Realitatea prezintă geometrie variabilă

Realitatea prezintă geometrie variabilă. Noi nu percepem realitatea nemijlocit decît în foarte mică măsură. În rest, ce aflăm de la alții. Deci nu e realitate. E narațiune. Poveste. Ceva spus de altcineva. Rude neamuri cunoștințe. Presă televiziune radio social media. Ai fost tu acolo? Nu. Ai aflat.

Realitatea, în consecință, ajunge în mințile noastre în funcție de interesele celor care construiesc narativul și ni-l servesc pe tavă, mai mult sau mai puțin credibil, gustos, epic.

Covidul și Wuhanul reprezintă un exemplu clasic de realitate cu geometrie variabilă.

De la bun început s-a vehiculat ideea că e foarte posibil ca acest virus să nu fie de sorginte naturală, sălbatică, de la liliac și de la pangolin, ci foarte probabil să fi fost creat în laborator. În care laborator? Păi în ăla din Wuhan, specializat fix în așa ceva și de unde de altminteri a și pornit toată tărășenia mondială.

La vremea respectivă, o astfel de narațiune nu corespundea nevoilor celor care gestionau realitatea occidentală. Stăpînii undelor și ai realității oficiale se confruntau cu o reticență din partea populației în a accepta gradul ridicat de periculozitate al virusului Covid. Nu există. E doar o gripă obișnuită. Sînt în pericol să moară de la el doar ăia care oricum sînt cu un picior în groapă.

În fața acestei reticențe, ideea că ar mai fi și făcut în laborator nu venea decît să alimenteze celelalte teme narative care împiedicau propaganda oficială. Deci trebuia combătută cu orice preț.

Cum așa să fie făcut în laborator? E o prostie. Fake news! Fake news! Scoteți-vă din cap așa ceva! Fiți raționali, nu medievali! Vă spunem noi că nu e făcut în laborator! Știm noi mai bine decît voi. Acceptați narativul oficial. Doar noi avem voie să proiectăm narative pe acest subiect. Voi tăceți din gură și conformați-vă. Medievalilor. Conspiraționiștilor. Subversivilor. Penalilor.

Ooookeey. Între timp s-a derulat primul an de pandemie și de isterie Covid. S-au îmbolnăvit oameni. Au murit oameni. S-a blocat un glob întreg. Au murit oameni și de alte boli, că nimeni nu mai avea voie să fie tratat decît de Covid.

Au inventat pe urmă vaccin. S-au străduit să vaccineze cît mai multă lume. S-au lovit și aici de reticență și de narațiuni concurente, divergente. A venit vara. A trecut valul al treilea. Cifrele de bolnavi și de morți Covid au scăzut, cel puțin în zona euro-atlantică. Lumea a dat cu nasul de căldură și de o oarecare umbră de normalitate. Covidul nu mai pare chiar așa de bau-bau ca acum șase luni.

Dintr-o dată, în acest climat schimbat de opinie socială, nevoile hegemonului s-au schimbat. Nu-l mai doare atît de mult faptul că se vîntură idei alternative despre Covid, cît îl doare faptul că China refuză să se oprească din marșul ei de creștere a puterii.

Hoooopa. Nasol. Ne-am întors la business as usual, la geopolitică de-aia normală, de dinainte de boală. Statele Unite și China, noul război rece. Și cine e la butoane acum în Statele Unite? Democrații sînt la butoane. Și democrații vor o atitudine mult mai dură la adresa Chinei. Să-i dea la bubă. Cum îndrăznește China să fie la concurență cu Statele Unite?

Dintr-o dată, discursul privind crearea Covidului de către om a căpătat utilitate geostrategică. Și pentru că e un narativ util, dintr-o dată nu mai e demonizat. Ba din contră, este împins pe canalele mari mass media, să afle toată lumea cum nasoii de chineji au produs ditamai bestia de Covid să moară tot globul. Niște nasoi. Niște agresivi. Niște violatori. Arma biologică. Ne omoară! China e de vină!

Oookeeey. Dintr-o dată, narativul se schimbă. În funcție de nevoile hegemonului, ale celui care deține puterea de comunicare și de legitimare a narațiunii dominante.

Vă place cum se schimbă realitatea? În șase luni e cu totul altă poveste care vă este oferită. Să haliți altă harneală, cum ar zice specialistul în comunicare. Și voi o haliți. Uitați repede că pînă recent un astfel de discurs era demonizat. Și vă repeziți cu același entuziasm naiv în contra-narativ, în povestea spusă pe dos.

Nu mă credeți? Uite aici, articol în presa imperialistă. Washington Post, 25 mai 2021. “Timeline: How the Wuhan lab-leak theory suddenly became credible”.

Articol frumos documentat, ca la carte. Unde micuții imperialiști ne prezintă dovezile pentru care ei consideră că e din ce în ce mai credibil că virusul Covid de fapt a fost produs în laborator.

Dovezi? Sau propagandă? Adevăr? Sau o nouă harneală convenabilă? Au cumva nevoie să prezinte China ca fiind marele demon? I-a apucat acuma marea strădanie jurnalistică? De ce taman acum? De ce nu acum șase luni, sau nouă luni, cînd era Trump la putere și spunea cam același lucru? Atunci nu era convenabil să vorbească aceleași vorbe ca și Trump. Jurnaliștii? Niște deontologi convenabili.

V-am spus. Realitatea prezintă geometrie variabilă. Beți încet, căci conține adevăruri în continuă schimbare.

PS: În sondajele pe care le realizez pe tema Covid măsor încă de anul trecut, printre altele, și felul în care lumea crede în astfel de idei alternative despre acest virus. Taman acele idei pe care hegemonul comunicațional le consideră drept manipulare, “fake news”.

Dintre toate aceste idei alternative, două sînt cele pe care românii le consideră în mod constant adevărate de un an încoace, indiferent de cît de multă propagandă oficială le toarnă autoritățile în urechi.

Primo: că virusul nu e din natură, de la liliac și de la pangolin, ci e produs în laborator.

Secundo: că statisticile oficiale privind evoluția Covid prezentate de autorități sînt false.

Pe măsură ce trece timpul, cu atît ne dăm seama că poporul român, de fapt, e al naibii de înțelept. The wisdom of crowds, cum ar spune metodologul.

Cum ar zice proverbul. Poți prosti puțină lume mult timp. Poți prosti multă lume puțin timp. Dar nu poți prosti un popor întreg la nesfîrșit.

Ghinion.



. Citeste tot...

Cierra los ojos, viva para cualquier otro

Simțul văzului îmi este violat monstruos de către produsele media. Realitatea îmi este înlocuită încetul cu încetul de către ficțiunea imaginilor care mă asaltează zilnic. Nu mai pot gusta cum trebuie viața prin intermediul ochilor, căci între viață și ochi, între realitate și creier îmi este interpus un văl viclean de flux informațional meșteșugit șlefuit și modificat și îmbălsămat de către tehnologie.

Prea mult montaj. Prea multă regie. Prea multă pricepere.

Viața este în altă parte. Dincolo de ochi. E o suferință cruntă, căci fiind niște biete primate domesticite, sîntem tributari văzului, cum mai toate primatele sînt sclave. Aproape tot contactul nostru cu realitatea este prin intermediul ochilor. Și ochii ne-au fost furați de către media.

Drept pentru care, de ceva timp încoace, nu mă mai pot bucura de realitate decît dacă am parte de un flux intens senzorial altul decît cel vizual. Chiar și auditivul îmi joacă feste de rugină. Prea multă muzică, prea multe ciripituri artificiale de păsări și prea multe valuri generate în procesoare.

Realitatea fără stimulul non-vizual și non-auditiv a devenit fadă, falsă, stearpă și otrăvită. Nu mai pot face diferența dintre film și realitate, dintre documentar și viață, dintre sticlă și trăire.

Am nevoie de pipăit. De frig. De prea cald. De ud. De gust. De mațe. De zgîrciuri și de tendoane. De fiorurile pielii și ale vîntului și ale sării și ale zgîriatului gheții și ale transpirației năclăite și ale durerii în călcîie, în mușchi, în inimă, în creier.

De tăiș. De curmeziș.

Sînt supra-stimulat în fiecare zi prin puțul ochilor, această pușcărie și cameră de tortură de preaplin atît de preagol. Fără rana gheții și fără cuțitul cărnii și fără mîngîierea aerului și a degetelor, fără sarea de pe limbă și fără zemurile umede și gustoase, unde e viața? De ce nu are gust? De ce e fadă și scîrbavnică și stearpă?

Mă închei la șireturi. Strîng tare, să simt. Trăirea, în zilele noastre, e dincolo de ochi. Abre los ojos. Mestecă în gol. Înghite în sec. Cierra tus ojos.

Viva por cualquier otro.

. Citeste tot...

Ohoho, ce vă mai place…

Adrian Năstase. Civil.

Mircea Geoană. Civil. Ohoho. Ce civil.

Victor Ponta. Civil. Evident.

Liviu Dragnea. Nici nu mai contează. Cît timp a crezut că o să cadă la pace cu ei, e ca și cum ar fi tot civil. Deși bănuiala mea...

Viorica Dăncilă. Civil. Pardon, nu. Greșesc. Civilă. Să respectăm egalitatea de gen. Ce confirmare mai frumoasă, mai elegantă, mai DIEtetică decît cea de azi? Ooo, ce frumos atîrnă adevărul.

Cu voia Dvs, mă opresc aici, pentru a lăsa o umbră de suspans. Despre vii, numa’ de bine.

Ce concluzie tragem noi de aici? Una simplă. PSD își merită soarta. E ca în bancul cu ursul și cu vînătorul care se întorcea să mai primească încă o dată: mă, de fapt tu continui să-i alegi la fel pentru că-ți place, mă pesedistule mă.

Mda. Să fie primit. Să tot primiți. Voi, toți activiștii de partid care ați acceptat asta ani de zile la rînd, în interesul superior al politicii de partid și de stat, mai puțin de partid și mai mult de stat, meritați cu prisosință toate demonizările, toate tăvălelile, toate neputințele, toate dezamăgirile, toate sictirurile, toate lichidele.

Vă place, dragii mei lipitori de afișe? Oho ho. Ce vă mai place. Ca în bancul cu ursul și cu vînătorul. Mă, vouă chiar vă place, mă. Căci văd că perseverați.

Beți încet, căci conține strategie. Chiar și geostrategie.

Ghinion.

. Citeste tot...

Medicii confirmă: valul patru în toamnă

În primăvara asta, prin martie, am făcut Covid. O formă severă. Nu știu dacă era să mor sau nu, dar eu așa am simțit la vremea respectivă. Vreo săptămînă a fost iadul pe pămînt. Nu știu dacă vreți să treceți prin asta.

Drept consecință, am deocamdată anticorpi să-mi pun și-n cap, să donez și la sărmani. Chiar și așa, la trei luni după terminarea bolii, cînd mi-au recomandat medicii, mă voi duce să mă vaccinez. Eu mă pricep la sondaje. Medicii se pricep la boli. Fiecare cu domeniul său de competență.

În ciuda acestui lucru, susțin în continuare că este o mare greșeală să obligi oamenii să se vaccineze. E o încălcare strigătoare la cer a libertății, a drepturilor individuale. Atîta timp cît cei vaccinați sînt apărați de posibila intruziune în viața lor a celor nevaccinați, pentru simplul fapt că sînt vaccinați și nu se mai îmbolnăvesc, atunci nu există nici un motiv să se restrîngă drepturile celor care, din varii motive, întemeiate au ba, hotărăsc că nu vor să se vaccineze.

Oamenii au dreptul la libertate. Inclusiv la acel fel tîmpit de libertate iresponsabilă. Să fumeze. Să și-o dea în venă. Să nu se vaccineze. Să-și expună corpul și mintea la tot soiul de chestii. Dacă începem să suferim de pofta de a spune celorlalți ce să facă cu viața lor, riscăm să alunecăm pe o pantă foarte, foarte urîtă.

Pe parcursul istoriei au fost suficiente cazuri în care oamenii au fost împărțiți în cetățeni de rangul întîi și cetățeni de rang secund. În purtători de stele galbene și în oameni care n-au voie să meargă în autobuz decît în spate. Nu mai e cazul să mai trecem prin astfel de abuzuri.

Știu, tentația e mare. Statul are ditamai bîta în mînă cu care poate să-și proiecteze puterea. Dar cu atît mai mult statul trebuie să se abțină de la această tentație fascistă, autoritariană, dictatorială. În fond și la urma urmei, evreii au fost discriminați de către naziști cu legea în mînă, chiar cu știința în mînă – mă rog, știința lor, de pe vremile alea.

Azi am fost la analize. Stînd de vorbă cu medicii, după ce ne-au luat sînge, temperatura, tensiunea, concentrația de oxigen, am ajuns inevitabil și la subiectul evoluției pandemiei Covid.

Opinia medicilor a fost una clară, fermă, fără putință de tăgadă: ei se pregătesc deja pentru următorul val, care va fi consecința răcirii vremii în toamnă și mai ales a răspîndirii variantei indiene de virus.

Pentru ei nu există “dacă” va mai fi un alt val, ci doar “cînd”. Și acest “cînd” e foarte probabil să fie prin octombrie. Valul patru. Atenție! Vorbim de un centru specializat în tratamentul Covidului, de specialiști de top în acest subiect, nu de fitecine.

Același lucru vi l-am tot spus și eu în ultimul timp, de cîteva săptămîni încoace. Același lucru îl auzeam sub formă de zvon de la tot soiul de băieți civili. Acuma mi s-a confirmat și dintr-o sursă cît se poate de profesională: medici specializați în Covid.

E clar: nu se va termina așa ușor. E clar: la toamnă vor fi din nou restricții. E clar: ăștia de la putere vă păcălesc, vă fac să credeți că e cam gata. Ne-au dat drumul din coteț pentru o băiță de vară, să dăm cîrpa jos de la gură, să mai respirăm un pic de aer curat, să ni se pară că e bine nu e rău.

Pardon. Păcăleală. Nu e bine. Pandemia continuă.

În toamnă, capu’ la fund și respirație prin cîrpă din nou. Restricții. Jandarmi. Miliție. Abuzuri. Busines as usual. Credeați că ați scăpat? Ghinion.

. Citeste tot...

Țuruk na hui

E o bucurie artificială. Popularii în Germania, conduși de distinsa doamnă Merkel, această Napoleon cu mîinile lipite cu Superglue, au probleme. Mari probleme. Sondajele necruțătoare realizate de Herr Pieleannovitch al lor local spun că ecologiștii sînt în mod constant în fața popularilor.

Alegerile sînt peste cîteva luni. E belită rău de tot situația. Dintr-o dată, lucrurile stau al naibii de prost. Biciucliștii politici din Germania amenință să ia puterea și să dea următorul Cancelar al Reichului.

De groază. Așa ceva nu e voie. Pur și simplu nu e voie. Deci se impun măsuri. Urgente. Stringente. Stridente. Ce măsuri putem noi lua, fetelor, să nu cîștige nasoii de ecologiști alegerile în miezul Imperiului?

Simplu. Hai să dăm o relaxare. Ceva lejer, de vară, să se bucure și cetățenii noștri, dar și slugile. Și atunci coana Merkel l-a convocat pe Iohannis și i-a dat ordin: relaxare cu orice preț. Retragere pe poziții dinainte stabilite. Fără mască. Dați drumul la distracț. Distracț cu orice preț. Forțați oamenii să se distracț. Poate poate totuși le trece furia pînă în toamnă și uită și ne votează.

Deci calmați-vă, pufoșilor. Deci e doar o măsură temporară, pînă cîștigă din nou naziștii alegerile. Să nu credeți că le pasă cumva de drepturi și de libertăți. Sau de virus. Nu. Singurul lucru care contează e puterea.

Și pe urmă, după ce cîștigă naziștii din nou puterea? Ohoho. Atunci să vezi rigoare. Atunci să vezi distracț.

O să fie bine. O să vă placă. Țuruk na hui.

Ghinion.

. Citeste tot...

Oricum, nu mai contează

Am fost mai deunăzi, prin aprilie, să-mi înmormîntez o mătușă, într-un sat de cîmpie de prin Buzău. Asta după ce cu jumătate de an în urmă fusesem la înmormîntarea unchiului meu. Au murit amîndoi, repede, unul după altul. Casa părăsită. Cei doi copii e foarte foarte puțin probabil să se întoarcă acolo.

Cînd te duci acolo, te îngrozești. Jumătate din sat e părăsit. Senzația e copleșitoare. Un tăvălug de moarte și de pustiu.

La Telega sînt trei case în care, pe parcursul vieții, am locuit. Cea a bunicelor mele, unde acum stă unchiul meu. Cea a părinților mei, unde acum stă maică-mea. Și cea a părinților soției mele, unde acum stăm noi, cînd trecem pe la Telega.

Într-o generație, după ce se prăpădesc și ai mei, și nici noi nu vom mai fi, după ce ne vom consuma bătrînețea în retragere la Telega, e foarte probabil ca toate celei trei case să rămînă părăsite.

Nici dinspre copiii noștri, nici dinspre nepoții unchiului meu nu sînt mari șanse să vină cineva să locuiască acolo. Deja dau semne că-și vor căuta soarta pe oriunde, prin cele patru vînturi, dar nu la Telega.

De vîndut, poți să le vinzi, dar cine le cumpără, dacă e din ce în ce mai puțină lume în sat? Posibil să vină bucureșteni, să le cumpere drept case de vacanță. Posibil. La cum sînt poziționate, însă, în cazul a două din trei puține șanse. Au și turiștii ăștia mofturile lor, nu vor casă în centrul satului, ci sus pe dealuri, la urs și la stele.

Semnele strîngerii satului Telega sînt din ce în ce mai clare. Nu atît de clare precum satul de cîmpie din Buzău unde sînt îngropați unchiul și mătușa. Dar încep să fie văzute și cu ochi mai puțin avizați.

Din ce în ce mai multe case părăsite, deși teoretic e zonă propice pentru casele de vacanță ale bucureștenilor.

Din ce în ce mai multe grădini neîntreținute, necosite, livezi în paragină, neculese, prin care năpădește încet-încet pădurea. Mai întîi sub formă de lăstăriș. Pe urmă de desiș. Și deja în din ce în ce mai multe locuri, sub formă de pădure tînără unde acum 20-30 de ani era poiană sau livadă de pruni.

Și, evident, supremul semn al sălbăticirii, animalele sălbatice, din ce în ce mai evidente. Culminînd cu stereotipicul urs care deja e prezență curentă prin zona Telegii – lucru nemaipomenit acum o generație. Deja oamenilor le este frică să meargă pe dealuri, spre grădini, ceea ce acum treizeci de ani era pur și simplu de neînchipuit.

Acum treizeci de ani, cînd satul forfotea de lume, grădinile erau locuri sigure, și noaptea, și iarna, oricînd. Îmi amintesc plimbîndu-mă pe sub stele prin poieni. Cum să nu poți să hălăudești prin toate grădinile și prin toate pădurile dimprejur? E sigur, ești la tine acasă. Iete că acuma nu mai ești la tine acasă. Ești acasă la urs și la mistreț și la corb și la căprioare.

În ritmul ăsta, cel puțin jumătate din localitățile rurale și ceva orășele mici vor avea aceeași soartă ca a satului de cîmpie din Buzău. Paragină. Părăsire. Iarbă și pădure și urși.

România nu e singura țară care să treacă prin acest proces de depopulare a ruralului. Spania are o grămadă de sate părăsite. Comunitățile mici din Statele Unite suferă și ele. Peste tot pe lume se întîmplă la fel, din cauza atracției puternice a urbanului mare, a orașului fantasmă, și din cauza tehnologiei din ce în ce mai performante, care face posibilă viața în aglomerări umane imense.

Dar soarta satului nu e grea doar acum, în prezent. Și în trecut, în cadrul unor teritorii vaste, la nivel de țări, au fost valuri istorice de apariție de comunități urmate de valuri la fel de istorice de dispariții de comunități.

Invazii. Războaie. Molime. Migrații spre urban, date de industrializare. Evacuări forțate, să crească oaia. Ciuma care a ras jumătate din populația Europei. Tot soiul de cauze care au dus la dispariția satelor.

Pe locul acestora, triumfătoare, pădurile și urșii.

Pe urmă oamenii au venit din nou, au defrișat din nou, au luat din nou în stăpînire locurile. Și pădurile s-au transformat în grădini. Și urșii și lupii în povești de speriat copiii, gen Scufița Roșie.

În ultima mie de ani, nu știu Telega de cîte ori să fi trecut prin acest ciclu de tip boom and bust. De vreo cinci sute de ani încoace, de cînd s-a exploatat din ce în ce mai puternic sarea, acest blestem al locului, Telega a tot crescut. Înainte de asta nu știu ce era pe locurile astea.

Oricum, nu vă faceți idei greșite. Telega n-a fost niciodată cine știe ce. Iaca acolo o mînă de oameni. Pînă prin secolul 19 era la nivel de cătun. De-abia în secolul 20 a trecut de o mie de oameni.

Acuma, în ritmul ăsta, va trece înapoi la loc sub o mie de oameni. Nu știu în cît timp. În cincizeci de ani? Într-o sută? Viitorul e de nepătruns. Predicția e dificilă, mai ales cînd se referă la viitor.

Și pădurile vor lua în stăpînire din ce în ce mai mult. Și urșii își vor face bîrlog acolo unde pe vremuri erau grădini și case. Și va fi ruină și pustiu și paragină, din punctul de vedere al omului. Și belșug și bîrlog și hrană și viață din punctul de vedere al ursului și al lupului și al căprioarei.

Pe urmă vor veni alți oameni, la loc. Și o vor lua de la capăt. Sau nu. Mai degrabă da, căci e o zonă decentă, numa bună de repopulat.

Roma prin secolul 8-9 d.H. era o ruină. Un sat amărît pe unde pășteau turmele de oi. Evident că nu pot compara Telega cu Roma. Dar imaginea e puternică. Ditamai capitala de imperiu în prăbușire, în paragină, păscută de oi, care pe urmă a renăscut. Alte capitale de imperiu nu au reușit să supraviețuiască. Persepolis e cîmp pustiu acum.

Istoria respiră în cicluri mari. Popoarele vin și pleacă. Poporul român, în ritmul ăsta, e destul de probabil să se risipească în vîntul istoriei, să se aleagă praful de el. Cum s-au risipit și celții, și khazarii, și aztecii, și atîtea alte popoare. Pe locurile astea vor veni alții. Istoria nu cunoaște zăbavă, dar nici milă.

La Telega va înflori din nou satul, construit de alte mîini, de alte gene. Vor fi tătari, cum am eu sînge de tătar prin vine? Nu cred. Nici tătarii nu mai sînt ce-au fost. Vor fi chinezi? Poate. Vor fi afgani? Sau indieni? Foarte mulți indieni pe lumea asta. Deja de sute de ani avem și noi prin țară unii, din ce în ce mai mulți. Cu siguranță se vor înmulți și mai mult. Vor fi saudiți sau congolezi? Vor fi din Iran sau din Nigeria?

Vor fi albi sau negri, galbeni sau mulatri, creștini sau musulmani? Ce neamuri va aduce istoria pe meleagurile noastre? Ce limbă vor vorbi? Vor mînca sarmale sau orez cu bețișoarele? Cum vor aduce slavă vieții și sorții și suferinței? Cum vor plînge? Cum se vor bucura?

Naiba știe. Dumnezeu știe.

Oricum, nu mai contează. Vom fi morți demult.
Citeste tot...

Libertatea, această primejdie de care ne apără stăpînii noștri ce ne vor binele cu de-a forța

A fost o perioadă în care cochetam cu ideea vaccinării obligatorii. La fel cum a fost o perioadă cînd am votat cu Traian Băsescu.

La fel cum a fost o perioadă cînd credeam cu sinceritate în toate blestemățiile pe care gașca lui Soros ni le înfunda în cap cu polonicul de propagandă. Că România trebuie reformată să semene cu Occidentul. Că trebuie privatizat tot și că proprietatea de stat e anatema. Da, cum să nu. De-aia Franța și Germania și Austria își proiectează puterea politică inclusiv prin intermediul proprietății de stat. Da, da...

După cum unii dintre voi și-au dat seama, sînt un tefeleu răspopit. La vremea mea, am pus botul la multe din momelile ideatice fluturate prin fața sinapselor mele de tînăr prost și frumos.

Cînd eram tînăr prost și frumos, prin anii ’90, m-am certat cu taică-meu, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că “industria românească e o grămadă de fiare vechi”. Noroc că mi-a trecut.

Ceva mai tîrziu, aproape la fel de tînăr și de prost, doar că ceva mai puțin frumos, am avut discuții aprinse cu prieteni privind aroganța lui Adrian Năstase și necesitatea istorică a lui Traian Băsescu. Noroc că mi-a trecut. Tot cam pe-atunci, am avut poziții publice privind conservatorismul Bisericii Ortodoxe Române. Noroc că mi-a trecut.

Am comis multe la viața mea, cu gîndul, cu vorba, cu fapta.

Asta este partea proastă. Partea bună, însă, este că mi-am dat seama de vorbele celebrului comunist Tudor Postelnicu, “am fost un dobitoc”.

Partea și mai bună este că nu mi-e rușine să recunosc public asta și că mă strădui la fel de public să le spun altora prin ce greșeli am trecut în formarea mea intelectuală, morală, de cetățean al acestei țări asediate de fameni și de vipere și de lipitori.

Tefeleii mei dragi, pufoșii mei iremediabili, va veni o zi în care veți începe să înțelegeți.

Ca de obicei, va fi prea tîrziu.

Va fi prea tîrziu cînd vă veți da seama că ați fost păcăliți. Că v-au fost creierele spălate ca la Nufăru’, prin mijloace de propagandă eficiente, standard, de manual.

Că ați fost mînați la creiere ca vitele la abator, să vă urîți țara, neamul, să țineți cu străinii și să vă acceptați cu entuziasm condiția de cetățean de rang secund, de slugă la habsburgi și la ceilalți imperialiști de serviciu, mascați fățarnic în spatele unor cuvinte deontoloage și false, numa’ bune de păcălit tinerii naivi.

Va fi prea tîrziu cînd vă veți da seama că, dincolo de toate cele, cel mai important cuvînt din toată istoria este “libertate”. Nu “păpică” și nu “burta plină”. Nu Netflix și nu Facebook. Libertate, pufoșilor. Doar decît libertate.

Pe termen scurt, pîinea și circul astîmpără nevoile de slugă. Pe termen lung, istoric, panem et circences e maniera cea mai necruțătoare de a vă pune cătușe la mîini și mai ales la creier. De a rămîne și voi, și copiii voștri, și copiii copiilor voștri slugi la stăpîn. Iar strădania întru libertate, tot pe termen lung, e singura care vă scoate din condiția de slugă.

Libertate. Acest cuvînt tocit și pentru care, totuși, luptă atîția oameni și în zilele noastre. Unii să o obțină. Alții să-i împiedice pe ceilalți să fie liberi.

Cînd eram tînăr, manualele comuniste de istorie erau absolut oribile. Propagandă pe față. Drept pentru care tindeam să disprețuiesc tot ce ni se spunea acolo. Inclusiv toți morții ăia îmbrăcați aiurea care ne priveau din manuale cu privirile lor pline de reproș: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Horea, Cloșca, Crișan. Niște primitivi îmbrăcați în blănuri de oaie care ne stricau nouă creierul nostru de copii cu prostiile lor de oameni morți și de ciobani.

Una din prostiile pe care le-am aflat tîrziu puse în gura lui Horea, într-unul din filmele alea oribile comuniste pline de propagandă, și pe care le-am înțeles încă și mai tîrziu cum se cuvine, sînt următoarele vorbe, rostite de Ovidiu Iuliu Moldovan în filmul Horea:

“Ce e rău în robie, nu e atîta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul să-nvață cu ea. Cu robia. Cu frica. Cu supunerea. Cu “săru’mîna”. Să fie batjocorit și să nu-i mai pese. Să-nvață ca pasărea cea proastă, cu colivia. Care uită și că o știut zbura oarecîndva. Sau să teme să nu afle stăpînu’ că n-o uitat să zboare.”

Noi, dragii mei tefelei care sîntem, am fost și vom mai fi, riscăm să uităm libertatea. Să uităm să zburăm. Să uităm condiția de om liber și să acceptăm ca normală condiția de slugă.

Riscăm să ajungem să fim batjocoriți și să nu ne mai pese. Cum se întîmplă aproape în fiecare zi în vremurile astea de rahat vopsit în vorbe mari și goale, cînd ambasadorii imperiului vin și își bat joc de noi cu sfaturile lor neo-colonialiste și conduc pe față, cu aroganță de grof și cu dispreț de habsburg această țară în interesul lor. Iar noi înghițim și ne supunem. Am ajuns niște slugi resemnate. Niște iobagi proști.

De-aia, deși sînt de acord cu principiul vaccinării, nu sînt de acord cu ideea de vaccinare obligatorie. Pentru că e vorba de libertate. Cu toate cele ce vin împreună cu dînsa: risc, responsabilitate, iresponsabilitate, semeție, îndoială, cumpănă. Putere. Cîștig. Pierdere. Luptă. Strădanie. Viață.

Da, vaccinarea e bună. Total de acord. Nu, nu e bine să obligi oamenii să se vaccineze. Îi transformi în vite, în oi. Și nu vreți să ajungeți oi. Nici voi, nici copiii voștri.

Nu știu. Poate e rău să lăsăm oamenii liberi, să decidă ei dacă se vaccinează sau nu. Dacă fumează sau nu. Dacă își riscă viața pe munte sau nu. Dacă e bine să deschidă o firmă sau nu. Dacă e bine să se drogheze sau nu. Dacă e bine să se însoare sau nu. Dacă e bine să treacă strada sau nu.

Dacă e bine să se avînte în necunoscut sau nu.

Dar am învățat încet încet, pas cu pas, că e mult mai rău, mult mult mai rău să împiedici oamenii să fie liberi.

E primul pas spre moartea aia mare, de om, nu spre moartea mică, de individ.

Ăsta este adevăratul liberalism, dragilor. Nu făcătura aia de păcăleală de maclavais de pseudo-ideologie cu care se împăunează amărîții de liberali pe-aici, prin gubernia asta a noastră mediocră. Săracii de liberali de Dîmbovița, ei sînt orice, dar nu liberali.

Românii vor rămîne slugi atîta timp cît vor fi îndrumați de la spate cu de-a forța. Așa au făcut-o și comuniștii: ne-au siluit întru progres. Și ne-au transformat în vite resemnate.

Așa vor să o facă la fel de bicisnic și această nouă rasă de comuniști, propagandiștii ăștia de progresiști de azi care vor să ne învețe cum să trecem strada, să ne controleze viața în cele mai mici detalii. Ca în cartea lui Orwell, în 1984.

Libertatea e aprigă, pufoșilor. Libertatea implică riscuri. Poți să mori de libertate. Dar altminteri Columb nu descoperea America dacă nu era liber. Dacă nu îndrăznea și dacă nu era iresponsabil. Nici americanii nu cucereau lumea dacă nu erau liberi. Nici austriecii nu puneau mîna pe Petromul nostru dacă nu ne împiedicau să fim liberi.

Citatul ăla din filmul comunist propagandist nu e complet. La sfîrșit, Horea, adică Ovidiu Iuliu Moldovan, un cioban primitiv îmbrăcat într-o dulamă de-aia de oaie care pute de amețești, mai zice ceva. Niște vorbe în plus. Niște încă niște vorbe pe care poate poate o să vi le aduceți aminte, cînd veți fi și mai slugi, și mai fraieri, și mai păcăliți de vesela propagandă care vă învață cum să vă trăiți viața în cele mai mici amănunte.

“Numa’ c-amu, cu voie de la împărat ori ba, am învățat că să poate.”

Poate o să învățăm și noi, vreodată, că indiferent ce zice împăratul din ziua de azi, totuși se poate. Acuma nu. Azi nu se poate. Azi sîntem proști și slugi. Dar poate, totuși, într-o zi...

Speranța moare ultima. Ghinion.



. Citeste tot...

Karma, UE și necesitatea istorică a lui Schadenfreude

Karma este necesară. Cînd europenii cumpărau tot ce puteau prin statele sărace și proaste din periferia post-comunistă, era bine. Fluturau virtuos drepturile pieței libere și ne acuzau că sîntem protecționiști și comuniști dacă nu le vindem bijuteriile coroanei. Să fie bine, să nu fie rău.

Și le-am vîndut. Ah, ce le-am mai vîndut. Să aibă occidentalii, să nu avem noi. Noi să fim doar colonie, să ne guverneze stăpînii cei înțelepți. Să culeagă ei roadele, că doar ei merită. Dragii de habsburgi, să mănînce și gura lor ceva. Așa trebuie. Așa e istoria. Cine poate, ia. Cine nu, să vină DNA să-l ia.

Acuma roata istoriei se întoarce încet. Vin chinezii și le cumpără fabrici pe acolo pe la ei, prin Occidentul bogat și virtuos. Hooopa. Henț. Buba. Dintr-o dată, cînd au simțit focul la fund, virtuoșii economiei de piață deschise s-au simțit amenințați și au schimbat foaia.

Dintr-o dată, Uniunea Europeană descoperă că, totuși, nu e bine să vină niște nasoi de străini să-ți cumpere chestii la tine în țară. Vai, cîtă pricepere discursivă în a justifica de ce nu e bine, dar deloc bine, să vină chinejii să cumpere într-o piață deschisă, concurențială, unde banul și doar banul contează.

Ah, ce frumoasă e istoria. Ah, ce necesară e karma. Ah, ce bun e ursul Arthur, cînd e împușcat în altă țară. Ah, ce nevoie e de conceptul de “țară”. Naționaliștilor. Primitivilor. Soros să vină să vă ia / Să vă dea la DNA.

Ghinion.

“FRANKFURT—The European Union unveiled draft rules on Wednesday aimed at cracking down on state-subsidized foreign companies in Europe, a move that could allow regulators to pursue big Chinese companies in much the same way they have targeted U.S. multinationals such as Apple Inc. and Amazon.com Inc.

The legislation is the latest sign of Europe’s shifting stance toward China, the bloc’s biggest trading partner for goods and a crucial market for its exporters. While the new rules don’t single out China, analysts said large Chinese companies would be a primary target.

If approved by the EU’s 27 governments and the European Parliament, the rules would grant the bloc’s muscular antitrust authorities new powers to block foreign companies from making acquisitions in Europe or receiving public contracts if they are deemed to have benefited from government subsidies. Companies would face stiff fines if they failed to comply with the EU’s demands.”

Wall Street Journal, 7 mai 2021, ediția electronică

. Citeste tot...

România, acest mare domeniu de vînătoare al stăpînilor noștri

România, acest mare domeniu de vînătoare al stăpînilor noștri. Un urs împușcat? Un fleac. Niște miliarde profit escamotate prin paradisurile fiscale, fără să se plătească taxe în România? Un fleac. Pămînturile cumpărate de străini? Un fleac. Guvernare prin ambasadorii înțelepți care dau sfaturi înțelepte? Un fleac.

Ce vă mai place să mai fiți slugi, concetățenii mei plini de resturi de coloană vertebrală...

PS: Stați liniștiți la locurile voastre. Tocmai am primit confirmarea oficială de la conducerea de partid și de stat a țării. Nu era chiar cel mai mare urs. Deci nu e nici o problemă. Gata. Pauza de protest s-a încheiat. Capu’ la fund.

. Citeste tot...