Ciuma gîndului

Una din știrile recente ale acestei veri deja în comă tomnatică este despre paragina ce a cuprins parcul Cișmigiu. Acest reper vizual și simbolic al Bucureștiului a decăzut într-un asemenea hal de neîngrijire încît Asociația Peisagiștilor a ajuns să se roage de onor primarul Bucureștiului să le dea lor parcul în gestionare, că-i păcat să se distrugă de tot.

Cît de greu se construiește și ce ușor se distruge. Efortul de generații al bucureștenilor s-a dus de rîpă într-un an de zile. Este simptomatic pentru nepriceperea și reaua credință a useriștilor. Pe ce pun mîna, praful se alege.

Nasol, dar foarte bine. În mod paradoxal, e unul din cele mai bune lucruri ce se putea întîmpla românilor în ultima vreme. Un parc distrus? Capitala țării în ultimul hal de dezordine? Alte orașe mari ale României în plin haos? Un preț mic, un preț corect, un preț necesar, după părerea mea, pe care să-l plătim să ne vaccinăm.

Vedeți voi, zilele astea e la modă conceptul de vaccinare. După capul unora, chiar de vaccinare obligatorie. Dificil subiect, care împarte țara în două tabere ireconciliabile, așa cum se întîmplă cu orice temă otrăvită din arsenalul războaielor culturale (culture wars) ce au înlocuit în ultimul timp lupta de clasă.

De cînd lumea a dat cît de cît de o spoială de bunăstare, am înlocuit lupta pentru resurse materiale pe lupta pentru resurse simbolice. Nu ne mai scoatem ochii pe bani, ne scoatem ochii pe idei.

Și dă-i și luptă. Inclusiv cu patima vaccinării.

Dar microorganismele nu sînt singurii dușmani de care trebuie să ne vaccinăm. La fel de necesar este să ne vaccinăm și împotriva ideilor otrăvite care pot să ne cuprindă creierele.

În mod recurent, una din ideile otrăvite ce tot infestează creierele oamenilor este fantasma perfecțiunii. Și tot bagajul de indignare virtuoasă care vine la pachet să înfășoare în straturi suplimentare de otravă această idee.

Numai noi știm. Numai noi avem soluția. Numai noi sîntem curați. Numai noi sîntem perfecți. Cine face cum îi zicem noi, e mîntuit. Restul sînt niște dușmani care trebuie exterminați, șterși de pe fața pămîntului. Fie fizic, un glonț mic, dar rece. Fie simbolic: cancel culture.

De cînd lumea și pămîntul, această viroză ideatică a tot străbătut omenirea, în valuri periodice de ciumă a gîndului. Tefeliștii din ziua de azi sînt doar cea mai recentă – și de departe cea mai mediocră, bleagă și nepricepută variantă – a acestei ciume a gîndului.

Să mă apuc să vă înșir o poliloghie a tuturor valurilor de molimă valorică? Tot ce e gîndire totalitară intră sub această etichetă. Occupy Wall Street. Cancel Culture. Talibanii. ISIS. Maoiștii. Pol Pot. Legionarii – ca de altminteri și tătucii lor ideatici: fasciștii și naziștii. Nu mai vorbesc de comuniști, în toate întruchipărilor lor crîncene, de omorît oameni că nu au basca așezată regulamentar.

Și asta doar în ultimul secol. Că dacă ne ducem în urmă, ne doare capul peste cîte variante dăm de oameni perfecți care au omorît mulți mulți oameni imperfecți, că așa le șopteau lor vocile bolnave din cap, să dispară oamenii imperfecți și să rămîie doar ăia perfecți și superiori și semizei.

Și pe partea religioasă, și pe partea laică. În tăvălugul de perfecțiune arogantă a istoriei, Robespierre își dă mîna peste prăpastie cu Inchiziția, cu fervoarea catolicilor care au tot belit protestanți și cu fervoarea protestanților care au contra-belit catolici,

cu fervoarea musulmanilor care au tot belit la creștini și cu fervoarea creștinilor care au tot contra-belit la musulmani, cu fervoarea cruciaților care au reușit performanța să belească la propriii lor frați creștini, dînd foc și jefuind Constantinopolul,

cu fervoarea lui Ghinghis care a rupt tot în calea lui, piramide, piramide de cranii,

cu fervoarea lui Cezar care a omorît tot ce prindea, și ceva pe deasupra,

cu patima de perfecțiune aspră, ucigașă a lui Asurbanipal și a lui Sargon carele mari nemernici glorioși și perfecți au fost la vremea lor , cu...

Ai dă capu meu. Nu-mi ajung paginile de Internet și nici cerneala de la tastatură să vă înșir cîte nemernicii au fost comise în numele perfecțiunii.

Drept pentru care talibanii noștri de mucava din țara noastră mediocră, Republica Isterică România, nici nu trebuie să ne surprindă, nici nu trebuie să ne sperie prea tare. Iaca acolo niște bicisnici care cred că vituperarea de Facebook sau fluturatul din mînuțe la protestele spontane atent regizate de Securitate pot concura iataganul și sabia și rugul și ghilotina și spînzurătoarea și camerele de gazare și tortura și zarca și cărticica roșie.

Niște bicisnici, niște pisoi isterici care se închipuie tigri. Niște pitici de grădină, cum plastic i-a descris prietenul Octavian Hoandră, într-o expresie care mult mi-aș dori să le rămînă lipită de frunte în anii următori, cînd vor lua drumul spre groapa de gunoi a istoriei.

Pe de o parte, tefeleii și expresia lor politică, useriștii, sînt bicisnici. Pe de altă parte, sînt dăunători. Definiția standard a carcalacului, a șobolanului, a virusului. Analogul ideatic al molimei biologice.

Cum scapi de molimă? Uneori vaccinîndu-te. Alteori trecînd prin ea. Exact ce pățesc românii în momentul de față.

S-au lăsat vrăjiți de predicile patetice despre perfecțiune, la fel cum pe vremuri unii români s-au lăsat vrăjiți de legionari. I-au votat. Au mai venit și serviciile și le-au băgat în traistă voturi – nu ar fi prima dată. Și iac-așa au ajuns carcalacii la putere. Să gestioneze resurse considerabile, să afecteze vieți, destine, comunități.

Și vai de capul meu ce-au reușit să afecteze într-un singur an de zile.

Dacă am fi stat înainte să ajungă ei la putere să facem scenarii cît de nepricepuți vor fi, cu greu am fi reușit să scornim variante care să se apropie de realitate. Cîtă nepricepere. Cîtă aroganță. Cîtă împotmolire în ură și în dogmatism și în lozinci puerile.

Într-un an de zile și-au dat cu asupră de măsură dovada nepriceperii și ticăloșiei. Și încă vor mai fi la putere. Și încă mai au timp. Un timp necesar în care românii să învețe pe propria piele ce înseamnă să te duci după fentă, să crezi în vituperare și în fluturarea perfecțiunii revanșarde.

Altminteri românii nu învață. Dacă le spui că greșesc, îți rîd în nas. Trebuie să-i lași să se frigă cu propriile lor decizii, să îi aleagă pe cei mai ticăloși, pe cei mai nemernici, pe cei mai distructivi pentru a învăța. Din istorie nu înveți nimic. Nu înveți decît din experiența proprie. Pînă nu pui mîna pe soba fierbinte, nu te înveți minte.

Iaca, românii acuma învață pe propria piele ce înseamnă aia să te arzi. Un soi de vaccin. Un soi de trecere prin boală. Pui mîna pe sobă, deși alții îți spun să nu. Îți rămîne o bucată de piele acolo. Unde s-a luat pielea rămîne carne vie. Tragi și suferi niște luni bune cu ditamai buba purulentă. Un București distrus. Un Cișmigiu în paragină. O Timișoară în debandadă. Un Sector 1 plin de șobolani și de gunoaie fetide. O Constanță în vrie. O țară dusă în cap de ură și de nepricepere.

Pe urmă încet încet pielea arsă se vindecă, rămîne cicatrice dureroasă. Și ori de cîte ori te doare cicatricea, îți aduci aminte. Un București distrus. Un Cișmigiu în paragină. O țară...

Și uite așa-ți vine mintea la cap.

Așa și cu românii și cu tefeleii votați de ei. Cade pielea, doare, crește alta. Români, luați și beți încet. USR conține perfecțiune. Perfecțiunea șobolanilor și a grămezilor de gunoaie în putrefacție în plină vară. Și a străzilor varză. Și a lipsei apei calde. Și a întreruperilor de curent. Și a gestionării absolut imbecile a resurselor publice. Perfecțiunea nepriceperii și a lipsei totale de acțiune.

Cum ar zice Mareșalul: români, vă ordon, treceți prin boală. Români, fiți mai întîi proști și tefeliți-vă și votați ticăloșii. Și pe urmă suferiți. Și pe urmă treziți-vă, cînd nu mai suportați durerea. După ce o să mai șobolăniți o vreme și o să mai trageți damf puternic de gunoaie putrede niște ani, după ce veți fi trecut prin boală, poate veți ajunge și voi în cele din urmă să fiți vaccinați de ciuma gîndului, de tentația perfecțiunii din vorbe, de pofta de ură și de legionarism v2.0.

Și poate vă vine mintea la cap. Mintea românului cea de pe urmă.

Sau poate nu. Poate sînteți ca în bancul cu ursul: mă, vouă chiar vă place...

Ghinion.





.