Dar uite ce frumos pute a ură

Sînt semne zilele astea că la USR se cam face buba. Și intern, și extern.

Pe de o parte, avem știri cît se poate de publice că tabăra Cioloș e în trosneală internă mare cu tabăra Barna. Ca în butada aia sovietică, să luptăm pentru pace pînă nu mai rămîne cărămidă peste cărămidă.

Facțiunile USR și PLUS n-au ajuns nici pînă acum la o înțelegere. Lipeala formală de la recentul congres dintre cele două partide se pare că nu s-a prea sudat. Nici rezultatul de compromis al alegerilor interne nu e funcțional.

Cioloș, fostul președinte PLUS, a cîștigat la mustață în fața celor de la “vechiul” USR, suflîndu-i președinția lui Barna într-un rezultat puternic contestat și la care nu prea se aștepta nimeni. Însă “vechiul” USR, tabăra pro-Barna a luat fața celorlalți în Biroul Național, organismul colectiv central ce balansează puterea în partid în fața președintelui.

Cioloș conduce partidul, dar îl conduce degeaba. Barna îi neutralizează mișcările prin controlul clar asupra Biroului Național.

Un armistițiu instabil, care iată că începe să degenereze. Cioloș vrea să limiteze puterile Biroului Național. Barna simte vulnerabilitatea și indignarea din partid la adresa acestei mișcări și vrea să recupereze, adică să-i ia gîtul lui Cioloș. Cioloș amenință cu demiterea, dar pe urmă se răzgîndește. Se rostogolesc vorbe puternice, ditamai listele de susținere sau de contestare. Băieții nu se plictisesc deloc zilele astea.

Concluzia e simplă. Vremelnicii uzurpatori de la PLUS se dovedesc a nu avea suficientă forță încît să-i disloce pe “cei vechi”. Mare lucru. Nu le plîng de milă. Se bat serviciile între ele. Să fie primit.

Nici extern lucrurile nu stau bine pentru ei. Ce nu prea știți voi, că nu e la fel de public, e faptul că USR se cam duce pe copcă în ochii românilor.

În ultimii ani a scăzut semnificativ în sondaje. De la un vîrf de peste 20% în 2019, iată că acum dă semne din ce în ce mai clare că e în jur de 10%. Practic o înjumătățire a bazinului electoral. Graficul e expresiv, linia e bine conturată. Face parte din vestita categorie explicativ-existențială “dar uite ce frumos atîrnă”.

Repet: nu le plîng deloc de milă. Știți clar părerea mea despre ei. Vorba aia: Goțiu, Goțiu everywhere.

Încerc să-mi țin părerea în frîu atunci cînd analizez scena politică a momentului. Emoțiile afectează gîndirea și îmbîcsesc analiza. E o vorbă mare în Dune, acest genial manual de analiză politică. Hope clouds observation. Dar nu numai emoțiile pozitive influențează, ci și cele negative.

În străduința mea de a-mi ține deoparte dezgustul pentru acest partid și de a-mi păstra mintea cît de cît limpede la adresa lor, a dragilor de useriști, mă lovesc din nou de o idee puternică, știută de ceva vreme. Nu doar de mine. Mai de toți care sînt cu creierul la ei atunci cînd studiază realitatea politică din România.

Ideea e simplă, de tipul “descoperirea apei calde”. În ultimii ani ai istoriei politice românești, nu prea a existat partid care să genereze atîtea emoții intense precum USR.

Pe de o parte, adepții USR prezintă fierbințeala specifică fanatismului religios ori autoritarian. De la sfîșierile preahabotnicilor idolatri de pe vremuri nu s-au mai văzut asemenea manifestări de abandon entuziast în fața idolilor. De la urletele adepților nazismului nu s-au mai văzut asemenea gesturi publice de îmbrățișare vehementă, necondiționată a unei cauze politice.

Dar și invers. Cei care iubesc USR, e drept că-l iubesc ca pe sfintele moaște. Dar și reversul e valabil. Cei care nu-l suferă, nu-l suferă pînă la ură. N-am văzut partid în ultimii douăzeci de ani care să stîrnească asemenea cantități de ură precum USR.

Și în interior, proiectînd spre afară. Ura prozeliților lor la adresa dușmanilor simbolici: bătrîni, știrbi, primitivi, medievali, penali. Într-un proces de dezumanizare specific tribalismului, războaielor civile ori religioase, ori fervorii naziste.

Dar și în exterior, proiectînd spre înăuntru. Ura tuturor celor care consideră că USR este de departe cel mai nociv partid al acestei perioade, care trebuie călcat în picioare, șters de pe fața pămîntului. Vezi cum se poartă Iohannis cu ei de ceva vreme.

Evident că toate celelalte partide atrag și ele cantități industriale de emoții negative. Și partidele vechi, căci din cele de după ‘90 doar două au rămas: PSD și PNL. Și cele noi, fie că sînt mici, PMP, Pro România, fie că sînt sau au fost pe val: PRM, PP-DD, PDL, mai recent AUR.

La adresa tuturor acestora se revarsă valuri de emoții negative. De departe PSD este cel care încasează cel mai mult, fiind și cel mai mare. Dar parcă totuși încasează mai împrăștiat, nu doar ură. Mai sînt și alte cuvinte rele pe-acolo, pe lista de invective la adresa lor.

Cu cît analizăm mai mult, cu atît e mai limpede. Nici unul din partidele de azi nu reușește să adune atîta ură la adresa sa precum USR. Trebuie să dăm istoria mult înapoi, hăhăt la zăticniții ani ’90, imediat după Revoluție, ca să regăsim valuri comparabile de ură la adresa unui partid: FSN sau PNȚ-CD. S-a găsit ură la Iliescu. S-a găsit ură la Coposu și la țărăniști.

Dacă faci azi un sondaj și încerci să aplici un test proiectiv, “care e primul cuvînt care vă vine în minte cînd vă gîndiți la...” sau “care e prima emoție pe care o simțiți cînd vă gîndiți la...” și citești tot pomelnicul de partide existente în momentul de față pe scena politică românească, de departe procentul cel mai mare de atribut “ură” va fi identificat în dreptul USR.

PSD-ul poți să-l disprețuiești, să-l consideri corupt. PNL poți să-l consideri penal și nepriceput. AUR poți să-l consideri zăticnit. Doar la USR se adună înseosebi grămada de ură.

Omul din mine, care are clar emoții la adresa acestui partid fierbinte, exclamă cu năduf: să fie primit. Să moară în chinuri. Îmi frec mîinile satisfăcut și scot șampania. Goțiu. Goțiu everywhere.

Sociologul din mine, care încearcă să-și facă loc pe lîngă emoțiile omului obișnuit din mine și care se chinuie să păstreze o cît de cît umbră de neutralitate valorică, ridică din umeri și zice: face parte din procesul politic al acestor vremuri.

Am mai văzut partide care vin și trec. Probabil și USR va avea aceeași soartă ca a celorlalte partide meteorice. A crescut brusc, catalizat de nesănătoase, dar hrănitoare zemuri securistice. A dat din coadă o perioadă, tăind și spînzurînd. A dat dovada neputinței și nepriceperii și relei sale credințe. A început să se ducă în cap.

Și acuma, că începe să dea semne din ce în ce mai clare de rateu. intră în faza de descompunere. În zbaterea sa din ce în ce mai inadecvată, se turtește ca demonul ăla fioros transformat în neputincioasă păpușă din filmul Vrăjitoarele din Eastwick.

Vă mai aduceți aminte? Vrăjitoarele dezamăgite și păcălite de bestia de Jack Nicholson se unesc și îi fac farmece acestuia. Și atunci dragul de Jack Nicholson începe să-și piardă din puteri și se strînge mic mic de tot, pînă ajunge o zgaibă măruntă. Și pe urmă face poc și dispare.

Nu știu dacă USR se va face mic și pe urmă să facă poc, să dispară. E posibil să da. E posibil să nu. Sînt mulți parametri la mijloc.

În funcție de cum se înțeleg cele două partide mainstream care acum au făcut marea coaliție, ca în Germania: PSD și PNL. În funcție de cît de pricepuți sînt să scoată țara din criză. De cît de bine gestionează banii și comunicarea.

De cît vor fi ajutați de pactul subteran făcut la nivel de servicii, această batistă pe țambal care încearcă să scoată țara din lupta ultimilor douăzeci de ani. De cît de bine acaparează AUR din bazinul de nehotărîți și de dezamăgiți.

Ehe. Sînt multe la mijloc. Realitatea e complexă și prezintă asperități. Știți voi butada aia: e greu să faci predicții, mai ales cînd ele se referă la viitor.

Poate pică, dar poate nu. La fel de plauzibil e ca pînă în 2024 USR să-și revină din degringolada actuală și să redevină unul din principalele rezervoare de contestare a unei puteri nepricepute.

Să adune la loc voturi, alături de celălalt contestatar fierbinte, de AUR. E foarte posibil să ia din voturile PNL, în contextul unei guvernări proaste. E posibil să se alimenteze din fervoarea progresist-iacobină care bate ca un vînt fierbinte și uscat dinspre Uniunea Europeană. E plauzibil scenariul în care USR aduce de la Bruxelles un lider robespierrean, precum Drulă ori Kovesi, care să înfierbînte la loc nevoia de sînge a românilor supărați pe starea de fapt.

Viitorul e nesigur. Poate să revină și să crească. Poate să se ducă iremediabil în cap. Nu știm. Dar un lucru e cert. Cuvîntul cheie pentru USR, atributul dominant al acestuia, va rămîne în continuare unul simplu, curat, lipsit de orice fel de subtilități. Se cheamă ură.

USR pute a ură. Și pe dinăuntru. Și pe dinafară.

Și nimeni pînă acum n-a clădit ceva pe ură.

Ghinion.

Citeste tot...

Vă rog eu, să aprindem lumina, să ne organizăm un pic

Prime semne de relaxare socială? După cîteva luni în care sondajele Sociopol au tot identificat o mare zăticnire socială, spre și peste 80% din total populație care considera că “lucrurile merg într-o direcție greșită”, ieri avem primul semn că, totuși, e foarte posibil să se pună capăt pentru moment patimii politice.

În cel mai recent sondaj Sociopol, realizat după definitivarea înțelegerii politice între Iohannis, PNL, PSD, Securitate și Germania, avem prime semne de scădere a temperaturii sociale. Valorile negative ale acestui indicator s-au întors înapoi la niște valori cît de cît mai puțin zăticnite, spre 70%. Parcă începem să fim un pic mai puțin intenși, un pic mai normali la cap. Mai e mult pînă departe, evident. Dar totuși: nu mai e fierberea aia de aproape război civil, peste 80% supărare.
Să ne fi întors cumva la starea aia de “business as usual” de dinainte de izbucnirea crizei generată de scoaterea USR de la guvernare? Foarte posibil. Să fie bine, să nu fie rău? Foarte posibil. A obosit lumea de atîta ură continuă? Foarte posibil. Să fie cumva și un prim semn al sărbătorilor de Crăciun, ho ho ho, merry political correctness to everybody la toată lumea dîn cartier? Foarte posibil și asta.

Orice ar fi, românii dau niște prime semne firave că li s-a cam luat să stăm cu deștul apăsat tare pe botonul de ură. Cu siguranță lichidele seminale vor mai curge. Cu siguranță o să ne mai ia de cap din nou, după Revelion probabil, de la facturile la energie, probabil. Dar orișicît. Rîdem, glumim, bombănim, protestăm, indignăm, deontologizăm. Dar mai luăm și o pauză, naibii, că prea nu se mai poate așa.

Parcă am obosit cu toții. Parcă se simte nevoia să ne lingem rănile. Parcă s-au chemat dulăii înapoi în cazarmă. Parcă după asediu se mai și odihnesc soldații, că n-o pot ține mereu la 110%. Parcă mass media aproape civilă nu mai este atît de vituperantă. O fi primit și ea ordin să se potolească un pic, să-l lase pe Ciucă al nostru să-și înceapă mandatul în mod festiv, în sunet de fanfară.

Să fie bine, să nu fie rău. V-am spus că USR a scăzut deja sub 10%? Ghinion.


. Citeste tot...

Vreau o țară ca afară: Germania

Vrem o țară ca afară. Sloganul forte al deontologilor și al piticilor de grădină, slogan cu care au năpădit mințele unei generații întregi.

Mare ștachetă au mai ridicat, drăguții de ei, principialii de ei, perfecții de ei. Virtue signaling ca la manualul lui Soros. Indignare de-aia virtuoasă, să moară corupții penalii medievalii și primitivii. Doar ei dețin principiile, doar ei sînt morali și virtuoși. Doar ei sînt oameni.

Dar, mai ales, să fie bine, să nu fie rău. Să fie ca afară. Că doar ăia de afară sînt oameni și pricepuți. Noi trebuie să ne luăm după ei.

Oookeeey.

Total de acord. Să începem.

Absolut la întîmplare, de manieră spontană riguros organizată, permiteți-mi ca în nemernicia mea primitivă să iau Germania drept far călăuzitor, căci e țara la care se închină mințile tuturor piticilor de grădină. Cea mai foarte perfectă țară cu putință, care deja ne-a dat președinte de două mandate încoace.

Buuun. Germania drept model politic. Buuun.

În Germania, de cînd lumea și pămîntul, există o mare coaliție politică de guvernare între principalele două partide, cel de stînga, social-democrații, și cel de dreapta, popularii. Modelul e cît se poate de funcțional și apreciat ca un exemplu de înțelepciune politică.

Oookeeey. Dacă se poate la ei și dacă vrem să-i emulăm pe nemți, de ce nu? Să facem coaliție PSD – PNL.

Ups. Stai așa, că încep piticii de grădină să urle. Subit și dintr-o dată. Nuuuu. Nu la asta ne refeream cînd ceream o țară ca afară. Nuuuu. Jos Ciuma Roșie. Noi vrem să scoatem în afara legii Ciuma Roșie, să-i dăm doar plăcuțe și cătușe. Nimic altceva. Să dispară Ciuma Roșie de la putere. Nuuuuu. Ne-ați înțeles greșit. Vrem o țară ca afară, dar nu așa.

Aha.

Să continuăm.

Tot în Germania, avem republică parlamentară. Președintele are un rol limitat, mai mult decorativ. Merge și el pe la sindrofii, face pe înțeleptul. Adevărata forță politică stă în Parlament și în Premier. Ați auzit? În Parlament, ăla de mai aveți un pic și l-ați desființa în România.

Germanii sînt atît de înțelepți în înțelepciunea lor politică încît au decis că ăsta e modelul cel mai bun pentru președinte.

Păi dacă e bun în Germania și tot vrei noi o țară ca afară, de ce nu? Să facem republică parlamentară.

Ups. Piticii de grădină sînt deja în delir. Mai au un pic și fac apoplexie. Nuuuu. Nu la asta ne refeream cînd ceream o țară ca afară. Nuuu. Nu e bine. Să păstrăm specificul românesc, să fie prezidențială, o mînă forte, o dictatură luminată, ca în Rusia.

Aha. Specific național. Aha. Dintr-o dată, a dat specificul local peste voi, nu mai vreți model european.

Aha.

Să continuăm.

Cum face Germania cu procurorii, să fie bine să nu fie rău? Simplu. Procurorii sînt funcționari publici, care răspund în fața superiorilor. Iar conducerea procuraturii germane este numită – surpriză surpriză – de Ministrul Justiției. Și este considerat funcție politică. Repet: politică.

Dacă nu mă credeți, uite aici citate din Wikipedia. În engleză, că poate nu știți germană – nici eu nu știu, by the way.

“Unlike judges, public prosecutors are civil servants and therefore subject to the orders of their superiors.” “The Federal Minister of Justice and Consumer Protection proposes the Public Prosecutor General with the approval of the Bundesrat to the President of Germany for appointment. The Public Prosecutor General is considered a political official. He is supposed to share the criminal and security policy views and objectives of the respective acting federal government and can be retired without further reasons at any time. He is subject to the supervision of the Federal Minister of Justice and Consumer Protection.”

Aha. Federal Minister of Justice proposes. Aha. Is considered a political official. Aha. Ce cool e sistemul de justiție din Germania. Nici nu mi-aș fi închipuit că ei au voie așa ceva. Păi să facem și noi la fel ca ei, că nemții sînt cei mai foarte perfecți oameni pe lumea asta.

Nuuuuu. Piticii de grădină deja se tăvălesc în chinuri pe jos, pe covorul Parlamentului. Monica Macovei e în perfuzii. Băsescu horcăie de durere. Pleșu și cu Cărtărescu își smulg părul din cap. Useriștii își fac seppuku.

Nuuuuu. Nu are voie nimeni să numească procurorul general în România, că e interferență asupra independenței justiției și riscăm să cădem în ghearele Ciumei Roșii și să ne vindem țara la ruși și la chineji.

Nuuuu. Decît Uniunea Europeană și Înalta Comisie Intergalactică au voie să decidă asta. În nici un caz primitivii de români. Nuuuu. Moare de oftică Monica Macovei și scapă Elena Udrea de la pușcărie dacă veți comite o asemenea crimă asupra justiției. Nuuuuu. Corupților. Corupților...

Aha.

Să continuăm.

În Germania, Curtea Constituțională are oribilul obicei să deschidă gura și să emită pretenții de suveranitate. Să tragă de urechi Comisia Europeană și Uniunea Europeană să spună că propunerile venite de la Bruxelles încalcă – ce să vezi, surpriză – ditamai Constituția germană.

Oooookey. Deci se poate? Deci Constituția unei țări chiar contează? Deci suveranitatea nu e doar un cuvînt flasc? Deci subiectul prevalenței legii naționale asupra celei europene este unul valid? Deci subsidiaritatea chiar există, nu e o literă moartă?

Iar citez:

“When applied in the context of the EU, the principle of subsidiarity serves to regulate the exercise of the Union’s non-exclusive powers. It rules out Union intervention when an issue can be dealt with effectively by Member States themselves at central, regional or local level. The Union is justified in exercising its powers only when Member States are unable to achieve the objectives of a proposed action satisfactorily and added value can be provided if the action is carried out at Union level.”

Aha. Păi să facem și noi fix la fel precum nemții. Să punem țara mai presus de toate. Deutschland Deutschland über alles.

Doamne, slogan mai patriotic, mai naționalist decît ăsta rar mi-a fost dat să întîlnesc. Aha. E voie să fii patriot. Să fim. Să punem interesele României mai presus de orice.

Nuuuuu. Piticii de grădină deja sînt în comă. Trei sferturi din ei au leșinat de atîta suferință. Restul se zvîrcolesc spasmodic, zici că i-ai băgat la doi douăzeci.

Nuuuu. Nu la asta ne refeream. Noi vrem o Românie care să nu asculte nimic altceva decît de Uniunea Europeană. O chestie de-aia, cum îi zice în științele politice, commo se dice, regiune, gubernie, colonie, ceva cu guvernator și cu Obersturmbannführer. Că doar nu l-am ales pe Iohannis să țină cu România. Doamne ferește.

Nuuuu. L-am ales să fie guvernatorul acestei gubernii provinciale, acestei mărci de graniță a Imperiului.

Aha.

Să știți că pot continua. Germania are voie să facă afaceri cu rușii. Noi nu. Germania are voie să consume cărbune. Noi nu. Germania are voie să impoziteze multinaționalele și să pună taxe ridicate. Noi nu.

Stai, că era să uit. Fiți atenți ce mai fac medievalii de germani.

Ați auzit cumva de taxa progresivă? Cine cîștigă mai mult să contribuie mai mult la cheltuielile publice? Hai să vă citez din nou, tot în engleză. Tot de pe Wikipedia:

“The rate of income tax in Germany ranges from 0% to 45%. The German income tax is a progressive tax, which means that the average tax rate (i.e., the ratio of tax and taxable income) increases monotonically with increasing taxable income.”

Aha. Germania face asta? Taxă progresivă? Pe bune?? Păi să facem și noi. E simplu. Așa se menține complexitatea. Cu cheltuială. Dacă germanii fac, înseamnă că or ști ei ceva, că e bine. Să fie bine, să nu fie rău.

Nuuuuu. Deja piticii de grădină au murit sufocați de indignare. Covoarele Parlamentului sînt pline de cadavre de pitici de grădină abuzați de ideile mele ridicole. Cum de îndrăznesc așa ceva? How dare I?

Recapitulăm, da? Vrem o țară ca afară. Și o luăm la întîmplare, Germania, că e cea mai foarte perfectă, avem deja președinte de acolo. Das Gubernator.

Are coaliție PSD – PNL? Are.

Are republică parlamentară? Are.

Numește procurorii politic? Îi numește.

Are Curte Constituțională care apără interesele naționale? Are.

Are imn naționalist, vehement de naționalist, de zici că l-a scris Vadim Tudor, Deutschland Deutschland über alles? Are.

Consumă cărbune? Consumă.

Face afaceri cu rușii? Face.

Taxează multinaționalele și nu le lasă să zvîrle plus valoarea în paradisurile fiscale? Le taxează.

Păi ce mai vreți? Să trecem la treabă. Modelul perfect de țară.

Nuuuuuu....

Mă deontologilor. Mă piticilor de grădină. Mă principialii lu’ pește prăjit. Bag eu de seamă că voi nu vreți o țară ca afară.

Voi vreți doar o țară condusă de afară.

Ghinion.



. Citeste tot...

Misecuvinismul tefelist și expresia sa politică USR

USR reprezintă expresia politică a primei generații care s-a născut, a crescut și mai ales s-a educat după Revoluție. Useriștii sînt din rîndul lor, ai tefeleilor recenți. Sînt votați de ei. Acolo își au bazinul de relevanță politică.

Ce este specific acestor copii care au fost socializați din deceniul nouă încoace, după ce l-am sinucis pe Ceaușescu și am intrat și noi în rîndul lumii capitalist-colonialist-păcălicioase?

În primul rînd, corcoleala, răsfățul, lipsa punerii de limite și a aducerii cu picioarele pe pămînt. Fantasma de atotputernicie, de mesianism și de perfecțiune. Mesajul “tu ești deosebit, maică, unic și irepetabil, mînca-l-ar mama de genial și de diamant perfect”.

Dar mai ales și mai ales, lipsa de control social din partea generaților anterioare: părinți, bunici, învățători și profesori. Sentimentul inculcat zilnic, de la cea mai fragedă vîrstă, că li se permite orice, li se cuvine orice. Renunțarea la trecerea prin filtrul valoric al celor adulți, renunțarea la amânarea recompensei.

Toate astea au dus, inevitabil, la lipsa de inhibiție. La o toleranță foarte redusă la frustrare. Și mai ales la un misecuvinism deosebit.

Pe scurt: copii răsfățați, cărora li s-a permis orice și acum, inevitabil, cred că li se cuvine orice. Cine se tăvălește pe jos primește bombonica. Multe bombonici. Toate bombonicile.

Pînă relativ recent, copiii nu erau totuși buricul pămîntului. Erau iaca acolo niște membri ai familiei, dar cam atît. Ne sînt dragi, sînt copiii noștri, îi iubim. Dar totuși. Rîdem, glumim, dar ne cam vedem lungul nasului. Mai există și alți oameni în familie în afară de copii.

Să-și facă și ei patul. Să fie certați cînd greșesc. Să aibă și îndatoriri, nu numai drepturi. Să-și facă temele. Dacă greșesc la școală, profesorii să-i pedepsească, să le dea note proaste, să cheme părinții la școală. Să știe ce e aia admonestarea, sancțiunea, controlul. Să muncească alături de noi, cot la cot. Să alerge pe-afară, cu ceilalți copii, să-și vază de ale lor, să nu stea pe capul nostru să solicite continuă atenție și răsfăț. Sînt copii, lasă că pot să stea și cu cheia de gît.

Să-și dea seama că nu li se cuvine chiar orice.

Să-și cunoască lungul nasului.

A venit Revoluția. A venit oareșce bunăstare. S-a schimbat textura socială. S-au schimbat valorile. Părinții și-au schimbat fundamental optica. Și-au tratat odraslele ca pe niște unicate deosebite. Copiii au devenit în mintea lor niște diamante pe care nu le poți atinge nici cu un fir de păr.

Și copiii au crescut. Și valorile inculcate în copilărie au început să producă efecte. Cine s-a născut între 1985 și 1990 are acum în jur de 30 – 35 de ani. Fix generația tefeleilor vehemenți de acum.

Copiii noștri geniali și perfecți au început să emită pretenții.

În primul rînd, vor acum, nu mai tîrziu. Nu contează că nu se pricep, că nu știu, că nu au experiență, că nici ucenicia nu și-au făcut-o cum trebuie.

De-abia au terminat studiile și începe lumea să-i întrebe de loc de muncă? Păi ei vor deja post de conducere. Nimic altceva. Nici să n-audă de un post mai jos de maneger. Nu e de nasul lor. Și salariul, neapărat salariul imens, mai mare ca al boșorogilor. Acuma să fie manager cu salariu imens, nu mai încolo.

Cuuum? Să facă ei chestii de-alea de face toată lumea? Doamne feri! Ei sînt deosebiți. Ei sînt unici. Nimeni nu mai e ca ei. Ei fac strategii, ei conduc universul. Ei nu pot să o ia de la munca de jos, căci le repugnă și sînt supracalificați.

Cum ar zice specialistul în resurse umane: distinșii noștri tefelei refuză rigorile cursus honorum-ului. Ce, nu știți ce e aia cursus honorum? Lasă, că nici ei nu știu. Dar asta nu-i împiedică să emită pretenții.

În acest proces social “cine emite pretenții mai deșănțate”, principala consecință o reprezintă contestarea autorității generațiilor anterioare. Părinții lor, bunicii lor.

Pentru că aceștia n-au îndrăznit să-i deranjeze cu nimic cînd erau mici, pufoșilor li s-a urcat la cap și acum, cînd au început să devină adulți și ei, culegem roadele.

Pentru că li se cuvine orice, atunci înseamnă că generațiile anterioare trebuie date la o parte, deoarece sînt medievale și primitive și penale și nu se pricep la de-astea complicate, de-ale vieții de azi. Și să vină ei, că sînt mai pricepuți. Doar ei le știu cu tehnologia și cu botoanele, nu baba de la Mizil.

Sînt mai pricepuți pe dracu.

Nici nu le-a dat bine părul pubian, care oricum le repugnă și nu știu cum să și-l mai epileze, că deja ei știu totul și în privința sexului, și în privința consecințelor sexului: familie, copii, educație.

Nici nu le-a dat bine mustața pe sub nas, că deja ei sînt cei mai foarte superiori și mai foarte perfecți și ei trebuie să conducă lumea, nu alții. Vorba lu’ Sfînta Greta Trotineta și Exigenta: how dare you?

Cum îndrăzniți, mă primitivilor și bătrînilor și moșilor și babelor și sărăntocilor și medievalilor, să stați în calea fericirii noastre? Să aveți tupeul să votați și să participați la jocul social al gestionării puterii? Nu aveți dreptul. La azil cu voi. Să tăceți din gură, medievalilor. Voi nu sînteți oameni. Doar noi avem voie să vorbim, să acționăm, să decidem.

How dare you, boșorogilor?

Oricum, voi sînteți niște comuniști și niște penali și ați dus țara de rîpă. Trebuie să venim noi să o reparăm, să facem o țară ca afară. Că ne pricepem mult mai bine decît voi.

Și au fost destul de vehemenți încît să le iasă. Căci lipsa inhibițiilor te face vocal și cu tupeu și poți să urli cu nerușinare, să te tăvălești pe jos, să faci istericale ca toți dracii.

Și au venit la putere.

Și au dovedit ce pricepuți sînt.

Timișoara făcută varză. În curînd, pe micile ecrane locale, dezastru. O să facă frigul într-o săptămînă, că nimeni nu-i oferă gaze lu’ priceputu’ de Fritz. Bucureștiul în paragină. Nicușor Dan și Clotilde Armand, acești demni reprezentanți ai misecuvinismului tefelist, niște diletanți deosebiți, care în afară de vehemență, contestare, oengeală și tăvălit pe jos altceva nu știu.

Pentru că n-au gestionat în viața lor nici măcar o scară de bloc.

Dar lor li se cuvine.

Au fost cocoloșiți de servicii și lansați pe fast forward să ajungă la putere, la venerabila vîrstă de 30 de ani și restul săptămîni de grădiniță.

Li s-a croit drum. Au fost îndepărtați din calea lor cei din generațiile anterioare, fiind demonizați ca penali și nemernici și medievali, la pușhkerie cu ei.

Au călărit stereotipurile etnice la care fraierii de români pun botul: străinii ne sînt superiori, să vină nemții și francezii să ne conducă, pentru că noi sîntem primitivi și medievali și nu știm cum.

Și uite așa a ajuns franțozoaica să facă Bucureștiul varză, să avem culturi intensive de șobolani și de țînțari, să nu fie apă caldă, doar rece. Și, în general, să fie rău, să nu fie bine.

De ce? Pentru că s-a întărîtat această ură împotriva bătrînilor, a generațiilor anterioare?

Nuuuu. Greșit. Asta este doar consecința.

Franțozoaica și plăcuțele suedeze și tăvălitul pe jos al lui Angi și toate tembelismele useriste sînt doar decît consecința felului în care o generație întreagă, aia de după decreței, crede că totul li se cuvine.

(Lasă, că nici cu decrețeii nu mi-e rușine, și noi ne credem deosebiți. Altă discuție. Da, dar parcă nu sîntem totuși atît de tembeli la cap precum tefeleii.)

Ce se întîmplă zilele astea trebuie citit în această cheie inter-generațională, cauzată de schimbarea valorică privind creșterea plozilor. Child rearing și parenting practices, cum le place deosebiților să vorbească în englezisme.

Cei care au stîrnit tot acest vîrtej politic de ură și de lichide corporale pur și simplu au instrumentalizat politic o stare valorică deja existentă în stratul tînăr al societății.

Misecuvinismul transpormat în bîtă politică.

Răsfățul transformat în How dare you, boșorogilor. Tăvălitul pe jos al copiilor răsfățați transpus ad literam în tăvălit pe jos prin Parlament, de către îmbuibata de Angi, care pur și simplu a preluat din instrumentarul unui copil tembel de grupa mică de grădiniță pentru a-l folosi în scopuri politice.

Ei nu se pricep la nimic. Ei nu știu realitatea. Ei nu știu ce e aia compromis sau consecințe dacă apeși pe botonul roșu. Ei doar vor totul. Nimic altceva decît doar totul. Fără rușine. Fără compromisuri. Fără jumătăți de măsură. We take no prisoners. Pentru că li se cuvine totul. Nu vor nimic altceva decît să-și ia țara înapoi. Pentru că e doar a lor. Pentru că doar ei sînt oameni, ăilalți sînt bestii medievale și primitive.

Așa funcționează orice fascism. Pe bază de misecuvinism. Mesianism și perfecțiune. Doar noi sîntem oameni. Restul pot fi foarte ușor exterminați, pentru că am pus noi eticheta pe ei: nu sînt oameni. Medievali pupători de moaște. Deci expendables. La azil cu ei. Să ziceți mersi că nu vă trimitem direct pe coșul de fum.

Lasă, că o să fie bine. O să vă placă. Beți încet, căci conține indignare nemeritată. Ați vrut lichide corporale? Uite că sînt și de-alea. Există pe stoc. Avem. Avem...

Ghinion.





. Citeste tot...

Analiza crizei politice a momentului

IOHANNIS
Totul a început de la Iohannis. În consecință, orice analiză a acestor zile trebuie să înceapă cu el.

Iohannis este foarte probabil inițiatorul acestei crize de scoatere în decor a USR PLUS.

Din primăvară știam deja, informații de culise, despre decizia de scoatere de la guvernare a USR PLUS care fusese deja luată la nivel de conducere a taberei pro-iohanniste. Eu aflasem de ea din mai, dar ea fusese foarte probabil bătută în cuie înainte de Paște.

Varianta de care știam era simplă și iată că ea a și început să înflorească sub ochii noștri în momentul de față: guvern minoritar PNL UDMR cu sprijin parlamentar tacit al PSD. Cine îmi spusese asta îmi oferise inclusiv informația că Iohannis se înțelesese deja pe acest subiect cu Ciolacu și avea acceptul acestuia. Lucrurile trebuiau doar puse în aplicare în toamnă.

Faptul că tabăra Coldea / USR PLUS / Direction Générale de la Sécurité Extérieure a zvîrlit pe piață în august documentele compromițătoare privind tinerețea americană zbuciumată a lui Cîțu a fost doar o consecință a acestei decizii de război luată în primăvară și despre care se știa probabil și la nivelul decizional coldisto-useristo-francez.

Oricum, tăvălirea lui Cîțu nu a schimbat cu nimic decizia, doar a grăbit punerea sa în aplicare.

În ciuda a ceea ce clamează mulți, pentru Iohannis e foarte simplu. Opțiunea sa este de a sprijini tabăra Cîțu în general la conducerea PNL și în particular pe Cîțu drept premier. Orice altă variantă îl scoate pe Iohannis în decor.

Închipuiți-vă pentru o clipă că Iohannis s-ar dovedi conciliabil, moale, că ar ceda presiunilor useriste măcar un centimetru. Că ar fi de acord cu solicitările USR PLUS de a-l demite pe Cîțu.

În clipa doi, Iohannis ar deveni o cîrpă, o păpușă bicisnică lipsită de orice autoritate, de orice putere. Și mai are totuși doi ani și ceva de mandat. Și mai are totuși chestii de făcut. Și mai are totuși ditamai bătrînețea post-prezidențială de trăit în liniște, fără să fie hărțuit de dușmani.

După cum vă spuneam: e simplu. Iohannis nu are nici o alternativă. Cîțu pînă la capăt.

De altminteri, cu puțin timp în urmă (luni, orele 14:00). rezultatul întîlnirii de la Cotroceni dintre el și Cîțu a fost exact în această logică. Nu a ieșit să-i ceară demisia. Nu a avut nici un cuvînt de laudă la adresa rebelilor. Nu a cauționat nici o moțiune.

Mesajul transmis pe căi neoficiale către presă a fost: îl sprijină pe Cîțu să rămînă la guvernare. O continuare a mesajului de la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd a dat o smetie peste nas useriștilor printr-o declarație publică de admonestare aspră.

Mai mult de-atît, prin această criză Iohannis a contracarat mișcarea taberei Coldea / USR PLUS / DGSE de a numi procurorii și astfel de a decide cazierul candidaților la prezidențiale în 2024.

Să nu ne amăgim. De cînd americanii ne-au învățat acest mecanism, din 2005 încoace, e simplu: cine deține justiția, deține puterea.

În ultimii ani am avut numeroase exemple de candidați politici care au fost neutralizați prin intervenția procuraturii, înflorindu-le spontan și brusc un ditamai dosarul exact cînd era nevoia mai mare să fie trași pe dreapta. Ludovic Orban, recunoști scenariul?

Drept pentru care era imperios necesar ca procurorii să nu fie numiți de USR PLUS (Coldea / DSGE).

Fără să ne dăm seama, e foarte probabil ca zilele astea să fim de fapt martorii la primul pas al procesului de oprire a ascensiunii politice către Cotroceni a Laurei Codruța Kovesi în 2024. Una din cele mai importante consecințe a acestor zile de care nu prea vorbește nimeni.

Să fie primit.

Concluzie? Iohannis cîștigă din toată această criză politică. Își consolidează candidatul la putere, deși acesta fusese lovit semnificativ în aripă de dosarul din tinerețea sa americană. Pune zăbală năzuinței lui Coldea de a numi următorul președinte al României. Mulțumește un PNL din ce în ce mai indignat de nemerniciile făcute de USR de cînd a ajuns la putere. Își păstrează puterea în rîndul instituțiilor de forță. Win win pentru el.

Ghinion.

CÎȚU
Lui Florin Cîțu nu numai că i s-a salvat pielea din tăvăleala de imagine de care a avut parte luna trecută. Mai mult de-atît. A fost în continuare sprijinit cu același entuziasm iohannist în candidatura sa pentru șefia PNL care urmează să se decidă la sfîrșitul acestei luni, peste doar două săptămîni.

Mai mult de-atît. Pe deasupra, i s-a mai și dat drumul din lanț să fie rău, să pedepsească, să decidă, să taie în carne vie.

Adică să dea semne de putere.

Puterea nu doar se deține. Ea trebuie musai să fie și exercitată de manieră publică, expresivă, baroc-baronială. Dacă ai putere, dar nu arăți că ai putere, nu prea faci mulți purici în politica isterică românească. Cei din umbră care conduc România fără să știm de ei, ei acționează în altă logică decît a puterii politice. Ei nu au nevoie de aceste eforturi de actorie publică. Însă ei sînt privilegiați. Și foarte puțini. Restul, cine vrea osișor, trebuie să mănînce neapărat și bătăturică. Trebuie să practice gesturi pe scenă.

Drept pentru care lui Florin Cîțu i s-a pregătit la acest început de toamnă marea scenă în care el să se prezinte mulțimii drept Vodă cel Puternic. A dat afară. A admonestat. A tăvălit din vorbe. S-a arătat intransigent. Aspru dar sever. N-a luat prizonieri. N-a avut milă. A beștelit asuprit mermelit demis.

Deși decizia de scoatere de la guvernare a USR PLUS este a lui Iohannis, totuși i s-a permis lui Cîțu să facă pe călăul public. Asta ca să-l întărească și mai mult pentru alegerile de partid de la sfîrșitul lunii. Era cam moale. Avea nevoie să comită niște gesturi de forță.

În interiorul PNL, nemulțumirea la adresa celor de la USR PLUS este din ce în ce mai mare, ajungînd deja la cote de avarie, de cvasi-răzmeriță. Faptul că Florian Cîțu este construit mediatic drept eroul salvator care eliberează PNL și România de sub jugul besmeticelii useriste nu e întîmplător.

După ce-i va zvîrli în rîpă pe useriști, Cîțu va fi un mini-erou pentru tot activul de partid penelist, ca să nu mai spunem și de o halcă însemnată de Românie non-liberală care nu îi mai suportă pe trotinetiști, pe piticii de grădină care au ajuns să terorizeze țara cu tembelismele lor tembele.

Deși e și el bine tăvălit: imagine terfelită, prestație guvernamentală mediocră, nevoia gestionării crizei Covid, Cîțu reușește prin această mișcare de forță să recupereze un necesar capital de imagine care să-i asigure victoria la președinția PNL și să-i reîncarce un pic bateriile de premier pentru lunile dificile de iarnă ce urmează: sărăcie, restricții Covid din nou și mai ales imensa criză a prețurilor la energie.

Concluzie? Cîțu cîștigă. Rămîne premier, scapă de useriști, devine președintele PNL, își continuă utilitatea de întrebuințare.

Ghinion.

ORBAN
Felul în care Orban s-a mișcat zilele astea a reprezentat pentru el ultima sa greșeală dintr-un lanț mai lung de greșeli și practic bomboana de pe coliva sa politică.

În momentul de față, Ludovic Orban este ca și expirat.

Pe de o parte, Cîțu este desenat drept salvatorul patriei peneliste de sub jugul demenței useriste. Pe de altă parte, Orban a dat semne prea cusute cu ață albă că vrea să contribuie la trecerea moțiunii de cenzură. Lucru care nu poate decît să înfurie și mai tare activul de partid penelist și să-l facă pe Orban să piardă și bruma de susținători pe care îi mai avea pînă acum.

Închipuiți-vă cum fierbe indignarea în activul de partid liberal la aflarea veștii că Orban e de partea USR PLUS și se străduie să treacă moțiunea de cenzură împotriva lui Cîțu.

Bine, mă nasolule mă, adică tu pui osul și umărul să pice acest guvern, să fim scoși de la putere, doar pentru un bîzdîc personal de-al tău? După ce că le-ai dat recent nemernicilor ălora mult mai mult decît merită, niște ministere esențiale pe care neam de neamul lor n-ar fi trebuit să le pupe, doar să ajungi tu președinte al Camerei Deputaților și să-ți asiguri tablă la fund, acuma mai vrei încă o dată să sacrifici partidul pentru interesele tale meschine?

Concluzie? Orban pierde pe linie. Va pierde cu brio alegerile de partid. După aia, the sky is the limit la cîte dosare o să-i înflorească. Istoria o scriu învingătorii. Dar mai ales dosarele penale le scriu învingătorii.

Să fie primit. Ghinion.

USR PLUS
Useriștii, dragii de ei de civili francezi, au dat în sfîrșit de greu. După ce li s-a croit un coridor nefiresc de ușor spre putere, după ce li s-a pus briciul în mînă, după ce li s-au îngăduit toate tembelismele lor tembele, iată că au ajuns în cele din urmă să fie și ei la primire.

Și au cam început să primească.

Istoria dă semne, cel puțin pentru moment, că nu prea mai are îngăduință pentru ei.

Primarii pe care i-au cocoțat la putere pe bază de vehemențe populiste, de isterii otrăvite și de fraude în alegeri dau rateuri aproape zilnice. Șobolani și halde de gunoaie fetide în cel mai bogat oraș al României, Sectorul 1? Bifă. Sectorul 2 varză? Bifă. Un București zvîrlit în haos? Bifă. Un Brașov din ce în ce mai antagonizat? Bifă. O Timișoară în marginea delirului? Bifă.

Dar nu numai la nivel de administrație locală dau useriștii rateuri. Performanțele miniștrilor și secretarilor de stat useriști sînt deja de legendă. Dincolo de ce se vede ca prestație publică, de bîzdîcuri și de aroganță și de nepricepere, stai să vezi ce vuiet se aude dinspre ministere. Informații mai discrete, dar și mai puternice decît cele din mass media.

Funcționarii publici sînt pur și simplu oripilați de lipsa de pricepere, pe de o parte, dar mai ales de ticăloșia și de propensiunea spre abuz și încălcarea legii, pe de altă parte, de care dau dovadă useriștii în actul de guvernare. Nu pot să vă dau detalii. Atît vă pot spune: ad literam au murit oameni de inimă din cauza abuzurilor pe care distinșii useriști încearcă să le comită prin guvern.

Aceste contraperformanțe administrative au dus în cele din urmă la decizia sistemului de a-i trage pe trotinetiști pe dreapta. Iohannis și ai lui au luat această hotărîre în primăvară. Acum doar au pus-o în aplicare, după ce au trebuit să contracareze un atac preemptiv în august la adresa lui Cîțu.

În momentul de față, prin intransigența lor, useriștii au tăiat orice punte de comunicare și de negociere, atît cu Iohannis, cît și cu PNL. Sînt puși la colț, de fapt se pun singuri la colț. Și încep să comită greșeli. Atît de comunicare, cît și de aliere politică.

Din punct de vedere al comunicării, tocmai au intrat și ei pe tarlaua ipocriziei, de unde pînă acum se cam feriseră să se murdărească de acest noroi politic. Au început să-și acuze partenerii de tot soiul de chestii, care de care mai gustoase și mai incriminatorii.

Mda. Ei încearcă să arunce cu noroi, dar de fapt nu-și dau seama că li se întoarce înapoi direct în freză.

Aha. Deci acum la început de septembrie v-ați găsit dintr-o dată să criticați chestii la adresa peneliștilor pe care le știați de mai mult timp? De-alea cu Covidul, cu Ministerul Sănătății, cu gestionarea fondurilor europene, cu tinerețea penală a lui Cîțu, cu acte de corupție, cu abuzuri în servici? Aha. Deci doar cînd ați fost scoși de la ciolan a dat indignarea în voi? Pînă atunci ați tăcut ca piticul de grădină în păpușoi? Aha. Mai spuneți. Mai spuneți...

Și cu alianțele politice, la fel. Aha. Deci pînă mai deunăzi, ăia de la AUR erau fasciști și extremiști și medievali și făceați spume la gură împotriva lor? Iar acum, dintr-o dată, că a dat nevoia politică în voi, sînt parteneri de moțiune? Aha. Mai spuneți. Mai spuneți...

E prima dată în istoria scurtă, dar ticăloasă a USR cînd fac greșeli neforțate. Mai ales, e prima dată cînd useriștii, acești tefeliști trotinetiști pitici de grădină bicisnici nu mai dețin the high moral ground.

Pînă acum, la ei specialitatea casei rețeta preferată era indignarea virtuoasă. Ah, cît de virgini și de perfecți și de deontologi sîntem noi și ce penali nasoi corupți mînjiți sînteți voi, toți ceilalți. Aha. Iată că, dintr-o dată, a dat noroiul politic și peste ei și au început să aibă din ce în ce mai multe urme de fecale pe față.

USR PLUS a trecut deja Rubiconul și a declarat război pe față lui Iohannis. Relația este ireconciliabilă. Drept urmare, toată artileria grea se va pune cu gurile de foc asupra lor. Și artileria comunicațională. Dar mai ales cea penală. Barna, Barna, nici nu știi cîte fonduri europene o să fii. Îmi cer scuze, n-am găsit altă rimă.

Și pentru că au trecut Rubiconul, și pentru că s-au aliat cu cei de la AUR, vor fi puși la colț. Și intern, și extern. Intern, vor fi scoși din funcții. Repejor. Miniștri, secretari de stat, prefecți, directori și alte deconcentrate. Măcel. Scurt. Repede. Pe urmă tocat mărunt, comunicațional și penal. Extern, vor fi puși pe coji de nucă pentru că au îndrăznit să se înhăiteze cu inexprimabilii cei medievali și anti-sistem.

Concluzie? Pe termen mediu și lung își vor reveni și vor fi un adversar semnificativ pentru PNL în 2024. Coldea n-a murit, Coldea se transformă. Pe termen scurt, însă, întristare și suspin. Scoși de la guvernare. Scoși de la decizie și de la cașcaval. Scoși de la inima șefului și a sistemului. Ciolan nicht. Liebe nicht. Macht nicht. Polizei trosk trosk. Gnade nicht. Mitleid verboten.

Ghinion.

PSD
PSD este unul dintre cîștigătorii momentului.

În primul rînd, prezintă din nou un atribut pe care de ceva timp îl cam pierduse: putere. Nu putere propriu-zisă, explicită, decizional-administrativă. Ci putere politică, de influență și control.

De ceva timp, PSD era un soi de mămăruță fără putirință. Lingîndu-și lent, dar încet rănile post-Dragnea și zoaiele de demonizare ce fuseseră aruncate asupra sa, PSD tot juca de ceva ani rolul de cuțu șchiop. Și la nivel de instituție politică în general, dar și de conducere, de lideri, senzația oamenilor în privința lor era una de neputință. Sărăcuții, în ce hal au ajuns...

Not anymore. PSD a început să proiecteze din nou putere.

Aritmetica politică e necruțătoare în Parlament. Ai majoritate, dispui. N-ai, plîngi încet și trist. PNL avea majoritate cu USR PLUS. Acuma, că și-au antagonizat useriștii, singurii pe care să-i aibă alături pentru a ține zăgazurile parlamentare să nu buiască voturile de demitere peste ei sînt pesediștii.

Calculele sînt simple, elementare. Doar ei, peneleii singuri, nu se poate. Cu AUR, nu se poate – și din motive de procente, dar mai ales de consecințe pe plan extern. Doar cu UDMR, nu se poate – nu se ajung procentele.

Deci au mai rămas doar pesediștii.

N-ar fi prima dată cînd PNL și PSD să facă alianță. În 2009 am avut alianță PSD – PDL, cu binecuvîntarea jupînului de atunci, Băsescu. Pe urmă am avut alianță PSD – PNL în 2013, fără binecuvîntarea jupînului. Acum vom avea din nou o astfel de alianță, cu binecuvîntarea jupînului Iohannis.

Primele semne sînt clare, evidente. PSD găsește tot soiul de pretexte și de subtrefugii procedurale pricepute pentru a împiedica moțiunea de cenzură AUR / USR PLUS. Săptămînile care vin vom avea noi exemple de astfel de gesturi de spriijin parlamentar în așa fel încît să n-avem nici moțiune de cenzură, nici să nu plece Cîțu de la conducerea guvernului.

Pentru PSD e foarte convenabilă situația. Pe de o parte, nu-i convine să vină la guvernare. Situația economică e complicată, sîntem din nou în buza crizei economice. Criza Covid încă nu s-a încheiat, vor fi din nou restricții și carantine. Efectul scumpirilor la energie va fi unul devastator, indiferent cine vine la guvernare. Și nici nu poate fi evitat: Uniunea Europeană îți sucește mîna la spate și te obligă să te sincronizezi cu politicile sale ecologice, de limitare a amprentei de carbon.

Pesediștii n-au nici un chef să încaseze direct în freză aceste neplăceri politice. Tabăra anti-PSD trebuie să se erodeze pînă la capăt, să facă loc în 2024 unei administrații curate PSD: și guvern, și președinte.

Mai mult de-atît, PSD reușește performanța să ajute scoaterea USR-ului de la putere, lucru pe care românii îl vor pricepe și îl vor aprecia.

Și astea sînt doar avantajele ce pot fi discutate. Căci mai sînt și altele, despre care pesediștii nu prea pot discuta liber. Dar eu pot să vă spun.

Înțelegerea este clară: în contrapartidă la sprijinul parlamentar, PSD va primi jumătate din fondurile PNRR. O înțelegere convenabilă, care va ajuta conducerea PSD să recîștige simpatia activului de partid, preponderent organizat în jurul primarilor de localități medii și mici, beneficiare ale acestui program de finanțare.

Înțelegerea nici măcar nu este una viciată moral, așa cum se chinuie să clameze trotinetiștii. Oricum, jumătatea de Românie care are nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii și de recuperarea decalajelor de dezvoltare este cea din zona profundă, săracă, pesedistă. Oricum aceste zone ar trebui să primească aceste fonduri. Oricum la ei ar fi trebuit să ajungă de la bun început, indiferent cine ar fi fost la guvernare. Singurul favor pe care-l fac liberalii este să nu pună piedici gratuite, pretexte puerile acestui proces de distribuire de fonduri și investiții.

Concluzie? PSD cîștigă de pe urma acestei crize politice. Revine ca influență pe scena politică, chiar dacă nu se întoarce explicit la putere / la guvernare. Își recapătă principalul atribut necesar în politică: “putere”. Își recuperează accesul la resurse. Își pune într-o situație dificilă cel mai otrăvit adversar politic: USR PLUS. Își recîștigă parțial simpatia propriului public, pe care o cam pierduse în ultimul timp. Iese din colțul ringului unde fusese înghesuit și tot încasa, tot încasa, tot încasa...

Ghinion.





. Citeste tot...

Arieni autentici

Am ajuns s-o trăiesc și pe-asta. Nu credeam. Dar omul, cît trăiește, trăiește.

Doamne Dumnezeule, am ajuns să le dau dreptate celor de la PNL și lui Cîțu.

Să vă explic.

Avem o țară. Cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Mă rog, formal vorbind, a doua cea mai săracă, după Bulgaria. Dar la strînsă concurență cu Bulgaria. Deci, de fapt cea mai săracă din Uniunea Europeană.

În această țară, avem hălci imense de realitate care încă nu sînt cuplate la chestii elementare de modernitate. Cum ar fi veceu și canalizare, apă curentă, asfalt, gaze.

Unul din principalele rosturi ale statului, indiferent cine conduce acest stat, Ceaușescu, Iliescu, Ponta, Dragnea, Cioloș, Orban, Cîțu, este exprimat cît se poate de plastic și de concis în vestita butadă a lui Hagi: “Să fie bine, să nu fie rău”.

Ca să fie bine, să nu fie rău, trebuie să torni asfalt, să faci canalizare, să tragi apă curentă, să bagi gaze. Să faci minimele eforturi de modernizare a societății. Nu chestii complicate, nu orașe inteligente, nu zgîrie nori și trotinete și rachete în Cosmos. Pînă la astea, asfalt apă canalizare gaze. Chestiile elementare.

Indiferent cine se află la guvernare, nu are cum să nu se străduiască să scoată o jumătate din Românie din bălți și din noroaie, din privatele din fundul curții, din cărat apa cu găleata și din încălzit la lemne.

Ce avem noi în cea mai recentă criză politică din zilele astea?

Dincolo de lupta pentru putere și de trosneala din coaliție, avem așa: doi parteneri de guvernare dintre care unul ține morțiș, dar morțiș ca jumătate din Românie să rămînă acolo unde este: în baltă, în noroi, cu căcăstoarea în fundul curții și la cărat lemne cu tîrna.

Useriștii, vașnicii noștri tefeliști ajunși la guvernare, cei care se opun acestui proiect nu o fac doar dintr-un bîzdîc de calcul politic trecător: e proiectul celor de la PNL, deci încasează doar ăștia puncte politice și atunci trebuie să trîntim proiectul.

Nuuu. La tefeliștii noștri cvasi-fasciști ura împotriva celor săraci și fără apă, asfalt, canalizare și gaze este una sinceră, autentică.

Pentru tefeliștii noștri care se dau pe trotinetă și care ar fi în stare să interzică autostrăzile, termocentralele, mașinile și tot ce nu ține de ideile lor bezmetico-fanteziste, cei săraci, cei de la țară, cei amărîți nu sînt oameni. Sînt niște bestii medievale care în cel mai bun caz trebuie ignorate, băgate la azil, dacă nu chiar și mai rău.

Bătrînii? Pensionarii? Țăranii? Cei de la Mizil și de la Cucuieții din Deal? Niște morloci. Niște inutili. Niște expendabili. Niște primitivi care trebuie șterși de pe fața pămîntului. Cum să cheltuim noi bani pe spinarea lor? Doamne ferește! Cum să le acordăm acestora vreun semn de atenție, de grijă, de preocupare, de compasiune? Ferească sfîntu! Se supără Greta...

Vă mai aduceți aminte de vestita fotografie în care un grup de tribali tefeliști naziști zvîrleau în dispreț cu bancnote de un leu într-un pensionar? Nici măcar nu i le dădeau în mînă. Doar le zvîrleau în scîrbă pe jos și se amuzau nemaipomenit, cu niște rictusuri oribile pe fețele alea ale lor de arieni superiori, cum amărîtul de pensionar se chinuia să se aplece și să ridice amărîtele alea de bancnote de un leu de pe jos.



Ura useriștilor împotriva celor care nu sînt ca ei este sinceră, autentică. Plină de entuziasm. Este ura surprinsă cu maximă expresivitate în acele rictusuri de scîrbă.

Este fix aceeași ură pe care o aveau naziștii acum aproape o sută de ani împotriva bătrînilor, săracilor, evreilor, celor de stînga, țiganilor, homosexualilor, celor cu o dizabilitate, polonezilor, rușilor, românilor, în general împotriva tuturor celor care nu erau cum scrie la cărticica nazistă: tineri, arieni, blonzi și perfecți.

De-abia cînd înțelegem această ură vom putea înțelege adevăratele resorturi ideologice pentru care useriștii se dau de chinul morții să împiedice PNNR-ul și astfel să nu se bage apă, canalizare, gaze în jumătatea săracă de Românie. România aia care nu e a lor și pe care, pentru că nu e ca ei, și-ar dori-o dispărută, aneantizată.

De-abia așa înțelegem ce-i mînă pe tefeliști în luptă. Ura disprețul scîrba nevoia de a-i elimina pe toți cei care nu sînt ca ei. Doar cine se dă pe trotinetă și știe să butoneze pe Facebook e om. Restul, să dispară, dă-i încolo de primitivi.

Principalul cîștig al acestor zile, al acestei crize este că cei care ne guvernează zilele astea își dau arama pe față.

Pe de o parte, că ne dăm seama din ce în ce mai bine cît de însetați sînt liberalii de puterea absolută, și că pentru asta sînt în stare să calce în picioare orice urmă de democrație.

Dar mai ales că ne dăm seama cît de naziști sînt de fapt în sufletul lor deontologic useriștii. Că pentru ei o felie mare de Românie de fapt n-ar trebui să existe, să trăiască, să sufle, să spere și să aibă nici un drept.

Vă place cum își dau arama pe față? Vă place nazismul în forma sa pură? Vă place userismul fără ascunzișuri?

Beți încet, căci conține perfecțiune. Blondă. Ariană. Arogantă. Plină de scîrbă superioară. Cu o poftă năprasnică să distrugă tot ce nu e ca ei.

Ghinion.



. Citeste tot...

Doar decît genial

E genială politica românească.

PNL e aliat cu USR PLUS la guvernare? Este. Mă rog, era pînă acum trei ore. Cine erau cei mai mari dușmani și-și dădeau coate în gură, cum să se terfelească mai rău? Chiar și înainte să rupă alianța? PNL cu USR PLUS, evident. Spume mai înspumate nu găseai decît la gura useristului care vitupera împotriva penalilor de peneliști. Pe la colțuri, mai discret, peneliștii nu rămîneau nici ei mai prejos și îi înjurau cu asupră de ură pe tefelei. Și cum mai trecea un trimestru, pac mai luau capul unui ministru userist. Cu prietenie. Cu căldură și cu empatie.

Genial.

Pe urmă a venit marea răscoală prin care USR PLUS să se ridice de sub jugul asupririi peneliste. Și a început scandalul. Și ura s-a dublat. Și USR PLUS s-a aruncat în brațele AUR, să depună moțiunea. Aliați, da? Da. Păi imediat ce-au făcut alianță, pe cine a început USR PLUS să înjure mai abitir, că sînt medievali și fanatici, și că ei nu sînt în alianță cu AUR, doar fac același lucru, aceeași moțiune, aceleași semnături? Pe AUR, evident. Pe aliații lor.

Genial.

Imediat cum a apărut alianța USR PLUS cu AUR, dintr-o dată și AUR a găsit de cuviință să se justifice că ei nu sînt în alianță cu USR PLUS. Nuuu. Doamne ferește. Ăia sînt niște dușmani feroce. Noi sîntem cu biserica, ăia sînt cu satana. E doar o coincidență că facem același lucru, strîngem aceleași semnături, participăm la aceeași moțiune. Ce vedeți nu e adevărat. E un falș. Vă spunem noi ce vedeți voi. Să vă explicăm ce vedeți de fapt...

Genial.

Pe partea ailaltă, PNL are nevoie de voturile PSD și deja e în alianță implicită cu aceștia. Pe cine înjură PNL mai abitir? Pe PSD, evident. Dușmanii poporului. Take no prisoners. Nu avem nevoie de PSD. Ne descurcăm și singuri. Doar opriți moțiunea aia de cenzură, că în rest e ok, sînteți niște primitivi medievali penali corupți și foarte, foarte foarte necesari.

Genial.

Stai, că mai avem. PSD spriijnă PNL? Sprijină. Ce zice PSD cu vorbe clare, răspicate, cu un pic de stropi de salivă scuipați de atîta entuziasm? Că PNL trebuie să plece și că sînt niște nasoi și că ei de fapt nu susțin guvernul PNL, e nevoie de alegeri anticipate, să plece toți, toți e niște nasoi. E doar o coincidență că PSD nu participă la Birourile alea Permanente unde să se primească moțiunea și e doar o întîmplare întîmplătoare că nu vor să participe la moțiunea AUR USR PLUS. Nuuu. Noi sîntem împotriva PNL. Ce vedeți voi nu există. Să vă explicăm noi ce vedeți voi de fapt...

Genial.

Deci avem așa. PNL e în alianță cu USR PLUS, dar de fapt se urăsc și nu mai sînt în alianță. Și sînt dușmani. USR PLUS e în alianță cu AUR, deși nu pleacă de la guvernare. Și sînt dușmani, evident. PNL e cu PSD într-un concubinaj fericit. Deci sînt dușmani și se scuipă pe unde apucă.

Și fiecare face o chestie și pe urmă vine senin și se jură că nu face chestia aia, ci fix pe dos. Să moară mama, nu m-am aliat cu AUR, pur și simplu doar facem aceleași chestii împreună. Să moară mama, nu ținem cu PNL, doar îi ajutăm să nu iasă de la guvernare. Să moară mama, noi de la AUR îi urîm pe toți, și pe PSD și USR PLUS, dar vrem să facem moțiune împreună.

Genial.



. Citeste tot...

Ciuma gîndului

Una din știrile recente ale acestei veri deja în comă tomnatică este despre paragina ce a cuprins parcul Cișmigiu. Acest reper vizual și simbolic al Bucureștiului a decăzut într-un asemenea hal de neîngrijire încît Asociația Peisagiștilor a ajuns să se roage de onor primarul Bucureștiului să le dea lor parcul în gestionare, că-i păcat să se distrugă de tot.

Cît de greu se construiește și ce ușor se distruge. Efortul de generații al bucureștenilor s-a dus de rîpă într-un an de zile. Este simptomatic pentru nepriceperea și reaua credință a useriștilor. Pe ce pun mîna, praful se alege.

Nasol, dar foarte bine. În mod paradoxal, e unul din cele mai bune lucruri ce se putea întîmpla românilor în ultima vreme. Un parc distrus? Capitala țării în ultimul hal de dezordine? Alte orașe mari ale României în plin haos? Un preț mic, un preț corect, un preț necesar, după părerea mea, pe care să-l plătim să ne vaccinăm.

Vedeți voi, zilele astea e la modă conceptul de vaccinare. După capul unora, chiar de vaccinare obligatorie. Dificil subiect, care împarte țara în două tabere ireconciliabile, așa cum se întîmplă cu orice temă otrăvită din arsenalul războaielor culturale (culture wars) ce au înlocuit în ultimul timp lupta de clasă.

De cînd lumea a dat cît de cît de o spoială de bunăstare, am înlocuit lupta pentru resurse materiale pe lupta pentru resurse simbolice. Nu ne mai scoatem ochii pe bani, ne scoatem ochii pe idei.

Și dă-i și luptă. Inclusiv cu patima vaccinării.

Dar microorganismele nu sînt singurii dușmani de care trebuie să ne vaccinăm. La fel de necesar este să ne vaccinăm și împotriva ideilor otrăvite care pot să ne cuprindă creierele.

În mod recurent, una din ideile otrăvite ce tot infestează creierele oamenilor este fantasma perfecțiunii. Și tot bagajul de indignare virtuoasă care vine la pachet să înfășoare în straturi suplimentare de otravă această idee.

Numai noi știm. Numai noi avem soluția. Numai noi sîntem curați. Numai noi sîntem perfecți. Cine face cum îi zicem noi, e mîntuit. Restul sînt niște dușmani care trebuie exterminați, șterși de pe fața pămîntului. Fie fizic, un glonț mic, dar rece. Fie simbolic: cancel culture.

De cînd lumea și pămîntul, această viroză ideatică a tot străbătut omenirea, în valuri periodice de ciumă a gîndului. Tefeliștii din ziua de azi sînt doar cea mai recentă – și de departe cea mai mediocră, bleagă și nepricepută variantă – a acestei ciume a gîndului.

Să mă apuc să vă înșir o poliloghie a tuturor valurilor de molimă valorică? Tot ce e gîndire totalitară intră sub această etichetă. Occupy Wall Street. Cancel Culture. Talibanii. ISIS. Maoiștii. Pol Pot. Legionarii – ca de altminteri și tătucii lor ideatici: fasciștii și naziștii. Nu mai vorbesc de comuniști, în toate întruchipărilor lor crîncene, de omorît oameni că nu au basca așezată regulamentar.

Și asta doar în ultimul secol. Că dacă ne ducem în urmă, ne doare capul peste cîte variante dăm de oameni perfecți care au omorît mulți mulți oameni imperfecți, că așa le șopteau lor vocile bolnave din cap, să dispară oamenii imperfecți și să rămîie doar ăia perfecți și superiori și semizei.

Și pe partea religioasă, și pe partea laică. În tăvălugul de perfecțiune arogantă a istoriei, Robespierre își dă mîna peste prăpastie cu Inchiziția, cu fervoarea catolicilor care au tot belit protestanți și cu fervoarea protestanților care au contra-belit catolici,

cu fervoarea musulmanilor care au tot belit la creștini și cu fervoarea creștinilor care au tot contra-belit la musulmani, cu fervoarea cruciaților care au reușit performanța să belească la propriii lor frați creștini, dînd foc și jefuind Constantinopolul,

cu fervoarea lui Ghinghis care a rupt tot în calea lui, piramide, piramide de cranii,

cu fervoarea lui Cezar care a omorît tot ce prindea, și ceva pe deasupra,

cu patima de perfecțiune aspră, ucigașă a lui Asurbanipal și a lui Sargon carele mari nemernici glorioși și perfecți au fost la vremea lor , cu...

Ai dă capu meu. Nu-mi ajung paginile de Internet și nici cerneala de la tastatură să vă înșir cîte nemernicii au fost comise în numele perfecțiunii.

Drept pentru care talibanii noștri de mucava din țara noastră mediocră, Republica Isterică România, nici nu trebuie să ne surprindă, nici nu trebuie să ne sperie prea tare. Iaca acolo niște bicisnici care cred că vituperarea de Facebook sau fluturatul din mînuțe la protestele spontane atent regizate de Securitate pot concura iataganul și sabia și rugul și ghilotina și spînzurătoarea și camerele de gazare și tortura și zarca și cărticica roșie.

Niște bicisnici, niște pisoi isterici care se închipuie tigri. Niște pitici de grădină, cum plastic i-a descris prietenul Octavian Hoandră, într-o expresie care mult mi-aș dori să le rămînă lipită de frunte în anii următori, cînd vor lua drumul spre groapa de gunoi a istoriei.

Pe de o parte, tefeleii și expresia lor politică, useriștii, sînt bicisnici. Pe de altă parte, sînt dăunători. Definiția standard a carcalacului, a șobolanului, a virusului. Analogul ideatic al molimei biologice.

Cum scapi de molimă? Uneori vaccinîndu-te. Alteori trecînd prin ea. Exact ce pățesc românii în momentul de față.

S-au lăsat vrăjiți de predicile patetice despre perfecțiune, la fel cum pe vremuri unii români s-au lăsat vrăjiți de legionari. I-au votat. Au mai venit și serviciile și le-au băgat în traistă voturi – nu ar fi prima dată. Și iac-așa au ajuns carcalacii la putere. Să gestioneze resurse considerabile, să afecteze vieți, destine, comunități.

Și vai de capul meu ce-au reușit să afecteze într-un singur an de zile.

Dacă am fi stat înainte să ajungă ei la putere să facem scenarii cît de nepricepuți vor fi, cu greu am fi reușit să scornim variante care să se apropie de realitate. Cîtă nepricepere. Cîtă aroganță. Cîtă împotmolire în ură și în dogmatism și în lozinci puerile.

Într-un an de zile și-au dat cu asupră de măsură dovada nepriceperii și ticăloșiei. Și încă vor mai fi la putere. Și încă mai au timp. Un timp necesar în care românii să învețe pe propria piele ce înseamnă să te duci după fentă, să crezi în vituperare și în fluturarea perfecțiunii revanșarde.

Altminteri românii nu învață. Dacă le spui că greșesc, îți rîd în nas. Trebuie să-i lași să se frigă cu propriile lor decizii, să îi aleagă pe cei mai ticăloși, pe cei mai nemernici, pe cei mai distructivi pentru a învăța. Din istorie nu înveți nimic. Nu înveți decît din experiența proprie. Pînă nu pui mîna pe soba fierbinte, nu te înveți minte.

Iaca, românii acuma învață pe propria piele ce înseamnă aia să te arzi. Un soi de vaccin. Un soi de trecere prin boală. Pui mîna pe sobă, deși alții îți spun să nu. Îți rămîne o bucată de piele acolo. Unde s-a luat pielea rămîne carne vie. Tragi și suferi niște luni bune cu ditamai buba purulentă. Un București distrus. Un Cișmigiu în paragină. O Timișoară în debandadă. Un Sector 1 plin de șobolani și de gunoaie fetide. O Constanță în vrie. O țară dusă în cap de ură și de nepricepere.

Pe urmă încet încet pielea arsă se vindecă, rămîne cicatrice dureroasă. Și ori de cîte ori te doare cicatricea, îți aduci aminte. Un București distrus. Un Cișmigiu în paragină. O țară...

Și uite așa-ți vine mintea la cap.

Așa și cu românii și cu tefeleii votați de ei. Cade pielea, doare, crește alta. Români, luați și beți încet. USR conține perfecțiune. Perfecțiunea șobolanilor și a grămezilor de gunoaie în putrefacție în plină vară. Și a străzilor varză. Și a lipsei apei calde. Și a întreruperilor de curent. Și a gestionării absolut imbecile a resurselor publice. Perfecțiunea nepriceperii și a lipsei totale de acțiune.

Cum ar zice Mareșalul: români, vă ordon, treceți prin boală. Români, fiți mai întîi proști și tefeliți-vă și votați ticăloșii. Și pe urmă suferiți. Și pe urmă treziți-vă, cînd nu mai suportați durerea. După ce o să mai șobolăniți o vreme și o să mai trageți damf puternic de gunoaie putrede niște ani, după ce veți fi trecut prin boală, poate veți ajunge și voi în cele din urmă să fiți vaccinați de ciuma gîndului, de tentația perfecțiunii din vorbe, de pofta de ură și de legionarism v2.0.

Și poate vă vine mintea la cap. Mintea românului cea de pe urmă.

Sau poate nu. Poate sînteți ca în bancul cu ursul: mă, vouă chiar vă place...

Ghinion.





. Citeste tot...