De pe aceste meleaguri dristorene, de unde nici soarele iacătă că nu mai bate de cît și-a tocit burta pe bolta cerească de oțel și iarnă,
Din locul de unde nici Telega nu se mai vede, darămite Piața Victoriei ori Cotroceniul,
De pe acest scaun care mă preface cînd în sociolog, cînd în Turambar, cînd cîteodată chiar – the horror! the horror! – în purtător de cuvînt,
De la această tastatură care a suferit multiple lichidități și paradigme probabilistice,
De pe acest ecran care a suportat toate graficele lumii, ba chiar și cîteva expletive,
Vă urez să nu ne mai urîm.
La mulți ani, anti-guvernamentalilor, analiștilor politici, feisuchienilor, oamenilor, fraților!
Domo arigato gozaimashita...
.
Unde ajung hainele uzate?
Acum 2 ore
2 comentarii:
Nimeni nu urăşte pe altul mai înainte de a se urî pe sine.Nu pune la suflet acest beteşug, acest chin ascuns al multora dintre noi.
La mulţi ani, buni şi cu lumină!
Pe Turambar nu l-am urât și sigur nu-l voi urî nici de-acum încolo - ba chiar dimpotrivă...
Dar purtătorul de cuvânt mă cam calcă pe cozile nervilor.
La mulți ani!
Trimiteți un comentariu