Trebuie să opresc muzica

Trebuie să opresc muzica.

Merge încet, la vale, într-un fel de șchiopătare care clar spune ceva și despre starea minții sale. Se mișcă încet, șovăielnic, butucănos și animalic. Are creierii varză. Își mută piciorul stîng în stînga, nu în față. Mai face un pas, mai șovăie. Mai face un pas, mai se clatină ca un dinozaur în trening și pe moarte. Piciorul în stînga, nu la vale.

Mașinile trec încet pe lîngă el, punînd pozițiile pe avarie. Trotuarul e îngust și în pantă. Pantalonii de trening sînt zdrențuiți, așa cum îi este și mintea zdrențuită și în pîclă. Dim i-ar zice englezii, dar pe aici nu e picior de englez.

Ca un mare animal jumătate hoit, ca o rasă de dinozauri pe cale de dispariție, își pune piciorul stîng în stînga, nu la vale. Ca o jucărie stricată se mișcă. Se oprește, se uită la mașinile cu pozițiile pe avarie de lîngă el, Ochii îi sînt tulburi și indiferenți. Ochi de dinozaur. Ochi de jucărie stricată. Iar felul în care mișcă picioarele ne spune despre felul în care i se mișcă și mintea. Și viața.

Celălalt, mai încolo, nu coboară, ci urcă. E înalt și costeliv, cărunt și beteag. În cămașă albă, cu părul pieptănat pe spate, își sprijină neputința într-un baston tocit de atîta folosință. E ușor adus de spate. Gaunt and stooped i-ar zice englezii, dar nu e picior de englez pe aici, doar niște țigănuși jucîndu-se în ușa magazinului comunal, pe trepte, la soare.

Se mișcă încet, șovăielnic. Șovăiala nu spune nimic despre starea minții sale, doar despre a spiritului. Nu are creierii varză. Ochii îi sînt ageri, privesc coasta din față, unde va pune picior după picior, baston lîngă baston. Are doar anii varză.

Mai face un pas, mai se oprește. Dealul e lung, trotuarul e îngust. Mașinile trec. Are părul cărunt și toată viața în spate. În față, doar pantă și oboseală și picioarele care nu-l mai ascultă cum trebuie. Mîna i se strînge pe baston. Ochii i se strîng de atîta lumină și de atîta coastă în față.

Conduc la vale. Mașina mi-e soră și frate și dinozaur de fier și poftă și oțel. Extensia trupului meu nici bătrîn, nici bolnav, nici sărac, nici cu creierii varză. Știu drumul aproape pe de rost, am timp să mă uit la ei. Fier înroșit pe creier. Trei secunde, cît trec pe lîngă. Trei secunde suficiente. În difuzoare, Dylan își varsă neputința și înțelepciunea și furia și tristețea. Hurricane.

Trebuie să opresc muzica.



.