Sociologii sînt disprețuiți de politicieni

Sociologii sînt disprețuiți de politicieni. Pentru că le pun acestora în față oglinda nefardată. Ce crede lumea despre ei. Cît de populari sînt. Cînd nu sînt populari. Cînd dau rasol.

Meseria politicianului este să păcălească lumea din vorbe. Să-i facă să creadă chestii. Priviți, așa vreau să mă priviți, să mă vedeți. Uite, ăsta sînt eu!

Sociologul vine mai apoi și-i zice: nu, nu ești tu ăsta. Din contră, uite, așa arăți în ochii oamenilor. Nu cum vrei tu să lași impresia. Iată adevărata ta imagine, cum s-a imprimat pe retina mulțimii.

De-a lungul timpului am avut de-a face cu ceva politicieni. Le simt reticența. Le simt mefiența. Nu le place. Vin eu, enervantul ăsta de sociolog, să le sfîșii vălul iluziei, să le strivesc corola de minuni a harnelii. Un nasol și un nepriceput și un rău-voitor.

Politicienii, pentru că de-aia sînt politicieni, mimează cu convingere. La exterior sînt politicoși și raționali și teoretic acceptă ce le prezint. Uite cifrele. Uite graficele. Uite concluziile. Uite, cam asta ar fi de făcut.

Pe dinăuntru, însă, îi simt că fierb de indignare, de enervare, de șucăr. E o chestie inconștientă. Și nu sînt actori suficient de buni încît să o ascundă fără urmă. Ceva ceva tot răzbate. O sclipire de ochi. O încordare de umeri. O anumită nuanță a vocii. Un anumit mușchi pe față. Anumite cuvinte atent alese, dar care totuși n-ar trebui să fie acolo.

Reticență. Reținere. Respingere. Mefiență. Bănuială. Nu-i adevărat ce-mi arăți tu acolo. Nu, nu sînt eu ăsta. Să-ți spun eu cum sînt. Ah, ce prostii spui! Stai așa, dar de fapt dacă nu cumva...? Nu cumva sociologul ăsta ține cu ursul? Cine l-o fi trimis? Pentru cine lucrează?

E clar: o conspirație împotriva mea. Nu trebuie să am încredere în el. Nu-mi spune lucruri adevărate. Să vină altul! Altul mai bun, care știe cum să măsoare cu adevărat. Unde e Pieleanu? Să vină Pieleanu!

Adevărul e că nici eu nu fac lucrurile ușoare. Alții îi lingușesc. Pun accentul pe cele pozitive. Uite, șefu, ce bine e. Vai, ce perfect ați ajuns să fiți. Pieleanu. Pieleanu everywhere. Eu, din contră, scot în evidență buba, problema, rana. Și rana doare.

Și lu’ Palada am vaga impresie că-i și place să răsucească cuțitul în rană. Probabil e tot o chestie inconștientă. Să se răzbune un pic, să compenseze din vorbe și grafice decalajul de putere, relația asimetrică dintre el și politician. Nici eu nu știu să joc jocul. E mai bun Pieleanu.

Și uite așa, ajungem la epilog. La vestitul moment “prea tîrziu”. Cînd sociologul, triumfător și răzbunător, își permite să spună în fața politicianului zdrobit de realitate vestita frază gladiatorială: “ți-am spus eu”.

Stupidă răzbunare. Tîrzie recunoaștere. Degeaba. Inutil. Te caci pe ea de răzbunare. Nu a crezut în datele tale, atunci cînd se putea face ceva. A ajuns acum, bicisnic și mizer cadavru politic, să creadă în ele, cînd nu se mai poate face nimic. Uite ce frumos atîrnă. Dar vai, cîtă dreptate ai avut în sondajele tale. Ești cel mai bun sociolog. Doar tu ai știut cu adevărat.

Ghinion.

Și pe urmă o luăm de la capăt. Cu altul la început de drum. Cu altul la zenitul puterii. Cu altul plin de superbie și aroganță. Cu altul care crede doar ce-i convine și restul aruncă sub preș. Cu altul care strînge precaut din ochi și se întreabă printre gene, în timp ce-mi zîmbește politicos și se preface că mă crede: ăsta cu cine ține? pe ăsta cine l-a trimis? ăsta al cui e?

Mai bine să vină Pieleanu, să-mi spună ce-mi convine să aud.

Pleacă, mă, de-aici! Să vină Pieleanu...