joi, 24 iunie 2021

Beți încet, căci conține principii

Vă mai aduceți aminte cînd o întreagă industrie de deontologi urla ca din gură din șarpe să nu se dea puterea într-o singură parte? Să nu fie puterea într-o singură mînă?

Doamne, ce disperare era la gura lor! Cum se zvîrcoleau ei de parcă venea sfîrșitul lumii! Dacă ar fi intrat tancurile sovietice în țară, nu ar fi fost atît de disperați ca atunci cînd se rugau de noi cu cerul și cu pămîntul să votăm înțelept, să nu care cumva să fie puterea într-o singură mînă.

Argumentele distinșilor deontologi evident că erau de-alea nobile, superioare, principiale. Argumente de adevărați deontologi perfecți, triști dar perfecți. Vezi tu, se considera că indiferent cine vine, nu e bine să fie puterea într-o singură mînă. Că se dezechilibrează sistemul social. Că dispare chestia aia, cum îi zice, checks and balances, de o clamează toți deontologii atunci cînd le convine. Era un argument de-ăla de oameni superiori, care se scaldă în principii și mănîncă numa și numa Platon la micul dejun. Platon proaspăt, de fermă bio.

Evident că puterea nu trebuia să fie într-o singură mînă, pentru că nu era mîna lor. Acuma, că e toată puterea la ei, dintr-o dată deontologii nu mai zic nici cîrc. Tac ca mortul în păpușoi. La fel de superior și de înțelept tac precum pe vremuri urlau să nu ajungă puterea la Dragnea sau la Ponta sau la Năstase sau la Iliescu sau la...

Sau la nu contează. Important era să nu fie puterea la PSD.

Acuma e bine. E absolut toată puterea în tabăra anti-PSD. Și principiile dintr-o dată nu mai contează. Președinția? La ei. Parlamentul? La ei. Guvernul? Tot la ei. Justiția procurorii generalii serviciile secrete? Dintotdeauna la ei. Principalele primării ale României? București, inclusiv cel mai bogat sector, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu? Tot la ei.

Iete că, dintr-o dată, fără nici un pic de jenă, se poate să fie puterea într-o singură mînă. Iete că nu mai moare nimeni. Iete că nu mai se întîmplă nici o catastrofă. Dintr-o dată, totul este excelent. Nu se mai clamează nici un principiu.

Oh, ba da. Era să uit. Încă mai există principii. Cum ar fi, de exemplu, că trebuie neapărat și Avocatul Poporului să fie demantelat, ca atunci să fie și mai perfect, și mai complet, și mai total. Și, dintr-o dată, nu a mai contat nimic. Au demis-o repede, pe genunchi pe Renate Weber. Și iar au fost aplicate principii perfecte, de-alea cu geometrie variabilă.

Constituția? Un fleac. Nu contează. În Constituție sînt reguli clare cînd se poate demite Avocatul Poporului. Nu se pune. Au demis-o, pur și simplu. Cum au făcut, de altminteri, și cu conducerile presei de stat, Radio România și TVR. I-au demis pe repede înainte. Cît se poate de anticonstituțional.

Nu contează nimic. Nu contează Constituția. Nu contează legile. Nu contează regulamentele parlamentare. Nu contează nimic. Doar samavolnicia lor mereu, mereu, mereu justificată de trompetele deontoloage. Vă place ce principii perfecte au? De fapt, un singur principiu. Unul singur care contează cu adevărat: toată puterea la noi. În rest, păcăleală, gunoaie, șobolani. Harneală de calitate superioară.

Doamne, ce mă bucur ce vă face. Doamne, ce bine că se întîmplă așa. Doamne, cum vă mai meritați fiecare centrimetru de penetrare. Așa vă trebuie. Doar așa vă învățați minte.

Beți încet, căci conține principii.

Ghinion.

(Articol apărut inițial în Evenimentul Zilei)



. Citeste tot...

miercuri, 23 iunie 2021

Cenzura Google: a portent of things to come

Acum trei zile mi-au blocat contul Google. Și mailul. Și blogul Turambar. Practic n-am mai avut acces la nimic. Fiind utilizatorul lor de practic 20 ani. Iar blogul acesta îl am din 2007, de pe vremea cînd Blogspot încă nu fusese achiziționat de Google.

Acum i-au dat drumul înapoi, după ce am făcut apel formal la înțelepții cenzurii Google. Fără explicații.

Cel mai probabil face parte din campania de închidere a gurii a celor ca mine. Întîi pe Facebook. Acuma și pe Google. Practic te scot de pe platformele vizibile și te lasă să urli în pustiu. Închisoare virtuală.

Cel mai probabil este consecință a articolelor pe care le-am scris în ultimul timp. Articole de succes, care scot în evidență colonialismul celor cu resurse asupra celor fără resurse. România, o țară de slugi fericite.

Recomandarea mea. Făceți-vă variante de comunicare care să nu depindă de behemoții actuali: Facebook, Google, Amazon, Apple. În curînd, dictatura tehnologică din Silicon Valley va fi din ce în ce mai pe față.

Să nu ziceți că nu v-am spus...

. Citeste tot...

sâmbătă, 19 iunie 2021

Sfînta Greta Trotineta și PeNeNeReta

Ideologia dietei virtuoase și neocolonialismul mascat prin reziliență

Țările europene dezvoltate sînt țări post-imperialiste care au supt secole la rînd de la toți amărîții pămîntului. Anglia, Franța, Germania, Olanda, Austria, Spania, chiar și Italia, au asuprit cu metodă pe cei care n-aveau tunuri, tancuri, capital. Au luat de la săraci să dea la bogați. Să se îmbuibe ei.

Și, Doamne!, ce s-au mai îmbuibat secole la rînd.

Ori de cîte ori mergi prin capitalele alea mari, celebre, devenite adevărate locuri de pelerinaj turististic, nu poți să nu se strîngă inima în tine. Uite, în Paris palatul ăsta e din banii din colonia aia. Iar statuia asta din Londra e din exploatarea poporului celălalt.

Dacă te plimbi prin Viena sau prin Budapesta (sau, mai la est, prin Istanbul sau prin Moscova), poți chiar să și pui degetul pe rana noastră, proprie și personală. Uite, asta e din aurul din Apuseni. Asta e luată de la gura copiilor români din Sibiu, să mănînce gura nepoților nemți din Berlin. Uite, palatul ăsta e din sarea și petrolul de la Telega, iar stația asta imperială de metrou din grînele din Bărăgan și din pădurile din Carpații noștri.

Ce să-i faci? Asta e. Istoria nu are milă față de cei proști, de cei slabi, de cei care nu știu să-și vază interesul. Se numește colonialism și funcționează din primii zori ai istoriei, de la Sumer încoace. Unii exploatează, alții sînt exploatați.

Iar nouă se pare că ne place jocul ăsta tîmpit, că ne-a intrat în sînge. Aprobăm cu entuziasm necontenita extracție de resurse de aici, din România, De secole acceptăm asta. Să vină alții, să ne ia aurul, sarea, petrolul, copiii, banii.

Să ia tot, să ducă la ei acolo, să facă metropola frumoasă și bogată. Ce să facem noi cu ele? N-avem nevoie de ispita asta. Luați-le, mă, voi pe toate, să vă bucurați voi de ele cu copiii și nepoții voștri turci, habsburgi, ruși.

Mai nou, să vină francezii, să ne ia banii prin bănci, să ne pună primar și să ne taxeze pe apă cît nu face. Să vină austriecii, să ne ia banii prin bănci, Petromul moca și pădurile cu garniturile de tren. Să vină nemții, să ne pună președinte și să instituționalizeze slugărnicia.

De sute de ani, metropola se tot îmbuibă pe spinarea slugilor. Și, ce să vezi? De ceva timp, metropola dezvoltată și imperială a descoperit că îmbuibarea cronică produce obezitate. Că dezvoltarea produce consecințe neplăcute. Buba la mediu. Suferă liliecii, somonii, broscuțele și pîrșii de alun. Suferă aerul, apa, rîul, ramul, mediul înconjurător.

După ce occidentalii secole la rînd au penetrat cu entuziasm tot ce puteau prinde spre penetrare, acuma dintr-o dată a dat grija peste ei. Vai, maică, trebuie să intrăm la dietă. Sîntem obezi. Suferim. Respirăm greu. Avem colesterol social. Vai, ce nasoale sînt autostrăzile: produc poluare. Vai, ce nasol e să te plimbi cu Mercedesul: produce aroganță. Să vină Greta să ne facă clismă, să scoatem toxinele din noi. Să ne învețe să ne ne pocăim și să ne deplasăm doar pe trotinetă.

Dintr-o dată, țările dezvoltate au devenit mai virtuoase decît Papa. La fel cum sînt acele persoane care, după o viață de dezmăț culinar și senzorial, după o anumită vîrstă încep să se simtă rău, să descopere că au diabet, colesterol și alte bube-n cap. Și atunci, dintr-o dată, devin virtuoase.

Nu mai fumează decît țigări de-alea sănătoase, ecologice, la baterie. Nu mai beau decît apă cu lămîie. Nu mai circulă decît cu trotineta, ei care decenii la rînd n-au avut altceva în cap decît autostrăzi și mașini luxoase. Nu mai mănîncă decît carne de struț. Și nu mai fu... nu mai penetrează decît pe alții la cap, că alt fel de penetrare nu mai au cu ce.

Ca babele alea virtuoase, foste actrițe corporal-senzoriale, devenite dintr-o dată cucernice maici și sfinte. Ajunse la menopauza dezvoltării post-materialiste, la menopauza poftei de înavuțire, țările occidentale dezvoltate renunță virtuos la toate cele pămîntești și o descoperă pe Sfînta Greta cea Acră și Năpraznică.

Și nu numai că intră la penitență, dar îi obligă și pe ceilalți să facă același lucru, indiferent în ce stadiu al existenței lor ar fi ei. Îi freacă la cap pe ceilalți să nu bea, să nu mănînce, să nu fu..., să nu fornice, să nu mai facă nimic, decît mătănii pentru păcatele încă necomise.

Țările europene dezvoltate reprezintă miezul puterii Uniunii Europene. Avînd puterea în mînă, ele fac ce au făcut dintotdeauna. Îi exploatează pe alții. Continuă politica neocolonială de extragere a resurselor din țările de la periferie. Doar că nu o mai fac cu tunul sau cu tancul. Nuu. Acum avem alte mijloace, mai viclene, mai insidioase.

Din pix. Din hîrtii. Din documentele programatice. Din PNRR. Să dea reziliența în noi. Cuvinte pompoase care ascund de fapt un control ideologic necruțător. Putem păstra decalajul de dezvoltare pur și simplu forțînd băștinașii slugi prin lege, prin propagandă, prin sfîntă indignare de tip Greta Trotineta. Nici nu mai e nevoie să tragi cu tunul. Tragi cu Facebookul și cu fondurile europene.

România e în continuare o țară săracă. Nu atît de săracă precum acum 20 de ani sau acum 10 ani. Dar în continuare săracă. Mai ales în comparație cu restul Uniunii Europene. România are nevoie în continuare să se dezvolte, să dea un pic de cheagul abundenței și al înstăririi. Nu vrem nimic altceva decît ce au și îmbuibații. Ce ne-au promis cînd am acceptat să intrăm în Uniunea Europeană. Dezvoltare. Bunăstare. Să fie bine să nu fie rău.

În limbajul de lemn al parlance-ului administrativ bruxellez, vorbim de convergență. Adică să-i prindem din urmă pe cei bogați și puternici. Și de coeziune. Adică de responsabilitatea celor bogați și puternici care, pentru faptul că ăia mici au renunțat la o parte însemnată de suveranitate statală spre behemotul european, și-au asumat prin tratatele europene să-i ajute pe ăia mici și slabi să crească, să-i prindă din urmă, să realizeze procesul de convergență.

Ete fleoșc. Ce-i prostia asta? Nici o convergență. Nici o coeziune. Post și rugăciune. Acuma noi ăștia dezvoltați sîntem obezi și trebuie să intrăm la dietă, să ascultăm de Sfînta Greta Trotineta. Deci ghinion, sărăntocilor. Renunțați la visele voastre de convergență, de dezvoltare. V-ați așezat la masa îmbuibaților prea tîrziu, cînd deja strîngem tacîmurile și nici firimituri nu mai aveți voie să ciuguliți.

Gata cu prostiile astea de dezvoltare. Acuma trebuie să protejăm pîrșul de alun. Uitați de irigații. Nu contează că noi ăștia, îmbuibații, de fapt așa ne-am dezvoltat, prin irigații. N-aveți nevoie de irigații, că sînt extensive, se evaporă prea multă apă și strică armonia naturii. Lasă, că am stricat-o noi destul. De ce s-o mai stricați și voi? Stați așa acolo, ca în secolul XIX, că așa avem nevoie de voi. Săraci și fără irigații.

Uitați de autostrăzi. Nu contează că noi avem cea mai densă rețea de autostrăzi de pe fața pămîntului, cu care ne mîndrim și din care n-am dărîma nici un centimetru. Ce să faceți voi cu autostrăzile? N-auzi că intrăm la dietă? N-auzi că Sfînta Greta Trotineta ne pune la mătănii și la canoane?

Gata cu îmbuibarea. Produce suferință. Ia uitați-vă la noi ce suferim, după ce ne-am îmbuibat pe spinarea voastră sute de ani. Acuma capu’ la fund, urmează program de reziliență. Adică de austeritate. Toată lumea la dietă. Noi, din bogăția noastră. Voi, din sărăcia voastră.

Adică neocolonialism mascat prin cuvinte frumoase, virtuoase, pline de înțelepciune tristă, post-materialistă, menopauzatică. Sfînta Greta Trotineta și PeNeNeReta.

Vă place ce ieftin continuă procesul de colonialism? Extracție de resurse cu maximă eficiență. Fără tunuri. Fără tancuri. Doar din vorbe. Ăi bogați să rămînă bogați. Iar ăi săraci să rămînă și ei la fel, tot săraci, să nu sufere pîrșul de alun.

Doamne, ce ieftine sînt vorbele. Și ce puternice. Ce ușor controlezi oamenii doar din vorbe.

Vă place cum ne place să fim făcuți din vorbe? Vă place ce ușor punem botul la păcălelile stăpînilor? Vă place cum n-avem nici coloană vertebrală, nici interes național?

Lasă, că n-avem nevoie de coloană vertebrală. Nici de interes național. Ce să facem noi cu ele? E de ajuns că au alții, nu ne mai trebuie și nouă. Noi avem nevoie de trotinetă, mă sărăntocilor mă.

Ghinion.





. Citeste tot...

luni, 14 iunie 2021

Așa, și?...

Trăind în bula noastră comunicațională și valorică, după ce epuizăm toate ritualurile de small talk necesare spargerii gheții interacționale, inevitabil ajungem cu discuțiile semnificative la varii forme de lamentare.

Aoleu, ce chestii nasoale se întîmplă. Aoleu, cum nu ține realitatea cu noi defel. Ai văzut ce-au mai făcut ăia, maică? Doamne, ce grozăvie. Cum de-i mai suportă pămîntul? Cum își pot permite să facă astfel de nemernicii?

În ultimul timp, din ce în ce mai des, și la mine și la alții tind să aud aceeași replică cinică:

"Așa, și?"

Să știți, dragii mei învinși, că dincolo de toate fantasmele noastre justițiar – resentimentare, de fapt sub imperiul acestei concluzii resemnate trăim cu toții. "Așa, și?"

Ai văzut cum își bat joc de o țară întreagă? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut ce abuzuri își permit? Cum calcă în picioare Constituția și nu știu cîte drepturi ale omului? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum permit vînzarea pe bucăți a țării? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum vor să mărească vîrsta de pensionare, să muncim pînă murim? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum sînt fățarnici și cu dublă măsură, și cînd le convine lor, se pune, urlă toți din gaură de șarpe, iar cînd nu le convine, ignoră fix ce spumegau cu o zi înainte? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum au furat voturi cu sacul și i-a prins pe cameră și nu s-a întîmplat nimic? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

În superbia noastră, ne închipuim că istoria nu poate să funcționeze fără noi. Că nu e voie să fim călcați în picioare de istorie, căci sîntem niște ființe remarcabile, deosebite, buricul pămîntului. Că singurul scop pe lumea asta al lumii înconjurătoare este să ne satisfacă nevoile noastre imperiale, de buric privilegiat al existenței. Niște copii răsfățați care ne închipuim că toată realitatea trebuie să joace țonțoroiu’ în jurul nostru.

Cînd, de fapt, istoria e plină de victime colaterale, strivite fără nici un pic de remușcare de tăvălugul inexorabil al învingătorilor. Cîinii latră, caravana trece. Cei fără de putere urlă, viața trece. Învinșii blesteamă, blesteamă degeaba. Istoria nu ține cu ei.

Pe lumea asta, dragilor, nu există dreptate. Există doar învingători și învinși. Doar oameni care au putere, pe de o parte, și oameni care nu o au și suportă tăvălugul istoriei, pe de partea cealaltă.

Toate nemerniciile comise de cei la putere sînt făcute dintr-un simplu mare motiv: pentru că pot. De-aia pot, pentru că sînt la putere. Pentru că au putere. Putere. Pot. Putirință. V-ați prins? Același lucru. Aceeași familie de cuvinte. Aceeași idee. O idee puternică: putere.

Nu există dreptate. Nu există judecată, decît Judecata de Apoi, și aia va veni tîrziu, mult mai tîrziu, prea tîrziu. Nu există altceva decît putere. Și cei care n-au putere și n-au ce face, și înghit în sec, sperînd la o imposibilă răsturnare a situației. Și cei cinici care conchid, fie cu veselie otrăvită, fie resemnați, fie sastisiți, fie pur și simplu fără nici un fior de emoție: Așa, și?

Credeți voi că-i pasă cuiva că suferiți voi? Că se întîmplă chestii care nu vă convin? Nu-i pasă nimănui. Nimeni nu varsă nici o lacrimă de jale pentru faptul că voi sînteți de partea proastă a istoriei. Cum, de altminteri, nici voi n-ați vărsa nici un mililitru de lacrimă dacă ceilalți s-ar întîmpla să nimerească ei de partea proastă. Ah, ce-ați mai ridica din umeri. Suferă ăia mici și tefelei? Așa, și? Să sufere, dă-i încolo de tefelei...

Hai să vă povestesc o scenă de film. Poate o știți, dacă sînteți mai rablagiți la cap și ați apucat să vă uitați la filme de-astea rablagite.

Clint Eastwood stă rezemat cu nonșalanță într-un cot, cu pistolul lejer ținut din încheietură, îndreptat spre ăla micu și urîtu, cum îl chema, Elijah Wood, ba nu, ăla e ăla din The Lord Of The Rings, ăla de căra inelul, pe ăla micu și urîtu îl chema Eli Wallach.

Și cum stătea elegantul nostru de Clint Eastwood sprijinit în cot, cu pistolul atîrnînd în scîrbă plin de gloanțe și de dreptate, îi spune cu un mare sictir cinematografic lu ăla micu și urîtu, lu Eli Wallach:

“Auzi tu, prietene, pe lumea asta sînt două feluri de oameni: ăia cu pistolul încărcat și ăia care sapă. Tu sapi.”

Și ăla micu și urîtu n-are ce face și sapă.

You dig. Mare înțelepciune cinică. N-avem pistol? N-avem putere? N-avem portavioane? Sîntem slugi la mîna altora, a celor cu gloanțe, pistoale, puști, tancuri, bani, bănci, firme multinaționale, portavoci de propagandă, televiziuni, agenți de influență, rețele monopoliste de social media, camere de luat vederi, jandarmi, cătușe, pușcării,

bani, bani, bani,

imense sisteme de control social?

Apăi atunci, dragii mei fraieri mici și urîți, care sîntem noi de partea proastă a istoriei, de partea proastă a puștii, de partea proastă a sorții, atunci n-avem altceva de făcut decît să săpăm.

Istoria e scrisă mereu de învingători, pufoșilor. Ești învingător? Nu ești. Atunci taci și sapă. Nu contează că e groapa ta, cea în care te va îngropa istoria necruțătoare. Nemiluit, nerăzbunat, nespovedit, neîmpărtășit. Neîmplinit.

Taci și sapă.

Ghinion.

(Articol apărut inițial în Evenimentul Zilei)

. Citeste tot...

marți, 8 iunie 2021

Alin Bogdan

Moartea e renunțarea supremă. Tu renunți la tot. Realitatea renunță la tine. Mai rămîn zdrențe de amintiri care se risipesc din ce în ce mai mărunt.

Azi, Alin Bogdan a renunțat la tot. Dumnezeu să te odihnească, Aline! Ai murit prea repede. Aveai doar 43 de ani. Soția ta, fiica ta, cui le lași? Pe noi, cui ne lași? Vorbisem săptămîna trecută, nu mai demult.

De ce, mă? De ce?

The rest is silence.



. Citeste tot...

joi, 3 iunie 2021

Curaj, găină, că te vaccinez

Știți de ce intrau cei mai mulți români pe vremuri în Partidul Comunist? În nici un caz din convingere. Ci dintr-o judecată foarte cinică, sănătoasă: să fie lăsați în pace, să nu devină țintă a ostracizării publice. Nu credeau o iotă din ce se bălmăjea cu entuziasm fals la vestitele ședințe de partid, unde politrucii se chinuiau să facă din rahat bici. Nu aveau nici un pic de aplecare ideologică spre învățămintele politice. Pur și simplu aplicau străvechea înțelepciune strămoșească a românilor care suportau cu stoicism fiecare asupritor de-a lungul istoriei și se făceau că fac ca ei: Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și papă-i tot.

Iar acum acuzăm o generație întreagă că au fost comuniști. Au fost comuniști pe dracu’. Au fost comozi. Au fost oportuniști de-ăia de tip lache, agresiv-pasiv. Au vrut să nu fie frecați la cap mai mult decît e cazul. În rest, fiecare își vedea de viața lui proprie și personală. Iar cînd ajungea acasă, dădea în mod curajos drumul la apă și pornea radioul în baie, să asculte Europa Liberă. După care, în mod la fel de curajos, îi înjura de mamă și de morți și de restul invectivelor necesare pe comuniști, pe ruși, pe Ceaușescu, soarta, americanii care nu mai vin și apa care nu e caldă, doar rece. Așa, cum vă dă acuma Nicușor cu generozitate: doar decît apă rece.

Știți de ce se vaccinează cei mai mulți români, pe vremurile astea ale noului Partid Comunist Progresist? Fix din același motiv. În nici un caz din convingere. Ci pur și simplu să fie lăsați în pace și să nu fie ostracizați de către necruțătoarea mașinărie de propagandă. Dintr-o judecată foarte cinică, sănătoasă: stăpînii noștri de acum ne freacă la cap să ne vaccinăm. Dacă nu ne vaccinăm, devenim țintă, obiect al oprobriul public, cap țintă cruce. De ce să mă risc să mă tăvălească ăștia, să ajung paria? Mai bine mă risc și bag o chestie în mine, îl las pe-ăla să mă înțepe.

Și pe urmă eu îmi văd de ale mele, îi înjur cu curaj în gînd, chiar și în șoaptă la baie, după ce dau drumul la apa rece care ar fi trebuit să fie caldă. Și pe urmă mă duc la Mega, îmi pun masca pe față să cumpăr o citirică și niște parizer de-ăla bio, organic la copii. Și poate-poate chiar ajung să dau o fugă și prin Grecia. Că doar dacă ne vaccinăm avem voie la libertățile noastre elementare. Ei se fac că respectă democrația. Noi ne facem că ne supunem. Nu credem o iotă din ce bălmăjesc ei acolo cu fals entuziasm, în noile ședințe de îndoctrinare progresistă. Ne doare în cur și-n cot de ei. Îi pupăm în bot și păpăm ce ni se permite, o citirică, un parizer bio, făcut din resturi de zgîrciuri. Și înjurăm în mod curajos în gînd, ba chiar uneori și în șoaptă.

Zilele trecute m-am vaccinat și eu. Sînt curajos. Al naibii de curajos. Poate-poate chiar o să-mi dea voie să merg și în Grecia.

PS: Vă recomand excelentul articol al lui Daniel Bejan pe această temă: Vaccinul conține vacanțe. Moshe Mordechai, ca de obicei, scrie bine și necesar. O bestie. Un medieval. Un om liber. Liber degeaba, pe vremurile astea cînd libertatea e o insultă, o obscenitate, o fantasmă.

Ghinion.

. Citeste tot...

miercuri, 2 iunie 2021

Nu dați banii pe prostii, Luați chimie la copii

Tocmai citesc o știre despre o firmă renumită, Johnson & Johnson, una din firmele acelea imense care de fapt exercită o situație de cvasi-monopol, de oligopol pe piața produselor de larg consum alături de alte cîteva.

E vorba de felul în care, după tergiversări interminabile, în cele din urmă justiția a decis în mod definitiv că respectiva Johnson & Johnson trebuie să plătească despăgubiri mari, de ordinul miliardelor (2,1 miliarde dolari) la zeci de mii de consumatori (aproape 22 de mii de oameni) afectați de calitatea produselor acestora.

Un fleac. A pus azbest în pudra de talc pentru copii. Inclusiv pentru bebeluși. Și a produs un fleac: cancer ovarian la femei.

Citez din articol: ”Johnson & Johnson ştia de zeci de ani că pulberile sale din talc conţin azbest, o substanţă extrem de cancerigenă, fără un nivel de expunere sigur cunoscut.

Ar fi putut proteja clienţii trecând de la talc la amidon de porumb, aşa cum au propus oamenii lor de ştiinţă încă din 1973. Dar talcul era mai ieftin, iar petiţionarii nu erau dispuşi să sacrifice profiturile pentru un produs mai sigur”.


Pentru bani. Pentru profit. Trăiască chimia care omoară oameni, cu legea în mînă și cu binecuvîntarea guvernelor.

Nu e singurul caz de chimie glorioasă. În anii patruzeci - cincizeci, DDT-ul era prezentat drept mare soluție miraculoasă împotriva insectelor parazite care provoacă tifosul. Și erau ditamai campaniile de comunicare guvernamentală în care copiii erau stropiți cu pompă de-aia de dat praful pe căței de către asistente zeloase, marțiale, entuziaste, cu un aer vag nazist. Sau cu ditamai furtunul de pompieri, mulțimi întregi pe stradă pur și simplu înecate în praful ăla sănătos, necesar, care evident că pe urmă au descoperit că produce cancer.

Doar decît cancer. Un fleac. Mare lucru...

“DDT is absorbed through the skin or inhaled and can also be consumed. Because DDT has an extra chlorine, it contains a negative charge. When DDT enters the cells in the bloodstream it disrupts mitosis and causes meiosis which in turn causes genetic mutations. The slow breakdown of DDT in the environment and in the human body causes it to continually impact future generations.”

Ieri am fost să mă vaccinez. Un produs nou, revoluționar, fără de care viața mi-ar fi transformată iremediabil. Aș fi transformat într-un paria, n-aș mai fi avut voie să mai fac nimic în societate. Și atunci, decît să fiu medieval și să nu mai am voie să mai ies din casă, m-am dus să mă vaccinez. Mare lucru. Un fleac...

Eu zic să vă duceți să vă vaccinați. Dar mai înainte, just in case, să nu care cumva să faceți pureci și păduchi de frică, să vă dați cu un pic de DDT la su’braț. Și pe urmă să dați și cu niște pudră de talc Johnson & Johnson, să nu vă iritați. Cu un cancer sănătos, necesar sîntem cu toții datori. Trăiască chimia. Trăiască profitul. Trăiască statul atoateștiutor.

Ghinion.

PS: A, era să uit să vă spun. Știți că Johnson & Johnson face și vaccin antiCovid? Cu de-ăla să vă vaccinați, neapărat. E proaspăt. E revoluționar. E încercat. Are studii serioase în spate, realizate de oameni de știință obiectivi, serioși, care nu pun botul la bani și la alte prostii. Și mai e și promovat în campaniile publice guvernamentale. Deci e cu siguranță OK să-l folosiți. Băgați tare, pînă nu e retras de pe piață...





. Citeste tot...

marți, 25 mai 2021

Realitatea prezintă geometrie variabilă

Realitatea prezintă geometrie variabilă. Noi nu percepem realitatea nemijlocit decît în foarte mică măsură. În rest, ce aflăm de la alții. Deci nu e realitate. E narațiune. Poveste. Ceva spus de altcineva. Rude neamuri cunoștințe. Presă televiziune radio social media. Ai fost tu acolo? Nu. Ai aflat.

Realitatea, în consecință, ajunge în mințile noastre în funcție de interesele celor care construiesc narativul și ni-l servesc pe tavă, mai mult sau mai puțin credibil, gustos, epic.

Covidul și Wuhanul reprezintă un exemplu clasic de realitate cu geometrie variabilă.

De la bun început s-a vehiculat ideea că e foarte posibil ca acest virus să nu fie de sorginte naturală, sălbatică, de la liliac și de la pangolin, ci foarte probabil să fi fost creat în laborator. În care laborator? Păi în ăla din Wuhan, specializat fix în așa ceva și de unde de altminteri a și pornit toată tărășenia mondială.

La vremea respectivă, o astfel de narațiune nu corespundea nevoilor celor care gestionau realitatea occidentală. Stăpînii undelor și ai realității oficiale se confruntau cu o reticență din partea populației în a accepta gradul ridicat de periculozitate al virusului Covid. Nu există. E doar o gripă obișnuită. Sînt în pericol să moară de la el doar ăia care oricum sînt cu un picior în groapă.

În fața acestei reticențe, ideea că ar mai fi și făcut în laborator nu venea decît să alimenteze celelalte teme narative care împiedicau propaganda oficială. Deci trebuia combătută cu orice preț.

Cum așa să fie făcut în laborator? E o prostie. Fake news! Fake news! Scoteți-vă din cap așa ceva! Fiți raționali, nu medievali! Vă spunem noi că nu e făcut în laborator! Știm noi mai bine decît voi. Acceptați narativul oficial. Doar noi avem voie să proiectăm narative pe acest subiect. Voi tăceți din gură și conformați-vă. Medievalilor. Conspiraționiștilor. Subversivilor. Penalilor.

Ooookeey. Între timp s-a derulat primul an de pandemie și de isterie Covid. S-au îmbolnăvit oameni. Au murit oameni. S-a blocat un glob întreg. Au murit oameni și de alte boli, că nimeni nu mai avea voie să fie tratat decît de Covid.

Au inventat pe urmă vaccin. S-au străduit să vaccineze cît mai multă lume. S-au lovit și aici de reticență și de narațiuni concurente, divergente. A venit vara. A trecut valul al treilea. Cifrele de bolnavi și de morți Covid au scăzut, cel puțin în zona euro-atlantică. Lumea a dat cu nasul de căldură și de o oarecare umbră de normalitate. Covidul nu mai pare chiar așa de bau-bau ca acum șase luni.

Dintr-o dată, în acest climat schimbat de opinie socială, nevoile hegemonului s-au schimbat. Nu-l mai doare atît de mult faptul că se vîntură idei alternative despre Covid, cît îl doare faptul că China refuză să se oprească din marșul ei de creștere a puterii.

Hoooopa. Nasol. Ne-am întors la business as usual, la geopolitică de-aia normală, de dinainte de boală. Statele Unite și China, noul război rece. Și cine e la butoane acum în Statele Unite? Democrații sînt la butoane. Și democrații vor o atitudine mult mai dură la adresa Chinei. Să-i dea la bubă. Cum îndrăznește China să fie la concurență cu Statele Unite?

Dintr-o dată, discursul privind crearea Covidului de către om a căpătat utilitate geostrategică. Și pentru că e un narativ util, dintr-o dată nu mai e demonizat. Ba din contră, este împins pe canalele mari mass media, să afle toată lumea cum nasoii de chineji au produs ditamai bestia de Covid să moară tot globul. Niște nasoi. Niște agresivi. Niște violatori. Arma biologică. Ne omoară! China e de vină!

Oookeeey. Dintr-o dată, narativul se schimbă. În funcție de nevoile hegemonului, ale celui care deține puterea de comunicare și de legitimare a narațiunii dominante.

Vă place cum se schimbă realitatea? În șase luni e cu totul altă poveste care vă este oferită. Să haliți altă harneală, cum ar zice specialistul în comunicare. Și voi o haliți. Uitați repede că pînă recent un astfel de discurs era demonizat. Și vă repeziți cu același entuziasm naiv în contra-narativ, în povestea spusă pe dos.

Nu mă credeți? Uite aici, articol în presa imperialistă. Washington Post, 25 mai 2021. “Timeline: How the Wuhan lab-leak theory suddenly became credible”.

Articol frumos documentat, ca la carte. Unde micuții imperialiști ne prezintă dovezile pentru care ei consideră că e din ce în ce mai credibil că virusul Covid de fapt a fost produs în laborator.

Dovezi? Sau propagandă? Adevăr? Sau o nouă harneală convenabilă? Au cumva nevoie să prezinte China ca fiind marele demon? I-a apucat acuma marea strădanie jurnalistică? De ce taman acum? De ce nu acum șase luni, sau nouă luni, cînd era Trump la putere și spunea cam același lucru? Atunci nu era convenabil să vorbească aceleași vorbe ca și Trump. Jurnaliștii? Niște deontologi convenabili.

V-am spus. Realitatea prezintă geometrie variabilă. Beți încet, căci conține adevăruri în continuă schimbare.

PS: În sondajele pe care le realizez pe tema Covid măsor încă de anul trecut, printre altele, și felul în care lumea crede în astfel de idei alternative despre acest virus. Taman acele idei pe care hegemonul comunicațional le consideră drept manipulare, “fake news”.

Dintre toate aceste idei alternative, două sînt cele pe care românii le consideră în mod constant adevărate de un an încoace, indiferent de cît de multă propagandă oficială le toarnă autoritățile în urechi.

Primo: că virusul nu e din natură, de la liliac și de la pangolin, ci e produs în laborator.



Secundo: că statisticile oficiale privind evoluția Covid prezentate de autorități sînt false.



Pe măsură ce trece timpul, cu atît ne dăm seama că poporul român, de fapt, e al naibii de înțelept. The wisdom of crowds, cum ar spune metodologul.

Cum ar zice proverbul. Poți prosti puțină lume mult timp. Poți prosti multă lume puțin timp. Dar nu poți prosti un popor întreg la nesfîrșit.

Ghinion.



. Citeste tot...

miercuri, 19 mai 2021

Cierra los ojos, viva para cualquier otro

Simțul văzului îmi este violat monstruos de către produsele media. Realitatea îmi este înlocuită încetul cu încetul de către ficțiunea imaginilor care mă asaltează zilnic. Nu mai pot gusta cum trebuie viața prin intermediul ochilor, căci între viață și ochi, între realitate și creier îmi este interpus un văl viclean de flux informațional meșteșugit șlefuit și modificat și îmbălsămat de către tehnologie.

Prea mult montaj. Prea multă regie. Prea multă pricepere.

Viața este în altă parte. Dincolo de ochi. E o suferință cruntă, căci fiind niște biete primate domesticite, sîntem tributari văzului, cum mai toate primatele sînt sclave. Aproape tot contactul nostru cu realitatea este prin intermediul ochilor. Și ochii ne-au fost furați de către media.

Drept pentru care, de ceva timp încoace, nu mă mai pot bucura de realitate decît dacă am parte de un flux intens senzorial altul decît cel vizual. Chiar și auditivul îmi joacă feste de rugină. Prea multă muzică, prea multe ciripituri artificiale de păsări și prea multe valuri generate în procesoare.

Realitatea fără stimulul non-vizual și non-auditiv a devenit fadă, falsă, stearpă și otrăvită. Nu mai pot face diferența dintre film și realitate, dintre documentar și viață, dintre sticlă și trăire.

Am nevoie de pipăit. De frig. De prea cald. De ud. De gust. De mațe. De zgîrciuri și de tendoane. De fiorurile pielii și ale vîntului și ale sării și ale zgîriatului gheții și ale transpirației năclăite și ale durerii în călcîie, în mușchi, în inimă, în creier.

De tăiș. De curmeziș.

Sînt supra-stimulat în fiecare zi prin puțul ochilor, această pușcărie și cameră de tortură de preaplin atît de preagol. Fără rana gheții și fără cuțitul cărnii și fără mîngîierea aerului și a degetelor, fără sarea de pe limbă și fără zemurile umede și gustoase, unde e viața? De ce nu are gust? De ce e fadă și scîrbavnică și stearpă?

Mă închei la șireturi. Strîng tare, să simt. Trăirea, în zilele noastre, e dincolo de ochi. Abre los ojos. Mestecă în gol. Înghite în sec. Cierra tus ojos.

Viva por cualquier otro.

. Citeste tot...

marți, 18 mai 2021

Ohoho, ce vă mai place…

Adrian Năstase. Civil.

Mircea Geoană. Civil. Ohoho. Ce civil.

Victor Ponta. Civil. Evident.

Liviu Dragnea. Nici nu mai contează. Cît timp a crezut că o să cadă la pace cu ei, e ca și cum ar fi tot civil. Deși bănuiala mea...

Viorica Dăncilă. Civil. Pardon, nu. Greșesc. Civilă. Să respectăm egalitatea de gen. Ce confirmare mai frumoasă, mai elegantă, mai DIEtetică decît cea de azi? Ooo, ce frumos atîrnă adevărul.

Cu voia Dvs, mă opresc aici, pentru a lăsa o umbră de suspans. Despre vii, numa’ de bine.

Ce concluzie tragem noi de aici? Una simplă. PSD își merită soarta. E ca în bancul cu ursul și cu vînătorul care se întorcea să mai primească încă o dată: mă, de fapt tu continui să-i alegi la fel pentru că-ți place, mă pesedistule mă.

Mda. Să fie primit. Să tot primiți. Voi, toți activiștii de partid care ați acceptat asta ani de zile la rînd, în interesul superior al politicii de partid și de stat, mai puțin de partid și mai mult de stat, meritați cu prisosință toate demonizările, toate tăvălelile, toate neputințele, toate dezamăgirile, toate sictirurile, toate lichidele.

Vă place, dragii mei lipitori de afișe? Oho ho. Ce vă mai place. Ca în bancul cu ursul și cu vînătorul. Mă, vouă chiar vă place, mă. Căci văd că perseverați.

Beți încet, căci conține strategie. Chiar și geostrategie.

Ghinion.

. Citeste tot...