duminică, 18 aprilie 2021

De ce i-a arestat doar pe ei?

Ce au în comun Adrian Năstase și Liviu Dragnea? De ce sînt ei emblematici pentru felul în care se tîrîie țara noastră prin istorie, Republica Civilă România?

Amîndoi au fost președinți ai celui mai mare partid din România: PSD. Amîndoi au încercat să echilibreze lupta de putere dintre Partid și Securitate și să restabilească ierarhia de preeminență. Clasa politică dispune, în urma negocierii și compromisului civil. Iar Securitatea este doar un instrument tehnocrat printre multe altele, care doar ascultă și doar face parte din mecanismul civil al societății, nu ia Puterea în mînă.

Miliția. Armata. Securitatea. Toate instituții care, într-o societate civilă, ar putea oricînd să pună mîna pe forța pe care o dețin, să dea o lovitură de stat și să preia puterea. Dar nu o fac. Acceptă rolul subordonat, chiar dacă sînt al naibii de puternice.

E povestea de cînd lumea și pămîntul. Cine îi ține în frîu pe pretorieni? Who watches the watchers?

La noi, din păcate, pretorienii cam ne conduc de ceva timp. Ca în Turcia, pînă recent la Erdogan. Ca în America Latină. Ca prin bantustane.

Năstase și Dragnea sînt singurii președinți de partid care au încercat să schimbe această stare de fapt. Precum Erdogan în Turcia.

Amîndoi au pierdut lupta.

Amîndoi au fost mai întîi demonizați și pe urmă aruncați în pușcărie, pe niște pretexte de mai mare rîsul.

Amîndoi au fost, cu toate bubele lor din cap, cu toate relațiile lor complicate cu serviciile, singurii care au încercat să păstreze o structură democratică a societății. Clasa politică decide. Instituțiile de forță aplică deciziile.

Oricărui om politic cu oareșce pretenții i se poate deschide dosar penal, pe aproape orice motiv, indiferent că e plauzibil sau nu.

Justiția și dosarele penale funcționează în România, la fel ca și în alte țări bantustanice, pe post de necesară coadă de topor în lupta pentru putere. Pentru a înclina balanța în favoarea instituțiilor de forță, în contra instituțiilor civile, politice.

Orice politician poate fi aruncat oricînd în închisoare. De cele mai multe ori pentru că merită, evident. Dar de cele mai multe ori nu e totuși aruncat, căci e umil și docil și util.

Băsescu. Tăriceanu. Ponta. Iohannis. Credeți că ei nu puteau să fie aruncați în pușcărie? Fie că meritau, pe motive reale? Fie că li se făcea o mațocăreală, niște termopane, două fraiere angajate, pe motive inventate? Ohoho! Ce ușor ar fi putut să se întîmple asta! Ohoho...

Apropos, că tot vorbeam de situații penale. Vă mai aduceți aminte cît de elegant își lansa cartea distinsul președinte Iohannis, cu toate mijloacele prezidențiale aflate la dispoziție? Curat abuz în serviciu și obținere de foloase necuvenite.

Dacă făcea Lia Olguța Vasilescu asta, în cîte secunde credeți că i se deschidea dosar penal? Dar Claudiu Manda, proaspăt acuzat că a obținut pe nemeritatelea ditamai 65 de voturi?

Dar Adrian Năstase?

Dar Liviu Dragnea?

Ei bine, la cei din tabăra anti-PSD nu se pune niciodată. La Iohannis? Doamne ferește! Cum să obțină el foloase necuvenite?? Doar a lansat o carte. A cîștigat niște bani. Mare lucru.

Nici la Băsescu nu s-a pus. Nici la Blaga nu s-a pus. Nici la Videanu. Nici la Berceanu. Mai nou, nu se pune nici la Orban, nici la Nicușor Dan, nici la Clotilde Armand, nici la Iohannis, nici la Cîțu, nici la Voiculescu.

La ei nu se aplică niciodată aspra lege obiectivă. Absolut la întîmplare, nu știu cum se face, dar aceste pretexte de ditamai dreptatea și ditamai adevărul și ditamai justiția se aplică doar la pesediști.

De ce? Păi nu tocmai vă spusei? Adrian Năstase? Liviu Dragnea?

E simplu. E ordin pe unitate. Securitatea trebuie să conducă țara, nu Partidul. Instituțiile civile trebuie să fie reduse la tăcere, transformate în fațade ieftine în care să scuipe lumea, să abată furia de la adevărații decidenți. În spate, instituțiile de forță, pretorienii sînt de fapt la putere și conduc cu impunitate.

Impunitate.

Impunitate.

Adică nu pățesc nimic, indiferent ce prostii și ce tîmpenii ar face.

Ei știu întotdeauna mai bine. Nu-i așa că întotdeauna Miliția știe mai bine?

Iliescu e singurul în România recentă care a reușit să mențină regula statului civil: într-un stat conduc politicienii, iar militarii ascultă.

De la Iliescu încoace, trăim într-o continuă lovitură de stat mascată, într-o continuă dictatură militară vopsită frumos pe afară, camuflată așa cum orice militar știe să-și ascunză obiectivul, mascată cu politicieni de fațadă, pe post de chiloți de unică folosință.

Cînd i-ai jegoșit cu rahat, nu-i mai speli. Îi arunci la groapa de gunoi a istoriei și pui alții. Nu te speli nici tu pe dinăuntru, să te întrebi tu cu ce ai greșit și cine e responsabil și ce ar trebui să schimbi. Nu. Doar arunci politicienii mînjiți cu rahat, demonizați și care nu mai prezintă utilitate.

Vlad Vasile Voiculescu. Ah, ce nume predestinat.

Florin Vasile Cîțu. Ah, ce nume predestinat.

Soon. Soon...



. Citeste tot...

Distinsa doamnă Saul Mungiu și drumul Damascului de la Berlin

"Nu am mai avut un guvern așa de nereprezentativ, susținut de atât de puțini votanți, dar investit în schimb de servicii secrete, care au ajuns pe față să controleze totul, de la alegeri la vaccinare. Politica nu e mai e în condițiile astea decât un circ, sunt alergați câțiva clovni prin arenă ca să distragă spectatorii de la ce e important."

"Acești politicieni amatori susținuți de serviciile secrete ca alternativă la vechea clasă politică au golit de fond Constituția."

"Opoziția nu e o problemă pentru ei, că PSD nici când a câștigat alegerile – de fapt le-a câștigat și de data asta – tot nu a avut verde de la establishmentul militar să guverneze."

"Când ai competență puțină și o mai și filtrezi prin servicii, ce să mai rămână? Conduc, de fapt, STS, SPP, SRI, și ăia de la Armată, care au ajuns să ancheteze disciplinar judecători că de ce nu îi lasă să dea ei iama prin dosare."

Stați! Nu săriți să-l înjurați din nou pe demonul de Palada! De data asta nu o spune el. Nu nu nu. Azi nu vinde el țara la ruși și la chineji. Azi e altcineva de servici să denigreze scumpa noastră Securitate și felul absolut perfect în care conduce ea țărișoara asta dornică de Securitate.

Toate citatele de mai sus sînt dintr-un interviu foarte recent dat de distinsa doamnă Alina Mungiu ziarului Libertatea. Găsiți interviul ușor pe Internet, dacă aveți abilități elementare de folosire a calculatorului, așa cum au cel puțin 130% din românii școliți în vestitul sistem de educație românesc.

Ce să vezi? Cu cîteva luni în u rmă, prin noiembrie 2020, Palada vă scria o serie de articole despre felul în care Securitatea călărește Partidul și conduce țara.

Prin Securitate neînțelegînd doar moștenitorul formal al acesteia, SRI, ci cuprinzător toate instituțiile de forță militarizate din România, care au epoleți și răspund la ordin întocmai și la timp. Sînt multe. Sînt destule încît să conducă cu adevărat România.

Căutați pe Google “Turambar Partidul și Securitatea” și veți găsi articolele, dacă nu le-ați citit deja între timp. Dacă nu aveți abilități de Google, prima parte o puteți citi aici, iar a doua parte aici.

Mă bucur că și alte voci din zona analizei politice au ajuns la aceeași concluzie amară, chiar dacă sînt de partea cealaltă a patimii politice.

Doamna Alina Mungiu, de la înălțimea maldărului de moralitate pe care s-a cocoțat plină de emfază, the high moral ground of deontological monopoly, iată că ajunge cam la aceleași concluzii pe care le tragem și noi de ceva timp public.

Un semnal de alarmă privind militarizarea din ce în ce mai fățișă a deciziei politice în România și destrămarea oricărei iluzii de democrație.

E bine că doamna Mungiu ajunge și ea în cele din urmă pe drumul Damascului și-și dă seama de adevăr. E bine. Încă un creier care a văzut Lumina.

Evident că e inutil că distinsa doamnă deontoloagă a catadicsit și ea în cele din urmă să vază Lumina și să-și schimbe numele din Saul Mungiu în Pavel Pippidi. Căci securiștii vor conduce în continuare țara cu aceeași superbă ignorare a libertăților și a democrației.

Dar măcar și-a dat seama și distinsa doamnă Mungiu ce vînt a semănat și ce furtună culege. Ce Soros a semănat și ce dictatură tocmai ia în freză. Și ea, și tot neamul ei românesc, fie că trăiește la Iași, Mizil, Berlin sau Telega.

E o victorie inutilă. Ne bucurăm noi și încă vreo trei-patru voci demonizate de mașinăria deontoloagă a civililor întocmai și la timp. Asta e. Ghinion.

E bine. E bine. O să fie și mai bine...



. Citeste tot...

vineri, 16 aprilie 2021

“La Balș a fost un accident”

“La Balș a fost un accident”.
Vlad Voiculescu, proaspăt șomer
Conferință de presă, 16 aprilie 2021

La Balș a fost un accident?? Pe bune? Doar un accident?? Un fleac de accident, mare lucru, nu e nimic de văzut, circulați circulați?

Grijania și rasa mă-tii de nenorocit, că nu pot să înjur cu Paște și Dumnezei, că sîntem în postul Paștelui. Pe bune, nemernicule? Un accident?

Păi și la Colectiv, măi distinsule nemernic care ești tu un nemernic și jumătate, tot un accident a fost, măi nemernicule. Și în Munții Apuseni, cînd a căzut avionul, tot un accident a fost. Doar un accident. Și la toate celelalte, doar decît niște accidente.

Și atunci cînd au fost accidente, doar niște accidente, ați făcut ca toți nebunii și ca toți descreierații, v-ați tăvălit pe jos precum istericii ăia din cabinetele de specialitate psihiatrică, ați urlat și ați făcut spume la gură, ați aruncat cu căcat și cu borduri și ați amenințat și ați bruscat medici și ați făcut măscări în Parlament și ați pus muzică la boxe și ați dat muie, multă muie.

Și ați făcut toate nemerniciile pămîntului. Doar pentru niște accidente.

Și v-ați cățărat pe cadavre și pe morminte, ticăloșilor, nu v-ar sta numele și nu vi s-ar odihni sufletul în veci și nu v-ar pomeni popa în biserică.

Și ați făcut pe deștepții și pe superiorii și pe perfecții și pe îngrijorații și pe deontologii și v-ați asumat monopolul virtuții și al indignării superioare, crucea și grijania și rasa și morții mamilor voastre de nemernici.

Și v-au suflat toți în cur ca la niște perfecți ce vă pretindeați a fi, care salvați țara din ghearele odioasei.

Și acuma ați ajuns la putere. Și faceți de un milion de ori mai multe tîmpenii și greșeli decît cei pe care i-ați demonizat. Incendii. Spitale arse. Oameni morți. Dictatură. Mînărirea datelor – chiar tu ai recunoscut azi, în plină conferință de presă. Bătăi de joc. Dispreț. Bolnavi cu perfuzii scoși în frig noaptea ca asasinii.

Și pe urmă, după ce faceți tîmpeniile cît casa, mai aveți tupeul și îndrăzneala să ieșiți senini în fața lumii, ca o floricică perfectă și nevinovată și virgină, să pretindeți că “a fost un accident”? Doar un accident?? DOAR UN ACCIDENT??

Nemernicilor! Ticăloșilor! Putrezi-v-ar oasele și carnea și mînca-v-ar viermii! Viermii să vă mănînce, ticăloșilor! Așa cum îi mănîncă chiar acum pe toți ăia care au murit din vina voastră.

Și pe urmă să venim și noi senini să declarăm superior și deontolog, ca o floricică:

“I-au mîncat viermii. A fost un accident.”

Ghinion.



. Citeste tot...

miercuri, 14 aprilie 2021

O ciorbă de burtă la primitivu de mine și o lopată peste bot în fund, la doamna tunsă cu castronu

Dincolo de continua isterie de comunicare, de fapt ce se întîmplă în momentul de față în societatea românească e mărturie tot a tensiunii ireconciliabile dintre moderni și premoderni. Ce vă tot povestesc eu de mai mult timp, ca sociologul care vă freacă la cap cu chestii de sociologie.

E vorba de tensiunea dintre rațiune și emoție. Dintre ordin și negociere. Dintre Securitate și Partid. Dintre perfecțiunea nazistă a ingineriei sociale și compromisul mermelitor și corupt, ah cît de corupt și de penal, al continuei negocieri sociale, al compromisului și mediocrității.

E vorba de tensiunea dintre tehnocrație și politică.

Să recapitulăm. E simplu. Doamna tunsă cu castronul, deja fosta secretară de stat Andreea Moldovan, voia nici mai mult nici mai puțin decît să închidă toată țara pentru două săptămîni. Ah, cu cîtă poftă superioară rostea acele cuvinte necruțătoare: toți în carantină, altminteri nu se poate.

Pe urmă chiar a comis o necesară șulfăreală administrativă și a publicat în Monitorul Oficial normele metodologice modificate prin care asta chiar putea fi pusă în aplicare, la o simplă apăsare pe buton, în urma unor simple cifre adunate.

De ce? Păi nu v-am spus că e simplu? Pentru că distinsa doamnă știe ea mai bine că așa trebuie. Cifrele îi spuneau asta. Le aduni și-ți rezultă că trebuie să bagi lumea la coteț. Rațiunea îi spunea asta. Doamna, fiind tehnocrată, știe mai bine. Face parte din elita intelectuală și decizională a țării și se poartă cum știe ea mai bine.

Ca un doctor care pe secție este Dumnezeu pe pămînt. Decizia sa e cuvînt de lege. Respirația sa e suflu de zeu, respectiv de zeiță. Nimeni nu mișcă în fața sa. Toți roiesc în jurul său, încercînd să-i obțină cea mai mică favoare. Dictatura perfectă.

De ce? Pentru că doctorul știe mai bine. Doar el știe. Dacă nu faci ca el, te ia dracu.

Ei bine, doamna tunsă cu castronul, rece și rațională și mînată de cele mai alese sentimente superioare, adică fix doctrina robespierreană de pe vremuri, și mai apoi doctrina nazistă de îmbunătățire a societății pe bază de intervenție tehnocrată, s-a mutat prin avansare din secția de spital direct la conducerea țării.

Unde a continuat să facă ce știe mai bine: să ia decizii conform cu presupusa sa competență profesională. Ca o tehnocrată perfectă și necesară. Ca Bill Gates, care știe el mai bine ce trebuie să facă omenirea în următoarele două secole.

Toți doctorii de la putere, nu doar distinsa doamnă Moldovan, ci și Arafat și care or mai fi ei pe acolo, fiind dînșii doctori, asta fac: ce au învățat. Fix ce știe un doctor. Să taie și să spînzure, ca la ei pe moșiile lor instituționale de la spital, unde toată lumea îi adulează ca pe niște zei / zeițe.

Iar atunci cînd ajung la putere, în mod inevitabil, preiau practicile folosite în mod cotidian în secția de spital. Că doar atîta știu. Decizii unilaterale și dictatoriale și superioare și necruțătoare. Măsuri dure, aspre. Legatul oamenilor de mîini și de picioare pentru binele lor. Închisul secției cu cheia să nu mai iasă muflonii de bolnavi afară, păziți de asistente aprige, cu ochii în flăcări.

Și aplică aceste practici necesare, superioare, tehnocrate la nivelul întregii societăți. Precum porcușorul isteric care intră în restaurant, întreabă dacă primesc ăia comenzi și apoi începe să urle satisfăcut la ei, ca un Gauleiter îmbuibat și trufaș: CUUULCAAAATTTT!

La fel și doamna tunsă cu castronul, răposată fie-i amintirea instituțională. A venit din secția de spital și voia să bage toată România în carantină. Cuulcaaaattt!! Căci e tehnocrată și știe că altminteri nu se poate. N-auzi mă, vierme primitiv și irațional? CUULLCAAAAATTT!!

Doar că societatea nu se ghidează după rațiunea necruțătoare robespierreană. Societatea, politica, lupta pentru putere și pentru autoritate instituțională prezintă alte reguli. Parșive. Complexe. Întorlocate.

Negociere. Continua schimbare a deciziei și continua geometrie variabilă. Negocierea din nou. Compromisul. Zîmbetul însoțit de trădare. Cuțitul pe la spate. Găsirea de aliați. Iar negocierea eșuată.

Chiar și, la rigoare, mirosirea atmosferei sociale. Că totuși mai trebuie din cînd în cînd să mai ții cont și de zbieretele enervate ale slugilor denumite în limbaj științific “populație”, “cetățeni”, “contribuabili”, dar mai ales “votanți”.

Nu merge cu decizia necruțătoare tehnocrată în politică. Nu merge cu acte de putere spitalicească, precum Bill Gates, să dai pe nepusă masă un Ordin de ministru prin care să poți băga în mod științific orice localitate în carantină.

Căci politica și lupta pentru putere este și despre oameni, și despre nevoile lor, și despre economie, și despre Paști, și despre vară și vacanțe, și despre compromis, și despre bani, și despre împăcarea multor interese divergente, și despre complexitate mermelită, și despre votanți.

Mai ales despre votanți. Votanți iraționali, primitivi, dar totuși cu ștampila în mînă.

Nu poți să vii precum celălalt distins domn tehnocrat – ăla avea prea mult păr în exces sălbatic, clar nu era tuns cu castronul – și să declari tîmp și satisfăcut: știți cum îți dai seama că o decizie e bună? Cînd enervează multă lume.

Pentru că dacă enervezi prea multă lume, atunci vine un tehnocrat și mai mare și mai fioros, să zicem că poate fi chiar și aproape civil, și-și dă seama că se poate strica coșmelia socială și să iasă cu deranj. Că într-adevăr prea enervează multă lume.

Și atunci, decît să ia civilul o lopată peste bot, poate chiar și un dosar penal, poate chiar și un perete la Tîrgoviște, mai bine să ia distinsa doamnă tunsă cu castronul. Decît să plîngă mama la civilul necesar, mai bine să plîngă doamna mama lu’ dumneavoastră, doamnă doctor tunsă cu castronul.

Și atunci doamna doctor tunsă cu castronul a luat în mod elegant o lopată peste bot. Și au dat-o afară. Au trimis-o înapoi la dînsa pe secție, să urle și să taie și să spînzure și să facă pe zeița acolo la ea pe tarlaua ei de mică putere locală. Că acolo cauzează mai puțin deranj social și mai puțină enervare.

Și pentru că doamna doctor tunsă cu castronul de fapt conducea cu adevărat ministerul sănătății, nu papițoiul ăla elegant, atunci l-au dat afară și pe distinsul papițoi, pe arogantul neputincios, dar plin de scîrbă superioară. Pe dragul de VeVe.

Și acuma începe măcelul politic.

De ce? Simplu. Pentru că lupta pentru putere e pe bază de politică și de compromis și de negociere și de emoție. Nu pe bază de rațiune. E pe bază de emoții. Și de lume enervată. Și de voturi. Și de dorințe iraționale.

Cum ar fi de exemplu să trăiești normal la cap, fără lopată peste bot, fără mască peste bot, fără necruțătoare amenințări de carantină, fără cimitire închise cu jandarmii, fără bolnavi scoși în miez de noapte afară în frig, fără călcat în picioare demnitatea și tratat oamenii precum niște cîini turbați.

Că așa e lumea. Primitivă și emoțională și irațională și medievală. Și dornică de libertate.

Ghinion.



. Citeste tot...

luni, 12 aprilie 2021

Cît de frumos se pot distribui lichidele economice cu eleganță în rîndul tefeleilor

Cînd PSD spunea anii trecuți că trebuie impozitate multinaționalele, care își ascund profiturile în paradisurile fiscale și evită taxele, drept pentru care România e văduvită de veniturile necesare dezvoltării, au sărit toți cu gura să demonizeze această idee. Vai, ce a mai fost la gura deontologilor. Cum au zbierat. Ce indignare virtuoasă, pe bază de spume la gură. Trebuia combătută neapărat o asemenea idee pernicioasă, specific pesedisto-comunistă și care vinde țara la ruși și la chineji.

Acuma, ce să vezi? Vine ditamai civilul de la fruntea finanțelor aproape civile ale României, cînd la BNR, cînd la Consiliul Fiscal, distinsul domn civil Dăianu, o minte strălucită, civilă, deosebită, și spune fix același lucru. Măi, dar fix același lucru. 103% FIX ACELAȘI LUCRU, în interviul de azi dat distinsei, deosebitei oficine civile Hotnews.

Stai așa, să vă dau citat, să nu mă acuzați că sînt cu propaganda sovietică și că vreau să vă pun mintea pe bigudiuri, să vînd din nou țara la ruși și la chineji:

“Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine sa ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv.

Cei care în România au blamat fenomenul de profit-shifting, de “optimizare fiscală” nu au fost priviți cu ochi buni de reprezentanți ai mediului de afaceri. S-a și bătut monedă pe faptul că ar pleca capitalul din țară… Ce spun aceștia acum, când și Trezoreria Americană este înverșunată împotriva arbitrajului fiscal; și fosta administrație americană pusese ochii pe profiturile externe ale unor multinaționale, care se derobau de obligațiile față de fiscul american.

FMI și OCDE, guverne europene, Comisia Europeană gândesc în mod similar. Unii să ia aminte la ce spune repetat comisarul Paolo Gentiloni. OCDE de ani de zile arată că practici ale multor companii mari au erodat baza de impozitare, au ascuns profituri cuvenite statelor. Chiar premierul Florin Cîtu amintea că banca unde a lucrat i-a propus să își ia bonusuri printr-un vehicul special. Și sunt convins ca nu este caz singular. Lecția Pandemiei, când multe companii, peste tot în lume, au cerut sprijin de la guverne adâncind deficite bugetare, ar trebuie să fie tema de reflecție și acțiune.”

Doamne, ce cuvinte frumoase! Ce fraze bine alese, înțelepte, lipsite de orice fel de emoție stricăcioasă! Auzi tu, de fapt pînă și FMI și pînă și Comisia Europeană gîndesc la fel. Vai, fată, să știi că ăsta chiar are dreptate. Doamne, ce om deștept! Vorbește rațional, ca un economist civil rațional, care apără și servește interesul național. Cîtă rațiune! Cîtă reținere în vorbe și cît șarm discursiv discret! Nu vorbește ca ticăloșii ăia de kaghebiști de la PSD, care întărîtă lumea în mod iresponsabil împotriva multinaționalelor și a stăpînilor financiari ai lumii, servind interesele lui Putin.

Nu știu cum s-a nimerit, însă, vorbește diferit, dar spune fix, repet, FIX același lucru precum pesedeii. Multinaționalele ascund banii și nu-și plătesc taxele. Multinaționalele ar cam trebui puse cu botul pe labe și ar cam trebui convinse să mai învețe și scăderea, nu doar adunarea. Să li se sucească un pic mîna la spate, în mod elegant, nu altfel, să înceapă să învețe să mai plătească și taxe, nu numai agenți de influență.

Pardon, iar vorbesc urît, plin de emoții nasoale, jegoase, ca nasoii ăia jegoși de pesedei ai lui Putin. Cum Dumnezeu de nu găsesc și eu cuvinte discrete, elegante, necesare, spuse în așa fel încît să nu se supere nimeni, mai ales conducerea de unitate și de stat?

Ce să mai crezi? Eu cred că trebuie arestat degrabă Dragnea și ieșit repede, dar repede în Piața Victoriei pentru a se protesta #masiv împotriva acestor idei vicioase, jegoase, veninoase, care distrug pur și simplu România. România nu trebuie să adopte astfel de idei oribile, specifice comuniștilor, și nu trebuie să încurajeze valori reprobabile și care vînd țara la ruși și la chineji.

Soluția e simplă: toată lumea la protest și Dragnea arestat pentru sîngele vărsat. Repede, trebuie toată lumea deontoloagă să #rezist la asemenea manipulări economice ordinare.

Probabil că vă întrebați: de ce să-l aresteze pe Dragnea și nu pe Dăianu? Păi simplu. Păi cum să arestezi elementele de bază ale societății aproape civile din România? Cum? Să se aresteze ei între ei? Unde ajungem în halul ăsta? Cine mai conduce țara, dacă ne luăm de la asemenea vorbe deviaționiste?

Deci nu Dăianu. Dăianu fiind civil, nu se poate în nici un chip aresta un asemenea civil care e nevoie să exprime idei raționale, specifice interesului național civil.

Și atunci, simplu, rațional, inevitabil, dacă nu putem aresta civilii, măcar pe Dragnea să-l mai arestăm încă o dată, căci e necesară menținerea urii în rîndul tefeleilor la cele mai înalte cote de progres și de civilizație pe bază de arestări.

Vă place cum își iau ideile înapoi? Vă place cum nu protestează nimeni la aceste cuvinte care vînd țara la ruși și la chineji? Vă place ce elegant, ce discret, ce necesar diseminează domnul Dăianu diverse lichide corporale la toți tefeleii? Doamne, cu cîtă eleganță le-o dă. Jos pălăria pentru asemenea pricepere discursivă. Le-o spune atît de frumos, de întorlocat și de elegant încît săracii nici nu-și dau seama că primesc proteine înțelepte, necesare.

Ghinion.



. Citeste tot...

sâmbătă, 10 aprilie 2021

Te mai duci la spital?

Te duci la spital. Să fii operat. Pentru binele tău. Și al celor din jurul tău, evident.

Și pentru că te-ai dus la spital, dintr-o dată, fără nici un fel de avertizare, ești scos în plină noapte, în frig. Proaspăt operat, cu bandajele pe tine, cu dureri și cu sînge și cu tot ce înseamnă o operație. Ca pe un cîine turbat te scot înțelepții conducători în stradă. Pentru binele tău, evident.

Te uiți de jur împrejur, cu ochii speriați și dîrdîind de frig, și le mulțumești din priviri. Ești recunoscător, căci știi că toate astea se întîmplă pentru binele tău. Și jandarmii tot pentru binele tău sînt acolo. Să te apere și să-ți țină de cald.

O să fie bine. Tu te-ai dus la spital pentru binele tău. Și pentru binele tău ești tratat ca un vierme, ca un cîine turbat. Numai și numai pentru binele tău ești tratat ca un vierme și ca un cîine turbat. O să fie bine. Cînd se face lumină afară și trece frigul și pleacă jandarmii o să fie bine.

Iar cînd o să ajungi acasă, cît mai departe de spital și de cei care-ți vor tot binele din lume, o să fie chiar și mai bine. De-abia atunci o să fie cu adevărat bine.

Văzînd toate astea, tu dragul meu român care încă n-a ajuns la operație, vin să te întreb. Te mai duci la spital? Mai ai încredere în spitale? În doctori? Mai ai încredere în demenții înțelepți de la conducere? În onorabilul stat român? Mai ai încredere în ceva?

Nu. Te retragi în carapacea ta, intri în regim paranoia. Nu mai vrei să mai auzi de nimic. Doar să fii lăsat în pace. Te ascunzi, te faci una cu pămîntul. Pentru binele tău, evident.

Pe urmă, dragul meu român care vezi din ce în ce mai clar că toți îți vor tot binele de pe lume, te îmbolnăvești de Covid. Ești din ce în ce mai rău. Febră. Te sufoci.

Iar vin și te întreb, iubitul meu român simplu, măi golanule, măi analfabetule funcțional, măi penalule care nu asculți tu de stăpînii tăi cei înțelepți și de deontologii obiectivi care-ți vor numa și numa tot binele de pe lume. Te mai duci la spital? La ATI?

Te mai duci, mă, unde știi că oricum o să mori? Și că n-o să mai vezi pe nimeni după ce intri la ATI, decît niște naziști înțelepți care te leagă de patul de spital, de mîini și de picioare, pentru binele tău?

Și că o să mori ca un cîine turbat? Pentru binele tău, evident, o să mori ca un cîine turbat care merită să fie legat de mîini și de picioare.

Și te mai duci la spital, măi iubite cetățean iresponsabil, știind că după ce mori legat de mîini și de picioare, sufocat și cu un tub pe gît, o să fii băgat într-un sac de plastic, gol și fără nici un pic de demnitate, tot ca un cîine turbat? Pentru binele tău și al celorlalți ești băgat în pielea goală în sacul rece de plastic. Oricum ești mort. Ce mai contează? Pentru binele tău.

Te întreb, iubite bolnav Covid care te simți din ce în ce mai rău și începi să te temi că s-ar cam prea putea să n-o mai duci mult. Te mai duci la spital, știind că nimeni din familie n-o să mai aibă voie să te vadă, înainte să mori? Că în spital e regim de pușcărie de maximă securitate – tot pentru binele tău, evident.

Și că cei dragi n-o să te mai vadă nici măcar în coșciug, nici măcar mort? Tot pentru binele tău.

Și că o să fii îngropat ca un cîine turbat, fără decență, fără demnitate, tot pentru binele tău? Cu excavatorul o să te înmormînteze, tot pentru binele tău și al celorlalți, măi dragă iubite român analfabet funcțional și care n-ai tu încredere în înțelepții noștri conducători naziști, că nu ești disciplinat și superior la cap ca austriecii și ca elvețienii.

Măi dragă iubite analfabet funcțional, măi penalule și iresponsabilule, măi mahala ineptă, te întreb în mod insistent: TE MAI DUCI LA SPITAL?

Îmi pare rău că insist, dar trebuie să ridic vocea, că văd că ocolești întrebarea.

TE MAI DUCI LA SPITAL?

Măi bolnavule speriat, cu febră și tuse? Măi viitorule cîine turbat? Măi viitorule cadavru gol, în sac negru de plastic?

TE MAI DUCI, MĂ, LA SPITAL?

Eu nu știu ce să zic. Nu vă dau sfaturi, iubiți români. Ca să nu zădărnicesc legile naziste. Și ca să primesc bani cinstiți de la stăpînire, cum primește și restul presei cinstite și obiective. Dar știu că sînt mulți care gîndesc la fel. Pentru binele lor, evident.

Cred că pentru binele lor, din ce în ce mai mulți care se simt năpădiți de Covid sînt din ce în ce mai tentați să moară acasă, pe persoană fizică, alături de cei dragi. Care măcar nu-i leagă de pat.

Și care o să-i îngroape creștinește, ascunzînd faptul că au fost bolnavi de Covid. Cu popă și cu înmormîntare decentă, evident. Pentru binele mortului, evident. Și al normalității la cap.

Dacă oricum mor cînd mă duc la spital, de ce să mă mai duc? Să-și bată ăia joc de mine, pentru binele meu? Să mă trateze ca pe un cîine turbat?

Așa gîndesc românii. Pentru că sînt analfabeți funcțional și pentru că sînt penali și indisciplinați și pentru că nu înțeleg cît de mult bine le doresc înțelepții lor conducători înțelepți.

Așa au făcut românii dintotdeauna. Au fost slugi și asupriți. Și au fost dintotdeauna analfabeți funcționali și penali și primitivi și medievali și s-au ascuns de regulile înțelepte date de stăpînii înțelepți.

Au trăit pe ascuns.

Au tăiat vițelul pe ascuns.

Au recoltat grînele pe ascuns.

Au vorbit pe ascuns, în șoaptă, să nu care să-i audă microfoanele stăpînilor cei înțelepți sau turnătorii și mai înțelepți.

Au ascultat Europa Liberă pe ascuns.

Au ascultat muzică decadentă pe ascuns.

Au locuit pe ascuns, prin păduri, alături de vitele ascunse de turci și de austrieci și de fonciirea cea înțeleaptă.

Au mers la biserică pe ascuns.

S-au închinat pe ascuns, la icoanele alea penale interzise de stăpînii cei înțelepți.

Au vorbit în limba lor pe ascuns, cînd alți stăpîni încercau să-i facă să vorbească în altă limbă și să le schimbe numele din Ion în István sau în Ivan.

Și pe urmă, inevitabil, s-au îmbolnăvit pe ascuns. Și au zăcut pe ascuns, alături de cei dragi și neputincioși. Și tot pe ascuns au murit. Departe de ochii stăpînilor înțelepți.

Așa e. Au murit pe ascuns. Prin păduri. Prin bordeie. Prin șanțuri și tranșee. Ca niște primitivi. Ca niște medievali iresponsabili.

Dar măcar n-au murit ca niște cîini turbați. Au murit demn, ca niște oameni cu suflet. Suflete ascunse, să nu care cumva să le confiște sufletul și mîntuirea stăpînii cei înțelepți.

Hai, du-te la spital, române. Pentru binele tău. O să fie bine. Te asigur eu. Că așa au zis stăpînii cei înțelepți.

Pentru binele tău nu uita să TE DUCI LA SPITAL.



. Citeste tot...

miercuri, 7 aprilie 2021

E normal să porți ceva pe bot mereu

Relația omului cu natura se schimbă neîncetat. De cînd am făcut prima mare desprindere, de la prima tehnologie adoptată, de la primul os ridicat drept bîtă și de la prima scînteie domesticită, de atunci ne tot rupem încet-încet de natură și devenim mai altceva. Mai puțin animale, cu fața mai sclipind a Univers și a înțelepciune elististă. Mai șmecheri. Dar și mai fragili. Mai dependenți de tehnologie.

Valorile se schimbă sub ochii noștri. Ce e bine, ce e rău. Acum treizeci de ani era "normal” ca orice copil să se ducă la școală nesupravegheat. Lasă, că știe el drumul. Acuma mai e puțin și e caz penal dacă-ți lași copilul pe stradă singur. În America deja au avut loc primele procese pe acest subiect: părinți acuzați de neglijență pentru că și-au lăsat copiii pe afară.

Acum e “normal” să-ți sufoci copilul cu supraveghere continuă, ajutat fiind de tehnologia omniprezentă. Unde ești? De ce nu răspunzi la telefon? Hai, să-ți dea mă-ta țîță în SUV, cît timp te duce la școală. Și nu mai protestează nimeni. E noua “normalitate” de răsfăț prin sufocare.

Acum cinci ani, zece ani, cincisprezece ani era “normal” să cumperi mielul de Paști din comunitate. De la cioban. De la un vecin. De la o cunoștință. Largi rețele de solidaritate informală care construiau textura normalității societății. Se lua mielul. I se tăia beregata, scurt și inevitabil. Țîșnea sîngele. Murea. Se atîrna în cîrlig sau în ulucile gardului. Se golea de mațe. Se scurgea de sînge și de alte zemuri. Se belea. Se mai dichisea un pic pe la pieliți, să nu atîrne urît. Și se vindea. Întreg sau jumătate, cum dorește clientul.

Acuma? Doamne ferește! Iar e caz penal. Cum să cumperi de la jegoșii ăia? Nu vezi ce primitivi sînt?? Curge sînge? E cu mațe! Doamne, îmi vine să leșin! Nu vreau să văz așa ceva! Ia uite sărăcuțul, ce-l doare! Și nici n-are bon fiscal! Ești nebun? Luăm de la supermarket. Acolo au calitate occidentală. Uite ce frumos e ambalat în țiplă. Acolo nu-l doare. Acolo e miel bun, modern, calitate premium. Cu TVA inclus și cu profitul dus în paradisurile fiscale.

Și uite așa s-a dus și mielul pe apa Sîmbetei, ofrandă adus zeului Aseptic și idolului Modernitate și sfîntului Neo-Colonialism.

Următoarea schimbare de atitudine se întîmplă sub ochii noștri. Ne-a fost anunțată zilele trecute, de noul cerber de servici al cetățenilor supuși, dar umili. A venit colonelul Gheorghiță să ne spună că e “normal” să purtăm masca peste bot în mod constant, chiar dacă sărăcia asta de Covid va trece. Ajută la nu știu ce chestie de sănătate perfectă. O să fie bine. O să fim perfecți și o să ajutăm societatea cu disciplina noastră de cetățeni perfecți, cu botniță pe mutră.

Doamne, bine că e colonelul Gheorghiță să ne lumineze calea, că altminteri nu știu ce făceam! Milioane de ani n-am purtat masca și am supraviețuit, ca niște proști ce eram, că nu știam că nu putem supraviețui fără mască. Dar lasă că o s-o purtăm de aici încolo, căci face bine la noua “normalitate”. Și o să supraviețuim și mai perfect, o să fim și mai cosmici.

Și știti ce? Chiar o s-o purtăm. Hoarde de cetățeni entuziaști se vor conforma acestei noi asupriri simbolice și vor considera că e de datoria lor să-și demonstreze în mod vizibil aderența la noile valori sociale. Niște mici maoiști îndoctrinați la cap, care în loc să fluture cu ură cărticica roșie în ochii decadenților penali din generațiile bătrîne, vor purta cu mîndrie arogantă și indignată cîrpa de conformitate peste bot, semn de aderență la noua ordine necesară.

Se va institui noua normalitate. Tunși, triști și cu batistuța curată, vom fi controlați la unghii și la mască peste tot în spațiul public. Și nu ni se va părea cine știe ce. O să ne învățăm cu cîrpa la gură, cum s-au învățat și femeile islamice că e “normal” să porți burka pe față, să nu-ți vadă cumva păgînii mutra și să-ți facă farmece sexuale, să te defloreze simbolic cu privirea.

De ce e bine să porți burka pe față? De-aia. Pentru că trebuie. Pentru că așa zic purtătorii de putere și de legitimitate din societate: marii bărbați islamici care definesc ce e bine și ce e rău.

De ce e bine să porți masca pe bot ? De-aia. Pentru că trebuie. Pentru că așa zice Arafat și colonelul Gheorghiță. Să fie bine, să nu fie rău. Să fim perfecți și chiar și mai mult decît perfecți.

Acum zece mii de ani am domesticit oaia. De atunci tot belim mielul, atîrnat în cîrlig. Bun mielul. Proaspăt. Fraged. Gustos. Acuma, dintr-o dată, nu mai avem voie să belim mielul decît în mod organizat, la raft, cu etichetă.

Acum zece mii de ani nu exista burka. Între timp au venit niște înțelepți religioși și au decretat că fără cîrpă pe față femeile nu au voie să iasă în spațiul public. Semn al faptului că sînt proprietatea cuiva. Și femeile, disciplinate după niște serii de admonestare fizică aspră, dar necesară, și-au asumat statutul de purtătoare de burka. Vai, ce bine ne stă, fată, că nu ni se văd decît ochii! Ce plin de mister! Vai, ce mulțumit e zeul că ascultăm de el! Și uite stăpînii noștri ce generoși sînt cu noi, că ascultăm de ei...

La fel și acum. Noua “normalitate” va fi să defilăm supuși cu burka sanitară trasă disciplinat peste botul nostru de om rupt de natură. Să arătăm semn de cumințenie. Semn că sîntem supușii cuiva, slugile cuiva. Proprietatea statului și a colonelului Gheorghiță, pupa-i-aș eu buzele alea ale lui înțelepte de dictator aspru, dar luminat.

Cuuum? Nu am voie să-i pup buzele, că sînt un rebel jegos, plin de viruși și de microbi? Lasă, bre, că pupatul între bărbați acuma este chiar recomandat. Face bine la valorile europene. Uite, mă șterg cu dosul palmei pe buzele mele de primitiv cu păr pe bot, să mi se ia toată saliva reziduală și toți microbii și toți virușii, să fiu curat ca la ATI, și acuma poate să mă pupe întru slava noii "normalități".

Primitivilor. Cum vă place vouă să fiți liberi și să beliți mielul, în loc să ascultați de stăpînii voștri. Să fiți și voi “normali” la cap și mai ales la mutră, în rînd cu noile rînduieli de la stăpînire. Lasă, că se rezolvă. Se dă lege și se rezolvă. Botnița pe gură și miel virtual, de-ăla capitalist, cu TVA.

Globalismul a înviat. Adevărat a înviat.



. Citeste tot...

sâmbătă, 13 februarie 2021

Criptomonedele și schimbarea socială

Una din tendințele cele mai pronunțate în societate în ultima perioadă, pe termen deja mediu și lung, de vreo 20 de ani încoace, este scăderea încrederii oamenilor în stat și, pe cale de consecință, în instituțiile acestuia.

Asta nu se întîmplă doar în România, unde sondajele noastre Sociopol identifică nemulțumirea de ceva ani buni. E vorba de un fenomen global. Peste tot în societățile dezvoltate, capitaliste și consumeriste, încrederea în stat suferă o erodare clară.

Această scădere a încrederii a făcut deja pasul de la atitudine la comportament. Mișcări sociale din ce în ce mai puternice au baza emoțională în această supărare. Vestele Galbene în Franța. Brexitul în Anglia. Mișcarea de seccesiune în regiunile celtice ale Marii Britanii, îndeosebi în Scoția. Toate trăirismele politice recente din Italia. Occupy Wall Street, Black Live Matter, White Supremacy-ul din SUA.

Toate indică aceeași direcție: statul e nasol, nu putem avea încredere în stat. În Stat cu S mare. În Sistem cu S mare. În privilegiații îmbuibați de la conducere, ca să adoptăm retorica vituperant-ideologică a protestatarilor.

Explicația creșterii acestui fenomen e complexă și necesită un articol separat. E de ajuns să spunem în cadrul acestui text că, în mod paradoxal, probabil principala cauză a supărării o reprezintă lunga pace socială de după al doilea război mondial și îndeosebi jumătatea de secol de bunăstare.

Istoria ne arată că astfel de perioade lungi în care crearea de plusvaloare nu este zăticnită de distrugere sunt mai degrabă excepția decît regula.

În această atmosferă de bunăstare înrădăcinată au crescut deja două, chiar trei deja generații de noi cetățeni care iau de la sine înțeles un nivel de trai ridicat și au standarde sociale din ce în ce mai exigente.

Creșterea fenomenului criptomonezilor face parte din această schimbare socială. Încet încet, aceste monede virtuale capătă din ce în ce mai mulți susținători.

Care este principala caracteristică a acestor monezi, dincolo de detaliile sale tehnice? Care e principala idee filosofică din spatele lor?

E faptul că nici una din ele nu are un emitent central.

E o monedă care nu mai este acreditată de nici un stat. Validitatea ei este disipată în fărîme în rețea. Practic, nimeni nu susține această monedă. Criptomonedele sunt cumva întruparea anarhiei politice, așa cum este ea înțeleasă în filosofia politică: nu există un hegemon care să își exercite puterea asupra celorlalți.

Criptomonedele sunt strîns legate de ideea de democrație participativă, și nu reprezentativă. Fiecare calculator care rîșnește o ecuație pentru a crea plus-valoarea necesară emiterii monedei virtuale e un actor egal în drepturi în această democrație financiară. Nu există un centru privilegiat al deținerii puterii și informației, toate informațiile privind valoarea și tranzacțiile fiind preluate în rețea de către toate calculatoarele.

O schimbare puternică de filosofie economică. O potențială schimbare de paradigmă, care încet încet începe să capete acceptare socială din ce în ce mai largă.

Apărute acum aproximativ 10-15 ani, criptomonedele încep să iasă din perioada inițială de experiment, când doar adepții timpurii (early adopters) le îmbrățișau, și să facă pasul înspre recunoașterea din partea publicului larg și mai ales a actorilor economici instituționali: firme, bănci, sisteme de tranzacții financiare, instituții de reglementare.

Această explozie socială a adoptării criptomonedelor la scară largă nu avea cum să aibă loc dacă populația nu era dornică să facă asta. Altmineri, rămînea la stadiul de proiect eșuat.

Din ce în ce mai mulți oameni îmbrățișează ideea de criptomonedă pentru că în spatele ei stă ideea de decuplare față de Stat, de Sistem. Oamenii au încredere mai mică în Sistem. Vor să-i întoarcă spatele, sau măcar să-l amendeze pentru abuzuri.

Drept pentru care unii încep să întoarcă spatele și expresiei puterii financiare acestui stat, moneda emisă de el: dolar, euro, etc. Încep să îmbrățișeze ideea de monedă care nu e emisă de stat, ci își trage validitatea din alt tip de putere. Puterea rețelei, a societății nărăvașe, cabrate, care nu vrea să fie încorsetată de instituțiile de putere centrale.

Evident că statul poate în continuare să-și exercite puterea arbitrară și să limiteze sau chiar să interzică aceste monede virtuale, cum tocmai s-a întîmplat zilele astea în India. Dar pe termen lung, această afirmare a puterii discreționare va duce la o erodare șî mai puternică a încrederii oamenilor în stat, la o decuplare și mai pronunțată dintre hegemon și supuși (cetățeni).

Semnele sunt că la nivelul statelor dezvoltate se analizează serios cele două tipuri divergente de risc: pierderea și mai mare a încrederii supușilor, respectiv pierderea puterii de monopol de validare a valorii (emitere de monedă). Și că e mai posibil ca statele dezvoltate să accepte această înfrîngere de etapă pentru a evita o înfrîngere și mai mare.

Următoarea decadă vom vedea cum statele dezvoltate vor accepta scrîșnind din dinți această împărțire de putere, această diluare a monopolului monetar. Va fi un drum cu multe hopuri. Nu vreți să știți ce e zilele astea pe bursa criptomonezilor, iar acest fenomen de variație sălbatică va continua cu siguranță și în următoarea perioadă.

Pe termen mediu și lung, însă, criptomonedele vor deveni un rezervor de validare a valorii sociale din ce în ce mai acceptat. Semn al nevoii oamenilor de a transfera puterea dinspre behemotul statal spre altă formă de control social. Spre alt stăpîn, mai disipat, mai haotic, dar și considerat mai reprezentativ.

Îmbrățișarea criptomonedelor de către noile generații reprezintă nevoia de a căpăta voce socială, putere într-un mediu perceput ca fiind puternic dezechilibrat: unii prea multă putere, alții deloc.

Citeste tot...

vineri, 12 februarie 2021

Nu poți fi naționalist cînd n-ai ce pierde

Cînd nu ai, te doare la bască cine îți e stăpîn. De-abia cînd începi să faci un pic de cheag, atunci începi să-ți dai seama că ce cîștigă străinii pierzi tu de fapt, că e un joc de sumă zero, dincolo de toată propaganda bombastică privind globalizarea și să iubim străinii, că ne sînt superiori și știu ei mai bine cum ar trebui să ne trăim viața.

Pe vremuri, în Evul Mediu, pe amărîtul de iobag nu-l interesa dacă e sub biciul ducelui de Orleans sau sub cel al boierului Cantacuzino sau al agăi Mustafa Selim. Tot un drac era. Muncea, se spetea, venea boierul și îl belea. Cu legea în mînă. Și lui nimic nu-i rămînea. Na, că am început să fac și versuri, ca Robin Hood.

Drept pentru care spiritul naționalist pe vremurile acelea pline de agricultură de subzistență și de sărăcie era unul practic inexistent. Naționalismul a apărut de-abia cînd aveai ce să pierzi. Cînd a apărut industrializarea și fuga țăranilor la oraș și apariția burghezilor, care produceau și voiau ca ce produc să le rămînă lor, nu să vină să le ia avuția ducele de Orleans sau habsburgul sau neamțul sau rusul sau turcul.

De-abia cînd ai, începe să-ți pese că te jupoaie celălalt. La fel și acum, în România noastră. O brumă de naționalism veți vedea îndeosebi la cei cu afaceri locale, care simt apăsarea multinaționalei, a felului în care tratamentul economic privilegiat al străinilor îi lasă pe aceștia să sufoce concurența locală și să exporte nestingheriți tot profitul în paradisurile fiscale, de unde se întoarce înapoi acasă la ei, în buricul Imperiului.

Tefeleii noștri nu sînt naționaliști căci n-au ce pierde, fiind doar niște biete slugi la stăpînul străin. Tefeleii noștri îmbibați de fantasma binefacerii globalizării sînt niște bieți șerbi de tastatură, niște bieți iobagi de Excel. Tot ce-și pot dori e să aibă o casă, poate un pic mai mare, și o mașină, poate un pic mai bengoasă. Și în rest doar să-l lase stăpînul să fie liber cu programare două săptămîni, să-i dea drumul din lesă un pic, poate în Grecia, poate în Croația, și dacă a fost cuminte și a supt cum trebuie coada la bici, poate chiar în glorioasele Maldive.

Tefeleii, neavînd ce să piardă mare lucru, nu le pasă dacă sînt slugi la contele de van Groningen sau la ducesa de Armand sau la groafa Merkel. Important e să fie străini, că românii ăștia ai noștri ne cam put și ne doare sufletul să vedem cum alții au și prind cheag și noi nu. Lasă, să moară afaceriștii români. Noi să ne vedem de tastatura noastră și să robotim la Excel și să sugem coada la bici și, dă Doamne, măcar o săptămînă în Maldive, căci stăpînul e generos și o să ne lase.

De-abia aștept un viitor în care noua generație de tefelei să fie și mai bine dresată, să le intre bine în cap că nu e bună proprietatea.

Că e mai bine să stai în chirie decît să ai casa ta, pentru că încurcă mobilitatea profesională. Pe bune, exact asta îi învață pe copiii noștri la școală în manualul de Educație Civică. E mai bine să fii slugă mobilă decît apropitar obtuz. Le spală creierele de mici, să nu care cumva să rîvnească să aibă casa lor.

Să le intre bine în cap că e mai bine să nu aibă mașină, că mor delfinii și turturelele, și să meargă cu Uberul care nu plătește taxe și zvîrle tot profitul în paradisurile fiscale, fără să platească taxe în sărăcia asta de colonie. Sau, și mai bine, să se dea cu trotineta, neapărat închiriată, că e vorba tot de mobilitate, te dai cu ea, plătești la stăpîn că te-ai dat și pe urmă o trîntești superior pe trotuar, sau în mijlocul drumului, să se împiedice și alții de ea.

Că e mai bine să nu cumperi softul, ci doar să-l închiriezi, să plătești anual taxă de folosință pe el. Așa e mai bine. Să n-ai nimic al tău, totul închiriat.

Că e mai bine să nu deții bani cash, ci doar decît în cont, că n-ai ce face tu cu banii tăi, alții trebuie să-i controleze.

De-abia aștept să vină și vremea aia, cînd toți se vor preda cu entuziasm la stăpînul global, care controlează și Uberul și trotineta și banca și casele în care stau tefeleii mei entuziaști cu chirie. Și să le placă. Să ridice ode de slavă viitorilor duci de van Groningen și viitoarelor contese Armand și neo-groafelor Merkelițe, Klaus Klaus über alles. Uber. Über. Tot aia e.

De-abia aștept. O să fiu mort pînă atunci, probabil. Dar de-abia aștept.

. Citeste tot...

duminică, 3 ianuarie 2021

Twenty twenty la fifty fifty

În România, aproximativ jumătate din populație vrea să se vaccineze. Pe dos: în România, aproximativ jumătate din populație nu vrea să se vaccineze. Jumate jumate. Fifty fifty. Principala moștenire lăsată în lume de acest tîmpit ani douăzeci douăzeci.

În SUA găsim același raport între procente. Fifty fifty. În Polonia găsim aceeași egalitate. Fifty fifty. E clar că în spate există ceva dincolo de simpla așezare întîmplătoare a procentelor. Un raport constant, trans-societal, care vorbește despre o așezare persistentă în mințile oamenilor. Adică despre o structură socială.

Această structură socială este una valorică. Ideile puternice, care ne mînă viața, care ne definesc ce e bine și ce e rău și care – mai ales – generează comportamente.

Această structură socială are un nume bine definit, sub care e cunoscut de decenii. E cunoscut sub titulatura de “culture wars”. Toate acele conflicte sociale mocnite, toate acele hărțuieli între oamenii din cadrul aceluiași popor, a aceleiași societăți.

Crezi în evoluție sau nu?

E bine să ai dreptul să deții arme sau nu?

E bine să fie voie ca femeile să facă avorturi sau nu?

E bine să lași oamenii să adopte în mod conștient comportamente riscante, detrimentale și pentru ei, și pentru cei din jurul lor: să consume alcool, să fumeze, să tragă droguri în piept și în venă?

E bine să mergi cu mașina sau cu bicicleta?

E bine să ții legat cîinele în curte sau să-l lași să umble brambura, liber și frumos?

Tensiunile sînt multe. Nu știu dacă există domeniu semnificativ al vieții sociale care să nu fie atins de această patimă care ne macină mațele pe dinăuntru.

De departe, clivajul social care împarte cel mai clar societățile în două, continue armate de oameni care se disprețuiesc, chiar se și urăsc sincer și entuziast unii pe alții îl reprezintă cel dintre conservatori și progresiști. Acest clivaj acoperă toate domeniile vieții. Acest clivaj are în spate idei intense, pe care le considerăm că fac parte intrinsecă din fibra noastă existențială, idei fără de care nu știm ce am face, idei care ne produc emoții puternice și ne generează energii acționale intense.

Toate cele trei țări de care vă povesteam mai sus: SUA, România, Polonia, sînt țări în care clivajul conservatorism – progresism este într-un echilibru procentual bine definit. Jumate jumate. Fifty fifty.

Acest clivaj se concretizează și în raportarea noastră la vaccinarea anti-Covid. Avem atitudini, păreri, opinii despre covid și despre vaccinare în funcție de ideile noastre generale despre lume și viață, în funcție de ontologia pe care o avem în creier și de etica ce ne guvernează viața.

Idei mari, puternice, care se declină și concretizează în fiecare domeniu al vieții. Ce înseamnă lumea? Cine a creat-o? Care e mai importantă: libertatea sau echitatea? Cum se definește dreptatea? Care e rolul, scopul și poziția omului în univers? Cum funcționează lumea?

Întrebări esențiale, filosofice, pe care cei mai mulți dintre noi nu ni le punem explicit, dar care cu toate acestea ne guvernează viața clipă de clipă.

Ori de cîte ori citiți în lunile care urmează despre vaccin și despre cei care fie îl îmbrățișează cu entuziasm, fie îl resping cu entuziasm egal, să țineți minte: viața ne este guvernată de culture wars. De războaiele culturale.

Mother, do you think they'll drop the bomb?
Mother, do you think they'll like the song?
Mother, do you think they'll try to break my balls?
Ooh
Mother, should I build the wall?
Mother, should I run for president?
Mother, should I trust the government?
Mother, will they put me in the firing line?


Citeste tot...