionali adoratori ai lui Nae Ionescu recunosc că opera acestuia e anostă şi indigestă, o compilaţie de citate şi banalităţi.

Mitul subzistă însă pe fond de frustrare. Intelectualii caută să şi-l închipuie pe Nae Ionescu ca pe un soi de Socrate, a cărui operă ar fi mai degrabă o paideia, o formă de educare prin care discipolii îşi descoperă adevărata natură.

Dan Alexe, Prizonierii lui Petre Ţuţea, bătrânul habotnic cu verbul dezlânat Citeste tot...

[...] niște făpturi înțelepte și luminoase și blînde, dar mîndre și sigure pe ele

Viitorul ultim e departe. Imposibil de departe. Prezentul e important. Ajutați copiii să gîndească liber, critic, cumpănit, limpede, nu în stereotipuri și frici animalice. Ajutați-i cu grijă, cu înțelepciune, discret și cu umor și dragoste părintească să devină niște adulți echilibrați, inteligenți, adaptați la realitate.

Niște făpturi înțelepte și luminoase și blînde, dar mîndre și sigure pe ele, care învață că nu e nevoie de pedeapsă pentru a face lucrurile care trebuie și faptele cele bune și că nu e nevoie de păcăleală mitologică și siropos-vicleană pentru a-și iubi semenii și că nu e nevoie de ipoteze inutil-suplimentare pentru a explica felul în care se învîrt sorii pe cer, mițorlanul în mușuroi, balena în sarea mărilor și electronii de-a lungul neuronilor lor.

Da, creștinii au dreptate: iubirea e cea care face lucrurile să se învîrtă. Nu, creștinii mai apoi greșesc: religia și creștinismul și budismul și cine o mai fi pe acolo nu au nici un drept să pună monopol pe acest sentiment cu adevărat uman.

Compasiunea se poate practica și cu smerenie frumoasă, clară, simplă, non-religioasă. Smerenie pur și simplu. Bun simț și iubire umană, nu condiționată de biciul lui Iahve, de fulgerele cele capricioase. Smerenie în fața acestei lumi frumoase și libere, necostruită de nimeni, neîngrădită de tentaculul nici unui mit, neîntinată de bîzdîcuri de zeu arogant ori de superstiții jenante ori de – worst of all, adevărata Satană pe pămînt – de dorința de putere mascată în iubire fățarnică.

Hai, că se poate. Trebuie doar să aveți curaj și să faceți acest leap of faith, acest salt întru curaj, acest gest de vigoare existențială, de apostoli ai creierului liber.

Restul, aici: Fără de Dumnezeu, și atît de liber

. Citeste tot...

Don't try this at home, he was a professional

Citeste tot...

[...] in permanenta strict la cele ce pot fi cunoscute [...]

[...] ateii nu practica nici un fel de ritual. Nu se roaga, nu se impartasesc, se imbaiaza din motive strict igienice, fara nici o conotatie cultica, si mai ales ignora metafizica, kantianul “lucru in sine”, pe scurt internalizeaza teza lui Wittgenstein: “despre ceea ce nu se poate vorbi e mai bine sa se taca”.

Este posibil ca Andrei Plesu sa nu se fi aplecat suficient, in articolul citat, asupra distinctiei dintre atei si anticlericali sau antireligiosi. Ateismul tine de structura intima a individului, necomunicabila, iar ultimele doua atitudini sunt ideologice, intr-adevar susceptibile a se subscrie fenomenului “credintei” intrucat cauta prozeliti si polemizeaza cu “adversarul”.

Din acest motiv nu-i consider pe anticlericali si/sau antireligiosi ca fiind atei autentici. Ateul pur nu este nici una, nici alta, ignora orice fel de manifestare religioasa, intrucat pur si simplu nu-l priveste. Nu se raporteaza in nici un fel la actul credintei, din simplul motiv ca el nu crede. Nu este opusul credinciosului, al celui care afirma existenta lui Dumnezeu.

[...] Ateul se refera in permanenta strict la cele ce pot fi cunoscute, fie prin intermediul ratiunii, fie prin cel al simturilor, cel mai adesea prin intermediul ambelor.

[...] Ateul pur este liberal, distinct de istericii anticlericali si/sau antireligiosi, deci este departe de a fi un “radical”, conform aprecierii lui Andrei Plesu. Intr-un punct se intalneste, totusi, cu credinciosul care “asteapta rabdator”, insa doar periferic. Anume, ateul si credinciosul rabdator “stiu ca nu stiu nimic”.

Atat. Unul crede si spera, celalalt nu crede si, pe cale de consecinta, nici nu spera: este indiferent. Indiferenta care nu seamana cu cea a “credinciosilor de duminica”, adica a lenesilor si ipocritilor; evident ca ateul nu incearca sa pacaleasca un Dumnezeu in a carui existenta nu crede.

Cat despre “argumentatia rationala” a ateismului, aceasta este, evident, in afara Weltanschauung-ului sau. Nu-mi imaginez cum as putea argumenta rational negarea a ceva ce nu se poate afirma rational (daca ar fi posibil, credinta ar deveni inutila).

In fine, ateismul nu este chiar deloc “pasibil de fundamentalism”, conform “credintei” lui Plesu. Ateul pur nu incearca sa convinga pe nimeni de inexistenta lui Dumnezeu, pentru ca nici macar acest lucru nu-l stie. Nu impartaseste non-experierea lui Dumnezeu, tot asa cum barbatii civilizati nu-si divulga experientele erotice. Cat despre a “crede” in absenta divinitatii, aceasta optiune ii este, in mod logic, cu totul straina. In concluzie opusul credintei nu e tot o credinta, ci pur si simplu absenta acesteia.

P.S. O alta confuzie des intalnita, cu care insa Andrei Plesu nu are nici o legatura, atarna ateismul in trena stangii politice si/sau intelectuale, iar optiunea religioasa, considerata “conservatoare” in cea a dreptei. Cred ca nu exista nici o legatura metafizica sau ideologica in masura sa justifice aceste alaturari.

Eu, de pilda, sunt ateu si adept al dreptei, daca prin aceasta se intelege preeminenta individului in fata colectivitatii si a libertatii in fata egalitatii (singura forma a egalitatii pe care o accept neconditionat este cea juridica, fara de care libertatea individuala este imposibil de conceput). La fel, nu pot intelege de ce un credincios practicant nu ar putea avea convingeri politice de stanga.

Inca ceva. Un alt mit este cel potrivit caruia defavorizatii societatii ar fi apanajul preocuparilor stangii, pe cand dreapta s-ar orienta strict spre clasele mijlocii si avute. Compasiunea este, insa, o categorie morala, nu ideologica, asa ca se poate regasi la fel de bine si la stanga si la dreapta.

Dorin Petrișor, Un ateu către Andrei Pleșu (Vox Publica, 25 octombrie 2011) Citeste tot...

Dialog in Curtea Neamurilor, la o cafea de cearta, inainte de Apocalipsa

"Cred ca in realitate exista trei curti.

Prima este curtea credinciosilor, care poate la randul ei sa fie impartita in doua: credinciosii autentici si credinciosii incolori, fara identitate, fara chip, care au doar o practica religioasa vaga, pentru care credinta nu loveste viata.

La fel, de cealalta parte, exista multi necredinciosi, multi atei, agnostici, care insa se intereseaza de Dumnezeu cu o pasiune, chiar daca atacand, urand, dar cu o pasiune pe care nu o au credinciosii acestia slabi.

"Sunt asemeni lui Iov, omul care, pierzand divinitatea, priveste spre golul ramas si nu mai intelege nimic. Singura forta ce-mi ramane este refuzul. Refuzul de a ma supune, de a accepta sa dau libertatea pe liniste, pe anestezie - acest pact modern cu diavolul pe care atatia oameni din tarile oprimate il fac pentru a fi lasati in pace."
Eugen Ionescu

Sa nu uitam ca in Cartea Apocalipsei exista o fraza teribila indreptata impotriva unei biserici din Asia Minora: "Pentru ca tu nu esti nici cald, nici rece, ci caldicel, eu voi incepe sa te vars din gura mea". Deci exista o lume de crediciosi care sunt aproape inferiori ateilor care simt problema existentei lui Dumnezeu, chiar daca in mod polemic, dar in mod serios.

Un poet german, Heine, spune intr-o poezie: "Ascultati clopotul cum suna. Sint aduse Sfinte Taine unui Dumnezeu care moare". Un alt filozof de la 1800, contemporan, Nietzsche, prezenta acel nebun care tipa in piata: "Noi l-am ucis pe Dumnezeu! Mainele noastre siruie de sangele Dumnezeului pe care l-am ucis!" Dar nu se stie la final care este adevaratul sens: acest om, care poarta o lampa, la final o sparge, o loveste de pamant. Cade adica in intuneric: nu mai are soarele religie, dar nu mai are nici lampa ratiunii.

Iata de ce zic ca exista atei care apartin de Curtea Neamurilor, cu care noi dialogam".

Cardinalul Gianfranco Ravasi, interviu

Citeste tot...

Mammal? Nope. Primate? Nope. Homo Sapiens? Ei, ash! Nici atit...

Courtesy of Dumnezero.

Citeste tot...

50 de feluri de a spune "Oare?"

Nu uitati: subiectele fundamentale, intrebarile de baza, fatetele principale ale nevoii de religie sint:
- ontologice: despre creatia lumii. Cine a facut-o? Regulile fizicii sint suficiente? Exista ceva dincolo de fizica (meta-fizica)? Suflet? Spirit? Energii suprasensibile?
- morale: despre bine si rau. De ce e bine? De ce e rau? De ce reguli?
- escatologice: despre moarte si sfirsitul lumii. Ce va fi dupa?

La toate, dam o bifa mare. Ramine singurul domeniu unde cu siguranta religia aduce o contributie la alinarea lumii: compasiunea, sentimentul de ajutor, de sprijin, sentimentul ca nu esti singur si ca cineva continua ceea ce pe vremuri simteai cind erai mic si neajutorat si parintii erau atotputernici si iubitori si te acceptau neconditionat. In rest, povestea e faina, efortul de sistematizare este remarcabil, merita apreciata incercarea oamenilor de pe vremuri de a explica inexplicabilul. Dar doar atit.

Si, desigur, mai e un domeniu unde nu-i contest priceperea: cautarea, controlul, apropierea puterii. Dar aici nu continui subiectul, ca veti spune ca sint rautacios.

Va propun sa va uitati sau macar sa ascultati in fundal ce spun oamenii astia despre religie. 50 de oameni de stiinta vorbesc despre Dumnezeu.

Sursa: Science Blogs. Courtesy of Claude.



PS: Si ca ca continui ramblingul de dimineata: daca duci ideea pina la capat, consecintele pina la textura fundamentala, iti dai seama ca de fapt tensiunea ultima se invirte in jurul sensului. Fie crezi ca lumea e incarcata de sens, ca cineva a desenat o maaare pinza, un tablou infinit inca de la inceput, incarcat de semnificatie, teleologic, cu scop. Fie crezi ca nu-i nimic dincolo de intimplare si de structurarea intimplarii in jurul undelor si quarcilor si vibratiilor si energiei transformata in materie si atomilor si prafului si stelelor. Adevarat va spun voua, fratilor intru creier: ori sens, ori intimplare. Cale de mijloc doar in filme este :) :wink: Citeste tot...

Odihnește, Doamne, pre robul tǎu

Azi a murit Fǎnuș Neagu. Mǎ rog, mǎ lasǎ rece chestia asta cu muritul vedetelor. În fiecare zi mor oameni, hoarde, hecatombe, haite, însǎ doar unora li se alocǎ spațiu publicitar. Iaca acolo, un comunist în minus.

Dar nu despre Fǎnuș Neagu este vorba în propoziție. Ci despre moarte și despre ce se spune la moarte în general pe meleagurile astea ale noastre milenare care încǎ de la Decebal și Traian eram creștini.

Se spune “Dumnezeu sǎ-l ierte!”. Unii spun “Dumnezeu sǎ-l odihneascǎ!”. Dar în general norma este cu iertatul, nu cu odihnitul.

Și ori de cîte ori aud așa ceva, mi se ridicǎ întrebarea ireverențioasǎ și hubrycǎ și bîzdîcoasǎ în minte: “De ce sǎ-l ierte, dom’le, de ce sǎ-l ierte?” Lasǎ-l, bre, sǎ se odihneascǎ, cǎ a obosit sǎracu’, s-a surmenat pe lumea asta rea și pǎtimașǎ. Dar de iertat, pacimu?

Știu, știu, toate legiunile de drept-credincioși îmi vor sǎri în chelie. Are legǎturǎ cu pǎcatul originar, de cînd sîntem pe pǎmîntul ǎsta și am mușcat din mǎrul cunoașterii am pǎcǎtuit, de atunci sîntem muritori și ne chinuim, alea alea, a venit Iisus, cine crede va fi mîntuit, cine nu rașchet. Cunoaștem, am citit, ne-am fǎcut lecțiile. Nu mǎ puteți acuza de prostie, ci cel mult de rǎutate.

Dar fie cǎ sînt rǎu au ba, știu cǎ mai sînt și alții care se întreabǎ undeva în colțul minții: și totuși, dom'le, pǎcatul ǎsta originar, mînjeala asta de intrare în lume, chiar așa? Mǎi sǎ fie: sîntem așa dintr-o datǎ nemernici și spurcați și fiare și cîini, Dumnezeu în marea mila și bunǎtatea sa ne-a fǎcut pe toți niște nasoi care doar dacǎ facem flotǎrile cele drepte, în marea bunǎtatea sa sastisitǎ, o sǎ ne lase sǎ intrǎm în grǎdina Raiului, sǎ paștem iarba cea dreaptǎ și merele cele bune și sǎ ne rîdem de bieții cei care se chinuie la smoalǎ.

Mǎi sǎ fie. Hai, mǎ lași?... Mori și gata. Pǎmînt, viermișori, praf de stele. Restul amǎgire pentru aici, pentru Tǎrîmul de Mijloc. Frica de moarte. Frica de pedeapsǎ. Restul, amǎgire, pǎcǎlealǎ, vorbe, bǎlmǎjealǎ de popi firoscoși.

În consecințǎ, pentru toți morții care mor uite acum, în clipa asta, în aceastǎ nanosecundǎ cînd trece musca prin fața mea și eu tastez urmǎtoarea literǎ, pentru toți morții care au murit, mor și or sǎ moarǎ în continuare, y compris robul bicisnic al lui Dumnezeu Fǎnuș Neagu, e de ajuns sǎ-i lǎsǎm se se odihneascǎ. Ashes to ashes, dust to dust. Dîn țǎrînǎ venim, în țǎrînǎ ne întoarcem.

Lǎsați oamenii sǎ moarǎ în pace, fǎrǎ sǎ le mai puneți în cîrcǎ poveri inutile, pǎcate de cǎrat care nu sînt ale lor. Au fǎcut ei destule nasoleli pe lumea asta. Nu le mai dați sǎ ducǎ și ce nu-i al lor.

Dumnezeu sǎ-i odihneascǎ pe toți, buni rǎi, grași slabi, comuniști legionari, români tibetani chinezi tongolezi unguri brazilieni, sluți și muți și celebri și bogați și sǎraci și cu ochi albaștri și care trag la rindea neștiuți de nimeni, și sǎ ne odihneascǎ și pe noi, cînd ne-o veni vremea sǎ ne cînte popa la groapǎ în ritm de manea.
Citeste tot...

Angry, hence Harlan

Citeste tot...