luni, 30 iunie 2008

Early bird. Biutifal bird

In aceasta dimineatza, intr-o ora si-un sfert, de la 7:34 la 8:43, Belle de Jour tocmai ne-a vizitat de ... (stai sa mai numar o data)... de 14 ori. Waw! Doamna... Domnitza... Sa intzeleg ca atzi facut o opsesie pentru frumusetzea interioara a domniei mele si atunci datzi repede repede F5 F5, doar doar printzul din poveste a mai postat ceva?

Waw again. Ma simt magulit. Se cuvine o dedicatzie. Valentin Stan da cu muzici. Eu zvarl cu poze. Doamnelor si domnilor, in ecsclusivitate pe acest site, special pentru Frumoasa de Zi, o poza cu mustatzi, de la mare altitudine pentru mari caractere.

Nu, nu e poza de invatzat cainii sa latre. Este pur shi simplu o poza artistica.

Ham! Ham ham...

:) :p

Turambar. 35 de ani shi restul burta

19 comentarii:

oceania spunea...

dupa cum te tot descriai tu chiar ca ma asteptam la un burtos. dar burtosii nu sunt in stare sa escaladeze stancile:)

Turambar spunea...

Sunt burtos, doamna, sunt burtos. Believe me. Although I can climb pretty steep mountains, I still have my belly. My tummy. My dummy.

:) :p

vera spunea...

Eu, mai nedusa la biserica: zi merci lu mamasitata ca s-au concentrat si ti-au dat creier si simtzu umorului. Acu' sincer: de ce atita nombrilism? Cu visuals si atitea limbi straine? You should know by now...

bogdan b spunea...

asa dom'ne, asa , sa stim si noi cu ce pishichiu avem de-a face :D

bogdan b spunea...

pishicher, fie-mi iertata greseala :D

Victor spunea...

Sa ai presiune, ca restu' bucuriilor vin de la sine :)

Anonim spunea...

Pffffffff! shame on you... aşa ceva nu se face!
Başca narcisist!
Să fie clar: nu sunt Belle de Jour, măcar că ne-ai mai confundat uneori. Dacă am venit, chiar de mai multe ori în aceeaşi zi, a fost ca să citesc ŞI comentariile ei (ori ale altora), pe lângă toate cele :) Cum ziceam şi ieri, ţi se cam suie...

Turambar spunea...

Avetzi dreptate: in nemernicia mea, ca un caine turbat, imi mushc buricul cu ochiul si periodic fac pusee de isterie inutilo-adolescentina.

Promit sa nu mai fac. Voi fi de o rigoare si de un echilibru prusac. Cuvintele vor curge din mine cu retinere, controlate, cu epitete putine si fraze scurte, pline de miez. Voi fi un exemplu de rigoare victoriana, de rotunjime ideatica apolloniana de tip masonic.

Pana atunci insa: Aaaaaaaaarrghhh! Mai lasati-ma un pic, sa-mi treaca. Vreo douazeci de ani, sa mi se usuce si sa cada. Si pe urma promit cu mana pe partea stanga a sufletului ca devin pretios, gomos, serios, ranchiunos si gaunos.

:) :p

Anonim spunea...

Vintilă MIHĂILESCU | ...hai-hui.ro
Bela

– Nici nu ştii ce curată e Bela! – îmi explică vecinul meu, uitîndu-se la corcitura mică şi neagră care se învîrte printre picioarele noastre, pe stradă. Niciodată nu îşi face nevoile în curte, aşa s-a învăţat. Aşa că îi dau drumul pe stradă şi nu mai am grija ei.

Care va să zică aşa! Grija pentru curat îi face, se pare, pe mulţi dintre proprietarii de cîine de curte din oraşele noastre să-şi lase tot mai frecvent dimineaţa, pe stradă, animalele de companie şi să-i recupereze doar seara tîrziu, cînd merg cu toţii la culcare… Acest mic indiciu mă pune brusc pe gînduri şi mă face să-mi revăd toate peroraţiile despre „spaţiul public la români“ pe care le-am emis şi eu, ca tot românu’, de-a lungul timpului. Îmi arunc un ochi pe fascinantul studiu al lui Yavor despre maidanezii lor, din Sofia. Primul lucru pe care îl spune este faptul că a trata această problemă doar ca pe una administrativă, eventual de igienă şi/sau de mediu, înseamnă a privi doar vîrful iceberg-ului. Problema este, de fapt, una profund culturală, expresie simbolică a unor preocupări şi frămîntări mult mai profunde ale societăţii.

Intervenţiile publice pe forumul Primăriei din Sofia dedicat acestei probleme ne oferă un prim indiciu: o tînără, de pildă, se referă în mod explicit la maidanezi, în termeni de „murdărie“, iar oficialii Primăriei îi numesc „purtători de infecţie“. Imaginea ne trimite deci din nou la curăţenie şi lipsa ei, adică, în ultimă instanţă, la ordine şi dezordine.

Gîndul te duce, inevitabil, la celebra lucrare a lui Mary Douglas despre „murdărie“ şi „poluarea simbolică“. După cum ne avertizează autoarea chiar de la începutul lucrării sale, nu este vorba despre un tip sau altul de „murdărie“, de „impuritate“, însoţit de un gen sau altul de sancţiune sau de tabu, ci despre reprezentarea general umană a murdăriei ca dezordine, ca agent de poluare simbolică, deci de ameninţare la adresa ordinii culturale instituite: „luat izolat, orice ansamblu particular de simboluri clasificatorii este incomprehensibil şi nu poţi spera să îi descoperi un sens decît raportîndu-l la structura totală a clasificărilor culturii respective“ – explică antropoloaga britanică. Să raportăm aşadar şi noi maidanezii noştri şi potenţialul lor de poluare simbolică la structura de ansamblu a clasificărilor din cultura română şi să vedem ce ne poate spune un asemenea exerciţiu.

Am impresia că, în cultura noastră ţărănească, preocuparea sistematică pentru păstrarea bunei ordini şi evitarea cu orice preţ a murdăriei se materializează în jurul imperativului îngrijirii, principiu pragmatic care adună în sine ceea ce lumea modernă va despărţi ca igienă, protecţia mediului etc. Adam Drazin vorbeşte chiar, în acest caz, despre o „cultură a îngrijirii“, operînd cu o polaritate sui generis, îngrijit/griji, care interferează tot sui generis cu alte polarităţi clasice ale topografiei sociale, precum public/privat sau exterior/interior şi – aş adăuga eu – sacru/profan.

Putem urmări aceste clasificări în organizarea spaţiului rural. Există astfel, pe de o parte, o topografie a spaţiului „privat“, desfăşurîndu-se în cercuri concentrice de la centralitatea sacră a vetrei şi pînă la spaţiul profan al toaletei şi gunoaielor din fundul curţii. Exigenţele îngrijirii se diminuează şi ele pe măsură ce te îndepărtezi de centrul casei. Această geografie simbolică a casei se articulează, pe de altă parte, cu organizarea spaţiului comun al satului în jurul unei alte centralităţi sacre, aceea a bisericii, diminuîndu-se treptat pînă „în hotar“. Dincolo de acesta începe „lumea albă“, plină de ameninţări: spaţiul neîngrijit naşte îngrijorare!

În oraşe, acest spaţiu comun a fost preluat de către stat, care şi-a construit propria centralitate. Misiunea lui, în acest sens, era aceea de a transforma „spaţiul comun“ al satelor într-un „spaţiu public“ reprezentativ şi civic. A reuşit el în Bucureşti? Mă îndoiesc. Obsesia noastră cu „micul Paris“ se referă la un efort edilitar de excepţie, foarte limitat în timp şi spaţiu. „Micul Paris“ era, de fapt, o oază de imitaţie urbanistică în marele sat care rămînea, la acea vreme, Capitala ţării. Într-un prim studiu de geografie urbană, bunicul meu făcea la 1914 următoarea constatare: „Acelaşi spirit vechi se îndărătniceşte a trăi şi mai departe prin predominarea gustului personal, prin lipsa simţului totalului pe aceeaşi stradă, în special, şi în tot oraşul, în general (...)“. Sublinierea îi aparţine.

Statul comunist a monopolizat apoi acest spaţiu urban al tuturor. Dedicîndu-l, ideologic, „întregului popor“, partidul-stat a ratat însă, de fapt, construirea unui spaţiu public real. Mai mult, prezentîndu-se ca expresie a „noii ordini“, acest spaţiu public autoritar a fost perceput de către mulţi locuitori, de fapt, ca o dezordine, ca o „poluare simbolică“ a „adevăratului“ Bucureşti. L-au respins aşadar şi s-au retras din el în spaţiul domestic, pe care s-au îndîrjit să-l „îngrijească“ compensatoriu şi cathartic, lăsînd străzile şi pieţele în grija Partidului. În mod paradoxal, pe termen lung, nu spiritul colectiv a ieşit cîştigător din acest experiment totalitar, ci acelaşi „gust personal“. Căderea comunismului nu a făcut astfel, din acest punct de vedere, decît să descătuşeze acest „gust personal“, care se vedea acum legitimat prin noua ideologie a liberalismului de piaţă şi a statului minimal.

Spaţiul public se află astfel în prezent într-o situaţie confuză şi ambiguă, exprimată perfect de simbolismul cultural al cîinilor care îl străbat liberi, de la un capăt la altul. Pe de o parte, problema maidanezilor este percepută ca fiind în sarcina instituţiilor statului, care sînt considerate însă imediat ca asasine atunci cînd se apucă (haotic, ce-i drept) să practice eutanasierea. Este percepţia unui stat paternalist, care trebuie să ne rezolve problemele, dar în care nu avem deloc încredere deoarece nu este în stare să ni le rezolve aşa cum trebuie. Pe de altă parte, îngrijind maidanezii „noştri“ (şi, iată, dînd drumul propriilor cîini pe maidanul comun), locuitorii Bucureştiului ocupă simbolic spaţiul public, domesticindu-l însă pentru a-l transforma într-o prelungire a spaţiului propriu şi compromiţîndu-i astfel menirea de semnificaţie împărtăşită. În sfîrşit, aceiaşi cîini pot face obiectul grijii fiecăruia şi, în acelaşi timp, al îngrijorării tuturor.

Această ambiguitate nu este însă expresia unei pierderi recente a limitelor şi criteriilor de departajare public-privat, ci mai degrabă aceea a chinurilor facerii unui spaţiu public real, care nu a existat niciodată, cu adevărat, în această zonă. Îngrijirea îngrijorată a cîinilor în Bucureşti pare să exprime astfel ambiguitatea dinamicii public-privat şi ambivalenţa relaţiilor individ-stat în societatea românească actuală în general.
?
de la cine catre cine e ...insipratia? sau e vorba de ...un "fir rosul"...comun? de o idee fondatoare? un adevar...de ala unic?
spor...

Anonim spunea...

Parca te-as cunoaste din vedere.
Semantic

Turambar spunea...

@ Semantic: E posibil. Acum trebuie sa identificam / operatzionalizam de unde. Din bar de la Arhitectura (cum spuneam eu pe vremuri)? De la televizor (cum spun mai recent :p )?

Vorbim... :)

@ Anonymous: Ei, vezi tu, de'aia tocmai mi-am cumparat Purity and Danger. Sa-mi aduca aminte Vintila ca ar fi cazul sa o si citesc, nu?

:)

Anonim spunea...

Intrebare de verificare: ce fel de cafea ai baut la Arhitectura?

Ca eu am baut doar nechezol. Era unu cu un polonic cu care mesteca intr-una pentru 'omogenizare".
Semantic

Turambar spunea...

Nope. Early '90s. Era deja si cafea mai de Doamne'ajuta. Si ness. Plenty of ness and Lucky Strike smoke. And bridge, of course.

Si crododili la bar :)

Anonim spunea...

:)
Neah, mai bine incearca asta:
http://books.google.com/books?id=JGEjBHKKRUYC&printsec=frontcover&dq=Outline+of+a+Theory+of+Practice&sig=ACfU3U3_SQDIFhLFZSZ1aYpVJu24EYl_mw#PPP1,M1
sau chiar asta :
http://books.google.com/books?id=NHJNScWvV70C&printsec=frontcover&dq=The+Practice+of+Everyday+Life&lr=&sig=ACfU3U3cPycxIqPw6RM0ZwZXDm3NVEKFng#PPR6,M1
Asa, a propos de identitatea netizata, vezi ...e ceva adevar pe aici:
“Limba a pregatit pentru toti aceleasi capcane: o imensa retea de drumuri false usor accesibile. Astfel vedem cum toti o apuca pe acelasi drum si stim unde se vor abate, unde vor continua drept inainte, fara să observe rascrucea.”
Si, in mare, cred ca, in sfarsit, blogul asta arata a “ceva” (fata de ce era in ianuarie-fara rautate), are el o identitate a lui specifica si destul de multi interlocutori/interlocutoare. BTW: Crezi ca unele idei mai “radicale”, de un anumit tip, pot sa functioneze in tara lui ro, unde, de ce sa nu recunoastem, poti tu-iar nu eu-sa te simti bine? Ai pe aici o societate ca... in 1001 de nopti, unde oricine de un anume fel poate fi un pasa de ala adevaratul sau mai stii...calif...si asta numai pentru ca este “un” si nu “una”...Aimez vous Ingres?
http://www.louvre.fr/llv/oeuvres/detail_notice.jsp?CONTENT%3C%3Ecnt_id=10134198673226335&CURRENT_LLV_NOTICE%3C%3Ecnt_id=10134198673226335&FOLDER%3C%3Efolder_id=9852723696500815
Ma rog, asta e!:|
Okie dokie...e cald, e o saptamana naucitoare...asa ca acusi zic spor....si trafic ridicat...

Turambar spunea...

Finally. O anonima cunoscuta :): Belle de Jour. In sfarsit stiu si eu cu cine vorbesc, damn it :)

Ingres? Orice cu tzatze de maniera cat de cat figurativa si care nu atarna este apa de izvor pentru ochii mei insetatzi de cunoashtere aplicata.

Joking, of course. Nu ma omor dupa el. Stiu si eu cele alea cunoscute, printre care si inevitabila baie cu cadane din linkul tau. Mi se pare cam prea formalist. Pretzios. Cautat. Roccocco. I hate roccocco, chiar daca are aer de orientalism plin de exotism erotic. Dar stiu: la vremea lui a fost o piatra de hotar intr-ale descatusarii expresiei plastice. Traiasca lupta pentru tzatze!

Bourdieu? Damn in. E prea cald, cuconitza, pentru lucruri serioase. Imi aduc vag aminte de rezonantza telectual-curioasa pe care am simtit-o citind despre habitus. Dar sa ma pui acum sa (re)citesc Bourdieu este peste putirintzele mele de telectual eshuat intr'ale graficelor facile si ale romantzurilor politzisto-spionoase cu iz paranoic (Citesc acum Fatherland si rezonez - ti-am spus ca trec printr-o faza conspiratzional-paranoica, specifica masculilor cu burta care se apropie de 40 de ani).

Aialnta suna bine: cooking, life styles, urban anthropology si ce-o mai fi. Si totusi: nu mai bine servim noi o ciorbitza de burta instead? :)

Sarut-mana pentru aprecieri in privintza consolidarii stilistice a celui mai cel blog existent sur la rive droite de Dambovitza. Si mie mi se pare ca incepe sa se lege (stiu: ar trebui sa nu mai pun tzatze). Si totushi, alte persoane inca ma dojenesc ca sunt prea narcisic pe-acishilea. Trebuie sa ma potolesc, sa cumpanesc shi sa ma fac om serios. Dar nu azi. Altadata :)

La intrebarea aia oblico-criptica privind ideile radicale si 1001 de noptzi si califii, zau daca am intzeles ceva. Esti prea convoluta pentru mintea mea de tzaran marlan, in cautare de gratificare secsuala imediata si facila. De fapt, ce vroiai sa spui in propozitzie? Potzi sa repetzi inca o data a doua oara cu cuvinte simple, pe care sa le intzeleaga pana shi sociologii.

The rest is silence. And heat, of course. In the heat of the night, cuconitza. Cu sudoare cu tot. Dar fara sange.

:)

Anonim spunea...

Aceste "alte persoane" nu te dojenesc! a fost o simplă şarjă, pe care o regret de-acum. Şi-apoi, la ce bun... probabil ăsta e şarmul tău, accept şi că mie mi se cuvine eticheta de "preţios, gomos, serios, ranchiunos şi găunos" (observi că am adăugat diacritice, spre confirmare).
Okay, odată pusă multă cenuşă, fii liniştit, nu fac niciun fel de trimiteri la nimic. Mi-a plăcut aici, generally speaking. Am renunţat să mă mai identific în vreun fel din alte motive... dar astea nu merită nici măcar un gând din partea ta sau a altcuiva (citorii tăi, desigur).
Urare sinceră: să creşti, Turambar!
p.s. Nici eu nu mă pricep la sociologie! nici la multe altele, din păcate. Deh!

Anonim spunea...

Nah, din emoţie am scris "citorii" în loc de "cititorii"! iar corectura am făcut-o ca să reconfirm că sunt "preţios, gomos, serios etc". :) O singură scuză mai am, că-mi plac fragii sălbatici. Dar şi Ikiru... if you know what I mean

Anonim spunea...

Deci Turambar am de lucru :( si e ff dar ff cald...si ploua ca la tropice. Stii ca eu am o dificultate genderizata, noi gandim “circular” si nu linear (tine de ritmurile biologice se pare). Asa ca ...povestim un pic. Suntem in anul de gratie 1794 intr-o Engliterra unde doua treimi din pamant era parcelat si aflat in proprietatea cuiva (de regula un lord mai mic sau mai mare). Suntem la Londra si e seara. Suntem pe undeva prin sudul Londrei, care era cam cum sunt comunele din jurul Bucurestiului actual...mult teren liber...multe proprietati de conti, duci etc..parcelate, ingradite, pazite bine de oamenii lor. In seara aceea vedem ca pe drum se apropie o trasura si ca ea se opreste un pic mai incolo.Din ea coboara sase indivizi imbracati in negru cu nimic deosebiti de burghezii pe care ii vedem mereu prin oras. Probabil ca au o intalnire cu cineva, ne spunem noi. Dam sa trecem mai departe...Dar...mirare...indivizii in cauza se pun pe...distrus...si nu distrug orice ci tocmai gardul ridicat de insusi ducele de Bedford in jurul proprietatii Streatham Common. Nu se lasa pana nu apar oamenii ducelui si cainii lor...dar si atunci continua sa tranteasca la pamant gardul respectiv....pana cand sunt raniti, batuti sau muscati de caini.
Un incident mic, un gard daramat, am zice noi azi. Numai ca nu e un gard oarecare, e unul dintre multele garduri care au inceput sa se darame atunci si care, nu azi, nu maine dar in timp au facut posibile celebrele parcuri englezesti in care oricine poate sta pe gazon si contempla cerul (in pozitie kantiana, nu?!) fara a trebui sa ceara voie unui duce sau conte .
Asa ca pentru mine subiectul propozitiei este: atitudine de cadana in fata pasei/califului ca in 1001 de nopti. Predicatul este: cand nu esti de acord cu ceva atunci nu te vaiti sau (mai rau) nu treci cu vederea starea de fapt ci faci ceva sa o schimbi (pe acea stare de fapt). De exemplu, nu iti place atitudinea enervant machista dar vulgara si agresivitatea? Pai atunci pui la punct posesorul atitudinii direct si imediat. Deci nu il consideri si nu il tratezi ca pe un ins...glumet, spiritual, care mai “deraiaza” ideatic, nu!? Dar pentru asta banuiesc ca la noi trebuie sa ....se darame mai multe garduri si idei fixe decat in London-ul de acu cateva sute de ani, nu?!
Hai spor...si trafic...

Turambar spunea...

@ Belle de Jour: Aha! Gata! Am intzeles. Vrei ca acest blog sa devina ca un soi de parc englezesc, ce mai, un adevarat Hyde Park, in care tu sa te simtzi ca o cadana, invaluita in voaluri si ambra, si sa-mi spui 1001 de noptzi in timp ce eu, ca un calif generos si rau si autoritar si lenevos shi fermecator de sharmant, sa stau sa beau la tiutun si la alte spirtoase occidentale, admirandu-tzi nurii de cadana orientalizata, sclavizata, voluptizata shi genderizata.

Aha. Imi place cum gandeshti...

:rofl: Joke aside: sa traducem pe romaneste: Turambare, esti de acord sa ti se dea la picioare, la gioale, la oase? Sa vina lumea pe parceaua ta de conte electronic si sa-ti sfareme oglinda, sa-ti spuna ca nu eshti printzishoru fermecat care-si admira buricul in oglinda blogului, ci un marlanel sexist si cam nashpa?

Bine, doamna. Daca aceasta este vrerea domniei voastre, atuncea da. N'ar fi prima data, cu sigurantza nu este nici ultima. Si mare parte din ce spui este, oricum, adevarat. Sad, but true. Therefore: da doamna cu biciu'n mine si fa-ma sa ma simt bine.

Is that politely masochist enough, or should I also cut my mustache?

:)

@ Anonimul anonim: bag eu de seama greshit, sau matale (ups. I did it again. dumneata. Dumneavoastra) trecetzi printr-o faza acut depresiva? Nu, pe bune. Aceasta lepadare asumata a identitatzii, de tipul "las' ca pot si asa", nu prea e in firea cuiva care sa admire batranelul cu pofta de viatza shi optimism bland din Ikiru. Pana si rautatea aia de moshneag mizantrop din Fragii Salbatici avea un bazdac de orgoliu identitar in el.

Therefore, sfatul medicului: nu te lasa, Darie! Lupta, Ivane! Respira, vidro! Fii barbata, Zoe! Jump, Jimmie, jump! Run, Forrest, run! Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor...

:) Comme on. Cheer up! Life is a bitch and then we drink. An early whiskey mixed with an Earl Grey, for a dull grey early morning.